1ra-1851/2020 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-1851/2020 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1851/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

04 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de Circumscripție

Chișinău, Radu Sâli, împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din

16 iunie 2020, în privința inculpatului

Marcu Ivan xxxxx.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 01.08.2017 - 22.04.2019,

instanța de apel: 13.05.2020 - 16.06.2020,

instanța de recurs: 18.08.2020 - 04.11.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, Marcu Ivan a

fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4 ani și 6 luni închisoare,

fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat pe

un termen de probă de 3 ani.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul Galinei Marian prejudiciului material în

mărime de 55.819,54 lei și 1330 euro sau suma echivalentă în lei ai RM conform

cursului valutar stabilit de Banca Națională a RM la momentul executării sentinței, și

a prejudiciului moral în mărime de 80.000 lei.

Cheltuielele suportate pentru instrumentarea cauzei penale date, în sumă de 3558

lei, au fost trecute în contul statului.

aproximativ orele 13:30, aflându-se la volanul automobilului „Ford Tranzit”, n/î xxxx,

deplasându-se prin curtea blocului locativ nr. 12/1 amplasat pe str. I. Neculce, mun.

1

Chișinău, pe un drum adiacent paralel părții carosabile a străzii I. Neculce, din direcția

str. E. Coca spre str. V. Belinski, în momentul efectuării manevrei de deplasare cu

spatele, încălcând prevederile p. 45 al. 1) lit. a), b), d) și al. 2) din Regulamentul

Circulației Rutiere, care stabilește expres că, conducătorul trebuie să conducă vehiculul

în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în conducere ce i-ar

permite să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului, situația rutieră,

prevederile p. 41 al. 2) din RCR, care stabilește că conducătorul vehiculului care

intenționează să se deplaseze cu spatele poate să înceapă manevra numai după ce s-a

asigurat că o poate face fară a crea un pericol sau un obstacol pentru ceilalți participanți

la trafic, nu a manifestat prudența și dexteritatea necesară și ca urmare a tamponat

pietonul Cetea Larisa, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară nr.

83D/1056 din 05 iulie 2017 vătămări grave ale integrității corporale, periculoase pentru

viață, în rezultatul cărora victima a decedat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei

în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale pe care le recunoaște și asupra

cărora nu are obiecții.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de personalitatea inculpatului, care

nu prezintă primejdie pentru societate, de circumstanțele atenuante ale vinovăției lui și

anume că, pentru prima dată a săvârșit o infracțiune din imprudență, acordarea

ajutorului la descoperirea infracțiunii comise, căința în cele comise, lipsa

circumstanțelor agravante ale vinovăției, considerând posibilă corectarea și reeducarea

lui fără izolare de societate.

Conform art. 78 alin. (2) Cod penal, în cazul în care instanța de judecată constată

circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa complementară, prevăzută

de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată. Luând în vedere circumstanțele

indicate anterior, faptul că, inculpatul prestează servicii de șofer, care este unica lui

sursă de întreținere a familiei și de existență, este posibilă înlăturarea pedepsei

complementare la aplicarea sancțiunii cuvenite inculpatului.

Totodată, suma de 3558 lei ce constituie cheltuieli suportate pentru efectuarea

expertizelor dispuse de către organul de urmărire penală, în cadrul urmăririi penale

pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, acumularea probelor care

confirmă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii comise și efectuate de către

experți în temeiul însărcinărilor de serviciu, urmează a fi trecută în contul statului.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, cu ispășirea pedepsei în

penitenciar de tip deschis, și cu încasarea cheltuielelor judiciare în sumă de 3558 lei.

Apelantul a invocat că inculpatul, la faza urmăririi penale nu și-a recunoscut vina

și a refuzat să facă declarații, a încercat să creeze obstacole la investigarea corectă și

completă a infracțiunii comise, iar fenomenul infracțiunilor legate de încălcarea

regulilor de securitatea circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport

2

soldate cu cauzarea din imprudență a decesului unei persoane la etapa actuală au luat

amploare, astfel că aplicarea art. 90 Cod penal va genera dispreț față de pedeapsă și nu

va fi eficient nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni, iar, pedeapsa aplicată inculpatului sub formă de închisoare pe un termen

de 4 ani și 6 luni, va restabili echitatea socială și va preveni comiterea de noi infracțiuni,

atât din partea inculpatului cât și din partea altor persoane.

Reieșind din prevederile art. 61, 75 Cod penal, pedeapsa are drep scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni din partea condamnaților, iar din considerentul că la săvârșirea

infracțiunii inculpatul s-a folosit de drepturile de conducere a mijlocului de transport,

inculpatului urmează să-i fie aplicată o pedeapsa penală complimentară sub formă de

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, deoarece

mijlocul de transport este un izvor de pericol social sporit pentru participanții la trafic,

mai ales că în prezent se comit cu frecvență sporită infracțiuni similare, ce majorează

gradul prejudiciabil al acestora și rezonanța lor socială.

Totodată, potrivit art. 229 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului, obligația ultimului de a

suporta cheltuielile judiciare fiind principală și integrală, întrucât săvârșirea unei

infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale si a judecării cauzei,

pentru a i se aplica pedeapsa infractorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare

îi revine în principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au determinat,

prin cererile lor, producerea unor cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta

cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru

pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către prima instanță.

3.1 A declarat apel și avocatul Andrei Stratu în numele succesorului părții

vătămate, Marian Galina, solicitând încasarea de la inculpat a prejudiciului moral în

mărime de 500.000 lei

Însă, ulterior apelantul a renunțat la cererea de apel indicând că, inculpatul a

recuperat prejudiciul material și moral convenit, careva pretenții de ordin material sau

moral față de inculpat nu au, iar succesorul părții vătămate l-a iertat de cele comise.

a fost admis renunțul la cererea de apel a avocatului Andrei Stratu, declarată în numele

succesorului părții vătămate, Marian Galina, cu încetarea procedurii de apel.

Apelul procurorului a fost admis, casată sentința în partea stabilirii pedepsei

complementare și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Marcu Ivan, condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4 ani și

6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

probă de 3 ani, potrivit art. 90 Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa complementară –

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

În rest, dispozițiile sentinței au fost menținute.

Instanța de apel a reținut că, legislația prevede expres dreptul apelantului de a-și

retrage apelul declarat, iar instanța nu este obligată să verifice temeinicia cererii de

retragere a apelului. Astfel, urmează de admis cererea cu privire la retragerea apelului

3

avocatului Andrei Stratu, declarat în numele succesorului părții vătămate, Marian

Galina, și în baza art. 407 Cod de procedură penală de încetat procedura de apel, în

legătură cu retragerea apelului.

La fel, instanța de apel a statuat că, instanța de fond just și întemeiat a stabilit

categoria și termenul pedepsei penale, fiind luate în considerație dispozițiile art. 7, 61,

75 Cod penal, ce determină scopul pedepsei penale, de restabilire a echității sociale și

corijare a infractorului, întru prevenirea comiterii de către acesta a altor infracțiuni,

precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei, ținându-se cont de

gravitatea faptei penale și consecințele survenite, aplicând o pedeapsă echitabilă în

limitele legii.

Potrivit art. 61 alin. (1), (2) Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică

de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni,

cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor; pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească

demnitatea persoanei condamnate.

În temeiul art. 75 alin. (1) Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Din scopul și evidența criteriilor generale de individualizare a pedepsei

principale prevăzute de normele indicate, instanța de fond a stabilit pedeapsa principală

echitabilă în limitele fixate de norma art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, care prevede

răspunderea sub formă de închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.

Prin urmare, sunt neîntemeiate alegațiile procurorului, în partea stabilirii

pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani și 6 luni, cu ispășirea acesteia

în penitenciar de tip deschis, ori, concluzia instanței de fond precum că corijarea

inculpatului este posibilă și prin aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, inculpatului

fiindu-i stabilit un termen de probă de 3 ani, a fost una corectă, motivată și întemeiată.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei penale se înțeleg cerințele

stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea

fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte or, Legea penală acordă

instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului

individualizării pedepsei penale principale.

În conformitate cu principiul individualizării pedepsei penale principale

prevăzut de art. 7 Cod penal, și în coroborare cu criteriile generale de individualizare a

4

pedepsei inserate la art. 75 alin. (1) Cod penal, instanța de fond a aplicat pedeapsa

inculpatului, luând în considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, motivul și scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea

daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-

se cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

La fel, s-a ținut cont de prevederile art. 16 alin. (2) Cod penal, conform cărui

infracțiunea săvârșită, în funcție de caracterul și gradul prejudiciabil, se atribuie la

categoria infracțiunilor grave, iar careva circumstanțe agravante și atenuante nu au fost

identificate.

Însă, în același timp, este eronată concluzia primei instanțe, în partea neaplicării

pedepsei complementare inculpatului - privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport.

Ori, sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, în vigoare la momentul

săvârșirii infracțiunii 26 mai 2017 era mai favorabilă până la operarea modificărilor

prin Legea nr.138 din 19 iulie 2018, în vigoare din 14 decembrie 2018, și prevedea ca

pedeapsă complementară - privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de până la 4 ani.

Prin urmare, argumentarea primei instanțe la înlăturarea pedepsei

complimentare și aplicarea art. 78 alin. (2) Cod penal, fiind constatate circumstanțe

atenuante la săvârșirea infracțiunii, și anume că pedeapsa complementară, prevăzută le

lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată, prima instanță a motivat prin

faptul că inculpatul prestează servicii de șofer, este unica lui sursă de întreținere a

familiei și de existență, însă, instanța de apel a reținut că, aceasta nu poate fi considerată

o circumstanță excepțională prin prisma normei citate deoarece nu reflectă scopul și

motivele faptei, rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, comportarea lui în timpul

și după consumarea infracțiunii, iar alte circumstanțe care micșorează esențial

gravitatea faptei și a consecințelor ei, ce ar permite instanței de judecată să nu aplice

pedeapsa complementară obligatorie prevăzută de lege, nu au fost constatate.

Reieșind din cele menționate, devine necesar de a numi inculpatului sancțiunea

complementară, sub formă de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 3 ani.

Totodată, sunt corecte constatările instanței de fond, care conducându-se de

prevederile legale, just a reținut că recuperarea cheltuielilor de judecată, în speță, nu

putea fi pusă în sarcina inculpatului.

recurs ordinar, solicitând casarea deciziei menționate și dispunerea rejudecării cauzei

de către instanța de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că, dispoziția art. 90 Cod penal obligă instanța de judecată

să indice expres în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei, care nici nu a fost motivată de către instanță, care s-a limitat doar

la enumerarea circumstanțelor care le-a considerat atenuante.

Astfel, instanțele nu au ținut cont de gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

5

de comportamentul inculpatului în momentul comiterii infracțiunii și după consumarea

ei, de personalitatea lui, pronunțând hotărâri neîntemeiate.

Concluziile instanței de fond și de apel, la capitolul individualizării pedepsei

stabilite inculpatului, sunt greșite și în contradicție cu probatoriul administrat la etapa

urmăririi penale și cercetării judiciare, neconforme scopului legii penale și principiului

individualizării răspunderii penale și pedepsei penale.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod

de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar al procurorului (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta

decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, ținând corect ținând cont de prevederile art.

7, 61, 75, 90 Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Dacă, la stabilirea

pedepsei, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

6

inculpatului, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul acuzării.

Ori, instanțele just au reținut că, în rechizitoriu fiind indicat că: „circumstanțe

care agravează răspunderea învinuitului Marcu Ivan, conform art. 77 Cod penal, nu

au fost stabilite”, inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, dar din imprudență, nu are

antecedente penale, este caracterizat pozitiv, a reparat prejudiciul solicitat de

succesorul părții vătămate, aceasta l-a iertat și nu are careva pretenții față de inculpat,

deci el nu prezintă pericol pentru societate, întemeiat concluzionând că corectarea și

reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei închisorii, pentru o perioadă de probațiune, conform art. 90 Cod

penal.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate

și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2), a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei, în latura pedepsei, în alt sens decât cel pe care îl propune

acuzarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea doar acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că instanța de apel

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că inculpatului i s-a aplicat

7

pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

Circumscripție Chișinău, Radu Sâli, împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel

Chișinău din 16 iunie 2020, în privința inculpatului Marcu Ivan xxxx, pe motiv că este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 27 noiembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

8