1ra-1098/2020 — art. 264 alin. 3 lit. a Cp

1ra-1098/2020 — art. 264 alin. 3 lit. a Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1098/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătorie Chișinău din 15 ianuarie 2019 și

deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2019, declarat de

avocatul Malanciuc Viorel în numele inculpatului

Prohnițchi Ivan XXXXX, născut la

XXXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul XXXXX,

cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale

Termenul de examinare,

instanța de fond: 03.04.2018 - 15.01.2019,

instanța de apel: 11.02.2019 - 25.11.2019,

instanța de recurs: 25.02.2020 - 13.05.2020.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Prohnițchi Ivan

a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite i-a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 4 ani.

Cererea acuzatorului de stat cu privire la încasarea din contul inculpatului în

beneficiul statutului a cheltuielilor judiciare legate de efectuarea expertizei judiciare

medico-legale nr. XXXXX din 05.02.2018 și expertiza judiciară medico-legale nr.

XXXXX din 16.02.2018 în suma de 640 lei a fost respinsă, aceste cheltuieli judiciare

fiind trecute în contul statului, potrivit art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Gandrabur Gheorghe prejudiciu material

în sumă de 3847 lei, moral în mărime de 50.000 lei și 6000 lei cheltuieli de asistență

juridică.

1

Prohnițchi Ivan conducând automobilul ”Toyota Corolla”, n/î XXXXX, se deplasa pe str.

Ion Creangă din direcția str. Calea Ieșilor în direcția str. Eugen Coca, mun. Chișinău. În

timpul deplasării pe banda a II-a a carosabilului indicat, ajungând în regiunea intersecției

cu str. Eugen Coca, având intenția de a continua deplasarea pe str. Eugen Coca, a efectuat

manevra de schimbare a direcției de mers virând la stânga, fără a se asigura în executarea

în siguranță a acestei manevre și că nu va crea obstacole pentru ceilalți participanți la

trafic și anume nu a cedat trecerea vehiculelor care vin din sens opus și se vor deplasa

înainte și anume pe str. Creangă din direcția str. Ștefan Neaga în direcția Calea Iașilor,

ignorând astfel prevederile pct. 45 (1) și (2) a Regulamentului Circulației Rutiere, care

indică că ”conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase; d) situația rutieră. (2) In cazul în care în limita vizibilității apar

obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să

oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului” și cerințele pct. 56 (2) din acela-

și regulament, care indică, că ”în cazul virării la stânga s-au întoarcerii, conducătorul de

vehicul trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care vin din sens opus și se vor deplasa

înainte sau la dreapta” și ca urmare a ieșit pe linia de deplasare în fața automobilului de

”Dacia Logan”, n/î XXXXX, condus de Gandrabur Gheorghe, a.n. 1988, care se deplasa

regulamentar pe banda a II-a a carosabilului str. Ion Creangă din direcția str. Ștefan Neaga

în direcția str. Calea Ieșilor și ca consecință a generat coliziune între mijloacele de

transport indicate. În rezultatul încălcării regulilor de securitate a circulației rutiere,

conducătorului automobilului ”Dacia Logan”, n/î XXXXX, Gandrabur G., conform

concluziilor fixate în raportul de expertiză medico-legală nr. XXXXX din 16.02.2018, i-

au fost cauzate vătămări corporale grave sub formă de fractură liniară osului stâng cu

implicarea ambelor lamele, cu deplasarea fragmentelor; traumatism cranio-cerebral

închis manifestat prin contuzie cerebrală medie cu focare de dilacerare frontale pe dreapta

și parietal pe stânga; plagă contuză temporal pe stânga.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitatevina, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor administrate la urmărirea penală, pe care le

recunoaște și asupra cărora nu are obiecții.

Astfel, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere și de exploatare a unităților

de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat

din imprudență vătămarea gravă a integrității corporale unei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată s-a condus de prevederile art. 7, 61, 75

Cod penal, art. 3641 Cod de procedură penală, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care

este una gravă și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani, că inculpatul a recunoscut

vina, s-a căit sincer, nu are antecedente penale, concluzionând rațional de a-i plica

pedeapsa sub formă de închisoare pe o perioadă de 3 ani, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, cu suspendarea pedepsei cu

închisoare, și acordarea posibilității acestuia, ca în termenul de probă prin comportare

exemplară și muncă cinstită, să îndreptățească încrederea ce acordat, conform

prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal.

2

Totodată, instanța a considerat oportun de a respinge cererea acuzatorului de stat

cu privire la încasarea din contul inculpatului în beneficiul statutului a cheltuielilor

judiciare legate de efectuarea expertizei judiciare medico-legale nr. XXXXX din

05.02.2018 și expertiza judiciară medico-legale nr. XXXXX din 16.02.2018 în suma de

640 lei, aceste cheltuieli judiciare urmând a fi trecute în contul statului, potrivit art. 227

alin. (3) Cod de procedură penală.

declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței, pronunțarea unei hotărâri, prin care

lui Prohnițchi Ivan să-i fie numită pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 3 ani, cu încasarea de la inculpat în folosul statului a cheltuielilor de judecată

în mărime de 640 lei.

Apelanta a invocat că este neîntemeiată concluzia instanței de fond, că corijarea

inculpatului ar fi posibilă prin aplicarea art. 90 Cod penal.

Modalitatea de executare a pedepsei aleasă în privința inculpatului - și anume

executarea reală, este în acord cu principiul proporționalității, luându-se în vedere fapta

comisă și urmările grave produse, cât și comportamentul său post infracțional, care nu a

restituit prejudiciul material cauzat. Până la pronunțarea sentinței inculpatul nu a

întreprins nici o măsură pentru recuperarea prejudiciului cauzat părții vătămate, care în

rezultatul accidentului a fost internat în instituția medicală și supus unui tratament pentru

recuperare stării sănătății.

Totodată, conform art. 229 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare sânt

suportate de condamnatul sau sânt trecute în contul statului.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de săvârșirea

unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea

legii penale celui ce a comis-o; ca urmare, cheltuielile judiciare sânt imputabile

inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind vinovăția sa

infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și integrală;

întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale

și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului, obligația de a suporta

cheltuielile judiciara îi revine în principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea

civilă au determinat prin cererilor, producerea unor cheltuieli; de asemenea, obligația de

a suporta cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru

pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către prima instanță.

3.1. A declarat apel și avocatul Viorel Malanciuc, solicitând casarea parțială a

sentinței și emiterea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapă

mai blândă decât cea stabilită de prima instanță.

Apelantul a invocat că, pedeapsa stabilită prin sentință este una mult prea severă,

mai ales ținând cont de faptul că, Prohnițchi I. a săvârșit o infracțiune din imprudență,

anterior n-a fost tras la răspundere penală, vinovăția a recunoscut-o integral, a fost de

acord din start să achite prejudiciul cauzat.

2019, apelul avocatului a fost respins ca fiind nefondat.

Apelul procurorului a fost admis, casată sentința în partea cheltuielilor de judecată,

cu pronunțarea unei noi hotărâri.

3

De la Prohnițchi Ivan s-a încasat în beneficiul statului, cheltuielile de judecată în

mărime de 640 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond corect a conchis că o pedeapsă non

privativă de libertate este echitabilă la caz, care va atinge scopul legii penale de restabilire

a echității sociale, corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane, or, inculpatului urmează

să conștientizeze fapta comisă, care a provocat în urma acțiunilor sale, vătămare gravă a

integrității corporale a victimei, în urma accidentului rutier comis de Prohnițchi I.

Ori, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, adică suspendarea condiționată a

executării pedepsei nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită

condamnatului prin lege pentru a demonstra că infracțiunea comisă este un incident în

viața lui.

Instanța de fond corect a pus accentul și pe personalitatea persoanei vinovate,

învederând și celelalte criterii de individualizare a pedepsei penale, cum ar fi gravitatea

infracțiunii săvârșite, influența pedepsei asupra corectării și reeducării vinovatului și

întemeiat a conchis că împrejurările cauzei, îndeosebi cele reținute de către această

instanță, ce vizează personalitatea inculpatului, sunt suficiente pentru a aplica prevederile

art. 90 alin. (1) Cod penal, astfel ca dânsul anterior nu a fost condamnat, dar și având în

vedere faptul că prejudicierea relațiilor sociale cu privire la siguranța traficului rutier, are

consecințe cu un pronunțat caracter grav, reprezentând una din cele mai importante

probleme sociale, cu atât mai mult că acesta reprezintă tendințe ascendente.

În această ordine de idei, acțiunile inculpatului cuprind elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin.(3) lit. a) Cod penal, care în conformitate cu art. 16

Cod penal se califică ca infracțiune gravă și care nu prevede pedepse principale

alternative, ci doar pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.

În conformitate cu prevederile art. 76 Cod penal, în calitate de circumstanțe

atenuante în privința inculpatului instanța de judecată a stabilit căința sinceră.

Potrivit art. 77 Cod penal, circumstanțe agravante în privința inculpatului instanța

de judecată nu a identificat.

Având în vedere toate împrejurările cauzei, pedeapsa de 3 ani închisoare, o să-l

convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte

similare.

În concluzie, pedeapsa stabilită de către instanța de fond cu aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal, suspendând condiționat executarea pedepsei, este echitabilă, întrucât

este capabilă de a contribui la realizarea scopurilor ale pedepsei penale, cum ar fi

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte persoane. Practica judiciară

demonstrează că o pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate,

jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului

urmărit. De asemenea, o pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este

suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Deci, instanța de judecată a aplicat o pedeapsă echitabilă în raport cu fapta comisă

de inculpat, or, în privința acestuia nu poate fi aplicată o altă pedeapsă mai blândă, decât

cea numită, în situația în care sancțiunea normei de drept încălcate de Prohnițchi I.

4

prevede închisoare, iar, ținând cont de circumstanțele cauzei, acestuia i s-a aplicat

prevederile art.90 Cod penal.

Totodată, potrivit art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare

sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Astfel, cheltuielile de judecată în sumă de 640 lei, suportate pentru efectuarea

raportului de expertiză judiciară nr. XXXXX din 16.02.2018 și raportului de expertiză

judiciară nr. XXXXX din 05.02.2018, urmează a fi achitate anume din contul lui

Prohnițchi I. în beneficiul statului, având în vedere că, la momentul derulării a acțiunilor

de urmărire penală acestea cheltuieli au fost suportate de stat deoarece procesul penal era

guvernat de principiul prezumției nevinovăției, iar în situația în care, în cadrul cercetării

judecătorești a fost dovedită pe deplin vinovăția inculpatului, ultimul urmează să

recupereze cheltuielile judiciare suportate de stat pentru efectuarea la caz, a expertizelor

judiciare.

decizii, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de

judecată.

Recurentul a invocat că, instanța nu s-a expus asupra tuturor motivelor, invocate

de avocat în interesele inculpatului.

Deși în decizia instanței de apel este indicat că, în ședința de judecată au fost

verificate prin citire declarațiile părții vătămate Gandrabur G. și a martorului Iațco M., în

realitate aceste declarații n-au fost verificate prin citire, a fost doar enumerată lista

probelor părții acuzării.

La examinarea cererii de apel, nu s-a ținut cont de faptul că, inculpatul a achitat

încă la 03.01.2019, integral prejudiciul cauzat părții vătămate, fapt confirmat prin

declarația notarială din 03.01.2019 (adică a 6-a zi după pronunțarea dispozitivului

sentinței de către prima instanță de judecată).

Cheltuielile de judecată, dispuse a fi încasate din contul inculpatului prin decizia

instanței de apel au fost achitate la 27.11.2019.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. 6 CPP.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că

acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în

art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Însă, în recursul inculpatului, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat nici

un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă

totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei

contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

5

ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau

a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărâriea atacată nu conține motivele pe

care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar,

în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv

cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele,

legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în

latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat au ținut cont că

inculpatul a comis o infracțiune gravă, care se pedepsește în exclusivitate cu închisoare

de la 3 la 7 ani, a recunoscut integral vina solicitând judecarea cauzei în procedura

simplificată, nu are antecedente penale și este caracterizat pozitiv, cât și de prevederile

art. 7, 61, 75, 90 Cod penal, 3641 Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea

legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu

dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul

care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să

se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea

cu 1/ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. Dacă, la

3

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 7 ani pentru infracțiunile

săvârșite din imprudență instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute

pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și proporțională în raport cu

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a scopului pedepsei penale sub aspectul

restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni

6

atât din partea lui, cât și a altor persoane, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apel (pct. 2.-5.din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele de

fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței

de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de

fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei

în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul este o

competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept

separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea

acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2. - 5.

din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la

baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei

pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Malanciuc Viorel,

împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 15 ianuarie 2019, în

privința inculpatului Prohnițchi Ivan XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 26 iunie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7