1ra-736/2021 — art.264-1 al.4 Cp

1ra-736/2021 — art.264-1 al.4 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.1ra-736/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie și Toma Nadejda,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Marian Ion în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2020, în cauza

penală în privința inculpatului

Angheluță Gheorghe xxx, născut la xxx,

originar și domiciliat în xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 11.03.2020 - 24.07.2020;

Instanța de apel: 24.08.2020 - 20.10.2020;

Instanța de recurs: 18.01.2021 - 23.06.2021.

a c o n s t a t a t :

administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.3641 Cod de procedură

penală, Angheluță Gheorghe fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art.2641alin.(4) Cod penal, la 3 luni închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar semiînchis.

Gheorghe, la data de 01 februarie 2020, în jurul orelor 21:30, nefiind posesor al

permisului și fiind în stare de ebrietate alcoolică avansată, aflându-se la volanul

mijlocului de transport de model „IJ 21251”, cu numărul de înmatriculare „NS AB

084”, se deplasa pe strada din satul Milești, raionul Nisporeni, unde a fost stopat de

colaboratorii Inspectoratului de Poliție Nisporeni. Tot atunci, agentul constatator

din cadrul Inspectoratului de Poliție Nisporeni, având bănuieli că conducătorul

auto se află în stare de ebrietate, i-a solicitat lui Angheluță Gheorghe să fie supus

testării la alcool prin mijlocul tehnico - științific „Drager Alcotest 8510 RO”. Fiind

suspectat de consum de alcool, Angheluță Gheorghe a fost supus testării la alcool

prin mijlocul tehnico - științific „Drager Alcotest 8510 RO”, stabilindu-se

concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,90 mg/l, concentrația care

conform art.13412 alin.(3) Cod penal se referă la stare de ebrietate alcoolică cu grad

1

avansat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

prima instanța a reținut în drept, că faptele inculpatului întrunesc elementele

constitutive a infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal.

sentința, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatului să-i fie stabilită o

pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunități.

În motivarea cerințelor sale avocatul a invocat următoarele:

- inculpatul a recunoscut vina integral și la cererea sa dosarul penal s-a

examinat în temeiul art.3641 Cod de procedură penală;

- instanța de fond nu a ținut cont de toate circumstanțele de individualizare a

pedepsei în sensul atenuării acesteia, reținând doar că, fapta prejudiciabilă comisă

de către inculpat constituie o infracțiune mai puțin gravă săvârșită cu intenție și

menționând că, circumstanțe atenuante și agravante nu au fost stabilite, or în

rechizitoriu procurorul a indicat și a propus de a lua în calcul circumstanța

atenuantă, susținând această poziție și în pledoaria sa expusă în cadrul ședinței

judiciare însă a solicitat să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă de închisoare de la 6

la nouă luni cu executarea pedepse într-un penitenciar de tip semiînchis;

- a susținut că sentința pronunțată de prima instanță este contradictorie or în

situația din speță urmau a fi reținute minimum trei circumstanțe atenuante,

contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, recunoașterea vinovăției și căința

sinceră;

- a indicat că instanța de fond nu a indicat condițiile de viață ale inculpatului

și ale familiei acestuia de care ține cont la stabilirea pedepsei, nu a indicat cum

anume va influența pedeapsa aplicată asupra corectării și reeducării lui Angheluță

Gheorghe, iar din multitudinea de circumstanțe atenuante judecata nu a reținut nici

una;

- nu este de acord cu concluzia instanței de judecată referitoare la faptul că

inculpatul Angheluță Gheorghe anterior a mai săvârșit infracțiuni similare și acest

lucru este un indiciu care denotă imposibilitatea corectării acestuia fără aplicarea

pedepsei excepționale cu închisoare;

- a susținut că prin sentința emisă instanța a menționat că, nu a stabilit

circumstanțe agravante, dar conform art.77 alin.(1) lit. a) Codul penal, la stabilirea

pedepsei se consideră circumstanțe agravante săvârșirea infracțiunii de către o

persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară sau pentru alte

fapte care au relevanță pentru cauză, or reținând faptul nestabilirii circumstanțelor

agravante instanța nu a fost în drept să determine categoria pedepsei bazându-se pe

o asemenea circumstanță, în situația dată determinant este faptul că, Angheluță

Gheorghe nu are antecedente penale;

- coroborând cele expuse cu prevederile legale menționate consideră că, în

situația expusă aplicarea față de inculpat a pedepsei cu închisoare și cu executarea

acesteia nu este justificată, această pedeapsă fiind exagerat de dură;

- a susținut că inculpatul are la întreținere patru copii minori pe care îi crește

2

și întreține de unul singur, după divorț nu s-a mai recăsătorit, locuind împreună cu

părinții pe care la fel îi are la întreținere aceștia având o vârstă înaintată, nu are loc

permanent de trai și nu are antecedente penale;

- a considerat că, în cazul lui Angheluță Gheorghe este necesar de ținut cont

de faptul că, în cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea

săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci

când gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea

pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge

scopul;

- în situația când inculpatul a conștientizat negativ fapta, a recunoscut-o, se

căiește sincer de cele comise, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, se

poate de concluzionat că, urmare a procesului penal, a procesului de judecată și

ulterior a începerii executării pedepsei stabilite, inculpatul deja a conștientizat tot

negativul faptei și s-a corectat, în acest caz aplicarea pedepsei cu închisoare nu este

necesară deoarece una din pedepsele alternative poate să-și atingă scopul;

- a relatat că la stabilirea pedepsei instanța nu a ținut cont pe deplin de

principiile generale de aplicare a pedepsei prevăzute de art.61 alin.2) din Codul

penal, precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei stipulate în

art.75 din Codul penal;

- a invocat că la caz instanța de fond nu a ținut cont nici de circumstanțele

excepționale ale cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în

săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea

infracțiunii, de alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a

consecințelor ei, precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni

săvârșite la descoperirea acesteia, care permit aplicarea unei pedepse sub limita

minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai

blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară

obligatorie;

- în același context a indicat că poate fi considerată excepțională atât o

circumstanță atenuantă, cât și un cumul de asemenea circumstanțe legate de

situațiile menționate la art.79 alin.(1) Cod penal;

- având în vedere atât principiul prevăzut în art.4 din Codul penal, cât și cel

stipulat în art.61 alin.(2) din Codul penal, pedeapsa penală are drept scop

corectarea condamnatului, iar executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe

fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate, precum și

posibilitatea obținerii corectării și reeducării vinovaților, ținând cont și de

prevederile legale menționate supra, consideră irațională aplicarea față de

inculpatul Angheluță Gheorghe a pedepsei penale cu închisoare.

2020, apelul a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a menționat că, instanța de fond a

analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma art.101 Cod procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, care în

ansamblu, dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului Angheluță Gheorghe în

3

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal.

În această ordine de idei, cu trimitere la prevederile art.61 Cod penal și

art.3641 Cod de procedură penală, instanța de apel a ajuns la concluzia că pedeapsa

aplicată lui Angheluță Gheorghe de instanța de fond este adecvată și nu contravine

prevederilor legii, dat fiind, că sancțiunea art.2641 alin.(4) Cod penal, aplicate la

prevederile legii sus enunțate se stabilesc noile limite ale pedepsei cu închisoare

prevăzute de la 3 luni și 8 luni.

Totodată, instanța de apel a indicat că, circumstanțe ce atenuează sau

agravează răspunderea penală, conform art.art.76 și 77 Cod penal, în privința

inculpatului nu au fost stabilite.

Mai mult, instanța de apel a conchis că, instanța de fond just a individualizat

pedeapsa în baza art.art.7, 75 Cod penal, și totodată, corect a aplicat pedeapsa sub

formă de închisoare în limitele prevăzute de sancțiunea articolului incriminat, care

este una echitabilă și proporțională infracțiunii comise, ținând cont de gradul de

pericol al infracțiunii, de circumstanțele cauzei, de lipsa circumstanțelor agravante

și atenuante, de personalitatea inculpatului care anterior a fost judecat, nu se află la

evidența medicului narcolog sau psihiatru, a recunoscut vina și a solicitat

examinarea cauzei în procedură simplificată, de faptul că are la întreținere doi copii

minori, precum și circumstanțele descrise în sentința de condamnare.

sentința și decizia, solicitând casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatului să-i fie

stabilită o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunități.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente similare

celor menționate în cererea de apel (pct.3 din prezenta decizie).

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului declarat

de partea apărării, menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind

vădit neîntemeiat.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de

apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța

de fond ori de apel.

Conform art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că deși

titularul acestuia nu a invocat careva temeiuri pentru recurs stipulate la alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală, totuși acesta își exprimă dezacordul cu soluția

4

instanței de apel în partea individualizarea pedepsei, temei de casare care este

prevăzut de pct.10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, potrivit căruia

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Verificând circumstanțele cauzei în raport cu norma de drept citată, Colegiul

constată că acest temei nu-și găsește confirmare în speța dedusă judecății.

În acest context, Colegiul penal menționează că, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care

este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale,

ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Conform prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, potrivit art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În acest context, Colegiul penal consideră, că la aplicarea pedepsei

inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, instanța de apel a acordat deplină

eficiență prevederilor art.art.61, 75 Cod penal, totodată ținând cont și de

circumstanțele legale de personalitatea inculpatului, care anterior a fost condamnat,

a recunoscut vina în cadrul urmăririi penale, nu se află la evidența medicului

narcolog sau psihiatru, faptul că are la întreținere doi copii minori și că infracțiunea

5

comisă, în conformitate cu prevederile art.16 alin.(2) Cod penal, se clasifică ca

fiind una ușoară.

Totodată, Colegiul penal menționează că, fiind examinată cauza în baza

art.3641 Cod de procedură penală, inculpatul a recunoscut integral vinovăția și

instanța de apel la emiterea deciziei a ținut cont și de prevederile art.3641 alin.(8)

Cod de procedură penală, care stipulează că în caz de aplicare a pedepsei închisorii

inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 din maximul și din minimul prevăzut de

sancțiune, fiind stabilite noi limite cu care trebuie să opereze instanța de judecată la

stabilirea pedepsei.

Astfel, Colegiul penal va respinge ca nefondate argumentele recurentului

invocate în cererea de recurs că, instanțele ierarhic inferioare nu au reținut la

stabilirea pedepsei inculpatului, circumstanțele atenuate prevăzute de art.76 alin.(1)

a), f) și k) din Codul penal, ori acestea la individualizarea pedepsei din oficiu au

luat în considerarea circumstanța atenuantă „recunoașterea vinovăției”, deoarece

procedura de examinare a cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire

penală, prin definiție presupune recunoașterea vinovăției.

În altă ordine de idei, instanțele de fond au reținut în sarcina inculpatului,

faptul că acesta anterior în 2014 a mai fost condamnat în baza art.2641 alin.(4) Cod

penal la pedeapsă cu suspendare și deși antecedentele penale sunt stinse în

conformitate cu legea, neglijarea acestora nu este corect din punct de vedere a

informației utile pentru formarea impresiei despre capacitatea făptuitorului de a

reacționa la măsurile de corijare a comportamentului social.

Suplimentar, analizând textul deciziei atacate în coraport cu motivele

invocate de recurent, Colegiul penal atestă că, instanțele de fond s-a expus

argumentat și motivat, bazându-și just soluția din hotărâri, iar instanța de recurs

ordinar, în virtutea corectitudinii acestei motivări, pentru a evita repetări inutile, o

acceptă și-o însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care

în pct.37 a hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că

art.6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de

Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct.61), cu toate acestea noțiunea de proces

echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o

instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse

atenției sale.

În consecință, Colegiul penal opinează că argumentele punctate în cererea de

recurs privind greșita individualizare a executării pedepsei nu sunt incidente cauzei

deferite judecății, instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată, pedeapsa

aplicată inculpatului fiind individualizată corect, echitabilă și în concordanță cu

6

scopul pedepsei penale, fapt ce determină incontestabil concluzia de

inadmisibilitate a recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Marian Ion în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 20 octombrie 2020, în cauza penală în privința inculpatului

Angheluță Gheorghe xxx, deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 august 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Toma Nadejda

7