1ra-1946/2020 — art. 349 alin. 1/1 CP

1ra-1946/2020 — art. 349 alin. 1/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1946/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 15 noiembrie

2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 01 iulie 2020, declarat de

avocata Elena Vlas, în numele inculpatului

Afteni Sergiu XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 26.09.2018 – 15.05.2019,

instanța de apel: 05.06.2019 – 22.01.2020,

instanța de recurs: 08.09.2020 – 25.11.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 349 alin. (11) Cod penal la 1 an închisoare.

În temeiul art. 85 Cod penal, prin adăugirea pedepsei neexecutate, conform

sentinței Judecătoriei Edineț din 28.11.2018, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 4

ani și 4 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din

15.11.2019.

1

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de

448 lei.

S., aflându-se în incinta Spitalului municipal Bălți, amplasat în mun. Bălți, str. Decebal

101, unde era condus de către colaboratorii Penitenciarului nr.11-Bălți pentru

acordarea ajutorului medical, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, prevăzând urmările și dorind în mod conștient survenirea lor, acționând cu intenție

directă îndreptată la atingerea scopului stabilit, demonstrând un comportament agresiv,

numind cu cuvinte necenzurate și nesupunându-se colaboratorilor penitenciarului și

având drept scop sistarea activității de serviciu a chinologului SPE a Penitenciarului

nr.11-Bălți, agent șef de justiție Stefciuc Eugen și de a schimba caracterul activității în

interesul lui și manifestând o vădită lipsă de respect și nesupunere a cerințelor legale a

angajatului penitenciarului, i-a aplicat ultimului o lovitură cu capul în regiunea nasului,

cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară nr. 201910P0014 din 09.01.2019

vătămări corporale sub formă de excoriație pe spina nazală, leziuni corporale care se

califică ca vătămare neînsemnată.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că execută

pedeapsa în P-11 Bălți. La 06.01.2019, în celulă au intrat colaboratorii Penitenciarului

nr. 11, Mateișen A. și Noroc A., zicând că în celula lor se fierbe rachiu, însă nu au găsit

nimic. I-a rugat să iasă din celulă, în caz contrar se va automutila. Unul din colaboratori

i-a spus că nu-l crede, atunci el s-a tăiat la mâna stângă cu o lamă de ras. A fost dus la

spital. În coridor se mai aflau câteva persoane civile și colaboratori ai penitenciarului.

A rugat escorta să-l ducă la fumat, aceștia i-au spus că nu se permite, atunci el s-a întors

să plece. Mâna lui era încătușată de mâna lui Stefciuc E., acesta l-a tras spre el și,

pierzându-și echilibrul, a căzut peste Stefciuc E. Colaboratorii penitenciarului au

aplicat forța fizică și l-au imobilizat la pământ. C ând l-a tras pe Stefciuc E. spre el,

stăteau față în față.

Totodată, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Stefciuc E. a comunicat că se afla, în calitate de șef de

escortă, la escortarea deținutului Afteni S. de la Penitenciarul nr. 11 la Spitalul

municipal Bălți. Acesta avea nevoie de îngrijiri medicale, având o plagă tăiată.

Escortarea a fost executată de către el și alți doi colaboratori - Grumeza N. și Racu A.

În cabinetul medicului, inculpatul a devenit agresiv și medicul i-a cerut să-l scoată

afară. În coridor, acesta și-a continuat acțiunile agresive. Fiind atenționat să se

liniștească, a început a înjura cu cuvinte necenzurate în adresa lui. Apoi a spus că vrea

să fumeze, el, însă, i-a spus că nu se poate. Mâna dreaptă a inculpatului era încătușată

de mâna stânga a sa. Pe neașteptate, acesta a smuncit mâna, l-a tras în direcția sa și l-a

lovit cu capul în regiunea nasului. Ulterior, a doborât inculpatul la podea cu ajutorul

colegilor, a scos cătușa de la mâna sa și i-a aplicat-o acestuia la a doua mână. În timp

ce se afla la podea, inculpatul a început a se bate cu capul de podea, vorbea cu cuvinte

necenzurate și îi amenința. Au așezat inculpatul pe scaun pentru a se calma. Până la

incident nu l-a cunoscut pe acesta, însă, din spusele colegilor, este un deținut

problematic, se automutilează, amenință colaboratorii penitenciarului. După incident,

s-a îndepărtat de inculpat, însă, nemijlocit lângă el, se aflau Grumeza N. și Racu A. În

urma loviturii primite de la inculpat, s-a tratat ambulator la domiciliu 7 zile. După ce a

2

escortat inculpatul la penitenciar, a revenit la spital deoarece rana sângera puțin. I-a

fost efectuată o radiografie, de la medicul de familie a primit tratament, iar peste câteva

zile a mers și la medicul legist. Incidentul a avut loc la ieșirea din cabinetul medicului,

în hol și acest conflict a fost văzut de către persoane civile. Martorii au văzut momentul

când inculpatul l-a lovit și când se lovea cu capul de podea. Nici el, nici colegii nu au

lovit inculpatul, doar l-au mobilizat la podea, aplicând forța fizică. Inculpatul era

agresiv și în timp ce era escortat spre spital, înjura și amenința colaboratorii

penitenciarului.

Martorul Pripișneac A., șef al SSRP a P-11 Bălți, a relatat că se afla în incinta

spitalului clinic din mun. Bălți, din motive personale. I-a văzut pe colaboratorii

Stefciuc E., Grumeza N. și Racu A., care îl escortau pe deținutul Afteni S. Inculpatul

avea un comportament agresiv. Pe hol, înjura cu cuvinte necenzurate și dorea să

fumeze. La obiecții nu reacționa și, prin surprindere, cu mâna care era încătușată de

mâna lui Stefciuc E., l-a tras spre el și l-a lovit pe Stefciuc E. în regiunea feței.

Inculpatul a fost imobilizat, culcat la podea și încătușat pe ambele mâini. În timpul

imobilizării, inculpatul opunea rezistență fizică, continua să înjure, se lovea intenționat

de pereții holului cu capul și diferite părți ale corpului. L-au escortat într-un cabinet

medical pentru a-i acorda ajutor medical. De la lovitura inculpatului, a observat la

Stefciuc E. o zgârietură care sângera.

Martorii Racu A. și Grumeza N. au declarat similar că împreună cu colegii săi

Stefciuc E. și Grumeza N. au escortat inculpatul la spital după ce s-a automutilat.

Medicul de gardă nu era disponibil, iar asistenta medicală le-a spus să aștepte și,

totodată, i-a luat inculpatului analize. Au ieșit în hol și inculpatul le-a spus că vrea să

fumeze în spital, însă ei i-au comunicat că nu se permite. Inculpatul a devenit agresiv,

vorbea cu glas ridicat și insista să fumeze. Inculpatul era încătușat cu mâna sa de mâna

lui Stefciuc E. și, pe neașteptate, a tras mâna încătușată de Stefciuc E., lovindu-l cu

capul în nas pe acesta. Atunci a intervenit și a imobilizat inculpatul, punându-i cătușele

la ambele mâini la spate și la doborât la podea. Inculpatul continua să îi înjure și să

opună rezistență la imobilizare. Incidentul a avut loc în hol, unde se afla și Pripișneac

A. După lovitură, lui Stefciuc E. i-a rămas semn la nas. Până la incident, pe fața lui

Stefciuc E. nu a văzut careva vătămări.

Potrivit procesului-verbal privind aplicarea forței fizice, mijloacelor speciale din

06.01.2019, la 06.01.2019 asupra deținutului Afteni S. a fost aplicată forța fizică prin

imobilizarea mâinilor la spate și fiind culcat cu fața la podea, fiind aplicate mijloace

speciale de tip cătușe din motiv că deținutul i-a aplicat o lovitură cu capul în regiunea

nasului șefului de escortă Stefciuc E.

Conform trimiterii-extras pe numele lui Afteni S., i-a fost stabilit diagnosticul -

plagă tăiată a antebrațului stâng, suicid.

Potrivit trimiterii-extras pe numele Stefciuc E., i-a fost stabilită fisura oaselor

nazale.

Actul de constatare din 06.01.2019 a fost întocmit pe faptul nesupunerii

cerințelor legale ale colaboratorilor penitenciarului, opunerii de rezistență, aplicarea

loviturii cu capul în regiunea feței, colaboratorului al SPE, Stefciuc E., agent șef de

justiție, de către deținutul Afteni S., în timpul escortării la spitalul mun. Bălți, cu

înregistrarea video.

3

Potrivit raportului de la punctul traumatologic, la Stefciuc E. a fost stabilită

fisura oaselor nazale, ambulatoriu.

Prin plângerea din 06.01.2019, Stefciuc E. a solicitat organelor de poliție

atragerea la răspundere conform legislației în vigoare a deținutului Afteni S., care la

06.01.2019 în timpul escortării lui la spitalul clinic municipal i-a aplicat o lovitură cu

capul în regiunea nasului.

Fototabelul din 06.01.2019, reprezintă vizualizarea părții vătămate Stefciuc E.

Conform procesului-verbal de constatare nr. 201910P0014 din 09.01.2019, la

examinarea medico-legală a lui Stefciuc E. s-au depistat excoriații pe spina nazală care,

conform raportului de constatare medico-legală, se califică ca vătămare neînsemnată.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 349 alin. (11)

Cod penal, ca amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de

răspundere sau a unei persoane care își îndeplinește datoria obștească, adică aplicarea

violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate față de persoana cu funcție de

răspundere în scopul sistării activității lor de serviciu ori schimbării caracterului ei în

interesul celui care aplică violență.

Ori, obiectul juridic special al infracțiunii incriminate inculpatului îl constituie

relațiile sociale ce țin de activitatea normală a organelor puterii de stat sau obștești și a

reprezentanților ei: a colaboratorului poliției, altei persoane cu funcție de răspundere,

precum și a unei alte persoane în legătură cu participarea ei la prevenirea ori curmarea

unei infracțiuni sau a unei fapte antisociale. Victima în cadrul acestei infracțiuni poate

fi colaboratorul poliției, alte persoane cu funcție de răspundere, precum și persoane în

legătură cu participarea lor la prevenirea ori curmarea unei infracțiuni sau a unei fapte

antisociale.

Latura obiectivă a infracțiunii se realizează prin acțiuni de aplicare a violenței

nepericuloase pentru viață sau sănătate față de persoana cu funcție de răspundere.

Infracțiunea prevăzută de art. 349 alin. (11) Cod penal este formală și se consumă din

momentul când a fost aplicată violența.

La caz, latura obiectivă a infracțiunii s-a realizat prin acțiunea de aplicare a

violenței nepericuloase de către inculpat față de angajatul DIP al MAI, Stefciuc E. care

asigura escortarea inculpatului la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Latura subiectivă a infracțiunii se manifestă prin intenție directă, deoarece

făptuitorul înțelege că prin acțiunile sale aplică violență față de o persoană cu funcție

de răspundere, și dorește săvârșirea unor asemenea acțiuni.

Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins la momentul

săvârșirii infracțiunii vârsta de 16 ani.

Deci, a fost stabilit cu certitudine că partea vătămată Stefciuc E. activează în

calitate de chinolog al SPE, agent șef de justiție și la 06.01.2019, a fost numit în calitate

de șef de escortă a deținutului Afteni S. cu ambulanța, iar, în timpul exercitării

atribuțiilor de serviciu, a fost atacat fizic și verbal de către inculpat, prin faptul că acesta

l-a înjurat cu cuvinte necenzurate, i-a smuncit mâna dreaptă, l-a tras în direcția sa și l-

a lovit cu capul în regiunea nasului, ultimul fiind conștient că agresează un colaborator

al penitenciarului și acesta a dorit săvârșirea acestei acțiuni.

4

Totodată, sunt irelevante declarațiile inculpatului că nu l-a lovit intenționat pe

Stefciuc E. cu capul în regiunea feței, care au fost făcute pentru a evita răspunderea,

fiind neîntemeiată și poziția apărării privind achitarea inculpatului.

Ori, faptul vătămării intenționate de către inculpat a părții vătămate se probează

prin declarațiile părții vătămate Stefciuc E. că „…mâna dreaptă a inculpatului fiind

încătușată de mâna stânga a sa, pe neașteptate, Afteni S. i-a smuncit mâna dreaptă, l-

a tras în direcția sa și l-a lovit cu capul în regiunea nasului. Ulterior, Afteni S. a fost

doborât la podea cu ajutorul colegilor”, ale martorului Pripișneac A. că ”a observat

colaboratorii Penitenciarului 11-Bălți, Stefciuc E., Grumeza N. și Racu A. care îl

escortau pe deținutul Afteni S. la urgență pentru acordarea ajutorului medical. În

timpul escortării inculpatul avea un comportament agresiv... inculpatul a ieșit din

cabinetul medicului împreună cu Stefciuc E.. Pe hol, inculpatul avea un comportament

agresiv, înjura cu cuvinte necenzurate și dorea să fumeze. La cele recomandate, nu a

reacționat și prin surprindere cu mâna care era încătușată de mâna lui Stefciuc E., l-

a tras spre el și l-a lovit pe ultimul în regiunea feței”; precum și declarațiile similare

ale martorului Racu A. și Grumeza N. – „Au ieșit în hol, unde inculpatul a comunicat

că vrea să fumeze în spital, însă ei i-au spus că nu se permite. Inculpatul a devenit

agresiv, vorbea cu glas ridicat și insista să fumeze. I-a repetat că este interzis să fumeze

în spital. Acesta fiind încătușat cu mâna sa de mâna lui Stefciuc E., pe neașteptate, a

tras mâna încătușată de Stefciuc E., lovindu-l cu capul în nas pe ultimul. El a intervenit

și a imobilizat inculpatul, punându-i cătușele la ambele mâini la spate și l-a doborât

la podea. Inculpatul continua să înjure și să opună rezistență la imobilizare”.

Astfel, din declarațiile părții vătămate și ale martorilor s-a stabilit că Stefciuc E.

se afla în exercițiul funcțiunii și în timpul aflării acestuia în holul spitalului municipal

a fost atacat de către deținutul Afteni S., fiind lovit de către ultimul cu capul în regiunea

feței, drept motiv servind faptul că inculpatului i-a fost interzis să fumeze în incinta

spitalului. Ori, inculpatul înțelegea că, prin acțiunile sale, aplică violență față de un

colaborator al penitenciarului.

Totodată, se atestă că în timp ce se afla în incinta Spitalului mun. Bălți,

inculpatul avea un comportament neadecvat și, ca urmare, l-a tras cu mâna sa dreaptă

care era încătușată de mâna stângă a șefului de escortă, Stefciuc E. și, prin surprindere,

a lovit intenționat cu capul partea vătămată în regiunea nasului, care s-a ales cu

excoriații pe spina nazală, iar potrivit raportului de constatare, se califică ca vătămare

neînsemnată.

Afirmația inculpatului că Stefciuc E. avea excoriații în regiunea nasului până la

incidentul din holul spitalului, sunt nefondate, or martorii Pripișneac A., Racu A. și

Grumeza N. au confirmat că până la incident, nu au observat la acesta excoriații în

regiunea nasului, iar după ce a fost lovit de inculpat în regiunea feței, a început a

sângera.

Mai mult, nu și-au găsit confirmare nici alegațiile inculpatului că a fost agresat

de escortă în timp ce se afla în incinta spitalului clinic municipal, fiind depusă și o

plângere în acest sens, deoarece prin ordonanța procurorului din 15.03.2019 a fost

refuzată începerea urmăririi penale și clasat procesul penal pe motivul existenței

circumstanțelor care exclud urmărirea penală.

5

Prin urmare declarațiile inculpatului nu corespund adevărului, acestea fiind

făcute cu scopul de a se eschiva de la răspunderea penală pentru fapta comisă

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 34, 16, 61, 72,

75 Cod penal, că inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, care se pedepsește

cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unității convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până

la 3 ani, că anterior a fost în conflict cu legea penală de mai multe ori, a comis

infracțiunea aflându-se în locurile de detenție, astfel că nu și-a făcut concluziile

necesare, nu a mers pe calea corijării și din nou a comis o infracțiune, ce-l

caracterizează ca fiind o persoană predispusă să încalce legea, că nu au fost stabilite

circumstanțe atenuante, cea agravantă fiind săvârșirea infracțiunii de către o persoană

care anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară sau pentru alte fapte care au

relevanță pentru cauză, că infracțiunea imputată a săvârșit-o în stare de recidivă, fiind

condamnat în baza sentinței Judecătoriei Drochia din 21.04.2017 în baza art. 187 alin.

(2) lit. f), 90 Cod penal la 5 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării ei

pe un termen de probă de 3 ani, iar prin sentința Judecătoriei Edineț din 28.11.2018, în

baza art. 179 alin. (2), 85 Cod penal, la 5 ani și 8 luni închisoare și în timpul ispășirii

pedepsei stabilite, a comis o nouă infracțiune.

Potrivit art. 85 Cod penal, dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de

executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de

judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea

neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. Cumularea pedepselor

complementare în cazul unui cumul de sentințe se efectuează în condițiile art. 84 alin.

(2). Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare decât

pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi infracțiuni și decât partea neexecutată a

pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a instanței de judecată.

Ori, inculpatul anterior a fost condamnat prin sentința Judecătoriei Edineț din

28.11.2018 în baza art. 179 alin. (2), 85 Cod penal, la 5 ani 8 luni închisoare și execută

pedeapsa, începând din 20.03.2018, sfârșitul termenului fiind la 19.11.2023, la

15.11.2019 fiind neexecutată pedeapsa de 4 ani 4 zile.

Astfel, la pedeapsa aplicată inculpatului prin noua sentință, urmează a fi

adăugată partea neexecutată a pedepsei anterioare.

Totodată, potrivit art. 229 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de

judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare.

În cadrul urmăririi penale au fost suportate cheltuieli judiciare la efectuarea

raportului de expertiză judiciară din 09.01.2019 - 320 lei și la întocmirea raportului de

constatare din 10.01.2019 - 128 lei, în total suma de 448 lei, ce urmează a fi încasate

din contul inculpatului.

Ori, urmărirea penală și judecarea unei cauze penale ocazionează efectuarea de

cheltuieli pentru întocmirea și transmiterea actelor de procedură, pentru administrarea

probelor și conservarea mijloacelor materiale de probă, cu retribuirea apărătorilor,

precum și cu orice alte cheltuieli necesare normalei desfășurări a procesului penal. În

cheltuielile ocazionate de administrarea probelor se includ și sumele pentru retribuția

cuvenită experților si interpreților pentru serviciul care l-au adus justiției. Spre

6

deosebire de procesul civil, unde sumele necesare acestor cheltuieli sunt avansate de

către reclamant, prin plata taxei de timbru, la introducerea acțiunii, în cauzele penale,

în care activitatea judiciară se desfășoară din oficiu, sumele necesare cheltuielilor de

urmărire sau de judecată sunt avansate, de regulă, de stat, prin organul judiciar în fața

căruia se află cauza penală.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de săvârșirea

unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru

aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare, cheltuielile judiciare sunt

imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind

vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-

ar fi efectuat. Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală

și integrală, întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea

urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului,

obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar dacă

partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea unor

cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare este integrală,

incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare

de către prima instanță.

Astfel, stabilindu-se vinovăția inculpatului în săvârșirea unei infracțiuni,

acestuia îi revine obligația de a plăti statului toate cheltuielile efectuate de la începerea

urmăririi penale și până la punerea în executare a hotărârii de condamnare.

Prin urmare, este întemeiată încasarea cheltuielilor pentru efectuarea expertizei

din contul inculpatului.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a indicat că probele examinate nu confirmă cert intenția directă a

inculpatului de a-l lovi cu capul în regiunea nasului pe Stefciuc E. și a-i provoca

vătămare neînsemnată.

Deși s-a stabilit că inculpatul era încătușat la o mână de mâna lui Stefciuc E.

care-l escorta, a fost ignorată explicația lui că în momentul când el s-a îndreptat într-o

altă direcție, Stefciuc E. l-a smuncit spre el, astfel că și-a pierdut echilibrul și s-a

prăvălit peste Stefciuc E., fără a intenționa în mod direct să-l lovească într-un anumit

loc al corpului pe acesta.

Totodată, în probarea învinuirii au fost audiați exclusiv colaboratorii

penitenciarului care au participat la escortarea inculpatului la spital, adică partea

vătămată Stefciuc E., martorii Racu A., Grumeza N. și șeful SSRP al P-11 Bălți

Pripișneac A., cu toate că conform declarațiilor acestora, la locul faptei se aflau mai

multe persoane civile, care așteptau doctorii, inclusiv colaboratorii spitalului, care nu

erau interesați în descrierea într-un anumit mod a circumstanțelor incidentului, dar

nimeni din acestea nu a fost audiat ca martor nici la o etapă a procesului penal.

Mai mult, aflându-se în secția internare, unde inculpatului i s-a acordat ajutorul

medical necesar, prelucrându-i-se rana la braț și aplicându-i-se pansament, Stefciuc E.

nu s-a adresat tot atunci după ajutor medical, nefiind constatată imediat presupusa

vătămare, deși nu mai era încătușat de Afteni S.

7

Ori, probarea vinovăției inculpatului doar prin audierea martorilor interesați în a

demonstra că forța fizică față de acesta a fost aplicată legal, este viciată de prezumția

necredibilității, respectiv față de el nu putea fi adoptată o sentință de condamnare.

Totodată, este neîntemeiată și dispunerea încasării cheltuielilor judiciare în sumă

de 448 lei de la inculpat. Ori, raportul de expertiză medico-legală nu a fost expus în

sentință ca probă a acuzării, iar, acestea sunt probe acumulate de acuzare pentru a

demonstra vinovăția inculpatului și trebuie puse pe seama statului, mai ales că se

dublează. Mai mult, inculpatul execută pedeapsa penală stabilită anterior și fiind în

custodia statului, nu dispune de surse bănești, nefiindu-i asigurată posibilitatea de a

munci pentru un salariu legal, adică este în situație de incapacitate de plată.

3.1. A declarat apel și inculpatul, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei

noi hotărâri, cu anularea amenzii aplicate.

Apelantul a invocat că, sentința este ilegală și nemotivată că, nu i-au fost

respectate drepturile procedurale.

apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a respectat normele procesuale, a

verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a

apreciat probele administrate, conform art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, instanța de fond corect a pus la baza sentinței de condamnare probele

administrate și just a ajuns la concluzia că acțiunile inculpatului se încadrează în baza

art. 349 alin. (11) Cod penal.

Contrar solicitării apărării privind emiterea unei decizii de achitare a inculpatului

de sub învinuirea adusă, se atestă că instanța de fond just a exclus posibilitatea achitării,

nefiind stabilit nici unul din temeiurile prevăzute de art. 390 alin. (1) Cod procedură

penală, iar nerecunoașterea vinovăției de către făptuitor nu poate genera achitarea

acestuia.

Ori, infracțiunea dată este îndreptată spre cauzarea de prejudicii pentru două

obiecte nemijlocite: activitatea normală a persoanelor cu funcții de răspundere și viața,

sănătatea sau bunurile victimelor, enumerate în articol.

Latura obiectivă constă în amenințarea cu moartea, vătămarea sănătății,

distrugerea sau deteriorarea bunurilor persoanelor menționate în legătură cu exercitarea

funcțiilor de serviciu sau obștești. Pentru tragere la răspundere este suficient ca

inculpatul să fi săvârșit una dintre acțiunile enumerate.

O condiție obligatorie este săvârșirea acțiunilor indicate în scopul sistării

activității lor de serviciu sau obștești ori al schimbării caracterului ei în interesul celui

care amenință sau al altei persoane, precum și aceeași amenințare a unei persoane sau

a rudelor ei apropiate în legătură cu participarea ei la prevenirea ori curmarea unei

infracțiuni sau a unei fapte antisociale.

La caz, contrar poziției apărării care neagă comiterea infracțiunii de către

inculpat, a fost stabilit că probele cercetate confirmă vinovăția acestuia, or, partea

vătămată Stefciuc E. a declarat că inculpatul cu mâna dreaptă fiind încătușat de mâna

stângă a acestuia, pe neașteptate, i-a smuncit mâna dreaptă, l-a tras în direcția sa și l-

8

a lovit cu capul în regiunea nasului. Ulterior, inculpatul a fost doborât la podea cu

ajutorul colegilor, martorul Pripișneac A. a indicat că a observat colaboratorii

penitenciarului, Stefciuc E., Grumeza N. și Racu A. care escortau inculpatul la urgență

pentru acordarea ajutorului medical. Acesta se comporta agresiv. ... inculpatul a ieșit

din cabinetul medicului împreună cu Stefciuc E. Pe hol, inculpatul avea un

comportament agresiv, înjura și dorea să fumeze. La cele recomandate, nu a reacționat

și, prin surprindere, cu mâna care era încătușată de mâna lui Stefciuc E., l-a tras spre

el și l-a lovit pe acesta, în regiunea feței.

Declarații similare a depus și martorul Racu A., suplimentar declarând că a

intervenit și a imobilizat inculpatul, punându-i cătușele la ambele mâini la spate și l-a

doborât la podea, acesta însă continua să înjure și să opună rezistență la imobilizare.

Totodată, la momentul acțiunilor inculpatului, Stefciuc E., colaborator al

penitenciarului, se afla în exercițiul funcțiunii.

În același timp, este neîntemeiat argumentul apărării că în acțiunile inculpatului

a lipsit intenția comiterii infracțiunii, or, probele administrate demonstrează că acesta

intenționat a aplicat o lovitură părții vătămate pe motiv că nu i s-a permis să fumeze.

Și afirmația inculpatului că în raportul de expertiză medico-legală în privința

părții vătămate Stefciuc E. ar fi fost indicat vătămări care nu corespund realității, este

declarativă, deoarece la efectuarea raportului, expertul a fost preîntâmpinat de

răspundere penală pentru darea concluziilor false, inculpatul și avocatul nu au înaintat

careva obiecții, iar conform declarațiilor martorilor depuse sub jurământ, până la

incident, partea vătămată nu avea careva leziuni în regiunea nasului și după ce a fost

lovit în regiunea feței, acesta sângera.

Deci, instanța de fond just a constatat că, prin acțiunile sale, inculpatul a

perturbat activitatea colaboratorului Penitenciarului nr. 11-Bălți care îndeplinea

obligațiile sale de serviciu, de escortare a deținutului la spitalul municipal pentru

acordarea asistenței medicale în rezultatul automutilării.

Pe lângă aceasta, vina inculpatului se mai confirmă și prin probele scrise, și

anume, conform procesului-verbal privind aplicarea forței fizice, mijloacelor speciale

din 06.01.2019, la 06.01.2019 asupra deținutului Afteni S. a fost aplicată forța fizică

prin imobilizarea mâinilor la spate și fiind culcat cu fața la podea, fiind aplicate

mijloace speciale de tip cătușe din motiv că deținutul i-a aplicat o lovitură cu capul în

regiunea nasului șefului de escortă Stefciuc E.; potrivit trimiterii-extras pe numele lui

Stefciuc E., la acesta s-a stabilit fisura oaselor nazale; conform actului din 06.01.2019

s-a constatat nesupunerea cerințelor legale ale colaboratorilor penitenciarului,

opunerea de rezistență, aplicarea loviturii cu capul în regiunea feței, colaboratorului

SPE, Stefciuc E., agent șef de justiție, de către deținutul Afteni S., în timpul escortării

la spitalul mun. Bălți, cu înregistrarea video; potrivit raportului de la punctul

traumatologic, la Stefciuc E. a fost stabilită fisura oaselor nazale, ambulatoriu; iar

conform raportului de constatare nr. 201910P0014 din 09.01.2019, la examinarea

medico-legală a lui Stefciuc E. s-au depistat excoriații pe spina nazală care se califică

ca vătămare neînsemnată.

Totodată, alegațiile inculpatului că i s-au încălcat drepturile procedurale,

prevăzute de Codul de procedură penală, Constituția R. Moldova și CEDO sunt

9

declarative, în urma analizei materialelor cauzei și a proceselor-verbale ale ședințelor

de judecată, careva încălcări procedurale nefiind constatate.

Cu referire la afirmația că au fost audiați în calitate de martori doar colaboratorii

penitenciarului, care au interes în cauza dată, necătând la faptul că la fața locului se

aflau și alte persoane, a fost stabilit că aceștia au fost audiați sub jurământ, astfel

declarațiile lor nu trezesc careva dubii, totodată fiind în coroborare cu celelalte probe

administrate.

Mai mult, apărarea nu a fost lipsită de dreptul de a solicita martori care considera

necesar a fi audiați, însă demersuri în acest sens nu au fost.

În același timp, faptul că partea vătămată nu s-a adresat imediat după ajutor, ci

peste un oarecare timp, nu demonstrează că acestuia nu i-a fost aplicată lovitura,

totodată, el se afla în exercițiul funcțiunii, escortând deținutul.

În rest, apelul inculpatului reprezintă doar dezacordul cu soluția instanței de

fond, iar prin faptul că acesta a solicitat aplicarea la stabilirea pedepsei definitive a

prevederilor art. 84 și nu 85 Cod penal denotă că, totuși recunoaște comiterea

infracțiunii incriminate, doar că solicită o pedeapsă mai blândă.

Deci, afirmația apărării că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal reprezintă o poziție de apărare în

scopul eschivării de la pedeapsa și răspunderea penală.

Pe lângă aceasta, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de fond a acordat

deplină eficiență și s-a condus de principiile generale de aplicare a pedepsei consfințite

în art. 61 alin. (2) Cod penal, conform căruia pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv, la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane, precum și de criteriile generale de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 75 Cod penal, conform căruia persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate în Partea specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu

dispozițiile Părții generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, instanța a ținut cont de faptul că inculpatul a comis o infracțiune mai

puțin gravă, că acesta nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, nu și-a

recunoscut vina, anterior a fost în conflict cu legea penală de mai multe ori, a comis

infracțiunea aflându-se în locurile de detenție, prin urmare nu a tras concluziile

necesare, nu a mers pe calea corijării și din nou a comis o infracțiune, ce-l

caracterizează ca fiind o persoană predispusă să încalce legea.

Instanța de fond corect a concluzionat că, întru atingerea scopului pedepsei

penale, este oportună aplicarea pedepsei cu închisoare cu aplicarea art. 85 Cod penal,

just stabilindu-i pedeapsa definitivă de 4 ani 4 luni închisoare.

10

Ori, pedeapsa stabilită inculpatului este echitabilă faptei săvârșite, fiind în

corespundere cu împrejurările cauzei, normele legale și va atinge scopul de corectare

și reeducare a acestuia.

Totodată, este întemeiată soluția sentinței emise și în latura încasării cheltuielilor

judiciare din contul inculpatului.

Potrivit art. 227 alin. (1), (3) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare sunt

cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal. Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate.

Conform art. 229 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare

sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată

poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor

plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării

inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când

aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de condamnatul care a fost eliberat

de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum și de persoana în privința

căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de nereabilitare.

În conformitate cu art. 385 alin. (1) pct. 14) Cod procedură penală, la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să

plătească cheltuielile judiciare, astfel că instanța de fond corect a concluzionat asupra

necesității încasării din contul inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare

în sumă de 448 lei suportate pentru efectuarea expertizelor judiciare în privința părții

vătămate Stefciuc E. în vederea naturii și gravității vătămării cauzate de către inculpat.

Mai mult, norma juridică respectivă urmează a fi interpretată ținând cont de

modificările operate prin Legea nr. 316 din 22 decembrie 2017, în vigoare din 09

februarie 2018, prin care a fost exclus art. 143 alin. (2) Cod procedură penală, care

prevedea că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se

face din contul bugetului de stat. Prin urmare, voința legiuitorului a fost îndreptată spre

obligarea condamnaților de a achita cheltuielile de efectuare a expertizelor. Astfel,

scutirea condamnaților de la plata acestor sume urmează să reprezinte excepția, dar nu

regulă.

Deci, fiind stabilită vinovăția inculpatului în săvârșirea unei infracțiuni, acestuia

îi revine obligația de a plăti statului toate cheltuielile efectuate de la începerea urmăririi

penale și până la punerea în executare a hotărârii de condamnare.

Totodată, instanța nu se va expune asupra solicitării inculpatului privind

aplicarea în privința sa a prevederilor art. 385 alin. (5) Cod de procedură penală, or,

prin Legea nr. 48 din 12.03.2020, publicată în MO nr. 101 din 07.04.2020, urmează că

prin derogare de la prevederile art. 385 alin. (5), art. 4732 alin. (3) și art. 4734 alin. (4)

Cod de procedură penală nr. 122/2003, plângerile referitoare la condițiile de detenție

care afectează grav drepturile condamnatului sau ale prevenitului se examinează doar

prin prisma încasării despăgubirilor în valoare bănească cu aplicarea art. 4734 alin. (5)

Cod de procedură penală nr. 122/2003.

11

Potrivit art. 2 alin. (2) al acestei legi prevederile art. 1 din prezenta lege nu se

aplică în privința plângerilor depuse în condițiile art. 4732 alin. (1) Cod de procedură

penală nr.122/2003 până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Deoarece cererea inculpatului a fost depusă după 07.04.2020, instanța nu se va

expune, acesta urmând a se adresa cu o asemenea cerere după modificarea cadrului

normativ pentru perfecționarea mecanismului despăgubirii pentru condițiile de detenție

care afectează grav drepturile condamnatului sau ale prevenitului.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Recurenta a invocat că probele examinate nu confirmă cert intenția directă a

inculpatului de a-l lovi cu capul în regiunea nasului pe Stefciuc E. și a-i provoca

vătămare neînsemnată.

Deși s-a stabilit că inculpatul era încătușat la o mână de mâna lui Stefciuc E.

care-l escorta, a fost ignorată explicația lui că în momentul când el s-a îndreptat într-o

altă direcție, Stefciuc E. l-a smuncit spre el, astfel că și-a pierdut echilibrul și s-a

prăvălit peste Stefciuc E., fără a intenționa în mod direct să-l lovească într-un anumit

loc al corpului pe acesta.

Totodată, în probarea învinuirii au fost audiați exclusiv colaboratorii

penitenciarului care au participat la escortarea inculpatului la spital, adică partea

vătămată Stefciuc E., martorii Racu A., Grumeza N. și șeful SSRP al P-11 Bălți

Pripișneac A., cu toate că conform declarațiilor acestora, la locul faptei se aflau mai

multe persoane civile, care așteptau doctorii, inclusiv colaboratorii spitalului, care nu

erau interesați în descrierea într-un anumit mod a circumstanțelor incidentului, dar

nimeni din acestea nu a fost audiat ca martor nici la o etapă a procesului penal.

Mai mult, aflându-se în secția internare, unde inculpatului i s-a acordat ajutorul

medical necesar, prelucrându-i-se rana la braț și aplicându-i-se pansament, Stefciuc E.

nu s-a adresat tot atunci după ajutor medical, nefiind constatată imediat presupusa

vătămare, deși nu mai era încătușat de Afteni S.

Ori, probarea vinovăției inculpatului doar prin audierea martorilor interesați în a

demonstra că forța fizică față de acesta a fost aplicată legal, este viciată de prezumția

necredibilității, respectiv față de el nu putea fi adoptată o sentință de condamnare.

Totodată, este neîntemeiată și dispunerea încasării cheltuielilor judiciare în sumă

de 448 lei de la inculpat. Ori, raportul de expertiză medico-legală nu a fost expus în

sentință ca probă a acuzării, iar, acestea sunt probe acumulate de acuzare pentru a

demonstra vinovăția inculpatului și trebuie puse pe seama statului, mai ales că se

dublează. Mai mult, inculpatul execută pedeapsa penală stabilită anterior și fiind în

custodia statului, nu dispune de surse bănești, nefiindu-i asigurată posibilitatea de a

munci pentru un salariu legal, adică este în situație de incapacitate de plată.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente

12

În primul rând, conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit

art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect se reține că recursul apărării este fondat în drept pe art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, care prevede temeiurile că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței (pct. 5. din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu împrejurările relevate în descriptivul hotărârilor atacate, asupra

căror motive invocate în apel nu s-a pronunțat instanța de apel și care ar fi esența și

erorile concrete de drept ale circumstanțelor că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, că instanțele ar fi admis o eroare gravă

de fapt, dar raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar fi

afectat soluția, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârilor atacate

în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul menționat nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatei cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurentă.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă că

împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele

de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept privind învinuirea înaintată inculpatului, și încadrarea juridică corectă a

13

acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate Stefciuc E., ale martorilor

Pripișneac A., Racu A. și Grumeza N., procesul-verbal privind aplicarea forței fizice

și mijloacelor speciale din 06.01.2019, trimiterea-extras pe numele lui Afteni S.,

trimiterea-extras pe numele Stefciuc E., actul de constatare din 06.01.2019 cu

înregistrarea video, raportul de la punctul traumatologic, prin care la Stefciuc E. a fost

stabilită fisura oaselor nazale, ambulatoriu, plângerea din 06.01.2019, prin care

Stefciuc E. solicită organelor de poliție atragerea la răspundere a deținutului Afteni S.,

procesul-verbal de constatare nr. 201910P0014 din 09.01.2019, potrivit căruia la

examinarea medico-legală a lui Stefciuc E. s-a depistat excoriații pe spina nazală care,

conform raportului de constatare medico-legală, se califică ca vătămare neînsemnată,

toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanțele de fond și de apel indicând argumentat și

detaliat motivele pentru care au respins versiunile și dovezile apărării, instanța de apel

pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat,

probele administrate pe caz demonstrând cu concludență prezența în acțiunile

inculpatului a elementelor infracțiunilor prevăzute la art. 349 alin. (11) Cod penal (pct.

2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, se atestă că instanțele de fond și de apel just au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind soluția încasării cheltuielilor

judiciare din contul inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală. Ori, conform art. 227 alin. (2) pct. 5) și alin. (3) Cod de procedură

penală, cheltuielile judiciare cuprind sumele cheltuite în legătură cu efectuarea

acțiunilor procesuale în cauza penală și se plătesc din sumele alocate de stat, dacă legea

nu prevede altă modalitate. Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14) Cod de procedură penală,

la adoptarea sentinței, instanța de judecată este obligată să soluționeze cine și în ce

proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare. Conform art. 229 alin. (1) -

(3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau

sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite interpreților,

traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care

acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer interesele justiției

și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare. Instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul dacă plata cheltuielilor judiciare

poate influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la

întreținerea lui.

Astfel, instanțele de fond și de apel just, argumentat și în limitele competenței

legale, prevăzute de normele enunțate supra, au statuat că, în speță, cheltuielile

judiciare urmează a fi recuperate de la inculpat, având în vedere că statul a fost pus în

situația de a suporta cheltuieli pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

14

luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din

CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare efectivă

a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se

apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de

art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat

la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de

Jos).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. din

decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura penală, civilă și a cheltuielilor

judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul, este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că au fost

întrunitele elementele infracțiunii, și că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

15

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Elena Vlas, împotriva

sentinței Judecătoriei Bălți din 15 noiembrie 2019 și deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 01 iulie 2020 în privința inculpatului Afteni Sergiu XXXX, pe motiv

că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 18 decembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

16