1ra-1653/20 — art.186 al.4 CP

1ra-1653/20 — art.186 al.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1653/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 decembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie și Cobzac Elena,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Chișca Maxim în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 februarie 2020, în

cauza penală în privința lui

Ialovega Artur xxx, născut la xxx, originar din

xxx și domiciliat xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 21.12.2018 - 25.06.2019;

Instanță de apel: 19.07.2019 - 26.02.2020;

Instanță de recurs: 07.07.2020 - 16.12.2020;

A C O N S T A T A T :

Ialovega Artur a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(4) Cod

penal, la 7 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

S-a dispus încasarea de la Ialovega Artur, în beneficiul lui Strașnei Victoria,

a sumei de 141 550 lei cu titlu de prejudiciu material, a sumei de 10 000 lei cu titlu

de prejudiciu moral și a sumei de 2 000 lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistență

juridică, în rest, cerința referitor la încasarea prejudiciului moral în partea sumei de

90 000 lei, s-a respins.

Cheltuielile judiciare în sumă de 146,99 lei rămân a fi încasate din contul

statului.

la 09 august 2018, în perioada de timp cuprinsă între orele 15:30 - 21:30, acționând

în scopul sustragerii bunurilor altei persoane, prin culegere de chei, a pătruns în

domiciliul cetățencei Strașnei Victoria situat pe xxx, de unde pe ascuns a sustras

bunuri precum: mai multe bijuterii confecționate din aur și argint precum: un lanț

da aur cu greutatea de 4,5 grame, un lanț din aur cu greutatea de 5,5 grame, o

brățară din aur cu greutatea de 7 grame, o brățară din aur cu greutatea de 10 grame,

un inel din aur cu piatră albă, un inel din aur, cercei swarovski, o pereche de cercei

din aur, un set de cercei și inel din aur, un inel din aur cu piatră albă, un medalion

în formă de inimioară confecționat din aur, o brățară „Pandora" confecționată din

argint, zece accesorii la brățara „Pandora", trei cruciulițe confecționate din aur, o

pereche de cercei în formă de peștișori de la care atârnau niște lănțișoare mici,

1

confecționate din aur, o pereche de cercei confecționați din aur, cu pietricele, cu

greutatea de 6 grame, o brățară din argint cu numele „Victoria", un colier cu pietre

de culoare albastre, un lanț din argint simplu cu o perlă albă, o verighetă

confecționată din aur, în total în sumă de 95 600 lei, un ceas bărbătesc de model

necunoscut cu valoarea de 1 200 lei, un ceas femeiesc de la „Chris Dior" cu

valoare de 9 000 lei, bani în sumă de 1 700 euro, cu echivalentul în lei

moldovenești de 34 000 lei, 100 roni, cu echivalentul în lei moldovenești de 450 lei

și suma bănească de 1 300 lei MDL, astfel cauzându-i părții vătămate Strașnei

Victoria a unui prejudiciu material considerabil în sumă totală de 141 550 lei,

valoarea căruia constituie proporții mari.

Prima instanță a calificat acțiunile lui Ialovega Artur, conform art.186

alin.(4) Cod penal, potrivit indicilor: ”furtul, adică sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în proporții mari”.

sentința, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei hotărâri, prin care

inculpatul Ialovega Artur să fie achitat.

În motivarea cerințelor sale apărarea a invocat că, prima instanță l-a

condamnat, fără a se pronunța care a fost motivul, scopul și intenția inculpatului de

a nu recunoaște vina dacă ar fi săvârșit furtul în cauza, motive care lipsesc și în

actul de învinuire. Prima instanță nu a examinat cauza din toate punctele de vedere,

nu a cercetat, analizat și administrat toate probele prin prisma prevederilor legale,

nu a luat în considerare starea de fapt și de drept și incorect a ajuns la concluzia că

inculpatul Ialovega Artur a comis infracțiunea imputată lui, fapt care nu a fost

elucidat prin întregul sistem de probe descrise foarte succint în sentință, din care

considerent consideră că sentința primei instanțe nu este una întemeiată și legală.

A remarcat că prima instanță nu a verificat în ședința de judecată probele,

însă și-a întemeiat ilegal concluziile pe declarațiile martorilor Lupasco Victor, care

este ofițer de investigații pe cauza dată și avea interes direct ca inculpatul sa fie

recunoscut vinovat. Declarațiile martorilor Strașnei Alexandru și Strașnei Victoria,

având calitate de părți vătămate, nu au confirmat practic nimic într-u probarea

învinuirii. Însă, prima instanță anume declarațiile acestora le-a pus la baza soluție

adoptate. Unica proba privind comiterea furtului de către inculpatul Ialovega Artur

adusă în fata instanței de către acuzatorul de stat a fost proba achitării anticipate a

unei părți din creditul primit de soția inculpatului, deși s-au adus probe în fața

instanței, și anume confirmare ca Ialovega Natalia este angajată ca profesoara de

matematica la liceul din or. Rîșcani și la acel moment a primit suma data în calitate

de concediu anual. Prima instanță în mod nejustificat și-a bazat soluția pe pozele

foto anexate la dosar, din care rezultă că nu inculpatul Ialovega Artur ci soția

cestuia Ialovega Natalia a dus careva discuții pe Viber cu partea vătămata Strașnei

Victoria.

De asemenea, a remarcat că prima instanță nu a ținut cont de declarațiile

inculpatului și a martorilor Zaporojan Valentina și Ialovega Natalia. Materialele

prezentate de inculpat suplimentar, au fost anexate și confirmă locul de muncă a lui

Ialovega Natalia și de trăi a lui Ialovega Artur împreuna cu aceasta, precum și

faptul că ultima lucrează și are un salariu decent. A invocat că, toate aceste probe

nu au fost examinate de prima instanță, însă acestea dovedesc nevinovăția lui

Ialovega Artur și inadmisibilitatea condamnării.

2

2020, apelul declarat a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut că, probele cercetate

demonstrează cu certitudine vina inculpatului Ialovega Artur în comiterea

infracțiuni imputate și că acțiunile inculpatului au fost corect calificate de către

prima instanță prin prisma art.186 alin.(4) Cod penal.

Referitor la motivele invocate în cererea de apel precum că, ,,(...) sentința

judecătorească este nefondată", instanța de apel a menționat că, o astfel de eroare

în cauza dată nu se constată, deoarece sentința instanței de fond este una

argumentată inclusiv în raport cu susținerile verbale ale avocatului în ședința de

judecată, care sunt identice cu argumentele apelului declarat de același autor,

totodată instanța de apel consideră că, repronunțarea asupra argumentelor apelului

nu poate duce la casarea sentinței contestate.

Mai mult, instanța de apel a constatat că este neîntemeiat argumentul

apărării precum că, achitarea anticipată a creditului a avut loc din sursele pe care

le-a primit Ialovega Natalia în calitate de salariu și concediale de la instituția de

învățământ unde activa în calitate de profesoară, or potrivit certificatul eliberat de

LT "C. Popvici" din s. Nihoreni din 16.05.2019, a constatat că Ialovega Natalia în

luna iunie a primit suma de 18 920, 18 lei, iar potrivit certificatul eliberat de BC

"Moldova Agroindbank" SA din 17.05.2019, s-a stabilit că contractul de credit

nr.S180403/779 a fost încheiat pe 23.07.2018, prin care Ialovega Natalia a luat un

credit în sumă de 40 800 lei, iar la data de 10.08.2019, Ialovega Natalia a achitat

parțial suma de 20 000 lei. Mai mult cu atât, din materialele cauzei se reține că de

către soții Ialovega au fost demarate lucrări de reparație a locuinței unde locuiesc.

La fel, instanța de apel a menționat că Ialovega Artur nu este angajat în

câmpul muncii și nu are vre-un venit stabil. Prin urmare, instanța de apel a

constatat că este întemeiată poziția acuzării precum că, din suma de bani care a fost

sustrasă de Ialovega Artur la data de 09.08.2018 din domiciliul Strașnei Victoria a

fost achitată suma de 20 000 lei pentru rambursarea creditului conform contractului

de credit nr. S180403/779 din 23.07.2018.

Instanța de apel a apreciat ca fiind veridice declarațiile martorului Lupașco

Victor care au fost consecvente pe tot parcursul efectuării urmăririi penale și în

cadrul cercetării judecătorești, fiind date sub jurământ, astfel în conformitate cu

prevederile art.27 Codul de procedură penală, verificând probele administrate prin

prisma prevederilor art.95 Codul de procedură penală, adică din punct de vedere a

admisibilității lor contrar opiniei apărării le apreciază ca fiind pertinente,

concludente și utile, ori în ședință nu s-au stabilit circumstanțe care să indice la

admiterea a careva încălcări esențiale, ce ar determina neadmiterea lor. Astfel,

argumentele apărării sub acest aspect au fost respinse ca fiind declarative.

Prin urmare, argumentele instanței de fond la adoptarea soluției în cauză, în

virtutea corectitudinii lor și pentru a evita repetări inutile au fost acceptate de

instanța de apel.

4.2. Cu privire la individualizarea și stabilirea categoriei și termenului

pedepsei inculpatului, instanța de apel a ținut cont de prevederile art.art.7, 61, 75

Codul penal și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia precum și de scopul

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului.

Instanța de apel a explicat că, individualizarea pedepsei constă în obligația

3

instanței de a stabili măsura pedepsei concrete infractorului, necesară și suficientă

pentru realizarea scopurilor legii penale și pedepsei penale. Astfel, pedeapsa

aplicată inculpatului trebuie să fie capabilă să restabilească echitatea socială și să

realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate

în partea specială.

În final instanța de apel a menționat că, prima instanță la stabilirea categoriei

și termenului de pedeapsă a ținut cont de gravitatea infracțiunii comise, care se

atribuie la categoria infracțiunilor grave, de motivul acestuia, de faptul că se află la

evidența medicului narcolog cu diagnoza narcomanie opiată, are antecedente

penale, de prezența circumstanței atenuante și agravantei, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață

ale acestuia, nu este încadrat în câmpul muncii, este caracterizat negativ, duce un

mod de viață antisocial. Pedeapsa numită inculpatului este una echitabilă, fiind

numită cu respectarea strictă a prevederilor legislației în vigoare și careva temei de

a interveni în sentință, inclusiv, din oficiu lipsește.

alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia,

solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi decizii prin care inculpatul

Ialovega Artur să fie achitat.

În motivarea cerințelor sale, recurentul a invocat că inculpatul Ialovega Artur

urmează să fie achitat de comiterea infracțiunii încriminate de art.186 alin.(4) din

Cod penal, deoarece sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri, în

mod principal sau exclusiv pe declarațiile părții vătămate, atât timp cât declarațiile

acesteia nu au fost confirmate de alte probe, iar dubiile în probarea învinuirii

urmând a fi interpretate în favoarea inculpatului.

Reieșind din prevederile art.art.414,417 alin.(1) pct.7), 8) Cod de procedură

penală, partea apărăii a mai menționat că, judecând apelul, instanța de apel nu se

poate limita doar la redarea de la persoana a treia a circumstanțelor și împrejurărilor

cauzei, ci urmează să examineze și să supună verificării toate probele și

argumentele aduse de apelanți, respectând prevederile legale enunțate anterior.

În consecință reieșind din elementele de fapt și motivele de drept, a statuat

asupra temeinicei și legalității recursului, din ce considerent solicită admiterea

acestuia pe deplin în formula care a fost întocmit.

pronunțat pentru inadmisibilitatea acestuia, ca fiind declarat peste termen.

raport cu materialele dosarului, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

acestuia din următoarele considerente.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

este în drept să decidă asupra inadmisibilității recursului în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că

titularul invocă temeiul pentru recurs prevăzut la art.427 alin.(1) pct.8) Cod de

procedură penală, care stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul când nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o

hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a

4

fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în

baza unei legi mai blânde.

În esență, criticele recurentului se axează pe ideea că instanțele de fond nu

au examinat în ansamblu probele prezente la materialele cauzei, eronat fiind

dispusă condamnarea lui Ialovega Artur în baza art.186 alin.(4) Cod penal.

Raportând normele de drept citate la circumstanțele cauzei, Colegiul

constată că acest temei nu-și găsește confirmarea în speța dedusă judecății și în

acest sens menționează următoarele.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, relevă în mod concludent că instanța de apel dispunând menținerea

sentinței, corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

învinuirea înaintată și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale

inculpatului, în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

fiind apreciate în conformitate cu prevederile art.101 alin.(1) Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și

coroborării lor.

Totodată, Colegiul penal constată că recurentul critică modul de apreciere a

probelor de către instanțele de fond, considerându-l ca necorespunzător

circumstanțelor de fapt ale cauzei, însă aceste argumente nu pot fi reținute

deoarece, conform art.101 alin.(2) Cod de procedură penală, la faza judecării

cauzei, instanța de judecată apreciază probele conform propriei convingeri formate

în urma examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv,

călăuzindu-se de lege. Mai mult, potrivit art.art.6 pct.111), 27, 414 alin.(1), (2) Cod

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Totuși, Colegiul penal, ține să menționeze că, toate probele administrate au

primit apreciere la justa lor valoare, concluziile privind vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii imputate rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză,

iar motivele aduse de recurent, precum că instanța nu a dat o apreciere cuvenită

probelor din dosar, țin de starea de fapt a cauzei. În contextul dat, Colegiul penal

reține că art.427 alin.(1) Cod de procedură penală prevede o listă exhaustivă de

temeiuri pentru recurs, a cărei analiză denotă faptul că chestiunile privind

aprecierea probelor nu sunt reflectate în conținutul acestui articol, astfel

neconstituind un temei pentru recurs separat.

În continuare, având în vedere temeiul de casare prevăzut de pct.8) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală, instanța de recurs ține să explice că, sub aspectul

situației de ,,neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri când s-a

produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre

acestea).

Colegiul penal atestă că, instanța de apel a stabilit prezența în acțiunile

inculpatului atât a elementelor care caracterizează latura obiectivă a infracțiunii

5

imputate, cât și cea care caracterizează latura subiectivă, precum și obiectul și

subiectul infracțiunii.

Astfel, se constată că în cauză au fost stabilite toate elementele componente

ale infracțiunii imputate lui Ialovega Artur, inclusiv vinovăția acestuia, după cum

rezultă din hotărârile instanțelor de fond, care s-au pronunțat asupra

circumstanțelor de fapt și și-au motivat concluziile prin cumulul de probe

pertinente și concludente, administrate pe parcursul judecării cauzei și ulterior

apreciate în mod obiectiv, în conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură

penală.

În contextul celor menționate, Colegiul penal constată că decizia instanței de

apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la

emiterea soluției contestate, precum și motivele adoptării ei, motivarea soluției nu

contrazice dispozitivului hotărârii, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

incriminate, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.

Suplimentar, analizând textul deciziei atacate în coraport cu motivele

invocate de recurent, Colegiul penal atestă că, instanțele de fond s-au expus

argumentat și motivat, bazându-și just soluția din hotărîri, iar instanța de recurs

ordinar, în virtutea corectitudinii acestei motivări, pentru a evita repetări inutile, o

acceptă și o însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care

în pct.37 a hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că

art.6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de

Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct.61), cu toate acestea noțiunea de proces

echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o

instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse

atenției sale.

În atare circumstanțe, raportând situația reținută în cauză la prevederile

art.432 alin.(2) Cod de procedură penală, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de

casare a hotărârii contestate și, prin urmare, se impune soluția inadmisibilității

recursului ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Chișca Maxim în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 26 februarie 2020, în cauza penală în privința lui Ialovega Artur xxx, deoarece

este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată motivat la 28 ianuarie 2021.

Președinte /semnătura/ Timofti Vladimir

Judecători /semnătura/ Țurcan Anatolie

/semnătura/ Cobzac Elena

6