1ra-545/2020 — art.220 alin.2 lit. c CP

1ra-545/2020 — art.220 alin.2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-545/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir

Judecători – Țurcan Anatolie, Toma Nadejda, Cobzac Elena și Boico Victor,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către avocații

Zagorneanu Artur și Șteliman Xxx în numele inculpatului, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2019

și sentinței Judecătoriei Orhei sediul Central din 02 iulie 2019, în cauza penală în

privința lui

Pavlenco Dmitrii Xxx, născut la xxx, originar

și domiciliat în xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 26.04.2019 - 02.07.2019;

Instanță de apel: 01.08.2019 - 09.10.2019;

Instanță de recurs: 06.12.2019 - 21.07.2020.

Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

în conformitate cu art.3641 Cod de procedură penală, în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, Pavlenco Dmitrii a fost recunoscut vinovat și condamnat

în baza art.220 alin. (2) lit. c) Cod penal la 3 ani închisoare.

În temeiul art.901 Cod penal, i-a fost suspendată parțial executarea pedepsei

închisorii stabilite - prima parte a pedepsei cu închisoare de 1 an și 6 luni urmând a

fi executată în penitenciar de tip semiînchis, iar restul pedepsei de 1 an și 6 luni a

fost suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 1 an.

Cererea înaintată de A. Cornigruța către D. Pavlenco privind încasarea

prejudiciului material și moral a fost respinsă.

Pavlenco, acționând de comun acord cu alte persoane neidentificate de către organul

1

de urmărire penală în privința cărora procesul penal a fost disjuns într-o procedură

separată, cu repartizarea rolurilor și acțiunilor între ei, urmărind scopul îndemnării,

determinării și înlesnirii la practicarea prostituției a lui A. Cornigruța, cu tragerea de

foloase de pe urma practicării prostituției, la 12 noiembrie 2016, în or. Orhei,

acționând conform rolului prestabilit, prin promisiunea unui trai aparent mai bun și

primirea unei remunerări materiale avantajoase în condiții certe și sigure, prin

discuții, promisiuni de avantaje și distracții, a îndemnat-o și a determinat-o pe A.

Cornigruța să se deplaseze în Turcia, în vederea practicării benevole a prostituției,

sub controlul și protecția altor persoane neidentificate de organul de urmărire

penală, cărora urma a le transmite 50% din veniturile care vor fi încasate de la

clienți, ulterior, după obținerea acordului acesteia, la aceeași dată, acționând în

vederea realizării intențiilor sale criminale, i-a indicat lui Cornigruța A. să

telefoneze la o agenție de transport din mun. Chișinău, pentru a rezerva un bilet dc

plecare în or. Istanbul, Turcia, apoi, la data de 13 noiembrie 2016, în scopul

înlesnirii practicării prostituției de către A. Cornigruța, din mijloacele bănești

transmise de complicii săi, i-a procurat un bilet la autocarul cu itinerarul Chișinău-

Istanbul, transportând-o personal cu autoturismul de model „Dacia Logan” cu xxx în

mun. Chișinău, organizându-i astfel, plecarea în or. Istanbul, Turcia.

La aceeași dată, 13 noiembrie 2016, cu autocarul cu itinerarul Chișinău-

Istanbul, A. Cornigruța a plecat în or. Istanbul, Turcia, unde, conform planului

anterior stabilit cu D. Pavlenco, a fost preluată de o persoană neidentificată de

organul de urmărire penală, de origine turcă, care a însoțit-o până în or. Iznik,

Turcia, unde, împreună cu alte persoane neidentificate de către organul de urmărire

penală, acționând în complicitate cu D. Pavlenco, pe parcursul perioadei

13.11.2016-09.03.2017, în scopul facilitării practicării prostituției și tragerii de

foloase de pe urma practicării prostituției de către A. Cornigruța cu condiția de a le

transmite 50% din veniturile care vor fi încasate de la clienți, au cazat-o inițial în

hotelul „Rich Royal Hotel”, iar apoi în hotelul „Cute Captain Hotel”, i-au pus la

dispoziție încăperi unde să practice benevol prostituția, i-au găsit persoane cu care

ea benevol întreținea relații sexuale contra unei remunerații și i-au organizat întâlniri

cu aceste persoane sub controlul și protecția lor, mijloacele bănești obținute în urma

practicării prostituției de către A. Cornigruța fiind împărțite în mod egal de către

ultima cu proxeneții.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate inculpatul a comis infracțiunea

prevăzută de art.220 alin.(2) lit. c) Cod penal, după indicii calificativi –

proxenetismul, adică îndemnul sau determinarea la prostituție ori înlesnirea

practicării prostituției, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de

către o altă persoană, dacă fapta nu întrunește elementele traficului de ființe umane,

acțiuni săvârșite de mai multe persoane.

Pavlenco Dumitru, prin care au solicitat casarea sentinței în partea individualizării

pedepsei penale și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie

aplicată pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani și 8 luni, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei baza art.90 Cod Penal, pe o perioadă de

probațiune de 1 an.

2

În argumentarea apelului declarat, apărarea a invocat următoarele aspecte:

- inculpatul a comis infracțiunea în prezența unui șir de circumstanțe

atenuante și în lipsa circumstanțelor agravante, or, acesta a recunoscut vina, a dat

declarații amănunțite referitor la rolul său în comiterea infracțiunii, contribuind activ

la descoperirea infracțiunii săvârșite în grup, ce constituie circumstanța atenuantă

prevăzută la art.76 alin.(1) lit. f) Cod penal;

- A. Cornigruța a fost inițiatorul și a insistat să plece în Turcia pentru

practicarea prostituției. Totodată, practicarea prostituției este o acțiune ilegală

(constituind o contravenție) și amorală, împrejurări în care se atestă prezența

circumstanței atenuate prevăzută la art.76 alin.(1) lit. g) Cod penal - ilegalitatea sau

imoralitatea acțiunilor victimei, dacă ele au provocat infracțiunea;

- în speță sunt prezente un șir de circumstanțe, care urmează a fi apreciate ca

fiind atenuate, potrivit art.76 alin.(2) Cod penal, și anume, că inculpatul anterior nu

a fost judecat, se caracterizează pozitiv, are o vârstă tânără, este căsătorit, are la

întreținere un copil minor, soția lui nu lucrează, la moment fiind însărcinată, el fiind

unicul întreținător al familiei, iar plasarea lui în penitenciar va lăsa familia sa,

inclusiv copilul minor și copilul ce urmează să se nască, fără surse de existență;

- instanța de fond neîntemeiat a indicat că, recunoașterea vinei nu constituie

circumstanță atenuată, aceasta fiind doar o condiție obligatorie pentru aplicarea

art.3641 Cod de procedură penală și recunoașterea vinovăției în ședință de către

inculpat se absoarbe de reducerea limitelor pedepsei, însă instanța de fond a omis

faptul că, inculpatul a recunoscut vina la faza urmăririi penale, când aceasta nu era

încă o condiție obligatorie a procedurii;

- cu toate că nu a stabilit circumstanțe agravante, instanța de fond i-a aplicat

inculpatului o pedeapsă excesiv de aspră;

- pe parcursul urmăririi penale inculpatul s-a aflat în stare de arestare

preventivă și arestare la domiciliu pe o perioadă de 107 zile, împrejurări care, în

coroborare cu gravitatea infracțiunii comise, prezența circumstanțelor atenuante și

lipsa celor agravante, justifică aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate în

privința inculpatului;

- inculpatul nu prezintă pericol pentru societate, și-a făcut concluziile

necesare în urma săvârșirii infracțiunii, a comis fapta la rugămintea lui A.

Cornigruța, motivul de care s-a condus a fost de a o ajuta pe aceasta să câștige bani,

iar el nu a urmărit niciun scop cupidant și nu a avut profit în urma comiterii

infracțiunii, careva consecințe grave după săvârșirea infracțiunii nu au survenit;

- instanța de fond, contrar prevederilor art.75 alin.(2) Cod penal, i-a stabilit

inculpatului o pedeapsă disproporțional de aspră, or, aplicarea prevederilor art.901

Cod penal, impune pedeapsa închisorii cu executare parțială în penitenciar, iar o

pedeapsă aspră poate trezi sentimente de nedreptate, jignire, neîncredere în lege și

poate genera consecințe contrare scopului urmărit de corectare și reeducare a

acestuia;

- acuzatorul de stat a solicitat stabilirea unei pedepse cu aplicarea art.90 Cod

penal, însă instanța de fond i-a aplicat pedeapsa în condițiile art.901 Cod penal, cu

suspendarea doar parțială a pedepsei, stabilindu-i o pedeapsă mai aspră, decât cea

solicitată de acuzatorul de stat, manifestându-se în favoarea acuzării și încălcând

3

prevederile art.24 alin.(2) Cod de procedură penală, împrejurări în care a fost

încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil, garantat de art.6 alin.(1) din

CEDO;

- aplicând în privința inculpatului prevederile art.901 Cod penal și apreciind că

nu este rațional ca întreaga pedeapsă să fie executată în penitenciar, nu a indicat

motivele din care consideră imposibilă aplicarea prevederilor art.90 Cod penal;

- considerând că pedeapsa urmează a fi suspendată instanța avea două

posibilități alternative de suspendare condiționată a executării pedepsei - art.90 Cod

penal și art.901 Cod penal. Or, infracțiunea a fost săvârșită în perioada 12-13

noiembrie 2016, fiind consumată de complicele inculpatului la 03.03.2017. Art. 901

Cod penal a intrat în vigoare la data de 20.12.2017, iar la momentul consumării

infracțiunii această normă penală nu era în vigoare, instanța având posibilitatea să

suspende condiționat executarea pedepsei doar în condițiile aplicării prevederilor

art.90 Cod penal. Or, art.901 Cod penal care prevede modalitatea mai aspră de

suspendare condiționata a pedepsei a fost adoptat ulterior, instanța de fond aplicând

inculpatului retroactiv o lege defavorabilă.

2019, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința fără modificări.

4.1 În motivarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că, judecarea

cauzei în instanța de fond a avut loc pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, în corespundere cu prevederile art.3641 Cod de procedură penală,

probele fiind apreciate corect prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludențiii, veridicității și coroborării lor, prima

instanță corect concluzionând asupra vinovăției inculpatului de săvârșirea

infracțiunii prevăzute la art.220 alin.(2) lit. c) Cod penal.

Totodată, se atestă că sentința primei instanțe a fost contestată doar în partea

individualizării pedepsei penale, apelantul solicitând aplicarea prevederilor art.90

Cod penal în privința inculpatului.

Verificând legalitatea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a

constatat că prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art.art.7, 61, 75

Cod penal, luând în considerație faptul că acesta a comis cu intenție o infracțiune

gravă care se sancționează cu închisoare de la 4 la 7 ani și beneficiază de reducerea

cu o treime a limitelor de pedeapsă cu închisoare, în temeiul art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală, ca circumstanțe atenuante fiind reținute – căința sinceră, faptul

că are la întreținere un copil minor, nu se află la evidența medicului narcolog și

psihiatru, se caracterizează pozitiv și nu a fost condamnat anterior, nefiind stabilite

careva circumstanțe agravante, corect concluzionând că nu este rațional ca acesta să

execute integral pedeapsa închisorii, dispunând suspendarea parțială a executării

pedepsei pe o perioadă de probațiune, conform art.901 Cod penal.

Totodată, instanța de apel consideră ca fiind întemeiată poziția instanței de

fond prin care nu a reținut în calitate de circumstanță atenuantă - recunoașterea

vinovăției de către inculpat, deoarece judecarea cauzei a avut loc în baza probelor

administrate la urmărirea penală, acesta a beneficiat deja de reducerea limitelor

pedepsei prevăzută de norma infracțiunii incriminate, circumstanțe ce nu pot fi

valorificate ca fiind atenuante și ar presupune acordarea dublei valențe juridice

4

aceleiași situații de drept.

Astfel, pedeapsa stabilită de instanța de fond este legală, întemeiată și

echitabilă, lipsind temeiuri de interveni în sentința primei instanțe sub aspectul

individualizării pedepsei.

Referitor la argumentele apărării că, instanța de fond nu a luat în considerație

mai multe circumstanțe atenuante prezente în speță, instanța de apel notează că este

dreptul și nu obligația instanței de judecată de a reține ca fiind atenuante alte

circumstanțe decât cele enumerate la art.76 alin.(1) Cod penal, instanța de fond just

soluționând chestiunea prevăzută la art.385 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală

și stabilind în calitate de circumstanțe atenuante – căința sinceră, faptul că

inculpatul are la întreținere un copil minor, nu se află la evidența medicului

narcolog și psihiatru, se caracterizează pozitiv, anterior nu a fost condamnat.

La fel, instanța de apel a considerat că, sunt irelevante și afirmațiile apărării

că, instanța de fond urma să rețină ca circumstanță atenuantă, în corespundere cu

art.76 alin.(1) lit. g) Cod penal, ilegalitatea sau amoralitatea acțiunilor victimei,

dacă ele au provocat infracțiunea, aceste prevederi nefiind aplicabile în speță or,

consimțământul părții civile de a se prostitua nu constituie o circumstanță atenuantă

în sensul art.76 alin. (1) lit. g) Cod penal, constituind un semn al componenței

infracțiunii de proxenetism.

Nu justifică solicitarea apărării de aplicare a prevederilor art.90 Cod penal,

nici argumentele invocate în apel că infracțiunea a fost comisă la rugămintea părții

civile, motivul de care s-a condus inculpatul fiind de a o ajuta să câștige bani, el,

personal, neurmărind niciun scop cupidant și neavând niciun profit în urma

comiterii infracțiunii, deoarece solicitarea privind examinarea cauzei conform

prevederilor art.3641 Cod de procedură penală presupune recunoașterea faptelor

indicate în rechizitoriu și probele administrate în cadrul urmăririi penale, potrivit

căror el a urmărit scopul îndemnării, determinării și înlesnirii la practicarea

prostituției, cu tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției.

Sunt neîntemeiate și alegațiile apărării că pe parcursul urmăririi penale,

inculpatul s-a aflat o perioadă de 107 zile în stare de arestare preventivă și arestare

la domiciliu, fiind real privat de libertate, împrejurări în care o pedeapsă

nonprivativă de libertate va fi suficientă pentru corectarea și reeducarea acestuia or,

acesta nu constituie un indiciu care urmează a fi evaluat în procesul de

individualizare a pedepsei, măsurile preventive fiind orientate spre asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal. Totodată, această perioadă se include în termenul de

executare a pedepsei.

Instanța de apel a respins și afirmațiile apărării că inculpatul nu prezintă

pericol pentru societate și și-a făcut concluzii necesare din cele întâmplate, pe motiv

că acestea nu constituie temei de aplicare a art. 90 Cod penal, iar suspendarea

condiționată a executării pedepsei depinde de întrunirea cumulativă a mai multor

condiții, expres și limitative prevăzute de lege, care privesc pedeapsa aplicată și

natura infracțiunii, precum și situația și persoana infractorului.

Cu referire la alegația apărării că instanța de fond, aplicând în privința

inculpatului prevederile art.901 Cod penal, i-a stabilit o pedeapsă mai gravă decât

cea solicitată de acuzare, instanța de apel apreciază că prin soluția dată nu au fost

5

afectate principiile de imparțialitate a instanței de judecată și nu au fost încălcate

prevederile art.24 Cod de procedură penală, or, la individualizarea pedepsei, legea

nu impune instanței de judecată obligația stabilirii pedepsei în limitele solicitate de

acuzare.

Totodată, sunt neîntemeiate și argumentele avocatului că instanța de fond, la

stabilirea pedepsei inculpatului, nu era în drept să aplice art. 901 Cod penal, o lege

mai aspră comparativ cu art. 90 Cod penal, deoarece la momentul comiterii

infracțiunii art.901 Cod penal nu era în vigoare, or, aplicarea prevederilor art.90 Cod

penal nu constituie o obligație, ci este un drept al instanței de judecată, ce înseamnă

că în situația neaplicării art.901 Cod penal, pe motiv că nu era în vigoare la data

comiterii infracțiunii, nu presupune în mod automat că, la stabilirea pedepsei, sub

aspectul executării acesteia, instanța de judecată posibil ar fi aplicat prevederile

art.90 Cod penal.

Mai mult, instanța de apel a reținut că, la data examinării cauzei, instanța de

fond, soluționând chestiunea referitor la individualizarea pedepsei penale, sub

aspectul executării acesteia, a aplicat prevederile art.901 Cod penal, introduse prin

Legea RM nr.163 din 20.07.2017 pentru modificarea și completarea unor acte

legislative, în vigoare din 20.12.2017, însă instanța de apel a nu stabilit că instanța

de judecată a aplicat o lege mai aspră decât cea prevăzută la data comiterii

infracțiunii.

Astfel, instanța de apel nu a stabilit niciun temei pertinent din care ar rezulta

că scopul pedepsei penale poate fi atins fără izolarea inculpatului de societate, iar

instanța de fond, ținând cont de toate circumstanțele de fapt și drept stabilite, corect

i-a aplicat pedeapsa cu închisoare. Totodată, instanța de fond, având în vedere

concursul de circumstanțe stabilite - căința sinceră, lipsa antecedentelor penale și

faptul că anterior nu a fost condamnat, prezența unui copil minor la întreținere, că

nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, caracteristica pozitivă, a

concluzionat că nu este rațional ca acesta să execute integral pedeapsa închisorii și a

dispus suspendarea parțială a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune, în

corespundere cu prevederile art.901 Cod penal.

Zagorneanu Artur, în numele inculpatului Pavlenco Dmitrii, care a solicitat casarea

parțială a deciziei instanței de apel și a sentinței, rejudecarea cauzei, și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa cu aplicarea

prevederilor art.90 Cod penal, invocând următoarele aspecte:

- inculpatul a recunoscut vina, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii,

are o vârstă tânără, este căsătorit, are la întreținere un copil minor, urmând ca în

timpul apropiat în familia lui să se mai nască un copil, este unicul întreținător al

familiei, împrejurări ce justifică aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate în

privința acestuia;

- instanța de fond și cea de apel, contrar prevederilor art.75 alin.(2) Cod

penal, i-a stabilit inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, cu executare reală, aceasta

fiind disproporțional de aspră;

- instanța de fond i-a aplicat pedeapsa în condițiile art.901 Cod penal, i-a

stabilit o pedeapsă mai aspră, decât cea solicitată de acuzare, prin ce s-a manifestat

6

în favoarea acuzării și a încălcat prevederile art.24 alin.(2) Cod de procedură penală,

împrejurări în care a fost încălcat dreptul inculpatului la examinarea cauzei de către

o instanță imparțială, care este parte componentă a dreptului la un proces echitabil,

garantat de art.6 alin.(1) din CEDO;

- aplicând în privința inculpatului prevederile art.901 Cod penal și apreciind că

nu este rațional ca întreaga pedeapsă să fie executată în penitenciar, instanțele nu au

indicat motivele din care consideră imposibilă aplicarea prevederile art. 90 Cod

penal;

- considerând că pedeapsa urmează a fi suspendată instanța avea două

posibilități alternative de suspendare condiționata a executării pedepsei - art.90 Cod

penal și art. 901 Cod penal. Astfel, infracțiunea a fost săvârșită în perioada 12-13

noiembrie 2016, fiind consumată de complicele inculpatului la 03.03.2017. Art. 901

Cod penal a intrat în vigoare la data de 20.12.2017, iar la momentul consumării

infracțiunii această normă penală nu era în vigoare, instanță având posibilitatea să

suspende condiționat executarea pedepsei doar în condițiile aplicării prevederilor

art.90 Cod penal. Or, art.901 Cod penal care prevede modalitatea mai aspră de

suspendare condiționata a pedepsei a fost adoptat ulterior, instanța de fond aplicând

inculpatului retroactiv o lege defavorabilă.

- instanța de fond și cea de apel nu au respectat în deplină măsură prevederile

art.art.61 alin.(2), 75, 79 alin.(1) Cod penal, iar pedeapsa aplicată inculpatului este

prea aspră în raport cu circumstanțele atenuante stabilite or, acesta a recunoscut pe

deplin vina, a colaborat activ cu organul de urmărire penală, contribuind la

descoperirea infracțiunii, a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, are

o vârstă tânără, anterior nu a fost judecat, se caracterizează pozitiv, este căsătorit,

are la întreținere un copil minor, urmând ca în timpul apropiat în familia lui să se

mai nască un copil, este unicul întreținător al familiei, circumstanță atenuantă

prevăzută la art.76 alin. (1) lit. g) Cod penal, fiind ilegalitatea sau imoralitatea

acțiunilor victimei, dacă ele au provocat infracțiunea, precum și lipsa

circumstanțelor agravante;

- instanța de fond neîntemeiat a indicat că recunoașterea vinei nu constituie

circumstanță atenuată, fiind o condiții obligatorie pentru aplicarea art.3641 Cod de

procedură penală, însă instanța de fond a omis faptul că inculpatul a recunoscut vina

la faza urmăririi penale, când aceasta nu era încă o condiție obligatorie a procedurii;

- pe parcursul urmăririi penale inculpatul s-a aflat în stare de arestare

preventivă și arestare la domiciliu pe o perioadă de 107 zile, împrejurări care, în

coroborare cu gravitatea infracțiunii comise, prezența circumstanțelor atenuante și

lipsa celor agravante, justifică aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate în

privința inculpatului;

- inculpatul nu prezintă pericol pentru societate, și-a făcut concluziile

necesare în urma săvârșirii infracțiunii, a comis fapta la rugămintea lui A.

Cornigruța, motivul de care s-a condus a fost de a o ajuta pe aceasta să câștige bani,

iar el nu a urmărit niciun scop cupidant și nu a avut profit în urma comiterii

infracțiunii, careva consecințe grave după săvârșirea infracțiunii nu au survenit.

5.1. Decizia instanței de apel a fost contestată cu recurs ordinar de avocatul

Șteliman Xxx, în numele inculpatului Pavlenco Dmitrii, invocând temeiul de drept

7

prevăzut de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, prin care solicită

casarea parțială a deciziei instanței de apel și a sentinței, rejudecarea cauzei, și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa cu

aplicarea prevederilor art.90 Cod penal,

Recursul declarat este axat pe aceleași argumente care au fost invocate și în

apel, suplimentar avocatul indicând că:

- contribuirea activă la descoperirea infracțiunii săvârșite în grup constituie o

circumstanță atenuantă obligatorie, care nu a fost luată în considerație la aplicarea

pedepsei, instanțele fiind obligate să țină cont de toate circumstanțele de natură să

influențeze individualizarea pedepsei;

- concluzia instanței de apel că, prin aplicarea unei pedepse mai aspre decât

cea solicitată de procuror, instanța de fond nu a afectat principiile imparțialității este

neîntemeiată și nemotivată, instanța fiind în drept să aplice o pedeapsă mai aspră

numai în cazuri excepționale, când cea solicitată de procuror este prea blândă;

- aplicând în privința inculpatului prevederile art.901 Cod penal, instanța de

fond nu a motivat imposibilitatea aplicării prevederile art. 90 Cod penal;

- argumentele instanței de apel privind neaplicarea art. 90 Cod penal, în

situația în care art. 901 Cod penal nu era în vigoare, se combat prin faptul că instanța

de fond a indicat expres asupra iraționalității executării integrale a pedepsei în

penitenciar, împrejurări în care urmau a fi aplicate direct doar prevederile art. 90

Cod penal.

penală, procurorul a depus referință asupra recursurilor depuse de avocații

Zagorneanu Artur și Șteliman Xxx, în numele inculpatului, indicând că acestea

urmează a fi declarate inadmisibile, ca fiind vădit neîntemeiate și lipsite de temeiuri

legale, pedeapsa stabilită inculpatului fiind echitabilă.

lărgit conchide că acestea sunt întemeiate și urmează a fi admise, pentru motivele

expuse în contextul ce urmează.

Potrivit prevederilor art.434 Cod de procedură penală, judecând recursul

împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

În drept, soluția instanței de recurs se fundamentează pe prevederile art.435

alin.(1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală potrivit cărora, judecând recursurile,

instanța admite recursul, cazează parțial sau total, hotărârea atacată și rejudecă

cauza, cu pronunțarea unei noi hotărâri, dacă nu se agravează situația

condamnatului.

Potrivit art.414 alin.(1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel. Conform cerințelor art.414 Cod de procedură penală, chestiunile

de drept, asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și

care prin apel se transmite instanței de apel, sunt: dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii, dacă infracțiunea a fost calificată corect, dacă pedeapsa a fost

8

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual penal au fost

aplicate corect, și hotărârea adoptată trebuie să conțină răspuns la toate motivele

invocate.

Colegiul penal lărgit menționează că, sentința instanței de fond a fost

contestată de către apărare în latura pedepsei, iar instanța de apel a respins apelul

apărării și a menținut sentința contestată fără modificări, însă decizia atacată cu

recurs ordinar este contrară prevederilor art.417 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură

penală, deoarece nu cuprinde temeiurile de fapt și de drept ce au dus la respingerea

apelului, precum și motivele adoptării concluziei date.

Verificând hotărârile atacate sub aspectul individualizării corecte a pedepsei,

Colegiul penal lărgit constată că și-au găsit confirmare inclusiv temeiul de drept

invocat de recurenți, și anume, prevederile art.427 alin.(1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală, deoarece decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale,

ceea ce duce la casarea parțială a sentinței instanței de fond și a deciziei instanței de

apel, în latura penală, în partea modului de executare a pedepsei.

Prin sentința primei instanțe, Pavlenco Dmitrii a fost condamnat în baza

art.220 alin.(2) lit. c) Cod penal la 3 (trei) ani închisoare, iar în baza art.901 Cod

penal, i-a fost suspendată parțial executarea pedepsei închisorii stabilite - prima

parte a pedepsei cu închisoare de 1 an și 6 luni urmând a fi executată în penitenciar

de tip semiînchis, iar restul pedepsei de 1 an și 6 luni a fost suspendată condiționat

pe o perioadă de probațiune de 1 an. Ulterior, instanța de apel judecând cauza în

ordinea procedurii de apel, a menținut sentința instanței de fond.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel la

soluționarea chestiunii privind stabilirea și individualizarea pedepsei inculpatului,

totodată, reținând și caracterul deosebit de grav al infracțiunii, nu au ținut cont în

deplină măsură de prevederile art.art.7, 61, 75 Cod penal, soluția instanțelor fiind

una superficială or, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale a Codului penal și în limitele fixate în partea specială.

Astfel, instanțele de fond și de apel, concluzionând că executarea efectivă

integrală a pedepsei stabilite inculpatului nu este rațională și aplicând în privința

acestuia prevederilor art.901 Cod penal au încălcat prescripțiile art.art.8, 10 alin.(2)

Cod penal, conform căror, caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta

se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei. Legea penală

care înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni nu are efect retroactiv.

Concluzia instanței de apel referitor la argumentele apărării invocate în acest

aspect și anume, că în situația neaplicării art.901 Cod penal, pe motiv că nu era în

vigoare la data comiterii infracțiunii, nu presupune în mod automat că la stabilirea

pedepsei, sub aspectul executării acesteia, instanța de judecată ar fi aplicat

prevederile art.90 Cod penal, nu este clară și contravine poziției prin care susține

iraționalitatea executării efective integrale a pedepsei.

9

Nu este motivată din punct de vedere al normelor legale nici aprecierea

instanței de apel că, la data examinării cauzei, soluționând chestiunea referitor la

individualizarea pedepsei penale, sub aspectul executării acesteia, instanța de fond

motivat a aplicat prevederile art.901 Cod penal, introduse prin Legea RM nr.163 din

20.07.2017 pentru modificarea și completarea unor acte legislative.

Articolul 75 Cod penal, stipulează criteriile generale de individualizare a

pedepsei prin care se înțeleg cerințele stabilite de lege de care este obligată să se

conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană

vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de

aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei

penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Totodată, ținând

cont de caracterul excepțional al aplicării pedepsei cu închisoarea în cazul

alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, legislatorul a

impus instanțelor aplicarea acesteia doar atunci când gravitatea infracțiunii și

personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă

pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. Caracterul excepțional la

aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de

judecată.

Instanța de judecată poate stabili că scopul pedepsei penale poate fi atins doar

prin executarea efectivă a acesteia, însă în formarea convingerii, instanța de judecată

ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în vedere

întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea

acesteia, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea

acestuia, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării

judecătorești.

Deși legea nu îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și forma

convingerea cu privire la posibilitatea făptuitorului de a se corecta și reeduca doar

prin executarea efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-și motiveze hotărârea în

acest sens, indicând precis acele motive pe care s-a întemeiat convingerea ei, lucru

neefectuat de către instanțele de fond și de apel.

Însă, instanța de fond nu și-a argumentat în niciun fel soluția privind

imposibilitatea aplicării față de inculpat a prevederilor art.90 Cod penal, iar instanța

de apel, invocând doar faptul că aplicarea prevederilor art.90 Cod penal nu

constituie o obligație, ci este un drept al instanței, nu și-a motivat această concluzie

în raport cu circumstanțele de fapt concrete stabilite la examinarea cauzei.

În acest sens, relevante cauzei sunt și liniile directorii trasate de Curtea

Europeană privind aplicabilitatea art.6 din Convenție, care garantează dreptul

fiecărei persoane la un proces echitabil, unde s-a specificat că orice instanță este

obligată să-și motiveze hotărârea adoptată, or, aceasta face parte din setul de

garanții stabilite de CtEDO pentru existența unui proces echitabil. De altfel, potrivit

jurisprudenței Curții, în cazurile aplicării art.6 al Convenției, s-a statuat că o

10

hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal

(Suominen c. Finlandei (2003) §37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007) §85).

Conform art.90 alin.(1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare

pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța de

judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va

ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului,

indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei și termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată dispune

neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în termenul de probă pe care l-a fixat,

condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare exemplară și

muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Din norma penală menționată mai sus, rezultă că o condiție expresă de

aplicare a acesteia este concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să

execute pedeapsa stabilită. Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze

că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În

formarea convingerii, instanța de judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres

prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită a condamnatului înainte

și după săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc

personalitatea infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul

cercetării judecătorești.

Astfel, având la bază prevederile și circumstanțele sus menționate, Colegiul

penal lărgit, conform dispozițiilor art.art.7, 61, 75 Cod penal, ținând cont de

personalitatea inculpatului, de circumstanțele atenuante stabilite or, acesta a

recunoscut pe deplin vina, a colaborat activ cu organul de urmărire penală,

contribuind la descoperirea infracțiunii, a solicitat examinarea cauzei în procedură

simplificată, are o vârstă tânără, anterior nu a fost judecat, se caracterizează pozitiv,

este căsătorit, are la întreținere un copil minor, urmând ca în timpul apropiat în

familia lui să se mai nască un copil, este unicul întreținător al familiei, precum și

lipsa circumstanțelor agravante, consideră că nu este rațională executarea pedepsei

închisorii, fiind necesară suspendarea executării acesteia pe o perioadă de

probațiune.

Mai mult, prin hotărârea nr.19 din 26.03.2018 a Plenului Curții Supreme de

Justiție de modificare și completare a Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție

nr.13 din 16.12.2013 „Cu privire la aplicarea prevederilor art.3641 Cod de procedură

penală, de către instanțele judecătorești”, pct.35 alin.(2) din ultima hotărâre a fost

exclus. Prin urmare, reținerea circumstanței atenuante recunoașterea vinovăției la

individualizarea pedepsei nu mai presupune starea de acordare a dublei valențe

aceleiași situații de drept, atunci când cauza se examinează în procedură

simplificată, iar poziția instanțelor de fond și de apel prin care consideră că reținerea

recunoașterii vinovăției în calitate de circumstanță atenuantă ar însemna că,

aceleiași situații de drept i-a fost acordată o dublă valență juridică, este absolut

nefondată. Mai mult, argumentele apărării în acest sens, instanța de apel lea lăsat

fără răspuns – acesta fiind un temei de intervenire a instanței de recurs.

11

Potrivit art.435 alin.(1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța admite recursul, casează, parțial hotărârea atacată, rejudecă cauza

și pronunță o nouă hotărâre, dacă nu se agravează situația inculpatului.

Având în vedere cele expuse, fiind stabilit că încălcările normelor procedurale

specificate, comise de către instanța de apel, constituie erori de drept prescrise în

art.427 alin (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, se impune soluția admiterii

recursurilor de pe rol, cu casarea hotărârilor contestate în latura penală, în partea

modului de executare a pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri

privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului conform

dispozițiilor art.90 Cod penal.

În rest, dispozițiile hotărârilor contestate urmează a fi menținute.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către avocații Zagorneanu Artur și

Șteliman Xxx în numele inculpatului, casează parțial decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2019 și sentința Judecătoriei Orhei sediul

Central din 02 iulie 2019, în cauza penală în privința lui Pavlenco Dmitrii Xxx, în

latura penală în partea modului de executare a pedepsei, rejudecă cauza și pronunță

o nouă hotărâre după cum urmează.

Pavlenco Dmitrii Xxx, se consideră condamnat în baza art.220 alin.(2) lit. c) Cod

penal, cu aplicarea art.3641 Cod de procedură penală, la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art.90 Cod penal se dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei, stabilită lui Pavlenco Dmitrii Xxx, pentru o perioadă de probațiune de 2

(doi) ani.

Pavlenco Dmitrii Xxx, urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă în privința

lui nu este aplicată măsura preventivă sub formă de arest sau nu execută pedeapsa

penală în baza altor hotărâri judecătorești.

În rest, dispozițiile hotărârilor contestate se mențin.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată motivat la 31 iulie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Toma Nadejda

Cobzac Elena

Boico Victor

12