1ra-1363/2022 — art. 264/1 alin. 4 CP

1ra-1363/2022 — art. 264/1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1363/2022

1-20057418-01-1ra-02092022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Oleg Popov, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții

de Apel Chișinău din 25 mai 2022, în privința inculpatului

Tolmațchii Valerian XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 29.05.2020 - 08.06.2021,

instanța de apel: 20.01.2022 - 25.05.2022,

instanța de recurs: 02.09.2022 - 23.11.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 8 luni închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

1

cu certitudine, că potrivit art. 14 lit. a) din Regulamentul circulației rutiere, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13.05.2009, conform căruia conducătorului

de vehicul îi este interzis: să conducă vehiculul în stare de ebrietate, pe 24 februarie

2020, la ora 00.30, conștientizând caracterul ilegal și social-periculos al acțiunilor

sale, fără să dețină permis de conducere, știind cu certitudine că se află în stare de

ebrietate alcoolică, intenționat a condus automobilul „BMW 316”, n.î. XXXXXX ,

până pe XXXXXX XXX, XXXXX, unde a fost stopat de către angajații

Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului General de Poliție.

În continuare, fiind suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare

de ebrietate alcoolică, în scopul stabilirii gradului stării de ebrietate și a naturii ei,

Tolmațchii Valerian a fost supus testării alcoolscopice cu alcooltestul de model

„DRAGER 8510 RO” cu nr. 3566 din 24.02.2020, iar conform certificatului

electronic s-a constatat o concentrație de alcool în mărime de 0,44 mg/l în aerul

expirat, care conform prevederilor art. 13412 alin. (3) Cod penal, reprezintă stare de

ebrietate cu grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul, fiind citat legal, nu s-a prezentat în ședința de

judecată și a fost anunțat în căutare, fiind dispusă examinarea cauzei în lipsa lui.

În baza probelor administrate, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în

baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca conducerea mijlocului de transport de către o

persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat și care nu deține

permis de conducere.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis cu intenție o infracțiune ușoară, care se pedepsește cu

muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 ore sau cu închisoare de

până la 1 an, că au fost stabilite circumstanțe atenuante - săvârșirea infracțiunii de

către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani și

recunoașterea vinovăției, și circumstanțe agravante - săvârșirea infracțiunii de către

o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară.

Totodată, instanța a statuat că, acțiunile ilicite ale inculpatului vizează

domeniul securității circulației și exploatării mijloacelor de transport, ca parte

componentă a securității și ordinii publice, la etapa actuală mijloacele de transport

prezintă un grad sporit de pericol, iar conducerea acestora de către persoane în stare

de ebrietate reprezintă grad și mai avansat de pericol, mai ales când comiterea

acestor fapte are loc în condiții de recidivă.

Or, inculpatul anterior a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii

similare, precum și pentru săvârșirea unor infracțiuni cu aplicarea violenței, iar

comiterea repetată a acestor fapte prejudiciabile denotă nu doar atitudinea

neconștiincioasă și de ridiculizare a actului judecătoresc prin care inculpatul anterior

a fost condamnat, dar și intenția sa de a continua activitatea sa infracțională, motiv

care impune instanța să aprecieze că în privința lui, aplicarea unei pedepse non-

privative de libertate nu-și va face efectul propus.

Deci, o pedeapsă care ar justifica cu adevărat scopul legii penale, care ar

contribui la corectarea condamnatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni de

către condamnat este aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de 8 luni, care este

una echitabilă în raport cu infracțiunea săvârșită și, în același timp, nu va genera

sentimente de nedreptate, dar va constitui o garanție și o asigurare că drepturile și

2

libertățile consfințite în Constituția Republicii Moldova și alte legi ale statului sunt

apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă cu

muncă neremunerată în folosul comunității.

Apelantul a invocat că, a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise, este

la vârstă la care își dorește să își întemeieze familie, a greșit și pe viitor nu va mai

încălca legea.

2022, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că, la judecarea apelului, avocatul și inculpatul au

solicitat admiterea apelului, iar procurorul Oleg Popov a solicitat respingerea

apelului inculpatului, ca fiind nefondat.

Totodată, instanța de fond, la stabilirea pedepsei inculpatului, a acordat

deplină eficiență prevederilor art. 6, 7, 61, 75 Cod penal și a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele care atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, care anterior a mai fost

condamnat pentru infracțiune similară, just concluzionând că pedeapsa penală

aplicată inculpatului sub formă de închisoare va asigura atingerea scopului pedepsei

de reeducare a acestuia.

Astfel, este neîntemeiată solicitarea inculpatului de a-i fi aplicată o pedeapsă

mai blândă, sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, or, pedeapsa

care ar justifica cu adevărat scopul legii penale în acest caz, care ar contribui la

corectarea condamnatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni de către

condamnat este aplicarea unei pedepse sub forma închisorii pe un termen de 8 luni,

care este una echitabilă în raport cu infracțiunea săvârșită și în același timp nu va

genera sentimente de nedreptate, dar va constitui o garanție și o asigurare că

drepturile și libertățile consfințite în Constituția Republicii Moldova și alte legi ale

statului sunt apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

Mai mult, raportat la conduita inculpatului dovedită pe întreg parcursul

urmăririi penale și cercetării judecătorești, la atitudinea față de faptele comise,

comportamentul său, dar și luând în considerație faptul că acesta se caracterizează

deja ca o persoană bănuită spre desfășurarea unei activități infracționale în timp, s-a

eschivat de a se prezenta în instanța de fond, au permis instanței de a concluziona și

faptul că corectarea și reeducarea lui este posibilă aplicându-i o pedeapsă cu

închisoare în limitele sancțiunii normelor penale incriminate și prin prisma art. 70

alin. (31) Cod penal care prevede că, la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins

vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârșit infracțiune la

vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime. În cazul

în care instanța, ținând cont de personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că

doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale,

aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru

infracțiunea săvârșită. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a

fi argumentată de către instanța de judecată.

3

recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea rejudecării

cauzei de către instanța de apel

Recurentul invocă că instanța de apel nu a verificat dacă cererea de apel a

inculpatului a fost declarată în termenul prevăzut de legea de procedură penală.

Cu toate că acuzarea a ridicat problema legalității declanșării de către inculpat

a căii ordinare de atac apelul, sub aspectul tardivității, instanța de apel, la pct. 4 al

deciziei a reținut că acuzatorul de stat a solicitat respingerea apelului ca fiind

nefondat.

Or, concluzia privind introducerea tardivă a apelului declarat de inculpat

rezultă din prevederile art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit căror,

termenul de apel este de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale, dacă legea

nu dispune altfel.

Totodată, inculpatul, în mod deliberat, nu a dat curs citării făcute de instanța

de fond și nu s-a prezentat în ședința de judecată pentru apărarea drepturilor și

intereselor lui legale, motiv pentru care instanța a demarat investigațiile în vederea

căutării lui, apoi a dispus examinarea cauzei în fond.

Iar, acceptarea spre examinare în fond a apelului inculpatului, declarat după o

perioadă de 7 luni de la data pronunțării sentinței, în absența oricărei explicații

plauzibile privind motivul pentru care acesta nu a depus apelul în termenul prevăzut

la art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, a sfidat un întreg proces judiciar, în

condițiile în care termenul litigios este unul de decădere și nu poate fi restabilit.

Mai mult, din conținutul art. 230-234, 402 Cod de procedură penală, se deduce

că termenul de apel este termenul legal și imperativ, astfel încât nerespectarea lui

atrage decăderea din exercițiul dreptului de a declara apel și nulitatea oricărei cereri

de apel înaintate după expirarea termenului.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 7) Cod de procedură

penal - apelul a fost introdus tardiv.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 7) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, în temeiul când apelul a fost introdus tardiv.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430

alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În corespundere cu art. 404 alin. (1) Cod de procedură penală, participantul la

proces care a lipsit atât la judecarea, cât și la pronunțarea sentinței și nu a fost

informat despre adoptarea sentinței poate declara apel și peste termen, dar nu mai

târziu de 15 zile de la data începerii executării pedepsei.

4

Sub acest aspect, se atestă că afirmația recurentului că apelul ar fi fost introdus

tardiv nu a fost coroborată sub nicio formă cu prevederile art. 404 alin. (1) Cod de

procedură penală, raportate la faptul că inculpatul a lipsit atât la judecarea, cât și la

pronunțarea sentinței, fiind reținut la 05.01.2022 și declarând apel pe 12.01.2022

(f.d. 103, pct. 3. din decizie), în recursul ordinar lipsind cu desăvârșire o argumentare a

ilegalității hotărârii atacate în aspectul vizat, iar instanța de recurs nu este

competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al procurorului cu circumstanțe

în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri

neargumentate legal de recurent. Ori, potrivit art. 24 alin. (2), 424 alin. (2) Cod de

procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se

manifestă în favoarea acuzării sau a apărării, nu exprimă alte interese decât interesele

legii și se pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs (pct. 5. din decizie).

Pe lângă aceasta, conform art. 420 alin. (4) Cod de procedură penală, nu pot

fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele indicate în art. 401 nu au

folosit calea apelului, dacă legea prevede această cale de atac. Persoana care nu a

folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanței de apel prin care i s-a înrăutățit

situația. Procurorul care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a

fost admis apelul declarat din partea apărării.

În această consecutivitate, se reține că recurentul nu și-a coroborat acțiunile

de declarare a recursului ordinar nici cu prevederile art. 420 alin. (4) Cod de

procedură penală.

Ori, procurorul nu a folosit calea apelului, prin decizia contestată apelul

apărării a fost respins ca nefondat, iar în recurs lipsește cu desăvârșire motivarea în

ce mod o asemenea soluție a instanței de apel i-ar fi înrăutățit situația acuzatorului

de stat.

Prin urmare, recursul procurorului nu are niciun suport legal în aspectul vizat,

adică este vădit neîntemeiat (pct. 3.-5. din decizie).

Mai mult, potrivit art. 336 alin. (6) și (7) Cod de procedură penală, în termen

de 3 zile lucrătoare de la data anunțării semnării procesului-verbal, participanții la

proces au dreptul să formuleze obiecții asupra lui, indicând inexactitățile și motivele

pentru care îl consideră incomplet. Obiecțiile la procesul-verbal se examinează de

către președintele ședinței de judecată care, pentru anumite concretizări, poate

chema persoana care le-a formulat. Rezultatul examinării obiecțiilor, în caz de

acceptare a lor, se formulează printr-o rezoluție pe textul obiecțiilor, iar în caz de

respingere - prin încheiere motivată. Obiecțiile și încheierea asupra lor se anexează

la procesul-verbal.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 25.05.2022, în instanța

de apel procurorul Oleg Popov a solicitat „...să respingeți apelul ca fiind neîntemeiat

și să mențineți sentința contestată fără modificări” (f.d. 166-168).

Asupra acestui proces-verbal procurorul nu a adus obiecții, în conformitate cu

prescripțiile din art. 336 alin. (6), (7) Cod de procedură penală și, astfel, informațiile

înserate în actul procedural vizat sunt prezumate a fi veridice.

Prin urmare, argumentele recurentului că: „acuzarea a ridicat problema legalității

declanșării de către inculpat a căii ordinare de atac apelul, sub aspectul tardivității, instanța de

apel, la pct. 4 al deciziei a reținut că acuzatorul de stat a solicitat respingerea apelului ca fiind

nefondat”, sunt absolut neîntemeiate, atestând poziții contradictorii, deci, nesigure,

ale recurentului (pct. 5. din decizie).

5

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că, în raport cu

circumstanțele în fapt și în drept invocate, recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Oleg Popov, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții

de Apel Chișinău din 25 mai 2022, în privința inculpatului Tolmațchii Valerian

XXXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 28 decembrie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

6