1ra-445/21 — art.264 al.1 CP

1ra-445/21 — art.264 al.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.1ra-445/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

28 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Iorga Emil în numele părții vătămate Crudu Emilia, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 septembrie 2020,

în cauza penală privindu-l pe

Plucci Vadim xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 04.12.2019 – 21.02.2020;

Instanța de apel: 11.03.2020 – 15.09.2020;

Instanța de recurs: 17.11.2020 – 28.04.2021.

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal

C O N S T A T Ă:

adoptată în conformitate cu art.3641 Cod de procedură penală în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, inculpatul Plucci Vadim xxxxx a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art.264 alin.(1) Cod penal la pedeapsa sub

formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale, echivalentul a 25 000, fără

privarea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Acțiunea civilă înaintată de Crudu Emilia privind încasarea prejudiciului

material în sumă de 70 000 mii lei s-a admis parțial.

S-a dispus încasarea de la Plucci Vadim în beneficiul părții civile Crudu Emilia

cu titlul de prejudiciu moral suma de 10 000 lei, în rest acțiunea civilă s-a respins.

S-a dispus încasarea de la Plucci Vadim xxxxx în beneficiul statului cheltuielile

de judecată în mărime de 320 lei.

1

A fost hotărâtă soarta corpurilor delicte.

noiembrie 2019, aproximativ la ora 14:30, conducând automobilul de model „xxxxx”

cu n/î xxxxx, fiind treaz, cu permis de conducere valabil pentru categoria mijlocului

de transport pe care-l ghida, se deplasa pe teritoriul curții blocului locativ, situat în

xxxxx.

În timpul deplasării, conducătorul auto Plucci Vadim, n-a ținut permanent seama

de împrejurări, n-a apreciat corect situația reală pe drum, în care se află autoturismul

în momentul respectiv, nu a ținut cont de totalitatea factorilor ce caracterizează

condițiile rutiere, precum și existenta obstacolelor pe acel sector de drum, încălcând

prevederile art.45 a Regulamentului Circulației Rutiere, care prevede că, 1)

conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită,

ținând permanent seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează

atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase; d) situația rutieră, în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care

pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească pentru

a nu pune în pericol siguranța traficului; 2) În cazul în care în limita vizibilității apar

obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să

oprească pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, fără a respecta cerințele

pct.39 alin. (1) a Regulamentului Circulației Rutiere care prevede că “înaintea

începerii deplasării, reîncolonării sau altei schimbări a direcției de mers, conducătorul

de vehicul trebuie să se asigure că această manevră va fi executată în siguranță și nu

va crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic”, ignorând cerințele pct.41, alin.

(2) din Regulamentul Circulației Rutiere în conformitate cu care “conducătorul

vehiculului care intenționează să se deplaseze cu spatele poate să înceapă manevra

numai după ce s-a asigurat că o poate face fără a crea un pericol sau un obstacol

pentru ceilalți participanți la trafic”, nu a ținut cont de dexteritatea în conducere care i-

ar permite să prevadă situațiile periculoase, nu s-a asigurat că manevra va fi executată

în siguranță, nu a ținut cont de situația rutieră, nu a manifestat prudența sporită și ca

urmare a acestor acțiuni neglijente, în timp ce efectua manevra de deplasare în spate, a

comis tamponarea cet. Crudu Emilia, care mergea regulamentar pe carosabilul

drumului.

În rezultatul accidentului de circulație, cet. Crudu Emilia i-a fost cauzată fractura

ambelor oase antebrațului stâng în 1/3 distală cu deplasare de edem posttraumatic la

acest nivelul; excoriații a țesuturilor moi la nivelul capului și feței, care conform

concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 201902D2524 din 18.11.2019,

se califică ca vătămare corporală medie.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate Plucci Vadim a comis încălcarea regulilor

de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport,

2

încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a integrității corporale sau a

sănătății, adică infracțiunea prevăzută de art.264 alin.(1) din Codul penal.

vătămate Crudu Emilia, solicitând casarea acesteia, în latura civilă, rejudecarea cauzei

și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care să fie admisă integral acțiunea civilă, cu încasarea din contul inculpatului a

prejudiciului moral în sumă de 70 000 lei.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a invocat că:

- instanța de fond nu a cercetat obiectiv și mult aspectual circumstanțele cauzei,

iar în rezultat a dispus încasarea unui prejudiciu moral din contul inculpatului

exagerat de mic și neechitabil în raport cu suferințele pricinuite de către inculpat la

momentul săvârșirii infracțiunii;

- instanța de judecată a dat o apreciere greșită suferințelor suportate de către

partea vătămată. Deși aceasta inițial a primit un ajutor neînsemnat de la inculpat,

partea vătămată a putut să-și aprecieze suferințele suportate numai după ce a fost

supusă mai multor intervenții chirurgicale, durerilor fizice, psihice și morale care au

urmat, iar la moment mobilitatea membrului superior este limitată, are o frică

psihologică de a efectua acțiuni fizice cu mîina, are dureri în coloană și genunchi;

- instanța a reținut că, inculpatul a vizitat partea vătămată la spital și că acesta a

adus careva produse alimentare, fapt care nu a fost probat în instanța de judecată cu

privire la cheltuielile suportate de către inculpat pentru produsele alimentare, dar nu a

ținut cont de declarațiile victimei care a susținut că „nu are nevoie de dulciuri ci are

nevoie de carnați”, ori inculpatul a servit-o pe victimă cu produse inutile pentru

aceasta;

- instanța de judecată nu a ținut cont de faptul că, la depunerea acțiunii civile

victima a solicitat suma de 100 000 lei, iar pe parcursul judecării pricinii și-a redus

pretențiile din acțiune la suma de 70 000 datorită sumelor de bani primite anterior.

Admiterea pretenției civile în sumă de 70 000 lei, ar fi fost o posibilitate reală pentru

victimă să-i fie compensate suferințele suportate și viitoare, deoarece reabilitarea

completă a sănătății victimei la vârsta sa este imposibilă.

2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către avocatul Iorga Emil în numele

părții vătămate Crudu Emilia, cu menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut, că prima instanță

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe

prin prisma art.101 Cod de procedură penală din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, corect concluzionând asupra vinovăției

inculpatului Plucci Vadim de săvârșirea infracțiunii imputate.

3

Instanța de apel a reținut că, instanța de fond a stabilit în mod corect situația de

fapt și vinovăția inculpatului, cercetarea judecătorească s-a efectuat cu respectarea

dispozițiilor procesual-penale prevăzute de art.3641 Cod de procedură penală,

opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei potrivit procedurii enunțate, nu a

fost viciată, în cadrul urmăririi penale n-au fost încălcate normele imperative din

Codul de procedură penală, fapt ce a condiționat concluzia că instanța de apel nu este

în drept a reține o altă situație de fapt decât cea reținută în rechizitoriu și de către

prima instanță.

Verificând argumentele invocate în apelul declarat, instanța de apel a ajuns la

concluzia că, acestea sunt nefondate deoarece instanța de fond corect a dispus încasarea

din contul inculpatului a prejudiciului moral în sumă de 10 000.

În acest context, instanța de apel a reținut că, cerințele părții vătămate Crudu

Emilia, în partea încasării prejudiciului moral în sumă de 70 000, lei sunt exagerate.

Instanța de apel a menționat că suma în mărime de 10 000 lei, este echitabilă și în

corespundere cu circumstanțele comiterii de către inculpatul Plucci Vadim, a acțiunilor

ilegale îndreptate împotriva lui Crudu Emilia.

La aprecierea cuantumului prejudiciului moral instanța de fond a ținut cont de,

caracterul și gravitatea suferințelor fizice cauzate persoanei vătămate, gradul vinovăției

autorului prejudiciului, personalitatea inculpatului

Astfel, instanța de apel a conchis că, instanța de fond corect a argumentat pe

deplin poziția adoptată, cât din punct de vedere a cercetării în ansamblu a

circumstanțelor cauzei, atât și din punct de vedere a prevederilor legale.

numele părții vătămate Crudu Emilia, care invocând temeiurile prevăzute la art.427

alin.(1) pct.pct.6) și 8) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia în latura

civilă, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care să fie admisă integral acțiunea civilă, cu încasarea din

contul inculpatului a prejudiciului moral în sumă de 70 000 lei.

În susținerea recursului declarat au fost formulate următoarele argumente:

- instanțele de judecată a dat o apreciere greșită suferințelor suportate de către

partea vătămată. Deși aceasta inițial a primit un ajutor neînsemnat de la inculpat, partea

vătămată a putut să-și aprecieze suferințele suportate numai după a fost supusă mai

multor intervenții chirurgicale, durerilor fizice, psihice și morale care au urmat, iar la

moment mobilitatea membrului superior este limitată, are o frică psihologică de a

efectua acțiuni fizice cu mîina, are dureri în coloană și genunchi;

- suma de 10 000 lei admisă de către instanțele de fond spre încasare este

insuficientă, admiterea pretenției civile în sumă de 70 000 lei, este suficientă pentru

compensarea suferințele suportate și viitoare de către partea vătămată, deoarece

reabilitarea completă a sănătății victimei la vârsta acesteia este imposibilă;

- instanța de apel eronat a apreciat argumentele părții vătămate, nu a ținut seama

de lipsa inculpatului la ședințele de judecată, prin care a dat dovadă de lipsă de respect

4

față de instanța de judecată, ocupând o poziție sfidătoare față de partea vătămată, care

fiind la o vârstă înaintată este nevoită să meargă la toate ședințele de judecată pentru ași

apăra drepturile;

- instanța de apel a respins acțiunea și nu a motivat acțiunea civilă în partea

prejudiciului cauzat, prin ce evident a fost încălcată practica CEDO cu referire la art.6

al Convenției Europene pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale,

unde în hotărârea Tonchev vs Bulgaria din 19.11.2009, CEDO a recunoscut încălcarea

art.6 CEDO prin nesoluționarea acțiunii civile în procedura penală, statuând că în cazul

în care sistemul intern permite reclamanților să introducă o acțiune civilă alăturată

procesului penal, statul are obligația să se asigure că aceștia se bucură de garanțiile

fundamentale prevăzute de art.6 al Convenției;

- pretenția pecuniară a victimei în cazul admiterii în formula cerută de la instanțe

ar reprezenta o satisfacție echitabilă în sensul dispoziției art.41 din CEDO, privind

reparația echitabilă și de natură să asigure o reparație justă a prejudiciului

nepatrimonial suportat de către victimă, dat fiind circumstanțele concrete în care s-a

petrecut infracțiunea;

- instanța de apel nu a judecat fondul cauzei în latura civilă în conformitate cu

rigorile prevăzute de lege și a adoptat o decizie care nu cuprinde motive legale pe care

s-a întemeiat soluția de respingere a apelului formulat.

procurorul a depus referință asupra recursului declarat de către recurent, prin care

solicită ca acesta să fie declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele considerente.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia

în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Din conținutul cererii de recurs, se constată că recurentul face trimitere la

temeiurile de casare stipulate de art.427 alin.(1) pct.6) și 8) Cod de procedură penală,

însă afirmațiile aduse în recurs sânt de ordin general și declarativ.

Respectiv, în atare situație, Colegiul penal, reieșind din practica sa constantă, va

respinge, ca nefondate, alegațiile titularului dreptului de recurs în această parte,

reiterând faptul că invocarea unor pretinse erori admise la etapa judecării cauzei de

către instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare corespunzătoare privind

esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora sunt subsecvente.

Colegiul penal nu reține drept corectă poziția recurentului, precum că instanța de

apel nu a respectat cerințele art.414 alin.(5) Cod de procedură penală, care obligă

instanța să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, având în vedere că

motivarea hotărârii este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului

care nu presupune în mod obligatoriu expunerea amănunțită asupra tuturor elementelor

5

de fapt menționate de părți, atâta timp cât sunt valorificate toate aspectele relevante din

punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei

hotărâri motivate.

În desfășurarea aceleiași idei, instanța de recurs mai specifică că, așa cum rezultă

din textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat soluția adoptată în conformitate

cu prevederile art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală și în hotărârea adoptată

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, cuprinzând și

motivele pe care se întemeiază soluția adoptată.

Reieșind din conținutul cererii de recurs declarat în cauza dată, se constată că

autorul critică decizia instanței de apel doar în latura civilă, pledând pentru desființarea

parțială a deciziei instanței de apel, în partea soluționării acțiunii civile, cu admiterea

solicitărilor privind încasarea din contul inculpatului în beneficiul lui Crudu Emilia a

prejudiciului moral în sumă de 70 000 lei.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub acest aspect, Colegiul penal atestă că

motivele și temeiurile de recurs invocat de către recurent, nu și-au găsit confirmarea, în

speță nefiind constată erorile de drept invocate. Tot aici, Colegiul penal menționează,

că argumentele din recurs preponderent sunt aceleași care au fost invocate și în cererea

de apel, în privința cărora instanța de apel s-a pronunțat în mod argumentat și detaliat și

reiterarea cărora nu o consideră necesară.

Pentru a statua asupra acestei soluții, s-au avut în vedere următoarele

raționamente.

Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la

răspunderea delictuală a persoanei responsabile potrivit legii civile, pentru prejudiciul

produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. Prejudiciul solicitat de

partea civilă trebuie să reprezinte o consecință directă a infracțiunii deduse judecății,

atât în cazul pretinderii recuperării prejudiciului material, cât și celui moral.

La caz, inculpatul, prin acțiunile sale, a cauzat suferințe psihice părții vătămate

Crudu Emilia.

Conform dispoziției art.23 alin.(2) Cod de procedură penală, victima unei fapte

care constituie componență de infracțiune este în drept să ceară, în condițiile

prezentului cod, pornirea unei cauze penale, să participe la procesul penal în calitate de

parte vătămată și să-i fie reparate prejudiciile morale, fizice și materiale.

Art.219 alin.(1) Cod de procedură penală, prevede că acțiunea civilă în procesul

penal poate fi intentată la cererea persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost

cauzate prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a fost adusă daună reputației

profesionale nemijlocit prin fapta (acțiunea sau inacțiunea) interzisă de legea penală

sau în legătură cu săvârșirea acesteia.

Persoanele fizice și juridice cărora le-a fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin

acțiunile interzise de legea penală pot înainta o acțiune civilă privitor la despăgubire

prin:

1) restituirea în natură a obiectelor sau a contravalorii bunurilor pierdute ori

nimicite în urma săvârșirii faptei interzise de legea penală;

6

2) compensarea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor pierdute ori nimicite sau

restabilirea calității, aspectului comercial, precum și repararea bunurilor deteriorate;

3) compensarea venitului ratat în urma acțiunilor interzise de legea penală;

4) repararea prejudiciului moral sau, după caz, a daunei aduse reputației

profesionale.

Astfel, se remarcă că acțiunea civilă poate fi înaintată în orice moment de la

pornirea procesului penal până la terminarea cercetării judecătorești și aceasta poate fi

înaintată în numele persoanei fizice sau juridice de către reprezentanții părților

vătămate recunoscute ca părți civile în procesul penal, prin ordonanța organului de

urmărire penală ori prin încheierea instanței de judecată, care judecă cauza ca prima

instanță.

În speță, prima instanță a conchis asupra admiterii parțiale a acțiunii civile

înaintată de partea vătămată Crudu Emilia, dispunând încasarea din contul inculpatului

Plucci Vadim în beneficiul lui Crudu Emilia suma de 10 000 lei, cu titlu de prejudiciu

moral, soluție care a fost menținută și de către instanța de apel.

Colegiul penal consideră că instanța de apel la menținerea soluției primei instanțe,

corect a interpretat și aplicat prevederile art.219 alin.(1), 221 alin.(1), (2) Cod de

procedură penală, astfel dispunând încasarea din contul lui Plucci Vadim în beneficiul

lui Crudu Emilia, a prejudiciului moral cauzat în mărime de 10 000 lei, dat fiind că

părții vătămate, Crudu Emilia, conform raportului de expertiză judiciară vătămare

corporală medie caracterizată prin fractura ambelor oase a antebrațului stâng în 1/3

distilă cu deplasare cu edem posttraumatic la acest nivelul; excoriații a țesuturilor moi

la nivelul capului și feței, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui

obiect contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate, condiționează

dereglarea sănătății de lungă durată.

Astfel, prima instanță ținând cont de circumstanțele cazului, și anume că partea

vătămată a primit de la Plucci Vadim, la momentul impactului, suma de 100 euro și

200 lei, care la ziua respectivă conform cursului BNM (1euro19,55 lei) constituia 1955

lei, pe perioada aflării acesteia în spital, inculpatul i-a dus alimente în suma de 2000 lei,

iar ulterior Plucci Vadim i-a mai transmis părții vătămate suma de 7000 lei, corect a

dispus încasarea a prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei.

Cu referire la alegațiile recurentului privind, admiterea integrală a acțiunii civile,

Colegiul penal notează că vizavi de aprecierea cuantumului prejudiciului moral, care ar

aduce o satisfacție echitabilă părții vătămate pentru suferințele cauzate acesteia prin

infracțiunea comisă de inculpat, instanța de recurs apreciază că, despăgubirea acesteia

în valoare de 10 000 lei este una compensatorie.

Prin urmare, corect a fost notat că întinderea prejudiciului moral nu poate fi

cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de

împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța de judecată urmează să

acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

În același sens, se menționează că, în temeiul art.2037 alin.(1), (2) Cod civil

coroborat cu art.219 alin.(4) Cod de procedură penală, mărimea compensației pentru

7

prejudiciul moral se determină de către instanță în funcție de caracterul și gravitatea

suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al

făptuitorului prejudiciului și de măsura în care compensarea poate aduce satisfacerea

persoanei vătămate.

Totodată, este important de a specifica că, atunci când partea solicită repararea

prejudiciului moral cauzat prin infracțiune, instanța este obligată să soluționeze

acțiunea în cadrul procesului penal, or nu există careva impedimente la stabilirea

cuantumului acestuia, întrucât reieșind din circumstanțele cauzei, partea urmează a fi

despăgubită proporțional suferințelor suportate.

La caz, instanța de apel, la determinarea mărimii compensației pentru prejudiciul

moral, a luat în considerație atât aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării

suferințelor psihice sau fizice, cât și datele obiective care certifică acest fapt, precum și

alte circumstanțe subsidiare, cum sunt situația materială și familială a persoanei care

poartă răspunderea pentru cauzarea prejudiciului moral.

Instanța de recurs menționează că despăgubirile pentru daune morale se disting de

cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de

instanța de judecată prin evaluare.

La caz, la aprecierea cuantumului prejudiciului moral, în calitate de compensare a

suferințelor cauzate prin infracțiune, instanța de apel a acordat deplină eficientă

prevederilor art.2036 alin.(1) Cod civil, precum și celor conținute în art.2037 alin.(1),

(2) Cod civil care prevăd că: „mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se

determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea

prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a autorului

prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care

această despăgubire poate aduce satisfacție echitabilă persoanei vătămate.”

În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă, ori pentru a nu se

ajunge la o îmbogățire fără just temei, instanța de apel a luat în considerare suferințele

cauzate părții vătămate prin fapta săvârșită de inculpat, ținând seama de toate

consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele anexate cauzei, și a adoptat o soluție

corectă pe caz, prin menținerea soluției primei instanțe. De aceea, solicitarea

recurentului privind admiterea integrală a pretențiilor privind repararea prejudiciului

moral, sunt vădit nefondate.

Analizând decizia atacată, Colegiul penal conchide că, instanța de apel la

judecarea cauzei în ordine de apel, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală,

respectând prevederile art.art.414 alin.(1), (5) și 417 alin.(8) Cod de procedură penală,

în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat,

aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, așa cum este

indicat în pct.4.1. din prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs și-o însușește

și reiterarea căreia nu o consideră necesară.

Totodată, Colegiul penal reține faptul că, argumentele invocate de recurent, au

fost obiect de studiu la judecarea cauzei în prima instanță și în instanța de apel

8

(motivele recursului ordinar invocat fiind identice cu cele din cererea de apel), asupra

cărora instanțele de fond la acest capitol sau expus just și întemeiat.

Mai mult, Colegiul penal lărgit conchide că, temeiuri de a pune la îndoială

corectitudinea concluziilor instanței de apel în motivarea soluției sale - nu se identifică

și pentru a evita repetări inutile, le acceptă și le însușește, fapt ce vine în corespundere

cu jurisprudența CtEDO, care în pct.37 a hotărârii sale în cauza Albert vs. România din

16.02.2010, statuează că art.6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze

deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare

argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea

de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate

de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse

atenției sale.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-

419 Cod de procedură penală, impunându-se în consecință declararea inadmisibilității

recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Iorga Emil în

numele părții vătămate Crudu Emilia, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 15 septembrie 2020, în cauza penală privindu-l pe Plucci Vadim

xxxxx ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 27 mai 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

9