1ra-1777/2020 — art. 190 alin. 1 CP

1ra-1777/2020 — art. 190 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1816/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda,

a examinat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei,

admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul

Uncu Natalia în numele inculpatului împotriva sentinței Judecătoriei Soroca,

sediul Central din 20 ianuarie 2020 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 01 iulie 2020, în cauza penală în privința lui

Țarălungă Victor xxxx, născut la xxxx,

domiciliat în r-nul xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 24.05.2019-20.01.2020;

instanța de apel: 11.02.2020-01.07.2020;

instanța de recurs ordinar: 12.08.2020-11.11.2020.

C O N S T A T Ă:

cauza fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură

penală, Țarălungă Victor a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art.190 alin.(1) Cod penal, fiindu-i aplicată o pedeapsă sub formă de

închisoare pe un termen de 1 an, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

Solicitarea procurorului cu privire la încasarea din contul inculpatului

Țarălungă Victor în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 60

lei, s-a respins ca neîntemeiată.

Victor, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,

prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient survenirea acestor

urmări, având drept scop dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, a decis

să comită escrocheria în proporții considerabile, deposedând-o ilegal pe

partea vătămată Xxxde bicicleta sa de tip sport. În acest scop la 18.03.2019,

aflându-se în preajma magazinului ”Bavaria” situat pe strada xxxx,

municipiul xxx, l-a observat pe fiul părții vătămate xxxxx, a.n.xxxx, cu

bicicleta, despre care cunoștea cu certitudine că se află la evidența medicului

xxx cu diagnoza xxxxx, prin inducerea în eroare a ultimului, sub pretext ca

1

să-i transmită bicicleta să se plimbe, iar xxxxx în acest timp să meargă în

magazin să-i procure produse alimentare, astfel prezentând ca adevărată o

faptă mincinoasă, în privința naturii și părților actului juridic și obținând

astfel încrederea după ce partea vătămată i-a dat bicicleta a plecat într-o

direcție necunoscută, producându-i părții vătămate o daună considerabilă în

sumă de 2500 lei.

Acțiunile inculpatului Țarălungă Victor fiind calificate conform

semnelor infracțiunilor prevăzute de art.190 alin.(1) Cod penal – escrocheria,

adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a

unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în

privința naturii părților actului juridic anulabil, încheierea căruia a fost

determinată de comportamentul dolosiv și viclean, care a produs daune

considerabile.

numele inculpatului, prin care a solicitat casarea sentinței în latura pedepsei,

cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri prin care în privința

inculpatului să fie aplicată pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în

folosul comunității.

3.1. În motivarea apelului avocatul Nelea Suveică în interesele

inculpatului, a invocat că la aplicarea pedepsei pentru inculpatul Țarălungă

Victor instanța de judecată nu a ținut cont că:

- inculpatul a recunoscut vina atât la urmărirea penală cât și în instanța

de judecată, s-a căit sincer în fapta comisă, a solicitat examinarea cauzei în

procedura simplificată fapt care a ușurat desfășurarea procesului de judecare

a cauzei, a realizat pe deplin caracterul negativ al acțiunilor săvârșite;

- corectarea inculpatului este posibilă prin aplicarea față de acesta a

muncii neremunerate în folosul comunității.

a fost respins ca nefondat apelul avocatului Nelea Suveică în numele

inculpatului, declarat împotriva sentinței Judecătoriei Soroca, sediul Central

din 20 ianuarie 2020 cu menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a menționat că, cauza a

fost judecată în prima instanță în ordinea prevăzută de art.3641 Cod de

procedură penală, în baza probelor administrate de către organul de urmărire

penală, care au fost cercetate în ședința instanței de fond, asupra cărora

inculpatul Țarălungă Victor nu a obiectat și nu a solicitat administrarea unor

probe noi.

Prin prisma probatoriului administrat instanța de fond a stabilit ca fiind

dovedită pe deplin vinovăția lui Țarălungă Victor în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.190 alin.(1) Cod penal, stabilindu-i în baza acestei legi

2

pedeapsa de 1 an închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

Instanța de apel a concluzionat că, prima instanța justificat a aplicat

acestuia pedeapsa sub formă de închisoare, iar cuantumul acesteia pentru

faptă comisă a fost stabilit cu respectarea principiilor individualizării

pedepsei penale, pedeapsa fiind stabilită cu respectarea prevederilor art.3641

alin.(8) Cod de procedură penală.

Instanța de apel a stabilit că, pedeapsa aplicată inculpatului Țarălungă

Victor, sub formă de închisoare, în cuantumul stabilit de către prima instanță,

este în coraport cu gravitatea faptei comise, o infracțiune mai puțin gravă,

comisă cu intenție; natura și gravitatea consecințelor infracțiunii – ca urmare

a acțiunii infracționale comisă de Țarălungă Victor, părții vătămate i-a fost

cauzată daună considerabilă în sumă de 2500 lei.

Instanța de apel la stabilirea pedepsei a reținut motivul săvârșirii

infracțiunii și scopul urmărit – dobândirea ilicită de la partea vătămată a

bunului material ce-i aparține (bicicletă). Personalitatea inculpatului, care

anterior a mai avut conflicte cu legea, or, prin sentința Judecătoriei Soroca din

18.06.2013 a fost condamnat în baza art.186 alin.(2) lit. c),d) Cod penal la

pedeapsă de 160 ore muncă neremunerată în folosul comunității; prin

sentința Judecătoriei Soroca din 04.02.2014 a fost condamnat în baza art.187

alin.(2) lit. f) Cod penal, prin aplicarea art.84 alin.(4) Cod penal și art.87

alin.(1) Cod penal, la pedeapsă de 2 ani și 1 lună închisoare; prin sentința

Judecătoriei Soroca din 25.07.2014 a fost condamnat în baza art.186 alin.(2) lit.

d) Cod penal, prin aplicarea art.84 alin.(4) Cod penal, la pedeapsă de 4 ani

închisoare, de asemenea potrivit cazierului contravențional, în perioada

anilor 2017-2019 xxx a fost atras la răspunderea contravențională pentru

comiterea contravențiilor prevăzute de art.354 CCo – huliganism nu prea

grav, art.69 alin.(1) CCo – injuria, art.104 CCo – distrugerea/deteriorarea

bunurilor străine, art.105 CCo – sustragere în proporții mici din avutul

proprietarului, art.354 CCo – huliganism nu prea grav, la locul de trai se

caracterizează negativ; atitudinea inculpatului față de fapta comisă și

procesul desfășurat – a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în

procedura simplificată, fapt ce a găsit reflectare asupra termenului de

examinare a cauzei, circumstanțe atenuante – căința sinceră; circumstanțe

agravante – săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost

condamnată pentru o faptă similară.

Instanța de apel a stabilit că, în cauza lui Țarălungă Victor stabilirea

categoriei excepționale de pedeapsă este condiționată atât de personalitatea

inculpatului, care nu este la prima abatere de la legea penală, precum și

gravitatea faptei imputate, care face parte din categoria celor mai puțin grave,

3

comisă în scurt timp după executarea pedepsei stabilită pentru infracțiune de

furt.

Inoportunitatea aplicării unei pedepse de altă categorie, instanța de

apel a desprins din însuși categoria și caracterul faptei comise, din natura și

gravitatea consecințelor infracțiunii comise de Țarălungă Victor, precum și

din faptul, că acesta anterior a fost condamnat la pedeapsa muncii

neremunerate în folosul comunității și la pedeapsa închisorii, însă careva

concluzii nu a tras, or, eliberându-se din penitenciar în scurt timp comite

iarăși o infracțiune mai puțin gravă, comisă cu intenție, astfel sfidând cu

desăvârșire nu numai normele morale, dar și legea penală.

Instanța de apel a considerat că, solicitările inculpatului referitor la

aplicarea unei pedepse non privative de libertate, sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității, sunt neîntemeiate, or, o pedeapsă mai

blândă la caz, nu va asigura atingerea scopului pedepsei penale și nu va

restabili echitatea socială perturbată de Țarălungă Victor.

Instanța de apel a menționat că, instanța de fond a ținut cont de

prevederile art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, stabilind pedeapsa la

limita esențial micșorată rezultând din procedura simplificată de examinare

a cauzei, care a fost solicitată de către Țarălungă Victor până la începerea

cercetării judecătorești ce a avut loc în prima instanță. Iar cuantumul

pedepsei, stabilită rezultă din împrejurările speței, inclusiv și rezultând din

căința sinceră a inculpatului, care este apreciată ca fiind circumstanță

atenuantă în sensul art.76 Cod penal.

Instanța de apel a concluzionat că, atingerea scopurilor de restabilire a

echității, de corectare a inculpatului, de prevenire a comiterii altor infracțiuni,

va fi posibilă doar prin aplicarea față de Țarălungă Victor a pedepsei sub

formă de închisoare, cu executarea ei reală. Pedeapsa astfel cum a fost

individualizată de către prima instanță răspunde atât principiului

proporționalității, cât și scopului prevăzut în art.61 Cod penal, cuantumul

acesteia este dozată corespunzător, iar față de natura și gravitatea faptei

comise, a circumstanțelor reale de săvârșire a acesteia, pedeapsa aplicată

inculpatului Țarălungă Victor este aptă să conducă la realizarea scopurilor

sancțiunii.

avocatul Uncu Natalia în numele inculpatului, care fără a invoca careva temei

prevăzut de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, a solicitat casarea

acesteia în latura stabilirii pedepsei penale, cu pronunțarea unei noi hotărâri

prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă.

5.1. În susținerea revendicărilor, avocatul Uncu Natalia în numele

inculpatului a menționat următoarele:

4

- la emiterea sentinței Judecătoriei Soroca, sediul Central din 20 ianuarie

2020 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 01 iulie 2020, nu

s-a ținut cont de prevederile art. 2, 7, 75-78 Cod penal cît și de explicațiile

Plenului Curții Supreme de Justiție a Hotărârii nr. 16 din 31.05.2004 „Cu

privire la aplicarea în practica judiciară a principiului individualizării

pedepsei”.

care a solicitat respingerea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de

temeiuri legale.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea

acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate

expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie

să fie invocate de recurent.

Colegiul penal reține că în susținerea recursului, avocatul nu a invocat

incidența a nici un temei prevăzut de art. 427 alin. (1) însă cristica în esență

se încadrează în pct. 10) din dispozițiile art. art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală, care prevăd că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul când instanța de apel nu a individualizat corect pedeapsa.

Instanța de recurs menționează însă că, prevederile la care se referă

autorul recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezenței

erorilor de drept, care ar servi ca temei de implicare a instanței de recurs în

sensul casării deciziei instanței de apel.

Colegiul penal reține că, recurentul deși este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului, critică decizia contestată doar în partea ce ține de

pedeapsa stabilită inculpatului, considerând-o prea aspră, solicitând în acest

sens, aplicarea unei pedepsei mai blânde în privința inculpatului.

Privitor la pedeapsa stabilită inculpatului de către instanța de fond și

menținută de către instanța de apel, Colegiul penal consideră că instanța de

apel și-a motivat just soluția adoptată în acest sens, acordând deplină

eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, Cod penal și art. 3641 Cod de procedură

penală, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei,

5

stabilite conform sancțiunii articolului incriminat, iar în sprijinul statuării

respective relevă următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei

infracțiuni instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască

nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a

comis acea infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea

realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și principiile

prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului

pedepsei. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv,

de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea

articolului din Codul penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în

vedere principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, care

se măsoară după cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator,

urmând ca celelalte două criterii alăturate și distincte - persoana infractorului

și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie

avute în vedere după ce instanța și-a format opinia cu privire la gradul de

pericol social concret al activității infracționale săvârșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea,

de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Instanța de recurs reține că recurentul înaintează cerințe prin care

solicită aplicarea unei pedepse mai blânde, solicitări care pe lângă faptul că

sunt contradictorii, de fapt nici nu au fost motivate de către recurent, fiind

neîntemeiate, or doar faptul că ultimul nu este de acord cu pedeapsa stabilită,

considerând-o prea aspră, nu poate servi ca circumstanță pentru aplicarea în

privința inculpatului a unei pedepse neprivative de libertate.

Instanța de recurs subliniază că, inculpatul Țarălungă Victor anterior a

avut conflicte cu legea, circumstanțele care indică asupra faptului că aplicarea

unei pedepse mai blânde nu ar putea atinge scopul prevăzut de lege, motiv

pentru care, Colegiul penal reține ca fiind corectă concluzia instanțelor

inferioare, precum că scopul pedepsei penale de reeducare și resocializare a

inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane, va putea fi atins doar prin stabilirea

unei pedepse privative de libertate în privința acestuia.

La speță, Colegiul penal reiterează că, practica judiciară demonstrează

că pedeapsa prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate,

6

jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe

contrare scopului urmărit, iar o pedeapsă prea blândă generează dispreț față

de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului nici pentru

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni cât și de prevenirea săvârșirii

infracțiunilor.

Pe lângă aceasta, recursul apărării, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5.1. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica

modului în care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura

pedepsei penale.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal concluzionează că instanța de

apel a pronunțat o decizie întemeiată și motivată prin stabilirea în privința

inculpatului a unei pedepse privative de libertate, pedeapsă care răspunde

scopului de corectare și reeducare a inculpatului prevăzut de art. 61 Cod

penal, care va duce la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de

ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale, iar

argumentul invocat de recurent privind aplicarea pedepsei non privative de

libertate, urmând a fi declarat ca neîntemeiat.

În viziunea instanței de recurs concluziile expuse pe larg de către

instanța de apel în decizia sa, sunt juste iar criticile recurentului nu constituie

temeiuri de a răsturna situația în prezenta cauză, ce ar necesita intervenția

instanței ierarhic superioare, în sensul casării hotărârii judecătorești

adoptate.

Astfel, Colegiul penal conchide că temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea argumentelor instanței de apel în motivarea soluției sale pe

aspectele contestate de recurent nu se identifică, pe care în virtutea

corectitudinii lor și pentru a evita repetări inutile, le acceptă și le însușește,

fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a

hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument

(Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea

de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor

furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile

esențiale supuse atenției sale.

Reținând prevederile sus menționate, Colegiul penal conchide că nu

există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat și potrivit

legii decide inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

7

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Uncu

Natalia în numele inculpatului împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 01 iulie 2020, în cauza penală în privința lui Țarălungă

Victor xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 30 decembrie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

8