1ra-41/2022 — art. 320-1 Cp

1ra-41/2022 — art. 320-1 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-41/2022

1-21005151-01-1ra-11012022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 ianuarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Soroca din 02 iunie 2021 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 20 octombrie 2021, declarat de avocatul

Ciuru Igor în numele inculpatului

Borfotină Vitalie XXXXX, născut

la XXXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul XXXXX,

cetățean al R. Moldova, condamnat anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Soroca din 18.12.2018 și

decizia Curții de Apel Bălți din 03.04.2019 în baza art. 2011

alin. (2) lit. a) Cod penal, la 240 ore de muncă neremunerată

în folosul comunității;

2) sentința Judecătoriei Soroca din 16.11.2020 și

decizia Curții de Apel Bălți din 22.12.2020 în baza art. 3201,

90 Cod penal, la 2 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de

2 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 14.01.2021 - 02.06.2021,

instanța de apel: 25.06.2021 - 20.10.2021,

instanța de recurs: 11.01.2022 - 26.01.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Borfotină Vitalie a fost

condamnat în baza art. 3201 Cod penal, la 1 an închisoare.

În temeiul art. 84 alin. (4) Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei aplicate

conform deciziei Curții de Apel Bălți din 22.12.2020, i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis,

începând cu 02.06.2021.

1

manifestat violență fizică și psihică față de fosta soție, XXXXX XXXXX, în urma cărui

fapt la 20.11.2020, Judecătoria Soroca a emis încheierea și ordonanța de protecție, pe o

perioadă de 3 luni, urmărind scopul de a-i asigura victimei dreptul la o viață fără

violență, prin care l-a obligat pe XXXXX XXXXX să părăsească temporar locuința

comună din s. XXXXX, r-nul XXXXX, de a sta departe de locul aflării lui XXXXX

XXXXX, la o distanță ce ar asigura securitatea acesteia și a copiilor săi, excluzând orice

contact vizual cu ea, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență

sau în orice alt mod cu victima, interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de

muncă a victimei și alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează,

cu excepția prezentării în incinta instanței de judecată în vederea participării la

examinarea litigiilor și cauzelor penale și/sau contravenționale.

Ulterior, inculpatul, ignorând încheierea adoptată de instanța de judecată,

intenționat nu a executat măsurile stabilite în ordonanța de protecție a victimei violenței

în familie și la 26.11.2020, fiind conștient de acțiunile sale, a venit la domiciliul fostei

soții, unde s-a aflat până la data de 28.11.2020, astfel intenționat a încălcat măsurile

stabilite prin ordonanța de protecție.

Instanța a reținut că, inculpatul a recunoscut vina și a solicitat judecarea cauzei în

procedură prevăzută la art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Astfel, instanța a încadrat juridic acțiunile inculpatului în baza art. 3201 Cod penal

ca: „Neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea măsurilor stabilite de

instanța de judecată în ordonanța de protecție a victimei violenței în familie”.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de prevederile art. 6, 7,

61, 75 Cod pena, că a comis o infracțiune mai puțin gravă, care se pedepsește cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 160 la 200 de ore sau cu închisoare de până la

3 ani, că circumstanțe atenuante nu au fost stabilite, cea agravantă fiind - săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune

similară, că la locul de trai XXXXX XXXXX se caracterizează negativ, fiind luat la

evidență ca agresor familiar, că acesta în cadrul examinării cauzei, pentru un interval de

timp semnificativ, s-a eschivat de a se prezenta în fața instanței, fiind dispusă aducerea

silită, prin urmare nu a dat dovadă de un comportament cuviincios și că ar fi realizat

caracterul negativ al acțiunilor sale, că partea vătămată a optat pentru ca inculpatul să

fie pedepsit cu închisoare, deoarece îi face traiul insuportabil, concluzionând că

corectarea lui va fi posibilă doar prin aplicarea pedepsei cu închisoare, în limitele

prevăzute de norma penală stabilită la art. 3201 alin. (2) lit. d) Cod penal, coroborat cu

prevederi le art. 3641 Cod de procedură penală, respingând astfel doleanțele apărătorului

privind aplicarea pedepsei non privative de liberate.

Sub acest aspect, instanța a mai statuat că pedepsele aplicate anterior față de

inculpat nu au contribuit eficient la reeducarea acestuia, dânsul continuă să demonstreze

predispunerea de a comite fapte prejudiciabile, pasibile de răspundere penală.

Mai mult, maniera în care a acționat inculpatul a comiterea infracțiunii în cauză

și anume faptul că nu s-a sfiit să vină în gospodăria fostei soții, știind cu certitudine că

pentru o anumită perioadă îi este interzis, totodată știind cu certitudine că a fost deja

condamnat pentru o infracțiune similară, denotă atitudinea nepăsătoare față de normele

de conviețuire socială și desconsiderația față de Lege, față de consecințele inevitabile

ale faptei sale, față de demascarea acestuia și față de răspunderea penală.

2

Prin urmare, acesta în mod imperativ urmează a fi tras la răspundere penală și că

unica pedeapsă oportună, care ar putea restabili echitatea socială, corectarea și

resocializarea lui, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atât din partea

ultimului, cât și a altor persoane, este pedeapsa cu închisoare.

unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicate prevederile art. 901 Cod penal.

Apelantul a invocat că, nu este de acord cu pedeapsa stabilită de către instanța de

fond pe un termen de 2 ani și 6 luni închisoare.

apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond a ținut cont de toate circumstanțele

ce s-au stabilit pe cauză, în corespundere cu prevederile art. 61, 75 Cod penal, a aplicat

o pedeapsă corespunzătoare caracterului și gradului de pericol social, personalității

inculpatului, care nu este la prima abatere, anterior săvârșind mai multe infracțiuni

similare, însă inculpatul concluziile de rigoare nu le-a făcut, săvârșind din nou cu intenție

prezenta infracțiune. Inculpatul anterior a fost în conflict cu legea penală, săvârșind mai

multe infracțiuni similare, fiind condamnat pentru comiterea acestora, însă nu a pășit pe

calea corijării și a comis infracțiunea în cauză, fără a conștientiza acțiunile sale.

Faptele date denotă, că este ineficientă stabilirea în privința inculpatului a unei

pedepse mai blânde, neprivative de libertate, inclusiv cu aplicarea prevederilor art. 901

Cod penal, urmând a fi respinse argumentele apelantului în acest sens. Aplicarea unei

pedepse mai blânde va fi ineficientă și nu va atinge scopurile puse față de pedeapsa

penală, cu atât mai mult că anterior inculpatul a fost condamnat de mai multe ori pentru

infracțiuni similare, beneficiind de pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în

folosul comunității și pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării ei pe

un termen de probă. În așa mod, inculpatului i-a fost numită pedeapsa în limitele

prevăzute de sancțiunea legii în comiterea căreia el a fost recunoscut vinovat, ținându-

se cont și de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, i-au fost reduse

limitele pedepsei aplicate, din aceste motive temei pentru atenuarea pedepsei nu sunt.

Astfel, luând în considerație personalitatea inculpatului, care anterior a fost

condamnat de mai multe ori pentru comiterea de infracțiuni similare, însă nu și-a făcut

concluziile de rigoare, nu a pășit pe calea corijării și din nou a comis o infracțiune cu

intenție, de aceea instanța de fond întemeiat i-a aplicat pedeapsa sub formă de închisoare,

care este adecvată celor comise, fiind în corespundere cu legislația, iar temeiuri prin care

s-ar demonstra că acesta poate fi corectat prin aplicarea unei pedepse mai blânde, nu s-

au stabilit.

Ori, instanța de apel nu este în drept de a aplica inculpatului o pedeapsă mai blândă

decât cea numită de prima instanță în lipsa cărorva motive clare și legale pe care se

întemeiază soluția, starea de fapt și de drept în instanța de apel rămânând aceeași care a

fost stabilită de instanța de fond.

Prin urmare, pedeapsa stabilită lui XXXXX XXXXX de prima instanță

corespunde prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, fiind motivată, individualizată și

aplicată în limitele prevăzute de lege, hotărârea dată fiind legală și întemeiată.

instanței de apel și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care în privința inculpatului să fie

aplicate prevederile art. 901 Cod penal.

3

Recurentul a invocat că, instanța de fond și cea de apel nu au acordat deplină

eficiență prevederilor art. 6, 7, 61, 75, 79 Cod penal, nu au ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

care atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării inculpatului.

De asemenea, instanța de judecată nu a luat în considerare faptul că inculpatul are

la întreținere 5 copii minori, iar executarea reală a pedepsei cu închisoarea pe un termen

de 2 ani și 6 luni, va face imposibil ca acesta să-și exercite drepturile și obligațiile

părintești, fapt care va afecta inclusiv drepturile și interesele legitime ale copiilor minori.

Aplicarea prevederilor art. 901 Cod penal în privința lui XXXXX XXXXX poate

să contribuie la atingerea scopului pedepsei penale.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că

acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, conform art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în recurs pot

fi invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel.

În sensul vizat se reține că argumentele specificate în recurs nu au fost invocate și

în apel (pct. 3., 5. din decizie).

Prin urmare, recursul ordinar în sensul vizat nu are niciun suport juridic, fiind

neîntemeiat, astfel.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă că

împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de

fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și

argumentat au ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, 3641 Cod de procedură

penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

4

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute

pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se

aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară

aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge

scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul

celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la

aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată.

Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază

de reducerea cu 1/ a limitelor pedepsei cu închisoare.

3

În consecutivitatea enunțată, instanțele just au concluzionat că în cazul în care

inculpatul a recunoscut vina și a solicitat judecarea cauzei conform prevederilor art. 3641

Cod de procedură penală, dar a comis o infracțiune mei puțin gravă și este caracterizat

negativ, anterior a mai săvârșit infracțiuni similare, iar partea vătămată a optat pentru

pedeapsa închisorii, chiar și în prezența circumstanțelor invocate de recurent, o pedeapsă

penală mai blândă decât cea stabilită de instanțele de fond și de apel, ar fi inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

cu persoana inculpatului, cât și cu scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii

echității sociale, corectării ultimului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea lui, cât și a altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și proporțională în raport cu

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele de

fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) Cod

de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care

îl propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea doar a acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2. - 5.

din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse

la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei

pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

5

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ciuru Igor, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 20 octombrie 2021, în privința

inculpatului Borfotină Vitalie XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 18 februarie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

6