1re-146/2022 — art. 313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CPP
- Temei legal
- art. 453 CPP
1re-146/2022 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 1re-146/2022 1-22072763-01-1r/e-21112022 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 14 decembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Nadejda Toma, Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico, a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu a recursului în anulare, împotriva încheierii judecătorului de instrucție al Judecătoriei Soroca din 02 iunie 2022 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 august 2022, declarat de petiționarul Rotari Valeriu, Termenul de examinare, instanța de fond: 24.05.2022 - 02.06.2022, instanța de recurs: 29.06.2022 - 30.08.2022, instanța de recurs în anulare: 21.11.2022 - 14.12.2022.
Asupra recursului menționat, Colegiul Penal, C O N S T A T Ă :
Prin încheierea judecătorului de instrucție al Judecătoriei Soroca din 02 iunie 2022, s-a dispus: „Plîngerea depusă de către petiționarul Rotari Valeriu împotriva ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale cu clasarea procesului penal din 30.03.2022 emisă de procurorul în procuratura r-lui Soroca Iurcu Iurie și ordonanței de respingerea plîngerii a Procurorului Șef al Procuraturii r-lui Soroca, Fiștic Eduard din 03.05.2022 – se respinge ca neîntemeiată”. Instanța a statuat că procurorii au dat apreciere corectă situației de fapt și de drept, refuzând în începerea urmăririi penale, deoarece fapta nu întrunește elementele infracțiuni.
Avocata Stela Chiriac a declarat recurs, solicitând casarea acestei încheieri și rejudecarea cauzei. Recurenta a invocat că încheierea este ilegală, iar procurorul a nu verificat plenitudinea investigațiilor întreprinse de OUP prin prisma veridicității, concludenței și admisibilității probelor administrate în cadrul procesului penal. 1 2.1. A declarat recurs și petiționarul, solicitând casarea încheierii menționate, rejudecarea cauzei, cu anularea ordonanței din 03.05.2022 a procurorului șef în Procuratura r-nului Soroca. Recurentul a invocat că în încheierea contestată nu se regăsește aprecierea legalității adunării generale reflectate în procesele-verbale din 11.09.2011 și 25.09.2011, ignorând prezența contractelor de arendă valabil încheiate.
Potrivit deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 august 2022, recursurile au fost respinse, ca nefondate. Instanța de recurs a statuat că încheierea contestată este legală, întemeiată și motivată.
În virtutea prevederilor art. 466 Cod de procedură penală, hotărârile judecătorești au devenit irevocabile.
La 15 septembrie 2022, petiționarul declară recurs în anulare, solicitând casarea hotărârilor adoptate și remiterea procurorului materialele procesului penal pentru examinare în ordinea art. 274 Cod de procedură penală. Recurentul indică că în încheierea contestată nu se regăsește aprecierea legalității adunării generale reflectate în procesele-verbale din 11.09.2011 și 25.09.2011, ignorând prezența contractelor de arendă valabil încheiate. Totodată, Procuratura r-nului Soroca nu a stabilit numărul total al persoanelor și cel necesar pentru petrecerea unei adunări generale ale cotașilor, nu a verificat dacă au avut împuterniciri, nu s-a dat o apreciere ulterioară a acțiunilor figuranților, cât privește metoda abuzivă de rezilierea contractelor și culegerea roadei. Prin urmare, hotărârile judecătorești sunt ilegale și neîntemeiate. În drept, recursul este întemeiat pe art. 437 alin. (31), 444 alin. (1), (2), (4) Cod de procedură penală.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului în anulare, pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 452 alin. (1), 454 Cod de procedură penală, apărătorul poate declara la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare împotriva hotărârii judecătorești irevocabile, după epuizarea căilor ordinare de atac. Recursul în anulare poate fi declarat în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești sau, în cazul în care cererea a fost comunicată Guvernului Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la data comunicării ei. Totodată, art. 453 alin. (1), 455 alin. (2) pct. 3) – 5) Cod de procedură penală, prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise doar la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată. Cererea de recurs în anulare trebuie să cuprindă denumirea instanței care a pronunțat sentința, data sentinței, fapta constatată și dispozitivul sentinței, data deciziei în apel, dispozitivul deciziei în apel și argumentele admiterii sau respingerii apelului, data adoptării deciziei în recurs și argumentele admiterii sau respingerii recursului. Astfel, normele de drept nominalizate prescriu, în mod expres, că pot fi atacate cu recurs în anulare doar hotărârile judecătorești prin care a fost judecată cauza penală în fond, adică hotărârile irevocabile de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, după epuizarea căilor ordinare de atac. 2 Circumstanțele enunțate atestă, deci, că celelalte categorii de hotărâri judecătorești irevocabile, inclusiv cele atacate de recurent, nu sunt pasibile de drept de a fi contestate prin intermediul recursului în anulare. Rezultă că respectivul recurs în anulare, în aspectul nominalizat, adică fiind declarat împotriva unor hotărâri judecătorești irevocabile, dar prin care nu a fost soluționat fondul cauzei penale, nu are suport legal (pct. 3., 4. din decizie). Conform art. 456 alin. (1) Cod de procedură penală, actele procedurale preparatorii ale instanței de recurs în anulare și procedura de admisibilitate a recursului în anulare se efectuează în conformitate cu prevederile art. 431 și 432, care se aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu îndeplinește cerințele de conținut. Prin urmare, dat fiind că nu îndeplinește cerințele de conținut, recursul în anulare de pe rol urmează a fi declarat inadmisibil.
În conformitate cu art. 456, 455 alin. (2) pct. 3) - 5), 431 alin. (2), 432 alin. (1), (2) pct. 1), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul Penal, D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de petiționarul Rotari Valeriu, împotriva încheierii judecătorului de instrucție al Judecătoriei Soroca din 02 iunie 2022 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 august 2022, pe motiv că nu îndeplinește cerințele de conținut. Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral. Președinte Nadejda Toma Judecători Iurie Diaconu Victor Boico 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.