1ra-308/21 — art. 165 alin. 2 lit. d CP

1ra-308/21 — art. 165 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-308/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Boico Victor,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către inculpata Hîncu (Gorea) Olga împreună cu avocatul Popa Marin, avocatul

Bacalâm Anatolie în numele inculpatei Rusanovschi (Socolovschi) Diana și de către

avocatul Berezovschi Adrian în numele inculpatei Solonaru Lidia împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 februarie 2020, în cauza penală în

privința lui

Rusanovschi (Socolovschi) Diana xxxxx, născută la

xxxxx, originară din xxxxx și domiciliată în xxxxx,

Solonaru Lidia xxxxx, născută la xxxxx, originară și

domiciliată în xxxxx,

Hîncu (Gorea) Olga xxxxx, născută la xxxxx, originară și

domiciliată în xxxxx.

Termenul de examinare:

Prima instanță: 05.01.2015 – 11.07.2017;

Instanța de apel: 28.08.2017 – 21.03.2018;

Instanța de recurs: 06.06.2018 – 04.12.2018;

Instanța de apel: 25.01.2019 – 24.02.2020;

Instanța de recurs: 15.10.2020 – 07.04.2021.

A C O N S T A T A T

Solonaru Lilia, Rusanovschi (Socolovschi) Diana și Hîncu (Gorea) Olga, au fost

recunoscute vinovate de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. (1)

Cod penal.

A fost încetat procesul penal în privința lui Solonaru Lilia,

Rusanovschi (Socolovschi) Diana și Hîncu (Gorea) Olga, din motivul intervenirii

1

actului de amnistie în baza Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în

legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Solonaru Lilia, Rusanovschi (Socolovschi) Diana și Hîncu (Gorea) Olga, în perioada

lunilor iunie-iulie 2012, data și ora exactă de către organele de urmărire penală și

judecată nu a fost stabilită, împreună și de comun acord între ele și alte persoane

nestabilite de către organul de urmărire penală, printre care și o persoană de gen

masculin pe nume „Ibraim”, acționând cu intenție directă și urmărind scopul

exploatării sexuale comerciale, prin înșelăciune, manifestată prin promisiunea de

angajare la lucru bine plătit în calitate de dădacă în Turcia și prin abuz de poziție de

vulnerabilitate, manifestată prin situația precară din punct de vedere al

supraviețuirii sociale, au recrutat-o pe cet. Republicii Moldova Guștiuc Cristina, cu

consimțământul acesteia.

În continuare, la 18 iunie 2012, Solonaru Lilia, Rusanovschi (Socolovschi)

Diana și Hîncu (Gorea) Olga, acționând împreună și de comun acord cu celelalte

persoane, nestabilite de către organul de urmărire penală, printre care și o persoană

de gen masculin pe nume „Ibraim”, au organizat transportarea părții vătămate

Guștiuc Cristina în țara de destinație Turcia, or. Antalya, și anume prin intermediul

zborului cu avionul din aeroportul mun. Chișinău, în or. Antalya, Turcia, precum și

suportarea cheltuielilor pentru eliberarea pașaportului de uz extern și întocmirea

vizei de intrare și ședere pe teritoriul Turciei.

Ajungând în or. Antalya, Turcia, Guștiuc Cristina a fost întâlnită de o persoană

de gen masculin pe nume „Ibraim”, care acționând de comun acord cu

Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea) Olga și Rusanovschi (Socolovschi) Diana și celelalte

persoane nestabilite de organul de urmărire penală, întru realizarea scopului

infracțional, a sechestrat pașaportul victimei și a adăpostit-o într-o casă din

apropierea or. Kemer, Turcia.

În așa mod, Guștiuc Cristina, aflându-se în Turcia în condițiile menționate,

care determinau situația sa precară și ilegală legată de șederea pe teritoriul unui

stat străin fără acte de identitate, fără surse de existență și fără a cunoaște limba de

comunicare, a fost supusă exploatării sexuale comerciale până la 19 iulie 2012 de

către persoana de gen masculin pe nume „Ibraim”, care acționa de comun acord cu

Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea) Olga și Rusanovschi (Socolovschi) Diana și celelalte

persoane neidentificate de organul de urmărire penală, cu aplicarea constrângerii

psihice, cu impunerea de a acorda contrar voinței sale, servicii sexuale contra plată

diferitor bărbați, în scopul restituirii unei pretinse datorii, după care a fost trimisă

în Republica Moldova.

Acțiunile inculpatelor Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea) Olga și

Rusanovschi (Socolovschi) Diana, au fost încadrate de către organul de urmărire

penală în baza art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, recrutarea, transportarea și

adăpostirea unei persoane, cu consimțământul acesteia, în scop de exploatare sexuală

comercială, prin confiscare a documentelor, săvârșită prin înșelăciune, abuz de poziție

2

de vulnerabilitate, săvârșită de mai multe personae.

2.1. Instanța de judecată, verificând temeinicia învinuirii înaintate

inculpatelor Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea) Olga și Rusanovschi (Socolovschi) Diana,

în conformitate cu probatoriului apreciat prin prisma admisibilității, pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității acestora, a conchis că acțiunile acestora

urmează a fi recalificate în baza art. 220 alin. (1) Cod penal, proxenetismul, adică

îndemnul sau determinarea la prostituție, ori înlesnirea practicării prostituției, ori

tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care:

Rusanovschi (Socolovschi) Diana, să fie recunoscută vinovată și condamnată

în baza art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcții și de a exercita o anumită activitate pe un termen de 5 ani, iar potrivit art. 84

alin. (4) Cod penal, să se includă parțial durata pedepsei stabilite prin sentința

Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 12 decembrie 2015, și să-i fie stabilită

pedeapsa definitivă de 12 ani închisoarea, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita

activități pe un termen de 5 ani;

Hîncu (Gorea) Olga, să fie recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 165

alin. (2) lit. d) Cod penal, la 7 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții și de a

exercita o anumită activitate pe un termen de 3 ani;

Solonaru Lidia, să fie recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 165

alin. (2) lit. d) Cod penal, la 7 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții și de a

exercita o anumită activitate pe un termen de 3 ani.

În motivarea apelului a invocat, că prima instanță eronat a recalificat acțiunile

inculpatelor, or, la infracțiunea de proxenetism, victima își dă acordul în mod liber

de a se prostitua, consimte să practice prostituția în scopul obținerii de avantaje

reciproce, fapt ce nu a fost stabilit în speță, și anume o înțelegere între partea

vătămată și inculpate.

A susținut acuzarea, că din analiza declarațiilor părții vătămate și ale

inculpatelor, se constată că, în acea perioadă, Rusanovschi (Socolovschi) Diana se

afla în Turcia și încerca să se poziționeze pe o treaptă mai înaltă cu scopul de nu a

presta servicii sexuale nonstop, dar de a dirija activitatea victimelor care se aflau la

acel moment în acea casă și parțial îi reușea acest lucru.

Astfel, a menționat acuzarea, că inculpata Rusanovschi (Socolovschi) Diana,

deși declară că se afla la acel moment în Turcia și avea grijă de copilul minor al lui

Ibraim, totuși a relatat în detalii activitatea zi de zi a victimelor care prestau servicii

sexuale, fiind la curent cu toate evenimentele timp de o lună, care au avut loc cu

3

partea vătămată, fapt care se confirmă și prin declarațiile inculpatei Hîncu (Gorea)

Olga și ale părții vătămate, care au relatat că, Rusanovschi (Socolovschi) Diana

presta servicii sexuale mai rar, se certa cu Ibraim din cauză că nu dorea să presteze

servicii sexuale, din motiv că a adus-o pe Guștiuc Cristina și astfel poate fi mai liberă.

A mai indicat, că din analiza declarațiilor inculpatei Solonaru Lidia, se atestă

că inculpata Rusanovschi (Socolovschi) Diana, intenționează să convingă instanța

de judecată că nu este implicată în acțiunile care au avut loc, însă potrivit

declarațiilor ultimei, partea vătămată Guștiuc Cristina s-a adresat la ea spunându-i

că dorește să se prostitueze, însă ea a încercat să o convingă să nu facă acest lucru.

Prin urmare, deși aceasta nu cunoaște cine a ajutat-o să ajungă în Turcia, totuși

partea vătămată Guștiuc Cristina ajunge direct la verișoara lui

Rusanovschi (Socolovschi) Diana, care se afla la acel moment în Turcia la Ibraim.

A precizat, că din declarațiile inculpatei Hîncu (Gorea) Olga rezultă că aceasta

a venit în Republica Moldova anume pentru a o însoți pe partea vătămată

Guștiuc Cristina.

a fost respins ca nefondat apelul și menținută sentința primei instanțe.

4.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că prima

instanță a conchis corect că acțiunile inculpatelor Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea)

Olga și Rusanovschi (Socolovschi) Diana nu întrunesc elementele componente ale

infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, acestea încadrându-se în

baza art. 220 alin. (1) Cod penal, proxenitismul, adică, îndemnul sau determinarea

la prostituție, ori înlesnirea practicării prostituției, ori tragerea de foloase de pe

urma practicării prostituției de către o altă persoană.

În opinia instanței de apel, corect au fost apreciate de către prima instanță,

probele administrate, prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a menționat, că distincția dintre infracțiunea de trafic de

persoane în scopul exploatării sexuale ori practicării prostituției, prevăzută de

art. 165 Cod penal, și infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 220 Cod penal,

constă în obiectele juridice generice diferite ale celor două incriminări, respectiv în

valorile sociale diferite protejate de legiuitor prin textele incriminatorii: în cazul

traficului de persoane aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și

acțiune a persoanei, iar în cazul proxenetismului – apărarea bunelor moravuri în

relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Astfel, instanța de apel a apreciat ca fiind corectă concluzia primei instanțe

potrivit căreia sunt incompatibile starea de stres invocată de către Guștiuc Cristina

în urma traficării și impunerii de a presta servicii sexuale în Turcia, cu plecarea

benevolă a acesteia, la scurt timp, iarăși în Turcia, la o prietenă, numele căreia, din

motive neclare, nu îl poate comunica. De asemenea, mama acesteia nu cunoștea nici

despre a doua sa deplasare în Turcia, întrucât partea vătămată nu i-a comunicat,

4

deși ambele declară că, relațiile lor sunt prietenoase.

Analizând declarațiile suplimentare ale părții vătămate Guștiuc Cristina, date

în cadrul urmăririi penale la 14 noiembrie 2014, instanța de apel a precizat că

acestea se contrazic cu declarațiile date de către Guștiuc Cristina la 13 februarie

2013, iar convorbirea între Guștiuc Cristina și Solonaru Lidia prin intermediul

„Skype” a avut loc la 16 februarie 2013, adică în altă zi decât cea în care a fost audiată

ca parte vătămată.

Instanța de apel a menționat, că înregistrarea acestei discuții a fost anexată la

cauza penală la 09 septembrie 2014 în temeiul ordonanței procurorului, la cererea

avocatului inculpatei, după o perioadă de aproximativ un an și jumătate de la data

la care a avut loc, circumstanțe care a convins instanța că, discuția respectivă a fost

una reală, veritabilă, dar nu una care a avut loc pentru a provoca inculpata

Solonaru Lidia să recunoască faptul implicării sale în traficarea lui Guștiuc Cristina.

În acest sens, instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate argumentele

acuzării privind vinovăția inculpatelor în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 165 alin. (2) lit. b) Cod penal or, concluziile părții acuzării se bazează doar pe

declarațiile părții vătămate Guștiuc Cristina, care sunt contradictorii.

Cu referire la faptul că acțiunile inculpatelor Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea)

Olga și Rusanovschi (Socolovschi) Diana, întrunesc elementele infracțiunii

prevăzute de art. 220 alin. (1) Cod penal, instanța de apel a reiterat că, îndemnul la

prostituție constă în trezirea interesului unei persoane să practice prostituția prin

propunerea, încurajarea, convingerea, înduplecarea, darea de sfaturi sau prin alte

acțiuni care au ca scop provocarea dorinței de a practica prostituția.

Consideră instanța de apel, că în speță, nu a avut loc recrutarea lui

Guștiuc Cristina în scopul traficului de ființe umane, or, nu s-a demonstrat faptul că

careva din inculpate a atras-o pe partea vătămată sau a selecționat-o pe aceasta

pentru a practica prostituția – unul din scopurile stipulate în art. 165 Cod penal, în

contextul în care în speță, Guștiuc Cristina s-a adresat către Solonaru Lidia cu

rugămintea să-i găsească de lucru, or, faptul că partea vătămată a declarat că a fost

înșelată referitor la tipul de muncă pe care îl va presta în Turcia, nu este credibil, în

contextul în care, aceasta era matură și după cum ea însăși declară, era prietenă cu

inculpata Solonaru Lidia.

Cu referire la pedeapsa care urma a fi aplicată inculpatelor pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. (1) Cod penal, reținând prevederile art. 1

alin. (1) al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea

a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, instanța de apel a

menționat că în ședința de judecată, inculpatele Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea) Olga

și Rusanovschi (Socolovschi) Diana nu și-au recunoscut vina în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, însă din declarațiile

acestora se constată că acțiunile inculpatelor se încadrează în baza art. 220 alin. (1)

Cod penal, din care motiv a apreciat ca fiind cărectă concluzia primei instanțe

potrivit căreia, la caz prevederile în art. 1 al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016, sunt

5

aplicabile.

Instanța de apel a precizat, că prevederile art. 10 al Legii nr. 210 din 29 iulie

2016, care ar exclude aplicarea actului de amnistie, nu sunt aplicabile inculpatelor

Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea) Olga și Rusanovschi (Socolovschi) Diana, în contextul

în care acestea au recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 220

alin. (1) Cod penal, și au fost de acord cu aplicarea amnistiei, or, acestea nu au

contestat sentința primei instanțe, nu au cauzat prejudiciu, iar infracțiunea a fost

săvârșită anterior adoptării Legii nr. 210 din 29 iulie 2016.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, inculpata

Rusanovschi (Socolovschi) Diana anterior a fost condamnată prin sentința

Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 12 februarie 2015 în baza art. 165 alin. (2)

lit. b) și d) Cod penal, la 7 ani 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita

activitate legată de transportarea persoanelor peste hotarele Republicii Moldova pe

un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru femei,

fapta fiind săvârșită în lunile mai-iunie 2012, anterior faptei pentru care este

judecată în prezent – iunie-iulie 2012.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că din considerentele expuse, la fel și

în privința inculpatei Rusanovschi (Socolovschi) Diana, la fel a fost posibilă aplicarea

Legii nr. 210 din 29 iulie 2016.

Referitor la încetarea procesului penal în privința lui Solonaru Lidia,

Hîncu (Gorea) Olga și Rusanovschi (Socolovschi) Diana, reținând prevederile

art. 332 alin. (1) și 275 pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de apel a apreciat

ca fiind corectă și concluzia primei instanțe privind încetarea procesului penal în

privința inculpatelor, din motivul intervenirii actului de amnistie în baza Legii

nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova.

a contestat decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia și

trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului a menționat, că la judecarea apelului, instanța de

apel nu a examinat probatoriul administrat la dosar prin prisma concludenții și

utilității, acesta nefiind apreciat corespunzător, astfel ca toate circumstanțele de

fapt constatate să aibă o relevanță juridică în proces.

A susținut acuzarea, că instanța de apel, verificând cauza sub aspectul

calificării infracțiunii, urma să raporteze situația de fapt constatată la fiecare din

elementele constitutive ale infracțiunii incriminate inculpatelor Solonaru Lidia,

Hîncu (Gorea) Olga și Rusanovschi (Socolovschi) Diana, să subsumeze aceste fapte

cu împrejurările cauzei, și să argumenteze concluzia de menținere a soluției primei

instanțe de reîncadrare a acțiunilor inculpatelor, cu expunerea poziției asupra

fiecărei probe pusă la baza învinuirii incriminate acestora.

Consideră acuzarea, că instanța de apel distorsionat a interpretat literatura

juridică de specialitate, la analiza elementelor componente ale infracțiunii de trafic

6

de ființe umane și anume noțiunea de recrutare, transportare și abuz de poziție de

vulnerabilitate a victimei, astfel încât neîntemeiat a ajuns la concluzia că, acțiunile

inculpatelor nu întrunesc elementele componente ale infracțiunii prevăzute de

art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, în contextul în care descriind obiectul juridic

principal și secundar al componenței acestei infracțiuni, s-a constatat cu certitudine

că inculpatele au profitat de poziția de vulnerabilitate a părții vătămate, care le-a

comunicat că nu are surse de existență, intenționat au înșelat-o propunându-i să o

ajute să plece în Turcia, unde o va angaja la un lucru bine plătit, tot ele cunoscând cu

certitudine care este specificul serviciilor ce vor fi prestate de partea vătămată în

țara respectivă.

Astfel, a indicat că acțiunile inculpatelor întrunesc elementele laturii obiective

a componenței infracțiunii prevăzută de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, care se

formează din două categorii de acțiuni de sine stătătoare legate între ele, în

contextul în care inculpatele au recrutat-o pe Guștiuc Cristina în scop de exploatare

sexuală prin abuz de poziție de vulnerabilitate, or, recrutarea victimei, presupune

racolarea, selectarea persoanelor traficate în vederea deplasării către punctul

destinat și acest component este prezent în acțiunile inculpatelor în raport cu partea

vătămată.

A precizat, că prin aportul și insistența inculpatelor, partea vătămată și-a

perfectat pașaportul din banii împrumutați de la ruda inculpatei Lidia Solonaru, iar

din declarațiile inculpatei Hîncu (Gorea) Olga se constată că, aceasta a venit în

Republica Moldova, anume pentru a o însoți pe partea vătămată Guștiuc Cristina în

Turcia.

Totodată, acțiunile de transportare, au fost materializate prin deplasarea

părții vătămate prin zborul cu avionul din Aeroportul Chișinău, în perimetrul unui

stat peste frontieră, și anume Turcia, în or. Antalia, prin suportarea cheltuielilor

pentru perfectarea pașaportului de uz extern și prin perfectarea vizei de intrare și

ședere pe teritoriul Turciei, adică în țara de destinație unde urma să presteze

servicii sexuale, iar abuzul de poziția de vulnerabilitate a fost condiționat de mai

mulți factori cum ar fi: izolarea victimei, situația acesteia financiară grea și lipsa de

resurse materiale.

Mai mult, a menționat că consimțământul victimei nu înlătură răspunderea

penală a făptuitorului, această împrejurare nu poate constitui temei de recalificare

a acțiunilor inculpatelor în proxenetism, or, consimțământul la exploatarea sexuală

nu exonerează inculpatele de răspundere penală pentru infracțiunea de trafic de

ființe umane, în contextul în care dispozițiile infracțiunii de trafic de ființe umane

prevede expres „cu sau fără consimțământul victimei”.

Prin urmare, a susținut că instanțele de fond au omis faptul că Guștiuc Cristina,

aflându-se în Turcia și fiindu-i sechestrate actele și adăpostită într-o casă din

or. Kemer, fiind determinată de situația sa precară și ilegal legată de șederea pe

teritoriul unui stat străin fără acte de identitate, fără surse de existență și fără a

cunoaște limba de comunicare, a fost supusă exploatării sexuale comerciale până la

7

19 iulie 2012, cu aplicarea constrângerii psihice, cu impunerea de a acorda contrar

voinței sale, servicii sexuale contra plată diferitor bărbați, în scopul restituirii unei

pretinse datorii, iar în astfel de circumstanțe ținându-se cont de considerentele

teoretice, acțiunile inculpatelor urmau a fi încadrate juridic în baza art. 165 alin. (2)

lit. d) Cod penal.

În opinia acuzării, instanța de apel eronat a conchis în privința oportunității

aplicării față de inculpate a actului de amnistie, însă acest fapt nu poate substitui

aceea că inculpatele, atât la faza urmării penale, precum și în instanțele de fond au

pledat nevinovate, ceea ce atestă că inculpatele au manifestat o indiferență totală

față de consecințele survenite, or, astfel scopul pedepsei penale nu va fi realizat, iar

din comportamentul inculpatelor nu rezultă că aceastea au conștientizat caracterul

acțiunilor sale.

2018, a fost admis recursul ordinar, casată decizia instanței de apel, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

6.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de recurs a indicat, că prima

instanță, reîncadrând acțiunile inculpatelor din art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, în

baza art. 220 alin. (1)Cod penal, în partea descriptivă a sentinței a descris fapta

criminală, considerată ca fiind dovedită, însă aceasta este una neclară, ce contravine

textului infracțiunii prevăzute de art. 220 Cod penal, or, instanța descriind fapta

constată și cercetând cumulul de probe administrate în cauz penală, nu a

demonstrat cu certitudine faptul că, Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea) Olga și

Rusanovschi (Socolovschi) Diana, nu au îndemnat-o și nici nu audeterminat-o la

prostituție pe Guștiuc Cristina.

Totodată, instanța de recurs a precizat că inculpatele nu au tras careva foloase

de pe urma practicării prostituției de către partea vătămată, iar prima instanță în

textul sentinței a denaturat conținutul depozițiilor părții vătămate, poziție care a

fost menținută de către instanța de apel.

Instanța de recurs a menționat, că la infracțiunea de proxenitism, victima își

dă acordul în mod nealterat (și întotdeauna în înțelegere cu făptuitorul), voința ei

de a se prostitua aparținându-i în totalitate, în mod liber, în scopul obținerii de

avantaje reciproce, fapt ce nu a fost stabilit în speța dată, în contextul în care nu s-a

constatat o înțelegere între partea vătămată și inculpate.

În cazul infracțiunii prevăzute de trafic de ființe umane (art. 165 alin. (2) Cod

penal), situația este de altă natură, și anume se atestă o viciere a consimțământului

și, uneori, chiar lipsa consimțământului victimei.

Astfel, în prezența modalităților alternative prevăzute de art. 165 Cod penal,

recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, în

prezența scopului de exploatare sexuală prin mijlocul ,,înșelăciunii”, se exclude

calificarea acțiunilor enumerate sub formă de proxenitism.

Instanța de recurs a precizat, că instanța de apel contradictoriu și-a întemeiat

poziția cu privire la prezența laturii obiective a infracțiunii de proxenitism în

8

acțiunile inculpatelor, prin faptul că Hîncu (Gorea) Olga a cumpărat bilete la avion

(dus-întors) pentru partea vătămată, iar la data de 18 iunie 2012, acestea au zburat

împreună în Antalya, or, în acest sens, se demonstrează prezența modalității

alternative prevăzute de art. 165 Cod penal, și anume transportarea, întrucât din

declarațiile inculpatei Hîncu (Gorea) Olga s-a constatat că, aceasta a venit în

Republica Moldova anume pentru a o însoți pe partea vătămată Guștiuc Cristina în

Turcia.

Mai mult, instanța de recurs a subliniat faptul că instanțele de fond au reținut

în acțiunile inculpatelor modalitățile alternative prevăzute în dispoziția infracțiunii

de trafic de ființe umane, fiind descrise pe larg în fapta constatată, și contradictoriu

a calificat acțiunile acestora în infracțiunea de proxenetism.

Prin urmare, instanța de recurs a conchis că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre contradictorie și nemotivată, contrară prevederilor art. 6 CEDO, reținând

în acest sens jurisprudența CtEDO potrivit căreia, rolul unei decizii motivate este să

demonstreze părților că ele au fost auzite. O decizie motivată oferă părții

posibilitatea de a o contesta, precum și posibilitatea ca decizia să fie revizuită de

către o instanță de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc

un control public al administrării justiției. Dreptul de a fi auzit, prin urmare, include

nu doar posibilitatea de a prezenta argumente instanței, dar de asemenea obligația

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente aufost acceptate sau respinse (cauza Fomin vs Moldovei din

11 octombrie 2011, nr. 36755/06).

De asemenea, instanța de recurs a menționat că nu poate fi reținut ca fiind

relevant nici argumentul primei instanțe, invocat în decizia recurată că, deși în

ședința de judecată inculpatele Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea) Olga și Rusanovschi

(Socolovschi) Diana nu și-au recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, dar din declarațiile acestora se atestă

recunoașterea acțiunilor care se încadrează în baza art. 220 alin. (1) Cod penal,

acestora le sunt aplicabile prevederile art. 1 al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind

amnistia.

Instanța de recurs a precizat, că instanța de apel verificând cauza sub aspectul

întrunirii exigențelor actului de amnistie în privința inculpatelor, urma să aprecieze

just, dacă acesta poate fi aplicat ținându-se cont nu doar de sancțiunea normei

penale incriminată inculpatelor, dar și de toate prevederile ce reglementează

pedeapsa penală, individualizarea acesteia, precum și alte criterii ce țin de

tratamentul juridic penal.

În opinia instanței de recurs, situația descrisă nu poate fi corectată în recurs,

fiind constatată o încălcare flagrantă comisă de către instanța de apel a prevederilor

art. 394 și 395 Cod de procedură penală, or, conform art. 419 Cod de procedură

penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor

generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod

corespunzător, și prin urmare constatându-se că instanța a admis o eroare gravă de

9

fapt, care a afectat soluția instanței, temei ce se încadrează în prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Astfel, instanța de recurs a menționat că decizia atacată prezintă deficiențe

sub aspectul motivării, fiind una confuză și fără o argumentare concretă, instanța de

apel preluând doar argumentele din sentința primei instanțe, fără a da o apreciere

proprie situației și probelor administrate în cauza penală.

Instanța de recurs a reiterat, că hotărârile pronunțate de instanțele ierarhic

inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a verifica

corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Or, nu numai nemotivarea hotărârii,

dar și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă

motiv de casare. Nemotivarea ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de

procedură.

În acest sens, instanța de recurs a conchis, că în cadrul rejudecării cauzei,

instanța de apel urmează, prin verificarea probelor administrate în cadrul urmăririi

penale, precum și celor din ședințele de judecată din punct de vedere al coroborării,

în strictă conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, prin

delimitarea infracțiunii de trafic de ființe umane de infracțiunea de proxenetism, să

constate totuși dacă în acțiunile inculpatelor Solonaru Lidia, Hîncu (Gorea) Olga și

Rusanovschi (Socolovschi) Diana sunt sau nu prezente elementele infracțiunii

prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, în baza căreia acestea au fost puse

sub învinuire, sau de art. 220 alin. (1) Cod penal, în baza căreia inculpatele au fost

recunoscute vinovate și condamnate.

Instanța de recurs a menționat, că orice schimbare a încadrării juridice, atât

în sensul atenuării, cât și a agravării, urmează a fi minuțios analizată și argumentată

de instanța deferită cu judecarea cauzei.

2020, a fost admis apelul, casată sentința primei instanțe, cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

Rusanovschi (Socolovschi) Diana a fost recunoscută vinovată și condamnată

în baza art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, la 7 (șapte) ani 6 (șase) luni închisoare, cu

privarea de dreptul de a exercita funcții publice, activități în domeniul gestionării

mijloacelor financiare și activități legate de transportarea persoanelor peste

hotarele Republicii Moldova pe un termen de 3 (trei) ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis pentru femei.

În baza art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial cu pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din

12 februarie 2015, i s-a stabilit lui Rusanovschi (Socolovschi) Diana pedeapsa

definitivă de 11 (unsprezece) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita

funcții publice, activități în domeniul gestionării mijloacelor financiare și activități

legate de transportarea persoanelor peste hotarele Republicii Moldova pe un

termen de 5 (cinci) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru

10

femei.

Solonaru Lidia a fost recuoscută vinovată și condamnată în baza art. 165

alin. (2) lit. d) Cod penal, la 7 (șapte) ani 6 (șase) luni închisoare, cu privarea de

dreptul de a exercita funcții publice, activități în domeniul gestionării mijloacelor

financiare și activități legate de transportarea persoanelor peste hotarele

Republicii Moldova pe un termen de 3 (trei) ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis pentru femei.

Hîncu (Gorea) Olga a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 165

alin. (2) lit. d) Cod penal, la 7 (șapte) ani 6 (șase) luni închisoare, cu privarea de

dreptul de a exercita funcții publice, activități în domeniul gestionării mijloacelor

financiare și activități legate de transportarea persoanelor peste hotarele

Republicii Moldova pe un termen de 3 (trei) ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis pentru femei.

7.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că analizând

probele administrate în cadrul urmăririi penale, cercetate în cadrul ședinței de

judecată în prima instanță, precum și cercetate și verificate în instanța de apel, prin

prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar în ansamblu din punct

de vedere al coroborării lor, consideră că acțiunile infracționale ale inculpatelor

Rusanovschi (Socolovschi) Diana, Solonaru Lidia și Hîncu (Gorea) Olga, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d)

Cod penal, traficul de ființe umane, adică recrutarea, transportarea, transferul,

adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără consimțământul acesteia, în

scop de exploatare sexuală comercială, cu participarea mai multor persoane.

Cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal,

instanța de apel a reținut că latura obiectivă a infracțiunii de trafic de ființe umane,

cuprinde fapta prejudiciabilă care cuprinde următoarele două acțiuni (inacțiuni) cu

caracter alternativ: 1) acțiunea principală, și 2) acțiunea adiacentă.

Astfel, acțiunea principală din cadrul infracțiunii de trafic de ființe umane

cunoaște următoarele modalități normative cu caracter alternativ: 1) recrutarea

victimei, 2) transportarea victimei, 3) transferul victimei, 5) primirea victimei.

Acțiunea principală, sub oricare din modalitățile specificate, trebuie să fie însoțită

de acțiunea sau inacțiunea adiacentă, în oricare din modalitățile sale.

Instanța de apel a menționat, că traficul de ființe umane este o infracțiune

formală și se consideră consumată o dată cu săvârșirea cel puțin a unei din acțiunile

care identifică latura obiectivă.

Latura subiectivă a infracțiunii de trafic de ființe umane se caracterizează în

primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. Pentru realizarea laturii

obiective a traficului de ființe umane este necesară existența cel puțin a unei

varietăți din prima categorie de acțiuni infracționale și cel puțin a uneia din a doua

categorie de acțiuni menționate.

De asemenea, instanța de apel a indicat, că recrutarea în scopul traficului de

ființe umane presupune atragerea persoanei prin selecționare într-o anumită

11

activitate, determinată de scopurile stipulate la alin. (1) al art. 165 Cod penal.

Transportarea în scopul traficului de ființe umane presupune deplasarea unei

persoane dintr-un loc în altul în perimetrul unui stat sau peste frontieră, folosind

diferite mijloace de transport ori pe jos.

Prin adăpostirea unei persoane se are în vedere plasarea victimei într-un loc

ferit pentru a nu fi descoperită de către reprezentanții organelor de stat sau de terțe

persoane care ar putea denunța traficantul.

Abuzul de poziție de vulnerabilitate constă în utilizarea de către traficant a

stării speciale în care se găsește o persoană datorită: a) situației sale precare din

punct de vedere al supraviețuirii sociale; b) situației create de o sarcină, boală,

infirmitate, deficiență fizică sau mintală; c) situației sale precare și ilegale legate de

intrare sau ședere în țară, de tranzit sau destinație. Abuzarea de situația de

vulnerabilitate a victimei constituie element al traficului. Prin situația de

vulnerabilitate a victimei urmează de înțeles orice tip de vulnerabilitate, fie ea

psihică, afectivă, familială, socială sau economică. Se are în vedere ansamblul de

situații disperate care poate face un om să accepte exploatarea sa.

Prin exploatare sexuală comercială se înțelege activitate aducătoare de

profituri, care are drept urmare majorarea activului patrimonial al făptuitorului sau

altor persoane, exprimându-se în folosirea victimei prin constrângere în prostituție

sau în industria pornografică.

Instanța de apel a constatat, că vina inculpatelor Rusanovschi (Socolovschi)

Diana, Solonaru Lidia și Hîncu (Gorea) Olga în săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, a fost confirmată prin probele administrate, or,

prima instanță eronat a stabilit că fapta inculpatelor nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de ființe umane, și respectiv, greșit a recalificat

acțiunile acestora în baza art. 220 alin. (1) Cod penal.

Or, prima instanță neîntemeiat a ajuns la concluzia că, acțiunile inculpatelor

nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2)

lit. d) Cod penal, în contextul în care indicând obiectul juridic principal și cel

secundar al componenței infracțiunii respective, cert s-a constatat ca inculpatele au

profitat de poziția de vulnerabilitate a părții vătămate, care le-a comunicat că nu are

surse de existență, intenționat au înșelat-o, propunându-i să o ajute să plece în

Turcia, unde o va angaja la un lucru bine plătit, în calitate de dădacă, tot ele

cunoscând cu certitudine care este specificul serviciilor care urmau a fi prestate de

partea vătămată în țara respectivă.

Reieșind din analiza probelor administrate la materialele cauzei, care sunt

pertinente și concludente, din declarațiile părții vătămate Guștiuc Cristina, instanța

de apel a constatat că acțiunile inculpatelor întrunesc elementele laturii obiective a

componenței infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, care se

formează din două categorii de acțiuni de sine stătătoare legate între ele.

Or, inculpatele au recrutat-o pe Guștiuc Cristina în scop de exploatare sexuală,

prin abuz de poziție de vulnerabilitate, în contextul în care recrutarea victimei,

12

presupune racolarea, selectarea persoanelor traficate în vederea deplasării către

punctul destinat, acțiune care este prezentă în fapta inculpatelor în raport cu partea

vătămată.

În acest sens, instanța de apel a precizat, că acțiunile de recrutare se desprind

din însăși constatările primei instanțe, care a indicat că, inculpata Solonaru Lidia,

cunoscând despre intenția părții vătămate Guștiuc Cristina de a pleca în Turcia

pentru a câștiga bani prin acordarea serviciilor sexuale, i-a oferit cazare,

adăpostind-o în apartamentul său din mun. Chișinău în perioada în care aceasta

și-a perfectat actele pentru plecarea în Turcia.

Mai mult, în aceeași perioadă, a informat-o pe partea vătămată despre faptul

că verișoara sa, Rusanovschi (Socolovschi) Diana se află în Turcia, ca ulterior acestea

să contacteze prin „Skype” la calculatorul acesteia.

De asemenea, instanța de apel a stabilit că din declarațiile părții vătămate

Guștiuc Cristina, se atestă faptul că partea vătămată, cu aportul și la insistența

inculpatelor, și-a perfectat pașaportul pe banii împrumutați de la ruda inculpatei

Solonaru Lidia, iar din declarațiile inculpatei Hîncu (Gorea) Olga, rezultă că ultima a

venit în Republica Moldova, anume pentru a o însoți pe partea vătămată

Guștiuc Cristina în Turcia.

Totodată, instanța de apel a constatat în acțiunile inculpatelor, fapta de

transportare, care în speță a fost materializată prin deplasarea părții vătămate

dintr- un loc, zborul cu avionul din Aeroportul Chișinău, în perimetrul unui stat

peste frontieră, Turcia în or. Antalya, suportarea cheltuielilor pentru perfectarea

pașaportului de uz extern și perfectarea vizei de intrare și ședere pe teritoriul

Turciei, adică în țara de destinație unde urma să presteze servicii sexuale.

Astfel, instanța de apel a reținut că prin extrasul din baza de date a sistemului

informațional automatizat privind trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova,

la punctul de trecere Chișinău-Aeroport, de către pasagerii rutei aeriene Chișinău-

Antalya, numărul rutei KK 1172 din 18 iunie 2012, se atestă că Guștiuc Cristina a

zburat cu Hîncu (Gorea) Olga, din Chișinău în Antalya, Turcia.

Prin urmare, instanța de apel a constatat incidența acțiunii adiacente ce se

referă la abuzul de poziția de vulnerabilitate, care a fost condiționat de mai mulți

factori cum ar fi: izolarea victimei, situația acesteia economică grea și lipsa de

resurse materiale, or, la momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatele cunoșteau

despre situația materială a familiei părții vătămate, fapt care se confirmă prin

declarațiile date de către inculpata Hîncu (Gorea) Olga inclusiv și în instanța de apel,

care a declarat că partea vătămată i-a comunicat doar că mama sa este bolnavă și că

are nevoie de bani ca să o trateze, prin declarațiile inculpatei Solonaru Lidia, care a

declarat că partea vătămată i-a comunicat că nu are bani, precum și prin declarațiile

părții vătămate, din care rezultă că acesta avea o stare materială foarte grea, nu era

încadrată în campul muncii și nu avea nici o sursă de venit, din care motiv a acceptat

plecarea în Turcia, și aflându-se acolo a fost de acord ca să se prostituieze, întrucât

ajungând în Antalya, nu a fost asigurată cu locul de muncă promis. A aflat de la

13

celelalte fete care deja erau acolo, despre tipul de muncă care urma să-l presteze,

însă Hîncu (Gorea) Olga și Rusanovschi (Socolovschi) Diana, nu i-au comunicat

nimic despre acest fapt.

Instanța de apel a mai indicat, că la infracțiunea prevăzută de art. 165

Cod penal, nu contează dacă victima a dat sau nu consimțământul de a fi exploatată

sexual, deoarece acordul acesteia nu a fost dictat de libera alegere, dar de starea ei

de vulnerabilitate, iar consimțământul victimei nu înlătură răspunderea penală a

făptuitorului, împrejurare care nu poate constitui temei de recalificare a acțiunilor

inculpatelor în infracțiunea de proxenetism, or, prezența consimțământului la

exploatarea sexuală nu exonerează inculpatele de răspundere penală pentru

infracțiunea de trafic de ființe umane, în contextul în care dispoziția infracțiunii de

trafic de ființe umane prevede expres „cu sau fără consimțământul victimei”.

Instanța de apel a conchis, că nu poate fi reținută poziția primei instanțe

referitor la recalificarea faptelor săvârșite de către inculpate din infracțiunea

prevăzută de art. 165 Cod penal, în baza art. 220 Cod penal, or, delimitarea dintre

infracțiunea de trafic de ființe umane și cea de proxenetism, se manifestă prin

obiectele juridice generice diferite ale celor doua infracțiuni, respectiv în valorile

sociale diferite protejate de legiuitor prin textele incriminatorii, astfel încât traficul

de ființe umane este o infracțiune contra persoanei, impusă prin constrângere în

diversele ei forme, iar proxenetismul este o infracțiune contra sănătății publice și

conviețuirii sociale.

Astfel, instanța de apel a stabilit că prima instanță nu a luat în considerație

faptul că partea vătămată Guștiuc Cristina, aflându-se în Turcia și fiindu-i

sechestrate actele și adăpostită într-o casă din or. Antalya, fiind determinată de

situația sa precară și ilegal legată de șederea pe teritoriul unui stat străin fără acte

de identitate, fără surse de existență și fără a cunoaște limba de comunicare, a fost

supusă exploatării sexuale comerciale până la 19 iulie 2012, cu aplicarea

constrângerii psihice, cu impunerea de a acorda contrar voinței sale, servicii sexuale

contra plată diferitor bărbați, în scopul restituirii unei pretinse datorii, astfel că

reținându-se considerentele teoretice, acțiunile inculpatelor se încadrează conform

infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal.

Cu referire la argumentele apărării cu privire la pretinsul motiv de răzbunare

din partea părții vătămate, instanța de apel a menționat că acesta nu poate fi reținut,

or, existența pretinsei unei datorii a părții vătămate către Solonaru Lidia, nu are

tangență și cu răzbunarea în privința inculpatelor Rusanovschi (Socolovschi) Diana

și Hîncu (Gorea) Olga, stabilindu-se direct și implicarea ultimelor în săvârșirea

infracțiunii.

Or, potrivit declarațiilor părții vătămate Guștiuc Cristina în coroborare cu

ansamblul probelor administrate și cercetate la dosar, nu s-a constatat faptul că

inculpatele au îndemnat-o și au determinat-o pe partea vătămată la practicarea

prostituției, și că ar fi tras careva foloase de pe urma practicării prostituției de către

partea vătămată, elemente specifice infracțiunii de proxenetism prevăzută de

14

art. 220 Cod penal.

În acest sens, instanța de apel a conchis că vinovăția inculpatelor

Rusanovschi (Socolovschi) Diana, Solonaru Lidia și Hîncu (Gorea) Olga în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, a fost pe deplin dovedită

prin probele administrate la cauza penală, care au fost cercetate în cadrul primei

instanțe, cercetate și verificate în cadrul instanței de apel.

Referitor la individualizarea pedepsei stabilite inculpatelor pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, instanța de apel ținând

cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, a reținut că infracțiunea prevăzută de

art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, se califică ca fiind una deosebit de gravă, faptul că

inculpatele nu și-au recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate,

inculpatele Solonaru Lidia și Hîncu (Gorea) Olga anterior nu au fost condamnate, iar

inculpata Rusanovschi (Socolovschi) Diana anterior a fost judecată, faptul că

inculpata Rusanovschi (Socolovschi) Diana are la întreținere trei copii minori,

inculpata Hîncu (Gorea) Olga are la întreținere doi copii minori, iar potrivit art. 76

și 77 Cod penal, în privința inculpatelor nu au fost reținute careva circumstanțe

atenuante sau agravante.

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței

de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia și menținerea sentinței primei

instanțe.

În argumentarea recursului menționează, că deși obligația organului de

urmărire penală potrivit art. 19 alin. (3) Cod de procedură penală, este de a stabili

toate circumstanțele care dovedesc vinovăția, precum și cele care demonstrează

nevinovăția, circumstanțele care atenuiază ori agravează răspunderea penală, atât

acuzarea în rechizitoriu, precum și instanța de apel în decizia de condamanare, nu

s-au expus asupra declarațiilor martorului Guștiuc Valentina care este mama lui

Guștiuc Cristina, potrivit cărora fiica acesteia о telefona și îi comunica că este la lucru

unde a ajutat-o о prietenă, și că i-a trimis 100 dolari, fără ca să-i comunice că este

ținută cu forța sau că practică prostituția contrar voinței sale.

Susțin, că instanța de apel urma să examineze cauza în limita învinuirii

înaintate, or, aceasta s-a bazat pe presupuneri și pe declarațiile părții vătămate care

sunt contradictorii cu materialele cauzei penale.

Consideră, că vinovăția inculpatei Hîncu (Gorea) Olga în săvârșirea

infracțiunii incriminată, nu a fost probată prin probe pertinente și concludente, prin

ce s-a încălcat art. 19 Cod de procedură penală, art. 20, 21 din Constituție, și art. 6,

13 CEDO.

Menționează, că Hîncu (Gorea) Olga nu a săvârșit infracțiunea prevăzută de

art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, or, aceasta nu a organizat transportarea lui

Guștiuc Cristina, acțiune care nu i se atribuie inculpatei Hîncu (Gorea) Olga, întrucât

Guștiuc Cristina a declarat că la îndemnul lui Solonaru Lidia, a decis să meargă odată

cu Hîncu (Gorea) Olga, deoareee aceasta la fel pleaca în Turcia.

15

Astfel, precizează că Hîncu (Gorea) Olga nu a transportat-o cu mijlocul său de

transport, precum și nu i-a procurat bilet și nu i-a achitat călătoria, nu a adăpostit-o

și nu i-a oferit gazdă, întrucât inculpata la fel avea rolul de a presta servicii sexuale

și era găzduită de către Ibraghim.

Mai mult, indică că Hîncu (Gorea) Olga, nu a tras careva foloase materiale sau

financiare de la partea vătămată Guștiuc Cristina, fapt confirmat de către ultima,

care a declarat că toși banii îi primea Ibraghim.

Consideră, că prima instanță corect a stabilit faptul că acțiunile inculpatei

Hîncu (Gorea) Olga, nu întrunesc elementele componente ale infracțiunii prevăzute

de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, și anume, recrutarea care se manifestă prin

transportare, adăpostire, amenințare, răpire, înșelare sau abuz de vulnerabilitate, în

contextul în care mama părții vătămate, Guștiuc Valentina a declarat că situația

financiară în familia sa, niciodată nu a fost grea.

Conchid, că instanța de apel nu a analizat rolul și tangența fiecărei inculpate

la săvârșirea infracțiunii, și fără a clarifica aceste circumstanțe, a constatat aceeași

faptă în privința la toate inculpatele.

Diana, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală, contestă

decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia și menținerea

sentinței primei instanțe.

În argumentarea recursului menționează, că prima instanță corect a statuat

asupra faptului că atât pretinsa traficare a părții vătămate Guștiuc Cristina, precum

și organizarea prostituției în privința acesteia, sunt similare, deoarece au avut loc în

aceeași perioadă, același loc și de către aceleași persoane, or, acuzarea greșit a

delimitat aceste două acțiuni, care au fost încadrate diferit.

Susține, că fiind audiată inculpata Rusanovschi (Socolovschi) Diana, a

comunicat că în perioada iunie-iulie 2012, a fost plecată în Turcia, or. Antalya, iar

Guștiuc Cristina cunoscând despre faptul că se ocupă cu prestarea serviciilor

sexuale, ultima a decis și ea să plece la muncă, declarând că este de acord să presteze

diferite servicii, de la bonă până la prestarea serviciilor sexuale.

De asemenea, indică că însăși partea vătămată a declarat că a plecat în Turcia

cu avionul împreună cu Hîncu (Gorea) Olga, iar în acest sens, nu este clar formulată

învinuirea referitor la faptul cum a fost recrutartă partea vătămată Guștiuc Cristina

de către Hîncu (Gorea) Olga, întrucât acestea s-au întâlnit pentru prima dată după

ce partea vătămată a decis deja că dorește să plece în Turcia, aceeași situație fiind

relevantă și în privința inculpatei Rusanovschi (Socolovschi) Diana, care la fel s-a

întâlnit pentru prima dată cu partea vătătmată, în Turcia.

Precizează apărarea, că fiind audiată partea vătămată la etapa urmăririi

penale, aceasta a comunicat că Solonaru Lidia i-a dat suma de 1 200 lei pentru

perfectarea documentelor, declarații care au fost menținute și în timpul confruntării

efectuate cu ultima.

Menționează, că în cazul în care o persoană, nu recurge la mijloace de

16

constrângere, însă îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției, ori trage

foloase de pe urma practicării prostituției, acțiunile acesteia urmează a fi încadrate

în baza art. 220 Cod penal, iar în situația unor acte de recrutare, transportare,

transferare, adăpostire sau primire a unei persoane, prin amenințare, violență,

răpire, înșelăciune, abuz de autoritate, de starea de vulnerabilitate sau prin alte

forme de constrângere, ori profitând de imposibilitatea altei persoane de a-și

exprima voința, sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primreade bani ori de alte

foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra

altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 165 Cod penal.

Consideră că instanța de apel urma să analizeze dubiile care au fost stabilite

de către prima instanță, referitor la faptul că partea vătămată Guștiuc Cristina, și-a

dat consimțământul său cu privire la practicarea prostituției în Turcia, or, prin

noțiunea de constrângere se înțelege că: 1) făptuitorul impune să practice

prostituția acea persoană, care a decis să înceteze această activitate; 2) făptuitorul

impune victima să practice prostituția sub controlul lui sau al unei alte persoane,

contrar dorinței victimei de a practica prostituția de sine stătător.

Astfel, partea vătămată Guștiuc Cristina nu a fost constrânsă să presteze

servicii sexuale, fapt ce rezultă și din declarațiile acesteia.

În opinia apărării, instanța de apel nu a constatat cu certitudine vinovăția

inculpatei Rusanovschi (Socolovschi) Diana în săvârșirea infracțiunii de trafic de

ființe umane, iar în consecință instanța de apel a aplicat inculpatei o pedeapsă prea

aspră în raport cu fapta săvârșită.

Conchide că instanța de apel a apreciat unilateral probele, nu a analizat just

toate probele apărării, care au fost apreciate și de către prima instanță, iar la

individualizarea pedepsei stabilite, aceasta greșit a aplicat prevederile art. 7, 75

Cod penal și nu a luat în considerație motivul pentru care a fost săvârșită

infracțiunea, personalitatea celui vinovat, circumstanțele atenuante, precum și

scopul pedepsei aplicate. Totodată, precizează că inculpata a fost lipsită de dreptul

la ultimul cuvânt în conformitate cu art. 380 Cod de procedură penală.

Susține, că în privința lui Rusanovschi (Socolovschi) Diana urmează a fi

reținut faptul că aceasta este o persoană caracterizată pozitiv, are o vârstă tânără, și

are trei copii minori ls întreținere.

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței

de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia și menținerea sentinței primei

instanțe.

În argumentarea recursului menționează, că partea vătămată a avut

posibilitatea să se adreseze la poliție în Turcia, însă aceasta nu a apelat la organele

de resort, fapt ce atestă că ultima a dorit ca să rămână în Turcia, or, aceasta personal

s-a prezentat la poliție, în Turcia, cu scopul de a-și prelungi viza pentru o perioadă

de 3 luni, având astfel posibilitatea de a comunica poliției despre acțiunile

17

inculpatelor.

Susține, că instanța de apel nu a luat în considerație faptul că partea vătămată

Guștiuc Cristina a depus plângere din motive de răzbunare în privința lui

Solonaru Lidia, întrucât ultima la fel a depus o plângere în pivința lui Guștiuc

Cristina pentru fapta unui furt.

În opinia apărării, la individualizarea pedepsei stabilite inculpatei

Solonaru Lidia, instanța de apel urma să aplice prevederile art. 79 alin. (1)

Cod penal, potrivit cărora se consideră circumstanță excepțională persoanele care

au atins vârsta de 18 ani dar nu au atins vârsta de 21 ani, or, aceasta a aplicat

inculpatei o pedeapsă prea aspră.

Conchide, că acțiunile lui Solonaru Lidia nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal.

inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit neîntemeiate.

Susține acuzarea, că motivele invocate în recursuri, au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel și o altă opinie asupra probelor care au fost puse la

baza hotărârii de condamnare, nu poate fi temei pentru reexaminarea cauzei.

în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestora din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

12.1. Cu referire la recursurile ordinare declarate de inculpata Hîncu (Gorea)

Olga împreună cu avocatul Popa Marin, și avocatul Bacalâm Anatolie în numele

inculpatei Rusanovschi (Socolovschi) Diana, Colegiul penal notează că potrivit

art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în

cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Colegiul penal menționează, că potrivit practicii judiciare constante, erorile de

drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau

substanțial. Instanța de recurs verifică, dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Din textul recursurilor declarate, Colegiul penal constată că recurenții invocă

temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală,

potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când: 6) instanța

18

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; 8) nu au fost întrunite elementele

infracțiunii; 12) faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept prevăzute de

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că astfel

de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursurilor declarate,

dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile

art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și hotărârea adoptată

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, iar motivarea soluției

fiind în corespundere cu dispozitivul hotărârii, acesta fiind clar.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța de

apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Așadar, cu referire la criticile invocate de recurenți precum că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul penal le

apreciază ca fiind inoportune în contextul în care sentința primei instanțe a fost

contestată cu apel doar de către partea acuzării.

De asemenea, reieșind din esența criticilor invocate de către recurenți,

Colegiul penal reține că acestea se referă în mare parte doar la chestiunea de

apreciere a probelor. Or, aceștia fac o proprie evaluare a materialului probator,

prezentând versiunea potrivit căreia probele administrate de către instanțele de

fond nu confirmă vinovăția inculpatelor Solonaru Lilia, Rusanovschi (Socolovschi)

Diana și Hîncu (Gorea) Olga în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 165 alin. (2)

lit. d) Cod penal, din motiv că acțiunile acestora întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. (1) Cod penal.

Sub acest aspect, însă, se impune precizarea că aprecierea probelor este unul

din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de

muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și

de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se

bazeze pe prevederile legale, precum și pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul lor

19

sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că motivele

de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv sub aspectul casării

ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece instanța de recurs nu analizează

conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu

stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele de fond, aceasta

fiind sarcina primordială a instanțelor respective.

Din aceste considerente, Colegiul penal nu examinează criticile referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele

de fond, corectitudinea dispunerii condamnării inculpatului conform învinuirii

incriminate, astfel că reaprecierea probelor, în modul propus de către recurenți, nu

se încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură penală, iar o altă opinie

asupra probelor, care au fost puse la baza hotărârii primei instanțe, apoi verificate

de instanța de apel, prin continuarea judecării cauzei în fond, nu poate servi temei

pentru reexaminare a cauzei.

În acest sens Colegiul penal atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a

ținut cont de prevederile art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a cercetat

probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia privind casarea sentinței

primei instanțe și condamnarea inculpatelor.

Contrar argumentelor avocatului Bacalâm Anatolie în numele inculpatei

Rusanovschi (Socolovschi) Diana prin care se invocă faptul, că la fundamentarea

soluției, instanța de apel nu a luat în considerație și probele apărării, Colegiul penal

conchide, că instanța de apel a examinat toate probele din dosar și nu a dat prioritate

celor în favoarea condamnării inculpatelor, așa cum susține apărarea, însă le-a

analizat în ansamblul lor prin coroborare, corect ajungând la concluzia că ele sunt

suficiente pentru a fundamenta o acuzație penală în privința acestora.

Totodată, recurenții consideră că instanța de apel, a adoptat o soluție

insuficient motivată, însă Colegiul penal relevă că nu s-a stabilit presupusa eroare

de drept invocată de către tutularii cererilor de recurs, or, din conținutul deciziei

recurate rezultă în mod clar raționamentele care au fundamentat soluția instanței

de apel prin care Solonaru Lilia, Rusanovschi (Socolovschi) Diana și Hîncu (Gorea)

Olga au fost condamnate în baza art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal.

La fel, Colegiul penal stabilește, că în speță, nu a fost comisă nici o eroare de

drept, așa precum se susține de către recurenți, or, pentru a constitui caz de casare,

eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra

soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, dar

20

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța

de recurs.

De asemenea, instanța de recurs consideră că dispozitivul deciziei instanței

de apel a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 415 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, din care rezultă că instanța de apel, judecând cauza în ordine de

apel, admite apelul, casând sentința total, și pronunță o nouă hotărâre, potrivit

modului stabilit, pentru prima instanță.

Astfel, instanța de recurs nu a stabilit în speță existența erorilor de drept

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Cu referire la argumentele recurenților cu privire la existența în cauza

examinată a erorilor de drept prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 8) și 12) Cod de

procedură penală, invocând în acest sens că acțiunile inculpatelor Solonaru Lilia,

Rusanovschi (Socolovschi) Diana și Hîncu (Gorea) Olga nu întrunesc elementele

conctitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, acestea

corect fiind reîncadrate de către prima instanță în baza art. 220 alin. (1) Cod penal,

Colegiul penal constată că alegațiile titularilor cererilor de recurs în această parte

sunt vădit neîntemeiate.

La caz, se reține că instanța de apel a cercetat toate probele administrate în

cauză și le-a oferit o apreciere obiectivă, care în ansamblul lor, au confirmat

vinovăția inculpatelor Solonaru Lilia, Rusanovschi (Socolovschi) Diana și Hîncu

(Gorea) Olga în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal,

în consecință atribuind o încadrare juridică corectă în acest sens, acțiunilor

incriminate inculpatelor.

Prin urmare, Colegiul penal, apreciază ca fiind corect fundamentată concluzia

instanței de apel cu privire la faptul că prima instanță neîntemeiat a stabilit că fapta

inculpatelor Solonaru Lilia, Rusanovschi (Socolovschi) Diana și Hîncu (Gorea) Olga

nu întrunește elementele componente ale infracțiunii de trafic de ființe umane,

prevăzută de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, eronat recalificând acțiunile acestora

în baza art. 220 alin. (1) Cod penal, în contextul în care indicând obiectul juridic

principal și cel secundar al componenței acestei infracțiuni, s-a constatat cu

certitudine că inculpatele au profitat de poziția de vulnerabilitate a părții vătămate,

care le-a comunicat că nu are surse de existență, intenționat au înșelat-o

propunându-i să o ajute să plece în Turcia, unde o va angaja la un lucru bine plătit

în calitate de bonă, inculpatele cunoscând cert care este specificul serviciilor care

urmau a fi prestate de către partea vătămată în țara respectivă.

Astfel, instanța de apel a constatat că acțiunile inculpatelor Solonaru Lilia,

Rusanovschi (Socolovschi) Diana și Hîncu (Gorea) Olga întrunesc elementele laturii

obiective a componenței de infracțiune prevăzută de art. 165 alin. (2) lit. d)

Cod penal, deoarece inculpatele au recrutat-o pe Guștiuc Cristina în scop de

21

exploatare sexuală, prin abuz de poziție de vulnerabilitate, or, recrutarea victimei

presupune racolarea, selectarea persoanelor traficate în vederea deplasării către

punctul destinat, component care se constată în acțiunile acestora în raport cu

partea vătămată.

Colegiul penal, analizând materialele cauzei în raport cu argumentele

invocate de către recurenți, conchide că instanța de apel, la judecarea apelului a

respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală, și în mod întemeiat a ajuns

la concluzia că acțiunile inculpatelor Solonaru Lilia, Rusanovschi (Socolovschi)

Diana și Hîncu (Gorea) Olga nu întrunesc elementele componente ale infracțiunii

prevăzute de art. 220 alin. (1) Cod penal, astfel corect concluzionând că fapta

inculpatelor urmează a fi încadrată în baza art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal,

motivându-și temeinic soluția în acest sens, așa cum este indicat în pct. 7, 7.1. al

prezentei decizii, soluție pe care instanța de recurs o însușește și reiterarea căreia

nu o consideră necesară, deoarece soluția instanței de apel este pe deplin conformă

circumstanțelor de fapt și de drept stabilite, precum și practicii judiciare constante.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în cazul în care instanțele de fond și-au motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției acestor instanțe (a se vedea, în special, cauzele Garcia Ruiz v. Spania,

hotărârea din 21 ianuarie 1999; Helle v. Finlanda, hotărârea din 19 decembrie 1997).

Totodată, în concepția Curții Europene, art. 6 § 1 nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (cauza Van de Hurk v.

Olanda, nr. 16034/90 din 19 aprilie 1994, Immeubles Groupe Kosser v. Franța,

nr. 38748/97 din 09 martie 1999).

Prin urmare, Colegiul penal conchide că alegațiile recurenților în sensul că

acțiunile inculpatelor nu întrunesc elementele componente ale infracțiunii de trafic

de ființe umane, acestea fiind greșit calificate în baza art. 165 alin. (2) lit. d)

Cod penal, fapta urmând a fi recalificată în baza art. 220 alin. (1) Cod penal, sunt

neîntemeiate, prin urmare temeiurile de casare prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 8)

și 12) Cod de procedură penală, nu s-au adeverit.

12.2. Referitor la recursul ordinar declarat de avocatul Berezovschi Adrian în

numele inculpatei Solonaru Lidia, Colegiul penal notează că potrivit art. 432 alin. (2)

pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în

principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea

părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

constată că, recursul este declarat peste termen.

Dispozițiile art. 422 Cod de procedură penală, prevăd expres că termenul de

recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, dispozitivul deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 24 februarie 2020,

22

(f.d. 22-28, vol. IV), în prezența inculpatei Solonaru Lidia și avocatului inculpatei

Berezovschi Adrian, care au fost înștiințați despre ziua pronunțării deciziei

motivate, stabilită pentru data de 25 martie 2020, iar ulterior amânată pentru data

de 18 mai 2020.

De asemenea, instanța de recurs atestă că inculpata Solonaru Lidia și avocatul

acesteia Berezovschi Adrian, la data stabilită pentru pronunțarea deciziei motivate,

nu s-au prezentat în ședința de judecată. Astfel, copia acesteia a fost expediată

pentru cunoștință acestora, la data de 25 mai 2020 (f.d.60, vol. IV).

La caz, termenul de declarare a recursului se calculează din 19 mai 2020, ziua

imediat următoare datei pronunțării deciziei motivate și a expirat la 19 iunie 2020,

aceasta fiind și ultima zi de depunere a recursului, pe când avocatul Berezovschi

Adrian în numele inculpatei Solonaru Lidia a declarat recursul la 22 iunie 2020,

respectiv cu depășirea termenului de declarare a acestuia.

Astfel, întrucât partea apărării și inculpata au avut la cunoștință despre

examinarea dosarului, însă aceștia nu au fost prezenți la pronunțarea deciziei

motivate, omisiunea de a respecta termenul de depunere a recursului nu poate fi

imputată instanței de judecată, or, apărarea urma să se intereseze de soarta

dosarului, având obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum

sugerează și jurisprudența CEDO (cauza Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din

11 septembrie 2007, cauza Ghirea versus Moldova din 26 iunie 2012), de a proteja

drepturile inculpatului de acces la instanță, inclusiv și de a depune în termenul legal

cererea de recurs, fapt însă ignorat de aceștia, ce în consecință, s-a soldat cu

omiterea nejustificată a termenului de declarare a recursului.

Potrivit prevederilor art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în

care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen.

Conform art. 231 Cod de procedură penală, termenele stabilite de prezentul

cod se calculează pe ore, zile, luni și ani. La calcularea termenelor procedurale se

pornește de la ora, ziua, luna și anul indicate în actul care a provocat curgerea

termenului, afară de cazurile în care legea dispune altfel. La calcularea termenelor

pe ore sau pe zile nu se ia în calcul ora sau ziua de la care începe să curgă termenul,

nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

Colegiul penal menționează că termenul de recurs este absolut și are caracter

imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea

de atac, iar recursul declarat după expirarea termenului se va respinge ca tardiv,

deoarece legea procesual-penală ce reglementează procedura examinării recursului

ordinar, nu prevede posibilitatea de repunere în termen a recursului.

Raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 422, 432 alin. (2)

pct. 2) Cod de procedură penală, Colegiul penal conchide, că recursul declarat de

avocatul Berezovschi Adrian în numele inculpatei Solonaru Lidia este inadmisibil,

deoarece este declarat peste termen.

23

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către inculpata Hîncu

(Gorea) Olga împreună cu avocatul Popa Marin, avocatul Bacalâm Anatolie în

numele inculpatei Rusanovschi (Socolovschi) Diana și de către avocatul Berezovschi

Adrian în numele inculpatei Solonaru Lidia, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 24 februarie 2020, în cauza penală în privința lui

Rusanovschi (Socolovschi) Diana xxxxx, Solonaru Lidia xxxxx și Hîncu (Gorea)

Olga xxxxx, cele declarate de către inculpata Hîncu (Gorea) Olga împreună cu

avocatul Popa Marin și de către avocatul Bacalâm Anatolie în numele inculpatei

Rusanovschi (Socolovschi) Diana, ca fiind vădit neîntemeiate, iar cel declarat de

către avocatul Berezovschi Adrian în numele inculpatei Solonaru Lidia, ca fiind

declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 21 mai 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

24