1ra-1269/2022 — art. 264/1 alin. 4 CP

1ra-1269/2022 — art. 264/1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1269/2022

1-21175620-01-1ra-19082022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel

Chișinău din 28 iunie 2022, declarat de avocatul Serghei Postica, în numele

inculpatului

Budaian Radu XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 29.11.2021 - 26.01.2022,

instanța de apel: 09.02.2022 - 28.06.2022,

instanța de recurs: 19.08.2022 - 23.11.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Budaian

Radu a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 160 ore muncă

neremunerată în folosul comunității.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 25,70

lei a fost respinsă.

02.00, inculpatul Budaian Radu, având scopul conducerii unității de transport în

stare de ebrietate, fără a deține permis de conducere cu categoria respectivă,

conducând automobilul „VAZ 2105”, n.î. XXXXXX , deplasându-se pe XXXXX

XXXXX, XXXXX, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a încălcat

cerințele prevederilor art. 10 alin. (2) al Regulamentului circulației rutiere, aprobat

prin Hotărârea Guvernului Republici Moldova nr. 357 din 13.05.2009, care

1

stipulează că persoana care conduce un autovehicul trebuie să posede și, la cererea

polițistului, este obligată să înmâneze pentru control permisul de conducere perfectat

pe numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte

autovehiculul condus, precum și cerințele prevederilor art. 14 lit. a) care prevede că

conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate,

sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența preparatelor

medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-

o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere,

condiții care au fost ignorate de către conducătorul vehiculului și, ca rezultat, a fost

stopat de către ofițerii SP al SSP al IP Ialoveni, Rotari Cristian și Moisei Petru, aflați

în exercițiul funcției cu privire la asigurarea ordinii publice și securității traficului

rutier, după care în timpul verificării actelor a apărut suspiciunea la consumul de

alcool.

Ulterior, Budaian Radu, fiind transportat la IP Ialoveni, unde a fost supus

examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de

ebrietate și naturii ei, ultimul a acceptat proba Drager-Test 6779, prin care s-a stabilit

concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de 1,20 mg/l care, potrivit art. 13412

alin. (3) Cod penal, se consideră stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut faptele indicate în rechizitoriu și

încadrarea juridică a acestora, solicitând examinarea cauzei în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală și i-a încadrate acțiunile în baza art. 2641

alin. (4) Cod penal, ca conducerea mijlocului de transport de către o persoană care

se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat și care nu deține permis de

conducere.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, care se pedepsește cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 ore sau cu închisoare de până

la 1 an, că beneficiază de reducerea pedepsei în temeiul art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, se caracterizează pozitiv, a recunoscut vina, ca circumstanță

atenuantă a fost stabilită căința sinceră, cea agravantă fiind - săvârșirea infracțiunii

de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară sau

pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză, că are antecedente penale stinse,

concluzionând că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea pedepsei cu muncă

neremunerată în folosul comunității,.

Instanța a conchis că, cheltuielile efectuate de organul de urmărire penală la

etapa urmăririi penale în vederea descoperirii infracțiunii comise, se încadrează în

realizarea obligației pozitive a statului referitor la suportarea cheltuielilor de către

stat în cadrul realizării urmăririi penale în descoperirea și combaterea infracțiunilor.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat la 8 luni închisoare, cu executare, cu încasarea

cheltuielilor judiciare.

Apelantul a invocat că inculpatul nu este la prima abatere, prin sentința

Judecătoriei Ialoveni din 03.02.2015 fiind condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod

penal la 150 ore de muncă neremunerată în folosul comunității, iar în perioada anilor

2

2009 - 2021 a fost supus răspunderii contravenționale conform art. 354, art. 229 alin.

(2) și alin. (3), art. 234 Cod contravențional.

Scopul pedepsei penale este restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a

altor persoane, fiind necesară aplicarea pedepsei cu închisoare în privința

inculpatului, în limitele stabilite de sancțiunea articolului incriminat.

Or, prin aplicarea unei asemenea pedepse de către instanța de fond nu a fost

restabilită echitatea socială, iar condamnatul nu va fi corectat și reeducat. Totodată,

prin aplicarea față de inculpat a pedepsei sub formă de muncă neremunerată nu va

fi preîntâmpinată săvârșirea unor infracțiuni similare atât din partea condamnatului,

cât și din partea altor persoane.

Pe lângă aceasta, conform prevederilor art. 229 alin. (1) Cod de procedură

penală, cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul

statului, astfel că instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze

cheltuielile judiciare.

2022, apelul a fost admis, casată sentința în partea stabilirii pedepsei și a cheltuielilor

judiciare, fiind pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Budaian Radu, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute la

art. 2641 alin. (4) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă de 6 luni închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă

de 25,70 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a constatat că inculpatul anterior a fost condamnat pentru

comiterea unei infracțiuni similare. Dar, fiindu-i aplicată pedeapsă cu muncă

neremunerată în folosul comunității, nu și-a făcut concluziile necesare și, din nou, a

comis o infracțiune, împrejurări în care aplicarea pedepsei cu muncă neremunerată

nu-și va dovedi utilitatea și nu va contribui la reeducarea condamnatului și la

împiedicarea acestuia de a comite noi infracțiuni, or, în privința acestuia a fost deja

aplicate pedepse mai blânde, scopul aplicării cărora, însă, nu s-a realizat.

Deci, pedeapsa aplicată de instanța de fond sub formă de 160 ore muncă

neremunerată este insuficientă pentru corectarea inculpatului.

Totodată, reieșind din scopul pedepsei penale - restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane - faptul că în privința acestuia a fost

aplicată o pedeapsă blândă, poate doar să încurajeze comiterea pe viitor a altor

infracțiuni.

Pedepsele stabilite de instanța de judecată trebuie să fie nu numai legale, în

sensul de respectare a cadrului legal de individualizare judiciară, dar în același timp,

trebuie să fie și juste, adică să se respecte criteriul proporționalității, care presupune

stabilirea cuantumului pedepsei în funcție de gravitatea infracțiunii și vinovăția

autorului.

În același timp, trebuie să fie respectate prevederile art. 61 Cod penal, conform

căruia, pedeapsa care se aplică urmează își atingă scopul de restabilire a echității

sociale și prevenire a săvârșirii noilor infracțiuni de către alte persoane.

3

Însă, practica aplicării măsurilor de pedeapsă, demonstrează că instanțele de

judecată nu asigură exercitarea scopului pedepsei, având în vedere amploarea pe

care a luat-o această categorie de infracțiuni. Or, condamnând persoanele pentru

infracțiunile de încălcare a regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport,

instanțele trebuie să asigure aplicarea pedepsei prevăzute expres de sancțiune.

Instanța de fond nu s-a condus de dispozițiile art. 75 alin. (1) Cod penal,

conform căreia persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială a prezentului cod și

în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a prezentului cod. Astfel,

instanța de fond nu a judecat fondul cauzei în latura pedepsei penale în conformitate

cu rigorile legale și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă individualizată contrar

prevederilor legale.

Totodată, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui

la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte

persoane fără executarea reală a pedepsei. Or, practica judiciară demonstrează că o

pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire

și de neîncredere in lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

Deci, scopul legii penale va fi atins prin stabilirea unei pedepse cu închisoarea, cu

suspendarea executării pedepsei.

Astfel, în raport cu fapta comisă, urmările prejudiciabile ale faptei și

personalitatea inculpatului, corijarea și reeducarea acestuia este posibilă doar cu

izolarea lui de societate, fiind echitabilă și corectă aplicarea pedepsei sub formă de

închisoare pe un termen de 6 luni.

Or, anume această pedeapsă este echitabilă și suficientă pentru restabilirea

echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii societăți,

perturbate prin infracțiunea comisă de către inculpat, totodată, este aptă de a

îndeplini funcțiile și de a realiza scopul în contextul gradului de pericol social a

faptelor comise de inculpat, cât și personalității acestuia.

În același timp, soluția instanței de fond de respingere a cererii de încasare a

cheltuielilor judiciare este eronată, or, conform art. 227 alin. (1) și (2) pct. 5) Cod de

procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Prin urmare, suma de 25,70 lei, suportată pentru folosirea aparatului „Drager

Alcotest 6810”, în vederea stabilirii stării de ebrietate a inculpatului, constituie

cheltuieli judiciare care urmează a fi încasate din contul acestuia în beneficiul

statului.

care solicită casarea parțială a deciziei menționate și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată

în folosul comunității, cu menținerea, în rest, a deciziei.

Recurentul invocă că instanța de apel, la stabilirea pedepsei, nu a ținut cont de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

inculpatului.

4

Or, inculpatul a recunoscut integral vina în comiterea faptelor incriminate și a

solicitat examinarea cauzei conform art. 3641 Cod de procedură penală, se

caracterizează pozitiv, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, duce

un mod de trai civilizat și o are la întreținere pe mama sa, care este bolnavă,

antecedentele penale sunt stinse, s-a căit sincer de cele comise, a cooperat activ cu

organul de urmărire penală, ce denotă că a conștientizat gravitatea faptelor și

pericolul social al acțiunilor sale.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penal.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii atacate, inclusiv

cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța

de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând

corect cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul

și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul

alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu

închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii

și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o

altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din

numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește

numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va

asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu

5

închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată. Inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că în cazul în

care inculpatul a recunoscut vina și s-a căit, solicitând examinarea cauzei în

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, a comis o infracțiune

ușoară, dar anterior a mai fost condamnat, antecedentele penale fiind stinse, inclusiv

cu aplicarea pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunității, însă nu s-a

corectat și a continuat comiterea faptelor infracționale, pedeapsa aplicată anterior

dovedindu-se a fi ineficientă, iar potrivit rechizitoriului „Circumstanțe ce agravează

vina... săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru

infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză”, chiar și în prezența

circumstanțelor atenuante invocate de recurent, o pedeapsă mai blândă decât cea

aplicată de instanța de apel, ar reprezenta o soluție inechitabilă, inadecvată și

disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, persoana

inculpatului și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale,

corectării ultimului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și

a altor persoane, caracterul excepțional al pedepsei cu închisoare fiind clar

argumentat de către instanța de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală

și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens

decât cel pe care îl propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița c. Moldovei).

6

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea atacată

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat inculpatului pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Serghei Postica,

împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 28 iunie 2022, în

privința inculpatului Budaian Radu XXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 28 decembrie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

7