1ra-53/20 — art. 185 alin. 1 CP

1ra-53/20 — art. 185 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-53/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Boico Victor

judecând fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Popov Oleg, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău din

06 februarie 2019, în cauza penală în privința lui

Anghelici Veaceslav XXXXX, născut la

XXXXX.

Termenul de examinare:

prima instanță: 20.01.2014 – 11.12.2017

instanța de apel: 04.01.2018 – 06.02.2019

instanța de recurs: 10.06.2019 – 28.01.2020

A C O N S T A T A T:

11 decembrie 2017, Anghelici Veaceslav a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 185 alin. (1) Cod penal (red. 1961), cu încetarea

procesului penal din motivul expirării termenului prescripției de tragere la

răspundere penală.

Prin aceeași sentință a fost condamnată și inculpata XXXXX Valentina, iar

în privința inculpatei Țurcanu Nina procesul penal a fost încetat din motivul

expirării termenului prescripției de tragere la răspundere penală, însă în

privința acestora hotărârile judecătorești nu se contestă cu recurs ordinar.

Anghelici Veaceslav, exercitând funcția de specialist pentru

reglementarea regimului proprietății funciare din cadrul Primăriei comunei

XXXXX, numit în această funcție prin dispoziția primarului XXXXX nr.

XXXXX și fiind persoană cu funcție de răspundere investită în virtutea art. (1) al

Legii RM nr. 443-XIII din 04.05.95 „Serviciului public” și fiind, conform art. 183

alin. (1) Cod penal (în redacția legii penale în vigoare la data de 24 aprilie 1961),

persoană cu funcție de răspundere, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu,

a depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege prin

faptul că, în baza dispoziției ilegale a primarului com. XXXXX, XXXXX cu nr. 2 din

1

XXXXX, prin care a fost dispusă vânzarea SRL „XXXXX” a terenului din rezerva

Primăriei, aferent unui depozit, teren cu o suprafață de 1.12 ha., situat în XXXXX,

sat. XXXXX, 4, mun. Chișinău, la XXXXX, a eliberat titlul de autentificare a

dreptului deținătorului de teren, cu numărul cadastral XXXXX, semnat de către

Anghelici Veaceslav, potrivit căruia, dreptul de proprietate asupra terenului cu

o suprafață de 1,12 ha, situat în XXXXX, sat. XXXXX, 4, mun. Chișinău, i s-a

atribuit SRL-ului „XXXXX”, astfel încălcând prevederile art. 20) pct. 6), 7), 12) al

Legii nr. 1247 din 22.12.1992 „Privind reglementarea de stat a regimului

proprietății funciare, cadastrul funciar de stat și monitoringul funciar” conform

cărora, specialistul pentru reglementarea de stat a regimului proprietății

funciare avea atribuții privind elaborarea proiectelor privind delimitarea

terenurilor destinate transmiterii în proprietate, posesiune și folosință,

formării de gospodării noi, privind reglementarea hotarelor gospodăriilor

existente, precum și a terenurilor gospodăriilor individuale lichidându-se

incomodități-le din amplasarea lor, repartizarea terenurilor în natură și

pregătirea titlurilor de proprietate, posesiune și beneficiere funciară, ținerea

cadastrului și monitoringului funciar, ignorând legea privind administrația

publică locală nr. 186-XIV din 06.11.1998 și anume art. 82, care prevedea „alin.

(1) consiliile locale și raionale și consiliul municipal Chișinău decid ca bunurile

ce aparțin domeniului public de interes local, după caz, să fie date în

administrarea unităților economice și instituțiilor publice, să fie concesionate

ori să fie închiriate. De asemenea, ele decid, în condițiile legii, cu privire la

cumpărarea și vânzarea bunurilor ce fac parte din patrimoniul public. (2)

Vânzarea, concesionarea, închirierea și locația de gestiune se fac prin licitație

publică, organizată în condițiile legii. (3) înstrăinarea bunurilor ce aparțin

domeniului public ale satelor (comunelor), orașelor (municipiilor), raioanelor

sau municipiului Chișinău, schimburile de terenuri, delimitarea sau partajarea

imobilelor aflate în indiviziune cu acest domeniu public, renunțările la drepturi

sau recunoașterile de drepturi în favoarea terțelor persoane se fac pe bază de

expertiză, ale cărei rezultate sunt aprobate de consiliul respectiv”, ignorând în

mod vădit prevederile art. 10 din Codul funciar, adoptat prin Legea nr. 828-Xll

din 25.12.1991, potrivit cărora „de competența consiliilor sătești (comunale) și

orășenești ține, atribuirea terenurilor, în modul stabilit de lege: determinarea

și atribuirea terenurilor pentru construcții și amplasarea lor, în conformitate

cu legea”. Titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren menționat

supra fiind semnat și de către Pascal Pavel, ce exercita funcția de secretar al

consiliului comunal XXXXX și cu XXXXX, ce ocupa funcția de Primar al com.

XXXXX.

Acțiunile inculpatului Anghelici Veaceslav au fost încadrate în baza

art. 185 alin. (1) Cod penal (red. 1961).

2

declarat apel, solicitând casarea sentinței cu pronunțarea unei hotărâri de

achitare din motiv că, fapta nu întrunește elementele infracțiunii incriminate.

În motivarea cererii de apel a invocat următoarele:

- Anghelici Veaceslav nu este vinovat de comiterea infracțiunii ce i se

incriminează, organul de urmărire penală și instanța de judecată eronat, în lipsa

probelor au soluționat cauza și calificat faptele ca infracțiune, instanța de

judecată nu a soluționat obiectiv chestiunile stabilite de lege ca obligatorii la

adoptarea sentinței;

- atât la faza de urmărire penală, cât și în cadrul cercetării judecătorești

Anghelici Veceslav a declarat că, în realitate faptele ce i se incriminează lui de

depășire a atribuțiilor de serviciu, nu au fost comise de el, or, titlul de

autentificare a dreptului deținătorului de teren a fost eliberat în baza

dispoziției primarului XXXXX, iar faptul semnării de el a acestui act nu-i acordă

forță juridică și doar atestă înregistrarea lui în registrul de evidență a titlurilor

eliberate de Primărie;

- învinuirea lui Anghelici Veaceslav este lipsită de un șir de elemente fără

de care el poate fi acuzat, și anume:

- lipsește prejudiciul - terenul asupra căruia a fost eliberat titlul de

proprietate în folosul SRL „XXXXX” era aferent construcției deținute de acest

agent economic, deci anume SRL „XXXXX” putea primi în proprietate acest

teren. Înstrăinarea terenului s-a efectuat în baza contractului de vânzare-

cumpărare și după achitarea prețului normativ stabilit potrivit legii. În cadrul

judecării cauzei reprezentantul Primăriei XXXXX a prezentat instanței o

declarație scrisă din care rezultă că, Anghelici Veaceslav nu a cauzat nici un

prejudiciu primăriei XXXXX. Deci, instanța de judecată a emis o sentință de

condamnare, în lipsa probelor ce ar confirma existența unui prejudiciu;

- Anghelici Veaceslav nu este subiect al infracțiunii ce i se incriminează.

Instanța de judecată neîntemeiat a respins argumentele apărării privind a

subiectului infracțiunii în cazul acuzării lui Anghelici Veaceslav;

- în anul 2000, când au avut loc evenimentele incriminate Anghelici

Veaceslav, XXXXX, era în vigoare Codul penal în redacția anului 1961, care în

art. 185 prevedea răspunderea pentru excesul de putere sau depășirea

atribuțiilor de serviciu, subiect al acestei infracțiuni era persoana cu funcție de

răspundere;

- la 12.06.2003 a intrat în vigoare Codul penal adoptat la 18.04.2002.

Subiectul special al infracțiunii prevăzute de art. 328 în redacția anului 2002

era persoana cu funcție de răspundere. Conform art. 123 Cod penal în redacția

anului 2002, prin persoană cu funcție de răspundere se înțelege persoana

căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației

publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent provizoriu,

prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări,

3

anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice

sau a acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico-economice.

Analiza reglementărilor juridice referitoare la funcția de specialist pentru

reglementarea regimului proprietății funciare denotă că această funcție nu este

una care pune exercitarea funcțiilor autorității publice sau a acțiunilor

administrative de dispoziție ori organizatorico-economice. Deci, specialistul

pentru reglementarea regimului proprietății funciare, în sensul Codului penal

în redacția anului 1961 și Codului penal care a intrat în vigoare la 18.04.2002

nu era persoană cu funcție de răspundere și nu era subiect al infracțiunilor din

capitolul XV din Codul penal, inclusiv art. 328 Cod penal. În pct. 4 al Hotărârii

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 6 din 11.03.1996, se menționează că, nu

sunt subiecți ai infracțiunilor săvârșite de persoane cu funcții de răspundere

lucrătorii întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor indiferent de forma de

proprietate, care exercită numai funcții pur profesionale sau tehnice;

- la 02.12.2011 prin Legea nr. 245, în vigoare din 03 februarie 2012, în

Codul penal adoptat la 18.04.2002 au fost introduse un șir de modificări,

inclusiv în art. 123 și art. 328 Cod penal prin care a fost introdusă noțiunea de

persoană publică. În redacție nouă (din 02.12.2011) art. 328 Cod penal prevede

infracțiunea de exces de putere sau depășire a atribuțiilor de serviciu săvârșită

de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în

proporții considerabile intereselor plice sau drepturilor și intereselor ocrotite

de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Persoană publică se înțelege:

funcționarul public, inclusiv funcționarul public cu statut special (colaboratorul

serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securității

naționale și ordinii publice, altă persoană care deține grade speciale sau

militare); angajatul autorităților publice autonome sau de reglementare, al

întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept

public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică;

persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii

publice sau să îndeplinească activități de interes public. În noul context și

formulare a infracțiunii prevăzute de art. 328 Cod penal, deținătorul funcției de

specialist pentru reglementarea regimului proprietății funciare este subiect al

infracțiunii de exces de putere sau depășire a atribuțiilor de serviciu. Este de

menționat, că noțiunea de „persoană publică” nu era prevăzută de legislația

națională până la 03.02.2012. Astfel, la 08.02.2000 lui Anghelici Veaceslav nu-i

putea fi atribuită calitatea de „persoană publică”, iar în prezent el nu poate fi

condamnat cu utilizarea acestei noțiuni. Art. 8 din Codul penal, în vigoare,

stabilește că caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se

stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei. Deci, potrivit

regulilor generale, caracterul penal și pedeapsa pentru fapta comisă de

Anghelici Veaceslav la 08.02.2000 este stabilită de Codul penal în redacția

4

anului 1961, potrivit căruia persoana care deținea funcția de specialist pentru

reglementarea regimului proprietății funciare nu era subiect al infracțiunii

prevăzute de art. 185 CP (red. 1961).

- Anghelici Veaceslav în calitate de specialist pentru reglementarea

regimului proprietății funciare nu poate fi considerat subiect al infracțiunii

prevăzute de art. 328 din Codul penal, în vigoare. Așadar, în lipsa calității de

subiect, aplicabilă pentru Anghelici Veaceslav, referitor la acțiunile incriminate

lui, rezultă că în cazul faptelor de care este acuzat, lipsesc elementele

infracțiunii prevăzute de art. 328 Cod penal, iar temei reprezintă conform

art. 275 pct. 3) Cod de procedură penală, o circumstanță care exclude urmărirea

penală;

- probele invocate de procuror și instanță nici într-un mod nu

demonstrează că Anghelici Veaceslav este responsabil de înstrăinarea

terenului către SRL „XXXXX” și care este legătura cauzală între activitatea lui în

cadrul primăriei XXXXX și faptul vinderii terenului;

- nici procurorul și nici instanța de judecată nu specifică care este, și prin

ce se manifestă prejudiciul cauzat prin faptele incriminate.

06 februarie 2019, a fost admis apelul, casată sentința în partea recunoașterii

vinovăției lui Anghelici Veaceslav cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Anghelici Veaceslav a fost

achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 185

alin. (1) Cod penal (în red. 1961), din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

Tot prin aceeași decizie a fost încetat procesul penal în privința inculpatei

XXXXX Valentina, din motivul intervenirii decesului acesteia.

În rest, dispozițiile sentinței au fost menținute.

4.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a notat că,

prima instanță la pronunțarea sentinței în privința inculpatului Anghelici

Veaceslav a stabilit eronat circumstanțele de fapt și de drept, situația de fapt

reținută nu corespunde probelor din dosar, care au fost apreciate incorect,

instanța incorect încadrând acțiunile inculpatului Veaceslav Anghelici în baza

art. 185 alin. (1) Cod penal.

În acest sens, instanța de apel a conchis că vinovăția inculpatului

Anghelici Veaceslav în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 185 alin. (1) Cod

penal nu a fost demonstrată.

Prin probele prezentate de procuror și cercetate de instanța de apel nu a

fost dovedită vinovăția inculpatului Anghelici Veaceslav în comiterea

infracțiunii incriminate.

Împrejurările ce determină necesitatea achitării lui Anghelici Veaceslav

au fost constatate prin totalitatea de probe prezentate de partea acuzării și

partea apărării în cauza penală, fiind apreciate, respectându-se prevederile art.

5

101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității, iar toate în ansamblu din punct de vedere al coroborării

lor, iar instanța de apel a ajuns la concluzia că, lipsesc elementele faptei

infracționale, ceea ce determină necesitatea achitării inculpatului Anghelici

Veaceslav.

Astfel, instanța de apel a constatat că: prin rechizitoriu Anghelici

Veaceslav a fost învinuit că, exercitând funcția de specialist pentru

reglementarea regimului proprietății funciare din cadrul Primăriei, comunei

XXXXX, numit în această funcție prin dispoziția primarului XXXXX nr. XXXXX și

fiind persoană cu funcție de răspundere investită în virtutea art. (1) al Legii RM

nr. 443-XIII din 04 mai 1995 „Serviciului public” și fiind, conform art. 183 alin.

(1) Cod penal (în redacția legii penale în vigoare la data de 24 aprilie 1961),

persoană cu funcție de răspundere. În timpul exercitării atribuțiilor de serviciu,

a depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege prin

faptul că, în baza dispoziției ilegale a primarului com. XXXXX, XXXXX, cu nr. 2

din 10.01.2000, prin care a fost dispusă vânzarea SRL „XXXXX”, a terenului din

rezerva primăriei, aferent unui depozit, teren cu o suprafață de 1.12 ha, situat

în XXXXX, sat. XXXXX, 4, mun. Chișinău. La XXXXX a eliberat titlul de

autentificare a dreptului deținătorului de teren, cu numărul cadastral XXXXX,

semnat de către Anghelici Veaceslav, potrivit căruia, dreptul de proprietate

asupra terenului cu o suprafață de 1.12 ha, situat în XXXXX, sat. XXXXX, 4, mun.

Chișinău, s-a atribuit SRL "XXXXX", astfel încălcând prevederile art. 20 pct. (6),

(7), (12) al Legii RM nr. 1247 din 22.12.1992 „Privind reglementarea de stat a

regimului proprietății funciare, cadastrul funciar de stat monitoringul funciar"

conform cărora, specialistul pentru reglementarea de stal a regimului

proprietății funciare avea atribuții privind elaborarea proiectelor privind

delimitarea terenurilor destinate transmiterii în proprietate, posesiune și

folosință, formării de gospodării noi, privind reglementarea hotarelor

gospodăriilor existente, precum și a terenurilor gospodăriilor individuale

lichidându-se In comoditățile din amplasarea lor, repartizarea terenurilor în

natură și pregătirea titlurilor de proprietate, posesiune și beneficiere funciară,

ținerea cadastrului și monitoringului funciar, ignorând legea privind

administrația publică locală, nr. 186-XIV din 06.11.1998, și anume art. 82 care

prevedea „(1) consiliile locale .și raionale și consiliul municipal Chișinău decid

ca bunurile ce aparțin domeniului public de interes local, după caz, să fie date

în administrarea unităților economice și instituțiilor publice, să fie

concesionate ori să fie închiriate. De asemenea, ele decid, în condițiile legii, cu

privire la cumpărarea și vânzarea bunurilor ce fac parte din patrimoniul public.

(2) Vânzarea, concesionarea, închirierea și locația de gestiune se fac prin

licitație publică, organizată în condițiile legii. (3) înstrăinarea bunurilor ce

aparțin domeniului public al satelor (comunelor), orașelor (municipiilor),

raioanelor sau municipiului Chișinău, schimburile de terenuri, delimitarea sau

6

partajarea imobilelor aflate în indiviziune cu acest domeniu public, renunțările

la drepturi sau recunoașterile de drepturi în favoarea terțelor persoane se fac

pe bază de expertiză, ale cărei rezultate sânt aprobate de consiliul respectiv”,

ignorând în mod vădit și prevederile art. 10 din Codul funciar, adoptat prin

Legea nr. 828-XII din 25.12.1991, potrivit cărora „de competența consiliilor

sătești (comunale) și orășenești ține atribuirea, terenurilor, în modul stabilit de

lege, determinarea și atribuirea terenurilor pentru construcții și amplasarea

lor, în conformitate cu legea”. Titlul de autentificare a dreptului deținătorului

de teren menționat supra fiind semnat și de către al Pavel Ștefan, ce exercita

funcția de secretar al consiliului comunal XXXXX și cu XXXXX, ce ocupa funcția

de primar al com. XXXXX.

Instanța de apel a conchis că, din învinuirea reținută în sarcina

inculpatului lipsește elementul daune considerabile.

Coroborând circumstanțele faptei descrise prin prisma normei juridice

incriminate, și anume art. 185 alin. (1) Cod penal (în red. 1961), care prevede

răspunderea penală pentru excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de

serviciu, adică săvârșirea de către o persoană cu funcție de răspundere a unor

acte, care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate de

lege, dacă aceasta a cauzat daune considerabile intereselor publice sau

drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice,

element ce nu se cuprinde în actul de învinuire.

În acest sens instanța de apel a menționat că, în lipsa apelului

procurorului, care a acceptat calificarea juridică dată de prima instanță, se

impune indubitabil emiterea unei soluții de achitare în privința inculpatului

Anghelici Veaceslav pe art. 185 alin. (1) Cod penal (red. 1961), din motivul

lipsei elementelor infracțiunii în acțiunile acestuia.

În prezența acestor circumstanțe, instanța de apel a ajuns la convingerea

că, este necesar de a admite apelul avocatului Victor Brînza în numele

inculpatului Anghelici Veaceslav, a casa sentința în parte și a pronunța o nouă

hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care să fie dipusă

achitarea lui Anghelici Veaceslav, pe art. 185 alin. (1) Cod penal, din motivul

lipsei elementelor infracțiunii.

penală, contestă decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea

acesteia în partea admiterii apelului declarat de avocatul Brînză Victor în

numele inculpatului Anghelici Veaceslav și achitării inculpatului de sub

învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 185 alin. (1) Cod penal

(red. 1961), cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel,

deoarece eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

5.1. În argumentarea recursului procurorul a menționat că:

- instanța de apel, eronat a ajuns la concluzia că fapta săvârșită de către

inculpat nu a fost una cauzatoare de daune intereselor ocrotite de legea penală;

7

- din actele cauzei penale rezultă cu certitudine că urmare a acțiunilor

coordonate a inculpaților XXXXX Valentina și Anghelici Veaceslav, Primăriei

comunei XXXXX municipiul Chișinău i-a fost cauzat la situația anului 2000 un

prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

- prețul normativ al terenului cu suprafața efectivă de 1,12 ha amplasat

în str. XXXXX din satul XXXXX comuna XXXXX municipiul Chișinău a constituit

potrivit Borderoului de calcul al prețului de vânzare-cumpărare a terenului

aferent din 10 ianuarie 2010 suma de 674 489 lei (f.d. 113 vol. II). Potrivit

contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent din 11 ianuarie 2000,

terenul indicat a fost înstrăinat la prețul de 155807 lei (f.d. 113 vol.II). În

condițiile respective, Primăria comunei XXXXX municipiul Chișinău a ratat

încasarea a 518682 lei, formată din diferența dintre prețul normativ calculat al

terenului și prețul efectiv de vânzare a imobilului. În sprijinul acestor concluzii,

acuzarea de stat invocă prevederile art. 4 alin. (9) al Legii nr. 1308 din 25 iulie

1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului

potrivit cărora vânzarea-cumpărarea terenurilor proprietate publică utilizate

în procesul tehnologic, aferente obiectivelor privatizate sau supuse privatizării,

aferente obiectivelor private, precum și celor aferente construcțiilor

nefinalizate, se efectuează la prețul normativ al pământului;

- inculpatul Anghelici Veaceslav a acționat cu rea-voință la realizarea

atribuțiilor sale de serviciu, urmărind prioritar scopul împroprietării

nejustificate a SRL „XXXXX" cu terenul cu suprafața de 1,12 ha amplasat în str.

XXXXX nr.4 din satul XXXXX comuna XXXXX municipiul Chișinău în detrimentul

intereselor ocrotite de lege Primăriei comunei XXXXX municipiul Chișinău;

- prin acțiunile sale intenționate, inculpatul Anghelici Veaceslav a încălcat

explicit în special prevederile art. 20) pct.(6),(7), (12) al Legii RM nr. 1247 din

22.12.1992 privind reglementarea de stat a regimului proprietății funciare,

cadastrul funciar de stat și monitoringul funciar conform cărora, specialistul

pentru reglementarea de stat a regimului proprietății funciare avea atribuții

privind elaborarea proiectelor privind delimitarea terenurilor destinate

transmiterii în proprietate, posesiune și folosință, formării de gospodării noi,

privind reglementarea hotarelor gospodăriilor existente, precum și a

terenurilor gospodăriilor individuale lichidându-se incomodități-le din

amplasarea lor, repartizarea terenurilor în natură și pregătirea titlurilor de

proprietate, posesiune și beneficiere funciară, ținerea cadastrului și

monitoringului funciar;

- prin renunțarea de către inculpatul Anghelici Veaceslav la oricare dintre

acțiunile indicate supra (întocmirea borderoului de calcul cu utilizarea unei

formule frauduloase de calcul al prețului terenului dar și întocmirea și

eliberarea titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren SRL

„XXXXX”), terenul litigios nu ar fi ieșit din proprietatea administrației publice

locale;

8

- este dovedită cert și legătura cauzală dintre fapta săvârșită de către

inculpatul Anghelici Veaceslav și consecințele survenite ca urmare a

comportamentului lui prejudiciabil;

- argumentul instanței de apel potrivit căruia se impune pronunțarea

unei soluții de achitare a inculpatului Anghelici Veaceslav tocmai pe motivul că

instanța de fond nu ar fi constatat întinderea daunei materiale cauzate

intereselor persoanei juridice-Primăria comunei XXXXX municipiul Chișinău nu

este întemeiat, acesta în condițiile în care întinderea daunei materiale rezultă

explicit din actele cauzei penale și se pare că nimeni dintre părțile în cadrul

procesului penal nu au negat-o. Pe această dimensiune, instanța de apel era

împuternicită în temeiul legii să repare eroare admisă de către instanța de fond

și să constate pe deplin fapta reținută parțial defectuos de către instanța de fond

în sarcina inculpatului Anghelici Veaceslav, inclusiv elementul obiectiv-daune

materiale cauzate persoanei juridice și mărimea lor.

- nici unul dintre temeiurile indicate la art. 390 alin. (1) Cod de procedură

penală nu există, iar eroarea admisă de către instanța de fond urma să fie

corectată, acesta în condițiile în care prin constatarea autentică a faptei

considerate ca fiind dovedită nu se înrăutățea situația procesuală a inculpatului

Anghelici Veaceslav.

depusă referință de către inculpatul Anghelici Veaceslav cu avocatul Dron Ion

prin care au susținut că recurentul nu a definit cadrul dispozițiilor procesuale

în interiorul căruia solicită să fie judecat recursul, astfel acesta urmează a fi

declarat inadmisibil.

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi

respins, ca inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs

judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de

recurs și numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor

prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate,

fără a agrava situația condamnaților.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate, adoptând soluția respectivă în cazul în care se constată că recursul nu

a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori

nu este întemeiat legal (este nefondat).

9

Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală,

întemeiată și motivată.

Reieșind din conținutul cererii de recurs declarate, Colegiul atestă că

recurentul invocă în calitate de temeiuri pentru casarea deciziei instanței de

apel, art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, care stabilesc, că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când: 6) instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; precum și când:

10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorii de drept prevăzută

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul constată că

asemenea eroare nu se confirmă la examinarea recursului declarat, dat fiind

faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile

art. 414 alin. (1), 417 alin. (8) Cod de procedură penală și în hotărârea adoptată

s-a pronunțat atât asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării cât și în

coraport cu argumentele primei instanțe expuse în sentință, care nu a fost

atacată de către partea acuzării, astfel deciziei atacată cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția pronunțată.

Totodată, Colegiul constată și faptul că recurentul deși critică decizia

atacată prin prisma incidenței pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

totuși în conținutul cererii de recurs acesta nu a specificat care anume din

erorile prevăzute la acest punct au fost comise de către instanța de apel,

invocarea respectivei norme fiind declarativă și fără suport.

Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Totodată, conform prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură

penală, decizia instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept

care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

Cu referire la aceste aspecte, Colegiul menționează că motivarea hotărârii

este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu

presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp

cât sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu

și sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii

penale, așa cum s-a procedat în speță.

10

De asemenea, reieșind din esența criticilor invocate în recurs, Colegiul

penal reține că acestea se referă în mare parte doar la chestiunea de apreciere

a probelor.

Mai mult, din analiza textuală a recursului declarat, se constată că autorul

acestuia face o proprie evaluare a materialului probator, prezentând versiunea

potrivit căreia probele administrate de către instanțele de fond confirmă

vinovăția inculpatului Anghelici Veaceslav în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 185 alin. (1) Cod penal (red. 1961).

Sub acest aspect, însă, se impune precizarea că aprecierea probelor este

unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul

volum de muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele

judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată

în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se

bazeze pe prevederile legale, precum și pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul lor

sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că

motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca

motiv sub aspectul casării ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a instanțelor

respective.

Din aceste considerente, Colegiul nu examinează criticile referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de

instanțele de fond, corectitudinea dispunerii condamnării inculpatului conform

învinuirii incriminate, astfel că reaprecierea probelor, în modul propus de către

autorii recursului, nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură

penală, iar o altă opinie asupra probelor, care au fost puse la baza hotărârii

primei instanțe, apoi verificate de instanța de apel, prin continuarea judecării

cauzei în fond, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

În acest sens Colegiul atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a

ținut cont de prevederile art. art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a

cercetat probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct

de vedere al coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia privind

11

achitarea lui Anghelici Veaceslav de sub învinuirea în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 185 alin. (1) Cod penal (în red. 1961), din motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii și anume lipsa elementului

daune considerabile, or, coroborând circumstanțele faptei incriminate în

raport cu prevederile art. 185 alin. (1) Cod penal (în red. 1961), potrivit căruia:

răspunderea penală pentru excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de

serviciu, adică săvârșirea de către o persoană cu funcție de răspundere a unor

acte, care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate de

lege, dacă aceasta a cauzat daune considerabile intereselor publice sau

drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice, se

atestă că instanța de apel corect a reținut lipsa elementului daune considerabile

din învinuirea înaintată.

Cu referire la argumentele părții acuzării precum că „potrivit Borderoului

de calcul al prețului de vânzare-cumpărare a terenului aferent din

10 ianuarie 2010, costul acestuia era de 674 489 lei (f.d. 113 vol. II). Potrivit

contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent din 11 ianuarie 2000,

terenul indicat a fost înstrăinat la prețul de 155807 lei (f.d. 113 vol. II). În

condițiile respective, Primăria comunei XXXXX municipiul Chișinău a ratat

încasarea a 518682 lei”, Colegiul penal apreciază respectivele ca fiind irelevante

întrucât potrivit învinuirii înaintate lui Anghelici Veaceslav, acțiunile acestuia

s-au realizat prin eliberarea la XXXXX, a eliberat titlul de autentificare a dreptului

deținătorului de teren, cu numărul cadastral XXXXX, dar nu prin participarea la

vânzarea bunului dat, respectiv imputarea prejudiciului nominalizat de partea

acuzării în ordine de recurs ordinare depășește limitele învinuirii înaintate lui

Anghelici Veaceslav.

Ce ține de argumentele procurorului precum că „inculpatul Anghelici

Veaceslav a acționat cu rea-voință la realizarea atribuțiilor sale de serviciu,

urmărind prioritar scopul împroprietării nejustificate a SRL „XXXXX" cu terenul

cu suprafața de 1,12 ha amplasat în str. XXXXX din satul XXXXX comuna XXXXX

municipiul Chișinău în detrimentul intereselor ocrotite de lege Primăriei comunei

XXXXX municipiul Chișinău”, Colegiul penal la fel le respinge întrucât potrivit

materialelor cauzei (f.d. 148-148 vol. 4) se atestă că Primăria comunei XXXXX

nu a înaintat pretenții cu privire la pretinsul prejudiciu așa cum nu a înaintat

nici acțiune civilă în respectiva cauză.

Cu referire la alegațiile recurentului că: „prin renunțarea de către

inculpatul Anghelici Veaceslav la întocmirea borderoului de calcul cu utilizarea

unei formule frauduloase de calcul al prețului terenului dar și întocmirea și

eliberarea titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren SRL

„XXXXX”, terenul litigios nu ar fi ieșit din proprietatea administrației publice

locale”, Colegiul la fel apreciază că aceste invocări depășesc limitele învinuirii

înaintate inculpatului deoarece expunerile cu referire la utilizarea unei formule

12

frauduloase de calcul al prețului terenului, nu se încadrează în învinuirea

înaintată, prin urmare sunt neîntemeiate.

Cu referire la alegațiile procurorului precum că „instanța de apel era

împuternicită în temeiul legii să repare eroare admisă de către instanța de fond

și să constate pe deplin fapta reținută parțial defectuos de către instanța de fond

în sarcina inculpatului Anghelici Veaceslav, inclusiv elementul obiectiv-daune

materiale cauzate persoanei juridice și mărimea lor”, Colegiul reamintește că

sentința nu a fost atacată de către partea acuzării, astfel propunerile

procurorului cu privire la înlăturarea presupuselor erori din sentință de către

instanța de apel, sunt lipsite te temeiuri de drept ținând cont de faptul că

legalitatea sentinței a fost examinată doar la apelurile părții apărării.

De asemenea Colegiul conchide că în speță nu a fost admisă o eroare

gravă de fapt, deoarece pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie

să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de

altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul

de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut

drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator

o susține.

Astfel, Colegiul constată că recurentul nu a motivat recursul sub acest

aspect de drept invocat, limitându-se la critici privind aprecierea probelor, și

totodată instanța de recurs ordinar consideră, că în cadrul examinării prezentei

cauze, o asemenea eroare nu a fost comisă.

Cu referire la invocarea de către partea acuzării a temeiului pentru recurs

prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul

apreciază ca fiind irelevant speței întrucât instanța de apel a dispus achitarea

inculpatului Anghelici Veaceslav.

Analizând decizia atacată, Colegiul stabilește că aceasta cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, motivare reiterată incluziv

în pct. 4.1. din prezenta decizie, pe care instanța de recurs o însușește ca fiin

temeinică.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu

prisosință soluția dată de instanțele de fond. Or, în cazul în care instanțele de

fond și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care

confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze

eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să

se mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărârile

CEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Generalizând cele reținute, Colegiul penal lărgit atestă că instanța de apel

la judecarea cauzei în ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar genera

casarea deciziei adoptate, temeiurile invocate de recurent nu s-au adeverit, fapt

13

ce impune respingerea, ca inadmisibil, a recursului ordinar declarat de către

partea acuzării cu menținerea deciziei atacate.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de Circumscripție Chișinău, Popov Oleg, cu menținerea deciziei

Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău din 06 februarie 2019, în cauza penală

în privința lui Anghelici Veaceslav XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 13 martie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

14