1ra-1972/2021 — art.352-1 alin. 1 CP

1ra-1972/2021 — art.352-1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1972/2021

1-18117865-01-1ra-20092021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

22 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, în următoarea componență:

Președinte Diaconu Iurie

Judecători Cobzac Elena

Guzun Ion

Plămădeală Ghenadie

Bejenaru Iurie

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul

Bînzari Liliana în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 iunie 2021 și a sentinței

Judecătoriei Ungheni, sediul Central din 03 iulie 2019, în cauza penală privindu-l

Scripnic Ștefan Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în s. Xxxxx r-nul Xxxxx, domiciliat

temporar în mun. Xxxxx str. Xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

29.12.2020-23.06.2021

20.09.2021- 22.02.2022

A C O N S T A T A T :

încetat procesul penal în privința lui Scripnic Ștefan, învinuit de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, din motivul expirării

termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

deținând funcția de inspector al Biroului Vamal Ungheni, angajat în baza ordinului

1526 din 18.11.2014, având statut de persoană publică, conform prevederilor art. 123

alin. (2) din Codul penal, fiind subiect al declarării veniturilor și proprietăților

conform prevederilor Legii nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și

intereselor personale, având obligația de a-și declara veniturile și proprietatea

pentru anul 2014 depusă la 26.02.2015 și pentru anul 2015 depusă la 18.02.2016,

veniturile obținute din vânzarea automobilului de model „Peugeot 2016” cu

numărul de înmatriculare XXXXX, în valoare de 10000 lei și a automobilului de

model „Volkswagen Passat” cu numărul de înmatriculare XXXXX de 20000 lei,

1

declarație pe care a prezentat-o la Comisia Națională de Integritate pentru efectuarea

controlului.

Prima instanță a calificat acțiunile inculpatului Scripnic Ș. în baza art. 3521 alin.

(1) Cod penal, declarația necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în

vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau pentru o terță persoană, atunci

când potrivit legii sau împrejurărilor, declarația servește pentru producerea acestor

consecințe.

Bînzari Liliana, care au solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat de sub învinuirea înaintată, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea apelului, avocatul a menționat că:

- prin prisma prevederilor art. 8 și 9 Cod penal, fapta lui Scripnic Ștefan nu

poate fi calificată conform prevederilor art. 3521 alin. (1) Cod penal, astfel a apreciat

ca neîntemeiată afirmația instanței de judecată expusă în sentință că, deși, la

momentul comiterii faptelor imputate lui Scripnic Ștefan norma prevăzută la art.

3521 alin. (1) Cod penal, nu exista, acțiunile lui au fost calificate corect în prevederile

acestei norme, deoarece prin Legea nr. 134 din 17.06.2016 în vigoare la 01.08.2016, nu

a fost modificată componența de infracțiune;

- inculpatului nu i se impută că, a urmărit producerea cărorva consecințe

juridice pentru sine, prin declarațiile cu privire la venituri și proprietate, depuse la

26.02.2015 și la 18.02.2016;

- în acțiunile lui Scripnic Ștefan lipsește latura subiectivă, deoarece el nu a

urmărit scopul producerii vreunei consecințe juridice;

- sentința este neîntemeiată și pasibilă de a fi casată, urmând a fi emisă o nouă

hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care Scripnic Ștefan să

fie achitat, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii;

- la data de 26.02.2015, cât și data de 18.02.2016, era subiect al declarării

veniturilor și proprietății, potrivit Legii 1264 din 19.07.2002, privind declararea și

controlul veniturilor și al proprietății persoanelor cu funcții de demnitate publică,

judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de

conducere, care era în vigoare;

- Legea 133 privind declararea averii și intereselor personale a intrat în vigoare

la 17.06.2016, iar inculpatul la acel moment nu era subiect al declarării veniturilor în

baza acestei legi, deci nu i se poate imputa încălcarea acestei legi.

2019, a fost admis apelul declarat, fiind casată sentința și pronunțată o nouă

hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care: Scripnic Ștefan a

fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1)

Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

instanță la pronunțarea sentinței, corect a apreciat probele, ținând seama de cerințele

2

art. 101 Cod de procedură penală, și în asa mod incorect a ajuns la concluzia de a

înceta procesul penal în privința lui Scripnic Ștefan în legătură cu intervenirea

termenului de prescripție.

Instanța de apel, analizând fapta inculpatului a concluzionat că, aceasta nu

întrunește elementele infracțiunii prevăzute art. 3521 alin. (1) Cod penal, nici în

prezenta redacție nici în redacția Legii nr. 181 din 19.12.2011.

Instanța de apel a considerat că și aceste probe nici într-un caz nu demonstrează

vina lui Scripnic Ștefan în săvârșirea infracțiunii imputate lui și prevăzute de art.

3521 alin. (1) Cod penal, or, fiind expuse elementele respectivei componențe de

infracțiune, instanța a reținut că, învinuirea încriminată inculpatului Scripnic Ștefan

este una neclară si neconcretizată, or, deși organul de urmărire penală a pretins că,

Scripnic Ștefan, a comis falsul în declarații, acesta nu a specificat în actul de învinuire

în ce constă obiectul juridic special al infracțiunii, or mențiunea despre faptul că

„fiind subiect al declarării veniturilor și proprietăților conform prevederilor Legii nr. 133 din

17.06.2016 privind declararea averii și intereselor personale având obligația de a-și declara

veniturile și proprietatea pentru anul 2014 și pentru anul 2015", nu poate fi reținută

drept componentă a laturii obiective a art. 3521 Cod penal (în redacția de până la

modificările prin Legea nr. 134 din 17.06.2016, intrată în vigoare la 01.08.2016).

Deși organul de urmărire penală a pus la baza învinuirii faptul că, prin acțiunile

sale Scripnic Ștefan a denaturat adevărul, totuși instanța a constatat că învinuirea

adusă inculpatului poartă un caracter vag și abstract, având în vedere că lipsește

acțiunea care atentează la valoarea socială ocrotită de art. 3521 Cod penal (în redacția

de până la modificările prin Legea nr. 134 din 17.06.2016, intrată în vigoare la

01.08.2016), care constă în periclitarea relațiilor sociale cu privire la încrederea

publică în declarații, servind producerii unor consecințe juridice.

procurorul, a declarat recurs ordinar în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, solicitând casarea totală a deciziei instanței de apel, cu menținerea

sentinței.

În motivarea recursului, procurorul a menționat că:

- decizia instanței de apel, prin care inculpatul Scripnic Ștefan a fost achitat, este

neîntemeiată și pasibilă casării, deoarece, în cazul în care instanța de apel nu este de

acord materialul probatoriu, adus de către acuzare în sprijinul învinuirii formulate

inculpatului și a ajuns la concluzia adoptării unei soluții de achitare, urma să

motiveze această concluzie, expunându-și punctul său de vedere asupra fiecărei

probe în parte, fapt ce, pe caz consideră că n-a avut loc, fiind efectuată o apreciere

eronată și formală, de ordin general a probelor și circumstanțelor cauzei penale;

- deși insistă asupra faptului că, prima instanță corect a apreciat probele

administrate, instanța de apel a reținut o altă stare de fapt decât cea constatată de

către prima instanță și își motivează contradictoriu decizia;

- toate probele administrate de către organul de urmărire penală, dar și de

către acuzatorii de stat în fața instanțelor de fond și apel dovedesc că inculpatul

3

Scripnic Ștefan a săvârșit infracțiunea incriminată. Circumstanțele de fapt ale cazului

în opinia acuzării de stat au fost stabilite greșit de către instanța de apel tocmai

datorită aprecierii eronate a probelor, iar circumstanțele de drept au fost la rândul

lor constatate greșit, urmare a interpretării legii materiale contrar sensului în care

aceasta a fost adoptată;

- instanța de apel, constatând că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute la art. 3521 alin. (1) Cod penal, nu a identificat exact

elementul/elementele laturii obiective, subiective, semnele obiectului sau subiectului

componenței de infracțiune care lipsesc în prezenta speță;

- instanța de apel nu a ținut cont nici de prevederile art. 14 alin. (3) al Legii nr.

1264 din 19 iulie 2002 privind declararea și controlul veniturilor și al proprietății

persoanelor cu funcții de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor,

funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție de conducere în vigoare la

momentul producerii evenimentelor potrivit cărora, indicarea intenționată în

declarație a datelor inexacte sau incomplete constituie infracțiune și se pedepsește

conform art. 3521 Cod penal. Instanța de apel, contrar abordărilor instanței de fond a

deturnat practica judiciară penală în materie de declarare a veniturilor, cu încălcarea

regulilor stabilite de lege, formată de către instanțele naționale de primul și al doilea

grad de jurisdicție și acceptată de către Curtea Supremă de Justiție care, potrivit

reglementărilor normative este o instanță cu vocație de formare a practicii

judecătorești;

- instanța de apel, nu a ținut cont de prevederile art. 8, 10 și 118 alin. (2) Cod

penal, or, în cazul în care fapta de indicare intenționată în declarația de venit și

proprietate a datelor inexacte sau incomplete constituia la momentul derulării

evenimentelor (25 februarie 2015 și respectiv 18 februarie 2016) infracțiune prevăzută

la art. 3521 Cod penal în redacția Legii nr. 181 din 19 decembrie 2011 și nu a fost

decriminalizată după modificările operate în art. 3521 Cod penal, prin Legea nr. 134

din 17 iunie 2016, iar redacția nouă a normei în cauză nu înlătură caracterul

infracțional al faptei, nu ușurează pedeapsa și nu ameliorează în alt mod situația

persoanei ce a comis infracțiunea, adică nu are efect retroactiv, acțiunile

făptuitorului urmează a fi încadrate conform legii penale în vigoare la momentul

săvârșirii faptei, fiind o normă care cuprinde în întregime toate semnele faptei

prejudiciabile săvârșite;

- instanța de apel nu a motivat întemeiat soluția privind achitarea inculpatului

Scripnic Ștefan, iar prin neaprecierea obiectivă a probelor cercetate în ședința

judiciară, instanța de apel la adoptarea deciziei a admis o eroare de drept, fără a

acorda o valoare primară probelor ce în opinia acuzării demonstrează vinovăția

inculpatului, astfel încât concluzia instanței de apel este inacceptabilă, deoarece

probele acuzării nu au fost supuse unei minuțioase cercetări în ambele instanțe,

făcându-se referire la declarațiile detaliate ale participanților la proces, iar în astfel

de condiții, Colegiului penal, îi rămânea doar să aprecieze aceste probe, din punct de

4

vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

2020, a fost admis recursul ordinar declarat, fiind casată decizia și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel în alt complet de judecată.

nu a fost descrisă cu suficientă claritate fapta de săvârșirea căreia a fost constatat

vinovat inculpatul, or, deși inițial în conținutul sentinței instanța pretinde că, descrie

învinuirea adusă lui Scripnic Ștefan prin rechizitoriu, conținutul acesteia este

denaturat, fiind omis pasajul din învinuire - „nu a inclus în mod intenționat în

declarațiile cu venituri și proprietate", iar ulterior aceeași eroare este admisă de către

prima instanță și în compartimentul „aprecierea instanței’’.

Prin urmare, constatând vinovăția lui Scripnic Ștefan de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, prima instanță a omis descrierea faptei

criminale, considerată ca fiind dovedită, evitând menționarea modalității săvârșirii

infracțiunii, adică a acțiunii sau inacțiunii infracționale, incriminată inculpatului

conform rechizitoriului.

În consecință, având în vedere circumstanțele descrise, instanța de recurs a

conchis asupra imposibilității menținerii unei asemenea sentințe, întrucât aceasta nu

conține motive legale pe care se întemeiază soluția.

Pe de altă parte, verificând decizia instanței de apel în raport cu argumentele

recursului ordinar, instanța de recurs a conchis că, nici această hotărâre nu

corespunde întru totul prevederilor legii procesuale, și în consecință urmează a fi

casată, cu remiterea cauzei pentru o nouă rejudecare în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

După cum rezultă din dosar, fiind învestită cu judecarea apelului declarat de

către partea apărării, instanța de apel l-a considerat întemeiat, și dispunând

admiterea acestuia, a pronunțat o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță prin care a dispus achitarea lui Scripnic Ștefan de sub învinuirea de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta

nu întrunește elementele infracțiunii.

Contrar prevederilor legale citate, instanța de recurs a conchis că, instanța de

apel nu a indicat în decizia pronunțată învinuirea adusă inculpatului Scripnic Ștefan

așa precum aceasta a fost indicată în rechizitoriu, dar a repetat aceiași eroare comisă

de către prima instanță.

Analizând conținutul deciziei recurate prin prisma argumentelor invocate în

recursul procurorului și cerințelor legale ce urmează a fi respectate la pronunțarea

unei sentințe de achitare, instanța de recurs a stabilit că, decizia instanței de apel nu

conține motive legale pe care se întemeiază soluția, iar motivarea soluției contrazice

dispozitivul deciziei.

În contextul dat, instanța de recurs a remarcat faptul, că deși instanța de apel a

invocat temeiul pentru achitare prevăzut la art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură

5

penală - fapta nu întrunește elementele infracțiunii, în motivarea deciziei pronunțate

instanța de apel s-a expus într-un mod contradictoriu referitor la acest temei de

achitare, or, deși mai întâi conchide asupra lipsei laturii obiective ca element al

componenței infracțiunii, ulterior constată lipsa scopului producerii unor consecințe

juridice, iar mai apoi instanța de apel a menționat și faptul că, inculpatul nu are

statut de subiect al acestei infracțiuni, însă nu argumentat această concluzie în raport

cu prevederile legale pertinente cazului.

Pe de altă parte, fără a avea vreo legătură logică cu temeiul de achitare reținut,

instanța de apel menționează pe alocuri în conținutul deciziei pronunțate, că

învinuirea este vagă, neclară, abstractă sau neconcretizată, iar într-un alt context

instanța susține, că „probele aduse de către acuzatorul de stat în susținerea învinuirii

inculpatului nu demonstrează vina lui Scripnic Ștefan în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 3521 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta lui Scripnic Ștefan nu constituie elementele

in fracțiunii.”

De altfel, instanța de recurs a remarcat că, instanța de apel, enumerând probele

aduse de către acuzatorul de stat în susținerea învinuirii, printr-o frază de ordin

general conchide că, acestea nu coroborează între ele și nu dovedesc vinovăția

inculpatului Scripnic Ștefan, însă potrivit practicii judiciare o sentință de achitare nu

trebuie să se limiteze la o trecere în revistă a probelor prezentate de către părți, ci

trebuie să conțină analiza acestora, temeinicia concluziilor instanței despre faptul că,

învinuirea nu și-a găsit confirmare, precum și motivarea de ce instanța respinge

probele puse la baza învinuirii, fapt care în speță nu a fost realizat.

În aceeași ordine de idei, instanța de recurs a stabilit că, instanța de apel într-un

mod contradictoriu, casând sentința prin care a fost constatată vinovăția inculpatului

și concluzionând asupra soluției de achitare a lui Scripnic Ștefan, constată că prima

instanță la pronunțarea sentinței corect a apreciat probele, însă greșit a ajuns la

concluzia de a înceta procesul penal din motivul expirării termenului de prescripție

de tragere la răspundere penală.

fost admise din alte motive apelurile declarate, fiind casată sentința total, inclusiv

din oficiu, în temeiul art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală și pronunță o nouă

hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță și anume: Procesul penal

pornit în privința lui Scripnic Ștefan, învinuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute la

art. 3521 alin. (1) Cod penal, se încetează din motivul expirării termenului de

prescripție de atragere la răspundere penală.

sentinței, nu a constatat și descris fapta considerată ca fiind comisă și dovedită în

aspectul vizat. Instanța de fond a comis o eroare gravă de drept, astfel s-a referit la

„acțiunile imputate” inculpatului, dar nu la cele constatate de către instanță, astfel se

relevă că instanța la încadrarea juridică a faptei și-a motivat soluția reieșind din

acțiunile imputate prin rechizitoriu, dar nu reieșind din acțiunile inculpatului

constatate de către aceasta.

6

Ori, indicând în descriptiv că: „în instanța de judecată a parvenit cauza penală în

privința lui Scripnic Ștefan, fiindu-i incriminată comiterea infracțiunii prevăzute de art.

3521 alin. (1) Cod penal precum că …” – elemente ale unei sentințe de achitare, ulterior

a apreciat ca fiind dovedită vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute

la art. 3521 alin. (1) Cod penal - element al sentinței de condamnare, iar în dispozitiv a

dispus încetarea procesului– element al sentinței de încetare.

Astfel, instanța de apel a constatat că, inculpatul Scripnic Ștefan deținând funcția

de inspector al Biroului Vamal Ungheni, angajat în baza ordinului 1526 din

18.11.2014, având statut de persoană publică, conform prevederilor art. 123 alin. (2)

din Codul penal, fiind subiect al declarării veniturilor și proprietăților conform

prevederilor Legii 133 din 17.06.2016, privind declararea averii și intereselor

personale, având obligația de a-și declara veniturile și proprietatea pentru anul 2014

depusă la 26.02.2015 și pentru anul 2015 depusă la 18.02.2016 veniturile obținute din

vînzarea automobilului de model „Peugeot 2016” cu numărul de înmatriculare

XXXXX în valoare de 10000 lei și a automobilului de model „Volkswagen Passat” cu

numărul de înmatriculare XXXXX de 20000 lei, declarație pe care a prezentat-o la

Comisia Națională de Integritate pentru efectuarea controlului.

Cu toate că, inculpatul Scripnic Ștefan, atât la urmărirea penală, cât și în instanța

de judecată nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei incriminate, vina

acestuia a fost confirmată prin probele anexate la materialele cauzei, cercetate în

ședința de judecată în instanța de fond și verificate în instanța de apel.

Astfel, examinând probatoriul administrat, instanța de apel, a considerat

dovedită vina inculpatului Scripnic Ștefan și pe deplin prin următoarele probe

pertinente, concludente, utile și veridice, ce coroborează între ele, cum ar fi:

declarațiile martorului Ciorici Valeriu (f. d. 30, vol. II); raportul de analiză

operațională privind veniturile și proprietățile cet. Scripnic Ștefan din 04.05.2017 (f.

d. 26-29, vol. I); răspunsul Direcției identificare și înmatriculare a mijloacelor de

transport nr. 13/1-4130 din 31.07.2017 (f. d. 45, vol. I); procesul verbal de ridicare din

07.10.2017 de la Ursu Anatolie au fost ridicate copii de pe cererea pentru proprietarii

particulari, 5 chitanțe copia contractului de vînzare cumpărare a automobilului de

model „Peugeot 206” a.f. 2001 cu numărul XXXXX, cu număr de înmatriculare

XXXXX, o procură pe automobilul menționat și tichetul de înmatriculare (f. d. 74,

vol. I); copia contractului de vînzare-cumpărare din 26.10.2015 (f. d. 82, vol. I); copia

procurii din 13.11.2013 întocmită de notarul public Oxana Melnic (f. d. 83, vol. I);

procesul de ridicare și examinare din 20.12.2017 de la Rusu Vladislav prin care au

fost ridicate cererea de luare la evidență, cererea de scoatere de la evidență, copia

raportului tehnic, copia contractului de vînzare-cumpărare din 18.09.2014 a

automobilului „Volkswagen Passat” a.f. 2007 cu numărul XXXXX, cu numărul de

înmatriculare XXXXX(f. d. 90, vol. I); copia contractului de vînzare-cumpărare din

18.09.2014 (f. d. 94, vol. I); procesul-verbal de ridicare și examinare a obiectului din

26.12.2017 (f. d. 96, vol. I); declarația cu privire la venituri și proprietate depusă de

Scripnic Ștefan pe anul 2014 depusă la 26.02.2015 (f. d. 101-104, vol. I); declarația cu

7

privire la venituri și proprietate depusă de Scripnic Ștefan pe anul 2015 depusă la

18.02.2016 (f. d. 97-100, vol. I); ordonanța de recunoaștere și anexare în calitate de

corpuri delicte din 27 decembrie 2017 (f. d. 112, vol. I)

Instanța de apel a constatat că, cercetând în cumul probele administrate, prin

prisma admisibilității, pertinenței și concludenții, utilității și veridicității raportată la

declarațiile date în ședința de judecată a instanței de fond, susținute în apel și

probele administrate, s-a stabilit că faptele reținute în sarcina inculpatului Scripnic

Ștefan întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 3521 alin. (1) Cod penal,

după indicii calificativi - declarația necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ

competent, în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau pentru o terță

persoană, atunci cînd, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația servește pentru producerea

acestor consecințe.

Astfel, în cazul dat obiectul imaterial al infracțiunii prevăzute la art. art. 3521 alin.

(1) Cod penal, îl constituie declarațiile pe venituri și proprietate întocmite de

Scripnic Ștefan pentru anii 2014 și 2015, în care ultimul a introdus date incomplete.

La caz, latura obiectivă a infracțiunii săvîrșite de inculpatul Ștefan Scripnic, s-a

manifestat prin neindicarea în declarația privind veniturile și proprietatea pentru

anul 2014 depusă la 26.02.2015 și pentru anul 2015 depusă la 18.02.2016 a veniturilor

obținute din vânzarea automobilului de model „Peugeot 2016” cu numărul de

înmatriculare XXXXX, în valoare de 10000 lei și a automobilului de model

„Volkswagen Passat”, cu numărul de înmatriculare XXXXX, de 20000 lei, declarație

pe care a prezentat-o la Comisia Națională de Integritate pentru efectuarea

controlului.

În acest sens, instanța de apel a reținut că, în cererea de apel, partea apărării a

susținut că, Scripnic Ștefan nu este învinuit că, prin declarațiile cu privire la venituri

și proprietate depuse la 26.02.2015 și 18.02.2016 ar fi urmărit producerea cărorva

consecințe juridice pentru sine. În atare circumstanțe, apărarea consideră că deși

Scripnic Ștefan nu a inclus în declarația cu privire la venituri și proprietate pentru

anul 2014 venitul în sumă de 10000 lei obținut din vînzarea automobilului de model

„Peugeot 2016” cu numărul de înmatriculare XXXXX și în declarația cu privire la

venituri și proprietate depuse pentru anul 2015 venitul în sumă de 20000 lei obținut

din vînzarea automobilului de model „Volkswagen Passat”, acesta nu a săvîrșit o

faptă prejudiciabilă, deoarece decelerațiile sale nu au fost folosite în careva scop.

Instanța de apel a respins ca nefondate aceste alegații și a reiterat că potrivit art.

6 alin. (1) din Legea nr. 1264 din 19.07.2002, privind declararea și controlul

veniturilor și al proprietăților persoanelor cu funcții de demnitate publică,

judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție de

conducere, declarația cu privire la venituri și proprietate reprezintă un act personal

și irevocabil, care se face în scris, pe propria răspundere a declarantului, iar art. 14

alin. (3) prevede expres că, indicarea intenționată în declarație a datelor inexacte sau

incomplete constituie infracțiune și se pedepsește conform art. 3521 Cod penal.

8

La caz, fiind audiat în ședința de judecată în instanța de fond, inculpatul nu a

negat faptul că, nu a declarat sumele de bani obținute din vânzarea automobilelor.

Totodată acesta a susținut că ” ... Banii nu i-a declarat deoarece în legea cu privire la

declararea averii personale era indicat că, se declară veniturile obținute că toții membrii

familiei, a fost o confuzie pentru el. A considerat că, a obținut veniturile personal și nu

trebuie să le declare...”.

Această poziție urmează a fi apreciată critic, dat fiind că, necunoașterea legii

ori interpretarea după bunul plac a normelor legale nu liberează de răspundere

penală. Mai mult, Scripnic Ștefan a avut posibilitatea de a se consulta preventiv în

vederea excluderii anumitor neclarități. În speță, s-a demonstrate cu certitudine că

Scripnic Ștefan a obținut anumite sume de bani în rezultatul înstrăinării

automobilelor ce le deținea în proprietate, fapt ce impune cerința obligatorie

inculpatului de a declara toate veniturile obținute pe parcursul anului pentru care se

depune declarația. Pe lângă aceasta, Scripnic Ștefan, sub semnătură personală a

contrasemnat și sub responsabilitatea personală asumată conform prevederilor legii

pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menționate în declarații,care

constituie act public. Astfel, depunerea declarațiilor cu privire la venituri și

proprietate cu date incomplete a generat stingerea raportului juridic obligațional al

inculpatului de a depune declarația pe venituri cu informații veridice și a generat pe

de altă parte dreptul Comisiei Naționale de Integritate de a declanșa procedura de

control al veniturilor și al proprietăților incluse în declarație.

Mai mult ca atît, instanța de apel a reținut că, în conformitate cu art. 5 a Legii

citate supra, exercitarea funcției de demnitate publică se bazează pe principiile

legalității, liberului consimțământ, transparenței, exemplului personal,

responsabilității și al loialității. Corespunzător, orice persoană care deține funcție

publică este obligată să-și desfășoare activitatea publică și privată cu respectarea

principiilor respective, aceste principii fiind lezate de către Scripnic Ștefan, ceea ce a

cauzat consecințe juridice în ce privește integritatea lui, prin prisma nerespectării

acestor acte legislative, iar acțiunile lui corect au fost încadrate în baza art. 3521 alin.

(1) Cod penal și anume declarația necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ

competent în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau pentru o

terță persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația servește

pentru producerea acestor consecințe.

În această ordine de idei, instanța de apel a reținut că, în cererea de apel, partea

apărării a invocat faptul că, Legea nr. 133 privind declararea averii și a intereselor

personale a intrat în vigoare la 17.06.2016, iar el la acel moment nu era subiect al

declarării veniturilor în baza acestei legi și respectiv nu i se poate imputa încălcarea

acestei Legi. În acest sens, instanța de apel a reținut c,ă într-adevăr inculpatul a

depus declarația cu privire la venituri și proprietate la 26.02.2015 pentru anul 2014,

iar la 18.02.2016 – pentru anul 2015. Respectiv, la acel moment, acesta era subiect al

declarării veniturilor și proprietății potrivit Legii nr. 1264 din 19.07.2002 privind

declararea și controlul veniturilor și al proprietății persoanelor cu funcții de

9

demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor

persoane cu funcție de conducere. Totuși, în rechizitoriu, procurorul a făcut referință

la faptul că, Scripinc Ștefan era subiect al declarării veniturilor și proprietăților în

baza Legii nr. 133 privind declararea averii și a intereselor personale din 17.06.2016.

Instanța de apel, studiind materialele cauzei penale a considerat că, la caz s-a

produs o eroare materială, or în ordonanța de pornire a urmării penale din

05.07.2017, ofițerul de urmărire penală a indicat clar că Scripnic Ștefan era subiect al

declarării în baza Legii nr. 1264 din 19.07.2002 privind declararea și controlul

veniturilor și al proprietății, abrogată ulterior prin Legii nr. 133 din 17.06.2016

privind declararea averii și a intereselor personale.

În continuare, instanța de apel a reținut că, în cererea de apel partea apărării a

invocat încălcarea de către organul de urmărire penală a principiului activității legii

penale.

Astfel, apelanții menționează că, atât la 26.02.2015, cât și la 18.02.2016, Scripnic

Ștefan era subiect al declarării în baza Legii nr. 1264 din 19.07.2002 privind

declararea și controlul veniturilor și al proprietății persoanelor cu funcții de

demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor

persoane cu funcție de conducere.

Totodată, în acea perioadă, art. 3521 Cod penal, era format dintr-un singur

aliniat, iar unicul aliniat a devenit alin. (1) al acestui articol, la 01.08.2016 când a

intrat în vigoare Legea nr. 134 din 17.06.2016 pentru modificarea și completarea unor

acte legislative.

Astfel, partea apărării a reținut că prin prisma art. 8 și 9 din Codul penal, fapta

lui Scripnic Ștefan nu poate fi calificată conform prevederilor art. 3521 alin. (1) Cod

penal.

Instanța de apel a respins aceste alegații ca fiind nefondate or, art. 8 Cod penal

stabilește că caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de

legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei. Conform art. 9 Cod penal

timpul săvârșirii faptei se consideră timpul cînd a fost săvârșită acțiunea (inacțiunea)

prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor. Art. 10 Cod penal

stipulează la rîndul său că (1) Legea penală care înlătură caracterul infracțional al

faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a

comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au

săvîrșit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra

persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente

penale. (2) Legea penală care înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei

vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni nu are efect retroactiv.

În sensul prevederilor legale menționate, instanța de apel a reținut că, până la

data de 01 august 2016, art. 3521 Cod penal avea un aliniat unic a cărui dispoziție și

sancțiunea stabilea că ”Declarația necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ

competent în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau pentru o terță

persoană, atunci cînd, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația servește pentru producerea

10

acestor consecințe, se pedepsește cu amendă în mărime de pînă la 600 unități convenționale

sau cu închisoare de pînă la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani”.

Prin Legea nr. nr. 134 din 17.06.2016 (intrată în vigoare la 01.08.2016) art. 3521

Cod penal a fost modificat în modul următor: astfel, aliniatul unic a devenit aliniatul

(1). Totodată articolul a fost completat cu alineatul (2) cu următorul cuprins: “(2)

Includerea intenționată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenționată a unor

date în declarația de avere și interese personale, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 400

la 600 unități convenționale sau cu închisoare de pînă la 1 an, în ambele cazuri cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2

la 5 ani.”

Astfel, instanța de apel a stabilit că, prin introducerea modificărilor la data de

17.06.2016, nu a fost modificată nici dispoziția și nici sancțiunea art. 3521 Cod penal

care stabilea răspunderea penală pentru declarația necorespunzătoare adevărului,

făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru

sine sau pentru o terță persoană, atunci cînd, potrivit legii sau împrejurărilor,

declarația servește pentru producerea acestor consecințe. Unica schimbare care a

intervenit a constat în faptul că aliniatul unic a devenit aliniatul (1).

Respectiv, instanța de apel a conchis că, prin modificările operate la art. 3521

Cod penal, prin Legea nr. 134 din 17.06.2016 (intrată în vigoare la 01.08.2016) pe de o

parte nu a fost decriminalizată fapta de depunere a ”declarației necorespunzătoare

adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecințe juridice,

pentru sine sau pentru o terță persoană, atunci cînd, potrivit legii sau împrejurărilor,

declarația servește pentru producerea acestor consecințe”, pe de altă parte, încadrarea

acțiunilor lui Scripnic Ștefan în prevederilor art. 3521 alin. (1) Cod penal, nu a

încălcat în nici un mod principiul activității legii penale din moment ce situația

juridică a inculpatului nu s-a agravat nici prin încadrarea faptelor și nici prin

sancțiunea stabilită în rezultatul modificării legii.

Totuși, ținând cont de faptul că, instanța de fond a adoptat în privința

inculpatului o sentință de încetare a procesului, iar apel a fost declarat doar partea

apărării, instanța de apel pentru a nu agrava situația inculpatului în propriul apel

va pronunța, la fel o soluție de încetare a procesului.

Astfel, prin prisma art. 16 Cod penal, infracțiunea prevăzută de art. 3521 Cod

penal, este una ușoară. Potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, persoana se liberează

de răspundere penală dacă au expirat 2 ani din ziua săvârșiri unei infracțiuni ușoare.

În acest sens, se reține că, inculpatul a comis infracțiunile la data de 26.02.2015 și

respectiv la 18.02.2016.

În conformitate cu art. 275 alin. (4) Cod de procedură penală, urmărirea penală

nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi încetată în

cazurile în care a intervenit termenul de prescripție sau amnistia.

11

Prin prisma normelor legal citate și art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală,

procesul penal în privința inculpatului urmează a fi încetat, în legătură cu

intervenirea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

de către avocatul Bînzari L. în numele inculpatului, care solicită casarea acestora,

deoarece nu sunt întrunite elementele componenței de infracțiune imputate

inculpatului, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Scripnic Ș. să fie achitat, pe

motivul lipsei elementelor componenței de infracțiuni, în acțiunile acestuia.

În motivarea recursului indică:

- instanța de fond cât și instanța de apel au respins în mod nejustificat

argumentele apărării în sensul lipsei elementelor componenței de infracțiune în

acțiunile lui Scripnic Ștefan și au admis aceeași eroare de drept când afirmă că, au

constatat că acesta a săvîrșit fapta care i se incriminează acestuia;

- deși Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău în decizie consideră că, a

corectat eroarea admisă de instanța de fond, constatând fapta ilegală a lui Scripnic

Ștefan, nu indică în ce constă fapta (acțiunea sau inacțiunea) ilegală a lui;

- la caz, Scripnic Ștefan este acuzat că, a săvîrșit falsul în declarații la data de

26.02.2015 și la data de 18.02.2016;

- în aceste perioade de timp Codul penal al Republicii Moldova califica fapta de

fals în declarații prin art. 3521 Cod penal (în redacția Legii nr. 181 din 19.12.2011) și

era constituit dintr-un singur alineat (unic), cu următorul conținut: Declarația

necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii

unor consecințe juridice, pentru sine sau pentru o terță persoană, atunci cînd,

potrivit legii sau împrejurărilor, declarația servește pentru producerea acestor

consecințe;

- conform Legii nr. 134 din 17 iunie 2016, alineatul unic la art. 3521 Cod penal,

devine alin.(1), iar art. 3521 Cod penal se completează cu alin.(2) cu următorul

cuprins: (2) Includerea intenționată a unor date incomplete sau false, neincluderea

intenționată a unor date în declarația de avere și interese personale. În pofida acestor

circumstanțe de fapt și de drept, acțiunile lui Scripnic Ștefan au fost încadrate în baza

art. 3521 alin.(1) Cod penal.

- deși dispoziția art.3521 în redacția Legii nr. 181 din 19.12.2011, cât și dipoziția

art.3521 alin. (1) în redacția Legii nr. 134 din 17 iunie 2016, au același conținut, ținând

cont de faptul că, lui Scripnic Ștefan i se incriminează săvârșirea unei fapte ilegale la

data de 26.02.2015, cât și la data de 18.02.2016, încadrearea juridică a presupusei

fapte ilegale urma să fie făcută doar conform prevederilor art.3521 (alineat unic în

redacția Legii nr. 181 din 19.12.2011) din cauza argumentelor expuse mai sus, dar și

în virtutea faptului că, la acel moment Scripnic Ștefan era subiect al declarării

veniturilor și proprietății potrivit Legii nr.1264 din 19.07.2002 privind declararea și

controlul veniturilor și al proprietății persoanelor cu funcții de demnitate publică,

judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție de

conducere;

12

-deși Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău respinge argumentul apărării la

acest capitol, totuși, analiza faptelor lui Scripnic Ștefan o face prin prisma Legii

nr.1264 din 19.07.2002 (a se vedea pct.11.; 11.2; 11.3 din decizie) și nu prin prisma

Legii nr. 133 din 17.06.2016;

- pe de o parte Colegiul penal al Curții dc Apel respinge argumentele apărării la

acest capitol și la încadrarea greșită a faptei lui Scripnic Ștefan, pe de altă parte, prin

analiza sa, constată în mod tacit că, a fost admisă această eroare de drept. Prin

aceasta decizia este contradictorie, iar pe cale de consecință, ilegală.

- la caz, Scripnic Ștefan nu este învinuit că, prin declarațiile cu privire la venituri

și proprietate depuse la 26.02.2015 și la 18.02.2016 a urmărit producerea cărorva

consecințe juridice pentru sine. În aceste circumstanțe, se constată că Scripnic Ștefan,

deși la 26.02.2015, cînd a depus declarația cu privire la venituri și proprietate pentru

anul 2014, nu a inclus venitul în valoare de 10.000 lei, obținut din vânzarea

automobilului de model Peugeot 206 cu n/î XXXXX și la 18.02.2016, cînd a depus

declarația cu privire la venituri și proprietate pentru anul 2015, nu a inclus venitul în

valoare de 20.000 lei, nu a săvârșit o faptă prejudiciabilă, deoarece declarațiile sale

nu au fost folosite în vreun scop oarecare;

- în acțiunile lui Scripnic Ștefan lipsește: a) obiectul imaterial, or declarația nu

a servit pentru producerea unor consecințe juridice, ele nefiind nici măcar imputate

lui Scripnic Ștefan, b) latura obiectivă, or fapta sa nu are un caracter prejudiciabil în

lipsa consecințelor juridice, c) latura subiectivă, în lipsa scopului producerii unor

consecințe juridice pentru sine sau pentru o terță prsoană;

- instanța de apel a interpretat extensiv nefavorabil sintagma consecințelor

juridice, invocând că acestea constau în lezarea de către Scripnic Ștefan a principiilor

legale stipulate în art.5 al Legii nr.1264 din 19.07.2002;

- legiutorul a invocat în mod expres că, fapta ilegală imputată persoanei trebuie

să fie expusă în mod clar și nu trebuie dedusă;

- în învinuirea adusă lui Scripnic Ștefan nu i se impută că a urmărit producerea

unor consecințe juridice, drep turmare, acestea nu trebuiesc adăugate sau presupuse.

- este eronată concluzia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău precum că

nu este necesară survenirea unor consecințe juridice, or, art. 14 alin. (3) al Legii

nr.1264 din 19.07.2002 prevede expres că, indicarea intenționată în declarație a

datelor inexacte sau incomplete constituie infracțiune. Or, Codul penal este unica

lege penală a Republicii Moldova (art. 1 alin.(1) din CP) și analiza prezenței sau

lipsei elementelor constituitive ale unei fapte ilegale se face reieșind din dispoziția

articolului din Codul penal.

În drept, recurentul își întemeiază recursul în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 8),

12) Cod de procedură penală.

penală, procurorul depune referință privind opinia asupra recursului declarat,

solicitând a decide inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece

instanța de apel examinând cauza, just a constatat circumstanțele de fapt și de drept,

13

corect stabilind vinovăția inculpatului în baza art. 3521 alin. (1) Cod penal și încetării

respective a procesului penal, pe motivul expirării termenului de prescripție.

lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, cu casarea totală a hotărârii

instanței de apel, din următoarele considerente.

Cu titlul preliminar, se relevă că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat

la analiza chestiunilor de drept în privința cărora instanțele de fond au admis erori

procesuale, respectiv rațiunea și finalitatea exercitării acestei căi de atac, se rezumă la

înlăturarea erorilor de drept admise de instanța ierarhic inferioară la etapa

precedentă de judecare a cauzei, regulă stipulată și în art. 434 Cod de procedură

penală.

Verificând actele cauzei, raportate la criticele recursurilor, instanța de recurs

conchide că, hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, ad integrum, cu

dispunerea rejudecării cauzei, instanța conducându-se în acest sens de prevederile

art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecând

recursul, instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate și cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată, atunci când erorile judiciare nu pot fi corectate la această etapă a

procedurilor.

Astfel, la acestă etapă, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Analizând conținutul recursului declarat, Colegiul penal lărgit consideră că,

avocatul Bînzari L. În numele inculpatului invocă temeiurile pentru casare prevăzute

în art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală, evidențiind faptul că,

decizia instanței de apel este contradictorie și că, în acțiunile inculpatului lipsesc

elementele infracțiunii imputate, fiind respinse în mod nejustificat argumentele

apărării.

În conformitate cu art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de

fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel,

este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Învederând norma enunțată mai sus, Colegiul penal remarcă, că apelul este o

cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată exercitat, produce un efect

devolutiv complet în sensul că, provoacă un control atât în fapt, cât și în drept numai

la persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia în proces și la persoana împotriva

căreia este îndreptat de către jurisdicția de al doilea grad asupra hotărârii primei

instanțe.

Potrivit cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a

pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit

14

instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu,

dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele

corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual

penal sau contravențional au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină

răspuns la toate motivele invocate.

Reieșind din dispoziția art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după

caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii,

nu au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs.

Verificând criticile expuse în recursul declarat, în raport cu actele cauzei,

Colegiul penal lărgit constată, că instanța de apel la judecarea cauzei nu a examinat-

o sub toate aspectele și nu a dat răspuns la toate motivele esențiale invocate în

ordine de apel.

De altfel, conform principiilor care se desprind din jurisprudența CtEDO

rezultă că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție,

înglobează, inter alia, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră

relevante pentru cauza lor, Convenția nevizând garantarea unor drepturi teoretice

sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete și efective (cauza Artico împotriva Italiei,

hotărârea din 13 mai 1980). Or, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă

aceste observații sunt într-adevăr „ascultate”, adică analizate temeinic de către

instanța de judecată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, în special, în sarcina instanței,

obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și

propunerilor de probe ale părților (cauza Perez împotriva Franței [MC] nr. 47.287/99 și

cauza Van de Hurk împotriva Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994), ceea ce la caz nu s-a

realizat.

Desfășurând ideea că, nu toate observațiile părții apărării au fost dezbătute de

instanța de apel, Colegiul penal lărgit pornește de la aceea că, potrivit cererilor de

apel declarate de inculpat și avocatul acestuia Bînzari L., anexată la fila dosarului

47-48, vol. II, au fost puse pentru discuție, inclusiv câteva argumente principale:

- la data de 26.02.2015, cât și data de 18.02.2016, era subiect al declarării

veniturilor și proprietății potrivit Legii 1264 din 19.07.2002, privind declararea și

controlul veniturilor și al proprietății persoanelor cu funcții de demnitate publică,

judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de

conducere, care era în vigoare;

- Legea 133 privind declararea averii și intereselor personale a intrat în vigoare

la 17.06.2016, iar inculpatul la acel moment nu era subiect al declarării veniturilor în

15

baza acestei legi, deci nu i se poate imputa încălcarea acestei legi;

La aceste argumente, instanța de apel a reținut că ”inculpatul a depus declarația

cu privire la venituri și proprietate la 26.02.2015 pentru anul 2014, iar la 18.02.2016 –

pentru anul 2015. Respectiv, la acel moment, acesta era subiect al declarării veniturilor și

proprietății potrivit Legii nr. 1264 din 19.07.2002 privind declararea și controlul veniturilor

și al proprietății persoanelor cu funcții de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor,

funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție de conducere. Totuși, în rechizitoriu,

procurorul a făcut referință la faptul că, Scripinc Ștefan era subiect al declarării veniturilor

și proprietăților în baza Legii nr. 133 privind declararea averii și a intereselor personale din

17.06.2016.”

În continuare, tot în partea motivată, instanța de apel menționează, că ”la caz s-

a produs o eroare materială, ... ”

Deci, reieșind din concluziile expuse mai sus, de către instanța de apel în

motivarea soluției adoptate, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de apel

stabilește că inculpatul la acel moment, era subiect al declarării veniturilor și

proprietății potrivit Legii nr. 1264 din 19.07.2002, iar în rechizitoriu, s-a făcut

referință la faptul că Scripinc Ștefan era subiect al declarării veniturilor și

proprietăților în baza Legii nr. 133 privind declararea averii și a intereselor

personale din 17.06.2016, însă ulterior reține că s-a produs o eroare materială.

Astfel, Colegiul penal lărgit apreciază concluziile instanței de apel menționate

supra, ca fiind confuze, instanța de apel stabilind că, s-a produs o eroare materială,

fără a verifica dacă la caz au fost respectate prevederile art. 249 Cod de procedură

penală.

La fel, ce ține de argumentul recurenților, precum că inculpatului nu i se

impută că, a urmărit producerea cărorva consecințe juridice pentru sine, prin

declarațiile cu privire la venituri și proprietate, depuse la 26.02.2015 și la 18.02.2016,

instanța de apel a reținut că ” …în conformitate cu art. 5 a Legii citate supra, exercitarea

funcției de demnitate publică se bazează pe principiile legalității, liberului consimțământ,

transparenței, exemplului personal, responsabilității și al loialității. Corespunzător, orice

persoană care deține funcție publică este obligată să-și desfășoară activitatea publică și

privată cu respectarea principiilor respective, aceste principii fiind lezate de către Scripnic

Ștefan, ceea ce a cauzat consecințe juridice în ce privește integritatea lui prin prisma

nerespectării acestor acte legislative, iar acțiunile lui corect au fost încadrate în baza art.

3521 alin. (1) Cod penal ...”, fără a ține cont de prevederile art. 325 alin. (1) Cod de

procedură penală, și anume că judecarea cauzei în primă instanță se efectuează

numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu.

Așadar, contrar celor reținute de instanța de apel, Colegiul penal lărgit constată

că, instanța nominalizată la adoptarea soluției nu a elucidat faptele importante

pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date, nu a pătruns în esența problemei

de fapt și de drept deferite judecății, expunând niște concluzii care nu se conciliază

între ele, fără a verifica dacă în cauză au fost respectate prevederile art. 249 Cod de

16

procedură penală, totodată nerespectând nici prevederile art. 325 alin. (1) Cod de

procedură penală.

În contextul celor abordate, urmează de trecut în evidență faptul că Curtea

Europeană a Drepturilor Omului obligă instanțele să-și motiveze deciziile, fără

argumente „stereotipe, abstracte, precum și contradictorii”. În același sens s-a expus și

Consiliul Consultativ al judecătorilor Europeni (CCJE) referindu-se la calitatea unei

hotărâri judecătorești. Potrivit recomandărilor din avizul nr. 11 din 2008 al

Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de

Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, o motivație

și o analiză clară sunt cerințele fundamentale ale hotărârilor judecătorești și un

aspect important al dreptului la un proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor

procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze faptul că judecătorul a

examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Totodată și art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul justițiabilului la

o hotărâre motivată sub aspectul instituirii obligației instanțelor de judecată de a-și

argumenta hotărârile adoptate din perspectiva unei analize ample a circumstanțelor

cauzei. Îndatorirea de a motiva coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor

cererilor, fără a exista contradicții între motivare și dispozitiv, constituie o garanție

pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc

prin care se dă posibilitate părților de a putea exercita un eficient control judiciar.

Conform standardelor enunțate, motivarea hotărârii trebuie să fie coerentă,

clară, lipsită de ambiguități și de contradicții, ea trebuie să permită urmărirea unui

raționament care a condus judecătorul la adoptarea soluției și trebuie să exprime

respectarea de către judecător a principiilor enunțate de Curtea Europeană.

Pe cale de consecință, se prezumă că Curtea de Apel trebuia să preia spre

examinare cererile de apel depuse în cauză și să dezbată prin argumente temeinice

și clare, criticile esențiale formulate de inculpatul Scripnic Ș. și avocatul acestuia,

aduse în confirmarea nevinovăției acestuia, ceea ce în partea descriptivă a deciziei

recurate nu se regăsește.

În concluzie, instanța ierarhic inferioară nu s-a expus clar asupra tuturor

motivelor esențiale menționate în apel, fără o fi făcută o analiză sau o argumentare

din care considerente alegațiile nominalizate sânt respinse sau apreciate ca

neîntemeiate, limitându-se cu expunerea selectivă și contradictorie doar asupra

unora din ele.

Așadar, în decizie instanța de apel urmează să analizeze argumentele

importante invocate de apelanți, motivându-și temeiurile de fapt și de drept, ce

conduc la admiterea sau la respingerea fiecăruia din aceste motive invocate de

apelanți. Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate

echivalează cu nerezolvarea fondului apelului și, în acest caz, decizia urmează a fi

casată, cu rejudecarea cauzei în apel, așa cum cer prevederile art. 435 Cod de

procedură penală, întrucât o asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

17

În esență, toate acestea au conturat convingerea fermă a instanței de recurs că

instanța de apel, judecând cauza, a admis eroarea de drept prevăzută de pct. 6) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală.

În asemenea condiții, Colegiul penal lărgit consideră că, decizia instanței de

apel în cauza dată urmează a fi casată total, cu dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, deoarece erorile comise de

către această instanță, nu pot fi reparate de către instanța de recurs în prezenta

procedură, neavând atribuții de a judeca cauza pe fond și substitui instanța ce a

judecat apelul cu încălcarea prevederilor procesual penale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă obligatoriu de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare

și limitele acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu

prevederile legii procesual-penale asupra motivelor esențiale invocate în cererile de

apel; să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate conform rechizitoriului, să

verifice și să aprecieze profund probele administrate și examinate în instanță în

strictă conformitate cu cerințele legii, să le dea apreciere cuvenită cu argumentarea

admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate, să analizeze la modul

cuvenit prezența sau lipsa elementelor infracțiunii imputate inculpatului, să

elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date; să-

și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele

casării deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu, precum și de practica

relevantă a CtEDO, și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către avocatul Bînzari Liliana în numele

inculpatului, se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

23 iunie 2021, în cauza penală privindu-l pe Scripnic Ștefan Xxxxx, și se dispune

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la data de 22 aprilie 2022.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Cobzac Elena

Judecător Guzun Ion

Judecător Plămădeală Ghenadie

Judecător Bejenaru Iurie

18