Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.11.2022
admis

1cs-331/22 — art.46-49 Cpp

HOTĂRÂRE
02.11.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art.46-49 Cpp
Temei legal
art. 46-49 CPP
Citează această cauză
1cs-331/22 — art.46-49 Cpp (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1cs-331/2022 1-21169554-01-1cs-24102022 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 02 noiembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Timofti Vladimir, Judecători – Țurcan Anatolie și Plămădeală Ghenadie examinând cererea înaintată de avocata Bayram Natalia în numele petiționarei Sîrbu Lidia privind strămutarea judecării plângerii depuse de Sîrbu Lidia, în ordinea art.313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana la o altă instanță egală în grad, Termenul de examinare a cererii: 24.10.2022 – 02.11.2022. A C O N S T A T A T : 1. Avocata Bayram Natalia în numele petiționarei Sîrbu Lidia, a depus în adresa Curții Supreme de Justiție o cerere prin care solicită strămutarea judecării plângerii depuse de Sîrbu Lidia, în ordinea art.313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana la o altă instanță egală în grad.

În motivarea cererii avocata a invocat că, în cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana se află plângerea petiționarei Sîrbu Lidia, privind anularea ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit a Lidiei Sîrbu emisă la 19.11.2021 de procurorul delegat în Procuratura Anticorupție, Iarmaliuc Petru și ordonanței emise în ordinea ierarhic-superioară la 16.12.2021 de Procuror-șef interimar al Procuraturii Anticorupție, Cazacov Elena. A indicat că, prezenta plângere este repartizată spre examinare judecătorului Buzu Elisaveta. Același judecător a examinat și a admis demersurile de aplicare și prelungire a măsurii preventive aplicat în privința altor persoane pe caz, inclusiv și a altor plângeri pe caz.

De asemenea, a remarcat că același judecător a legalizat perchezițiile efectuate în domiciliul Lidiei Sîrbu, chiar dacă apărarea a invocat mai multe greșeli procesuale, precum și încălcarea drepturilor fundamentale la efectuarea acestor acțiuni de urmărire penală. În speță, avocata consideră că există temeiuri de a considera că plângerile nu pot fi examinate de către judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din motivul lipsei de imparțialitate și obiectivitate față de prezenta cauză. Avocata explică că, în cazul unei suspiciuni colective întemeiate, remediul procesual nu poate fi decât strămutarea cauzei penale la un alt organ judiciar penal de același grad.

Strămutarea este, prin urmare, remediul procesual reglementat de Cod în vederea înlăturării situațiilor care pun în pericol desfășurarea normala a procesului penal 1 datorită unor stări de fapt neconvenabile existente la locul unde urmează sa fie judecată cauza penala care face obiectul acelui proces. În final, avocata a conchis că în speță a sesizat existența unei suspiciuni colective de imparțialitate a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, inclusiv prin faptul că cauza nominalizată a fost pe larg mediatizată în presă, încercându-se a arăta publicului că acest caz este un semnal pentru alți judecători. 2. Examinând cererea de strămutare, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră că, aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art.39 alin.(6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare. Din sensul art.46 alin.(1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Potrivit art.46 alin.(2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. De asemenea, analizând textul art.47 Cod de procedură penală, rezultă că cererea de strămutare înaintată de părți trebuie să fie motivată, iar documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta de către partea care solicită strămutarea.

Prin urmare, doar în cazul în care cererea este întemeiată, Curtea Supremă de Justiție poate dispune strămutarea judecării cauzei cu indicarea instanței concrete. Analizând cererea de strămutare în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal atestă că titularul cererii solicită strămutarea cauzei de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la o altă instanță egală în grad, din motiv că același judecător a examinat și admis demersurile de aplicare și prelungire a măsurii preventive, a legalizat perchezițiile efectuate în domiciliul Lidiei Sîrbu. Având în vedere cele expuse supra, Colegiul penal concluzionează că, alegațiile avocatei Bayram Natalia nu cad sub incidența instituției strămutării cauzei, dat fiind faptul că motivele indicate în cerere sunt nefondate.

Motivele invocate de către solicitant sunt declarative și nu pot servi ca temei de strămutare a dosarului menționat, deoarece, prin argumentele invocate titularul cererii își exprimă neîncrederea față de judecătorul desemnat pentru examinarea plângerii în ordinea art.313 Cod de procedură penală, chestiune care se examinează prin procedura de recuzare prevăzută de art.33-35 Cod de procedură penală. Astfel, motivele enunțate nu corespund obiectivelor prevăzute în art.46 Cod de procedură penală, referitor la examinarea obiectivă, rapidă și completă a cauzei, fapt ce nu confirmă necesitatea strămutării cauzei nominalizate, la o altă instanță egală în grad. În acest context, Colegiul penal menționează că, de fapt aceste circumstanțe nu constituie un temei de a pune la îndoială imparțialitatea judecătorilor Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, și cu atât mai mult, nu poate constitui temei de strămutare a judecării cauzei.

Potrivit prevederilor art.26 Cod de procedură penală, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Judecătorii examinează cauzele penale pe baza legii și propriei convingeri bazate pe probele 2 cercetate în procedura judiciară respectivă în condiții care exclud orice presiune asupra lor. Justiția penală se înfăptuiește fără careva imixtiune. Judecătorul este obligat să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa. Exercitarea de presiune asupra judecătorului la judecarea cauzelor penale cu scopul de a influența emiterea hotărârii judecătorești atrage răspundere conform legii. Circumstanțele expuse impun, astfel, soluția respingerii cererii respective, ca fiind neîntemeiată.

3. Conform art.art.39 alin.(6), 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal D I S P U N E: Respinge cererea declarată de avocata Bayram Natalia în numele petiționarei Sîrbu Lidia privind strămutarea judecării plângerii depuse de Sîrbu Lidia, în ordinea art.313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana la o altă instanță egală în grad. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 02 noiembrie 2022. Președinte Timofti Vladimir Judecători Țurcan Anatolie Plămădeală Ghenadie 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-10-26
0,97
1cs-330/2022 — 313 CPP
Dosarul nr. 1cs-330/2022 1-21169554-01-1cs-24102022 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 26 octombrie 2022 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte - Timofti Vladimir Judecători - Plămădea
CSJ 2022-11-02
0,96
1cs-344/22 — art.46-49 Cpp
Dosarul nr. 1cs-344/2022 1-21169554-01-1cs-26102022 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 02 noiembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Timofti Vladimir, Judecători – Ţurcan
CSJ 2022-10-31
0,96
1cs-346/2022 — art. 313 CPP
Dosarul nr. 1cs-346/2022 1-21169554-01-1cs-26102022-4 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 31 octombrie 2022 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedinte Nadejda TOMA judecători Liliana CATAN
CSJ 2022-10-26
0,96
1cs-332/2022 — art. 313 CPP
Dosarul nr. 1cs-332/2022 1-21169554-01-1cs-24102022 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 26 octombrie 2022 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte - Timofti Vladimir Judecători - Plămădea
CSJ 2022-10-31
0,95
1cs-343/2022 — art. 313 CPP
Dosarul nr. 1cs-343/2022 1-21169554-01-1cs-26102022 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 31 octombrie 2022 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedinte Nadejda TOMA judecători Liliana CATAN Io
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă