1ra-626/2022 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-626/2022 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-626/2022

1-21016321-01-1ra-21042022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de

Apel Bălți din 15 februarie 2022, declarate de partea vătămată Botnaru Ion, de

avocații Malesenco Dumitru și Covdii Alexandru, în numele inculpatului

Garabișca Lilian XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 03.02.2021 - 23.04.2021,

instanța de apel: 27.05.2021 - 15.02.2022,

instanța de recurs: 21.04.2022 - 15.06.2022.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Garabișca

Lilian a fost condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal la 3 ani și 4 luni

închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 3 ani.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă

de 320 lei.

inculpatul Garabișca Lilian, aflându-se la domiciliul său din XXXXXX, XXXXXX,

fiind sub influența băuturilor alcoolice, urmărind scopul provocării leziunilor

corporale grave victimei Botnaru Ion, acționând intenționat, din motivul relațiilor

1

ostile apărute spontan între ei, realizând caracterul și gradul prejudiciabil al

acțiunilor sale, i-a aplicat acestuia o lovitură cu un cuțit de bucătărie în regiunea

scapulară dreapta, provocându-i, conform raportului de expertiză judiciară nr.

202118D0006, din 20.01.2021, plagă tăiată a spatelui pe dreapta, penetrată în

cavitatea toracală, care s-a complicat cu pneumotorax și emfizem-musculat și

subcutan, care puteau fi cauzate de acțiunea traumatică a unui obiect ascuțit-tăios,

care condiționează pericol pentru viață și în baza acestui criteriu se califică ca

vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, în timpul primirii lor.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele indicate în

rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată.

Dat fiind că vinovăția inculpatului a fost dovedită pe deplin prin probele

administrate, acțiunile acestuia urmează a fi încadrate în baza art. 151 alin. (1) Cod

penal, ca vătămarea intenționată gravă a integrității corporale și a sănătății, care este

periculoasă pentru viață.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform cărui

inculpatul beneficiază de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege în cazul pedepsei cu închisoarea, că lipsesc circumstanțe agravante, cele

atenuante fiind căința sinceră și recunoașterea vinovăției, concluzionând că

corectarea și reeducarea ultimului este posibilă fără izolare de societate, aplicând în

privința lui prevederile art. 90 Cod penal.

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal la 6 ani închisoare, cu executare.

Apelanta a invocat că aplicarea art. 90 Cod penal nu este suficientă pentru

corectarea și reeducarea inculpatului, în scopul prevenirii comiterii altor infracțiuni,

precum și pentru restabilirea echității sociale, nu este corespunzătoare gradului

prejudiciabil al faptelor comise și circumstanțelor cauzei, nu poate fi considerată

adecvată și nu va contribui la atingerea scopurilor pedepsei penale, deoarece partea

vătămată a avut de suferit în urma acțiunilor inculpatului.

Totodată, la emiterea sentinței, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile

art. 61 Cod penal, precum și de faptul că infracțiunea comisă face parte din categoria

celor grave.

Instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu trebuie privită ca

un avantaj acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciat ca un mijloc preventiv de

apărare social, care derivă din organizarea unei politici penale adaptate la

reabilitarea social concretă. Pedeapsa este un echitabilă când ea impune infractorului

unele lipsuri, restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii

săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și

intereselor victimei, statului și întregii societăți perturbate prin infracțiune.

Pedeapsa privativă de libertate va fi efectivă pentru reeducarea și corijarea

celui vinovat, va restabili drepturile lezate în urma comiterii infracțiunii, fiind

echitabilă faptei infracționale săvârșite și fiind în corespundere cu împrejurările

cauze, urmând să ducă la atingerea scopului de reeducare a inculpatului.

Or, conform pct. 12 al Hotărârii Plenului CSJ nr. 8 din 11.11.2013 Cu privire

la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale, la stabilirea pedepsei

2

cu aplicarea art. 90 Cod penal, instanțele urmează să identifice circumstanțele

excepționale pentru stabilirea unei pedepse mai blânde și alte circumstanțe

importante care ar permite condamnarea cu suspendarea pedepsei.

Deci, luând în considerație pericolul social al acestei categorii de infracțiuni

și impactul acesteia în societate, inculpatul urmează a fi izolat de societate.

2022, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Garabișca Lilian, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

la art. 151 alin. (1) Cod penal, i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 15.02.2022.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond greșit și-a motivat soluția de

individualizare a executării pedepsei în privința inculpatului și nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, susținând o poziție eronată în ce privește aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, discordanța dintre cele reținute de instanță și

circumstanțele reale ale cauzei, precum și ignorarea unor aspecte evidente, având

drept consecință pronunțarea unei concluzii premature și greșit motivate în privința

aplicării pedepsei cu executarea suspendată.

Or, pedeapsa stabilită inculpatului este nejustificat de blândă, fiind în

contradicție cu persoana vinovatului și rolul acestuia în comiterea infracțiunii.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod penal, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și în limitele fixate în

partea specială a acestuia. Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept

consecință violarea drepturilor omului protejate de Convenția Europeană.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani

pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, poate ajunge la concluzia că nu

este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită și poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și

termenul de probă.

O condiție prevăzută expres în art. 90 alin. (1) Cod penal constituie concluzia

instanței că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită. Astfel, este

prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar

și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de judecată

urmează să țină cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege. Deși legea

nu îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la

posibilitatea făptuitorului de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, ea

obligă instanța să-și motiveze hotărârea de suspendare condiționată a executării

pedepsei, indicând precis acele motive pe care s-a întemeiat convingerea ei.

Prin urmare, în afară de motivele care au servit temei pentru stabilirea

pedepsei principale, instanța urma să dea o motivare suplimentară, din care

3

considerente a concluzionat că inculpatul nu este rațional să execute real termenul

pedepsei stabilite.

Însă, instanța de fond a omis să se expună argumentat asupra necesității

aplicării față de inculpat a unei pedepse cu suspendarea condiționată a acestuia.

Conform soluției instanței de fond, la stabilirea și aplicarea pedepsei în

privința inculpatului, instanța nu au avut în vedere scopul și criteriile de

individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61 și 75 Cod penal, nu a ținut seama de

circumstanțele reale ale cauzei, care fiind analizate, per ansamblu, nu permit

stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării ei.

Astfel, modalitatea de executare aleasă în privința inculpatului nu este în acord

cu principiul proporționalității, având în vedere fapta comisă și urmările grave

produse și comportamentul acestuia pe parcursul comiterii faptelor prejudiciabile,

care a fost unul cinic, obraznic și sfidător față de normele morale.

Deci, este echitabil de a-i aplica inculpatului pedeapsa definitivă, cu

închisoare pe un termen de 3 ani și 4 luni, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Or, sunt întemeiate motivele apelului acuzării că concluzia instanței inferioare

că corijarea inculpatului este posibilă prin aplicarea prevederii art. 90 Cod penal -

suspendarea condiționată a pedepsei, este greșită, neîntemeiată și, din aceste motive,

o va exclude.

casarea deciziei menționate și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul invocă că i-a fost reparat prejudiciul integral, nu are pretenții de

ordin material sau moral față de inculpat, ultimul este un familist bun, nu are

antecedente penale, a recunoscut vina, a contribuit activ la stabilirea adevărului,

imediat după comiterea infracțiunii, i-a acordat ajutor și a suportat toate cheltuielile

de tratament, nefiind necesară izolarea lui de societate.

Or, instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă corectă și legală.

În drept, recursurile sunt întemeiate pe art. 420 - 422 și 427 - 430 Cod de

procedură penală.

5.1. Declară recurs ordinar și avocatul Alexandru Covdii, în numele

inculpatului, în care solicită casarea deciziei menționate și menținerea sentinței

instanței de fond.

Recurentul indică că la stabilirea pedepsei, instanța de apel nu a luat în

considerație că inculpatul a contribuit activ la descoperirea infracțiunii și a

recunoscut vina, anterior nu a fost tras la răspundere penală, imediat după comiterea

infracțiunii, i-a acordat ajutor părții vătămate și a suportat toate cheltuielile de

tratament, că acesta se caracterizează pozitiv, partea vătămată nu are pretenții față

de el și a solicitat să nu fie pedepsit aspru, împrejurări în care corectarea și

reeducarea inculpatului este posibilă fără izolare de societate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală - s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

5.2. Avocatul Dumitru Malesenco, la fel, declară recursuri ordinare în numele

inculpatului, în care solicită casarea deciziei menționate și menținerea sentinței

instanței de fond.

4

Recurentul invocă că instanța de apel a ignorat că conflictul a fost inițiat de

partea vătămată, care a recunoscut acest fapt și a solicitat ca inculpatul să nu fie

izolat de societate, că inculpatul s-a căit sincer, a recunoscut vina și a solicitat

examinarea cauzei în procedură simplificată, că se caracterizează pozitiv, este un

bun familist, nu are antecedente penale.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal concluzionează

că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente.

În primul rând, conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430

alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect se reține că în recursurile părții vătămate Botnaru I., în pofida

prevederilor enunțate, nu este indicat niciun temei din cele nominalizate în art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, iar recursul avocatului Malesenco D. este fondat

pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care prevede temeiurile că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor din apel, hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5., 5.2. din decizie).

Însă, în acest recurs, în pofida normelor de drept enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel, care ar fi erorile

de drept și esența că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta

este expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare gravă de fapt, dar raportată la

prevederile art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar fi afectat soluția, fiind

omisă în totalitate argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5., 5.2.

din decizie).

Pe lângă aceasta, în corespundere cu art. 420 alin. (4) Cod de procedură

penală, persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs doar decizia instanței

de apel prin care i s-a înrăutățit situația.

Totodată, în recursul părții vătămate, care nu a declarat apel, lipsește cu

desăvârșirea argumentarea privind eventuala înrăutățire a situației sale prin decizia

contestată (pct. 3.-5. din decizie).

Rezultă, că recursurile menționate nu îndeplinesc cerințele legale de formă și

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al părții vătămate și avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar

5

justifica, și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurenți

(pct. 5., 5.2. din decizie).

Ori, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu

îndeplinește cerințele de formă și de conținut.

Prin urmare, odată ce recursurile părții vătămate nu îndeplinesc cerințele

legale de formă și de conținut, acesta urmează a fi declarate inadmisibile.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile ordinare ale

avocaților, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct.

5.1., 5.2. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii atacate, inclusiv cele reproduse în pct. 4., din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului,

în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61, 75, 90 alin. (1) Cod

penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii

penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate

cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. Dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție,

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

6

vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că în cazul

în care inculpatul a recunoscut vina și s-a căit, solicitând examinarea cauzei în

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, nu are antecedente

penale, dar a comis o infracțiune gravă, care se pedepsește în exclusivitate cu

închisoare de la 5 la 10 ani, comisă cu utilizarea cuțitului și soldată cu vătămări

corporale grave, periculoase pentru viața părții vătămate, în sentință lipsind

motivarea obligatorie a aplicării prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal (pct. 2. din

decizie), suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii stabilite

inculpatului, reprezintă o soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale,

corectării ultimilor, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a

altor persoane.

Prin urmare, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și

proporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a

scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării

inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursurile avocaților, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5.1., 5.2. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura

pedepsei aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 90 alin. (1) Cod penal, art. 27, 101 alin.

(2) și (3), 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, instanța poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, judecătorul

apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma

cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl

propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile nominalizate, în latura

individualizării pedepsei, au constituit deja obiect de examinare în instanța de apel,

fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4. - 5.2. din decizie), iar o altă

opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza sentinței

de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

7

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenții avocați, că hotărârea

atacată cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat inculpaților

pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că aceste recursuri ordinare

sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce sunt vădit neîntemeiate, recursurile declarate de avocații

Malesenco D. și Covdii A. urmează a fi declarate inadmisibile.

Cod de procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de partea vătămată Botnaru

Ion, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 15 februarie

2022, în privința inculpatului Garabișca Lilian XXXXX, pe motiv că nu îndeplinesc

cerințele de formă și de conținut.

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocații Dumitru

Malesenco și Alexandru Covdii, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de

Apel Bălți din 15 februarie 2022, în privința inculpatului Garabișca Lilian XXX, pe

motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 22 iulie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

8