1ra-2274/2020 — art. 27, 248 alin. 2 CP

1ra-2274/2020 — art. 27, 248 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-2274/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D I S P O Z I T I V

16 decembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Gherman Eduard în numele inculpatei, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2020, în cauza penală privind-o pe

IONESCU Cristina XXXXX, născută la

XXXXX, originară și domiciliată XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.05.2018 – 06.07.2018;

Instanța de apel: 02.11.2018 – 11.12.2018;

18.12.2019 – 23.07.2020;

Instanța de recurs: 15.03.2019 – 05.11.2019;

05.11.2020 – 16.12.2020.

c o n s t a t ă:

art. 3641 Cod de procedură penală, Ionescu Cristina a fost recunoscută vinovată în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 27, 248 alin. (2) Cod penal și i s-a aplicat o

pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 413 u.c. ceea ce constituie suma de

20.650 lei în contul statului.

Cererea acuzatorului de stat privind încasarea sumei de 22.387 lei din contul

condamnatei Ionescu Cristina în beneficiul bugetului de stat, a fost respinsă ca

nefondată.

intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând

urmările lor și admițând în mod conștient survenirea acestor urmări, urmărind scopul

introducerii frauduloase pe teritoriul vamal, prin trecerea peste frontiera vamală a

Republicii Moldova a substanțelor stupefiante, în una din zilele lunii iunie 2017,

aflând-se în XXXXX, sub pretextul achiziționării unor produse nutriționale,

folosindu-se de datele și cardul bancar al soțului său Ionescu Constantin, fără ca acesta

să cunoască despre intențiile reale ale acesteia, a făcut o comandă prealabilă a unor

1

produse de pe site-ul www.standperu.com. Ulterior, la 07.08.2017, în cadrul efectuării

controlului vamal Postul Vamal Intern 4 „Poșta" al Biroului Vamal „CENTRU", a

coletului nr. XXXXX, parvenit din Peru în adresa lui Constantin Ionescu, XXXXX,

a fost depistat și ridicat un pachet transparent, în care se conținea o substanță sub

formă de praf de culoare verzuie, fiind declarată ca „Micropulverizada Delisse", cu

masa totală de 5 kg, și în valoare de 114,6 dolari SUA. În continuare, la 29.09.2017,

Ionescu Cristina fiind împreună cu Ionescu Constantin, aproximativ la ora 15:30 min,

s-au prezentat la Oficiul Poștal 2000, din XXXXX, unde au prezentat avizul de

recepție F22 nr. 614, în vederea primirii coletului comandat anterior de pe site-ul

www.standperu.com. Totodată, Ionescu Constantin din spusele lui Ionescu Cristina a

completat formularul CN 23, prin care s-a declarat neautentic organului vamal că în

coletul pe care urma să-l primească se conțineau „frunze uscate de cacao" în loc de

„frunze uscate de coca" în cantitate de 5 kg, primind sub controlul organului de

urmărire penală coletul cu nr. XXXXX. Potrivit raportului de constatare tehnico-

științifică nr. 34/12/1-R-4519 din 08.09.2017 și raportului de expertiză nr. 34/12/1 -

R-334 din 02.02.2018, s-a stabilit că „masa vegetală uscată și mărunțită de culoare

verde din coletul poștal nr. XXXXX, parvenit din Peru, în adresa lui Ionescu

Constantin, în cadrul postului vamal intern „Poșta 4" al Biroului Vamal Centru,

conținea - cocaină (C17H21N04), ce se atribuie la substanțele stupefiante „mărfuri

interzise în circuitul civil.

3.1. În apelul depus procurorul, a solicitat casarea parțială a sentinței, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care să fie dispusă încasarea de la Ionescu Cristina a cheltuielilor judiciare în

sumă totală de 22.387 lei și menținerea sentinței în partea ce ține de aplicarea pedepsei

în privința lui Ionescu Cristina.

În susținerea apelului, procurorul a invocat că instanța de judecată corect a ajuns

la concluzia de vinovăție a inculpatei și a aplicat o amendă în limitele prevăzute de

norma penală, însă acuzarea de stat a considerat, că instanța incorect a ajuns la

concluzia de a nu încasa cheltuielile judiciare în prezenta cauză penală, deoarece doar

prin intermediul concluziilor experților poate fi determinată natura unei substanțe și

stabilit faptul, dacă aceasta se atribuie la una dintre categoriile celor interzise. Astfel,

în cadrul instrumentării cauzei penale în care este vizată Ionescu C. a fost dispusă

înfăptuirea unei serii de expertize și constatări tehnico – științifice, concluziile cărora

au fost consemnate în rapoarte, cheltuielile pentru efectuarea cărora sunt indicate

direct în aceste acte, după cum urmează: raport de constatare tehnico-științifică nr.

34/12/1-R-4519 din 08.09.2017 - 6300 lei, raport de expertiză nr. 34/12/1-R-334 din

02.02.2018 - 1680 lei, raport de expertiză nr. 402 din 09.01.2018 - 1862 lei, raport de

expertiză nr. 403 din 11.12.2017 - 1078 lei, raport de expertiză nr. 201836S0010 din

05.04.2018 – 11.467, 42 lei.

2

Datorită concluziilor formulate în rapoartele menționate a fost posibilă stabilirea

naturii substanței depistate de inspectorii de control vamal și clarificarea tuturor

circumstanțelor cauzei penale, iar cheltuielile în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale urmează a fi încasate de la condamnată, deoarece aceasta este solvabilă și

plata cheltuielilor nu va influența substanțial asupra situației materiale a terților, dat

fiind faptul că inculpata nu are la întreținere careva persoane.

3.2. În apelul suplimentar declarat de procuror, s-a solicitat casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri conform căreia a o condamna pe Ionescu Cristina pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 27, art. 248 alin. (2) Cod penal la amendă în

mărime de 500 u.c.. și a dispune încasarea de la inculpată a cheltuielilor de judecată

în cuantum de 22.387 lei, invocând următoarele argumente.

Stabilind pedeapsa inculpatei, prima instanță a admis derogări de la norma

penală și, în special, a diminuat pedeapsa numită contrar prevederilor art. 64 al. (3)

Cod penal. Astfel, dispoziția art. 248 alin. (2) Cod penal, prevede amenda în calitate

de pedeapsă penală în limitele de la 550 la 950 u.c.. Prin urmare, limita minimă

prevăzută de dispoziția normei este de 550 u.c., iar fiind redusă cu 1/4 în temeiul art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală ar fi constituit 413 u.c.. Cu toate acestea, norma

legală cuprinsă în dispoziția art. 64 alin. (3) Cod penal, prevede că limita minimă a

amenzii în calitate de pedeapsă penală constituie 500 u.c., astfel că, în speță, deși

inculpata în condițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală beneficiază de o

reducere a limitelor de pedeapsă, limita minimă de pedeapsă poate fi mai mică decât

limita generală de: - 3 luni închisoare potrivit art. 70 alin. (2) Cod penal, - 500 u.c. de

amendă (art. 64 alin. (3) Cod penal) și - 60 ore de muncă neremunerată (art. 67 alin.

(2) Cod penal).

2018, au fost admise apelurile procurorilor, s-a casat parțial sentința în partea stabilirii

pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care Ionescu Cristina a fost

recunoscută vinovată în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 27, 248 alin. (2) Cod

penal, prin aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, și i s-a

stabilit pedeapsa cu amendă în mărime de 500 u.c., ceea ce constituie 25.000 lei.

În rest a fost menținută sentința.

prevederilor articolului 64 alin. (3) Cod penal, pedeapsa sub formă de amendă

urmează a fi fixată în limitele minime generale de 500 u.c. și cele maxime de 3000

u.c..

Altfel spus, prin prisma prevederilor articolului 64 alin. (3) Cod penal, pedeapsa

minimă sub formă de amendă constituie 500 u.c., adică, chiar și în condițiile art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, nu mai poate fi redusă sub limita respectivă.

Prin urmare, prima instanță, aplicând pedeapsa cu amendă inculpatei în mărime

de 413 u.c., nu a ținut cont de prevederile art. 64 alin. (3) Cod de procedură penală,

3

motiv pentru care, în partea pedepsei, sentința atacată a fost lovită de nulitate absolută,

impunându-se casarea părții respective și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță.

La stabilirea pedepsei instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75

Cod penal și art. 3641 Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de apel a respins ca nefondată cerința procurorului privind

încasarea cheltuielilor de judecată.

solicitat casarea deciziei instanței de apel în partea neîncasării cheltuielilor judiciare,

cu remiterea cauzei la rejudecare.

În motivarea recursului, invocând temei de drept prevăzut de pct. 6) art. 427 alin.

(1) Cod de procedură penală, procurorul a indicat următoarele argumente: soluția

instanței de apel de a menține sentința referitor la neîncasarea cheltuielilor de judecată

contravine normelor procesual penale în vigoare.

recursului pe motiv, că este neîntemeiat.

2019, s-a admis recursul ordinar declarat de procuror, s-a casat parțial decizia în latura

civilă în partea respingerii solicitării procurorului de încasare a cheltuielilor judiciare

în cauza penală privind-o pe Ionescu Cristina, cu dispunerea rejudecării cauzei în

această parte de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

reținut că, instanța de apel a casat sentința în partea stabilirii pedepsei inculpatei și a

pronunțat o nouă hotărâre, iar în rest a menținut sentința prin care s-a respins ca

neîntemeiată cerința procurorului, privind încasarea de la inculpată a cheltuielilor de

judecată în sumă de 22.387 lei.

Instanța de recurs în acest sens a menționat că procurorul în apelul depus a

indicat clar asupra considerentelor sale referitoare la posibilitatea încasări din contul

inculpatei a cheltuielilor judiciare, așa cum prevede art. 229 Cod de procedură penală,

menționând în acest sens, că inculpata este solvabilă și plata cheltuielilor nu va

influența substanțial asupra situației materiale a terților, dat fiind faptul că inculpata

nu are la întreținere careva persoane, însă instanța de apel, catalogând doar

argumentele procurorului drept ”sterile”, a omis să-și motiveze soluția.

În această ordine de idei, hotărârile pronunțate de instanțele ierarhic inferioare

trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu prevederile

legislației în vigoare, pentru a permite instanței ierarhic superioare de a verifica

corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în vedere că nu numai

nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni generali-

vagi, reprezintă un temei de casare.

Prin urmare, la data de 11 iulie 2018 acuzatorul de stat a declarat apel împotriva

4

sentinței, prin care a solicitat casarea parțială a sentinței în partea prin care s-a respins

solicitarea privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă totală de 22387 lei (f. d.

254 – 257,vol. II), iar în invocarea motivelor cererii de apel, procurorul a respectat

întrutotul prevederile art. 405 Cod de procedură penală, precizând erorile de fapt și

de drept, sub o motivare clară, ce au stat la baza declarării apelului.

Reieșind din cele sus menționate, s-a conchis că erorile de drept constatate supra

s-au încadrat în cele prescrise de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

deoarece instanța de apel, nu a respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală,

și, ținând cont de faptul, că erorile comise de către instanța de apel, nu puteau fi

reparate de instanța de recurs, decizia atacată a fost casată, cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urma să se conducă de prevederile art. 436

Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare și limitele acesteia: să

înlăture erorile constatate mai sus, ținând cont de motivele casării deciziei atacate și

să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417

Cod de procedură penală.

apelul procurorului a fost admis, cu casarea parțială a sentinței în partea cheltuielilor

de judecată și s-a pronunțat o nouă hotărâre, prin care s-a dispus încasarea de la

Ionescu Cristina în beneficiul statului cheltuielile de judecată în mărime de 11.467,42

lei, în rest s-a respins ca neîntemeiat.

fond a îndeplinit strict cerințele dispozițiilor art. 3641 alin. (1) și (4) Cod de procedură

penală, opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei potrivit procedurii enunțate,

nu a fost viciată, în cadrul urmăririi penale n-au fost încălcate normele imperative din

Codul de procedură penală, fapt ce a condiționat concluzia că, instanța de apel nu este

în drept a reține o altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de apel în

procedura precedentă și menținută prin decizia Colegiul lărgit al Curții Supreme de

Justiție din 05.11.2019.

Argumentele din apelul acuzatorului referitor la încasarea cheltuielilor judiciare,

instanța de apel le-a admis parțial, or, potrivit materialelor cauzei cheltuielile judiciare

în sumă de 11.467,42 de lei, sunt cheltuieli suportate pentru raport de expertiză nr.

201836S0010 din 05.04.2018 (f.d. 144-149, vol. II).

În aceeași ordine de idei, instanța de apel nu a reținut afirmațiile instanței precum

că, cheltuielile judiciare solicitate la caz de către acuzatorul de stat, urmau a fi încasate

din contul statului, or, potrivit prevederilor Legii nr. 316 din 22.12.2017 pentru

modificarea și completarea unor acte legislative, în vigoare din 09.02.2018, au fost

operate modificări la art. 143 Cod procedură penală, potrivit cărora aliniatul (2) al

articolului 143 Cod procedură penală a fost abrogat.

Instanța de apel a ajuns la concluzia de a admite apelul procurorului și apelul

5

suplimentar, de a casa parțial sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 06

iulie 2018 și a pronunța o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

în partea cheltuielilor de judecată și anume doar în partea sumei de 11.467,42 de lei,

suportate pentru efectuarea raportului de expertiză nr. 201836S0010 din 05.04.2018,

în rest, cerințele procurorului cu privire la încasarea celorlalte cheltuieli judiciare s-

au respins, ca neîntemeiate, deoarece au fost efectuate până la modificările operate la

art. 143 Cod procedură penală, în vigoare din 09.02.2018.

numele inculpatei, a atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6, 7 Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei, respingerea parțială a

apelurilor declarate de procurori, în latura civilă, în partea cheltuielilor de judecată și

menținerea fără modificări în această partea a sentinței.

În motivare recurentul a indicat că, rapoartele de expertiză au fost efectuate

pentru constatarea stării psihice și fizice a persoanelor bănuite/ învinuite Ionescu

Cristina și Ionescu Constantin și stabilirea dacă aceasta pot fi trase la răspunderea

penală și supuse pedepsei penale. Raportul de expertiză nr. 402 din 09.01.2018 se

referă la persoana lui Ionescu Constantin - cetățean străin, care a fost scos de sub

urmărirea penală, iar procurorul cere ca și cheltuielile pentru efectuarea acestei

expertize să fie încasate tot din contul inculpatei. Concluzia instanței de apel este

eronată în partea admiterii parțiale a cererii de apel a procurorului și dispunerea

încasării parțiale a cheltuielilor juridice, deoarece dispunerea acestei expertize s-a

făcut din oficiu de către organul de urmărire penală, având această obligație în baza

legii și care nu a dispus de voința persoanei bănuite/învinuite.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este declarat peste

termen.

Din actele cauzei se constată că avocatul Gherman Eduard, la 23.10.2020, a

depus recursul ordinar, fiind recepționată cu numărul de intrare 01-2447 din 23.10.20.

Una din cerințele obligatorii, la depunerea recursului, se referă la respectarea

termenului de declarare a acestuia de către titularii cererii respective. În corespundere

cu prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul de declarare a recursului

este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei instanței de apel. Ca atare, termenul

6

de recurs are caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul

de a exercita calea de atac, iar recursul declarat după expirarea termenului se

consideră ca tardiv, deoarece legea procesual-penală nu prevede posibilitatea de

repunere în termen a recursului.

În același context se relevă că, potrivit dispozițiilor art. 230 alin. (2) Cod de

procedură penală: „în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este

prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului

procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.”

Reieșind din actele cauzei se constată că decizia instanței de apel, contestată de

recurent, a fost pronunțată la 23.07.2020 în prezența inculpatei și a apărătorului

acesteia (vol.-III, f.d. 98), iar pronunțarea deciziei motivate a fost pe data de

24.08.2020.

Potrivit art. 319 alin. (2) Cod de procedură penală, partea prezentă la un termen

de judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă va lipsi la

vreunul dintre aceste termene. Din conținutul acestei norme, se desprinde faptul că,

dacă partea, cunoscând despre data următoarei ședințe, nu se prezintă la aceasta,

consecințele neprezentării îi sunt imputabile, iar despre rezultatele ședinței partea

urmează să se documenta individual. Or, cele consemnate supra sunt subsecvente și

speței date, adică faptul că inculpatul nu s-a prezentat la ședința de judecată la care a

fost pronunțat dispozitivul și decizia integrală a instanței de apel, nu îl absolvă de a

declara în termen recursul ordinar.

În același context, este important de a menționa că, la pronunțarea hotărârii

integrale legea nu solicită obligatoriu prezența părților, iar pentru părțile care nu s-au

prezentat la pronunțarea sentinței, se consideră că au luat cunoștință de conținutul

hotărârii motivate la data pronunțării, mai mult că hotărârile se plasează pe portalul

web al instanței de judecată, astfel devenind publice pentru toți. Călăuzitoare în acest

sens este și practica judiciară, potrivit căreia s-a statuat că neprezentarea părților, care

au fost legal citate la ședința de judecată, dar s-au eschivat de a se prezenta, termenul

de atac și pentru acestea oricum se calculează din momentul pronunțării hotărârii

integrale.

Pe cale de consecință, având în vedere cele consemnate supra, Colegiul reține

că, în cauza deferită judecății, termenul de declarare a recursului a fost omis de către

recurent, respectiv argumentele aduse de acesta în cererea de recurs nu vor fi preluate

pentru examinare, partea fiind decăzută din dreptul de a exercita această cale de atac.

În această ordine de idei, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră,

că recursul ordinar declarat de avocatul inculpatei, este inadmisibil, ca fiind declarat

peste termen.

Penal,

d e c i d e :

7

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Gherman Eduard în

numele inculpatei, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

23 iulie 2020, în cauza penală privind-o pe Ionescu Cristina XXXXX, ca fiind

declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 14 ianuarie 2021.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

8