1ra-738/21 — art.264 al.3 lit. b CP

1ra-738/21 — art.264 al.3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-738/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie și Toma Nadejda,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Sîli Radu, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 noiembrie 2020, în cauza penală în

privința inculpatului

Zabolotnîi Alexandr xxx, născut la xxx, originar și

domiciliat în xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 27.03.2020 - 09.06.2020;

Instanța de apel: 08.07.2020 - 03.11.2020;

Instanța de recurs: 18.01.2021 - 23.06.2021.

C O N S T A T Ă:

probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.3641 Cod de procedură

penală, inculpatul Zabolotnîi Alexandr a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip deschis, cu aplicarea pedepsei complementare sub formă de anularea dreptului de a

conduce mijloace de transport.

Conform art.90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub formă

de închisoare, pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

A fost hotărâtă soarta corpurilor delicte.

de 13 decembrie 2019, aproximativ ora 18.00, deținând permis de conducere, fiind treaz

și conducând automobilul de model „VAZ 21063”, cu numărul de înmatriculare xxx, pe

traseul R-6 Chișinău-Orhei, în regiunea km 41+223,40 m, în direcția mun. Orhei,

manifestând imprudență în traficul rutier, încălcând prevederile pct. 45.1) al

Regulamentului circulației rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13 mai

2009 – care îl obliga să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită,

ținând permanent seama de starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția;

1

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; situația

rutieră, a ignorat trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicatorul rutier 5.50.1 (trecere

pentru pietoni) și prin marcajul orizontal de culoare alb aplicat pe carosabil 1.14.1;

pct.11. lit. f) al Regulamentului circulației rutiere care prevede că - conducătorul de

vehicul este obligat la trecerile pentru pietoni cu circulația nedirijată să cedeze trecerea

pietonilor aflați în traversarea drumului pe partea carosabilului în direcția de mers a

vehiculului, ca rezultat nu a adaptat viteza de deplasare a vehiculului la starea

psihofiziologică proprie, la dexteritatea în conducere și a tamponat cu partea din fața a

vehiculului pietonul Costiuc Gheorghii, a.n.1962, care urma să traverseze partea

carosabilă unde în urma vătămărilor corporale primite, pietonul Costiuc Gheorghii a

decedat la fața locului.

acesteia în partea pedepsei stabilite inculpatului, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit ordinii stabilite pentru prima instanță, prin care lui Zabolotnîi

Alexandr să-i fie numită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu anularea dreptului de a conduce, și

excluderea prevederilor art.90 Cod penal.

În motivarea apelului a invocat, că pedeapsa aplicată este prea blândă în sensul

aplicării față de inculpat a prevederilor art.90 Cod penal, considerând că această soluție

este una greșită și care nu corespunde scopului pedepsei penale de corectare și reeducare

a inculpatului.

Astfel, la individualizarea pedepsei instanța nu a luat în considerație că, inculpatul a

săvârșit o infracțiune gravă, pentru care legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare

de la 3 la 7 ani. În rezultatul acțiunilor ilegale ale inculpatului, deși din imprudență a

decedat cet. Costiuc Gheorghii.

Acuzatorul consideră că pedeapsa stabilită inculpatului este vădit neproporțională

celor comise și urmările produse, aplicată cu abatere de la criteriile generale de

individualizare a pedepsei, prevăzute de art.75 Cod penal.

apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că, judecarea cauzei în

instanța de fond a avut loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în

corespundere cu prevederile art.3641 Cod de procedură penală, probele fiind apreciate

corect prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, prima instanță corect concluzionând asupra

vinovăției inculpatului Zabolotnîi Alexandr de săvârșirea infracțiunii imputate.

4.2. La stabilirea pedepsei instanța a ținut cont de prevederile art.art.61, 75 Cod

penal, și întemeiat a aplicat prevederile art.90 Cod penal, considerând că, corectarea și

reeducarea inculpatului, este posibilă fără izolarea acestuia de societate.

Instanța a conchis că, este neîntemeiat argumentul procurorului privind blândețea

pedepsei, în sensul aplicării față de inculpat a prevederilor art.90 Cod penal.

Verificând legalitatea individualizării pedepsei penale în privința inculpatului,

2

instanța de apel a constatat că, prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor

art.art.7, 61 și 75 Cod penal, la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite ce se califică ca infracțiune gravă, săvârșită din

imprudență, de personalitatea celui vinovat, anterior nu a fost atras la răspundere penală,

are la întreținere un copil minor, de circumstanței atenuante - recunoașterea vinovăției,

partea vătămată nu are careva pretenții de ordin material sau moral față de inculpat

fiindu-i recuperat în întregime prejudiciul cauzat prin infracțiune, circumstanțe agravante

nu au fost stabilite, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, instanța de apel apreciind în cele din urmă că pedeapsa aplicată de către

prima instanță este legală, întemeiată și echitabilă, iar careva temeiuri de a casa sentința

primei instanțe, sub aspectul individualizării pedepsei penale, nu au fost stabilite.

Instanța de apel a considerat că, anume această pedeapsă este echitabilă și suficientă

pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii

societăți, perturbate prin infracțiunile comise de către inculpat, iar pedeapsa stabilită

inculpatului este aptă de a îndeplini funcțiile și de a realiza scopul în contextul gradului

de pericol social a faptelor comise de acesta, cât și personalității inculpatului.

declarat recurs ordinar, invocând ca temei de casare prevederile art.427 alin.(1) pct.6) și

10) Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei instanței de apel cu remiterea

cauzei la rejudecare în alt complet de judecată.

În susținerea solicitării sale, recurentul a invocat că, pedeapsa stabilită inculpatului

cu aplicarea prevederilor art.90 Cod penal este prea blândă în raport cu circumstanțele

cauzei, considerând că, instanțele de fond greșit și-au motivat soluțiile de individualizare

a executării pedepsei în privința inculpatului și nu au pătruns în esența problemei de fapt

și de drept, susținând o poziție eronată de aplicare a dispoziției art.90 Cod penal, care

obligă instanța de judecată să indice expres în hotărâre motivele condamnării cu

suspendare condiționată a executării pedepsei, soluție care nu este motivată de către

instanță și se limitează doar la enumerarea circumstanțelor care le consideră atenuante.

Astfel, instanțele de fond nu au ținut cont de gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de comportamentul inculpatului la momentul comiterii infracțiunii și după

consumarea ei, de personalitatea lui, pronunțând hotărâri neîntemeiate.

În contextul celor expuse, recurentul consideră că, concluziile instanței de fond și

celei de apel la capitolul individualizării pedepsei stabilite, sunt greșite și în contradicție

cu probatoriul administrat la etapa urmăririi penale și cercetării judiciare, neconforme

scopului legii penale și principiului individualizării răspunderii și pedepsei penale.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în

cazul în care constată că este vădit neîntemeiat

3

Reieșind din conținutul recursului, recurentul invocă ca temei de casare a hotărârii

instanței de apel prevederile art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, care

stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii sau acesta este expus neclar și când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, considerând că instanța de apel nu a respectat criteriile generale de

individualizare a pedepsei, aplicându-i inculpatului o pedeapsă prea blândă, fără o

argumentare justificată.

Colegiul penal reține că, procurorul nu contestă starea de fapt stabilită de instanțele

de judecată și încadrarea juridică a acțiunilor săvârșite de către inculpatul Zabolotnîi

Alexandr, invocând doar dezacordul cu soluția instanței de apel în partea pedepsei

stabilite inculpatului, din care motiv hotărârea judecătorească contestată va fi supusă

verificării doar sub acest aspect.

Verificând materialele cauzei, în raport cu alegațiile procurorului, instanța de recurs

ajunge la concluzia că cele invocate de recurent, nu și-au găsit confirmarea, iar soluțiile

adoptate pe marginea acestei spețe atât de către instanța de fond, cât și de cea de apel,

sunt legale, întemeiate și urmează a fi menținute integral.

Colegiul penal găsește vădit nefondată invocarea recurentului cu privire la excluderea

art.90 Cod penal față de inculpat. Instanța de recurs susține integral statuările instanțelor

de fond în acest sens, considerând că, corect s-a dispus suspendarea executării pedepsei

stabilite lui Zabolotnîi Alexandr în baza art.90 Cod penal, pe un termen de probațiune de

2 ani, pe capătul de acuzare adus acestuia în baza art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal.

Astfel, instanța de apel examinând apelul declarat de către procuror, a respins ca

nefondate criticele apelantului, iar având în vedere că motive similare sunt invocate și în

recursul ordinar, Colegiul penal consideră că soluția instanțelor de fond privitor la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului Zabolotnîi Alexandr, este legală,

întemeiată și urmează a fi menținută.

Mai mult, Colegiul penal reține că, instanța de apel a dat răspuns la toate criticele

invocate de partea acuzării. În acest sens, se apreciază că instanța de apel și-a motivat

decizia în conformitate cu prevederile art.417 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală și

aceasta cuprinde temeiurile de fapt și de drept ce au dus, la caz, la respingerea apelului

procurorului, ca nefondat.

Colegiul penal evidențiază că, raționamentul care poate condiționa aplicarea

prevederilor art.90 Cod penal într-o cauză penală, întotdeauna are la origine persoana

inculpatului și comportamentul acestuia până la săvârșirea infracțiunii, atitudinea și

modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de judecare a cauzei

față de infracțiune, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă, conduita bună,

stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba

pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului. Pe de altă parte, executarea pedepsei

nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

4

De asemenea, Colegiul penal specifică faptul că, aplicarea prevederilor art.90 Cod

penal - suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte

de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a se corectă.

Potrivit art.90 alin.(1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de

cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu

suspendare condiționată a executării pedepsei și perioada de probațiune.

Respectiv, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă scopul pedepsei

poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia. În formarea acestei convingeri, instanța

de judecată urmează să țină cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, ceea

ce la caz s-a realizat.

Colegiul penal reține că, s-a efectuat o analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a

personalității inculpatului evidențiindu-se în acest sens că, acesta a recunoscut vina, se

căiește sincer de cele comise și le regretă, judecarea cauzei fiind efectuată pe baza

probelor administrate la faza de urmărire penală, lipsa circumstanțelor agravante, au

permis instanțelor de fond de a conchide că corectarea inculpatului Zabolotnîi Alexandr

este posibilă prin aplicarea față de acesta a pedepsei sub formă de închisoare pe un

termen de 2 (doi) ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Cu referire la alegațiile recurentului privind aplicarea eronată de către prima instanță

a prevederilor art.90 Cod penal în privința inculpatului, Colegiul penal notează că,

pedeapsa de 2 ani închisoare, se încadrează în condițiile art.90 alin. (1) Cod penal, ținând

cont și de faptul că în speță a fost comisă o infracțiune din imprudență.

Rezultatul principal al aplicării acestei pedepse constă în aceea că, deși pedeapsa

definitivă nu a fost pusă în executare, ea devine dependentă de comportamentul exemplar

de care trebuie să dea dovadă inculpatul, pe perioada termenului de probațiune, în caz

contrar va fi anulată suspendarea ei și se va dispune executarea reală în penitenciar.

Din atare considerente, sunt neîntemeiate alegațiile procurorului în partea privind

excluderea art.90 Cod penal și constată că concluzia instanțelor privitor la faptul că

corijarea inculpatului este posibilă și prin aplicarea față de Zabolotnîi Alexandr a

pedepsei sub formă de închisoarea, cu suspendarea executării acesteia, este una legală,

corectă, motivată și întemeiată.

Prin urmare, Colegiul penal consideră că, argumentele punctate în cererea de recurs

nu sunt incidente cauzei deferite judecății, iar instanțele ierarhic inferioare și-au motivat

just soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor art.art.61, 75 și 90 Cod

penal la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei, stabilindu-i

inculpatului o pedeapsă proporțională faptei comise.

La caz, nu se constată vreun temei pentru modificarea pedepsei în privința

inculpatului Zabolotnîi Alexandr, iar sancțiunea închisorii, cu suspendarea executării

acesteia, așa cum a fost stabilită de către prima instanță și menținută de instanța de apel,

5

răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în art.61 alin.(2) Cod

penal de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și de prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.

Suplimentar, analizând textul deciziei atacate ( f.d.136-142) în coraport cu motivele

invocate de recurent, Colegiul penal atestă că, instanța de apel s-a expus argumentat și

motivat, bazându-și just soluția din decizie, iar instanța de recurs ordinar, în virtutea

corectitudinii acestei motivări, pentru a evita repetări inutile, o acceptă și o însușește, fapt

ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct.37 a hotărârii sale în cauza

Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art.6 §1 din CEDO, deși obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns

detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct.61), cu

toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile

esențiale supuse atenției sale.

Rezumând cele expuse, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză nu se

constată admiterea erorii de drept semnalate de procuror și prevăzută de art.427 alin.(1)

pct.6) și 10) Cod de procedură penală, iar la judecarea acestei cauze în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale prescrise de art.art.414-419 Cod de procedură

penală și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, argumentele din recursul

procurorului fiind vădit neîntemeiate.

penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Sîli Radu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 03 noiembrie 2020, în cauza penală în privința inculpatului Zabolotnîi

Alexandr xxx, deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 25 august 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Toma Nadejda

6