1ra-1381/2022 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-1381/2022 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-1381/2022

1-21147359-01-1ra-06092022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 decembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 15 iunie 2022, declarat de avocatul Alexandru Enachi, în numele

inculpatului

Vasiliev Ivan XXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.10.2021 – 18.01.2022,

instanța de apel: 08.02.2022 – 15.06.2022,

instanța de recurs: 06.09.2022 – 14.12.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Vasiliev Ivan a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 140 ore de muncă neremunerată în

folosul comunității.

orele 18:00, conducând automobilul „Ford Fiesta”, n/î XXXX, pe adresa str. Cornului

5/1, mun. Chișinău, fără a deține permis de conducere, intenționat, încălcând pct. 14

lit. a) din Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357

din 13.05.2009, potrivit căruia conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă

vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau a altor substanțe

contraindicate conducerii, sub influența preparatelor medicamentoase care provoacă

reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de

1

natură să-i afecteze capacitatea de conducere”, fiind stopat pentru verificare de către

angajații de poliție din cadrul INSP al IGP și fiind suspectat de conducerea mijlocului

de transport în stare de ebrietate alcoolică, fapt în legătură cu care agentul constatator,

a testat persoana în cauză cu alcootestul „Drager”, fiind constatat că în aerul expirat de

Vasiliev Ivan, a.n. XXXX, concentrația de alcool fiind de 1,30 mg/1 de alcool, fapt

confirmat de cotorul, eliberat de Alcooltestul Drager, care potrivit art. 13412 alin. (3)

Cod penal ,,prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înțelege starea persoanei

care are concentrația de alcool în sânge de la 0,5 g/l și mai mult sau concentrația

vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3 mg/l și mai mult”, ce se califică drept stare

de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele incriminate,

solicitând examinarea cauzei în procedura simplificată, prevăzută la art. 3641 Cod de

procedură penală, și i-a încadrat acțiunile în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca

conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat și care nu deține permis de conducere.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal

și de faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, care se pedepsește cu muncă

neremunerată de la 134 la 160 ore și închisoare de la 3 luni până la 8 luni, că anterior

a mai fost condamnat, antecedentele penale fiind stinse, la evidența medicului narcolog

și psihiatru nu se află, nu au fost stabilite circumstanțe atenuante și agravante,

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul

pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunității, conform art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală, concluzionând posibilă corectarea și reeducarea lui cu stabilirea

pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat la 8 luni închisoare, cu executare.

Apelanta a invocat că având în vedere personalitatea inculpatului și cazierul

infracțional al acestuia, se confirmă faptul că din 2015 până în prezent, de către

Vasiliev Ivan au fost comise mai multe contravenții, iar prin nerespectarea măsurilor

de profilaxie, nici una nu a fost perceput ca amendă stabilită, aceasta dă dovadă că

inculpatul se eschivează de pedeapsă sa și se caracterizează negativ în acest sens, mai

mult că, nu au fost anexate nici un certificat care confirmă că careva persoane stau la

întreținerea acestuia.

Principiul procesului echitabil reclama că hotărârea să fie motivată, justițiabilul

având posibilitatea să cunoască motivele care au condus la adoptarea uneia sau altei

soluții și să le conteste dacă sistemul prevede o cale de atac împotriva acestei hotărâri,

lipsa motivării unei hotărâri, punând în pericol dreptul la un proces echitabil.

La stabilirea tipului pedepsei penale, instanța de fond nu a ținut cont de faptul,

că inculpatul anterior a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.

88 pct. (1) Cod penal (red. a.n. 1961), însă nu a tras concluziile necesare și a pășit din

nou pe cale criminală în anul 2016 și a comis infracțiunea prevăzută de art. 186 alin.

(2) lit. d) Cod penal.

2

apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Vasiliev Ivan, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

2641 alin. (4) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 8 luni închisoare, cu executare

în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 90/1 Cod penal, prima parte a pedepsei cu închisoare pe un termen

de 4 luni urmând a fi executa în penitenciar de tip semiînchis, din data reținerii, iar a

doua parte a pedepsei pe termen de 4 luni, fiind suspendată pentru o perioadă de

probațiune de 2 ani.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat ca este eronată soluția instanței de fond privind

individualizarea pedepsei în privința inculpatului și nu a pătruns în esența problemei

de fapt și de drept, iar discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

circumstanțelor cauzei coroborată cu procedura în care a fost examinată cauza penală

și anume stabilirea pedepsei conform limitelor art. 3641 Cod de procedură penală, în

concluzie fiind ignorate unele aspecte evidente, ce au relevat drept consecință

pronunțarea unei concluzii premature și greșit motivate în privința aplicării unei

pedepse sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de 140

ore.

Astfel, la stabilirea pedepsei, se v-a ține cont că inculpatul a comis o infracțiune

ușoară, care se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la

240 de ore sau cu închisoare de până la 1 an, aplicând prevederile art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală, noile limite minime și maxime a pedepsei prevăzute de art.

2641 alin. (4) Cod penal, cu care va opera la stabilirea pedepsei, și anume, muncă

neremunerată de la 134 la 160 ore și închisoare de la 3 luni până la 8 luni, că acesta

anterior a mai fost atras la răspundere penală fiind condamnat pe art. 88 pct. (1) Cod

penal (red. a.n. 1961), iar în anul 2016 a comis infracțiunea prevăzută de art. 186 alin.

(2) lit. d) Cod penal, antecedentele penale la moment fiind stinse, fapt ce denotă că

inculpatul nu a făcut careva concluzii pentru sine, continuând comportamentul

antisocial prin săvârșirea de noi infracțiuni, la evidența medicului psihiatru/narcolog

nu se află, în conformitate cu prevederile art. 76, 77 Cod penal nu au fost reținute

circumstanțe atenuante sau agravante, concluzionând că corectarea și reeducarea lui

este posibilă, rațională și echitabilă doar prin izolare de societate, stabilindu-i o

pedeapsă de 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Ori, pedeapsa stabilită de către instanța de fond în privința inculpatului sub formă

de muncă neremunerată în folosul comunității, nu este echitabilă, întrucât nu este

capabilă de a contribui la realizarea scopurilor ale pedepsei penale, cum ar fi

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte persoane. Practica judiciară

demonstrează că o pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de

nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe

contrare scopului urmărit. De asemenea, o pedeapsă prea blândă generează dispreț față

de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

3

Pe cale de consecință, aplicarea prevederilor art. 901 Cod penal, suspendarea

parțială condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de

pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă

este un incident în viața acesteia.

Conform art. 901 alin. (1) Cod penal, în cazul în care instanța de judecată, ținând

cont de circumstanțele cauzei și de personalitatea vinovatului, ajunge la concluzia că

nu este rațional ca acesta să execute întreaga pedeapsă cu închisoare în penitenciar,

aceasta poate dispune suspendarea parțială a executării pedepsei aplicate vinovatului,

indicând în hotărâre perioada de executare a pedepsei în închisoare și perioada de

probațiune sau, după caz, termenul de probă, precum și motivele condamnării cu

suspendarea parțială a executării pedepsei.

Prima parte a pedepsei se execută în penitenciar, iar restul pedepsei se suspendă.

Având în vedere cele menționate și ținând cont de prevederile art. 3641 Cod de

procedură penală, de art. 901 Cod penal, pedeapsa cu închisoare pe un termen de 8 luni,

stabilită inculpatului urmează să fie executată parțial cu suspendarea executării

pedepsei, prin aplicarea art. 901 Cod penal, și anume pedeapsa de 4 ani închisoare,

urmează a fi executată prin stabilirea unui termen real de executare a pedepsei

închisorii de 4 luni, în penitenciar de tip semiînchis, iar cealaltă parte a pedepsei de 4

luni, a fi suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 2 ani.

Astfel, stabilirea perioadei de probațiune în mărimea indicată va asigura, un

comportament adecvat al inculpatului și va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat. Or,

ansamblul de împrejurări ale speței impun a concluziona precum că corectarea și

reeducarea inculpatului este posibilă prin modalitatea de executare aleasă de către

instanța de apel, care este în acord cu principiul proporționalității, având în vedere

faptele comise, urmările produse, personalitatea inculpatului, iar pedeapsa non-

privativă de libertate, în privința inculpatului nu poate fi aplicată, deoarece nu-și va

atinge scopul deplin.

instanței de apel și aplicarea față de condamnat a unei pedepse alternative închisorii.

Recurentul invocă că aplicarea pedepsei sub forma de munсă nеrеmunеrаtă аr

avea un impact mult mai negativ asupra psihicului condamnatului, сееа се va рrоvоса

о incomodare а condamnatului și va duce la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

astfel, scopul legii penale va fi atins.

Totodată, condamnatul a contribuit activ la descoperirea infracțiunii prin

recunoașterea vinovăției și conlucrarea cu organul de urmărire penală. Concomitent,

greutatea poverii pedepsei îl afectează nemijlocit, deoarece, este unicul întreținător al

familiei, are și un copil minor și mama sa grav bolnavă.

Astfеl, instanța de apel аr fi putut aplica оriсаrе din pedepsele altenative

închisorii, deci, о pedeapsă mai blândă.

Mai mult, condamnatul este de acord să munсеаsсă neremunerat în folosul

comunității, astfel, va avea posibilitatea, concomitent, să lucreze în vеdеrеа întreținerii

familiei sale.

În drept, recursul, este întemeiat pe art. 435 alin. (2) lit. c) Cod de procedură

penală.

4

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Însă, în recursul avocatului, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat

niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității

hotărârilor contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a deciziei contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat au

ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale

se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana

celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea

5

penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a

altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică

o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul alternativelor

de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un

caracter excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea

infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este

insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor

alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care

o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi

argumentat de către instanța de judecată.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că în cazul în

care inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, a recunoscut vina și s-a căit, dar anterior

a mai fost condamnat, însă nu s-a corectat și a continuat comiterea faptelor

infracționale, iar pedepsele ce i-au fost aplicate s-au dovedit a fi ineficiente, chiar și în

prezența circumstanțelor invocate de recurent, o pedeapsă penală mai blândă decât cea

aplicată de instanța de apel, ar fi inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport

cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cu persoana inculpatului, cât și cu

scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimului,

prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane,

caracterul excepțional al aplicării pedepsei cu închisoare fiind argumentat de către

instanțele de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat circumstanțele și probele cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 90 alin. (1) Cod penal, art. 27, 101, 414 alin.

(1) și (2) Cod de procedură penală, instanța poate dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate vinovatului, judecătorul apreciază probele în conformitate

cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens

decât cel pe care îl propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

6

427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar,

la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4.

– 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza

sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea contestată conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i s-au aplicat

pedepse individualizate conform prevederilor legale și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat (pct. 5. din decizie).

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul ordinar de pe rol urmează

a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Alexandru Enachi,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2022, în

privința inculpatului Vasiliev Ivan XXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 27 ianuarie 2023.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

7