Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
1cs-251/2022
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
Data
3 august 2022
Părțile
SRL Univers-Vin, Seinman O.
Pe scurt
Art. 46-49 CPP

1cs-251/2022 — Art. 313 CPP

Dosarul nr. 1cs-251/2022 1-20043781-01-1cs-28072022 Curtea Supremă de Justiție ÎNCHEIERE 03 august 2022 mun. Chișinău Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Nadejda Toma, Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico, examinând cererea avocatului Marin Domente, în numele lui Oleg Șeinman, despre strămutarea la o altă instanță egală în grad, a judecării cauzei nr. 10r-889/21, privind plângerea depusă în temeiul art. 313 Cod de procedură penală de SRL „Univers-Vin”, CONSTATĂ : 1. Avocatul Marin Domente a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea judecării cauzei nr. 10r-889/21, privind plângerea depusă în temeiul art. 313 Cod de procedură penală de SRL „Univers-Vin” împotriva ordonanței Procurorului General, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad.

Motivul invocat este existența unei suspiciuni colective de imparțialitate a magistraților, în virtutea unor circumstanțe expuse în public, care au atras atenția asupra unor evenimente care au și creat aparențe de lipsă de independență a tuturor judecătorilor instanței vizate. Pe lângă aceasta, ședințele de judecată în prezentul dosar se stabilesc în timp record (14,18,20 aprilie 2022), existând bănuiala rezonabilă că se intenționează casarea ordonanței Procurorului General din 11.03.2020, pentru sustragerea procurorului de la sancționare disciplinară. 2. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul Penal concluzionează că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele considerente.

Conform art. 46 alin. (1), 47 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei rapidă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Sub acest aspect se atestă, că argumentele invocate de avocat și reproduse la pct. 1. din prezenta decizie, nu sunt relevante împrejurărilor care ar genera vreun 1 temei de drept din categoria celor enunțate pentru strămutarea cauzei penale la o altă instanță egală în grad. Mai mult, esența motivelor menționate de avocat, denotă o eventuală situație de incompatibilitate a judecătorilor, soluționarea cărei, inclusiv contestarea soluției adoptate, prevede o altă procedură, cea stipulată în art. 33-35 Cod de procedură penală.

Circumstanțele expuse impun, astfel, soluția respingerii cererii respective, ca fiind neîntemeiată. 3. În conformitate cu art. 39 alin. (6), 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul Penal, DISPUNE: Respingerea cererii avocatului Marin Domente, în numele lui Oleg Șeinman, despre strămutarea judecării cauzei nr. 10r-889/21, privind plângerea depusă în temeiul art. 313 Cod de procedură penală de SRL „Univers-Vin”, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad. Încheierea este irevocabilă, fiind pronunțată integral. Președinte Nadejda Toma Judecători Iurie Diaconu Victor Boico 2

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.