1cs-332/2022 — art. 313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CPP
- Temei legal
- art. 46 CPP
1cs-332/2022 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 1cs-332/2022
1-21169554-01-1cs-24102022
Curtea Supremă de Justiție
Î N C H E I E R E
26 octombrie 2022 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:
Președinte - Timofti Vladimir
Judecători - Plămădeală Ghenadie, Cobzac Elena
Examinând cererea înaintată de către avocatul Bayram Natalia, în
numele petiționarului Sîrbu Ghenadie, privind strămutarea judecării
plângerii înaintate de către avocatului Moșneaga Vladimir în interesele lui
Sîrbu Ghenadie, în baza art. 313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria
Chișinău, sediul Ciocana, la o altă instanță egală în grad,
A C O N S T A T A T:
În procedura Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, se află spre
examinare plângerea avocatului Moșneaga Vladimir în interesele lui Sîrbu
Ghenadie, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art.3302 alin.(2)
Cod penal, în ordinea prevederilor art.313 Cod de procedură penală,
împotriva ordonanței și a procesului-verbal de percheziție din 16.11.2021, în
automobilul de model BMW XXXXX cu numărul de înregistrare XXXXX, care
aparține lui Sîrbu Ghenadie și ordonanței emise în ordinea ierarhic-
superioară la 15.12.2021 de Procuror-șef interimar al Procuraturii
Anticorupție, Cazacov Elena.
La 20 octombrie 2022, în adresa Curții Supreme de Justiție a
parvenit cererea avocatului Bayram Natalia în numele petiționarului Sîrbu
Ghenadie, privind strămutarea judecării cererii menționate, de la Judecătoria
Chișinău, sediul Ciocana, la o altă instanță egală în grad.
Drept temei a invocat că, plângerea este repartizată spre examinare
judecătorului Buzu Elisaveta, care a examinat, și a admis demersurile de
aplicare și prelungire a măsurii preventive - arestul preventiv în privința lui
Ghenadie Sîrbu, și a legalizat perchezițiile efectuate la domiciliul acestuia.
A înaintat recuzare judecătorului, deoarece consideră că judecătorul
care a participat la aplicarea măsurii de constrângere, legalizarea
perchezițiilor și aplicarea sechestrului, nu poate fi obiectiv și imparțial la
adoptarea deciziilor privind încălcarea unor drepturi fundamentale ale lui
Ghenadie Sîrbu, cererile de recuzare au fost respinse.
Astfel, susține că există temeiuri că plângerile nu pot fi examinate de
către judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din
motivul lipsei de imparțialitate și obiectivitate față de prezenta cauză, iar
conform prevederilor art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală,
indică asupra faptului că ,,instituția strămutării urmărește realizarea
soluționării obiective, rapide și complete a cauzei, precum și desfășurarea
normală a procesului penal".
1
Consideră că în cazul unei suspiciuni colective întemeiate, remediul
procesual nu poate fi decât strămutarea cauzei penale la un alt organ judiciar
penal de același grad, în vederea înlăturării situațiilor care pun in pericol
desfășurarea normala a procesului penal datorita unor stări de fapt
neconvenabile existente la locul unde urmează sa fie judecată cauza penala
care face obiectul acelui proces.
Examinând cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme
de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din
următoarele considerente.
Conform art.39 pct.6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de
Justiție soluționează cererile de strămutare.
Potrivit art.46 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, Curtea Supremă
de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la
o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține
soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală
a procesului. Strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de
judecată sau de una dintre părți.
Potrivit art.47 alin.(1) Cod de procedură penală, cererea de strămutare,
trebuie să fie motivată, și se adresează Curții Supreme de Justiție cu cel puțin
5 zile înainte de începerea cercetării judecătorești. Documentele pe care se
bazează cererea se anexează la aceasta dacă sunt deținute de partea care
cere strămutarea.
Reieșind din esența argumentelor invocate în cererea de strămutare,
Colegiul penal atestă că titularul cererii își exprimă neîncrederea față de
judecătorii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, invocând motivul lipsei de
imparțialitate și obiectivitate față de prezenta cauză.
Analizând cererea de strămutare și motivele acesteia în raport cu
materialele cauzei și prevederile legale mai sus menționate, Colegiul penal
atestă că cererea avocatului Bayram Natalia înaintată în numele
petiționarului Sîrbu Ghenadie, cu privire la strămutarea judecării plângerii
înaintate în ordinea art. 313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria
Chișinău, sediul Ciocana, la o altă instanță egală în grad, nu conține motive
care potrivit Legii ar constitui temei de strămutare a dosarului nominalizat,
deoarece circumstanțele indicate în cerere nu cad sub incidența instituției
strămutării judecării cauzei.
Mai mult ca atât, esența motivelor invocate în cererea de strămutare cu
privire la faptul că judecătorul Buzu Elisaveta a examinat și a admis
demersurile de aplicare și prelungire a măsurii preventive - arestul preventiv
în privința lui Ghenadie Sîrbu, legalizând și perchezițiile efectuate la
domiciliul acestuia, au fost deja apreciate de un alt judecător din aceiași
instanță, dispunându-se motivat respingerea cererii de recuzare, și nu
justifică prin sine solicitarea strămutarea cauzei la o altă instanță.
Colegiul penal reamintește că, la înfăptuirea justiției în cauzele penale,
judecătorii sunt independenți și se supun numai Legii, fără careva imixtiune,
fiind obligați să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa
(art. 26 Cod de procedură penală).
În acest context, Colegiul penal concluzionează că, cererea avocatului
Bayram Natalia în numele petiționarului Sîrbu Ghenadie privind strămutarea
2
judecării plângerii avocatului Moșneaga Vladimir înaintate în interesele lui
Sîrbu Ghenadie, în baza art. 313 Cod de procedură penală este neîntemeiată
și respectiv urmează a fi respinsă.
În conformitate cu art. art.46-49 Cod de procedură penală, Colegiul
penal
D I S P U N E:
Se respinge cererea înaintată de către avocatul Bayram Natalia în
numele petiționarului Sîrbu Ghenadie, privind strămutarea judecării
plângerii avocatului Moșneaga Vladimir înaintate în interesele lui Sîrbu
Ghenadie, în baza art. 313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria
Chișinău, sediul Ciocana, la o altă instanță egală în grad.
Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 26 octombrie 2022.
Președinte Timofti Vladimir
Judecători Plămădeală Ghenadie
Cobzac Elena
3