1ra-988/21 — art. 155 CP

1ra-988/21 — art. 155 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-988/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun, Liliana Catan,

examinând admisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul-șef al

Procuraturii de circumscripție Chișinău Popov Oleg, prin care solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 decembrie 2020, în cauza penală în

privința lui

Pădureț Roman XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 24.10.2019 până la 03.08.2020;

Instanța de apel de la 26.08.2020 până la 09.12.2020;

Instanța de recurs de la 19.02.2021 până la 23.06.2021.

a c o n s t a t a t :

Pădureț Roman a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 155

Cod penal, cu aplicarea art. 3641alin. (8) Cod de procedură penală, i s-a stabilit pedeapsa

sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de 160 de ore.

data de 21 septembrie 2019, în jurul orei 21 și 30 min., în timp ce se afla în bucătăria

comună din blocul locativ amplasat pe XXXXXX, urmărind scopul amenințării cu omor

a lui Iaconi Nicolai cu care a inițiat un conflict, acționând cu intenție directă îndreptată

la atingerea scopului stabilit, conștientizând caracterul ilegal și prejudiciabil al

acțiunilor sale, cu un cuțit, l-a amenințat cu vătămare gravă și cu omor afirmând

precum că îi ia viața, fapt ce l-a determinat pe Iaconi Nicolai să fie încrezut în existența

pericolului real al realizării acestei amenințări, provocându-i o stare de temere reală de

a fi lipsit de viață.

Astfel, instanța de fond a stabilit că prin acțiunile sale intenționate Pădureț

Roman a comis infracțiunea prevăzută de art. 155 Cod penal, individualizată prin

1

„amenințare cu omor și cu vătămare gravă a integrității corporale sau sănătății, dacă a existat

pericolul realizării acestei amenințări”.

parțială a sentinței, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care

Pădureț Roman să fie declarat vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 155

Cod penal și în baza sancțiunii acestui articol, coroborat la exigențele stabilite la art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă de 1 an și

6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului, acuzatorul de stat a indicat că, instanța de judecată corect

a încadrat juridic a faptelor inculpatului, însă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea

incriminată lui Pădureț RomanXXXXX, o consideră prea blândă, or, inculpatul anterior

a fost condamnat pentru diverse infracțiuni ce fac parte din categoriile grave și mai

puțin grave, și anume: prin sentința Judecătoriei Ocnița din 16.07.2004 a fost recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 218 alin. (2) Cod penal și eliberat de

pedeapsă în baza Legii cu privire la amnistie; prin sentința Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău, din 25.08.2008, a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) Cod penal

stabilindu-i pedeapsa sub formă de amendă în cuantum de 7000 de lei, care conform

certificatului nr. 1030 a fost achitată; prin sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău

din 15.12.2009, a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) din Cod penal la 3 ani și 4 luni

de închisoare cu aplicarea art. 90 din Cod penal - perioadă de probațiune de 2 ani; prin

sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 15.12.2009 a fost condamnat în baza

art. 264 alin. (4) Cod penal la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității,

executată conform certificatului nr. 804; prin sentința Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 27.02.2015 a fost condamnat în baza art. 2641 alin.(4) Cod penal- la

închisoare pe un termen de 3 luni, pedeapsă executată la 06.04.2016.

Astfel, procurorul a subliniat că inculpatului i-au fost oferite mai multe șanse de

a se corecta, însă acesta și-a continuat activitatea infracțională, ceea ce denotă că acesta

nu a îndreptățit încrederea lui acordată de către instanțele de judecată.

2020, a fost admis apelul declarat de către procuror, casată parțial sentința și pronunțată

o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, după cum urmează:

Se aplică inculpatului Pădureț Roman XXXXX, recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii art. 155 Cod penal o pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 an și 6

luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În baza art. 90 Cod penal, se suspendă condiționat executarea pedepsei penale aplicate

inculpatului Pădureț Roman fiindu-i stabilită o perioadă de probațiune de 1 an.

În rest a fost menținută sentința.

2

4.1. În motivarea deciziei, instanța de apel a indicat că, sentința se contestă în

partea stabilirii pedepsei, temei pentru a interveni în sentință din oficiu cu privire la

încadrarea juridică conform art. 409 alin.(2) Cod procedură penală, lipsește.

Astfel, cu privire la stabilirea pedepsei penale inculpatului, instanța de apel a

constatat că instanța de fond a aplicat inculpatului pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 155 Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, o pedeapsa sub formă de 160 ore de muncă neremunerată în folosul

comunității.

În acest context, instanța de apel a stabilit că, instanța de fond neîntemeiat a

aplicat față de Pădureț Roman o pedeapsa sub formă de 160 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității, or, pedeapsa stabilită este una prea ușoară în

raport cu fapta comisă și personalitatea făptuitorului.

Așadar, instanța de apel a subliniat că la individualizarea pedepsei penale

stabilite inculpatului în prezenta speță, instanța de fond a pus accentul mai mult pe

faptul că de către inculpat a fost comisă o infracțiune care face parte din categoria celor

mai puțin grave, fără a lua în calcul și alte criterii de individualizare a pedepsei penale,

cum ar fi gravitatea infracțiunii săvârșite, influența pedepsei asupra corectării și

reeducării vinovatului, or, inculpatul nu este la prima sa abatere de lege penală, fapt ce

denotă în opinia instanței de apel că sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din

03.08.2020.

În aceste circumstanțe, instanța de apel a ajuns la concluzia că decizia urmează a

fi casată în partea stabilirii pedepsei inculpatului, de vreme ce, în cadrul cercetării

judecătorești în instanța de apel s-a stabilit că pedeapsa numită de instanța de fond, este

una prea blândă și nu va duce la corectarea inculpatului, pe viitor.

Astfel, sancțiunea prevăzută de art. 155 Cod penal prevede pedeapsa sub formă

de amendă în mărime de la 550 la 750 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la

3 ani. În conformitate cu prevederile art. 76, 77 Cod penal, în calitate de circumstanțe

ce atenuează sau agravează răspunderea penală, în privința lui Pădureț Roman instanța

de apel nu a identificat. Conform cu art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală

,,Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata

să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, beneficiază de reducerea cu

o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă

neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea

pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani”.

Instanța de apel la individualizarea, stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpatului Pădureț Roman a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75, 76, 77, 78

3

Cod penal, ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, care se atribuie la categoria

infracțiunilor mai puțin grave prin prisma prevederilor art.16 Cod penal, de faptul că

infracțiunea a fost săvârșită cu intenție, de personalitatea inculpatului, care anterior a

comis mai multe infracțiune pentru diferite categorii de infracțiuni și nu se află la

evidența medicului psihiatru sau narcolog.

Efectuând o analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității

inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul lui în viața socială, precum și cel

din înainte și după săvârșirea infracțiunii incriminate, în coraport cu fapta comisă,

urmările prejudiciabile ale faptei și personalitatea inculpatului, instanța de apel a ajuns

la concluzia că corijarea și reeducarea acestuia este posibilă doar cu aplicarea unei

pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 1 an și 6 luni, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, pedeapsa care urmează a fi suspendată condiționat.

Așadar, ținând cont de personalitatea inculpatului Pădureț Roman care anterior

a fost condamnat, însă, în speță, dânsul a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, a

recunoscut vina, cauza penală fiind examinată în ordinea simplificată, se căiește sincer

de cele comise, toate acestea împrejurări, sunt suficiente pentru a aplica prevederile art.

90 alin. (1) Cod penal în privința ultimului, cu stabilirea unei perioade de probațiune

de 1 an, aceasta pedeapsa fiind una echitabilă, întrucât este capabilă de a contribui la

realizarea scopurilor ale pedepsei penale, cum ar fi restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către

condamnat, precum și de alte persoane. Practica judiciară demonstrează că o pedeapsă

prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de

neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit. De

asemenea, o pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este suficientă nici

pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța de apel a menționat că anume suspendarea condiționată a executării

pedepsei penale pe o perioadă de probațiune de 1 an, este echitabilă și suficientă pentru

restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii societăți,

perturbate prin infracțiunea comisă de către inculpat, iar pedeapsă stabilită

inculpatului este aptă de a îndeplini funcțiile și de a realiza scopul în contextul gradului

de pericol social a faptei comise de inculpat, cât și personalitatea inculpatului.

temeiurile art. 427 alin. (1) pct. 2), 6) și 10) Cod de procedură penală, prin care solicită

casarea deciziei, cu remiterea cauzei spre rejudecare de către aceiași instanță de apel în

alt complet de judecată.

În susținerea celor solicitate, procurorul indică că a fost modificat neîntemeiat

completul de judecată care a judecat cauza în apel.

4

De asemenea, procurorul susține dezacordul cu pedeapsa aplicată inculpatului pe

care o consideră greșit individualizată și una prea blândă în coraport cu personalitatea

inculpatului.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, ca fiind

vădit neîntemeiat, or, în vederea acestei soluții se expun următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea

acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit

neîntemeiate.

În conformitate cu art. 422 Cod de procedură penală, recursul împotriva

deciziilor pronunțate de instanțele de apel se declară în termen de 30 de zile de la data

pronunțării deciziei. În speță se constată, că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recurs ordinar în termen.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs ordinar

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate de recurent.

Colegiul penal conchide că, alegațiile acuzatorului de stat cad sub incidența art.

427 alin. (1) pct. 2), 6) și 10) Cod de procedură penală, în sensul că instanța nu a fost

compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, sau aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Cu referire la argumentul acuzatorului de stat precum că de către instanța de apel

au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33 Cod de procedură penală, Colegiul penal

reține următoarele.

În conformitate cu art. 30 alin. (1) și (5) Cod de procedură penală, judecarea

cauzelor penale se înfăptuiește de către instanță în complet format din 3 judecători sau

de către un singur judecător. Apelurile și recursurile împotriva hotărârilor judecătorești

în cauzele penale pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, precum și

împotriva hotărârilor instanțelor de apel pentru a decide admisibilitatea, se judecă de

către instanțele respective în complet format din 3 judecători.

Verificând materialele cauzei, Colegiul penal analizând fișa de repartizare a cauzei

din 26 august 2020 (f.d. 141) susține că se confirmă repartizarea aleatorie a cauzei pentru

judecare completului de judecată constituit din judecătorul raportor Mânăscurtă Igor

și judecătorii Robu Oxana și Jungari Marcel.

5

Ulterior, prin încheierea președintelui Curții de Apel Chișinău din 09 decembrie

2020, s-a dispus examinarea cauzei respective în ordine de apel, fondul căreia nu a fost

început, în completul de judecată: președinte Mânăscurtă Igor, judecători Gîrbu Silvia

și Jungari Marcel (f.d. 154), motivul fiind că judecătorul Robu Oxana se află în concediu

de boală.

Astfel, potrivit procesului-verbal al ședinței din instanța de apel din 09 decembrie

2020 (f.d.156-159) s-a purces la examinarea cauzei în fond cu audierea inculpatului

prezent la ședință și examinarea probelor și înscrisurilor la care a făcut referire instanța

de fond și celor suplimentare invocate de către părți

În acest sens, Colegiul penal invocă că potrivit prevederilor art. 31 alin. (1), (2),

Cod de procedură penală, completul de judecată format în condițiile art. 30 trebuie să

rămână același în tot cursul judecării cauzei, cu excepția prevăzută în alin.(3). Dacă

aceasta nu este posibil, completul poate fi schimbat până la începerea cercetării

judecătorești. După începerea cercetării judecătorești, orice schimbare intervenită în

completul de judecată impune reluarea de la început a cercetării judecătorești.

Prin urmare, Colegiul penal atestă că în prezenta speță, completul de judecată a

fost modificat prin încheierea președintelui Curții de Apel Chișinău până la începerea

cercetării judecătorești, nefiind incident în cauza dată temeiul de recurs prevăzut la art.

427 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală.

Subsecvent, recurentul invocă temeiul precum că, „instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta

este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței”,

însă Colegiul penal menționează că este unul declarativ, deoarece din materialele

cauzei și textul deciziei atacate rezultă că pentru pronunțarea deciziei, instanța de apel

și-a motivat corect soluția bazându-se pe cumulul de probe administrat la cauza penală,

examinate și cercetate în prima instanță, cercetate suplimentar și verificate în instanța

de apel, apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură.

Temeiuri de a pune la îndoială legalitatea și veridicitatea acestor probe și

argumente nu s-au stabilit în instanța de recurs.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că instanța de apel s-a expus argumentat și

corect asupra motivelor relevante din apel și pentru a evita repetări inutile, instanța de

recurs acceptă și însușește aceste argumente, fapt ce vine în corespundere cu

jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 al hotărârii sale în cauza Albert vs. România din

16.02.2010, statuează că art. 6§1 din CEDO, obligă instanțele să își motiveze deciziile,

acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument

(Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces

echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o

6

instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției

sale.

Lecturând textul recursului declarat, Colegiul penal constată că, procurorul a mai

invocat drept temei de declarare a recursului și pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, care stipulează că, hotărârea instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori de apel,

atunci când instanța de apel a aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

În esență, recurentul critică decizia contestată în latura stabilirii pedepsei cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, menționând că instanța de apel la stabilirea

pedepsei nu a ținut cont de prevederile legale, de circumstanțele cauzei și a

individualizat greșit pedeapsa, stabilindu-i o pedeapsă prea blândă.

În aceste circumstanțe, instanța de recurs reține că pedeapsa aplicată inculpatului

trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată corect, capabilă să restabilească

echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61

Cod penal, și să fie în strictă conformitate cu dispozițiile Părții speciale a Codului penal,

ținându-se cont de limitele fixate în sancțiunea infracțiunii incriminate.

Totodată, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate

în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și

evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de lege.

Așadar, Colegiul penal statuează că, instanța de apel corect a pronunțat o

hotărâre prin care i-a aplicat inculpatului Pădureț Roman o pedeapsă non privativă de

libertate conducându-se de principiul individualizării pedepsei (art. 7 Cod penal) în

coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, art. 75 alin. (1) Cod

penal și art. 3641 Cod de procedură penală.

Mai mult, instanța de recurs respinge ca neîntemeiat argumentul recurentului

precum că, pedeapsa stabilită acestuia este prea blândă și una inechitabilă, din

considerentul că aceasta este echitabilă și direct proporțională cu caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor comise, persoana celui

vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau

agravează răspunderea, și anume, la caz, trebuie avute în vedere că inculpatul a

recunoscut vina în cele imputate, se căiește sincer de cele comise, a comis o infracțiune

care face parte din categoria celor mai puțin grave și de comportamentul acestuia după

și în timpul examinării cauzei.

7

De asemenea se menționează faptul că, instanța de apel s-a expus motivat și

detaliat asupra faptului aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, fiind suspendată

condiționat executarea pedepsei lui Pădureț Roman pe o perioadă de probațiune de 1

an, motivare pe care instanța de recurs și-o însușește și nu se va expune repetat asupra

acesteia.

În concluzie, Colegiul penal menționează că, nu se constată prezența erorilor de

drept ce ar genera casarea deciziei atacate sub aspectele invocate, deoarece soluția

adoptată de către instanța de apel este întemeiată și motivată, măsura de pedeapsă

aplicându-se în conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal inculpatului, este

echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, cu personalitatea acestuia și pericolul

social al infracțiunii săvârșite.

Prin urmare, Colegiul penal statuează că, temeiurile invocate de către procuror

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 2), 6) și 10) Cod de procedură penală, nu s-au

confirmat în cauza dată, iar decizia atacată este legală și întemeiată, ceea ce impune

soluția inadmisibilității recursului ordinar depus de către procurorul, ca fiind vădit

neîntemeiat.

penal,

d e c i d e :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău Popov Oleg, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 09 decembrie 2020, în cauza penală în privința inculpatului

Pădureț Roman XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 30 iulie 2021.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

8