CASE OF KOTOV v. RUSSIA

CAUZA TERZĂ A SECȚIUNII DE KOTOV v. RUSSIA (Depunerea nr. 13804/20) JUDGMENT STRASBOURG 15 decembrie 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kotov v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca compusă din: Darian Pavli, Președintele Ioannis Ktistakis, Andreas Zünd , judecători și Viktoriya Maradudina, Secretarul adjunct al secțiunii interioare, deliberat în particular la 24 noiembrie 2022, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere împotriva Rusiei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), la 28 februarie 2020. Reclamantul a fost reprezentat de dna V.D. Mikhaylova , un avocat care practică la St Petersburg. Guvernul Rus („Guvernul”) a fost anunțat de cerere. FACTE Detaliile reclamantului și informațiile relevante pentru cerere sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamantul s-a plâns de privare de libertate. De asemenea, el a formulat alte plângeri în temeiul dispozițiilor Convenției. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 5 § 1 din Convenție Reclamantul s-a plâns că escorta sa administrativă la o secție de poliție la 10 martie 2018 a fost în contravenție cu art. 5 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugi după ce a făcut acest lucru...” Curtea a examinat anterior plângeri formulate de persoane arestate și reținute în condiții similare în Rusia. După examinarea reglementărilor interne aplicabile, Curtea a stabilit că, în conformitate cu legislația rusă, escortarea la o secție de poliție și deținerea ulterioră acolo în scopul pregătirii unui dosar administrativ de arestare nu ar fi permisă decât dacă acest dosar nu ar putea fi întocmit la locul în care au fost descoperite supușile infracțiuni. De asemenea, legea impune ca astfel de escorta și deținere să fie un “caz excepțional” și necesar pentru examinarea rapidă și adecvată a presupusului caz administrativ sau pentru asigurarea executării oricărei pedeapse (a se vedea, de exemplu, Navalnyy c. Rusia) [GC], nr. 29580/12 și altele 4, § 71, 15 noiembrie 2018). În opinia Curții, nerespectarea acestor cerințe a condus la o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție (a se vedea, în special, Korneyeva c. Rusia , nr. 72051/17, §§ 34-36, 8 octombrie 2019). După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul prezentei plângeri. Curtea nu descoperă nimic în dosarele oficiale prezentate pentru a concluziona că recurgerea la o astfel de procedură a fost justificată, după cum prevede legislația rusă. Acesta concluzionează că autoritățile naționale nu au respectat normele de procedură interne aplicabile și consideră că escorta administrativă a reclamantului la secția de poliție la 10 martie 2018 nu a fost „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege”. Prin urmare, această plângere este admisibilă și dezvăluie încălcarea articolului 5 § 1 din convenție. De asemenea, reclamantul a formulat alte plângeri în temeiul articolelor 5 și 11 din Convenție. 11. Curtea a examinat aceste plângeri și consideră că, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, aceste plângeri fie nu îndeplinesc criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din Convenție sau nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților consacrate în Convenție sau în protocolurile acestora. 12. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 13. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție doar părții vătămate.” 14. Respectând documentele în posesie și jurisprudența sa (a se vedea, în special, Biryuchenko și alții c. Rusia [Comitetul] nr. 1253/04 și altele 2 § 96, 11 decembrie 2014), Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei indicate în tabelul adăugat și respinge restul cererilor reclamantului pentru o justă satisfacție. 15. Curtea consideră, de asemenea, oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind escorta administrativă admisibilă la 10 martie 2018 și restul cererii inadmisibilă; că această cerere dezvăluie încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție privind detenția ilegală (escortarea administrativă); deține (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma indicată în tabelul adăugat, care urmează să fie convertită în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererilor reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 decembrie 2022, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Viktoriya Maradudina Darian Pavli Președintele adjunct al Registrului interimar APPENDIX Cerere de depunere a plângerilor în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție (închidere ilegală (privire de libertate)) Cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Denumirea și locația reprezentantului Date de începere și sfârșit a detenției neautorizate Defecte specifice Valoarea acordată pentru prejudiciu moral (în euro) [1] 13804/20 28/02/20 Aleksey Nikolayevich KOTOV 1983 Mikhaylova Varvara Dmitriyevna St Petersburg 10/03/2018-10/03/2018; Scort al reclamantului la 10 martie 2018 la secția de poliție ca suspect administrativ: fără dovezi/evaluare că nu a fost impracticabil, pe loc, să compile înregistrarea infracțiunilor (art. 27.2 § 1 CAO) și să îndeplinească obiectivele prevăzute în art. 27.1 CAO, de exemplu, pentru a stabili identitatea suspectului (a se vedea Korneyeva c. Rusia , nr. 72051/17, § 34, 8 octombrie 2019; Ryabinina și alții c. Rusia [Comitet], nr. 50271/06 și alte 8 cereri, § 35, 2 iulie 2019). 3.000 [1] Plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului.

THIRD SECTION

CASE OF

KOTOV v. RUSSIA

(Application no. 13804/20)

JUDGMENT

STRASBOURG

15 December 2022

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Kotov v. Russia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of:

Darian Pavli,

President

,

Ioannis Ktistakis,

Andreas Zünd

, judges

,

and Viktoriya Maradudina,

Acting Deputy Section Registrar

,

Having deliberated in private on 24 November 2022,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application against Russia lodged with the Court under Article

34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 28 February 2020.

2.

The applicant was represented by Ms

V.D. Mikhaylova

, a lawyer practising in St Petersburg.

3.

The Russian Government (“the Government”) were given notice of the application.

THE FACTS

4.

The applicant’s details and information relevant to the application are set out in the appended table.

5.

The applicant complained of deprivation of liberty. He also raised other complaints under the provisions of the Convention.

THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 1 of the Convention

6.

The applicant complained that his administrative escorting to a police station on 10 March 2018 had been in contravention of Article 5 § 1 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows:

“1.

Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law:

...

(c)

the lawful arrest or detention of a person effected for the purpose of bringing him before the competent legal authority on reasonable suspicion of having committed an offence or when it is reasonably considered necessary to prevent his committing an offence or fleeing after having done so...”

7.

The Court has previously examined complaints brought by persons arrested and detained in similar circumstances in Russia. Having examined the applicable domestic regulations, the Court established that, under the Russian law, the escorting to a police station and ensuing detention there for the purpose of preparing an administrative arrest record would be permissible only if such record could not be drawn up at the place where the alleged offence had been discovered. The law also required that such escorting and detention be an “exceptional case” and necessary for the prompt and proper examination of the alleged administrative case or to secure the enforcement of any penalty to be imposed (see, for example,

Navalnyy v. Russia

[GC], nos. 29580/12 and 4 others, § 71, 15 November 2018). The authorities’ failure to comply with those requirements, in the Court’s view, led to a violation of Article 5 § 1 of the Convention (see, in particular,

Korneyeva v. Russia

, no.

72051/17, §§ 34-36, 8 October 2019).

8.

Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the admissibility and merits of the present complaint. The Court discerns nothing in the official records submitted for it to conclude that recourse to such procedure was justified, as required by the Russian law. It concludes that that the national authorities failed to comply with applicable rules of domestic procedure and considers that the applicant’s administrative escorting to the police station on 10 March 2018 was not “in accordance with a procedure prescribed by law”.

9.

This complaint is therefore admissible and discloses a breach of Article

5 § 1 of the Convention.

Remaining complaints

10.

The applicant also raised other complaints under Articles 5 and 11 of the Convention.

11.

The Court has examined those complains and considers that, in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, these complaints either do not meet the admissibility criteria set out in Articles 34 and 35 of the Convention or do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms enshrined in the Convention or the Protocols thereto.

12.

It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

13.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

14.

Regard being had to the documents in its possession and to its case

‑

law (see, in particular,

Biryuchenko and Others v. Russia

[Committee]

,

no. 1253/04 and 2 others, § 96, 11 December 2014), the Court considers it reasonable to award the sum indicated in the appended table and dismisses the remainder of the applicant’s claims for just satisfaction.

15.

The Court further considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the complaint concerning the administrative escorting on 10

March 2018 admissible and the remainder of the application inadmissible;

Holds

that this application discloses a breach of Article 5 § 1 of the Convention concerning the unlawful detention (administrative escorting);

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the amount indicated in the appended table, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant

’s

claims for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 15 December 2022, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Viktoriya Maradudina

Darian Pavli

Acting Deputy Registrar

President

APPENDIX

Application raising complaints under Article 5 § 1 of the Convention

(unlawful detention (deprivation of liberty))

Application no.

Date of introduction

Applicant’s name

Year of birth

Representative’s name and location

Start and end dates of unauthorised detention

Specific defects

Amount awarded for non-pecuniary damage

(in euros)

[1]

13804/20

28/02/2020

Aleksey Nikolayevich KOTOV

1983

Mikhaylova

Varvara Dmitriyevna

St Petersburg

10/03/2018-10/03/2018;

Escort of the applicant on 10 March 2018 to the police station as an administrative suspect: no evidence/assessment that it was impracticable, on the spot, to compile the offence record (Art. 27.2 § 1 CAO) and achieve the objectives set out in Art. 27.1 CAO, e.g. to establish the suspect’s identity (see

Korneyeva v. Russia

, no.

72051/17, § 34, 8 October 2019;

Ryabinina and Others v. Russia

[Committee], nos. 50271/06 and 8 other applications, §

35, 2 July 2019).

3,000

[1]

Plus any tax that may be chargeable to the applicant.