1re-118/22 — art. 264/1 alin. 3 CP

1re-118/22 — art. 264/1 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1re-118/22

1-19183451-01-1r/e-21092022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

30 ianuarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecătorii – Catan Liliana, Guzun Ion, Boico Victor, Plămădeală Ghenadie,

a judecat, fără citarea părților, recursul în anulare declarat de către

avocatul David Larisa în numele condamnatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat din 30 mai 2022, în cauza

penală în privința lui

Bucilo Iuri xxxxx, născut la xxxxx, originar

și domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 18.11.2019 – 22.12.2021;

Instanța de recurs: 02.02.2022 – 30.05.2022;

Instanța de recurs în anulare: 21.09.2022 – 30.01.2023.

A C O N S T A T A T :

2021, Bucilo Iuri a fost achitat de învinuirea înaintată în baza art. 2641

alin. (3) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

23 septembrie 2019, aproximativ ora 08:20, conducând automobilul de model

Vaz 2121 cu n/î xxxxx, în centrul s. Mihailovca, r-nul Cimișlia, a fost stopat de

către colaboratorii INP a IGP al MAI, Vivat Radu și Brânză Dumitru și fiind

suspectat că a consumat băuturi alcoolice și a condus mijlocul de transport în

stare de ebrietate, la cerința colaboratorilor INP de a fi supus testării

alcoolscopice cu ajutorul alcotestului de model „Drager”, în vederea stabilirii

stării de ebrietate și naturii ei, Bucilo Iuri a refuzat de la testarea

alcoolscopică, cu toate că a fost informat că refuzul, împotrivirea sau

eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică,

de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei

1

sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical,

constituie infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (3) Cod penal.

Acțiunile lui Bucilo Iuri au fost încadrate de către organul de urmărire

penală în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal, adică, refuzul, împotrivirea

conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la

examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la

recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Bucilo Iuri să fie recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod penal, cu încetarea

procesului penal din motiv că a intervenit termenul de prescripție de tragere

la răspundere penală.

În motivarea recursului, partea acuzării a menționat că prima instanță

eronat a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și greșit a ajuns la concluzia

de a-l achita pe Bucilo Iuri, fără a aprecia fiecare probă separat, prin prisma

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală.

Astfel, a invocat că în calitate de temei de achitare a inculpatului

Bucilo Iuri, prima instanță a constatat lipsa laturii obiective a infracțiunii

prevăzute de art. 2641 Cod penal, și lipsa subiectului infracțiunii, iar la baza

acestor concluzii, a reținut declarațiile inculpatului și ale martorului apărării

Bucilo Nina.

De asemenea, partea acuzării a indicat că latura obiectivă a infracțiunii

prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod penal, se realizează prin refuzul,

eschivarea, împotrivirea conducătorului mijlocului de transport de la testarea

alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și

a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen

medical.

Prin urmare, a precizat că inculpatul Bucilo Iuri era obligat în virtutea

calității lui de conducător a mijlocului de transport, să se supună cerințelor

colaboratorilor de poliție privind testarea alcoolscopică sau examenului

medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei.

În opinia părții acuzării, este neîntemeiată concluzia primei instanțe

potrivit căreia Bucilo Iuri nu este subiect al infracțiunii incriminate, din motiv

că în momentul solicitării de a fi testat alcoolscopic, nu se afla la volanul

automobilului. Or, probatoriul administrat la materialele cauzei,

demonstrează faptul că Bucilo Iuri a fost stopat în timpul deplasării cu

automobilul de model Vaz 212, cu n/î xxxxx, pe strada centrală din

s. Mihailovca, fiindu-i solicitat să se supună procedurii testării alcoolscopice

nemijlocit după ce a staționat automobilul în fața farmaciei.

2

La fel, partea acuzării a invocat dezacordul și cu concluzia primei

instanțe privind respingerea probei video, examinată în cadrul cercetării

judecătorești, care coroborează cu probele acuzării și care include secvențele

video privind refuzul expres al inculpatului de la cerința colaboratorilor de

poliție de a fi supus testării alcoolscopice, reținând instanța de judecată că

această înregistrare nu este integrală, întrucât nu este redat și momentul în

care inculpatul refuză și de la examinarea medicală, în contextul în care

inculpatul și martorul apărării declară că au solicitat colaboratorilor de poliție

să fie supuși anume examinării medicale într-o instituție medicală cu

prelevarea probelor biologice.

Or, martorii Vivat Radu și Brînză Dumitru, au comunicat că inculpatului

i s-a solicitat de mai multe ori să fie supus testării alcoolscopice, însă acesta a

refuzat, fără a invoca un careva motiv și fără a înainta obiecții, fapt ce atestă că

instanța de judecată a apreciat probele unilateral și nu a luat în considerație

declarațiile martorilor menționați și acteșe de constatare a infracțiunii.

Mai mult, partea acuzării a precizat că rezultatul examinării medicale de

constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei

din 23 septembrie 2019, ora 10:35, în privința lui Bucilo Iuri, care s-a dovedit

a fi 0,00 g/l alcool în sânge, nu sunt relevante cazului, deoarece inculpatului

Bucilo Iuri nu i se incriminează faptul conducerii mijlocului de transport în

stare de ebrietate alcoolică, însă refuzul de a fi testat alcoolscopic.

Faptul că inculpatul, de sine stătător, după refuzul de a fi supus testării

alcoolscopice la cerința colaboratorilor de poliție, s-a prezentat la instituția

medicală efectuând examinarea medicală cu prelevarea probelor biologice în

vederea stabilirii stării de ebrietate și naturii ei, nu confirmă nevinovăția

acestuia de săvârșirea infracțiunii incriminate, întrucât infracțiunea dată se

consideră consumată odată cu refuzul inculpatului de la testarea

alcoolscopică.

Consideră că sunt contradictorii concluziile primei instanțe potrivit

cărora susține că: „deși partea acuzării invocă refuzul lui Bucilo Iuri de la

testarea alcoolscopică, totuși inculpatul nu a refuzat această testare, ultimul

refuzând doar testarea cu aparatul Drager”, ceea ce atestă că de fapt a avut loc

refuzul inculpatului la cerința colaboratorilor de poliție de a fi suspus testării

alcoolscopice.

În opinia părții acuzării, este neîntemeiată și concluzia primei instanțe

potrivit căreia colaboratorii de poliție au acționat contrar prevederilor art. 13

din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică și examinare

medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, prin faptul că nu au

însoțit inculpatul la instituția medicală abilitată, astfel apreciind

comportamentul colaboratorilor de poliție, ca fiind abuziv și ilegal.

3

Însă, sub acest aspect, partea acuzării a menționat că potrivit art. 13 din

Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică și examinare medicală

pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, angajații INP sunt obligați să

prezinte persoana la instituția medicală abilitată în cazurile când aceste

persoane au fost testate alcoolscopic și contestă rezultatul testării

alcoolscopice sau procedura testării.

Totodată, a susținut partea acuzării că declarațiile inculpatului și ale

martorului apărării, Bucilo Nina precum că motiv de refuz a lui Bucilo Iuri de

la testarea alcoolscopică, a fost faptul că colaboratorii INSP nu i-au prezentat o

fiolă nouă pentru alcooltest și că colaboratorii de poliție au refuzat să le facă

cunoștință cu procesele-verbale întocmite, sunt declarații date cu scopul de a

evita răspunderea penală.

Referitor la cererea apărării privind neadmiterea în calitate de probă a

procesului-verbal privind constatarea faptei refuzului, eschivării sau

împotrivirii conducătorului mijlocului de transport de la testarea

alcoolscopică sau examenul medical din 23 septembrie 2019, din motiv că a

fost emis cu încălcarea prevederilor legale și reprezintă o încălcare a dreptului

la apărare, partea acuzării a menționat că sub acest aspect, prima instanță a

reținut că la momentul constatării infracțiunii, inculpatul nu a fost asigurat cu

interpret, întrucât este vorbitor de limbă rusă, însă acuzarea a evidențiat

faptul că încălcările pretinse nu au fost invocate la faza de urmărire penală,

odată cu finalizarea urmăririi penale și notificarea cu materialele cauzei

penale, în contextul în care atât apărătorul, precum și inculpatul au făcut

cunoștință cu materialele cauzei penale la 13 noiembrie 2019 și careva cereri

sau demersuri, inclusiv și invocarea nulității actului în sensul art. 251 Cod de

procedură penală, nu au înaintat.

Mai mult, a susținut că din materialele cauzei rezultă că la efectuarea

actelor de constatare a infracțiunii și procesuale, inculpatul nu a solicitat

participarea unui interpret, iar în fața organului de urmărire penală drepturile

acestuia au fost apărate de avocatul Dobrioglo Ruslan, i-au fost explicate

drepturile în calitate de bănuit în limba română și în limba rusă, iar bănuitul

Bucilo Iuri a făcut mențiunile în procesul-verbal de audiere că declarațiile

dorește să le facă în limba de stat.

De asemenea, a precizat că din secvențele video anexate la cauza penală

rezultă că inculpatul, în timpul discuției cu angajații INSP a IGP a vorbit în

limba română, nu a solicitat participarea unui interpret, iar în cadrul ședinței

de judecată din 24 octombrie 2019 de examinare a demersului procurorului

privind aplicarea măsurii preventive ridicarea provizorie a permisului de

conducere în privința lui Bucilo Iuri, inculpatul la fel, a declarat că cunoaște

limba română, nu este necesar de a fi asigurat cu interpret. În instanța de

judecată, la ședința preliminară din 15 ianuarie 2020, inculpatul a menționat

4

că cunoaște și posedă atât limba română, precum și limba rusă, comunicând că

cunoaște în ce este învinuit.

Subsidiar, partea acuzării a invocat și faptul că procesul-verbal privind

constatarea faptei refuzului, eschivării sau împotrivirii conducătorului

mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică sau examenul medical din

23 septembrie 2019, care a fost declarat nul de către instanța de judecată, este

întocmit până la pornirea procesului penal și reprezintă un act de constatare a

infracțiunii.

Astfel că la data de 23 septembrie 2019, colaboratorii poliției nu au

efectuat careva acțiuni procesuale sau de urmărire penală în privința lui

Bucilo Iuri, care se referă nemijlocit de audierea acestuia, din care motiv

consideră că instanța de judecată neîntemeiat a anulat procesul-verbal

privind constatarea faptei refuzului, eschivării sau împotrivirii conducătorului

mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică sau examenul medical din

23 septembrie 2019, în temeiul art. 251 Cod de procedură penală, care

prevede încălcările ce atrag nulitatea actelor procesuale, admise în cadrul

procesului penal.

În acest sens, a mai indicat că procesul-verbal privind constatarea faptei

refuzului, eschivării sau împotrivirii conducătorului mijlocului de transport de

la testarea alcoolscopică sau examenul medical din 23 septembrie 2019

reprezintă și un act administrativ al organului competent care nu a fost

contestat de către inculpat în ordinea procedurii administrative, cu invocarea

nulității actului în cauză.

Totodată, invocând prevederile art. 16 alin. (2), 60 alin. (1) Cod penal,

art. 275 Cod de procedură penală, a precizat că în speță, a expirat termenul de

prescripție de tragere la răspundere penală în privința lui Bucilo Iuri, din care

motiv inculpatul urmează a fi liberat de răspundere penală, deoarece din ziua

săvârșirii infracțiunii, care face parte din categoria celor ușoare, a expirat

termenul de 2 ani.

2022, a fost admis recursul, casată sentința primei instanțe, cu rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care Bucilo Iuri a fost recunoscut vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod penal, cu liberarea de

răspundere penală din motiv că a intervenit termenul de prescripție de

tragere la răspundere penală.

4.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de recurs a indicat, că

prima instanță greșit a constatat fapta săvârșită de inculpatul Bucilo Iuri,

astfel că la pronunțarea sentinței, prima instanță eronat a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept și greșit a ajuns la concluzia de achitare pe

5

Bucilo Iuri de învinuirea înaintată în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Astfel instanța de recurs a reținut faptul că în partea descriptivă a

sentinței, lipsește motivarea soluției cu privire la achitarea inculpatului

Bucilo Iuri, precizând în acest sens prevederile art. 385 Cod de procedură

penală și jurisprudența națională – Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din

12 decembrie 2005 privind sentința judecătorească.

De asemenea, instanța de recurs a menționat că potrivit descriptivului

sentinței, prima instanță nu a apreciat fiecare probă administrată din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele

în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu

circumstanțele concrete, de fapt și de drept, indicate în rechizitoriu, și nu a

indicat motivele pentru care a respins toate probele aduse în sprijinul

învinuirii.

În acest sens, instanța de recurs a indicat că deși inculpatul Bucilo Iuri

nu și-a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii înaintate, vina acestuia este

demonstrată prin următoarele probe, și anume: declarațiile martorului

Brînză Dumitru; declarațiile martorului Vivat Radu; procesul-verbal privind

depistarea infracțiunii ori constatarea bănuielii rezonabile privitor la o

infracțiune comisă nr. 354 din 23 septembrie 2019 (f.d.4, vol.I); procesul-

verbal privind constatarea faptei refuzului, eschivării sau împotrivirii

conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică sau

examenul medical din 23 septembrie 2019 (f.d.6, vol.I); raportul agentului

constatator cu privire la înregistrarea și evidența sesizărilor și a altor

informații despre infracțiuni din 23 septembrie 2019 (f.d.5, vol.I); ordonanța

și procesul-verbal de ridicare a secvențelor video din 23 septembrie 2019 de

la martorul Vivat Radu privind refuzul conducătorului auto Bucilo Iuri de la

testarea alcoolscopică (f.d.45-46, vol.I); procesul-verbal de examinare a

obiectului din 28 octombrie 2019 (f.d.47, vol.I).

Prin urmare, instanța de recurs a stabilit că din totalitatea probelor

cercetate, se demonstrează cert faptul că „Bucilo Iuri, la 23 septembrie 2019,

aproximativ la ora 08:20, conducând automobilul de model Vaz 2121, cu n/î CM

AA 508, în centrul s. Mihailovca, r-nul Cimișlia, a fost stopat de către

colaboratorii INP a IGP al MAI, Vivat Radu și Brânză Dumitru și fiind suspectat

că a consumat băuturi alcoolice și a condus mijlocul de transport în stare de

ebrietate, la cerința colaboratorilor INP de a fi supus testării alcoolscopice cu

ajutorul alcotestului de model „Drager”, în vederea stabilirii stării de ebrietate și

naturii ei, Bucilo Iuri a refuzat de la testarea alcoolscopică, cu toate că a fost

informat că refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de

transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical, în vederea

stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice

6

în cadrul acestui examen medical, constituie infracțiunea prevăzută de art. 2641

alin. (3) Cod penal”.

Așadar, instanța de recurs a conchis că probele examinate prin prisma

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, coroborează între ele și

demonstrează, incontestabil faptul că inculpatul Bucilo Iuri, a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (3) Cod penal, adică, refuzul

conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la

examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei și de la

recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.

În opinia instanței de recurs, declarațiile inculpatul Bucilo Iuri privind

nevinovăția sa în săvârșirea faptei incriminate, prevăzută de art. 2641 alin. (3)

Cod penal, se combat prin totalitatea probelor pertinente, concludente, utile și

veridice cercetate în cadrul ședinței instanței de recurs, precizând că acestea

au fost date cu scopul de a se apăra și pentru a se eschiva de la răspunderea

penală.

Or, potrivit procesului-verbal de ridicare din 28 octombrie 2019 (f.d.46,

vol.I) a înregistrărilor video din 23 septembrie 2019, se observă refuzul lui

Bucilo Iuri de la testarea aloolscopică.

Totodată, instanța de recurs a apreciat critic declarațiile martorului

părții apărării Bucilo Nina, deoarece acestea nu sunt pertinente și concludente

și nu demonstrează nevinovăția inculpatului. Or, aceasta este soția

inculpatului, având interes la examinarea cauzei în favoarea inculpatului, iar

declarațiile acesteia sunt în contradicție cu alte probe, inclusiv cu

înregistrarea video.

Astfel, instanța de recurs a conchis că probele administrate la

materialele cauzei penale, demonstrează faptul că inculpatul a săvârșit

infracțiunea incriminată.

La fel, instanța de recurs a precizat că infracțiunea prevăzută de

art. 2641 alin. (3) Cod penal, potrivit art. 16 Cod penal, face parte din categoria

infracțiunilor ușoare, pentru care legea prevede pedeapsă sub formă de

muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, în ambele

cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, iar

infracțiunea incriminată lui Bucilo Iuri, a fost săvârșită de către acesta la data

de 23 septembrie 2019.

Sub acest aspect, reținând prevederile art. 60 alin. (1) lit. a), (4) Cod de

procedură penală, instanța de recurs a conchis că în speță, din momentul

săvârșirii infracțiunii, până la examinarea cauzei în ordine de recurs, au trecut

mai mult de 2 ani, astfel că inculpatul Bucilo Iuri, recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod penal, nu poate fi

supus răspunderii penale, pe motiv că a intervenit termenul de prescripție,

potrivit prevederilor art. 60 Cod penal.

7

De asemenea, instanța de apel a menționat că având în vedere faptul că

inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate,

la caz nu au incidență prevederile art. 332 alin. (1), 391 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală. În speță, fiind aplicabile prevederile alin. (4) pct. 3) art. 389

Cod de procedură penale.

recurs în anulare, solicitând casarea deciziei instanței de recurs, cu

menținerea sentinței primei instanțe sau dispunerea rejudecării cauzei în

aceeași instanță de recurs, în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului în anulare, partea apărării menționează că

instanța de recurs a admis erori de drept la motivarea deciziei, prin ce a

încălcat dreptul condamnatului la un proces echitabil.

Astfel, susține că în lipsa unor temeiuri legale prevăzute de art. 444

Cod de procedură penală, de fapt a dat o nouă apreciere probelor, prin ce a

depășit limitele prescrise instanței de recurs, eroare de drept ce afectează

dreptul condamnatului la un proces echitabil și constituie viciu fundamental

care a afectat soluția instanței.

De asemenea, partea apărării indică că instanța de recurs a comis o

eroare de drept la încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, deși nu avea

dreptul să intervină în soluția primei instanțe, în lipsa unor erori de drept, or,

prima instanță corect a apreciat circumstanțele cauzei.

Mai mult, partea apărării precizează că deși instanța de recurs a casat

sentința primei instanțe, aceasta nu a supus aprecierii și nu a motivat cererile

apărării de excludere a probelor cu privire la încălcarea dreptului la interpret

și nulității actelor și acțiunilor procesuale, asupra cărora s-a expus prima

instanță în sentință, în sensul excluderii probelor.

pledând pentru inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, din

următoarele considerente.

Potrivit art. 453 Cod de procedură penală, hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la

judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente a afectat hotărârea atacată, inclusiv când Curtea Europeană a

Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre

depunerea cererii.

În conformitate cu prevederile art. 6 pct. 44), art. 452 alin. (1) și art. 453

alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu

recurs în anulare de către condamnat în scopul reparării erorilor de drept

comise la judecarea cauzei în cazul în care un viciu fundamental în cadrul

8

procedurii precedente a afectat hotărârea atacată. Viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată, se consideră

încălcarea esențială a drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului.

Tot aici, Colegiul penal lărgit consideră necesar de a face trimitere și la

prevederile art. 6 § 1, 3 lit. b) și c) CEDO, potrivit cărora orice persoană are

dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță

independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra

temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Orice

acuzat are, în special, dreptul să dispună de timpul și de înlesnirile necesare

pregătirii apărării sale, să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător

ales de el.

Colegiul penal lărgit mai relatează, că drept viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente care a afectat hotărârea pronunțată poate fi

considerată încălcarea esențială a drepturilor și libertăților garantate de

Convenția Europeană și reglementate de legislația națională prin lege

procesuală sau prin lege materială. Instanța de judecată care decide

redeschiderea procesului în condițiile alineatului precedent urmează să

motiveze care sunt acele prevederi ale legii procesuale sau materiale pe care

le consideră drept viciu fundamental și care în cadrul procedurii precedente

au afectat hotărârea irevocabilă.

Verificând argumentele invocate în conținutul recursului în anulare în

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal lărgit constată că la examinarea

cauzei în ordine de recurs, instanța de judecată a comis erori de drept,

manifestate prin ignorarea jurisprudenței CtEDO, a practicii judiciare unitare,

precum și prevederilor legale care vor fi menționate în motivarea acestei

soluții ce urmează a fi expusă.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, a reiterat cu diverse ocazii

în constatările sale următoarele deziderate: „…rolul unei decizii motivate este

să demonstreze părților că ele au fost auzite. Mai mult, o decizie motivată

oferă părții posibilitatea de a o contesta, precum și posibilitatea ca decizia să

fie revizuită de către o instanță de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii

motivate poate avea loc un control public al administrării justiției (a se vedea

în cauza Suominen c. Finlandei, nr. 37801/97, §§ 34-38, 01 iulie 2003 și

Hirvisaari c. Finlandei, nr. 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001)”.

Astfel, instanțele naționale sunt obligate să-și motiveze hotărârile pe

cauzele penale, cu impunerea unui răspuns detaliat la fiecare argument

important pentru rezultatul procesului, adică necesitatea unui răspuns special

în hotărâre (a se vedea cauza Hiro Balani c. Spaniei, nr. 303-A și 303-B, § 29 și,

respectiv, § 27 din 09 decembrie 1994).

Recapitulând esența cauzei penale deduse judecății Colegiul penal lărgit

notează, că prin sentința primei instanțe, Bucilo Iuri a fost achitat de

9

învinuirea înaintată în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal, din motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Fiind învestită cu judecarea cauzei în procedura recursului declarat

împotriva hotărârilor judecătorești pentru care nu este prevăzută calea de

atac apelul, instanța de recurs a decis admiterea recursului declarat de

procuror, casarea sentinței primei instanțe, cu rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță

prin care Bucilo Iuri a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod penal, cu liberarea de răspundere penală,

din motiv că a intervenit termenul de prescripție de tragere la răspundere

penală.

Potrivit art. 437 alin. (1) Cod de procedură penală, pot fi atacate cu

recurs sentințele pronunțate de judecătorii privind infracțiunile ușoare

pentru săvârșirea cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă

de libertate.

În conformitate cu prevederile art. 441 alin. (1), (2) Cod de procedură

penală, instanța de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care

se referă declarația de recurs și numai în raport cu calitatea pe care aceasta o

are în proces. Instanța de recurs examinează cauza în limitele temeiurilor

prevăzute în art. 444, însă ea este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și

cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate

aspectele, dar fără a agrava situația părții în favoarea căreia s-a declarat

recurs.

Conform art. 444 Cod de procedură penală, (1) Hotărârile judecătorești

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond în cazurile în care: 1) nu au fost respectate dispozițiile privind

competența după materie sau după calitatea persoanei; 2) instanța nu a fost

compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33; 3)

ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede

altfel; 4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului,

precum și apărătorului, interpretului și traducătorului, când participarea lor

era obligatorie potrivit legii; 5) cauza a fost judecată în primă instanță fără

citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se

prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; 6) hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

dispozitivul hotărârii redactate nu corespunde cu dispozitivul pronunțat după

deliberare; 7) nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a

pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care

condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde; 8) inculpatul a fost

10

condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 9) s-au

aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau greșit

individualizate în raport cu prevederile capitolului VII din Partea generală a

Codului penal; 10) persoana condamnată a fost judecată anterior în mod

definitiv pentru aceeași faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii

penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de

un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit împăcarea

părților în cazul prevăzut de lege; 11) inculpatul a fost achitat greșit pentru

motivul că fapta săvârșită de el nu este prevăzută de legea penală sau când

procesul penal a fost încetat greșit din motivul că exista o hotărâre

judecătorească definitivă în privința aceleiași fapte sau că există o cauză de

înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o

lege nouă sau anulată de un act de amnistie ori că a intervenit decesul

inculpatului; 12) faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită; 13) a

intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului; 14) Curtea

Constituțională a recunoscut neconstituțională prevederea legii aplicate în

cauza respectivă; 15) instanța de judecată internațională, prin hotărâre pe un

alt caz, a constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților

omului, care poate fi reparată și în această cauză. (2) Cazurile prevăzute la

pct. 1)-4), 8), 9), 13)-15) se iau în considerare întotdeauna și din oficiu, iar

cazurile prevăzute la pct. 5)-7), 10), 12) se iau în considerare din oficiu numai

când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. (3) În cazul în

care instanța ia în considerare temeiurile de casare din oficiu, aceasta este

obligată să le pună în discuția părților.

Așadar, Colegiul penal lărgit constată, că instanța de recurs, judecând

recursul declarat de către partea acuzării, nu a ținut cont de prescripțiile

legale menționate supra, și contrar temeiurilor pentru recurs stabilite în

art. 444 Cod de procedură penală, în speță după o sentință de achitare din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, rejudecând

cauza a schimbat total soluția primei instanțe și l-a recunoscut vinovat pe

Bucilo Iuri de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod penal,

cu liberarea de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de

prescripție de tragere la răspundere penală.

Colegiul penal lărgit atestă că prin soluția adoptată, instanța de recurs a

depășit limitele judecării recursului declarat împotriva hotărârilor

judecătorești pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, eroare de

drept ce lezează dreptul condamnatului la un proces echitabil, garantat de

art. 6 CEDO, și constituie un viciu fundamental care a afectat hotărârea

adoptată de această instanță, adică reprezintă eroare de drept care permite

redeschiderea procesului penal în privința condamnatului Bucilo Iuri, cu

dispunerea rejudecării cauzei în ordine de recurs, de către aceeași instanță de

11

recurs, în alt complet de judecată, deoarece această eroare nu poate fi

corectată de către instanța de recurs în anulare.

Mai mult, analizând decizia contestată sub aspectul motivării soluției

pronunțate și admiterii cererii de recurs depusă de partea acuzării, în

favoarea recunoașterii vinovăției condamnatului Bucilo Iuri de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod de procedură penală,

Colegiul penal lărgit reține că instanța de recurs a expus și o motivare

contradictorie referitor la faptul că pe de o parte reține argumentele

procurorului expuse în recurs precum că „….. prima instanță greșit a admis

cererea apărării cu privire la neadmiterea în calitate de probă a procesului-

verbal privind constatarea faptei refuzului, eschivării sau împotrivirii

conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică sau

examenul medical din 23 septembrie 2019, din motiv că la momentul constatării

infracțiunii, inculpatul nu a fost asigurat cu interpret, întrucât este vorbitor de

limbă rusă…..”, iar pe de altă parte în cadrul ședinței de judecată a instanței de

recurs, condamnatul Bucilo Iuri a fost asigurat cu interpret.

Subsidiar, din procesul-verbal privind constatarea faptei refuzului,

eschivării sau împotrivirii conducătorului mijlocului de transport de la

testarea alcoolscopică sau examenul medical din 23 septembrie 2019 (f.d.6,

vol.I), rezultă că Bucilo Iuri a refuzat să semneze procesul-verbal, situație care

a fost abordată superficial de către instanța de recurs, fără a oferi răspunsuri

argumentate prin prisma prevederilor legale relevante în raport cu

constatările primei instanțe care a descris întreg procesul de excludere a

probei respective.

Astfel, se atestă o poziție contradictorie dintre constatările primei

instanțe și concluziile instanței de recurs, prin urmare ultima urma să

desfășoare și să ofere o apreciere fiecărei probe în parte, din punct de vedere

al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.

Sub acest aspect fiind relevante prevederile legale care stabilesc că

persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată

atâta timp cât vinovăția sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul

cod, într-un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate

garanțiile necesare apărării sale, și nu va fi constatată printr-o hotărâre

judecătorească de condamnare definitivă. Concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile

Codului de procedură penală, se interpretează în favoarea inculpatului.

Totodată, analizând decizia instanței de recurs prin prisma

argumentelor părții acuzării, Colegiul penal lărgit stabilește să faptul că

instanța de recurs, deși a admis recursul procurorului, nu s-a pronunțat

12

asupra tuturor motivelor invocate, iar hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția de condamnare.

De asemenea, analizând argumentele instanței de recurs care au servit

temei pentru pronunțarea soluției de liberare de răspundere penală a

condamnatului Bucilo Iuri, din motiv că a expirat termenul de prescripție de

tragere la răspundere penală, Colegiul penal lărgit consideră că instanța de

recurs greșit a ajuns la această concluzie.

În acest sens, Colegiul penal lărgit reține, că instanța de recurs și-a

fundamentat soluția pronunțată pe prevederile art. 389 alin. (4) pct. 3) Cod de

procedură penală, potrivit cărora sentința de condamnare se adoptă fără

stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în

art. 57 și 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în art.

93 din Codul penal sau al expirării termenului de prescripție.

Drept circumstanțe care exclud sau condiționează tragerea la

răspundere penală în privința lui Bucilo Iuri, de către instanța de recurs au

fost invocate prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu privire la

intervenirea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

Pornind de la prevederile art. 285 alin. (1) și (2) Cod de procedură

penală, se va reține, că încetarea urmăririi penale este actul de liberare a

persoanei de răspunderea penală și de finisare a acțiunilor procedurale, în

cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică continuarea acesteia.

Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei,

prevăzute la art. 275 pct. 4)–9) din prezentul cod.

În acest context Colegiul penal lărgit ține să accentueze, că potrivit

prevederilor art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală, în cazul în care, pe

parcursul judecării cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute în

art. 275 pct. 5)–9), 285 alin. (2), precum și în cazurile prevăzute în art. 53-60

din Codul penal, instanța, prin sentință motivată, încetează procesul penal în

cauza respectivă.

Din alineatul (5) al aceleiași norme rezultă, că în cazul prevăzut la

art. 275 pct. 4), încetarea procesului penal nu se admite fără acordul

inculpatului. În acest caz, procedura continuă în mod obișnuit.

Conform art. 275 pct. 4) Cod de procedură penală, urmărirea penală nu

poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi încetată în

cazurile în care a intervenit termenul de prescripție sau amnistia.

Totodată, potrivit prevederilor art. 53 lit. g) Cod penal, persoana care a

săvârșit o faptă ce conține semnele componenței de infracțiune poate fi

liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăririi penale și

de către instanța de judecată la judecarea cauzei în cazul prescripției de

tragere la răspundere penală.

13

Colegiul penal lărgit remarcă faptul, că expirarea termenului de

prescripție constituie un temei de liberare de răspundere penală, dar este un

temei de nereabilitare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 285 alin. (7) Cod de procedură penală,

încetarea urmăririi penale și liberarea persoanei de răspundere penală nu pot

avea loc contrar voinței acesteia ori a reprezentantului legal, inclusiv în cazul

cererii de reabilitare a persoanei decedate. În acest caz, urmărirea penală

continuă.

Având în vedere prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal

lărgit constată că soluția instanței de recurs cu privire la liberarea de

răspundere penală a condamnatului, în legătură cu expirarea termenului de

prescripție de tragere la răspundere penală, este greșită și nu poate fi

menținută, în contextul în care aceasta contravine prevederilor legale

enunțate mai sus, deoarece instanța de recurs dispunând liberarea de

răspundere penală în privința condamnatului Bucilo Iuri, urma să adopte

soluția cu stabilirea pedepsei și liberarea de executarea acesteia, din motivul

expirării termenului de prescripție.

Colegiul penal lărgit atestă că instanța de recurs în motivarea deciziei

adoptate a prezentat motive care i-au fundamentat convingerea în privința

vinovăției condamnatului Bucilo Iuri în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 2641 alin. (3) Cod penal.

Însă sub acest aspect, Colegiul penal lărgit evidențiază, că în cazul în

care instanța de recurs a ajuns cu certitudine la concluzia cu privire la

vinovăția condamnatului, atunci aceasta urma să țină cont, să interpreteze și

să clarifice prevederile art. 389 alin. (4) pct. 3) și alin. (6) Cod de procedură

penală, potrivit cărora sentința de condamnare se adoptă fără stabilirea

pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în art. 57 și

58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în art. 93 din

Codul penal sau al expirării termenului de prescripție. La adoptarea sentinței

de condamnare cu liberarea de pedeapsă sau, după caz, sentinței de

condamnare fără stabilirea pedepsei, instanța argumentează în baza căror

temeiuri, prevăzute de Codul penal, adoptă sentința dată.

Pe cale de consecință, având în vedere împrejurările enunțate și

încălcările nominalizate ale normelor procesual-penale, comise de instanța de

recurs, se constată că în speță a fost încălcat dreptul condamnatului

Bucilo Iuri la un proces echitabil, garantat de art. 6 CEDO, fapt ce constituie un

viciu fundamental care a afectat hotărârea contestată, adică reprezintă erori

de drept care permit redeschiderea procesului penal în privința acestuia.

Conform art. 457, 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

instanța admite recursul în anulare, casează total hotărârea atacată și dispune

14

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs în anulare.

La rejudecarea cauzei instanța de recurs urmează să țină seama de

împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției adoptate și, cu

respectarea prevederilor art. 436 Cod de procedură penală, să verifice

legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în recurs și, în dependență de datele obținute, să pronunțe

o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor

art. 449 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Admite recursul în anulare declarat de către avocatul David Larisa în

numele condamnatului, casează total decizia Colegiului judiciar al Curții de

Apel Comrat din 30 mai 2022, în cauza penală în privința lui Bucilo Iuri

xxxxx și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de recurs, în alt

complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată semnată la 28 februarie 2023 și pronunțată la

03 martie 2023.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Catan Liliana

Guzun Ion

Boico Victor

Plămădeală Ghenadie

15