1ra-1675/2020 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-1675/2020 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1675/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

25 august 2020 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Iurie Diaconu

judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Victor Burduh

Nicolae Craiu

a judecat, fără participarea părților, recursurile ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și

inculpatul Boico Andrian, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2020 în cauza penală privindu-l pe

Boico Andrian XXXXX, născut la XXXXX,

originar din XXXXX și domiciliat în

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 04.11.2011 – 03.12.2018.

Instanța de apel: 22.01.2019 – 31.01.2020.

Instanța de recurs: 19.05.2020 – 22.07.2020.

Asupra recursurilor ordinare declarate, Colegiul Penal lărgit

c o n s t a t ă:

2018, Boico Andrian a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal și condamnat la închisoare pe un termen de 3

(trei) ani, în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 (trei) ani.

Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei principale, pe un termen de probă de 3 (trei) ani.

S-a dispus încasarea din contul lui Boico Andrian în beneficiul lui Vlaznev

Alexandr, suma de 11202, 26 (unsprezece mii două sute doi, 26) lei, cu titlu de

prejudiciu material și suma de 5000 (cinci mii) lei, cu titlu de prejudiciu moral.

A fost respinsă pretenția de încasare a cheltuielilor de judecată.

22:30, Boico Andrian, conducând automobilul de model „Chevrolet Lacetti” cu n/î

XXXXX, deplasându-se pe str. Pușkin, mun. Chișinău, din direcția bd. Ștefan cel

Mare spre str. Columna și, ajungând la intersecție cu str. Columna, deplasându-se

în condiții dificile, timp de noapte, vizibilitate redusă, n-a manifestat atenție sporită

la circulație, nu a adaptat o viteză corespunzătoare condițiilor de drum care i-ar

garanta securitatea circulației și n-a cedat trecerea pietonului, prin ce a încălcat:

prevederile pct. 3) Regulamentul circulației rutiere, potrivit căruia „participanții la

trafic sunt obligați să respecte regulile de circulație, semnificația mijloacelor de

semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile agentului de circulație, condițiile

1

tehnice ale prezentului Regulament și prin acțiunile lor să nu cauzeze prejudicii

altor participanți la trafic, să nu-i expună pericolului, precum și să nu creeze

neîntemeiat obstacole circulației care ar depăși pe acelea care sunt provocate de

circumstanțe iminente”; cerințele pct. 45 Regulamentul circulației rutiere, potrivit

căruia „conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de

viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere

care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului

și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră, iar în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă

viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului” și

cerințele pct. 58.3) Regulamentul circulației rutiere, potrivit cărora „la apariția

semnalului verde al semaforului, conducătorul este obligat să cedeze trecerea

vehiculelor deja angajate în trecerea intersecției, indiferent de direcția lor de

deplasare, precum și pietonilor care finalizează traversarea carosabilului” și, prin

urmare, a comis tamponarea pietonului Vlaznev Alexandr care finisa traversarea

carosabilului de la dreapta spre stânga, relativ deplasării unității de transport

menționate, cauzându-i, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 943/D

din 22.04.2011 – vătămări corporale grave.

Aceste acțiuni ale lui Boico Andrian au fost încadrate în baza art. 264 alin.

(3) lit. a) Cod penal – încălcarea regulilor de securitate a circulației, comisă de

către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare care a cauzat din

imprudență o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

2.1. Concluzia primei instanțe a rezultat din următoarele:

Deși inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptei prejudiciabile, vina

acestuia este dovedită prin:

- declarațiile făcute în calitate de bănuit potrivit cărora șoferul a văzut din

timp că pietonul este antrenat în traversarea străzii, cu toate acestea primul nu a

întreprins măsuri de oprire, ci și-a urmat deplasarea, crezând că pietonul se va opri,

însă acesta și-a continuat traversarea în fugă, ultimul fiind tamponat de aripa

dreaptă laterală a automobilului;

- declarațiile părții vătămate potrivit cărora a început traversarea străzii la

culoarea verde a semaforului, la 3-5 m mai sus de trecerea de pietoni. Când a ajuns

la mijloc de drum, a fost lovit cu fața automobilului, la piciorul stâng și căzând s-a

lovit și la partea dreaptă. În legătură cu accidentul rutier i s-a acordat grupa a III de

invaliditate. Prejudiciul material cauzat prin infracțiune nu i-a fost restituit;

- declarațiile martorului Jigău Elena potrivit cărora ea era pasager în

automobilul condus de inculpat și că pe str. Pușkin, în regiunea magazinului ”Sun

City”, o persoană tânără a încercat să traverseze strada, mai sus de semafor.

Șoferul a încercat să o ia în partea stângă, pentru a-l ocoli, dar nu a reușit;

- schița locului accidentului rutier, tabelul fotografic și procesul-verbal de

cercetare la fața locului, în care se indică locul accidentului rutier ca fiind în

apropierea bordurii din stânga a str. Pușkin, relativ deplasării unității de transport,

fapt prin care se constată că pietonul finisa traversarea carosabilului,

2

- raportul de expertiză medico-legală nr. 943/D din 22 aprilie 2011 potrivit

cărui lui Vlaznev Alexandr, i-au fost cauzate leziuni corporale grave.

Partea acuzării corect a stabilit faptul nerespectării de către inculpat, a

prevederilor Regulamentului circulației rutiere și anume a pct. 45 alin. (2), care

indică că, în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate

de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în

pericol siguranța traficului.

În timpul judecării cauzei au fost ordonate două expertize, ambele, având

întrebarea Dispunerea conducătorului automobilului de posibilitatea tehnică de a

evita impactul cu pietonul?”, însă ambele expertize nu au fost executate, din cauza

insuficienței materialelor.

Cu toate acestea, soluționarea întrebării a fost apreciată ca nefiind primordială

pentru stabilirea vinovăției, aceasta putând fi doar o probă suplimentară și

nicidecum exclusivă, or, în mod vădit, conducătorul auto a observat din îndepărtare

pericolul și nu a întreprins a priori, măsurile necesare, pentru a evita impactul, dar

manifestând sine încredere a continuat deplasarea cu mijlocul de transport, luând

piciorul de pe frână, neașteptând ca obstacolul să se îndepărteze complet de pe

carosabil.

La stabilirea pedepsei, s-a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează sau agravează răspunderea, apreciindu-se că corectarea inculpatului este

posibilă fără izolarea de societate, or infracțiunea comisă este atribuită, conform

art. 16 Cod penal, categoriei infracțiunilor grave, inculpatul anterior nu a fost atras

la răspundere, este prezentă circumstanța atenuantă – ilegalitatea acțiunilor

victimei, dacă ele au provocat infracțiunea și lipsesc circumstanțele agravante.

Referitor la acțiunea civilă s-a statuat că partea vătămată a suportat un

prejudiciu material în cuantum de 11202, 26 lei, acesta fiind probat prin

intermediul bonurilor, anexate la materialele dosarului (f.d. 109-115, vol. I),

dispunându-se încasarea acestuia din contul inculpatului.

Reieșind din faptul că partea vătămată poartă și el răspundere pentru accident,

că, în urma accidentului acestuia i s-a cauzat o vătămare gravă a integrității

corporale, fiindu-i atribuit grad de invaliditate, instanța a dispus încasarea a 5000

lei, cu titlu de prejudiciu moral.

Cu privire la pretenția părții vătămate de încasare a cheltuielilor de judecată,

instanța a menționat că, cercetând materialele dosarului, nu a identificat nici un act

care ar confirma cheltuielile suportate în timpul judecării cauzei. Astfel, în lipsa

actelor ce ar confirma cheltuielile suportate, a fost respinsă pretenția cu privire la

încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor de judecată.

Cheltuieli judiciare din partea acuzării nu au fost înaintate.

Corpuri delicte nu sunt.

numele inculpatului, prin care a solicitat casarea totală a sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care Boico Andrian să fie achitat.

În motivarea cererii de apel, apărarea a invocat că pietonul Vlaznev

Alexandru, se afla în stare avansată de ebrietate (2,05% alcool etilic în sânge), fapt

3

confirmat prin Certificatul medical al MS al RM CNȘPMU din 10.01.2011, a

traversat neregulamentar carosabilul, într-un loc interzis, în apropierea trecerii de

pietoni, marcat pe carosabil, cât și în apropierea semaforului și la culoarea roșie a

semaforului, fapt confirmat în ședința de judecată prin schema procesului-verbal al

examinării locului accidentului rutier și declarațiile inculpat și ale martorilor.

Conducerea regulamentară a mijlocului de transport, alegerea vitezei de

deplasare și a altor cerințe indicate în art. 45 și marcajului/indicatorului rutier din

Anexa nr. 3 a RCR (5.50.1- 5.50.2-Trecerea pentru pieton și 1.9-Semafor), mai

presupune și necesitatea deplasării fără crearea de obstacole pentru alți participanți

la traficul auto, iar în cazul dat de către inculpat nu au fost depășite limitele vitezei

de deplasare, se deplasa la semnalul de culoare verde a semaforului, conducătorul

auto fiind în drept să se bazeze pe respectarea regulilor și din partea pietonilor,

fiind obligat să prevadă încălcarea acestor reguli din partea altor persoane.

Instanța de fond nu a luat considerare și nu s-a expus asupra declarațiilor

martorilor Vasilachi Grigore și Vasilachi Ion.

Nici o probă a acuzării nu a putut demonstra vinovăția inculpatului,

dimpotrivă toți martorii au indicat asupra acțiunilor neregulamentare ale părții

vătămate comparativ cu cele legale/regulamentare ale lui Boico Andrian, inclusiv

și schița accidentului rutier, tabelul fotografic și procesul-verbal de cercetare la fața

locului, în care se indică locul exact al accidentului rutier.

Toate termenele procedurale au fost grav încălcate, cauza fiind examinată

timp de 7 ani doar în prima instanță.

ianuarie 2020 a fost admis apelul, inclusiv din oficiu în baza art. 409 alin. (2) Cod

de procedură penală, și casată parțial sentința, pronunțând o nouă hotărâre, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care a fost încetat procesul penal pornit

în privința lui Boico Andrian în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, în legătură

cu aplicarea Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia, în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

În rest sentința a fost menținută.

4.1. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că instanța de fond a

stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a fost dovedită

cu certitudine și fără echivoc, dând faptei săvârșite încadrarea juridică

corespunzătoare materialului probator administrat.

Inculpatul pe parcursul examinării cauzei a pledat nevinovat, însă, chiar dacă

acesta nu recunoaște vinovăția în comiterea infracțiunii imputate, este oportună

aplicarea actului de amnistie, or avocatul a solicitat aplicarea acestuia și Boico

Andrian întrunește criteriile stabilite la art. 1, nefiind incidente prevederile art. 10

Legea nr. 210 din 29 iulie 2016.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea la 15 decembrie 2010, iar sancțiunea art.

264 alin. (3) lit. a) Cod penal stabilește pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4

ani și este atribuită conform art. 16 Cod penal, categoriei infracțiunilor grave.

Potrivit prevederilor Recomandării nr. 97 din 9 februarie 2017, cu privire la

aplicarea prevederilor din Legea nr. 210 din 29 iulie 2016, privind amnistia în

4

legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova, până la devenirea hotărârii judecătorești irevocabile, orice instanță

ordinară este în drept, în baza art. 2 din Legea nr. 210, să aplice actul amnistiei față

de inculpat și să pronunțe o hotărâre de încetare a procesului penal, pe cauza

penală.

Faptele incriminate ce țin de infracțiunea de încălcare a regulilor de

circulație, constatată în ședința instanței de apel, cât și persoana inculpatului, care,

la momentul accidentului, a întreprins toate măsurile potrivit căruia a rugat

carabinierii să cheme poliția, preventiv a mai sunat și la ambulanță. Până a veni

ambulanța, a stat lângă partea vătămată, care era în stare de ebrietate. Doamna pe

care o ducea, cu taxiul, a urcat-o în alt automobil, pentru a ajunge la destinație, se

poate deduce și la faptul că a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, a

participat activ atât la urmărirea penală, cât și la judecarea cauzei în fond și apel,

ceea ce cade sub incidența art. 2 al Legii privind Amnistia în legătură cu

Aniversarea a 25-a de la Proclamarea Independenței Republicii Moldova, iar

temeiuri pentru neaplicare a actului de amnistie, Colegiul Penal nu a stabilit.

Procuratura de Circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și inculpatul.

Procurorul în susținerea recursului a invocat că temeiuri, pentru declararea

acestuia, constituie prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, deoarece decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, or soluția de liberare a inculpatului de răspundere penală conform actului

de amnistie, este contrară prevederilor legale.

Astfel, instanța de apel verificând cauza sub aspectul întrunirii de către

inculpat a exigențelor actului de amnistie urma să aprecieze just dacă acesta poate

fi aplicat, ținându-se cont nu numai de sancțiunea normei penale imputate

inculpatului ci și de alte criterii ce țin de practica judiciară în materia aplicării

Legii nr. 210.

Constatarea eronată de către instanța de apel, privind oportunitatea aplicării

față de inculpat a actului de amnistie, nu pot substitui acel fapt că Boico Andrian,

atât la faza urmării penale cât și în prima instanță și cea de apel, a pledat nevinovat,

ceia ce denotă că inculpatul a manifestat de la bun început o indiferență totală față

de consecințele survenite și evident că în astfel de împrejurări, nu se va atinge

scopul pedepsei penale, iar din comportamentul inculpatului nu se poate

concluziona că acesta a conștientizat caracterul acțiunilor sale.

Boico Andrian, nu a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, nu s-a

autodenunțat, respectiv nu a manifestat căință activă față de fapta infracțională

comisă.

Prin sentința supusă contestării, s-a admis parțial acțiunea civilă, inculpatul

urmând să compenseze părții vătămate atât prejudiciul material cât și moral,

dispoziții care erau valabile la etapa examinării cauzei în instanța de apel, or

prejudiciul cauzat prin infracțiune nu a fost reparat, partea vătămată având în acest

sens pretenții pecuniare.

În contextul celor expuse, se solicită casarea parțială a deciziei cu menținerea

sentinței, deoarece apelul greșit a fost admis.

5

Inculpatul își întemeiază recursul în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, motivând că:

- el și apărătorul său nu au înaintat cerere de aplicare a amnistiei, deoarece nu

se consideră vinovat în cele ce i se incriminează;

- casând parțial sentința, instanța de apel nu a menționat în care parte anume

desființează actul judecătoresc și în care o menține;

- instanța de apel s-a limitat la transcrierea argumentelor apelului, fără a se

expuse asupra acestora;

- au fost depășite limitele învinuirii la examinarea fondului, fiind reținute

argumente ce nu se conțin în învinuirea adusă;

- prima instanță în mod eronat a statuat că efectuarea unei expertize auto

tehnice nu este primordială procesului de stabilire a adevărului;

- a fost lăsat fără apreciere faptul că pietonul, fiind în stare de ebrietate

alcoolică avansată, nu a respectat normele Regulamentului circulației rutiere și că

acesta se face vinovat de accidentul rutier,

- distanța de 10 m nu poate fi considerată o distanță ce ar permite

întreprinderea de acțiuni în vederea stopării automobilului aflat în mișcare și care

se deplasa cu 50 km/h;

- instanțele au omis să aprecieze probele administrate la justa valoare.

Drept urmare, se solicită casarea totală a sentinței și decizie cu adoptarea unei

noi hotărâri prin care Boico Andrian să fie achitat de învinuirea adusă pe motiv că

fapta nu întrunește elementele infracțiunii, iar acțiunea civilă să fie lăsată fără

soluționare.

de procedură penală a depus inculpatul, solicitând respingerea recursului acuzării.

- au fost depuse în termen legal, pronunțarea integrală a deciziei având loc la

03 martie 2020, iar recursurile datează cu 12.03.2020 (cel al procurorului) și

respectiv 01.04.2020 (cel al inculpatului);

- nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 432 Cod de procedură

penală, fiind admisibile.

Penal lărgit concluzionează că acestea sunt în măsură să desființeze hotărârea

recurată și întemeiază dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată, din următoarele considerente:

Prevederile art. 414 Cod de procedură penală stipulează că instanța de apel,

judecând apelul, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în

apel, ele constituind fondul apelului și acestea trebuie examinate printr-o analiză

obiectivă, completă și sub toate aspectele de fapt și de drept, fiind confruntate cu

întreg materialul probator al cauzei. Or, declanșând o continuare a judecării cauzei

în fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată

exercitat, produce un efect devolutiv complet, în sensul că provoacă un control

integral atât în fapt, cât și în drept, în privința persoanelor ce a fost declarat.

Relevant este de specificat în acest context și că, hotărârea instanței de apel,

potrivit art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să cuprindă, printre altele, și

6

temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Deci, instanța de apel fiind investită cu o situație de fapt, ca urmare a

efectuării cercetării judecătorești, urmează să expună în hotărârea adoptată la

situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și să formuleze niște

concluzii temeinice, cu suport probator, privitor la vinovăție sau nevinovăție,

încadrarea juridică a faptei săvârșite sau temeiul achitării, prevăzut de normele

procesual penale.

În lumina practicii constante a CtEDO și a instanțelor naționale, în cazul în

care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile

menționate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu trimiterea

cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, de

vreme ce viciul fundamental admis în cadrul unei proceduri precedente, care

afectează hotărârea pronunțată, este o ignorare esențială a drepturilor și libertăților

garantate de CoEDO, de alte tratate internaționale, de Constituția Republicii

Moldova și de alte legi naționale, instanțele de recurs sunt obligate de a rectifica

eroarea de procedură comisă de instanțele ierarhic inferioare, în caz contrar art. 6

CoEDO este încălcat, or se afectează echitatea procedurii (hotărârea CtEDO Leoni

versus Italia).

Reieșind din conținutul recursurilor ordinare declarate, se constată că acestea

sunt întemeiate în baza pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

care prevăd că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și apel, în cazul în care hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Referitor la temeiul prevăzut de pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală se menționează că acesta nu și-a găsit confirmare, or la caz instanța de apel

a încetat procesul penal și nu a aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Cât privește temeiul prevăzut de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală Colegiul ține să consemneze că găsește întemeiate criticele titularilor

dreptului de recurs în partea ce ține de insuficiența motivării deciziei adoptate de

instanța de apel asupra chestiunilor ce țin de stabilirea vinovăției inculpatului și a

încetării procesului penal în legătură cu aplicarea amnistiei și consideră relevant de

a puncta că, o hotărâre motivată, în sensul legislației naționale pertinente, precum

și a jurisprudenței CtEDO, trebuie să conțină motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței la adoptarea soluției, precum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților în raport cu analiza probatoriului administrat în cauză.

Totodată, urmează a se reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea

face parte din setul de garanții stabilite pentru existența unui proces echitabil. Or,

potrivit jurisprudenței constante a CtEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6

CoEDO, s-a conchis că în procedurile desfășurate în fața judecătorilor, înțelegerea

condamnării se bazează, în principal, pe motivele indicate în deciziile luate

(hotărârea CtEDO Taxquet versus Belgia), iar o hotărâre motivată demonstrează că

7

părțile au fost auzite în cadrul procesului penal (hotărârea CtEDO Suominen versus

Finlanda).

Din conținutul hotărârii recurate, se constată că prevederi legale ale art. 414

și 417 Cod de procedură penală nu au fost respectate, și anume instanța de apel nu

a examinat cauza sub toate aspectele și nu a dat răspuns la nici un argument

invocat de apelant, iar nepronunțarea asupra acestora reprezintă neexaminarea

fondului apelului.

Vinovăția persoanei în săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul

când instanța de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției,

cercetând nemijlocit toate probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi

înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului și în limita unei proceduri

legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile prevăzute la art. 385 Cod de procedură

penală.

În sensul celor reținute supra, se menționează că apelantul a invocat erori de

fapt și de drept ce se referă la învinuirea adusă lui Boico Andrian, motivând că

sentința nu cuprinde temeiurile pe care se fundamentează, lipsind o motivarea

asupra afirmațiilor părților descrise în p. 3 a prezentei hotărâri.

La caz, pronunțând decizia, instanța de apel a reținut starea de fapt și de

drept constatată și a preluat concluziile de vinovăție a inculpatului, considerând a

interveni în soluția supusă contestării, pe motiv că avocatul a solicitat aplicarea

amnistiei (a se vedea pct. 31 a hotărârii recurate).

Așa cum această afirmația a fost contestată de inculpatul-recurent, Colegiul

a verificat conținutul procesului-verbal al ședinței de judecată din 31 ianuarie 2020

și potrivit acestuia se reliefează împrejurarea că în susținerea apelului și în

dezbaterile judiciare apărarea nu a invocat și nu a solicitat aplicarea amnistiei (f.d.

130-135, vol. II), or propoziția „Al doilea judecător la care s-a examinat cauza ni s-a

propus să ne gândim la amnistie respectiv noi ne încadrăm însă nu aveam să

umblăm 10 ani dacă avea să fie vinovat.” nu poate fi considerată ca o cerere a

aplicării instituției amnistiei.

Mai mult ca atât, instanța de apel verificând cauza sub aspectul întrunirii de

către inculpat a exigențelor actului de amnistie urma să aprecieze just dacă acesta

poate fi aplicat, ținându-se cont nu numai de sancțiunea normei penale ci și de alte

criterii ce țin de practica judiciară în materia aplicării Legii nr. 210.

Procedura de aplicare a amnistiei față de persoanele inculpate este

reglementată de art. 2 din Legea nr. 210, unde se indică expres că, procesul penal

încetează la faza de judecare a cauzei, dacă sunt întrunite condițiile expuse în

lege.

În conformitate cu art. 1 al Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea

a 25-a de la proclamarea independenței RM, nr. 210 din 29 iulie 2016 se stabilește

că prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și

inculpate care manifestă căință activă și că aplicarea oricărei modalități de

liberare de pedeapsă penală, prevăzute de prezenta lege, poate avea loc doar în

condițiile în care organul de urmărire penală, instanța de judecată sau judecătorul

de instrucție constată întrunirea cerințelor stipulate la alin. (1). În continuare art.

8

10 a legii precitate stipulează că amnistierea nu se aplică persoanei inculpate ce nu

a reparat integral prejudiciul cauzat, prin infracțiunea pentru care este acuzată.

La caz, instanța de apel nu a ținut cont de aceste prevederi, greșit

interpretându-se aplicarea actului de amnistie, or inculpatul nu a recuperat

prejudiciul material cauzat prin infracțiune.

Se statuează și că motivarea hotărârii asupra constatării vinovăției

inculpatului se reduce dor la o frază generală, fără a stabili temeiurile de fapt și de

drept care au dus la admiterea sau respingerea argumentelor apelantului (a se vedea

pct. 28 a hotărârii recurate).

Tot aici se reține și că în instanța de apel au fost cercetate probe (f.d. 133-134,

vol. II) care nu au fost reflectate în textul hotărârii și nu au fost apreciate, în

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală. Mai mult, audiind

inculpatul, instanța de apel nu a făcut referire la întregul conținut al acestora și nu

le-a coroborat cu întregul material probator.

Colegiul penal lărgit specifică că, pentru corectitudinea judecării prezentei

cauze este important de a analiza minuțios toate probele acumulate în dosar,

întrucât aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale

procesului penal, iar justa apreciere contribuie la elucidarea adevărului și la

echitatea procedurii desfășurate pentru toate părțile la proces, or în decizia instanței

de apel lipsește cu desăvârșire analiza și aprecierea probelor. Omisiunea instanței

de apel de a face o analiză a probatoriului administrat și de a se expune argumentat

asupra fiecărei probe în parte și asupra argumentelor apelului, este cu certitudine o

lacună care nu poate fi corectată de către instanța de recurs la această etapă a

procedurilor urmând a fi înlăturată de instanța de apel, prin rejudecarea cauzei.

De asemenea apelantul a solicitat instanța de apel să se expună asupra

termenului judecării cauzei care a durat 7 ani, iar instanța de apel a omis să se

expună și în acest sens, menționând în pct. 31 a hotărârii recurate doar că

„…prezenta pricină s-a aflat pe rolul instanței de fond, încă din 31.10.2011, au

fost petrecute 37 ședințe de judecată, timp de 7 ani,…” .

Reieșind din cele descrise, Colegiul constată că, chestiunile asupra cărora

Curtea de Apel trebuia să se pronunțe, nu au fost examinate în mod corespunzător,

ca o chestiune de proces echitabil, instanța de apel urmând a cerceta amănunțit

aspectele învinuirii înaintate lui Boico Andrian, să verifice și să aprecieze conform

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală fiecare probă din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale să prezinte

raționamentele forte care au stat la baza soluției, de vreme ce acționarea contrar

prevederilor enunțate constituie erorilor de drept prescrise de art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

În aceste împrejurări, Colegiul consideră că se impune concluzia de dispunere

a rejudecării cauzei de instanța de apel și de nepreluare a concluziilor instanței de

fond sau de adoptare a unei noi hotărâri, pe motiv că erorile comise nu pot fi

înlăturate de către instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece instanța de

recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza în fond, substituind instanța

care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor legii procesual-penale.

9

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare și limitele

acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

legii procesual-penale asupra motivelor esențiale invocate în cererea de apel

precum și cele din cererea de recurs a inculpatului, cu referire starea de fapt și de

drept; să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să verifice și să

aprecieze profund probele administrate și examinate în instanță în strictă

conformitate cu cerințele legii, să le dea o evaluare cuvenită cu argumentarea

admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate, să elucideze faptele

importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date; să-și argumenteze

clar concluziile în decizia adoptată, iar în caz de adoptare a unei concluzii de

vinovăție sau nevinovăție a inculpatului, să emită o soluție clară, ținând cont de

motivele casării deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu, precum și de

practica relevantă a CtEDO, și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în

conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul Penal lărgit

d e c i d e :

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

Circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și inculpatul Boico Andrian, casează

total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2020 în

cauza penală privindu-l pe Boico Andrian XXXXX, cu dispunerea rejudecării

cauzei, în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia este irevocabilă și pronunțată integral la 03 septembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecător Liliana Catan

Judecător Ion Guzun

Judecător Victor Burduh

Judecător Nicolae Craiu

10