1ra-876/20 — art. 352/1 alin. 1 CP

1ra-876/20 — art. 352/1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-876/2020

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

27 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Catan Liliana

Țurcan Anatolie

Boico Victor

judecând fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26

noiembrie 2019, în cauza penală în privința lui

Scripnic Ștefan xxxxx, născut la

xxxxx, originar și domiciliat xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.04.2018 - 03.07.2019;

Instanța de apel: 01.08.2019 - 26.11.2019;

Instanța de recurs: 29.01.2020 – 27.10.2020.

A C O N S T A T A T :

fost încetat procesul penal în privința lui Scripnic Ștefan, învinuit de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, din motivul expirării

termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

privința lui Scripnic Ștefan, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, precum că, deținând funcția de

inspector al Biroului Vamal Ungheni, angajat în baza ordinului 1526 din

18.11.2014 având statut de persoană publică conform prevederilor art. 123

alin. (2) din Codul penal, fiind subiect al declarării veniturilor și proprietăților

conform prevederilor Legii nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și

intereselor personale având obligația de a-și declara veniturile și proprietatea

pentru anul 2014 depusă la 26.02.2015 și pentru anul 2015 depusă la

1

18.02.2016 veniturile obținute din vânzarea automobilului de model „Peugeot

2016” cu numărul de înmatriculare xxxxx în valoare de 10000 lei și a

automobilului de model „Volkswagen Passat” cu numărul de înmatriculare

xxxxx de 20000 lei, declarație pe care a prezentat-o la Comisia Națională de

Integritate pentru efectuarea controlului.

apel, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat de sub învinuirea înaintată,

din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

3.1. În motivarea apelului, avocatul a menționat că:

- prin prisma prevederilor art. 8 și 9 Cod penal, fapta lui Scripnic Ștefan

nu poate fi calificată conform prevederilor art. 3521 alin. (1) Cod penal, astfel a

apreciat ca neîntemeiată afirmația instanței de judecată expusă în sentință că,

deși, la momentul comiterii faptelor imputate lui Scripnic Ștefan norma

prevăzută la art. 3521 alin. (1) Cod penal, nu exista, acțiunile lui au fost calificate

corect în prevederile acestei norme, deoarece prin Legea nr. 134 din

17.06.2016 în vigoare la 01.08.2016 nu a fost modificată componența de

infracțiune;

- în acțiunile lui Scripnic Ștefan lipsește latura subiectivă, deoarece el nu

a urmărit scopul producerii vreunei consecințe juridice;

- sentința este neîntemeiată și pasibilă de a fi casată, urmând a fi emisă o

nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care

Scripnic Ștefan să fie achitat, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

26 noiembrie 2019, a fost admis apelul declarat de avocatul Bînzari Liliana în

numele inculpatului Scripnic Ștefan, casată sentința și pronunțată o nouă

hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

Scripnic Ștefan a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii.

4.1. În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a menționat că,

prima instanță la pronunțarea sentinței, corect a apreciat probele, ținând seama

de cerințele art. 101 Cod de procedură penală, și în așa mod incorect a ajuns la

concluzia de a înceta procesul penal în privința lui Scripnic Ștefan în legătură cu

intervenirea termenului de prescripție.

Astfel, instanța de apel a menționat că, potrivit rechizitoriului,

Scripnic Ștefan, se învinuiește precum că dânsul, deținând funcția de inspector

al Biroului Vamal Ungheni, angajat în baza ordinului 1526 din 18.11.2014

având statut de persoană publică conform prevederilor art. 123 alin. (2) din

Codul penal, fiind subiect al declarării veniturilor și proprietăților conform

prevederilor Legii nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și

intereselor personale având obligația de a-și declara veniturile și proprietatea

2

pentru anul 2014 depusă la 26.02.2015 și pentru anul 2015 depusă la

18.02.2016 veniturile obținute din vânzarea automobilului de model „Peugeot

2016” cu numărul de înmatriculare xxxxx în valoare de 10000 lei și a

automobilului de model „Volkswagen Passat” cu numărul de înmatriculare

xxxxx de 20000 lei, declarație pe care a prezentat-o la Comisia Națională de

Integritate pentru efectuarea controlului.

Instanța de apel, analizând fapta inculpatului a concluzionat că aceasta

nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute art. 3521 alin. (1) Cod penal,

nici în prezenta redacție nici în redacția Legii nr. 181 din 19.12.2011.

În opinia instanței de apel, nici una din probele acumulate la urmărirea

penală și cercetate în ședințele de judecată nu confirmă faptul că nedeclararea

veniturilor și proprietăților conform prevederilor Legii nr. 133 din 17.06.2016

privind declararea averii și intereselor personale de către inculpatul

Scripnic Ștefan, n-a indicat veniturile obținute din vânzarea automobilului de

model „Peugeot 2016” cu numărul de înmatriculare xxxxx în valoare de 10000

lei și a automobilului de model „Volkswagen Passat” cu numărul de

înmatriculare xxxxx de 20000 lei, declarație pe care a prezentat-o la Comisia

Națională de Integritate pentru efectuarea controlului, constituia elementele

componenței de infracțiune, prevăzute de art. 3521 Cod penal (în redacția Legii

nr. 181 din 19.12.2011).

Instanța de apel a reținut declarațiile inculpatului, apreciind că ele sunt

corespunzătoare adevărului, deoarece atât la urmărirea penală, cât și în

ședințele instanței de fond și acelei de apel dânsul a dat declarații consecvente,

concludente, care coroborează cu întreaga sistemă de probe și demonstrează

cu certitudine nevinovăția lui, din motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii, iar pe parcursul judecării cauzei n-au fost aduse careva probe

pertinente, concludente, utile și veridice, care ar corobora între ele și ar

demonstra vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate sau ar

combate declarațiile inculpatului, ci, dimpotrivă, s-a constatat cu certitudine că

acțiunile lui Scripnic Ștefan nu constituie elementele infracțiunilor prevăzute

de art. 3521 alin. (1) Cod penal (în redacția de până la survenirea modificărilor

și completărilor intervenite în articolul respectiv prin Legea nr. 134 din

17.06.2016).

Atât acuzatorul de stat cât și instanța de fond, argumentează învinuirea

inculpatului prin declarațiile martorului Ciorici Valeriu, însă instanța de apel a

apreciat că acestea corespund și coroborează cu declarațiile inculpatului și

demonstrează cu certitudine nevinovăția ultimului.

De asemenea, nu au fost reținute ca probe care ar demonstra vinovăția

lui Scripnic Ștefan în comiterea infracțiunii imputate lui, prevăzute de art. 3521

Cod penal (în redacția Legii nr. 181 din 19.12.2011), următoarele probe

materiale: raportul de analiză operațională privind veniturile și proprietățile

cet. Scripnic din 04.05.2017 (f. d. 26-29, vol. I); răspunsul Direcției identificare

și înmatriculare a mijloacelor de transport nr. 13/1-4130 din 31.07.2017 (f. d.

3

45, vol. I); procesul-verbal de ridicare din 07.10.2017 de la Ursu Anatolie (f. d.

74, vol. I); copia contractului de vânzare-cumpărare din 26.10.2015

Scripnic Ștefan a înstrăinat lui Ciorici Valeriu (f. d. 82, vol. I); copia procurii din

13.11.2013 întocmită de notarul public Oxana Melnic (f. d. 83, vol. I); procesul

de ridicare și examinare din 20.12.2017 de la Rusu Vladislav (f. d. 90, vol. I);

copia contractului de vânzare-cumpărare din 18.09.2014 (f. d. 94, vol. I);

procesul-verbal de ridicare și examinare a obiectului din 26.12.2017 (f. d. 96,

vol. I); declarația cu privire la venituri și proprietate depusă de Scripnic Ștefan

pe anul 2014 depusă la 26.02.2015 (f. d. 101-104, vol. I); declarația cu privire

la venituri și proprietate depusă de Scripnic Ștefan (f. d. 97-100, vol. I);

ordonanța de recunoaștere și anexare în calitate de corpuri delicate din

27 decembrie 2017 (f. d. 112, vol. I).

Instanța de apel a considerat că și aceste probe nici într-un caz nu

demonstrează vina lui Scripnic Ștefan în săvârșirea infracțiunii imputate lui și

prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, or, fiind expuse elementele

respectivei componențe de infracțiune, instanța a reținut că învinuirea

încriminată inculpatului Scripnic Ștefan este una neclară și neconcretizată, or,

deși organul de urmărire penală a pretins că, Scripnic Ștefan, a comis falsul în

declarații, acesta nu a specificat în actul de învinuire în ce constă obiectul juridic

special al infracțiunii, or mențiunea despre faptul că „fiind subiect al declarării

veniturilor și proprietăților conform prevederilor Legii nr. 133 din 17.06.2016

privind declararea averii și intereselor personale având obligația de a-și declara

veniturile și proprietatea pentru anul 2014 și pentru anul 2015”, nu poate fi

reținută drept componentă a laturii obiective a art. 3521 Cod penal (în redacția

de până la modificările prin Legea nr. 134 din 17.06.2016, intrată în vigoare la

01.08.2016).

Deși organul de urmărire penală a pus la baza învinuirii faptul că, prin

acțiunile sale Scripnic Ștefan a denaturat adevărul, totuși instanța a constatat

cu certitudine că învinuirea adusă inculpatului poartă un caracter vag și

abstract, având în vedere că lipsește acțiunea care atentează la valoarea socială

ocrotită de art. 3521 Cod penal (în redacția de până la modificările prin Legea

nr. 134 din 17.06.2016, intrată în vigoare la 01.08.2016), care constă în

periclitarea relațiilor sociale cu privire la încrederea publică în declarații,

servind producerii unor consecințe juridice.

Dacă declarația necorespunzătoare adevărului nu este una dintre acele

declarații care, potrivit legii sau împrejurărilor, servește pentru producerea

unei consecințe juridice, fapta nu constituie infracțiunea de fals în declarații.

La caz, instanța de apel a reținut că în acțiunile inculpatului

Scripnic Ștefan lipsește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 3521

alin. (1) Cod penal, or, acuzatorul de stat, înaintând învinuirea, care la

momentul comiterii faptei avea un singur alineat, în redacția de până la

modificările din 17.06.16, în vigoare 01.08.2016, nu a specificat prin ce anume

sau prin care anumite acțiuni, declarantul, prin depunerea declarației

4

necorespunzătoare adevărului, urma sau a obținut careva consecințe juridice

pentru sine sau pentru o terță persoană, cu atât mai mult că în acest sens,

acuzatorul de stat nici nu a adus careva probe concludente și pertinente.

Instanța de apel a considerat că dacă declarația necorespunzătoare

adevărului, nu este una din acele declarații care, potrivit legii sau împrejurări,

servește pentru producerea unor consecințe juridice pentru sine sau un terț,

fapta nu constituie infracțiunea de fals în declarații or, în cadrul cercetării

judecătorești, acuzatorul de stat, căruia îi revine obligația de a aduce probe

pertinente, concludente și convingătoare într-un proces penal, nu a demonstrat

că inculpatul, la depunerea declarației pe anii 2014 și 2015, a avut un scop bine

determinat și anume scopul producerii unor consecințe juridice pentru sine sau

pentru o terță persoană, acest lucru nefiind indicat nici în actul de învinuire,

astfel s-a stabilit că în acțiunile lui Scripnic Ștefan lipsește latura obiectivă a

acțiunii de fals în declarații, or, scopul acestei infracțiuni este unul special și

anume, scopul producerii unor consecințe juridice pentru făptuitor sau pentru

o terță persoană.

În speță, instanța de apel a notat că în privința lui Scripnic Ștefan nu a fost

demonstrat că prin depunerea declarației pe anii 2014 și 2015, s-au produs

consecințele juridice pentru inculpat sau o terță persoană, adică acesta a

obținut unele avantaje, fapt ce denotă din nou că, acuzatorul de stat a înaintat o

învinuire formală și neclară, contrar prevederilor art. 281 alin. (2) Cod de

procedură penală.

La data de 26.02.2015 cât și la data de 18.02.2016, Scripnic Sergiu era

subiect al declarării veniturilor și proprietății potrivit Legii nr. 1264 din

19.07.2002 privind declararea și controlul veniturilor și al proprietății

persoanelor cu funcții de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor,

funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție de conducere, care era în

vigoare, iar Legea nr. 133 privind declararea averii și a intereselor personale a

intrat în vigoare la 17.06.2016, iar Scripnic Ștefan, la acel moment nu era

subiect al declarării veniturilor în baza acestei legi, deci, nu i se poate imputa

încălcarea acestei legi. Totodată, în acea perioadă art. 3521 Cod penal era format

dintr-un singur alineat, or, unicul alineat a devenit alineatul 1 al acestui articol

la 01.08.2016 când a intrat în vigoare Legea nr. 134 din 17.06.2016 pentru

modificarea și completarea unor acte legislative. Astfel, prin prisma

prevederilor art. 8 și 9 Cod penal, fapta lui Scripnic Ștefan nici nu poate fi

calificată conform prevederilor art. 3521 alin. (1) Cod penal.

Cu referire la prevederile Codului de procedură penală și CEDO, instanța

de apel a notat că, dacă din probele administrate în cauză nu rezultă cu

certitudine că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost dedus judecății, în

favoarea acestuia operează principiul de drept „in dubio pro reo”, care se

regăsește în art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și

reflectă prezumția de nevinovăție, care, în general, este un drept protejat de

CEDO și de Constituție.

5

În acesta ordine de idei, instanța de apel a conchis că în cadrul cercetării

judecătorești nu au fost prezentate careva argumente plauzibile, precum și

probe concludente și pertinente ce ar confirmă că inculpatul Scripnic Ștefan, la

depunerea declarației cu privire la venituri și proprietate pentru anul 2014 și

2015, a avut un scop bine determinat prin nedeclararea veniturilor obținute din

vânzarea automobilului de model „Peugeot 2016” cu numărul de înmatriculare

xxxxx în valoare de 10000 lei și a automobilului de model „Volkswagen Passat”

cu numărul de înmatriculare xxxxx de 20000 lei, iar ca rezultat s-au produs

careva consecințe juridice pentru sine sau pentru o terță persoană, astfel, că în

afara oricărui dubiu, se constată evident și elocvent lipsa laturii obiective în

acțiunile inculpatului în procesul completării formularelor declarației cu

privire la venituri și proprietate pentru anul 2014 și 2015, motiv din care,

instanța de apel a concluzionat că acesta urmează a fi achitat pe art. 3521 alin.

(1) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

În cadrul instanței de apel, n-au fost audiați careva martori, declarațiile

cărora să fi constituit mărturii acuzatorii, susceptibile să întemeieze într-un

mod substanțial condamnarea inculpatului, ci dimpotrivă, martorul audiat în

cadrul instanței de fond a confirmat cu desăvârșire că faptele lui Scripnic Ștefan

nu conțin elementele infracțiunii.

Atât în cadrul urmăririi penale cât și în ședința de judecată a instanței de

fond și a celei de apel n-au fost aduse probe certe, concrete, pertinente și

concludente, privind săvârșirea de către inculpatul Scripnic Ștefan a infracțiunii

imputate, prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal. Astfel, în lipsa probelor

concrete privind săvârșirea infracțiunii date de către inculpat, când în afara

presupunerilor nu există alte probe, îndoielile privind comiterea de către

acesta a infracțiunii ce i se impută necesită a fi interpretate în favoarea

inculpatului.

lege, procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, a

declarat recurs ordinar în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, solicitând casarea totală a deciziei instanței de apel cu menținerea

sentinței.

5.1. În motivarea recursului, procurorul a menționat că:

- decizia instanței de apel prin care inculpatul Scripnic Ștefan a fost

achitat, este neîntemeiată și pasibilă casării, deoarece, în cazul în care instanța

de apel nu este de acord materialul probatoriu, adus de către acuzare în

sprijinul învinuirii formulate inculpatului și a ajuns la concluzia adoptării unei

soluții de achitare, urma să motiveze această concluzie, expunându-și punctul

său de vedere asupra fiecărei probe în parte, fapt ce pe caz consideră că n-a avut

loc, fiind efectuată o apreciere eronată și formală, de ordin general a probelor

și circumstanțelor cauzei penale;

6

- deși insistă asupra faptului că prima instanță corect a apreciat probele

administrate, instanța de apel a reținut o altă stare de fapt decât cea constatată

de către prima instanță și își motivează contradictoriu decizia;

- toate probele administrate de către organul de urmărire penală dar și

de către acuzatorii de stat în fața instanțelor de fond și apel dovedesc dincolo

de orice dubiu rezonabil că inculpatul Scripnic Ștefan a săvârșit infracțiunea

incriminată. Circumstanțele de fapt ale cazului în opinia acuzării de stat au fost

stabilite greșit de către instanța de apel tocmai datorită aprecierii eronate a

probelor, iar circumstanțele de drept au fost la rândul lor constatate greșit

urmare a interpretării legii materiale contrar sensului în care aceasta a fost

adoptată;

- instanța de apel, constatând că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii prevăzute la art. 3521 alin. (1) Cod penal, nu a identificat

exact elementul/elementele laturii obiective, subiective, semnele obiectului

sau subiectului componenței de infracțiune care lipsesc în prezenta speță;

- instanța de apel nu a ținut cont nici de prevederile art. 14 alin. (3) al

Legii nr. 1264 din 19 iulie 2002 privind declararea și controlul veniturilor și al

proprietății persoanelor cu funcții de demnitate publică, judecătorilor,

procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție de conducere

în vigoare la momentul producerii evenimentelor potrivit cărora, indicarea

intenționată în declarație a datelor inexacte sau incomplete constituie

infracțiune și se pedepsește conform art. 3521 Cod penal. Instanța de apel,

contrar abordărilor instanței de fond a deturnat practica judiciară penală în

materie de declarare a veniturilor cu încălcarea regulilor stabilite de lege,

formată de către instanțele naționale de primul și al doilea grad de jurisdicție

și acceptată de către Curtea Supremă de Justiție care, potrivit reglementărilor

normative este o instanță cu vocație de formare a practicii judecătorești;

- instanța de apel, nu a ținut cont de prevederile art. 8, 10 și 118 alin. (2)

Cod penal, or, în cazul în care fapta de indicare intenționată în declarația de

venit și proprietate a datelor inexacte sau incomplete constituia la momentul

derulării evenimentelor (25 februarie 2015 și respectiv 18 februarie 2016)

infracțiune prevăzută la art. 3521 Cod penal în redacția Legii nr. 181 din

19 decembrie 2011 și nu a fost decriminalizată după modificările operate în

art. 3521 Cod penal prin Legea nr. 134 din 17 iunie 2016, iar redacția nouă a

normei în cauză nu înlătură caracterul infracțional al faptei, nu ușurează

pedeapsa și nu ameliorează în alt mod situația persoanei ce a comis

infracțiunea, adică nu are efect retroactiv, acțiunile făptuitorului urmează a fi

încadrate conform legii penale în vigoare la momentul săvârșirii faptei, fiind o

normă care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârșite;

- instanța de apel nu a motivat întemeiat soluția sa privind achitarea

inculpatului Scripnic Ștefan, iar prin neaprecierea obiectivă a probelor

cercetate în ședința judiciară, instanța de apel la adoptarea deciziei a admis o

eroare de drept, fără a acorda o valoare primară probelor care în opinia acuzării

7

demonstrează vinovăția inculpatului, astfel încât concluzia instanței de apel

este inacceptabilă, deoarece probele acuzării nu au fost supuse unei minuțioase

cercetări în ambele instanțe, făcându-se referire la declarațiile detaliate ale

participanților la proces, iar în astfel de condiții, Colegiului penal, îi rămânea

doar să aprecieze aceste probe, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor.

avocatul Bînzari Liliana în numele inculpatului, prin care a pledat pentru

respingerea recursului cu menținerea deciziei instanței de apel fără modificări.

Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis din

considerentele ce vor fi desfășurate în continuare.

Astfel, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

După cum rezultă din conținutul cererii de recurs declarate în speță,

procurorul își întemeiază dezacordul cu decizia contestată pe temeiurile pentru

recurs prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, potrivit

cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și apel atunci când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar.

Din esența criticilor aduse de către titularul cererii de recurs, Colegiul

penal constată că dezacordul acuzatorului de stat se focusează asupra soluției

de achitare pronunțată de către instanța de apel, ultimul pledând pentru

menținerea sentinței primei instanțe, de încetare a procesului în legătură cu

expirarea termenului prescripției de tragere la răspundere penală.

Verificând materialele cauzei prin prisma argumentelor formulate de

recurent, Colegiul penal reține, că potrivit rechizitoriului, Scripnic Ștefan a fost

învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal -

falsul în declarații, adică declarația necorespunzătoare adevărului, făcută unui

organ competent în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau

pentru o terță persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația

servește pentru producerea acestor consecințe.

8

De asemenea, în conținutul rechizitoriului a fost descrisă următoarea

situație de fapt:

„Scripnic Ștefan, deținând funcția de inspector al Biroului Vamal Ungheni,

angajat în baza ordinului 1526 din 18.11.2014 având statut de persoană publică

conform prevederilor art. 123 alin. (2) Cod penal, fiind subiect al declarării

veniturilor și proprietăților conform prevederilor Legii nr. 133 din 17.06.2016

privind declararea averii și intereselor personale având obligația de a-și declara

veniturile și proprietatea, nu a inclus în mod intenționat în declarațiile cu

venituri și proprietate pentru anul 2014 depusă la 26.02.2015, și pentru anul

2015 depusă la 18.02.2016, veniturile obținute din vânzarea automobilului de

model „Peugeot 2016” cu numărul de înmatriculare xxxxx în valoare de 10000 lei

și a automobilului de model „Volkswagen Passat” cu numărul de înmatriculare

xxxxx de 20000 lei, declarație pe care a prezentat-o la Comisia Națională de

Integritate pentru efectuarea controlului.”

Potrivit sentinței, procesul penal în privința lui Scripnic Ștefan, învinuit

de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, fost încetat

din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere

penală.

Deși din conținutul sentinței se deduce faptul că prima instanță constată

vinovăția inculpatului Scripnic Ștefan de săvârșirea infracțiunii incriminate,

însă datorită intervenirii termenului prescripției tragerii la răspundere penală

prevăzut de art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, conchide asupra necesității

încetării procesului penal, totodată prima instanță nu a descris fapta ca fiind

dovedită în sarcina inculpatului.

Colegiul penal accentuează, că în conținutul sentinței nu a fost descrisă

cu suficientă claritate fapta de săvârșirea căreia a fost constatat vinovat

inculpatul, or, deși inițial în conținutul sentinței instanța pretinde că descrie

învinuirea adusă lui Scripnic Ștefan prin rechizitoriu, conținutul acesteia este

denaturat, fiind omis pasajul din învinuire - „nu a inclus în mod intenționat în

declarațiile cu venituri și proprietate”, iar ulterior aceeași eroare este admisă de

către prima instanță și în compartimentul „aprecierea instanței”.

Prin urmare, constatând vinovăția lui Scripnic Ștefan de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, prima instanță a omis

descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, evitând menționarea

modalității săvârșirii infracțiunii, adică a acțiunii sau inacțiunii infracționale,

incriminată inculpatului conform rechizitoriului.

În consecință, având în vedere circumstanțele descrise, Colegiul penal

conchide asupra imposibilității menținerii unei asemenea sentințe, întrucât

aceasta nu conține motive legale pe care se întemeiază soluția.

Pe de altă parte, verificând decizia instanței de apel în raport cu

argumentele recursului ordinar, Colegiul penal conchide că nici această

hotărâre nu corespunde întru totul prevederilor legii procesuale, și în

9

consecință urmează a fi casată, cu remiterea cauzei pentru o nouă rejudecare în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În acest context instanța de recurs menționează, că conform art. 414 Cod

de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță.

Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să

se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt:

dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost

săvârșită de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost

apreciate prin prisma cumulului de probe anexate și administrate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept

procesual, penal sau administrativ au fost corect aplicate, hotărârea adoptată

urmând să conțină răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de fond

trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a

verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în

vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea

ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

După cum rezultă din dosar, fiind învestită cu judecarea apelului declarat

de către partea apărării, instanța de apel l-a considerat întemeiat, și dispunând

admiterea acestuia, a pronunțat o nouă hotărâre potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care a dispus achitarea lui Scripnic Ștefan de sub

învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal,

din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Potrivit art. 394 alin. (3) Cod de procedură penală, partea descriptivă a

sentinței de achitare trebuie să cuprindă: 1) indicarea învinuirii pe baza căreia

cauza în privința învinuitului a fost trimisă în judecată; 2) descrierea

circumstanțelor cauzei constatate de instanța de judecată și enunțarea

temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor pentru care

instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării. Nu se admite introducerea

în sentința de achitare a unor formulări ce ar pune la îndoială nevinovăția celui

achitat.

Contrar prevederilor legale citate, Colegiul penal lărgit conchide că

instanța de apel nu a indicat în decizia pronunțată învinuirea adusă inculpatului

10

Scripnic Ștefan așa precum aceasta a fost indicată în rechizitoriu, dar a repetat

aceiași eroare comisă de către prima instanță, reținând, că „Scripnic Ștefan, prin

rechizitoriu se învinuiește precum că dânsul, deținând funcția de inspector al

Biroului Vamal Ungheni, angajat în baza ordinului 1526 din 18.11.2014 având

statut de persoană publică conform prevederilor art. 123 alin. (2) din Codul Penal

fiind subiect al declarării veniturilor și proprietăților conform prevederilor Legii

nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și intereselor personale având

obligația de a-și declara veniturile și proprietatea pentru anul 2014 depusă la

26.02.2015 și pentru anul 2015 depusă la 18.02.2016 veniturile obținute din

vânzarea automobilului de model „Peugeot 2016” cu numărul de înmatriculare

xxxxx în valoare de 10000 lei și a automobilului de model „Volkswagen Passat” cu

numărul de înmatriculare xxxxx de 20000 lei, declarație pe care a prezentat-o la

Comisia Națională de Integritate pentru efectuarea controlului.”

Potrivit practicii judiciare, instanța de apel, soluționând apelul, poate să

caseze (desființeze) sentința primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță. Instanța de apel poate adopta

una din soluțiile pe care le poate pronunța prima instanță, apreciind temeinicia

sau netemeinicia învinuirii sau dispunând, după caz, condamnarea, achitarea

inculpatului sau încetarea procesului penal.

Totodată, una din condițiile adoptării unei sentințe legale este

corespunderea părții descriptive a ei cu circumstanțele constatate în ședința de

judecată. La întocmirea ei, instanța trebuie să îndeplinească cerințele art. 394

Cod de procedură penală și să soluționeze toate chestiunile prevăzute în

art. 385 Cod de procedură penală, în aceeași consecutivitate.

Sentința trebuie să fie legală, întemeiată și motivată, urmând a fi expusă

în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și să

aibă legătură logică cu ea.

Analizând conținutul deciziei recurate prin prisma argumentelor

invocate în recursul procurorului și cerințelor legale ce urmează a fi respectate

la pronunțarea unei sentințe de achitare, Colegiul penal lărgit conchide că

decizia instanței de apel nu conține motive legale pe care se întemeiază soluția,

iar motivarea soluției contrazice dispozitivul deciziei.

În contextul dat instanța de recurs remarcă faptul, că deși instanța de apel

a invocat temeiul pentru achitare prevăzut la art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de

procedură penală - fapta nu întrunește elementele infracțiunii, în motivarea

deciziei pronunțate instanța de apel s-a expus într-un mod contradictoriu

referitor la acest temei de achitare, or, deși mai întâi conchide asupra lipsei

laturii obiective ca element al componenței infracțiunii, ulterior constată lipsa

scopului producerii unor consecințe juridice , iar mai apoi instanța de apel a

menționat și faptul că inculpatul nu are statut de subiect al acestei infracțiuni,

însă nu argumentat această concluzie în raport cu prevederile legale pertinente

cazului.

11

Pe de altă parte, fără a avea vreo legătură logică cu temeiul de achitare

reținut, instanța de apel menționează pe alocuri în conținutul deciziei

pronunțate, că învinuirea este vagă, neclară, abstractă sau neconcretizată, iar

într-un alt context instanța susține, că „probele aduse de către acuzatorul de stat

în susținerea învinuirii inculpatului nu demonstrează vina lui Scripnic Ștefan în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, din motiv că

fapta lui Scripnic Ștefan nu constituie elementele infracțiunii.”

De altfel, Colegiul penal lărgit remarcă că instanța de apel, enumerând

probele aduse de către acuzatorul de stat în susținerea învinuirii, printr-o frază

de ordin general conchide că acestea nu coroborează între ele și nu dovedesc

vinovăția inculpatului Scripnic Ștefan, însă potrivit practicii judiciare o sentință

de achitare nu trebuie să se limiteze la o trecere în revistă a probelor prezentate

de către părți, ci trebuie să conțină analiza acestora, temeinicia concluziilor

instanței despre faptul că învinuirea nu și-a găsit confirmare, precum și

motivarea de ce instanța respinge probele puse la baza învinuirii, fapt care în

speță nu a fost realizat.

În aceeași ordine de idei instanța de recurs atestă, că instanța de apel

într-un mod contradictoriu, casând sentința prin care a fost constatată

vinovăția inculpatului și concluzionând asupra soluției de achitare a lui

Scripnic Ștefan, constată că prima instanță la pronunțarea sentinței corect a

apreciat probele, însă greșit a ajuns la concluzia de a înceta procesul penal din

motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

Rezumând cele menționate, Colegiul penal constată că, instanța de apel

urma să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să aprecieze

conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, fiecare probă din punct

de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale

să motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora.

Generalizând cele expuse supra, Colegiul constată că în speța discutată

și-au găsit confirmare temeiurile prevăzute în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, „hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii”, ceea ce

duce la casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în

instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să țină seama de împrejurările expuse, care au

servit temei de casare a soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor

art. 414 Cod de procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței

atacate, să dea apreciere obiectivă probelor administrate în cauză, având în

vedere prevederile art. art. 93, 95, 101 Cod de procedură penală, să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel și, în dependență de datele obținute, să pronunțe o

12

hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor

art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, se casează total decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 26 noiembrie 2019, în cauza penală în

privința lui Scripnic Ștefan xxxxx și se dispune rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată va fi pronunțată la 11 decembrie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Catan Liliana

Țurcan Anatolie

Boico Victor

13