1ra-177/2022 — art. 166 alin. 2 lit. c CP

1ra-177/2022 — art. 166 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr.1ra-177/2022

1-21077299-01-1ra-07022022

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

27 aprilie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie și Plămădeală Ghenadie,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Lisnic Elena, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 16 noiembrie 2021, în cauza

penală în privința lui

Prisăcari Teodor xxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 25.05.2021 – 29.06.2021;

Instanța de apel: 21.07.2021 – 16.11.2021;

Instanța de recurs: 07.02.2022 – 27.04.2022.

A C O N S T A T A T:

probelor administrate la faza de urmărire penală, în procedura prevăzută de art.3641

Cod de procedură penală, Prisăcari Teodor a fost recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.166 alin.(2) lit. c) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub

formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art.90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate a fost suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 2 ani.

data de 10 aprilie 2021, aproximativ la ora 12:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică,

aflându-se în gospodăria bunicii sale, Prisăcari Zinaida, situată în satul Borosenii Noi,

raionul Rîșcani, acționând cu intenție directă, adică dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient

survenirea acestora, cu scopul privării de libertate a ultimei, din motiv de ură și

răzbunare, pentru faptul că aceasta nu dorește să-i scrie testament pe o parte din

gospodăria sa, profitând de starea de neputință cunoscută a bunicii sale, care se

datorează vârstei înaintate, ilegal, a încuiat cu un lacăt ușa de la beci în timp ce Prisăcari

Zinaida se afla în interior, prin ce a făcut imposibilă ieșirea ultimei din beci pentru a se

deplasa conform voinței sale, a-și alege liber locul aflării și a comunica cu alte persoane,

în consecință privând-o ilegal de libertate timp de aproximativ o oră, până când la fața

1

locului, urmare a strigătelor continui au venit vecinii Tamara Emilian și Stolearenco

Grigorii, care au deteriorat lacătul de la beci și au eliberat-o pe Prisăcari Zinaida.

Acțiunile inculpatului Prisăcari Teodor au fost încadrate în baza art.166 alin.(2)

lit. c) Cod penal, adică privațiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acțiunea nu

este legată cu răpirea acesteia, acțiune săvârșită profitând de starea de neputință

cunoscută a victimei, care se datorează vârstei înaintate.

a solicitat casarea parțială a acesteia cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Prisăcari Teodor

în baza art.166 alin.(2) lit. c) Cod penal, să-i fie stabilită pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Conform

art.90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate să fie suspendată condiționat pentru

perioada de probațiune de 3 ani, iar în temeiul art.90 alin.(6) Cod penal, a-l obliga pe

Prisăcari Teodor să nu-și schimbe domiciliul și/sau reședința fără consimțământul

organului competent și să presteze munca neremunerată în folosul comunității pe un

termen de 100 ore.

În motivarea apelului a invocat, că pedeapsa stabilită inculpatului este vădit

neproporțională celor comise și urmările produse, aplicată cu abatere de la criteriile

generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.75 Cod penal, iar aplicarea

pedepsei neprivative de libertate nu-și va produce efectul, fără obligarea acestuia prin

aplicarea art.90 alin.(6) Cod penal, să presteze munca neremunerată în folosul

comunității pe un termen de 100 ore, pentru ca inculpatul să-și facă concluziile necesare

de a nu comite în continuare abateri de la prevederile legii penale, or, pedeapsa aplicată

de prima instanță, nu va contribui la realizarea scopului pedepsei penale și anume

corectarea și reeducarea persoanei care a comis infracțiunea dată, precum și curmarea

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

procurorului a fost respins ca nefundat, cu menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În argumentarea soluției emise, instanța de apel a menționat că, prima

instanță corect a stabilit starea de fapt și corect a acceptat cererea inculpatului Prisăcari

Teodor, privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, or, din probele administrate rezultă că, fapta inculpatului este stabilită și există

suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei

pedepse, după cum o cer prevederile art.3641 alin.(4) Cod de procedură penală. Aceste

împrejurări au fost constatate din totalitatea probelor și în cadrul examinării cauzei în

instanța de fond, care au fost corect apreciate prin prisma pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor,

respectându-se prevederile art.101 Cod de procedură penală.

Instanța de apel a notat că prima instanță corect a calificat infracțiunea în baza

art.166 alin.(2) lit. c) Cod penal, conform indicilor – privațiunea ilegală de libertate a

unei persoane, dacă acțiunea nu este legată cu răpirea acesteia, acțiune săvârșită

profitând de starea de neputință cunoscută a victimei, care se datorează vârstei înaintate.

Verificând aspectele de drept operate de prima instanță la stabilirea pedepsei

inculpatului Prisăcari Teodor, instanța de apel a ajuns la concluzia că, prima instanță a

elucidat toate circumstanțele importante pentru stabilirea unei pedepse echitabile.

În acest sens, cu referire la prevederile art.61 alin.(1) și (2) Cod penal, instanța

2

de apel a menționat că, inculpatul Prisăcari Teodor a fost recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.166 alin.(2) lit. c) Cod penal, care în

conformitate cu art.16 Cod penal, face parte din categoria infracțiunilor grave, pentru

care legea penală prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani.

În urma recunoașterii vinovăției și judecării cauzei pe baza probelor administrate

la faza de urmărire penală, inculpatul Prisăcari Teodor a beneficiat de o reducere cu o

treime din limita de pedeapsă cu închisoare, prevăzută de lege.

În opinia instanței de apel, prima instanță a ținut cont și de personalitatea

inculpatului Prisăcari Teodor, care a recunoscut vina, anterior nu a fost condamnat, la

evidența medicului psihiatru sau narcolog nu se află, lipsa circumstanțelor agravante,

motiv din care și a ajuns la concluzia de a stabili acesteia pedeapsa sub formă de

închisoare, prevăzută pentru comiterea infracțiunii în cauză, cu dispunerea suspendării

condiționate a executării pedepsei stabilite.

Instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiate argumentele procurorului precum

că în privința inculpatului Prisăcari Teodor urmează a fi aplicate prevederile art.90 alin.

(6) Cod penal, și anume aplicarea în privința acestuia a obligației să nu-și schimbe

domiciliul și/sau reședința fără consimțământul organului competent și să presteze

munca neremunerată în folosul comunității pe un termen de 100 ore. Or, pe durata

termenului de încercare instanța de judecată poate impune condamnatului respectarea

uneia sau a mai multor obligații prevăzute de alin.(6) art.90 din Cod penal, menționând

că obligațiile enumerate în alin.(6) art.90 Cod penal și alin.(3) art.62 Cod penal au un

caracter exhaustiv. Aceste obligații nu au un caracter definitiv, irevocabil, instanța de

judecată în decursul termenului de probă, la propunerea organului care exercită

controlul asupra comportării condamnatului cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei, având dreptul de a anula în întregime sau parțial obligațiile stabilite anterior

condamnatului ori adăuga altele noi (alin.(7) art.90 Cod penal). Pentru stabilirea

conținutului acestor obligații, instanța va consulta serviciul de probațiune, care este

obligat să formuleze recomandări în acest sens.

Respectiv, instanța de apel a conchis, că aplicarea obligației prevăzute la art.90

alin.(6) lit. g) Cod penal, nu constituie obligația a instanței de a aplica în mod automat

în privința persoanelor condamnate cu suspendarea executării condiționate a pedepsei

a obligației privind prestarea muncii neremunerată în folosul comunității, ci reprezintă

un drept al instanței, drept ce se deduce din sintagma ”poate”, de a decide

aplicarea/neaplicarea obligațiunilor prevăzute exhaustiv la art.90 alin.(6) Cod penal, iar

la acest aspect soluția primei instanțe este corectă, considerând inoportună aplicarea în

privința inculpatului Prisăcari Teodor a uneia sau mai multe dintre obligațiile prevăzute

la art.90 alin.(6) lit. g) Cod penal.

Prin urmare, instanța de apel a considerat, că modalitatea de executare a pedepsei

stabilită inculpatului de către prima instanță, va contribui la reeducarea inculpatului

Prisăcari Teodor și la exercitarea unui control din partea statului ce are scopul de a

preveni antrenarea în viitor a activităților de același gen.

prin care, invocând prevederile art.427 alin.(1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

a solicitat casarea parțială a deciziei instanței de apel în partea ce ține de

individualizarea pedepsei penale, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel,

într-un alt complet de judecată.

3

În motivarea recursului declarat, procurorul menționează că, pedeapsa stabilită

inculpatului Prisăcari Teodor este prea blândă și neechitabilă în raport cu circumstanțele

cauzei și personalitatea acestuia, or, instanțele nu au ținut cont că în privința inculpatului

Prisăcari Teodor urmează a fi aplicate prevederile art.90 alin.(6) Cod penal, și anume

aplicarea în privința acestuia a obligației să nu-și schimbe domiciliul și/sau reședința

fără consimțământul organului competent și să presteze munca neremunerată în folosul

comunității pe un termen de 100 ore.

Susține, că instanțele de fond au interpretat eronat regulile de individualizare a

pedepsei penale, în sensul neaplicării prevederilor art.90 alin.(6) lit. a), g) Cod penal, și

anume obligarea să nu-și schimbe domiciliul și/sau reședința fără consimțământul

organului competent și prestarea muncii neremunerate în folosul comunității, or,

circumstanțele reținute în cadrul individualizării pedepsei penal, cum ar fi, că

infracțiunea comisă face parte din categoria infracțiunilor grave, a recunoscut vina,

anterior nu a fost condamnat, le evidența medicului psihiatru sau narcolog nu se află,

lipsa circumstanțelor agravante sunt caracteristice majorității inculpaților.

Consideră, că inculpatul va sta ре calea corijării doar prin stabilirea pedepsei cu

închisoarea ре un termen de 3 ani. În temeiul art.90 Cod penal, executarea pedepsei

aplicate să fie suspendată condiționat pentru perioada de probațiune de 3 ani, iar în

temeiul art.90 alin.(6) lit. a), g) Cod penal, a-l obliga pe Prisăcari Teodor să nu-și

schimbe domiciliul și/sau reședința fără consimțământul organului competent și să

presteze munca neremunerată în folosul comunității pe un termen de 100 ore.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi erori de drept formal

sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică, dacă

s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au

fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Reieșind din conținutul cererii de recurs, Colegiul penal atestă că partea acuzării

invocă temeiurile pentru declararea recursului prevăzute la art.427 alin.(1) pct. 6), 10)

Cod de procedură penală, însă reieșind din esența argumentelor invocate se atestă că

titularul cererii de recurs critică decizia instanței de apel dintr-un singur considerent, și

anume invocă dezacordul cu modalitatea de individualizare a pedepsei penale, potrivit

căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Așadar, instanța de recurs se va expune doar în privința temeiului de casare

prevăzut la art.427 alin.(1) pct. 10) Cod de procedură penală, în partea ce ține de

corectitudinea individualizării pedepsei penale aplicate inculpatului Prisăcari Teodor,

4

întrucât celălalt temei de casare nominalizat în recurs nu a fost motivat de către acuzare,

iar în circumstanțele în care recursul nu este motivat sub aspectul temeiului de casare

invocat, instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar

al acuzării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Raportând însă argumentul invocat la circumstanțele speței, Colegiul penal

relevă, că acest temei nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind stabilită

presupusa eroare de drept invocată de recurent.

Reieșind din partea descriptivă a deciziei contestate, Colegiul penal atestă că

instanța de apel a constatat și a apreciat corect circumstanțele de fapt și de drept la

stabilirea pedepsei inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând cont de prevederile art.art.61,

75, 90 Cod penal.

Conform art.7 Cod penal, la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Potrivit prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și, respectiv,

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor

persoane.

În conformitate cu art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială a prezentului cod în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de

viață ale familiei acestuia.

O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul

celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Astfel, analizând în ansamblu totalitatea probelor administrate și cercetate în

cadrul întregului proces penal, Colegiul penal consideră că instanța de apel corect a

conchis, că vinovăția inculpatului Prisăcari Teodor este pe deplin dovedită și acțiunile

lui just au fost încadrate în baza art.166 alin.(2) lit. c) Cod penal, care în conformitate

cu art.16 Cod penal, face parte din categoria infracțiunilor grave, pentru care legea

penală prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Prin urmare, instanța de apel corect a reținut opinia primei instanțe că lui

Prisăcari Teodor urmează să-i fie stabilită pedeapsa sub formă de închisoare în limitele

sancțiunii prevăzute de art.166 alin.(2) lit. c) Cod penal, pe un termen de 3 ani.

Totodată, reținând faptul că inculpatul Prisăcari Teodor a recunoscut vina,

anterior nu a fost condamnat, la evidența medicului psihiatru sau narcolog nu se află,

lipsa circumstanțelor agravante, astfel, prima instanță a considerat că corectarea și

reeducarea acestuia e posibilă fără izolare de societate, prin aplicarea în privința lui a

prevederilor art.90 Cod penal, fixându-i un termen de probă de 2 ani, soluție menținută

și de către instanța de apel.

5

Colegiul penal atestă că, instanța de apel a indicat motivele condamnării cu

suspendare condiționată a executării pedepsei, argumentând corect și complet

respectiva soluție prin prisma gradului de calificare a infracțiunii, pedepsei prevăzute

de sancțiunea art.166 alin.(2) lit. c) Cod penal, procedura de examinare prevăzută de

art.3641 Cod de procedură penală care a influențat reducerea limitelor de pedeapsă

precum și a personalității inculpatului Prisăcari Teodor și atitudinii acestuia față de

fapta comisă.

În contextul circumstanțelor evidențiate, Colegiul penal lărgit conchide că,

menținând soluția primei instanțe, instanța de apel a elucidat toate circumstanțele

importante pentru stabilirea unei pedepse echitabile, pedeapsa aplicată fiind suficientă

în vederea corectării și reeducării inculpatului.

În privința dezacordului procurorului privind neaplicarea în privința inculpatului

Prisăcari Teodor a prevederilor art.90 alin.(6) lit. a), g) Cod penal și anume obligația să

nu-și schimbe domiciliul și/sau reședința fără consimțământul organului competent și

prestarea muncii neremunerate în folosul comunității, de către instanțele de fond,

Colegiul penal menționează că obligațiile enumerate în alin.(6) art.90 Cod penal și

alin.(3) art.62 Cod penal au un caracter exhaustiv, aceste obligații nu au un caracter

definitiv, irevocabil, instanța de judecată în decursul termenului de probă, la propunerea

organului care exercită controlul asupra comportării condamnatului cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, având dreptul de a anula în întregime sau parțial

obligațiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi (alin.(7) art.90 Cod

penal). Pentru stabilirea conținutului acestor obligații, instanța va consulta serviciul de

probațiune, care este obligat să formuleze recomandări în acest sens.

În contextul celor expuse mai sus, Colegiul penal reține, că aplicarea obligației

prevăzute la art.90 alin.(6) lit. g) Cod penal, nu constituie obligația a instanței de a

aplica în mod automat în privința persoanelor condamnate cu suspendarea executării

condiționate a pedepsei a obligației privind prestarea muncii neremunerată în folosul

comunității, ci reprezintă un drept al instanței, drept ce se deduce din sintagma ”poate”,

de a decide aplicarea/neaplicarea obligațiunilor prevăzute exhaustiv la art.90 alin.(6)

Cod penal.

Așadar, în contextul circumstanțelor evidențiate, Colegiul penal lărgit consideră

că atât instanța de apel, cât și prima instanță corect au ajuns la concluzia că este irațional

aplicarea în privința inculpatului Prisăcari Teodor a uneia sau mai multe dintre

obligațiile prevăzute la art.90 alin.(6) lit. g) Cod penal.

Relevant, la caz, Colegiul penal constată și faptul, că temeiurile invocate de către

recurent, precum și argumentele acestuia au constituit obiect de examinare la judecarea

cauzei în instanța de apel, și asupra acestora instanța judecătorească s-a expus

argumentat în hotărârea pronunțată.

Astfel, din conținutul deciziei instanței de apel, rezultă cert motivele pentru care

a fost menținută sentința, instanța de apel respectând și prevederile art.art.414 alin.(1),

(5) și 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzatorului de stat, aceasta cuprinzând

motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, așa cum este indicat în pct. 4.1. din

prezenta decizie, motivare pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin.

În cazul în care instanțele de fond și-au motivat decizia luată, arătând în mod

concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite

6

părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în

principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărârile

CEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile de casare

prevăzute la art.427 alin.(1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, nu sunt incidente

speței, hotărârea atacată fiind legală și întemeiată, iar recursul procurorului urmează a

fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Bălți, Lisnic Elena, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 16 noiembrie 2021, în cauza penală în privința lui Prisăcari Teodor xxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 26 mai 2022.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Plămădeală Ghenadie

7