1ra-581/2021 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-581/2021 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-581/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

20 ianuarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Zadorojnîi Andrei în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 2020, în cauza penală

privindu-l pe

BRAGUȚA Victor XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 01.02.2019 – 23.12.2019;

Instanța de apel: 24.01.2020 – 07.10.2020;

Instanța de recurs: 14.12.2020 – 20.01.2021.

c o n s t a t ă:

cauza fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală,

Braguța Victor a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

2641 alin. (4) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității pe un termen de 160 ore.

Victor la data de 25.08.2018, aproximativ la ora 23:10, fără a deține permisul de

conducere, se deplasa cu autoturismul de model „Mercedes Sprinter”, cu XXXXX pe

XXXXX. Ulterior, când ultimul staționa parcat pe adresa menționată, de acesta s-a

apropiat ofițerul INP Ivanov Vasile, în procesul verificării actelor, ofițerul INP Ivanov

Vasile a observat că conducătorul auto Braguța Victor, prezintă semne evidente, că

se află în stare de ebrietate alcoolică. Pentru confirmarea și aprecierea gradului stării

de ebrietate, conducătorul auto menționat a fost condus la Dispensarul Republican de

Narcologie, unde a fost supus testării alcoolscopice de tip „Drager 6810”. Astfel,

conform procesului-verbal al examinării medicale de constatare a faptului de

consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei nr. 3871 din 26.08.2018, în

1

aerul expirat de către ultimul s-a depistat concentrația de - 0,88 mg/1 alcool etilic,

concentrația de alcool în sânge constituind 1,71 g/1, ceea ce conform art. 134/12 alin.

(3) Cod Penal și în conformitate cu Hotărârea Guvernului RM nr. 296 din 16.04.2009

„privind modul de testare alcoolscopică și de examinare medicală pentru stabilirea

stării de ebrietate și naturii ei”, se consideră starea de ebrietate alcoolică cu grad

avansat. Astfel, prin acțiunile sale intenționate, Braguța Victor, cunoscând cu

certitudine că acționează contrar prevederilor lit. a) art. 14 al Regulamentului

Circulației Rutiere, conform căruia „Conducătorului de vehicul îi este interzis să

conducă vehiculul în stare de ebrietate”, precum și cerințele art. 32 alin. (4), lit. a), b)

din Legea nr. 131 din 07.06.2007 „privind siguranța traficului rutier”, potrivit căruia

„participanții la traficul rutier sunt obligați să cunoască și să respecte prevederile

prezentei legi, ale altor acte legislative și ale actelor normative în vigoare în domeniu,

să manifeste un comportament care să asigure fluența și siguranța traficului, să nu

pericliteze siguranța unor alți participanți la trafic, să nu cauzeze prejudicii mediului

înconjurător, proprietății publice sau private”.

către procuror, care a solicitat casarea sentinței cu pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care a-l recunoaște culpabil pe

Braguța Victor de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal și

a-i stabili pedeapsa sub formă de 6 luni închisoare, cu ispășire în penitenciar de tip

semiînchis.

În motivarea cerințelor sale procurorul a invocat următoarele aspecte:

- instanța de fond nu a luat în considerație că inculpatul anterior a fost condamnat

pentru comiterea unei asemenea infracțiuni, prin aceasta se demonstrează faptul că,

inculpatul nu a făcut careva concluzii și din nou a comis o infracțiune din categoria

infracțiunilor ușoare pentru care legea prevede pedeapsa până la 1 an închisoare;

- efectul pedepsei penale este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către

persoana implicată pe caz, cât și de alte terțe persoane, iar prin aplicarea unei pedepse

blânde în privința inculpatului nu se va atinge scopul pedepsei penale de corijare a

acestuia și de prevenire în privința altor persoane;

- inculpatul, urcând la volan în stare de ebrietate și deplasându-se cu

automobilul, a pus în pericol cetățenii care erau în trafic, anterior este judecat,

concluzii nu a făcut și din nou a comis infracțiune, deci, fiind la libertate ar putea

comite și alte infracțiunii.

2020, apelul procurorului a fost admis, cu casarea parțială a sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță.

Braguța Victor a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 2641 alin. (4) Cod penal și i s-a aplicat pedeapsă cu închisoare pe un termen de 3

2

luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. În rest, sentința Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani din 23 decembrie 2019 s-a menținut.

fond, cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin prisma

admisibilității, pertinenței și concludentei, utilității și veridicității raportată la

declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a stabilit o corectă

situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică

corespunzătoare, și anume art. 2641 alin. (4) Cod penal.

Instanța de apel a constat că instanța de fond nu a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 6, 7, 61, 75 Cod penal raportat la prevederile art. 90 Cod penal,

respectiv, nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori agravează răspunderea

penală, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acesteia.

Instanța de apel a notat că, prin criteriile de individualizare a pedepsei se înțeleg

cerințele de care instanța de judecată este obligată să se conducă în procesul stabilirii

pedepsei și la aplicarea ei persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii.

Individualizarea pedepsei constă în obligațiunea instanței de a stabili măsura pedepsei

concrete infractorului necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor legii penale

și a pedepsei penale. Pedeapsa este echitabilă, când ea impune infractorului lipsuri și

restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este

suficientă pentru restabilirea echitații sociale, adică a drepturilor și intereselor

victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Acțiunile inculpatului cuprind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 2641 alin. (4) Cod penal, iar în conformitate cu criteriile enunțate la art. 16 alin.

(2) Cod Penal, infracțiunea respectivă se califică ca infracțiune „ușoară”. Inculpatul

vina în comiterea infracțiunii incriminate a recunoscut-o integral, a solicitat

examinarea cauzei penale în procedură simplificată (art. 3641 Cod procedură penală),

sincer s-a căit de cele comise. În conformitate cu art. 76 Cod penal, instanța de fond

a reținut circumstanța atenuantă – căința sinceră, iar conform prevederilor art. 77 Cod

penal, careva circumstanțe agravante nu s-a reținut.

Instanța de apel analizând soluția instanței de fond referitor la individualizarea

pedepsei penale în privința inculpatului a atestat că prima instanță a aplicat o pedeapsă

prea blândă inculpatului, care nu corespunde criteriilor generale de individualizare a

pedepsei penale reglementate la art. 75 Cod Penal și care nu va asigura realizarea

scopului pedepsei penale prevăzut de art. 61 Cod Penal.

Apreciind circumstanțele din prezenta cauză penală care caracterizează

caracterul și gradul prejudiciabil al faptei, modalitatea de comitere a faptei și

personalitatea inculpatului, instanța de apel a considerat că la caz pedeapsa sub formă

de muncă neremunerată în folosul comunității este insuficientă, or, instanța de fond a

3

ținut cont doar de aspectele ce caracterizează pozitiv personalitatea inculpatului și a

omis să aprecieze și alte aspecte, care la fel, prezintă importanță sub aspectul stabilirii

pedepsei penale.

Pe lângă circumstanțele reținute de către instanța de fond și anume prezența

circumstanțelor atenuante, personalitatea inculpatului, care se caracterizează pozitiv,

instanța de fond nu a supus aprecierii acelui fapt că, inculpatul anterior a fost atras la

răspundere penală și anume prin sentința Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central din

21 noiembrie 2018 inculpatul a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității, pedeapsă pe care a execut-o integral.

Totodată, a reținut că inculpatul s-a sustras de a se prezenta în instanța de

judecată, în consecință, prin încheierea din 27 iunie 2019 a fost anunțat în căutare,

ulterior prezentându-se la ședința de judecată. Același comportament al inculpatului

a fost manifestat și la examinarea cauzei în instanța de apel, prin încheierea din 15

iunie 2020 s-a dispus anunțarea în căutare a inculpatului, în privința căruia a fost

intentat dosarul de căutare 2020020212 din 24.06.2020, iar ulterior inculpatul s-a

prezentat la ședința de judecată.

Instanța de apel nu a putut reține ca fiind pertinente concluziile instanței de fond

care a statuat că „anume prin aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată

în folosul comunității va fi atins scopul pedepsei”, deoarece inculpatul anterior a fost

judecat, a comis aceiași categorie de infracțiune într-o perioadă relativ scurtă de timp,

iar acest fapt, denotă că o pedeapsă prea blândă poate doar să încurajeze la comiterea

altor infracțiuni.

interesele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 6, 11 Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei și a sentinței cu

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri prin care procesul penal de acuzare lui

Braguța Victor în comiterea infracțiunii prevăzut de art. 2641 alin. (4) Cod penal să

fie încetat, deoarece a intervenit termenul de prescripție.

În motivare recurentul a indicat că, instanța de apel corect a constatat că acțiunile

inculpatului cuprind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2641

alin. (4) Cod penal, iar în conformitate cu criteriile enunțate la art. 16 alin. (2) Cod

penal, infracțiunea respectivă se califică ca infracțiune ușoară. De asemenea, corect a

constatat că fapta imputată a fost comisă la data de 25.08.2018.

Potrivit prevederilor art. 60 Cod penal, instanța de apel era obligată să admită

apelul, casând sentința total, inclusiv din oficiu, și să pronunțe o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, fiind dispusă încetarea procesului

penal deoarece a intervenit termenul de prescripție, or la momentul pronunțării

deciziei a expirat termenul de 2 ani din momentul comiterii infracțiunii ușoare.

4

Mai mult, soluția cu pedeapsa cu închisoare pe un termen de 3 luni în penitenciar

de tip semiînchis, nu a fost motivată, fiind contrară constatărilor din textul deciziei.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

materialului din dosar și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta

urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel. Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit textului recursului declarat de avocat se invocă ca temeiuri de casare a

deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6), 11) Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, instanțele de fond au admis erori grave de fapt și de drept, care au afectat

soluțiile instanțelor și când persoana condamnată a fost judecată anterior în mod

definitiv pentru aceeași faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii penale,

sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de

amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit împăcarea părților în cazul

prevăzut de lege;, însă Colegiul consideră că, prevederile la care se referă autorul

recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezenței erorilor de drept, care

ar servi ca temeiuri de implicare a instanței în sensul casării deciziei instanței de apel.

În cauza se constată că, cauza dată a fost judecată în procedura simplificată

reglementată de art. 3641 Cod de procedură penală, iar potrivit alin. (8) al acestei

norme, inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a

solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale,

solicitare care a fost admisă de către instanță prin încheiere, beneficiază de o reducere

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea

ori cu muncă neremunerată în folosul comunității și de o reducere cu o pătrime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

În atare circumstanțe, având în vedere că autorul recursului nu contestă starea de

fapt stabilită de instanțele de fond și nici încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

Colegiul nu se va pronunța asupra acestor aspecte, dar va analiza alegațiile

recurentului în privința hotărârii instanței de apel referitor la încetarea procesului

penal în privința lui Braguța Victor, deoarece a intervenit termenul de prescripție.

5

Argumentul de bază invocat de recurent este expirarea termenului de prescripție

de 2 ani prevăzut de art. 60 Cod penal, conform căruia persoana se liberează de

răspunderea penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii a expirat termenul de

prescripție.

Acțiunile inculpatului prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal, în conformitate

cu criteriile enunțate la art. 16 alin. (2) Cod se califică ca infracțiune „ușoară”. Altfel,

conform prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, expiră termenul în decurs de 2

ani.

Deși, la caz, recurentul supune disputei incidentul procedural legat de

suspendarea curgerii prescripției, urmează de notat că Legea penală în acest aspect

este suficient de clară și previzibilă, nelăsând loc de interpretări.

Potrivit art. 60 alin. (2) Cod penal, prescripția curge din ziua săvârșirii

infracțiunii și până la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată.

Conform materialelor cauzei, fapta s-a comis la 25.08.2018 iar sentința instanței de

fond a fost pronunțată la data de 23.12.2019. Raportând normele menționate supra la

cauza supusă recursului ordinar, Colegiul constată că instanța de fond a emis sentința

de condamnare în termen prevăzut de art. 60 Cod penal- 2 ani (de la 25.08.2018 până

la 25.08.2020), fapt ce duce la netemeinicia argumentului prin incidența expirării

termenului de prescripție de 2 ani.

La fel, Colegiul evidențiază și condiția de bază prevăzută de art. 60 alin. (5) Cod

penal, Curgerea prescripției se suspendă dacă persoana care a săvârșit infracțiunea se

sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. În aceste cazuri, curgerea

prescripției se reia din momentul reținerii persoanei sau din momentul autodenunțării.

Respectiv, din textul legii - art. 60 alin. (5) Cod penal - se învederează că doar

perioada de timp în care persoana se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată

nu se va lua în vedere la calcularea termenului de prescripție pentru tragerea ei la

răspunderea penală.

Specificând acestea, Colegiul a constatat că inculpatul s-a sustras de a se

prezenta în prima instanța de judecată, în consecință, prin încheierea din 27 iunie 2019

s-a anunțat în căutare (f.d. 80-82), ulterior prezentându-se la ședințele de judecată.

Același comportament al inculpatului a fost manifestat și la examinarea cauzei în

instanța de apel, prin încheierea din 15 iunie 2020 (f.d. 133-138) și din 05.08.2020

(f.d. 155-159) s-a dispus anunțarea în căutare a inculpatului, iar în urma neprezentării

la ședință după semnarea recipisei a fost dispus ordonanța de aducere silită din

01.08.2020 (f.d. 150). Ulterior inculpatul s-a prezentat la ședința de judecată din 07

octombrie 2020 la pronunțarea deciziei. În contextul celor relatate, instanța de apel a

constatat că termenul de tragere la răspundere penală a inculpatului pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal nu a expirat, dânsul fiind pasibil

răspunderii penale.

Instanța de recurs se raliază argumentelor expuse în decizia Curții de Apel

6

contestate, totodată, notând că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene

pentru Drepturile Omului, prin care s-a statuat cu titlul de principiu că instanțele

judecătorești trebuie să-și motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției (a se

vedea în acest sens cauza Ruiz Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29). Totuși,

instanțele nu sunt obligate să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument al părților,

mai cu seamă dacă el este invocat în mod repetat, iar extinderea la care se aplică

această obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de caracterul

deciziei și circumstanțele cauzei. Or, în opinia Curții, în cazul în care instanța supremă

refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru

această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface cerințele art. 6 din Convenție.

(a se vedea în acest sens cauza Bachowski v. Polonia din 02.11.2010).

Analizând materialele cauzei și hotărârea atacată, Colegiul nu a constatat vre-o

eroare de drept ce ar afecta legalitatea ei, or, acțiunilor inculpatului li s-a dat o

calificare justă, pedeapsa individualizată corect, în speță corect fiind aplicate și

prevederile art. 60 Cod penal, astfel neexistând nici un temei de implicare a instanței

de recurs în vederea casării hotărârii atacate.

Având în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei

decizii și raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de

procedură penală, Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de

apel, instanța a respectat prevederile legale pertinente și relevante, prescrise de art.

414-419 Cod de procedură penală, iar argumentele din recursul ordinar sunt vădit

neîntemeiate.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Zadorojnîi Andrei în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 07 octombrie 2020, în cauza penală privindu-l pe BRAGUȚA Victor XXXXX, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 februarie 2021.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

7