1ra-197/21 — art.179 al.2 CP

1ra-197/21 — art.179 al.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-197/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie și Cobzac Elena,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către inculpatul Hudolei Iurii și de către avocatul acestuia, Artur Zagorneanu, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17

iunie 2020, în cauza penală în privința lui

Hudolei Iurii xxx, născut la xxx, originar din

xxx și domiciliat în xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 21.01.2019 - 15.11.2019;

Instanță de apel: 18.12.2019 - 17.06.2020;

Instanță de recurs: 09.09.2020 - 10.03.2021.

a c o n s t a t a t :

Hudolei Iurii a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.179 alin.(2) Cod

penal, la amendă în mărime de 600 unități convenționale, echivalentul a 30 000 lei.

S-a dispus încasarea de la Hudolei Iurii, în beneficiul lui Ciubuc Nicolae,

prejudicial moral în mărime de 5 000 lei. În rest, pretenția cu privire la încasarea

prejudiciului moral, s-a respins ca fiind neîntemeiată.

S-a dispus încasarea de la Hudolei Iurii în beneficiul statului, cheltuielile

judiciare în sumă de 320 lei.

19 octombrie 2018, aproximativ la ora 20:00, acționând cu intenție directă, dându-

și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările

prejudiciabile, urmărind scopul pătrunderii ilegale în domiciliul unei persoane fără

consimțământul acesteia, a pătruns ilegal în domiciliul părții vătămate Ciubuc

Nicolae, situat în xxx, fără consimțământul proprietarului și la cerințele legale ale

ultimului de a părăsi locuința, acesta nu reacționa și refuza să o părăsească,

numindu-l cu cuvinte necenzurate. În același timp, Hudolei Iurii l-a agresat fizic pe

Ciubuc Nicolae, aplicându-i lovituri cu mâinile și picioarele, cauzându-i ultimului,

potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 201831D0164 din 9 noiembrie 2018,

echimoză pe coapsa stângă, care duce la dereglarea sănătății până la 6 zile, iar în

baza acestui criteriu se califică ca vătămări corporale neînsemnate.

1

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin

care inculpatului Hudolei Iurii pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.179

alin.(2) Cod Penal săi fie stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 950

unități convenționale. De asemenea, a solicitat admiterea integrală a acțiunii civile

depusă de către partea vătămată Ciubuc Nicolae și anume a încasa de la Hudolei

Iurie, în beneficiul părții vătămate prejudiciul moral în mărime de 10 000 lei.

În motivarea cerințelor sale s-au invocat următoarele aspecte:

- instanța de judecată nu a ținut cont de circumstanțele cazului, nefiind luate

în considerație nici împrejurările de fapt în care a fost comisă infracțiunea și nici

faptul că inculpatul Hudolei Iurii a săvârșit infracțiunea cu aplicarea violenței

asupra unei persoane în etate;

- pedeapsa solicitată de către acuzare a avut drept scop corectarea și

reeducarea inculpatului, având drept scop prevenirea săvârșirii de către inculpat a

altor infracțiuni similare sau mai grave, astfel consideră că pedeapsa aplicată

inculpatului Hudolei Iurii de către prima instanță este prea blândă. Totodată, a

notat că prima instanță nu a ținut cont de scopul pedepsei care primordial trebuie să

restabilească echitatea socială și să prevină săvârșirea de noi infracțiuni atât din

partea condamnatului cât și a altor persoane;

- pedeapsa aplicată de prima instanță nu va contribui la realizarea scopului

pedepsei penale și anume corectarea și reeducarea persoanei care a comis

infracțiunea dată, precum și curmarea și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

3.1. Inculpatul a contestat cu apel sentința, solicitând casarea acesteia, cu

pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatul Hudolei Iurii învinuit în comiterea

infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(2) Cod Penal să fie achitat, deoarece fapta nu

există, iar dacă ar fi existat nu este comisă de către el. Acțiunea civilă înaintată de

partea vătămată să fie respinsă integral.

În motivarea cerințelor sale a invocat următoarele aspecte:

- de fapt, conflictul între Hudolei Iurii și vecinul său Ciubuc Nicolae este de

mai mult timp, de mai mult de 7 ani, din motivul că Ciubuc Nicolae nu respectă

dreptul de vecinătate, își parchează toate automobilele în drum, creându-le la toți

disconfortul de a avea acces la gospodăria lor, de a avea acces o utilitate necesară

la caz, aruncă deșeurile în drumul public, etc.;

- în ziua cu pricina Ciubuc Nicolae a avut oaspeți cu care au consumat alcool

în curtea sa. El era în stare de ebrietate avansată. Pe parcursul zilei ultimul ca de

obicei a început să o numească pe Hudolei Veronica, soția învinuitului necenzurat,

a apucat-o de mâni, a împins-o, în acest sens la materialele cauzei sunt anexate

concluziile medicului legist;

- soția l-a telefonat pe Hudolei Iurii, i-a povestit ce s-a întâmplat, el fiind la

serviciu, a revenit acasă pe la orele 18:30-19:00. A intrat în drumul public, a parcat

în fața porții sale, a iești din automobil și câinii lui Ciubuc Nicolae l-au atacat,

lătrând, iar unii din câini au vrut să îl muște. El a început să se apere de ei, flutura

cu picioarele în câinii care îl atacau;

- la un moment Hudolei Iurii a simțit o lovitură în cap cu un obiect în partea

stângă tâmplă aplicată de către Ciubuc Nicolae, a reușit să se ferească un pic, dar

totuși a fost lovit, cauzându-i vătămări, în acest sens sunt anexate la materialele

cauzei concluziile medicului-legist;

- în curtea unde stă Ciubuc Nicolae, inculpatul Hudolei Iurie nu a intrat nici

2

un centimetru. În afară de el și Ciubuc Nicolae nimeni nu era;

- Ciubuc Nicolae are vreo patru câini, pe care îi lasă dezlegați, sunt agresivi,

care mereu latră, când treci pe lângă poartă sar asupra plasei, te sperie, mereu ține

porțile deschise și câinii ies în drum și sar peste ei și îi latră, etc.;

- consideră că, intenționat Ciubuc Nicolae a depus o plângere asupra lui

Hudolei Iurii, de frică și ca să nu fie el pedepsit a falsificat depozițiile sale;

- viața în vecinătatea cu Ciubuc Nicolae se face imposibilă. Ciubuc Nicolae

și fiii săi creează conflicte, căci familia Hudolei a depus nu o dată plângere la

primărie pe faptul că intenționat își parchează automobilele sale în drum ca să nu

poată avea acces familia Hudolei la poarta lor, aruncă gunoi în drum, etc.;

- apărarea consideră că imobilul unde stă Ciubuc Nicolae nu este

proprietatea sa, ci a primăriei, în acest sens la materialele cauzei sunt prezente

extrasul de la Cadastru;

- vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii date nu s-a dovedit și prin

declarațiile martorilor acuzării care sunt prietenii și rudele părții vătămate, care nu

au văzut nimic și nu au auzit, dar au declarat toate din spusele părții vătămate.

Consideră că, prima instanță urma să aprecieze critic depozițiile ultimilor, cum ei

agresiv răspundeau apărării fapt care dovedesc relațiile ostile față de inculpat;

- prin urmare, în rezultatul examinării tuturor probelor acumulate în cadrul

urmăririi penale și în instanța de judecată în conformitate cu legea, în mod

obiectiv, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității,

precum și al coroborării lor, prima instanță a avut toate premisele de a emite o

sentință de achitare față de inculpatul Hudolei Iurii.

2020, apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut că, prima instanță

cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin prisma

admisibilității, pertinenței, concludenții, utilității și veridicității raportată la

declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a stabilit o corectă

situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului Hudolei Iurii

încadrarea juridică corespunzătoare, și anume art.179 alin.(2) Cod Penal.

În cadrul cercetării judecătorești, instanța de apel a constatat cu certitudine

că vina inculpatului Hudolei Iurii în comiterea infracțiunii incriminate se dovedește

prin cumulul de probe administrate și nominalizate supra, și anume prin

declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor și probele scrise cercetate din

materialele dosarului penal, care coroborează între ele și demonstrează

incontestabil vina inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate.

4.2. Raportând motivele invocate în cererea de apel la materialele cauzei

penale, instanța de apel a conchis că argumentele invocate de inculpatul Hudolei

Iurii nu își găsesc confirmare în starea de fapt a prezentei cauze penale, motiv

pentru care consideră necesar a respinge ca fiind nefondat apelul declarat de

inculpatul Hudolei Iurii, împotriva sentinței.

Instanța de apel apreciind în conformitate cu prevederile art.101 alin.(1) Cod

procedură penală ansamblul probelor administrate la dosar a constatat că versiunea

de apărare a inculpatului Hudolei Iurii precum că dânsul nu a pătruns în domiciliul

părții vătămate, nu l-a agresat fizic, nu s-a atins de poartă și nu a deteriorat-o, nu

este confirmată prin careva probe pertinente și concludente, această poziție fiind

3

combătută integral prin probele administrate de acuzatorul de stat.

La caz, instanța de apel a reținut ca fiind pertinente și concludente

declarațiile părții vătămate Ciubuc Nicolae, prin care se confirmă că inculpatul

Hudolei Iurii i-a deteriorat poarta, a intrat în curtea gospodăriei sale până la pragul

de la intrare în casă și i-a aplicat lovituri, iar la solicitările părții vătămate de a

părăsi gospodăria, inculpatul nu a reacționat și a iești doar atunci când fiul său l-a

apucat și l-a scos din ogradă.

Cu referire la argumentele inculpatului Hudolei Iurii precum că declarațiile

martorilor nu pot fi reținute, deoarece aceștia fie sunt rude cu partea vătămată

Ciubuc Nicolae, fie au relatat despre circumstanțe care le-au fost comunicate de

către partea vătămată, instanța de apel le apreciază critic, or, instanța de judecată

nu poate respinge declarațiile martorilor doar din considerentul că aceștia sunt rude

sau nu au fost martori oculari, fără a stabili pertinența, concludentența,

veridicitatea acestor declarații, ca urmare a coroborării lor cu întreg ansamblul de

probe administrate la dosar.

Instanța de apel a stabilit că, declarațiile părții vătămate Ciubuc Nicolae

coroborează pe deplin cu declarațiile martorilor Ciubuc Nicolae, Ciubuc Nadejda,

Conac Ștefan și Ungureanu Eugeniu, în acest sens, nefiind stabilite careva

divergențe sau alte temeiuri de a pune în îndoială veridicitatea acestor declarații,

depuse sub jurământ, cu preîntâmpinarea despre răspunderea penală pentru darea

declarațiilor intenționat false. Mai mult ca atât, instanța de apel a stabilit că

declarațiile părții vătămate Ciubuc Nicolae coroborează nu doar cu declarațiile

martorilor menționați supra, dar și cu actele scrise administrate la dosar.

Cu referire la argumentele inculpatului Hudolei Iurii precum că imobilul

unde locuiește Ciubuc Nicolae nu este proprietatea sa, instanța de apel le apreciază

ca fiind nefondate, deoarece aceste aspecte nu dezvinovățesc acțiunile inculpatului

și nici nu impun o recalificare a acțiunilor sale, or, din planșele fotografice anexate

la procesul-verbal de cercetare la fața locului rezultă că terenul unde a pătruns

inculpatul este îngrădit și acesta cunoștea cu certitudine că terenul era în folosința

părții vătămate.

Pe lângă aceasta, apelul formulat împotriva sentinței primei instanțe, potrivit

argumentelor invocate, sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanța de

judecată a apreciat probele și circumstanțele cauzei. Însă, pornind de la relevanțele

art.art.6 pct. 111), 27-414 alin.(1) și (2) a Codului de procedură penală, eroarea

gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar judecătorul apreciază

probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor

probelor administrate.

4.3. Cu referire la apelul declarat de acuzatorul de stat, instanța de apel a

reținut că sentința primei instanțe este contestată sub aspectul individualizării

pedepsei penale, în acest sens, acuzatorul de stat pledând pentru agravarea

pedepsei penale stabilită inculpatului Hudolei Iurii, solicitând aplicarea unei

pedepse sub formă de amendă în mărime de 950 unități convenționale.

Instanța de apel verificând chestiunea individualizării pedepsei penale în

privința inculpatului Hudolei Iurii a constatat că prima instanță a acordat deplină

eficiență prevederilor art.art.6, 7, 61, 75 Cod Penal, respectiv, a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele care atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența

4

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Apreciind în ansamblu circumstanțele comiterii faptei, caracterul și

gravitatea infracțiunii raportat la personalitatea inculpatului, instanța de apel a

respins solicitarea de apel a acuzatorului de stat privind agravarea pedepsei, așa

cum instanța de apel nu a stabilit nici un temei de a stabili maximul pedepsei sub

formă de amendă în cuantum de 950 unități convenționale, or, inculpatul Hudolei

Iurii a comis pentru prima dată o infracțiune mai puțin gravă, la locul de trai se

caracterizează pozitiv, iar careva circumstanțe agravante în privința acestuia nu au

fost stabilite.

4.4. În ceea ce privește acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Ciubuc

Nicolae raportată la argumentele acuzatorului de stat care a pledat pentru admiterea

integrală a pretențiilor de ordin moral, dar și la argumentele inculpatului Hudolei

Iurii care a solicitat respingerea acestora, instanța de apel a notat că nici una dintre

părțile la proces nu și-a motivat și nu a adus argumente în susținerea pretențiilor

invocate în cererile de apel.

În acest sens, instanța de apel a reținut că în cadrul ședinței de judecată în

prima instanță partea vătămată Ciubuc Nicolae a solicitat încasarea din contul lui

Hudolei Iurii în beneficiul său prejudiciul moral în mărime de 10 000 lei, deoarece

după cele întâmplate a fost nevoit să urmeze un tratament.

Instanța de apel verificând soluția primei instanțe în partea soluționării

acțiunii civile atestă că prima instanță la stabilirea cuantumului prejudiciului moral

a ținut în deplină măsură cont de caracterul și gravitatea suferințelor fizice, a luat în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul

social al persoanei vătămate.

În acest sens, instanța de apel a apreciat că suma de 5 000 lei dispusă de a fi

încasată din contul inculpatului Hudolei Iurii în beneficiul părții vătămate Ciubuc

Nicolae cu titlu de prejudiciu moral constituie o justă și echitabilă satisfacție a

prejudiciului moral suferit de reclamant, în coraport cu suferințele fizice și psihice

la care a fost supus și consecințele survenite, or, pretențiile invocate de către

Ciubuc Nicolae în cuantum de 10 000 lei sunt excesiv de mari.

La fel, instanța de apel a respins ca nefondată și solicitarea inculpatului

Hudolei Iurii privind respingerea integrală a acțiunii civile, așa cum în cadrul

cercetării judecătorești s-a stabilit vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.179 alin.(2) Cod Penal, iar în conformitate cu art.1398 Cod Civil

(în redacția valabilă la momentul comiterii infracțiunii, în vigoare până la

01.03.2019), cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat

să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul

moral cauzat prin acțiune sau omisiune.

alin.(1) pct.6), 8) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia,

solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin

care inculpatul Hudolei Iurii să fie achitat din motiv că lipsesc elementele

constitutive ale infracțiunii.

În motivarea cerințelor sale, recurentul a invocat că nu este de acord cu

soluția instanței de fond și de apel din motivul că, în acțiunile inculpatului nu au

fost întrunite elementele infracțiunii. A remarcat că, instanța de apel nu s-a expus

5

motivat asupra argumentelor indicate în cererea de apel, și nu a respectat principiile

generale ce reglementează desfășurarea procesului penal la capitolul administrării și

prezentării probelor de către părți, circumstanță care constituie temei de casare a

deciziei pronunțate de ea.

Consideră că, atât sentința instanței de fond cât și decizia instanței de apel

sunt absolut ilegale și neîntemeiate, bazate pe apreciere eronată a tuturor probelor

anexate la dosar, mai mult ca atât și instanța de fond cât și instanța de apel au

examinat cauza unilateral.

A remarcat că, învinuirea adusă inculpatului nu este întemeiată, deoarece

acuzarea nu a acumulat și nu a prezentat în fața instanței careva probe

incontestabile care ar dovedi cert vinovăția lui în comiterea infracțiunilor sus

enumerate.

Instanța de fond și cea de apel pripit și nemotivat au concluzionat vinovăția

inculpatului Hudolei Iurii în comiterea infracțiunii incriminate și nu a dorit să ia în

considerare motivele invocate de apărare. A atras atenția că, instanțele inferioare

susținând poziția de condamnare adoptată în privința lui Hudolei Iurii rețin de o

manieră mecanică și în totalitate actul de învinuire. De asemenea, se face referire

foarte succint și neproporțional la declarațiile inculpatului, precum și la versiunea

apărării.

A reiterat prevederile art.26 alin.(3) Cod de procedură penală, judecătorul nu

trebuie să fie predispus să accepte concluziile date de organul de urmărire penală în

defavoarea inculpatului sau să înceapă o judecată de la ideea preconcepută precum,

că acesta a comis o infracțiune ce constituie obiectul învinuirii.

A notat că, atât instanța de fond cât și cea pe apel au preluat motivele

acuzatorului de stat și la motivarea soluției sale cu privire la vinovăția lui Hudolei

Iurii, au acceptat pe deplin concluziile procurorului, pe care le-a transcris în

sentință, adoptând soluția doar în baza probelor indicate de procuror. În așa mod, au

reținut generic, că situația de fapt și de drept expusă în rechizitoriu corespunde

realității, fără a evalua în concret motivele invocate de inculpați și fără a analiza

probele care conduc la aflarea adevărului în cauză.

A enunțat că, instanța de fond s-a examinat pur formal cauza, nu s-a clarificat

care circumstanțe sunt relevante pentru prezenta cauză, a adoptat o soluție

neargumentată la modul cuvenit.

În speță, s-a constatat că rechizitoriul este insuficient motivat sub aspectul

informării inculpatului Hudolei Iurii cu privire la învinuirea înaintată. Faptele

imputate ultimului sunt incomplet descrise, neclare și contradictorii.

Analizând la o justă valoare probele acumulate la examinarea dosarului

penal, a conchis că, sentința instanței de fond și decizia instanței de apel sunt

neîntemeiate, iar probele denotă atât absența faptei infracționale, cât și absența

componenței de infracțiune in acțiunile inculpatului Hudolei Iurii, fapt ce impune

adoptarea unei hotărâri de achitare.

5.1. Inculpatul Hudolei Iurii, a contestat cu recurs ordinar decizia, solicitând

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

inculpatul Hudolei Iurii să fie achitat din motiv că fapta nu întrunește componența

infracțiunii incriminate, cu respingerea acțiunii civile înaintate.

În motivarea cerințelor sale, recurentul a invocat argumente similare celor

expuse de către avocatul acestuia. Suplimentar a notat că vinovăția în săvârșirea

6

infracțiunii incriminate nu s-a dovedit prin declarațiile martorilor acuzării care sunt

prietenii și rudele părții vătămate, care nu văzut și auzit nimic, dar au declarat toate

din spusele părții vătămate. Consideră că, instanțele ierarhic inferioare urmau critic

să analizeze depozițiile ultimilor, cum ei agresiv răspundeau apărării fapt care

dovedește relațiile ostile față de inculpat.

A mai notat că, instanța de judecată soluționează ce măsură de pedeapsă

urmează să fie stabilită inculpatului și dacă măsura de pedeapsă stabilită

inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau nu. Doar atunci sentința este

legală, întemeiată și motivată, bazându-se pe principiile generale ale efectuării

justiției, nu doar în partea vinovăției, dar și în partea stabilirii și individualizării

executării pedepsei.

pronunțat pentru inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit neîntemeiate.

raport cu materialele dosarului, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

acestora din următoarele considerente.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

este în drept să decidă asupra inadmisibilității recursului în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

Reieșind din conținutul recursurilor declarate, Colegiul penal constată că

titularii invocă aceleași temeiuri pentru recurs prevăzute la art.427 alin.(1) pct.6),

8) Cod de procedură penală, care stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și

când fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În esență, criticele recurenților se axează pe ideea că instanțele de fond nu au

intrat pe deplin în esența acțiunilor inculpatului, acestea fiind apreciate greșit,

eronat fiind dispusă condamnarea lui Hudolei Iurii în baza art.179 alin.(2) Cod

penal.

Raportând normele de drept citate la circumstanțele cauzei, Colegiul

constată că aceste temeiuri nu-și găsesc confirmare în speța dedusă judecății și în

acest sens menționează următoarele

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile

ordinare, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, relevă în mod concludent că instanța de apel dispunând menținerea

sentinței, corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

învinuirea înaintată și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale

inculpatului Hudolei Iurii, în conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la

dosar, fiind apreciate în conformitate cu prevederile art.101 alin.(1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

7

veridicității și coroborării lor.

Totodată, Colegiul penal constată că recurentul critică modul de apreciere a

probelor de către instanțele de fond, considerându-l ca necorespunzător

circumstanțelor de fapt ale cauzei, însă aceste argumente nu pot fi reținute

deoarece, conform art.101 alin.(2) Cod de procedură penală, la faza judecării

cauzei, instanța de judecată apreciază probele conform propriei convingeri formate

în urma examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv,

călăuzindu-se de lege. Mai mult, potrivit art.art.6 pct.111), 27, 414 alin.(1), (2) Cod

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Totuși, Colegiul penal, ține să menționeze că, toate probele administrate au

primit apreciere la justa lor valoare, concluziile privind vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii imputate rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză,

iar motivele aduse de recurenți, precum că instanța nu a dat o apreciere cuvenită

probelor din dosar, țin de starea de fapt a cauzei. În contextul dat, Colegiul penal

reține că art.427 alin.(1) Cod de procedură penală prevede o listă exhaustivă de

temeiuri pentru recurs, a cărei analiză denotă faptul că chestiunile privind

aprecierea probelor nu sunt reflectate în conținutul acestui articol, astfel

neconstituind un temei pentru recurs separat.

Colegiul penal respinge argumentul invocat de către recurenți că, instanțele

ierarhic inferioare au reținut declarațiile martorilor acuzării care sunt prietenii și

rudele părții vătămate, care nu văzut și auzit nimic, dar au declarat toate din

spusele părții vătămate. Or, instanța de apel a reținut că, partea vătămată fiind

audiată pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, nu a dat declarații

contradictorii, acestea fiind în coroborare cu restul probelor, inclusiv declarațiile

martorilor.

În continuare, cu referire la temeiul de casare prevăzut de pct.8) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală, instanța de recurs ține să menționeze că, sub

aspectul situației de ,,neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri

când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al

acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală

dintre acestea).

Colegiul penal atestă că, instanța de apel a stabilit prezența în acțiunile

inculpatului Hudolei Iurii atât a elementelor care caracterizează latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(2) Cod penal, cât și cea care caracterizează

latura subiectivă, precum și obiectul și subiectul infracțiunii, or, de către instanțele

de fond cert s-a stabilit că inculpatul, a pătruns ilegal în domiciliul lui Ciubuc

Nicolae fără consimțământul acestuia, iar la cerințele ultimului de a părăsi locuința

nu reacționa.

Astfel, se constată că în cauză au fost stabilite toate elementele componente

ale infracțiunii imputate lui Hudolei Iurii, inclusiv vinovăția acestuia, după cum

rezultă din hotărârile instanțelor de fond, care s-au pronunțat asupra

circumstanțelor de fapt și și-au motivat concluziile prin cumulul de probe

pertinente și concludente, administrate pe parcursul judecării cauzei și ulterior

apreciate în mod obiectiv, în conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură

penală.

8

Analizând textul deciziei atacate în coraport cu motivele invocate de

recurenți, Colegiul penal atestă că, instanța de apel s-a expus argumentat și

motivat, bazându-și just soluția din decizie, iar instanța de recurs ordinar, în

virtutea corectitudinii acestei motivări, pentru a evita repetări inutile, o acceptă și o

însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct.37 a

hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art.6 §1 din

CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles

ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda,

19 aprilie 1994, pct.61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie

prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

În contextul celor menționate, Colegiul penal constată că decizia instanței de

apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la

emiterea soluției contestate, precum și motivele adoptării ei, motivarea soluției nu

contrazice dispozitivului hotărârii, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

incriminate, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.

În atare circumstanțe, raportând situația reținută în cauză la prevederile

art.432 alin.(2) Cod de procedură penală, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de

casare a hotărârii contestate și, prin urmare, se impune soluția inadmisibilității

recursurilor ordinare declarate, ca fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal,

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către inculpatul Hudolei

Iurii și de către avocatul acestuia, Artur Zagorneanu, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2020, în cauza penală în privința lui

Hudolei Iurii xxx, deoarece sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată motivat la 08 aprilie 2021.

Președinte /semnătura/ Timofti Vladimir

Judecători /semnătura/ Țurcan Anatolie

/semnătura/ Cobzac Elena

9