Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.12.2021
admis

1cs-282/2021 — art. 318 alin. 1 C contr.

HOTĂRÂRE
08.12.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 318 alin. 1 C contr.
Temei legal
art. 46-49 CPP
Citează această cauză
1cs-282/2021 — art. 318 alin. 1 C contr. (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1cs-282/2021 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 08 decembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte – Toma Nadejda, Judecători – Guzun Ion și Catan Liliana, examinând cererea înaintată de președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Colev Grigori, privind strămutarea judecării cauzei contravenționale în privința lui Uzun Maria, de la Curtea de Apel Comrat, la o altă instanță egală în grad, Termenul de examinare a cererii: 03.12.2021 – 08.12.2021.

C O N S T A T Ă: 1. Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Colev Grigori, a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, prin care solicită strămutarea judecării cauzei contravenționale de învinuire a lui Uzun Maria privind comiterea contravenției prevăzute la art. 318 alin. (1) Cod contravențional, de la Curtea de Apel Comrat, la o altă instanță egală în grad, invocând că, în instanța nominalizată este imposibil de a forma un complet de judecată pentru examinarea dosarului contravențional în cauză. Astfel, în demersul înaintat se menționază că, a apărut imposibilitatea de a constitui un complet de judecată format din 3 judecători, pentru examinarea cauzei vizate, din motiv că judecătorii: Starciuc Ștefan, Colev Grigori, Curdov Afanasi, Fujenco Dmitri, Caraianu Liudmila și Mironov Andrei, anterior au examinat cauza dată în ordine de recurs.

2. Examinând cererea de strămutare a judecării cauzei contravenționale în raport cu prevederile legale, Colegiul penal consideră că, aceasta urmează a fi admisă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale, de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă si se asigură desfăsurarea normală a procesului. Din materialele cauzei reiese că, prin decizia Colegiul penal al Curții de Apel Comrat din 15 septemprie 2020, în următoarea componență: Colev Grigori – președinte, Starciuc Ștefan și Curdov Afanasi – judecători, a fost admis recursul declarat de avocatul Isiumbeli V. în interesele lui Uzun Maria, casată sentința Judecătoriei Comrat din 16 iulie 2020 și dispusă rejudecarea cauzei în aceeași instanță de fond, în alt complet de judecată (f.d.

81-84, vol. I). Ulterior, prin decizia Colegiul penal al Curții de Apel Comrat din 01 martie 2021, în următoarea componență: Fujenco Dmitri – președinte, Caraianu Liudmila și Mironov 1 Andrei – judecători, a fost admis recursul declarat de avocatul Isiumbeli V. în interesele lui Uzun Maria, casată sentința Judecătoriei Comrat din 10 decembrie 2020 și dispusă rejudecarea cauzei în aceeași instanță de fond, în alt complet de judecată (f.d. 138-143, vol. I). La data de 24 noiembrie 2021, cauza contravențioală în privința lui Uzun Maria urma a fi repartizată pentru judecare în ordine de recurs, în mod automat-aleatoriu, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, însă acest fapt nu a fost posibil, pe motivul lipsei de judecători compatibili (f.d.

225, vol. I). Având în vedere circumstanțele expuse, Colegiul penal ajunge la concluzia că 6 judecători din cei 7, care activează în prezent la Curtea de Apel Comrat, sânt incompatibili de a examina în ordine de recurs cauza contravențională în privința lui Uzun Maria. În această ordine de idei, Colegiul penal conchide că circumstanțele menționate mai sus, generează necesitatea de a strămuta judecarea cauzei la o altă instanță egală în grad, în vederea soluționării rapide, complete și obiective a cauzei contravenționale, cu asigurarea desfășurării normale a unui proces contravențional, iar în atare situație se impune soluția de a admite cererea președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Colev Grigori, ca fiind întemeiată.

Luând în considerație amplasarea teritorială a Curții de Apel Comrat, precum și în scopul diminuării cheltuielilor suportate de justițiabili în cadrul procesului derulat, Colegiul penal consideră oportună strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Cahul. 3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 46-49, 341 alin. (5) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Admite cererea înaintată de către președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Colev Grigori. Strămută judecarea cauzei contravenționale în privința lui Uzun Maria, de la Curtea de Apel Comrat, la Curtea de Apel Cahul. Încheierea este irevocabilă, fiind pronunțată integral.

Președinte Toma Nadejda Judecători Guzun Ion Catan Liliana 2

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-12-01
0,97
1cs-272/2021 — art. 335 C Contr.
Dosarul nr. 1cs-272/2021 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 01 decembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Toma Nadejda, Judecători – Guzun Ion şi Catan Liliana, examinând
CSJ 2021-02-03
0,96
1cs-17/21 — art. 242 alin. 1 CC
Dosarul nr. 1cs-17/2021 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 03 februarie 2021 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte Timofti Vladimir Judecători Cobzac Elena Toma Nadejda soluționând ce
CSJ 2022-01-05
0,96
1cs-331/2021 — art. 174 alin. 1 CP
Dosarul nr. 1cs-331/2021 1-19188023-01-1cs-29122021 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 05 ianuarie 2022 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Diaconu Iurie, Judecători – Guzun Ion ş
CSJ 2021-06-23
0,96
1cs-131/2021 — art. 145 alin.2 lit. j CP
Dosarul nr. 1cs-131/2021 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 23 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte –Diaconu Iurie Judecători –Boico Victor, Catan Liliana, a examinat cererea Președintelui i
CSJ 2021-08-19
0,96
1cs-191/2021 — Art. 473/2 CPP
Dosarul nr. 1cs-191/2021 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 19 august 2021 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Toma Nadejda, Judecători – Guzun Ion şi Țurcan Anatolie, examinând cererea înaintată de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă