1cs-329/2021 — art. 313 Cpp
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 Cpp
- Temei legal
- art. 46-49 Cpp
1cs-329/2021 — art. 313 Cpp (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 1cs-329/2021 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 29 decembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Iurie Diaconu, Judecători Ion Guzun, Ghenadie Plămădeală, examinând cererea avocatului Brumă Sorin, privind strămutarea judecării cauzei la o altă instanță egală în grad, declarată în numele petiționarului ”S&T IT SERVICES” S.R.L., c/f: XXXXX, adresa juridică mun. XXXXX, str. XXXXX, XXXXX C O N S T A T Ă : 1. Avocatului Brumă Sorin a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea judecării contestației depuse împotriva ordonanței adjunctului procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Varzar Eduard, din 13.10.2021, pe cauza penală nr. XXXXX, prin care a fost respinsă plângerea formulată în interesele petiționarului „S&T IT SERVICES” S.R.L., de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la o altă instanță egală în grad.
Motivul invocat este că, în condițiile în care la 20.05.2021, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, judecător Sandu Victor a emis încheierea nr. XXXXX, prin care s-a respins plângerea depusă de către avocații Brumă S. și Păduraru I. în interesele petiționarului „S&T IT SERVICES” S.R.L., iar soluția în prezenta cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana (intentată în baza plângerii depuse de petiționarul ”S&T IT SERVICES” S.R.L. împotriva ordonanței din 13.10.2021, emise de adjunctul al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Varzar Eduard pe cauza penală nr. XXXXX), urmează a fi adoptată de către același judecător, „S&T IT SERVICES” S.R.L. are îndoieli în ceea ce privește obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, și consideră că nu va putea obține soluționarea obiectivă și completă a cauzei penale date.
2. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul penal concluzionează că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele motive. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul penal concluzionează că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele considerente. Conform art. 46 alin. (1), 47 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă 1 instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei rapidă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Sub acest aspect se atestă, că argumentele invocate de avocat și reproduse la pct. 1. din prezenta decizie, nu sunt relevante împrejurărilor care ar genera vreun temei de drept din categoria celor enunțate pentru strămutarea cauzei penale la o altă instanță egală în grad.
Mai mult, esența motivelor menționate de acesta, denotă o eventuală situație de incompatibilitate a judecătorului, examinarea cărei, inclusiv contestarea soluției adoptate, prevede o altă procedură, cea stipulată în art. 33-35 Cod de procedură penală. Circumstanțele expuse impun, astfel, soluția respingerii cererii respective, ca fiind neîntemeiată. 3. În conformitate cu art. 39 alin. (6), 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal, D I S P U N E : Respingerea cererii avocatului Brumă Sorin, privind strămutarea cauzei intentate în baza plângerii petiționarului „S&T IT SERVICES” S.R.L., împotriva ordonanței procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Varzar Eduard, din 13 octombrie 2021, în cauza penală nr. XXXXX, de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la o altă instanță egală în grad.
Încheierea este irevocabilă. Președinte Iurie Diaconu Judecători Ion Guzun Ghenadie Plămădeală 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.