1ra-471/2022 — art. 152 alin. 1 CP

1ra-471/2022 — art. 152 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-471/22

1-16135388-01-1ra-24032022

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

07 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte –Toma Nadejda,

Judecători – Boico Victor, Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor dosarului, recursul

ordinar declarat de către inculpatul, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 05 noiembrie 2021, în cauza penală în privința lui

Șevcenco Victor XXXX.

Termenul examinării cauzei:

Prima instanță: 22.01.2016 – 18.12.2018.

Instanța de apel: 11.02.2020 – 05.11.2021.

Instanța de recurs: 24.03.2022 – 07.11.2022.

A C O N S T A T A T :

2018, Șevcenco Victor a fost achitat în temeiul art. 152 alin. (l) Cod penal, din

motivul depășirii legitimii apărări cauzele care înlătură caracterul penal al

faptei.

Acțiunea civilă înaintată de către Moscalciuc Vitalie a fost lăsată fără

examinare cu drept de adresare în ordine civilă.

constatat că, de către organul de urmărire penală inculpatul Șevcenco Victor se

învinuiește în aceea, că la 11 octombrie 2015, aproximativ pe la orele 11, aflându-se

în coridorul comun de la etajul 10 al blocului locativ nr. xxxx, din str. Xxxx, or.

Chișinău, în urma unui conflict cu cet. Moscalciuc Vitalie, l-a agresat fizic pe acesta,

cu aplicarea mai multor lovituri pe diferite regiuni ale corpului, în rezultatul căruia

în conformitate cu raportul de expertiză medico- legală nr. 2798/D din 24.11.2015 i-

au fost cauzate fractura osului 2 zigomatic a corpului cu deplasare pe stânga,

hemosinusită pe stânga, fractura oaselor nazale fără deplasare, traumă cranio-

cerebrală închisă manifestată prin comoție cerebrală, hematom a septului nazal pe

stânga, contuzia globului ocular stâng, care au fost produse în rezultatului acțiunii

traumatice a unui obiect contondent dur, care condiționează dereglarea sănătății de

lungă durată și în baza acestui criteriu, în comun, se califică ca vătămare medie.

1

Acțiunile lui au fost încadrate în prevederile art. 152 alin. (1) Cod penal ca

vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății, care nu este

periculoasă pentru viață, dar care a fost urmată de dereglarea îndelungată a sănătății.

Prima instanță a stabilit că în acțiunile lui Șevcenco Victor lipsește cu

desăvârșire latura subiectiv – intenția de provocare a leziunilor corporale, în

condițiile în care nu inculpatul Șevciuc Victor, ci partea vătămată a venit la el

acasă cu manifestări de agresiune. În sentință s-a menționat că toate acțiunile

inculpatului au avut caracter absolut spontan, ele au derivat din

comportamentul părții vătămate Moscalciuc Vitalie și exclud intenția directă

de a cauza vătămări corporale medii.

Chișinău, oficiul Centru, Mîțu Felicia, prin care a solicitat admiterea apelului,

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit, pentru prima instanță prin care inculpatul Șevcenco Victor

să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin.

(1) Cod penal și în baza acestui articol, a-i aplica pedeapsa penală sub formă

de închisoare pe un terme de 3 ani cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis, cu admiterea acțiunii civile înaintată de partea vătămată.

3.1 În conținutul cererii de apel depuse, procurorul a invocat că:

- în condițiile în care părții vătămate, conform Raportului de constatare

medico-legală nr. 2607/D din 11.11.2015, i-au fost cauzate vătămări medii,

care au fost produse în rezultatului acțiunii traumatice a unui obiect

contondent dur, care condiționează dereglarea sănătății de lungă durată, este

în afara oricărui dubiu rezonabil că limitele legitimei apărări au fost depășite,

iar proporționalitatea nu a fost respectată între atac și mijloacele de

respingere a acestuia;

- din declarațiile martorilor anexate la materialele dosarului penal

rezultă că atunci când partea vătămată a venit la inculpat, acesta a strigat la

soția sa să-i aducă arma din casă, din care fapt rezultă cert intenția

inculpatului de a săvârși infracțiunea contra persoanei, și nu că acesta ar fi

intenționat să se apere legitim. Ori, inculpatul foarte simplu putea să evite

acest conflict prin darea indicațiilor soției sale de a suna la poliție și nu darea

indicațiilor de a aduce arma. Mai mult ca atât, inculpatul putea să evite acest

conflict, dacă se ducea la el în apartament, încuia ușa și chema poliția. Însă,

intenția inculpatului a fost alta. Acesta avea scopul vădit de a intra în conflict

cu partea vătămată și să-i cauzeze acestuia vătămări corporale;

- în condițiile în care instanța a constatat că inculpatul ar fi acționat în

limitele legitimei apărări, aceasta prin prisma prevederilor art. 390, alin. (1),

pct. 5) Cod de procedură penală era în drept să-l achite. Însă, din partea

2

dispozitivă a sentinței rezultă că Șevcenco Victor a fost achitat pe motivul

depășirii legitimei apărări, cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Iar

depășirea limitelor legitimei apărări nu este o cauză care înlătură caracterul

penal al faptei, ci constituie o faptă penal condamnabilă. Respectiv, există o

discrepanță și neconcordanță logică între temeiul achitării și motivul pe care

se întemeiază achitarea, instanța de fond se contrazice în dispozitivul

sentinței - pe de o parte, stabilește cert că inculpatul Șevcenco Victor a depășit

limitele legitimei apărări, iar pe de altă parte, îl achită în legătură cu acest

fapt, ceea ce vine în contradicție cu prevederile art.36 alin. (2) Cod penal și

art. 390 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală;

- vinovăția inculpatului Șevcenco Victor este demonstrată prin probe

admisibile și pertinente, iar acest fapt determină necesitatea casării totale a

sentinței.

05 noiembrie 2021 a fost admis apelul procurorului, casată integral sentința și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Șevcenco Victor a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal și a fost liberat de pedeapsa penală

din motivul expirării termenului tragerii la răspundere penală.

S-a admis parțial cererea de chemare în judecată a lui Moscalciuc Vitalie

împotriva Șevcenco Victor cu privire la încasarea prejudiciului. S-a dispus a fi

încasat de la Șevcenco Victor în beneficiul lui Moscalciuc Vitalie suma de

20 000 (douăzeci mii) lei, cu titlu de prejudiciu moral. În rest, acțiunea civilă a

fost respinsă.

4.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat că

instanța de fond la adoptarea sentinței contestate incorect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, și astfel, eronat a ajuns la concluzia

achitării lui Șevcenco Victor în temeiul art. 152 alin. (l) Cod penal din motivul

depășirii legitimii apărări cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

În decizie s-a menționat că, în urma analizei și aprecierii probelor

acumulate la cauza penală, potrivit art. 101 Cod de procedură penală,

instanța de apel a constatat următoarele:

„Șevcenco Victor, la 11 octombrie 2015, aproximativ pe la orele 11, aflându-se

în coridorul comun de la etajul 10 al blocului locativ nr.xxxx, din str. Xxxx, or.

Chișinău, în urma unui conflict cu cet. Moscalciuc Vitalie, l-a agresat fizic pe acesta,

cu aplicarea mai multe lovituri pe diferite regiuni ale corpului, în rezultatul căruia în

conformitate cu raportul de expertiză medico- legală nr. 2798/D din 24.11.2015 i-au

fost cauzate fractura osului zigomatic a corpului cu deplasare pe stânga,

hemosinusită pe stânga, fractura oaselor nazale fără deplasare, traumă

3

craniocerebrală închisă manifestată prin comoție cerebrală, hematom a septului nazal

pe stânga, contuzia globului ocular stâng, care au fost produse în rezultatului

acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur, care condiționează dereglarea

sănătății de lungă durată și în baza acestui criteriu, în comun, se califică ca vătămare

medie”.

Transcriind în partea descriptivă a deciziei declarațiile inculpatului

depuse în ambele instanțe de fond, instanța de apel a considerat că vina lui în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal, se probează,

cu certitudine, prin următoarele probe: declarațiile părții vătămate

Moscalciuc Vitalie depuse în cadrul ședinței instanței de apel, raportul de

expertiză medico legală nr. 2607/D din 03 noiembrie 2015.

Instanța de apel a conchis că inculpatul Șevcenco Victor a comis

infracțiunea imputată lui, și că acțiunile acestuia se încadrează în baza art.

152 alin. (1) Cod penal, după semnele calificative: vătămarea intenționată medie

a integrității corporale sau a sănătății, care nu este periculoasă pentru viață, dar care

a fost urmată de dereglarea îndelungată a sănătății.

Instanța de apel a ajuns la concluzia că, argumentele procurorului din

apel sunt fondate, deoarece instanța de fond a dat o apreciere eronată

situației de fapt constatate în cadrul cercetării judecătorești. În acest context,

instanța de apel a constatat că, în sentința atacată prima instanță a respins în

totalmente probele acuzării, prin care cu certitudine se confirmă comiterea

faptei prejudiciabile prevăzute de legea penală și vinovăția inculpatului

Șevcenco Victor, greșit a ajuns la concluzia de achitare din motivul depășirii

legitimii apărări și cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

Descriind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 152

alin. (1) Cod penal, instanța de apel a constatat că la materialele cauzei nu

există careva probe ce ar confirma că inculpatul a săvârșit fapta pentru a

respinge un atac direct, imediat și real, îndreptat împotriva sa, nefiind

întrunite cerințele obligatorii impuse de dispozițiile art. 36 Cod penal și nu

poate fi vorba de o "legitimă apărare", deoarece Moscalciuc Vitalie nu avea

asupra sa careva obiecte sau arme pentru a crea un risc real asupra vieții sau

sănătății inculpatului, or, inculpatul a aplicat lovituri părții vătămate, astfel,

fiind demonstrată supremația acestuia față de partea vătămată în sensul

posibilității aplicării unor lovituri cu efect imediat de vătămare corporală

medie, fiind neîntemeiată poziția instanței de fond referitor la legitima

apărare a inculpatului Șevcenco Victor.

Instanța de apel a considerat că inculpatul Șevcenco Victor urmează a fi

liberat de răspundere penală și că se impune soluția de încetare a

procesului penal, deoarece de la săvârșirea infracțiunii, 11 octombrie 2015,

4

pînă la ziua pronunțării deciziei au expirat mai mult de 5 ani, constatând

prezența cazului de prescripție reglementat în art. 60 Cod penal.

Instanța de apel a menționat că partea vătămată, prin cererea din

19.07.2018, a solicitat încasarea din contul inculpatului a prejudiciului

material în sumă de 2 500 lei și a prejudiciului moral în sumă de 70 000 lei.

Menționând prevederile procesual-penale care reglementează acțiunea

civilă în cadrul procesului penal (art. 1422, 1423 Cod civil (în vigoare la

momentul comiterii faptei)) și circumstanțele pentru stabilirea cuantumului

prejudiciului moral (nivelul (gradul) suportării de către partea vătămată a

suferințelor fizice; vârsta părții vătămate, care, în mod incontestabil, amplifică

suferințele morale a părții vătămate; capacitatea făptuitorului de a recupera

prejudiciul moral; condițiile socio-economice a societății unde locuiește partea

vătămată; aplicarea uniformă a cuantumului prejudiciului moral în cazuri

comparabile) instanța de apel a ajuns la concluzia de a admite parțial acțiunea

civilă și de a încasa din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate suma

de 20 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.

inculpat, prin care invocând incidența pct. 6) și 12) a dispozițiilor alin. (1) art.

427 Cod de procedură penal, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și

menținerea sentinței.

5.1 În susținerea recursului, inculpatul invocă că:

- concluziile instanței de apel: „nu au fost prezentate careva probe precum că

inculpatul a săvârșit fapta pentru a respinge un atac direct, imediat și real îndreptat

împotriva sa” contrazic materialelor dosarului;

- instanța de apel a ignorat acțiunile ilegale ale părții vătămate

Moscalciuc Vitalie și ale martorului Toma Lucia împotriva sa;

- bonurile de plată în sumă de 2 500 lei pentru procurarea

medicamentelor anexate la acțiunea civilă depusă de partea vătămată nu au

nici o legătură cu vătămările ultimului.

Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis din

următoarele considerente.

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

În conformitate cu art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

5

Potrivit dispoziției art. 434 Cod de procedură penală, judecând recursul

declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor

din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de

titularul acestuia.

În particular, avându-se în vedere recursul ordinar, rațiunea și finalitatea

exercitării căii de atac, rezidă în înlăturarea erorilor admise de instanța

ierarhic inferioară la etapa precedentă de judecare a cauzei, iar controlul

judecătoresc pe care acesta îl declanșează, are un rol preventiv și unul

reparator.

Soluția instanței de recurs se fundamentează, în drept, pe prevederile art.

435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecând

recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate

și cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță de apel, în alt complet

de judecată, când eroarea admisă nu poate fi corectată la această etapă a

procedurilor.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze total, atunci când se constată admiterea erorilor

de drept, de natură să afecteze echitatea desfășurării procesului și care au

avut drept consecință adoptarea unei hotărâri contradictorii și nemotivate.

Totodată, Colegiul evidențiază și prevederile art. 414 Cod de procedură

penală, în care se stipulează asupra căror chestiuni de fapt și de drept

urmează să se expună instanța, la etapa judecării cauzei în procedura de apel.

La chestiunile de fapt se atribuie următoarele aspecte: dacă fapta reținută a

fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări

a fost comisă, dacă există circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au

fost apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze

instanța de apel, acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă

infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată

just, dacă normele de drept procesual sau penal au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi

desființată, cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt

obligatorii, nu au fost respectate pe deplin la judecarea cauzei în apel, iar

erorile admise nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs.

6

În susținerea concluziei formulate instanța de recurs menționează, că

reieșind din argumentele invocate de inculpat, rezultă că acestea își găsesc

reflectare în temeiurile pentru recurs prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12)

Cod de procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și apel atunci când: 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței; 12) faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Analizând argumentele fixate în recursul inculpatului, subscrise

cazurilor de casare prevăzute de pct. 6) și 12) din alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală, în raport cu materialele din dosar, Colegiul Penal lărgit

constată că criticile aduse de către recurent parțial și-au găsit confirmare în

cauza dedusă judecății, iar decizia instanței de apel urmează a fi desființată,

din considerentele ce urmează.

Potrivit dispozitivului deciziei, Șevcenco Victor a fost recunoscut vinovat

de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal și a fost

liberat de pedeapsa penală din motivul expirării termenului tragerii la

răspundere penală.

Potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală și a jurisprudenței

naționale, instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărârile

pronunțate de instanțele de fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în

drept, în corespundere cu prevederile legislației în vigoare. Necesită a se avea

în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea superficială

sau motivarea în termeni vagi, evazivi, reprezintă motiv de casare.

Totodată, potrivit art. 101 alin. (4) Cod de procedură penală, instanța de

judecată este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe, la a

căror cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și să motiveze în

hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Astfel, în caz de admitere a apelului și rejudecării cauzei, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă analiza probelor pe care s-a bazat prima

instanță, care cerințe ale Legii au fost încălcate de către această instanță, apoi

motivele adoptării soluției date de instanța de apel. Instanța este obligată la

examinarea probelor care confirmă vinovăția sau nevinovăția persoanei, să

argumenteze motivele admiterii sau respingerii probelor atât de învinuire, cât

7

și cele de apărare. În orice caz, se supun analizei toate probele, indiferent de

faptul că sunt cuprinse în dosarul penal sau prezentate de către părți în

ședință.

Reieșind din materialele cauzei, Colegiul penal lărgit consideră necesar

de menționat că, instanța de apel potrivit procesului-verbal al ședinței de

judecată, la examinarea apelului, a audiat în instanța de apel partea vătămată

Moscalciuc Vitalie (Vol. II, f.d. 125) și inculpatul Șevcenco Victor (Vol. II, f.d.

135), iar potrivit informației prezentate de subofițerul superpr al SIJ al IP

Cnetru al DP mun. Chișinău, agent superior Vlas Dumitru și a extrasului din

baza de date Acces, martorul Toma Lucia se afla, la momentul examinării

apelului, peste hotarele Republicii Moldova (Vol. II, f.d. 130-134), iar

declarațiile martorilor Tom Lucia și Șevcenco Angela au fost doar verificate,

prin citirea lor.

În acest context Colegiul penal lărgit consideră că instanța de apel a

încălcat prevederile art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală, nerespectând

procedura condamnării inculpatului Șevcenco Victor în baza art. 152 alin. (1)

Cod penal, după ce prima instanță l-a achitat și în special nu s-a ținut cont de

jurisprudența CtEDO.

În cauza Dan contra Republicii Moldova, 05 iulie 2011, nr. 8999/07, art. 6

parag. 1, Curtea a constatat că ,,… cei care au responsabilitatea de a decide

vinovăția sau nevinovăția unui acuzat ar trebui, în principiu, să fie în măsură să

audieze martorii în persoană și să evalueze credibilitatea lor. Evaluarea credibilității

a unui martor este o sarcină complexă, care, de obicei, nu se poate realiza printr-o

simplă citire a cuvintelor sale înregistrate.”

Totodată, Colegiul penal lărgit reține prin prisma jurisprudenței CtEDO

(cauza Asimionese contra Moldovei, hotărârea din 07.01.2020) că, condamnarea

reclamantului fără audierea repetată a martorilor, după ce acesta a fost achitat de

prima instanță, a fost contrară garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului

6 paragraful 1 din Convenție.

Instanța de apel nu este în drept să pronunțe o hotărîre de condamnare,

bazîndu-se exclusiv pe dosarul din prima instanță, care conține depozițiile

martorilor și declarațiile inculpatului, același dosar, în temeiul căruia fusese

achitat în primă instanță.

Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care depozițiile lor

constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea învinuitului (hotărîrea CEDO Spînu împotriva

României din 29 aprilie 2008, §60).

La fel, relevant speței este și cauza CtEDO - Manoli c. Republicii Moldova

din 28.02.2017, potrivit căreia Curtea Europeană a statuat că autoritatea

8

responsabilă de a decide cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui acuzat

ar trebui, în principiu, să asculte victimele, învinuitul și martorii în persoană

și să evalueze credibilitatea acestora (Kashlev c. Estoniei, nr. 22574/08, §§ 48-50,

26.04.2016) și că evaluarea credibilității este o sarcină complexă care nu poate

fi realizată, de obicei, doar prin citirea unei înregistrări a declarațiilor, cu atât

mai mult în cazul în care sunt avute în vedere doar unele declarații.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit consideră că pronunțarea condamnării

inculpatului fără audierea martorilor, este contrară cerințelor unui proces

echitabil în sensul art.6 § 1 din Convenție.

Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile sale de

condamnare pe probele cercetate de către prima instanță, care a dispus

achitarea inculpatului. În plus, în cazul renunțării procurorului de a prezenta

proba cu martorii acuzării, instanța este în drept să aprecieze acest fapt ca

renunț la aceste mijloace de probă, nu și să le pună la baza unei decizii de

condamnare.

La fel, instanța de apel a casat sentința de achitare, însă nu s-a expus

asupra motivelor reaprecierii probelor contrară celei date de instanța de fond

ori a respingerii acestei aprecieri. Instanța de recurs a constatat, că instanța de

apel și-a bazat soluția sa fără să aprecieze fiecare probă în parte și să se

expună asupra, veridicității, admisibilității sau a inadmisibilității acesteia.

Mai mult, instanța este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele

probe, la a căror cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și să se

pronunțe asupra lor cu respectarea strictă a prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală.

În această privință, Colegiul penal lărgit susține că, dacă instanța de apel

admite apelul cu rejudecarea cauzei, decizia trebuie să cuprindă analiza

probelor pe care s-a bazat instanța pronunțând hotărârea, să indice din ce

motive ele urmează a fi reapreciate ori respinse ca probe.

Colegiul penal lărgit atrage atenția asupra faptului că, instanța de apel,

în motivarea deciziei pronunțate subliniază că vinovăția inculpatului a fost

demonstrată din cumul de probe administrat în respectiva cauză penală, fără

a da o apreciere clară tuturor probelor din puncte de vedere al coroborării

acestora, încălcând principiul in dubio pro reo (orice dubiu este interpretat în

favoarea celui acuzat), or, verificarea probelor este o activitate a instanței

privind constatarea veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de

fapt pe care le conține proba cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în

analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei

de proveniență a probelor. Verificarea probelor poate avea loc doar prin

aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de Codul de procedură penală și

9

se efectuează la toate fazele procesului penal. Sunt supuse verificării atât

datele de fapt, cât și mijloacele de probă din care au fost obținute.

Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute

de prezentul cod, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a

coroborării lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale

procesului penal, deoarece întregul volum de muncă depusă de către

organele de urmărire, instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se

concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea

probelor după intima convingere trebuie să se bazeze pe prevederile legale.

Intima convingere se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele complet și obiectiv.

Un alt temei de casare a hotărârii instanței de apel, rezidă și din faptul că

motivarea soluției contrazice dispozitivul deciziei (pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală).

Conform art. 389 alin. (4) pct. 3) Cod de procedură penală, sentința de

condamnare se adoptă fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere

penală în cazul expirării termenului de prescripție.

Potrivit dispozitivului deciziei Șevcenco Victor a fost recunoscut vinovat

de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal și a fost

liberat de pedeapsa penală din motivul expirării termenului tragerii la

răspundere penală.

În partea descriptivă a deciziei recurate, instanța de apel, în pct. 25 și 27,

motivează divergent dispozitivului adoptat:

„Cu privire la răspunderea penală a inculpatului Șevcenco Victor în baza art.

152 alin. (1) Cod Penal se consideră inadmisibilă aplicarea pedepsei, dat fiind că a

intervenit termenul de prescripție prevăzut la articolul 60 alin.(1) lit. b) Cod penal.

Inculpatul Șevcenco Victor se liberează de răspundere penală deoarece de la

săvărșirea infracțiunii, 11 octombrie 2015, pînă la ziua pronunțării prezentei decizii

au expirat mai mult de 5 ani. Prin urmare, se constată, că în cauză a intervenit

prescripția tragerii la răspundere penală a inculpatului Șevcenco Victor în baza art.

152 alin. (1) Cod Penal.

… În consecință, potrivit legii, se impune soluția de încetare a procesului

penal în privința lui Șevcenco Victor în baza art. 152 alin. (1) Cod Penal în

legătură cu expirarea termenului de prescripție tragerii la răspundere

penală.”

Totodată, cu referire la argumentul inculpatului expus în recurs, precum

că bonurile de plată în sumă de 2 500 lei pentru procurarea medicamentelor anexate

la acțiunea civilă depusă de partea vătămată nu au nici o legătură cu vătămările

10

ultimului, Colegiul penal lărgit le consideră nefondate, odată ce instanța de

apel în decizia pronunțată a respins acțiunea civilă în partea solicitărilor

părții vătămate de încasare din contul inculpatului a prejudiciului material în

sumă de 2 500 lei.

Așadar, Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel nu a respectat

prevederile art. 414 alin. (6) Cod de procedura penală (instanța de apel nu este

în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu

au fost verificate în ședința judiciară a instanței de apel și nu au fost consemnate în

procesul-verbal) și prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală

(decizia instanței de apel trebuie să cuprindă, printre altele, temeiurile de fapt și de

drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date), ceea ce implică incidența temeiului de casare

prevăzut de pct. 6) la alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Colegiul penal lărgit conchide, dat fiind că instanța de apel nu au judecat

fondul cauzei în conformitate cu rigorile prevăzute de lege, generând

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de recurs, temeiul pentru

recurs prevăzut la pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și

invocat de către inculpat, devine irelevant.

Întrucât erorile depistate sunt susceptibile de a fi corectate doar de către

instanța de apel, Colegiul conchide asupra necesității admiterii recursului,

casării totale a hotărârii atacate și dispunerii rejudecării cauzei de către

aceiași instanță de apel.

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă

conformitate cu prevederile legii procesuale penale asupra tuturor motivelor

invocate în apel, să verifice și să aprecieze minuțios probele administrate și

examinate în instanță în strictă conformitate cu cerințele legii, să dea

apreciere cuvenită fiecărei probe examinate și a tuturor în ansamblu, să

cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate inculpatului și să

argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele

casării deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu, de practica

relevantă a CtEDO, să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în

conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

11

Admite recursul ordinar declarat de către inculpatul, casează total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 noiembrie 2021, în

cauza penală în privința lui Șevcenco Victor XXXX și dispune rejudecarea

cauzei, de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată este pronunțată la 23 decembrie 2022.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Boico Victor

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

12