1ra-167/21 — art. 187 alin. 2 lit. b, e, f, CP

1ra-167/21 — art. 187 alin. 2 lit. b, e, f, CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-167/21

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

20 ianuarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte: Timofti Vladimir

Judecătorii: Toma Nadejda și Boico Victor,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către avocatul Lunca Ion în numele inculpatului Semeniuc Viorel, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

07 iulie 2020 și sentinței Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din

24 februarie 2020, în cauza penală în privința lui

Semeniuc Viorel XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 23.07.2019 – 24.02.2020;

Instanța de apel: 18.05.2020 – 07.07.2020;

Instanța de recurs: 25.08.2020 – 20.01.2021.

A C O N S T A T A T

2020, pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în procedura

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Semeniuc Viorel a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal,

la 6 (șase) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis, fără amendă.

A fost dispusă încasarea din contul lui Semeniuc Viorel în beneficiul lui

Ilinca Tatiana, suma de 3 200 (trei mii două sute) lei, cu titlu de prejudiciu

material cauzat prin infracțiune, format din contravaloarea bunurilor sustrase

și nerecuperate acesteia (un telefon mobil sustras de la partea vătămată, în

valoare de 1200 lei, i-a fost restituit, iar paguba cauzată urmează a fi pusă în

sarcina ambilor autori ai infracțiunii).

Semeniuc Viorel, la 19 decembrie 2018, aproximativ ora 21:45, acționând prin

înțelegere prealabilă și împreună cu o persoană neidentificată de organul de

urmărire penală, aflându-se pe bd. Traian, 9, mun. Chișinău, intenționat, având

scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, apropiindu-se de

Ilinca Tatiana și aplicând violența nepericuloasă manifestată prin lovirea

1

victimei în regiunea capului și doborând-o la pământ, a sustras în mod deschis

mai multe bunuri de la aceasta, cu care a părăsit locul săvârșirii infracțiunii,

cauzând astfel părții vătămate un prejudiciu material considerabil în valoare

totală de 7 600 lei.

Acțiunile lui Semeniuc Viorel, au fost încadrate în baza art. 187 alin. (2)

lit. b), e), f) Cod penal, jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei

persoane, săvârșit de două persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru

viața sau sănătatea persoanei și cu cauzarea de daune in proporții considerabile.

solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care acțiunile inculpatului

Semeniuc Viorel să fie recalificate în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal,

cu aplicarea unei pedepse mai blânde.

3.1. În argumentarea apelului a menționat, că la examinarea cauzei

prima instanță a ignorat art. 20, 26 din Costituție, precum și art. 6 CEDO.

A indicat apărarea, că nu este de acord cu încadrarea acțiunilor

inculpatului și în baza agravantei prevăzute la lit. b) alin. (2) art. 187 Cod penal,

în contextul în care inculpatul a declarat în ședința de judecată că infracțiunea

a săvârșit-o singur, iar partea vătămată nu a explicat de ce a fost atacată de către

două persoane, precizând în acest sens că toate dubiile în probarea învinuirii

care nu pot fi înlăturate, se interpretează în favoarea inculpatului.

A mai susținut, că deși pedeapsa aplicată inculpatului Semeniuc Viorel se

încadrează în limitele legale, totuși aceasta este una prea aspră, or, o pedeapsă

prea aspră generează dispreț față de persoană și apariția unor sentimente de

nedreptate, or, principiul echității în dreptul penal, obligă instanța să-i aplice

infractorului o pedeapsă capabilă să restabilească echitatea socială.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă

mai blândă, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.

4.1. În argumentarea apelului a menționat, că prima instanță i-a aplicat o

pedeapsă prea aspră întrucât și-a recunoscut vina și a solicitat ca examinara

cauzei să se facă pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, însă la stabilirea

pedepsei, instanța de judecată nu a aplicat prevederile art. 3641 Cod de

procedură penală.

07 iulie 2020, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută

sentința primei instanțe fără modificări.

5.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că

examinarea cazei în prima instanță s-a efectuat pe baza probelor administrate

în faza urmăririi penale, potrivit art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, iar

legalitatea sentinței contestate urmează a fi verificată sub aspectele de drept,

precum sunt, dacă există erori procesuale și dacă măsura de pedeapsă este

2

stabilită în limitele legii.

Astfel, instanța de apel a stabilit că în prima instanță cauza penală a fost

judecată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, în baza cererii scrisă personal

de către inculpat (f.d. 156), care a fost acceptată prin încheierea protocolară a

instanței de judecată din 03 septembrie 2019 (f.d. 157-159).

Instanța de apel a reținut, că fiind audiat în ședința de judecată, inculpatul

Semeniuc Viorel a susținut declarațiile date în cadrul urmăririi penale, și fiind

avertizat pentru darea mărturiilor false, conform art. 312 Cod penal, a

recunoscut în totalitate faptele indicate în rechizitoriu și a acceptat examinarea

cauzei în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod procedură penală și nu a solicitat

administrarea de probe noi.

Analizând materialele cauzei, instanța de apel a constatat, că prima

instanță a examinat corect cauza penală conform prevederilor art. 3641 alin. (1)

Cod de procedură penală, și procedura nu a fost viciată, iar în cadrul urmăririi

penale nu au fost încălcate normele Codului de procedură penală, din care

motiv instanța de apel nu poate să rețină o altă situație de fapt decât cea

indicată în rechizitoriu și stabilită de către prima instanță.

Instanța de apel a menționat, că prima instanță a respectat normele

procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv

circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate la faza urmăririi penale și

acceptate de inculpat, o apreciere legală din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate în ansamblu din punct de

vedere al coroborării lor, astfel corect concluzionând în privința vinovăției

inculpatului Semeniuc Viorel în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal,

jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, de două persoane cu

aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei și cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

În opinia instanței de apel, vina inculpatului Semeniuc Viorel în

săvârșirea infracțiunii incriminate, a fost dovedită în totalitate și acțiunile

acestuia corect au fost calificate în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal.

Instanța de apel a reținut, că sentința primei instanțe se contestă în

partea stabiliri pedepsei, iar temei pentru a interveni în sentință din oficiu,

conform art. 409 alin. (2) Cod procedură penală, lipsește.

Prin urmare, instanța de apel a conchis, că prima instanță, la

individualizarea, stabilirea categoriei și termenul pedepsei inculpatului

Semeniuc Viorel, a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75, 76, 77, 78

Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care se atribuie la categoria

infracțiunii grave prin prisma prevederilor art. 16 Cod penal, de faptul că

infracțiunea a fost săvârșită din intenție, de personalitatea inculpatului, care

anterior a fost judecat, și de faptul că nu se află la evidența medicului psihiatru

sau narcolog.

Efectuând o analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității

inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul acestuia în viața socială,

3

precum și cel din înainte și după săvârșirea infracțiunii incriminate, instanța de

apel a conchis că în coraport cu fapta săvârșită, cu urmările prejudiciabile ale

faptei și personalitatea inculpatului, corijarea și reeducarea acestuia este

posibilă doar cu aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare pentru un

termen de 6 ani, ținând cont de prevederile art. 3641 Cod de procedura penală,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În opinia instanței de apel, anume această pedeapsă este echitabilă și

suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor

statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiunea săvârșită de către

inculpat, iar pedeapsa stabilită acestuia va realiza scopul legii penale, de

restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor

persoane.

Cu referire la argumentele inculpatului privind aplicarea unei pedepse

mai blânde, neprivative de libertate, instanța de apel a menționat că inculpatul

nu este la prima abatere de lege, acesta anterior a fost condamnat, or, prima

instanță și-a argumentat poziția referitor la faptul că aplicarea unei pedepse

mai blânde, nu va asigura atingerea scopului prevăzut de art. 61 Cod penal.

Instanța de apel a menționat, că recunoașterea vinovăției și căința sinceră

de cele săvârșite de către inculpatul Semeniuc Viorel, nu reprezintă

circumstanțe în baza cărora să fie aplicată o pedeapsă mai blândă decât cea

stabilită de prima instanță, or, aceste circumstanțe au fost luate în considerație

la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanță, iar

acesta a beneficiat de reducerea pedepsei.

Instanța de apel a conchis, că prima instanță a ținut cont de toate

circumstanțele cauzei, de personalitatea inculpatului, de gravitatea infracțiunii

săvârșite și de relațiile sociale prejudiciate, și corect a conchis în privința

stabilirii unei pedepse în formă de închisoare inculpatului Semeniuc Viorel.

pct. 6), 10), 12) Cod de procedură penală, contestă hotărârile instanțelor de

fond cu recurs ordinar, solicitând casarea acestora, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care acțiunile inculpatului Semeniuc Viorel să fie recalificate în baza

art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, cu aplicarea unei pedepse mai blânde.

6.1. În argumentarea recursului menționează, că la judecarea cauzei au

fost ignorate prevederile art. 20, 26 din Constituție și art. 6 CEDO.

Susține, că nu este de acord cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului în baza art. 187 alin. (2) lit. b) Cod penal, or, instanțele de fond au

apreciat declarațiile inculpatului care a comunicat că a infracțiunea a

săvârșit-o singur, fără alte careva persoane.

Consideră, că instanța de apel urma să aprecieze critic declarațiile părții

vătămate care a susținut că a fost atacată de către două persoane, însă aceasta

a fost în imposibilitate să descrie persoanele care i-au sustras bunurile, iar în

cadrul ședinței de judecată, nu l-a recunoscut pe inculpat. Or, toate dubiile în

4

probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, se interpretează în favoarea

inculpatului.

Mai indică, că instanțele de fond nu s-au expus în privința argumentelor

apărării potrivit cărora la materialele cauzei penale, nu sunt careva probe care

să demonstreze faptul că partea vătămată a fost atacată de două persoane.

Menționează apărarea, că deși pedeapsa aplicată inculpatului se

încadrează în limitele legale, totuși este una prea aspră, care poate genera

dispreț față de persoană și apariția unor sentimente de nedreptate și jignire.

pledând pentru inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

În opinia procurorului, motivele invocate în recurs au constituit obiect de

examinare în instanța de apel, iar o altă opinie asupra probelor care au fost puse

la baza hotărârii de condamnare, nu poate servi temei pentru reexaminarea

cauzei.

Susține că, hotărârea contestată conține motive legale pe care se

întemeiază soluția, iar în acțiunile inculpatului au fost întrunite elementele

infracțiunii incriminate.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul

normei vizate.

Conform art. 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să

decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie

invocate de recurent.

Din conținutul recursului declarat se constată că recurentul își manifestă

dezacordul cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului Semeniuc Viorel, și

anume că nu este de acord cu agravanta prevăzută la lit. b) alin. (2) art. 187

Cod penal, reținută în acțiunile acestuia, precum și cu modalitatea de

individualizare a pedepsei penale, considerând în acest sens că în privința

inculpatului Semeniuc Viorel urmează a fi aplicată o pedeapsă mai blândă,

invocând în acest sens în calitate de temeiuri pentru casarea deciziei instanței

de apel prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) și 12) Cod de procedură penală.

În acest sens, Colegiul penal se va expune în privința temeiurilor de

casare prevăzute la pct. 10) și 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

5

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când:

10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, precum și

12) faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, întrucât celălalt temei

de casare nominalizat în recurs, prevăzut la pct. 6), nu a fost motivat de către

apărare, iar în circumstanțele în care recursul nu este motivat sub aspectul

temeiului de casare invocat, instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica.

Or, Colegiul penal reține că criticele invocate în recurs de către apărare,

se referă în mare parte doar la chestiunea de apreciere a probelor întrucât

acesta face o proprie evaluare a materialului probator.

Sub acest aspect, însă, se impune precizarea că aprecierea probelor este

unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul

volum de muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele

judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată

în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se

bazeze pe prevederile legale, precum și pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul lor

sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că

motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca

motiv sub aspectul casării ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a instanțelor

respective.

Sub aspectul temeiului de casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală, Colegiul penal atestă că apărarea consideră că

inculpatului Semeniuc Viorel urma i-a fost aplicată o pedeapsă prea aspră, însă

analizând argumentele menționate în raport cu circumstanțele cauzei, instanța

de recurs le apreciază ca neîntemeiate și pasibile respingerii din următoarele

motive.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

(regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de

judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în

parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare

în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei

penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

6

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i

se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură

de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului,

și respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu

dispozițiile Părții generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Astfel, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor aplicate

persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate:

de la cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră - detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască

acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o

infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Din actele cauzei rezultă că prin sentința primei instanțe, Semeniuc Viorel

a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f)

Cod penal, la 6 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis, fără amendă, soluție care a fost menținută și de către instanța de

apel.

La examinarea cauzei, instanța de apel a conchis, că pedeapsa aplicată

inculpatului Semeniuc Viorel de către prima instanță, este una corectă, și ținând

cont de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, a stabilit că

corijarea și reeducarea inculpatului este posibilă doar cu aplicarea unei

pedepse sub formă de închisoare pentru un termen de 6 ani.

Astfel, la menținerea soluției primei instanțe de aplicare a pedepsei cu

închisoare lui Semeniuc Viorel, instanța de apel a ținut cont de prevederile

7

art. 6, 7, 16, 61, 75 – 78 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care se

atribuie la categoria infracțiunilor grave prin prisma prevederilor art. 16

Cod penal, de faptul că infracțiunea a fost săvârșită din intenție, de

personalitatea inculpatului, care anterior a fost judecat, precum și de faptul că

acesta nu se află la evidența medicului psihiatru sau narcolog.

Totodată, ținând cont de faptul, că examinarea cauzei a avut loc pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală conform procedurii

prevăzute de art. 3641 Cod de procedură penală, deoarece inculpatul a

recunoscut vina și nu a solicitat să fie administrate probe noi, astfel încât

instanța a concluzionat că din probele administrate rezultă că faptele

inculpatului sunt constatate și că sunt suficiente date cu privire la persoana

inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, prin urmare, inculpatul

Semeniuc Viorel a beneficiat de reducerea pedepsei cu 1/3 a limitelor de

pedeapsă.

Așadar, Colegiul penal reține, că instanțele de fond, individualizând

pedeapsa inculpatului au ținut cont de prevederile legale expuse supra și au

motivat aplicarea față de inculpat a pedepsei închisorii, în baza tuturor

circumstanțelor constatate în speță, determinante pentru stabilirea pedepsei,

și prin urmare, Colegiul consideră, că instanțele corect au concluzionat că o

pedeapsă cu executarea reală a închisorii, va asigura scopul pedepsei.

Mai mult, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a

contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către

condamnat, precum și de alte persoane.

Cu referire la eroarea de drept prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 12)

Cod de procedură penală, invocată de recurent, care susține că acțiunile lui

Semeniuc Viorel greșit au fost încadrate și în baza agravantei lit. b) alin. (2)

art. 187 Cod penal, Colegiul penal concluzionează asupra netemeiniciei

acestora, din următoarele motive.

Așadar, instanța de recurs atestă că examinarea cauzei penale în privința

lui Semeniuc Viorel, a avut loc conform procedurii prevăzute de art. 3641

Cod de procedură penală, întrucât inculpatul până la începerea cercetării

judecătorești, prin cerere scrisă și-a recunoscut vinovăția integral și a solicitat

examinarea cauzei în procedură simplificată (f.d. 156, vol. I).

Potrivit practicii unitare relevante speței, la examinarea cauzei penale în

procedura simplificată, inculpatul trebuie să recunoască și încadrarea juridică

a faptelor așa cum au fost reținute în rechizitoriu, or, în caz contrar instanța de

judecată nu poate dispune examinarea cauzei conform prevederilor art. 3641

Cod de procedură penală.

Astfel, orice obiecții ale inculpatului referitor la încadrarea juridică a

faptelor imputate, urmau a fi înaintate până la pronunțarea de către prima

instanță a încheierii cu privire la admiterea cererii de soluționare a cauzei în

procedura simplificată.

Din momentul pronunțării încheierii prin care se dispune judecarea

8

cauzei în procedura simplificată, inculpatul și apărătorul lui nu mai pot renunța

pe parcursul procesului penal asupra opțiunii sale de a fi judecată cauza potrivit

procedurii simplificate.

Astfel, împotriva sentinței adoptate de prima instanță în urma judecării

cauzei în procedura simplificată părțile pot exercita calea de atac a apelului, de

regulă sub aspectul individualizării pedepsei, inculpatul neavând posibilitatea

de a renunța la opțiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

În situația aplicării de către prima instanță a dispozițiilor art. 3641 Cod de

procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice în principiu

îndeplinirea cerințelor prevederilor art. 3641 alin. (1), (4) Cod de procedură

penală și nu poate reține o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decât

cea reținută în rechizitoriu și de către prima instanță.

Reieșind din aspectele descrise, Colegiul penal evidențiază, că temeiul

invocat de recurent sub aspectul art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură

penală, prin care se critică încadrarea juridică a faptelor imputate inculpatului,

este lipsit de suport legal, deoarece atât prima instanță cât și instanța de apel,

judecând cauza pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, au

verificat aspectul dacă faptele inculpatului au fost just încadrate în

conformitate cu dispozițiile prevăzute de Codul penal.

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la

judecarea cauzei în ordine de apel, nu a comis erori de drept, care ar genera

casarea deciziei adoptate, urmând a fi dispusă inadmisibilitatea recursului

declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Lunca Ion

în numele inculpatului Semeniuc Viorel, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 07 iulie 2020, în cauza penală în privința lui

Semeniuc Viorel XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată, pronunțată la 05 martie 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

9