1ra-40/2023 — art. 27, 187 alin. 2 lit. d, f CP

1ra-40/2023 — art. 27, 187 alin. 2 lit. d, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-40/2023

1-20036401-01-1ra-10012023

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 martie 2023 mun. Chișinău

Colegiul penal în componență:

Președinte – Nadejda Toma,

Judecători – Ion Guzun, Liliana Catan,

examinând admisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Marco

Dumitru în numele inculpatului, prin care solicită casarea sentinței Judecătoriei

Chișinău (sediul Buiucani) din 02 noiembrie 2021 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2022, în cauza penală în privința lui

Gusac Dmitri Xxxx, xxxxx

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 13.03.2020 până la 02.11.2021;

Instanța de apel de la 09.06.2022 până la 11.10.2022;

Instanța de recurs de la 10.01.2023 până la 22.03.2023.

Asupra admisibilității în principiu a recursului ordinar în cauză, în baza

actelor din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

a c o n s t a t a t :

Gusac Dmitri a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 27,

187 alin. (2) lit. d), f) Cod penal și stabilită pedeapsă sub forma de închisoare pe un

termen de 5 (cinci) ani 6 (șase) luni, fără aplicarea amenzii.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, prin adăugirea parțială a părții neexecutate

a pedepsei cu închisoare pe un termen de 58 (cincizeci și opt) zile aplicată prin

încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 18.11.2019, i-a fost stabilită

pedeapsă definitivă de 5 (cinci) ani și 7 (șapte) luni închisoare, fără amendă.

Din contul lui Gusac Dmitri s-a încasat în contul lui Vrabie Tatiana prejudiciul

moral în mărime de 5000 (cinci mii) lei.

2020, aproximativ la ora 20.30, Gusac Dmitri, urmărind scopul sustragerii bunurilor,

manifestând intenție directă și conștientizând caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, începând acțiunile sale pe ascuns și din interes material, prin deschiderea ușii

1

din termopan a imobilului situat pe str. xxxx, ap. xx din mun. xxxx, a pătruns în

interiorul bucătăriei și a început să sustragă un televizor de model „LED Sakura

24LE13/18”, în valoare de 1599 lei. Ulterior, posedând bunul nominalizat supra și

intenționând să se ascundă de la locul comiterii infracțiunii, a fost urmărit de către

partea vătămată Vrabie Tatiana, care domicilia pe adresa indicată și în proprietatea

căreia se afla televizorul de model „LED Sakura 24LE13/18”, după care, în rezultatul

solicitării de ajutor manifestate de către victimă, Gusac Dmitri a fost reținut

împreună cu bunul sustras în adiacentul locului comiterii infracțiunii, de către două

persoane de gen masculin care se aflau în imediata apropiere și prin urmare, din

cauze independente de voința făptuitorului, infracțiunea nu și-a produs efectul

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 27, 187 alin. (2) lit. d) și f)

Cod penal, ca tentativă la jaf, adică infracțiunea de sustragere deschisă a bunurilor altei

persoane, prin pătrunderea în încăpere și cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Silviu, în numele inculpatului Gusac Dmitri, a declarat apel, prin care a solicitat

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 27, 187 alin. (2) lit. d), f) Cod penal la pedeapsă minimă, cu

aplicarea art. 90 Cod penal.

În motivarea cererii de apel a invocat că sentința este nefondată, din motiv că

instanța nu a evaluat probele apărării de natură să dezvinovățească inculpatul sau

să admită circumstanțele excepționale care ar fi generat individualizarea corectă a

faptei acestuia, rezumându-se și favorizând, în mod arbitrar, probele acuzării.

Totodată, inculpatul nu a cunoscut despre examinarea cauzei în privința sa,

iar despre pronunțarea sentinței a aflat la momentul reținerii – 14.04.2022.

În ședința de judecată inculpatul a fost reprezentat de un avocat acordat de

stat, poziția căruia este în contradicție cu cea a inculpatului. Or, avocatul nu a

întreprins careva acțiuni în apărarea clientului său, nu a prezentat probe, nu a criticat

acțiunile organului de urmărire penală și nu a întreprins careva acțiuni pentru a-și

informa clientul despre desfășurarea ședințelor, necesitatea prezentării sau să-i

explice consecințele care ar putea surveni în cazul eschivării de la instanță.

Avocatul nu a contestat sentința de condamnare, or soluția adoptată nu

corespundea solicitărilor expuse de acesta în alocuțiunea sa în fața instanței,

împrejurări în care inculpatul a fost privat de dreptul la apărare.

Pedeapsa aplicată inculpatului, conform art. 85 alin. (1) Codul penal, este una

exagerat de severă și neîntemeiată, urmând să fie argumentat și motivat caracterul

excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoarea.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond urma să țină cont de circumstanțele

atenuante stabilite - căința sinceră, existența copiilor minori la întreținere, intenția de

a recupera prejudiciu cauzat prin infracțiune, precum și de lipsa circumstanțelor

agravante, care ar mări esențial gravitatea vinovăției inculpatului, ce justifică

aplicarea pedepsei minime pentru infracțiunea comisă, inclusiv cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei. Or, pedeapsa solicitată de procuror este exagerată

2

și inechitabilă, iar aplicarea pedepsei minime este capabilă să contribuie la realizarea

scopurilor pedepsei penale, cum ar fi restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat,

precum și de alte persoane.

Mai mult, la stabilirea pedepsei nu poate și nu urmează a fi reținut faptul că

inculpatul a mai fost supus răspunderii penale, or, prin acestea este încălcat

principiul „non bis in idem”, or acțiunile inculpatului expuse în actul de învinuire

au generat calificarea acțiunilor inculpatului în baza prevederilor Codului penal, iar

admițând alegațiile instanței s-ar admite dubla impunere: sancționarea pentru

faptele expuse în actul de învinuire și pentru comportamentul pe care chipurile l-a

avut în cadrul examinării judecătorești.

2022, a fost respins apelul declarat de către avocatul Burlacu Silviu în numele

inculpatului Gusac Dmitri ca fiind nefondat, cu menținerea sentinței atacate.

4.1. În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că în temeiul art. 404 alin.

(1) Cod de procedură penală, apelul a fost repus în termen, fiind stabilit că inculpatul

a lipsit de la examinarea cauzei și pronunțarea sentinței, care i-a fost adusă la

cunoștință în momentul reținerii - 14.04.2022.

Totodată, instanța de apel a constatat că prima instanță, în baza probelor

administrate, apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării

reciproce, a stabilit cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungând

la concluzia cu privire la vinovăția inculpatului în comiterea faptei și prezența în

acțiunile acestuia a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 27, 187 alin. (2) lit. d), f)

Cod penal, nefiind stabilite careva erori de fapt care ar impune casarea sentinței

adoptate în acest sens.

Reieșind din conținutul apelului formulat s-a constatat că sentința primei

instanțe este contestată sub aspectul individualizării pedepsei penale, în acest sens,

partea apărării solicitând casarea sentinței în partea pedepsei aplicate cu emiterea

unei decizii prin care, să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei cu închisoarea, în temeiul art. 90 Cod penal.

Verificând argumentele invocate în apelul declarat în raport cu materialele

cauzei se atestă că inculpatului i-a fost înmânat rechizitoriul sub semnătură, aceasta

a avut cunoștință despre derularea procesului penal și a avut posibilitatea să-și

exercite dreptul la apărare, însă, fiind citat legal, nu s-a prezentat în ședința de

judecată, fiind anunțat în căutare.

La fel, sunt nefondate și nemotivate afirmațiile apărării referitor la lipsa

comunicării dintre inculpat și avocatul acordat de stat, inclusiv la prestația redusă a

ultimului și dezacordul între pozițiile acestora. Or, avocatul Marco Dumitru a

manifestat diligență și a fost prezent la fiecare ședință de judecată, totodată acesta și-

a exprimat poziția privind faptul că nu va declara apel până la reținerea inculpatului

pentru a nu-i îngrădi dreptul de a contesta sentința.

3

Totodată, la stabilirea pedepsei, instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 6, 7, 61, 70, 75 - 78 Cod penal, că inculpatul a comis cu intenție o

infracțiune gravă, care se pedepsește cu închisoare de la 5 până la 7 ani, cu (sau fără)

amendă în mărime de la 850 la 1350 unități convenționale, că are antecedentele

penale, anterior fiind condamnat de multiple ori pentru infracțiuni similare, dar și

din domeniul altor valori sociale, manifestând astfel o predispunere spre comiterea

infracțiunilor, cu aspect de îndeletnicire, ca circumstanță agravantă fiind reținută

săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o

infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză, că nu au

fost constatate circumstanțe atenuante, nefiind stabilite nici temeiuri pentru liberarea

inculpatului de răspundere penală conform art. 55 Cod penal.

Referitor la circumstanțele atenuante care urmau să contribuie la

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, invocate în apelul declarat - căința

sinceră, existența copiilor minori, intenția de a recupera prejudiciu cauzat prin

infracțiune, se atestă că acestea nu au fost identificate nici la etapa de examinare în

instanța de apel, apărarea operând cu date nestabilite în prezenta cauză penală.

Astfel, pedeapsa cu închisoarea va justifica scopul legii penale, va contribui la

corectarea condamnatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni de către acesta,

fiind echitabilă în raport cu infracțiunea săvârșită, cu circumstanțele agravante

reținute și faptul eschivării persoanei, în același timp nu va genera sentimente de

nedreptate, dar va constitui o garanție și o asigurare că drepturile și libertățile sunt

apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

Or, pedeapsa cu închisoare este echitabilă și suficientă pentru restabilirea

echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii societăți,

perturbate prin infracțiunea comisă de către inculpat, totodată, este aptă de a

îndeplini funcțiile și de a realiza scopul în contextul gradului de pericol social a faptei

comise de inculpat, cât și personalitatea acestuia.

Mai mult, inculpatul întrunește condițiile impuse de legislația în vigoare în

vederea aplicării unei pedepse cu închisoarea pe un termen mai mare decât cel

propus de acuzare, reieșind din operativitatea sancțiunii normei penale, din prezența

antecedentelor penale nestinse, dar și luând în considerație faptul că acesta a

desconsiderat actul de justiție, prin eschivarea de la prezentarea în instanță și

comiterea în timp a multiplelor și diverselor infracțiuni, delimitate după obiectul lor

juridic, inclusiv cu aspect de îndeletnicire și orientate doar spre propria sa satisfacție.

Deci, corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă prin aplicarea unei

pedepse cu închisoare, pe un termen altul decât cel solicitat de procuror, de o

severitate mai mare, or, acesta nu este la primul conflict cu legea penală, nu a sesizat

gravitatea faptelor comise și nu și-a schimbat atitudinea față de valorile ocrotite de

legea penală, dar a continuat activitatea criminală și nu s-a integrat în societate,

instanța de fond întemeiat aplicându-i o pedeapsă privativă de libertate.

Marco Dumitru în numele inculpatului, care, în temeiurile art. 427 alin. (1) pct. 10)

4

Cod de procedură penală, solicită casarea hotărârilor adoptate și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care inculpatului, în baza art. 27, 187 alin. (2) lit. d), f) Cod penal

să-i fie aplicată o pedeapsă cu 5 ani închisoare, fără amendă, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei în temeiul art. 90 Cod penal.

În susținerea celor solicitate, apărarea invocă dezacordul cu pedeapsa,

considerând-o exagerat de severă și neîntemeiată, caracterul excepțional la aplicarea

pedepsei cu închisoare urmând să fie argumentat și motivat de instanța de judecată.

La stabilirea pedepsei, urma să se țină cont de circumstanțele atenuante

stabilite - căința sinceră, existența copiilor minori la întreținere, intenția de a recupera

prejudiciu cauzat prin infracțiune,

La individualizarea pedepsei, nu poate și nu urmează a fi reținut faptul că

inculpatul a mai fost supus răspunderii penale, or, prin acestea este încălcat

principiul „non bis in idem”, or, acțiunile inculpatului expuse în actul de învinuire au

generat calificarea acțiunilor inculpatului în baza prevederilor Codului penal, iar

prin admiterea alegațiilor instanței s-ar comite dubla impunere - sancționarea pentru

faptele expuse în actul de învinuire și pentru comportamentul pe care chipurile l-a

avut în cadrul examinării judecătorești.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile

legii penale și pedepsei penale, la stabilirea căreia instanțele de judecată urmau să

țină cont de prevederile art. 61, 75, 76-77 Cod penal.

Astfel, a fost stabilit că inculpatul a recunoscut vinovăția integral, se căiește

sincer de cele comise, nu au fost stabilite careva circumstanțe agravante și, având în

vedere principiul prevăzut în art. 4 Cod penal - umanismul legii penale, cât și

prevederile art. 61 alin. (2) Cod penal, scopul corectării și reeducării inculpatului se

va atinge și prin aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Instanțele ierarhic inferioare urmau să-i stabilească inculpatului o pedeapsă

proporțională faptei comise, echitabilă și pasibilă să atingă scopul pedepsei penale,

or, oferirea unui termen de probă va asigura respectarea legii penale și evitarea în

viitor a săvârșirii unor fapte pasibile de răspundere penală, iar izolarea de mediul

normal de viață și plasarea lui în penitenciar este o pedeapsă prea dură.

5.1. Procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar

declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia, ca fiind neîntemeiat și lipsit de

temeiuri legale, pedeapsa aplicată inculpatului fiind echitabilă, în limitele și în strictă

conformitate cu prevederile legale.

raport cu materialele cauzei și ținând cont de opinia procurorului expusă în referință,

Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, or, în

vederea acestei soluții se expun următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

5

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sunt vădit neîntemeiate.

În conformitate cu art. 422 Cod de procedură penală, recursul împotriva

deciziilor pronunțate de instanțele de apel se declară în termen de 30 de zile de la

data pronunțării deciziei. În speță se constată, că recurentul s-a conformat

prevederilor legale și a declarat recurs ordinar în termen.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs ordinar

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate de

recurent.

Autorul recursului invocă prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când

s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Însă, instanța de recurs consideră că, pedeapsa individualizată inculpatului,

corespunde atât principiului proporționalității, cât și scopului pedepsei penale.

Astfel, Colegiul penal remarcă că, argumentele recurentului privind stabilirea

categoriei și termenului pedepsei penale, sunt nefondate, or, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în

limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art. 75 alin. (1) Cod penal, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea inculpatului, cât și a altor persoane.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o

finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului. Pe de altă

parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa

fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea

în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare

a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea

unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Astfel, instanța de recurs reține că, instanțele ierarhic inferioare au dat deplină

eficiență prevederilor art. 61 și 75 Cod penal, ținând cont de toate circumstanțele

cauzei, și anume, că inculpatul a comis cu intenție o infracțiune gravă, care se

pedepsește cu închisoare de la 5 până la 7 ani, cu (sau fără) amendă în mărime de la

850 la 1350 unități convenționale, că are antecedentele penale, anterior fiind

condamnat de multiple ori pentru infracțiuni similare, dar și din domeniul altor

6

valori sociale, manifestând astfel o predispunere spre comiterea infracțiunilor, cu

aspect de îndeletnicire, ca circumstanță agravantă fiind reținută săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune

similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză, că nu au fost constatate

circumstanțe atenuante, că s-a eschivat de la etapa cercetării judecătorești în instanța

de fond, corect au conchis că corijarea acestuia poate avea loc doar prin stabilirea

unei pedepse privative de libertate pe un termen de 5 ani și 7 luni închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Colegiul penal reamintește că, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei

de către instanța de judecată într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea

infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după

următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului

produs sau a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul

urmărit, conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal, nivelul de educație,

vârsta, starea de sănătatea, situația familială și socială etc.

De asemenea, Colegiul penal indică că, chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei

și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de

sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul.

Instanța de recurs ordinar reține că, solicitarea avocatului privind aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal în privința inculpatului, care de fapt nici nu a fost

motivată, indicând împrejurări neconfirmate în cadrul cercetării judecătorești, este

neîntemeiată, or, doar faptul că apărarea nu este de acord cu pedeapsa stabilită

inculpatului, considerând-o prea aspră, nu poate servi ca circumstanță pentru

aplicarea în privința lui Gusac Dmitri a unei pedepse neprivative de libertate, în

temeiul art. 90 Cod penal.

Totodată, Colegiul penal menționează că, este prerogativa instanței de

judecată să aprecieze că, scopul pedepsei poate fi atins cu sau fără executarea efectivă

a acesteia, or, conform prevederilor art. 90 Cod penal, instanța de judecată ținând

cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că

nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând neapărat în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și

perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă.

Astfel, Colegiul penal indică că, în formarea convingerii, instanța de apel a

ținut cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv, întreaga

conduită a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea faptei, în timpul

judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea infractorului, inclusiv

condamnările anterioare, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul

cercetării judecătorești.

7

În prezența circumstanțelor descrise, Colegiul penal consideră legală

concluzia instanței de apel referitor la pedeapsa cu închisoarea aplicată inculpatului

care este proporțională faptelor comise de către inculpat.

Mai mult, după cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal

constată că, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care

au dus la pronunțarea deciziei recurate, or, în fapt, decizia instanței de apel

corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și

întemeiată, soluție pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin și a cărei reluare

nu se mai impune, având în vedere și faptul că verificând hotărârea atacată în raport

cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, temeiuri de casare a

acesteia nu s-au stabilit.

Prin urmare, instanța de recurs ordinar conchide că nu s-a comis eroarea de

drept prevăzută în pct. 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, la care face

referință recurentul, deci nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate, pedeapsa

stabilită inculpatului fiind aplicată de către instanța de apel în conformitate cu legea

și în limitele acesteia, din care considerente se impune inadmisibilitatea recursului

ordinar, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Marco Dumitru

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 11 octombrie 2022, în cauza penală în privința lui Gusac Dmitri Xxxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată semnată la 30 martie 2023 și pronunțată integral la 13 aprilie

2023.

Președinte: Nadejda Toma

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

8