1ra-352/2022 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP

1ra-352/2022 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-352/2022

1-20164667-01-1ra-14032022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 aprilie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Soroca din 25 octombrie

2021 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 15 decembrie 2021,

declarat de avocata Margarita Fedosenco, în numele inculpatului

Tonofa Igor xxxx,

anterior condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Soroca din 28.09.2018 în

baza art. 174 alin. (1), 90 Cod penal la 3 ani închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen

de probă de 2 ani;

2) sentința Judecătoriei Chișinău din 13.01.2021

în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c), d), 85 Cod penal la 3 ani

și 1 lună închisoare, cu executare.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 30.12.2020 – 25.10.2021,

instanța de apel 24.11.2021 – 15.12.2021,

instanța de recurs: 14.03.2022 – 13.04.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal la 1 an închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumul parțial al pedepsei aplicate

conform sentinței Judecătoriei Chișinău din 13.01.2021, i-a fost stabilită pedeapsa

1

definitivă de 4 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând

din 25.10.2021, cu includerea duratei pedepsei efectiv executate în baza sentinței

Judecătoriei Chișinău din 13.01.2021.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Sîrbu Vasilisa prejudiciul

material în mărime de 3500 lei și în folosul statului cheltuielele de judecată în mărime

de 12.600 lei.

24:00, urmărind scop de profit și sustragere pe ascuns a bunurilor materiale ale altei

persoane, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând

urmările lor și dorind în mod conștient survenirea acestora, profitând de faptul, că nu

este văzut de nimeni, a pătruns în gospodăria Vasilisei Sîrbu, din s. Xxxx, r-nul xxxx,

unde a forțat ușa de acces în saraiul de locuit prin deteriorarea lacătului suspendat și a

intrat în interiorul locuinței, după care și-a tras mânicile de la haină peste mâini pentru

a nu lăsa amprente și a căutat bani, însă nu a găsit nimic. Ulterior, în continuarea

acțiunilor sale, s-a deplasat în spatele casei de locuit din aceiași gospodărie, prin geam

a pătruns în casă și de pe frigiderul care se afla în una din camere, din portmoneu pe

ascuns a sustras și însușit 3500 lei, fapt prin care i-a cauzat părții vătămate o pagubă

materială considerabilă.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că pe

16.03.2020, orele 24:00, se afla acasă, în gospodăria casei părții vătămate nu a pătruns

și nu a săvârșit niciun furt. În seara respectivă, între orele 21:00 și 22:00 nu a fost acasă,

fiind la un prieten. Atunci seara avea circa 400 lei. Nu poate spune de ce concubina

Corina a dat declarațiile respective, inclusiv în ședința de judecată. El nu i-a comunicat

că ar fi pătruns în casa V. Sîrbu și ar fi comis furt de bani.

Totodată, vinovăția inculpatului este dovedită prin probele administrate,

inclusiv:

declarațiile părții vătămate Sîrbu Vasilisa, că în perioada de timp de la

15.03.2020, orele 07:00 până la 16.03.2020, orele 09:00, s-a aflat la serviciu. La

16.03.2020, dimineața, în timp ce venea spre casă, a fost telefonată de ginerele ei, care

a întrebat-o unde se află și când vine acasă, fiindcă fereastra de la casa de locuit a lăsat-

o deschisă. Ulterior, ajungând acasă, a observat, că fereastra era deschisă, pe care

anterior nu a încuiat-o. Intrând în casă, a observat, că ușile seturilor de mobilă sunt

deschise, paturile deșternute, pachetul cu medicamente împrăștiat pe masă și

portmoneul de pe frigider se afla jos pe podea. Din acesta lipsea suma de 3500 lei, în

bancnote diferite de la 1 leu până la 200 lei. Ea bănuiește că anume el a săvârșit furtul.

Ea nu dorește să se împace cu acesta, ci dorește, ca el să fie tras la răspundere penală;

declarațiile martorului Lungu Сrina, că în luna martie 2020, ea împreună cu

prietenul său, Tonofa Igor, au fost, la domiciliul acestuia, situat în s. Xxxx, r-nul xxxx,

unde locuiește și mama lui. Acolo, au stat aproximativ trei sau patru săptămâni.

Aproximativ la data de 14 – 16.03.2020, orele 20:00, ea l-a frezat pe Igor, lui însă, nu

i-a plăcut, s-au certat, el a ieșit din casă și a plecat. S-a întors peste aproximativ 2 ore.

Ulterior, ei s-au culcat și l-a întrebat ”unde a fost?” la care i-a răspuns că ,,am fost și

am sustras bani de la tanti Valea” familia căreia este Sîrbu, de ce sumă mergea vorba,

ea nu știe, însă el i-a arătat numai bani în sumă de 500 lei, în bancnote diferite.

Totodată, la ieșirea din casă, acesta s-a încălțat în adidașii pe care ea i-a procurat din

2

mun. Chișinău, de culoare neagră și în scurtă albastră. În acea seară, în stradă cu Igor,

a fost și Palamarciuc Constantin, însă despre ce au discutat, ea nu-și aduce aminte.

După aceasta ultimul a plecat. Igor, a cheltuit banii pe țigări, băuturi spirtoase și alte

bunuri;

procesul-verbal din 16.03.2020, prin care a fost cercetată gospodăria lui V.

Sîrbu, amplasată în s. Xxxx, r-nul Soroca, adică locul comiterii infracțiunii;

procesul-verbal din 23.09.2020, prin care de la Tonofa Igor a fost ridicată o

pereche de încălțăminte de tip sport, cu talpa similară mulajului ridicat din gospodăria

lui V. Sîrbu;

raportul de expertiză judiciară nr. xxxx din 16.10.2020, că: urma de încălțăminte

ridicată la 16.03.2020, în cadrul CFL, din gospodăria V. Sîrbu, situată în s. Xxxx, r-nul

xxxx, a fost creată cu o încălțăminte de tip sport, destinată piciorului stâng, cu mărimea

aproximativă de 43 EUR, cu un desen analogic a încălțămintei ridicate la 23.09.2020,

de la bănuitul Tonofa Igor.

Astfel, sunt nefondate declarațiile inculpatului că nu a comis furtul care i se

incriminează, deoarece sunt combătute integral prin depozițiile părții vătămate Sîrbu

Vasilisa și a martorului Lungu Crina, care au indicat direct că anume inculpatul a comis

furtul respectiv, coroborând perfect cu probele considerate a fi admisibile, pertinente

și concludente, care au fost acumulate în cadrul urmăririi penale, inclusiv cu datele ce

se conțin în procesul-verbal de cercetare la fața locului și în raportul de expertiză fapt

ce denotă că ultimul a comis respectivul furt.

Prin urmare, acțiunile inculpatului urmează a fi calificate în baza art. 186 alin.

(2) lit. c), d) Cod penal, ca furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,

prin pătrundere în locuință și cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța a ținut cont de

prevederile art. 7, 61, 75, 76 Cod penal, că inculpatul a comis o infracțiune mai puțin

gravă, la locul de trai se caracterizează negativ, face abuz de băuturi alcoolice, din

partea primăriei a primit multiple observații, anterior a mai fost supus răspunderii

penale, că circumstanțe agravante și atenuante nu au fost stabilite, concluzionând că

corectarea și reeducarea lui este posibilă doar prin aplicarea pedepsei închisorii, cu

executare.

unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a invocat că în cadrul urmăririi penale și cercetării judecătorești, nu s-

au stabilit probe pertinente și concludente ce ar constata că anume Tonofa I. a comis

furtul din gospodăria V. Sîrbu.

Totodată, instanta n-a luat în considerație că Lungu C. de asemenea a fost

suspectată de comiterea furtului și pentru a evita răspunderea putea să-1 învinovățească

pe concubinul său, care la acel moment a întrerupt relațiile cu ea și declarațiile puteau

fi și în scop de răzbunare.

Deși, conform raportului de expertiză judiciară nr. xxxx din 16.10.2020, n-a fost

posibil de stabilit dacă urma ridicată de la locul faptei, a fost lăsată de încălțămintea

ce-i apartine lui Tonofa I., această probă a fost pusă la baza sentinței de condamnare.

2021, apelul a fost respins, ca nefondat.

3

Instanța de apel a statuat că instanța de fond a verificat complet, sub toate

aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o

apreciere legală din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității

lor, iar toate în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungând la

concluzia privind vinovăția inculpatului și încadrând just acțiunile inculpatului în baza

dispozițiilor art.186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns

a bunurilor altei persoane, săvârșit prin pătrundere în locuință, cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

Deși inculpatul pe cauză nu și-a recunoscut vinovăția, probele administrate de

către instanța de fond și verificate suplimentar în instanța de apel, au demonstrat pe

deplin săvârșirea de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina lui, astfel instanța

de fond corect a conchis asupra vinovăției ultimului.

Nu poate fi reținut argumentul avocatului că în cadrul cercetării judecătorești nu

au fost prezentate probe care ar fi confirmat vinovăția inculpatului, iar partea vătămată

Sîrbu V. indicat că doar presupune că inculpatul ar fi comis furtul de la ea din

gospodărie, deoarece au un caracter declarativ și sunt mod de apărare a inculpatului în

vederea eschivării de răspundere penală, toate acestea fiind combătute prin totalitatea

de probe administrate, care au fost puse just de către instanța de fond la baza sentinței

de condamnare.

În acest aspect, potrivit comunicării telefonice nr. 1634 din 16.03.2020 de la

Sîrbu V., adresată Inspectoratului de Poliție Soroca, în noaptea spre 16.03.2020

persoane necunoscute i-au sustras o sumă de bani.

Conform declarațiilor părții vătămate date în instanța de fond și suplimentar

verificate în instanța de apel, ea de la bun început îl bănuia pe Tonofa I. de comiterea

furtului din gospodăria ei, deoarece el a mai comis furturi și din alte gospodării din sat,

la fel și toți vecinii au indicat la Tonofa I., că a sustras banii de la ea din gospodărie.

Potrivit declarațiilor martorului Corina Oprea-Lungu, date în instanța de fond și

suplimentar verificate în instanța de apel, ea s-a certat cu Tonofa I., el a plecat și s-a

întors peste aproximativ 2 ore acasă. La întrebarea adresată, Tonofa I. a răspuns că a

fost și a sustras bani de la tanti Valea, familia căreia este Sîrbu, și i-a arătat bani în

sumă de 500 lei, în bancnote diferite.

Declarațiile date de către partea vătămată și martorul Oprea (Lungu) Crina că

anume Tonofa I. a comis furtul, s-au confirmat și prin raportul de expertiză judiciară

nr. xxxx din 16.10.2020, că urma de încălțăminte ridicată din gospodăria V. Sîrbu, a

fost creată cu o încălțăminte de tip sport, destinată piciorului stâng, cu mărimea

aproximativă de 43 eur, cu un desen analogic a încălțămintei ridicate de la bănuitul

Tonofa I.

Temei de a pune la îndoială declarațiile părții vătămate și a martorului Oprea

(Lungu) Crina nu s-au stabilit, mai ales că ei au dat declarații fiind preîntâmpinați

despre răspunderea penală pe care o poartă pentru darea de mărturii false, în comparație

cu inculpatul, care nu poartă răspundere pentru prezentarea, cu bună-știință, a

declarațiilor minciunoase potrivit art. 312 Cod penal.

Astfel, prin probele cercetate în ansamblu s-a constatat cu certitudine existența

infracțiunii și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii reținute în sarcina lui.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu echivalează cu achitarea lui, deoarece

4

probele prezentate în sprijinul învinuirii au dovedit incontestabil vinovăția inculpatului

în comiterea infracțiunii incriminate, aceasta fiind o metodă de a denatura stabilirea

adevărului și de a se eschiva de răspundere penală.

Instanța de fond just a apreciat că pe cauză sunt suficiente probe directe, utile și

veridice, care în ansamblu coroborează între ele și care au confirmat pe deplin vinovăția

inculpatului în fapta infracțională reținută în sarcina lui.

Iar probele administrate pe cauză în acuzare, cercetate în ședința instanței de

fond, precum și verificate suplimentar în ședința instanței de apel, corespund cerințelor

stipulate de art. 101 Cod de procedură penală, adică sunt pertinente, concludente, utile

pentru a putea fi puse la baza unei sentințe de condamnare, ele fiind în coroborare între

ele și demonstrând deplin vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, după cum a stabilit instanța de fond, în deplină

măsură.

Versiunea inculpatului, precum că el nu a săvârșit infracțiunea imputată lui a fost

combătută prin probe pertinente și concludente care au dovedit vinovăția lui. Starea de

fapt reținută și de drept stabilită de prima instanță concordă cu circumstanțele și probele

administrate, relevate și analizate în sentință.

Nu pot fi luate în considerație nici afirmațiile avocatului privind faptul că

sentința este bazată pe presupuneri, că instanța neobiectiv a examinat cauza, ajungând

la concluzia greșită despre vinovăția lui, deoarece anume că în cadrul cercetării

judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.186

alin. (2) lit. c), d) Cod penal a fost confirmată prin ansamblu de probe cercetate de

instanța de fond și sentința de fapt nu este bazată pe presupuneri, dar pe totalitatea de

probe administrate pe caz, la cercetarea cărora inculpatul a avut acces deplin.

Ori, condamnarea inculpatului s-a bazat pe circumstanțele stabilite pe caz în baza

probelor evaluate, dobândite potrivit normelor legii procesual penale, cu cercetarea

probelor în cadrul unui proces judiciar public, inculpatului fiindu-i asigurate toate

garanțiile necesare apărării sale prevăzute de lege, de fapt careva dubii în vinovăția

inculpatului nu au fost stabilite.

În această ordine de idei, instanța de fond a ținut cont de legea procesual-penală,

a apreciat probele administrate în ansamblu din punct de vedere al coroborării, fiind

înlăturate toate dubiile privind nevinovăția inculpatului, iar vinovăția acestuia a fost

dovedită incontestabil. Circumstanțele cauzei au dovedit caracterul infracțional al

acțiunilor lui Tonofa Igor, iar faptul că inculpatul nu și-a recunoscut vina atât instanța

de fond, cât și instanța de apel a apreciat-o ca o metodă de a denatura stabilirea

adevărului și de a se eschiva de răspunderea penală, deoarece probele prezentate în

sprijinul învinuirii au dovedit incontestabil vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate.

Este nefondat și argumentul apărătorului de casare a sentinței, cu pronunțarea

unei hotărâri noi, prin care inculpatul să fie achitat, dat fiind faptul că acțiunile

inculpatului au fost corect încadrate și temeiuri de achitare, instanța de apel nu a

constatat situația când probele cercetate și apreciate în coroborare dovedesc deplin vina

lui Tonofa Igor în crima stabilită de instanța de fond.

În apelul avocatului nu au fost aduse careva motive a cerințelor lui, fiind relatate

faptele conform viziunii avocatului sub formă de apărare a inculpatului, argumentele

5

expuse fiind în contrazicere cu circumstanțele stabilite de instanța de fond pe parcursul

examinării cauzei, totodată argumentele avocatului privind achitarea inculpatului nu

au putut fi reținute și se vor respinge în tot, deoarece probele cercetate în cumul au

confirmat deplin vina inculpatului în faptele stabilite de instanța de fond și temeiuri de

intervenire a instanței de apel în aspectul propus de inculpat nu sunt.

La fel, este nefondată și afirmația inculpatului în ședința instanței de apel

referitor la faptul că nu este de acord cu admiterea acțiunii civile înaintate de partea

vătămată, dat fiind că soluția instanței de fond în acest aspect este legală, corectă și

întemeiată.

Instanța de fond, la adoptarea sentinței a reținut în partea descriptivă a sentinței

în fapta criminală considerată ca fiind dovedită și cauzarea prejudiciului material corect

a concluzionat, că acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Sîrbu Valentina urmează

a fi admisă integral, iar pedeapsa stabilită inculpatului este echitabilă faptei infractorice

săvârșite și în corespundere cu împrejurările cauzei și normele legale, instanța de apel

consideră că se va atinge scopul de corectare și reeducare a inculpatului.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Recurenta indică că instanțele incorect au constatat circumstanțele faptei comise

și le-a dat o apreciere eronată.

Astfel, în cadrul urmăririi penale și cercetării judecătorești, nu s-a stabilit probe

pertinente și concludente ce ar constata că anume Tonofa I. a comis furtul din

gospodăria V. Sîrbu.

Totodată, instanta n-a luat in consideratie ca Lungu Corina de asemenea a fost

suspectată de comiterea furtului și pentru a evita răspunderea putea să-1 învinovățească

pe concubinul său, care la acel moment a întrerupt relațiile cu ea și declarațiile puteau

fi și în scop de răzbunare.

Deși, conform raportului de expertiză judiciară nr. xxxx din 16.10.2020, n-a fost

posibil de stabilit dacă urma ridicată de la locul faptei a fost lăsată de încălțămintea ce-

i apartine lui Tonofa I., această probă a fost pusă la baza sentinței de condamnare.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 (6), (7) CPP.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit

art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

6

Însă, în recursul vizat, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat niciun

temei concret din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor precise erori de drept și argumentarea ilegalității

deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Ori, recursul avocatei este fondat în drept pe art. 427 (6), (7) CPP, având în

vedere, probabil, art. 427 alin. (1) pct. 6) și 7) Cod de procedură penală, care prescriu

următoarele temeiuri - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, instanța a admis o cale de

atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus tardiv (pct. 5. din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu împrejurările precise, relevate în descriptivul hotărârilor atacate,

care ar fi esența și erorile concrete de drept a circumstanțelor că instanța de apel nu s-

a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, dar raportată

la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar fi afectat soluția, că

instanța ar fi admis o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus tardiv,

fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârilor atacate în acest sens (pct.

Circumstanțele enunțate denotă, astfel, că recursul nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar justifica, și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legale de recurentă.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanțelor de fond și de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul de pe rol, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă

că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de

fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică corectă a acțiunilor

lui infracționale, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală

7

și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile părții vătămate Sîrbu V., ale martorului Lungu C., procesul-verbal

de cercetare la fața locului din 16.03.2020, procesul-verbal de ridicare din 23.09.2020,

raportul de expertiză judiciară nr. xxxx din 16.10.2020, toate probele fiind apreciate în

conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanțele

indicând argumentat și detaliat motivele pentru care au respins versiunile și dovezile

apărării, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate

în apelul de pe rol, probele administrate pe caz demonstrând cu concludență săvârșirea

de către inculpat a infracțiunii prevăzute la art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal (pct. 2.,

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din CtEDO

impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor,

argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se apreciază

relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din

CtEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare

argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate

și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune

apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița c. Moldovei).

8

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că hotărârile

contestate conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția și că recursul

ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintate în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Margarita Fedosenco,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 15 decembrie 2021, în

privința inculpatului Tonofa Igor xxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 13 mai 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

9