1ra-194/20 — art. 174 alin. 1 CP

1ra-194/20 — art. 174 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-194/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte Timofti Vladimir

judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

judecând fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

avocații Lunca Ion și Jereghi Anatolie în numele inculpatului Lupașcu Grigore,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău

din 11 iunie 2019, în cauza penală în privința lui

Lupașcu Grigore XXXXX, născut la XXXXX,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 28.03.2017-29.11.2018;

Instanța de apel: 18.01.2019-11.06.2019;

Instanța de recurs: 09.08.2019-21.01.2020.

A C O N S T A T A T:

29 noiembrie 2018, Lupașcu Grigore a fost achitat de sub învinuirea de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) Cod penal, din motiv că

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Cererea procurorului cu privire la încasarea din contul inculpatului în

beneficiul statului a sumei de 754,43 lei, cu titlu de recuperare a cheltuielilor

de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

spre XXXXX, aflându-se în domiciliul lui XXXXX din s. XXXXX, r-XXXXX,

urmărind scopul de a-și satisface necesitățile sexuale și cunoscând cu

certitudine că XXXXX nu a atins vârsta de 16 ani, care se datora discuțiilor

purtate cu ea și cu tutorele ei, aspectului exterior și manierelor de conduită

ale acesteia, și care se afla în aceeași casă potrivit propriei sale voințe, după

mai multe săruturi, îmbrățișări și atenție, a ademenit-o să rămână să doarmă

1

în casa lui XXXXX, unde, continuându-și acțiunile sale infracționale pentru

atingerea scopului urmărit, profitând de superioritatea sa fizică și de vârsta

fragedă a victimei, obținând consimțământul ei, a întreținut un raport sexual

cu XXXXX născută la XXXXX 2003.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 174 alin. (1) Cod

penal, raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, adică

raportul sexual altul decât violul, comis asupra unei persoane despre care se știa

cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani.

rejudecarea cauzei potrivit modului stabilit pentru prima instanță, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Lupașcu Grigore să fie recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) Cod penal și

să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe termen de 4 ani.

În baza art. 85 Cod penal, a adăuga, la pedeapsa aplicată prin noua

sentință, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei

Orhei din 12 aprilie 2016 și a stabili pedeapsa definitivă sub formă de

închisoare pe termen de 5 ani, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis,

cu încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului suma de 757,43 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare.

În argumentarea apelului, procurorul a invocat că prima instanță a

apreciat drept veridice doar declarațiile martorului XXXXX, care și le-a

schimbat în instanța de judecată, iar declarațiile părții vătămate XXXXX, și a

celorlalți martori, au fost apreciate critic și nu au fost văzute de către instanță

prin ce se atestă o poziție părtinitoare la etapa de apreciere a probelor.

Totodată, procurorul consideră că instanța eronat a dat prioritate declarațiilor

inculpatului, care sunt contradictorii cu celelalte probe administrate pe cauză,

fără a reține că poziția luată de inculpat poate fi doar una de apărare în scopul

evitării atragerii la răspundere penală.

Cu privire la încălcările admise la audierea părții vătămate minore și

tardivitatea invocată de instanța de fond, procurorul a menționat că aceasta a

fost audiată în condițiile art. 474-486 Cod de procedură penală, iar minora cu

lux de amănunte a comunicat despre fapta infracțională comisă de Lupașcu

Grigore, fără a fi constatată pierderea unor date utile referitor la caz.

Consideră procurorul că instanța nu a dat apreciere corectă acțiunilor

lui Lupașcu Grigore și eronat a ajuns la concluzia de achitare a acestuia.

11 iunie 2019 a fost admis apelul procurorului cu casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care: Lupașcu Grigore a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 174 alin. (1) Cod penal, la 4 ani închisoare.

În baza art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, inculpatului i-a fost

adăugată la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a

2

pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Orhei din 12 aprilie 2016,

stabilindu-i-se acestuia pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe

termen de 5 ani, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

4.1. Pentru pronunțarea deciziei, instanța de apel a constatat în fapt că

Lupașcu Grigore, în noaptea spre XXXXX, aflându-se în domiciliul lui XXXXX

din s. XXXXX, r-XXXXX, urmărind scopul de a-și satisface necesitățile sexuale și

cunoscând cu certitudine că XXXXX nu a atins vârsta de 16 ani, care se datora

discuțiilor purtate cu ea și cu tutorele ei, aspectului exterior și manierelor de

conduită ale acesteia, și care se afla în aceeași casă potrivit propriei sale

voințe, după mai multe săruturi, îmbrățișări și atenție, a ademenit-o să

rămână să doarmă în casa lui XXXXX, unde, continuându-și acțiunile sale

infracționale, pentru atingerea scopului urmărit, profitând de superioritatea

sa fizică și de vârsta fragedă a victimei, obținând consimțământul ei, a

întreținut un raport sexual cu aceasta.

Acțiunile inculpatului Lupașcu Grigore au fost încadrate în baza art. 174

alin. (1) Cod penal - raportul sexual, altul decât violul, comis asupra unei

persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani.

4.2. Admițând apelul, instanța de apel a constatat că prima instanță, la

pronunțarea sentinței, eronat a apreciat probele, fără a ține seama de

cerințele art. 101 Cod de procedură penală.

Cu referire la declarațiile inculpatului în ședința de judecată (f. d. 138,

vol. I), instanța de apel le-a apreciat ca nefiind veridice, or astfel de depoziții

au fost oferite de inculpat în sensul de a se eschiva de la răspunderea penală.

Audiind și analizând declarațiile părții vătămate, instanța le-a apreciat

ca fiind parțial veridice, menționând că declarațiile oferite de XXXXX în

instanța de fond (f. d. 125, vol. I) coroborează cu celelalte probe.

Instanța de apel a apreciat drept veridice declarațiile oferite în cadrul

ședințelor de judecată de către martorii XXXXX (f. d. 124, vol. I), XXXXX (f. d.

134, vol. I), XXXXX (f. d. 135, vol. I), XXXXX (f. d. 136, vol. I).

Totodată instanța de apel a menționat că vina inculpatului în comiterea

infracțiunii imputate mai este demonstrată și prin următoarele probe scrise:

procesul-verbal de consemnare a plângerii verbale și cererea din XXXXX a lui

XXXXX, procesul-verbal de cercetare la fața locului din XXXXX cu planșele

fotografice anexate, procesul-verbal de audiere a martorului XXXXX din

XXXXX, procesul-verbal de audiere a martorului XXXXX din XXXXX, raportul de

constatare nr. 54 din XXXXX, ordonanța de recunoaștere în calitate de

reprezentant legal al minorei XXXXX, procesul-verbal de audiere a martorului

XXXXX din 03.02.2017, raportul de expertiză judiciară nr. 51-D din XXXXX,

procesul-verbal de ridicare a mostrelor de comparație de la Lupașcu Grigore

din 07.02.2017, procesul-verbal de ridicare a mostrelor de comparație de la

XXXXX din 07.02.2017, procesul-verbal de audiere a martorului XXXXX din

3

21.01.2017, procesul-verbal de audiere a martorului XXXXX din 21.02.2017,

raportul de expertiză judiciară nr. 74 din XXXXX.

Analizând în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală sistemul

de probe acumulate, a ajuns la concluzia că incontestabil inculpatul a comis

infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) Cod penal, pe când prima instanță

a ignorat depozițiile martorului XXXXX date în ședința de judecată și nu a luat

în considerație că poziția înaintată de inculpat poate fi una de apărare în

scopul evitării atragerii la răspundere penală.

Instanța de apel a reținut, că martorul XXXXX este prietenul inculpatului,

respectiv acesta și-a schimbat intenționat declarațiile date la urmărirea

penală doar referitor la raportul sexual, astfel circumstanțele relatate de

martorul XXXXX în ședință urmau a fi apreciate critic de către prima instanță.

Instanța de apel a mai menționat, că prima instanță nu a dat apreciere

justă declarațiilor martorilor XXXXX, XXXXX, XXXXX și XXXXX, or aceștia au

confirmat faptul că XXXXX a înnoptat la domiciliul cet. XXXXX, că aceștia au

dormit într-un pat, că Lupașco Grigore o săruta și o îmbrățișa pe minora

XXXXX și că într-adevăr ei au întreținut relații sexuale benevole.

La baza pronunțării sentinței de achitare a lui Lupașcu Grigore eronat

au fost puse doar declarațiile date de inculpat, prin care nu și-a recunoscut

vina, date la urmărirea penală și în ședința de judecată, când deși el sumar a

povestit despre cele întâmplate în noaptea de XXXXX, declarând că nu a

dormit într-un pat cu minora XXXXX, nu a întreținut relații sexuale cu aceasta

și că în genere nu a dormit deloc în acea noapte, și care nu au fost susținute

printr-un suport probant, totuși au fost apreciate ca fiind fluente, argumentate

și consecutive.

Instanța de apel a reținut că nu există niciun temei plauzibil de a aprecia

critic declarațiile părții vătămate XXXXX date la urmărirea penală și în cadrul

cercetării judecătorești cu privire la consecutivitatea producerii

evenimentelor din ziua de XXXXX relatate de minoră, care și în cadrul

urmăririi penale și în instanța de judecată a povestit despre rapoartele

sexuale pe care le-a avut cu Lupașcu Grigore, neexcluzându-le. Mai ales că în

discuția avută cu XXXXX, faptul întreținerii rapoartelor sexuale cu minora

XXXXX nu a fost negat de Lupașcu Grigore. Conform raportului de constatare

nr. 54 din XXXXX, care a fost susținut de raportul de expertiză judiciară nr.

51/D din XXXXX, la minora XXXXX s-au stabilit rupturi himenale.

Instanța de apel a stabilit că inculpatul a cunoscut vârsta părții vătămate

și în pofida acestui fapt a întreținut raport sexual cu aceasta, circumstanțe

stabilite din materialele cauzei.

4.3. Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel a

ținut cont de prevederile art. art. 6, 7, 61, 75, 78 Cod penal, a stabilit

inculpatului pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani.

În baza art. 85 Cod penal, la pedeapsa stabilită i-a fost adăugată parțial

4

partea neexecutată a pedepsei aplicate prin sentința Judecătoriei Orhei din

12 aprilie 2016, cu stabilirea pedepsei definitive sub formă de închisoare pe

un termen de 5 ani, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

4.4. Cât privește cheltuielile judiciare, instanța de apel, bazându-se pe

prevederile art. art. 227 alin. (1), (2) pct. 5), și (3), 229 alin. (1) Cod de

procedură penală, a considerat justă soluția instanței de fond privind

respingerea ca fiind neîntemeiată cererea procurorului de încasare din contul

inculpatului Lupașcu Grigore în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare.

În motivare, instanța de apel a invocat că cheltuielile suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din

bugetul statutului, deoarece este obligația pozitivă a statului de a colecta

probe necesare în vederea constatării faptei penale, identificării făptuitorului

și asumarea cheltuielilor aferente procesului din contul statului.

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6, 8), 12) Cod de procedură penală, solicitând

casarea integrală a deciziei instanței de apel cu menținerea în vigoare a

sentinței.

În argumentarea recursului, avocatul a indicat că instanța de apel nu a

dat o apreciere corectă circumstanțelor faptice, iar pe cale de consecință a

contribuit la pronunțarea unei hotărâri vădit ilegale.

Susține recurentul că la materialele dosarului nu există nici o probă care

ar fi fost cercetată în instanța de judecată și prin care s-ar confirma faptul că

inculpatul Lupașco Grigore a fost văzut că ar fi comis infracțiunea incriminată.

Astfel nu este clar care probe confirmă fapta infracțională incriminată.

în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 12) Cod de procedură penală,

solicitând casarea integrală a deciziei instanței de apel cu menținerea

sentinței primei instanțe.

În argumentarea recursului, avocatul a specificat că decizia instanței de

apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și s-a admis o eroare

gravă de fapt prin punerea la baza condamnării lui Lupașcu Grigore a

declarațiilor martorilor XXXXX și XXXXX, care nu au fost audiați în instanța de

apel.

Astfel instanța dând o nouă interpretare declarațiilor martorilor care au

fost audiați în instanța de fond și care au determinat prima instanță de a se

îndoi de acuzații și a motiva achitarea.

Instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor legale și a

constatat vinovăția inculpatului Lupașcu Grigore bazându-se preponderent pe

probele cercetate de prima instanță, cărora li s-a dat citire și care inițial au

fost puse la baza achitării lui Lupașcu Grigore.

Instanța nu a ținut seama de dispozițiile legale pertinente în acest sens

5

și nu a audiat nemijlocit martorii acuzării a căror declarații, au influențat în

mod direct soluționarea acestei cauze, prin aceasta încălcând dispoziția

art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală.

Notează recurentul, că instanța de apel a purces la examinarea probelor

și înscrisurilor, printre care se regăsesc declarațiile martorului XXXXX și

XXXXX, la care procurorul a dat citire în ședință, deoarece martorii respectivi

nu au fost prezenți la nici o ședință de judecată.

Totodată, avocatul menționează că instanța de apel trebuia să

argumenteze faptul neaudierii nemijlocite a martorilor respectivi, confirmând

prin aceasta echitatea procedurii de judecare a cauzei în apel.

Consideră avocatul că statuarea asupra vinovăției inculpatului

Lupașcu Grigore, fără o audiere repetată a martorilor, declarațiile cărora

constituie o mărturie susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial

acuzarea, după ce acesta a fost achitat de prima instanță, a fost contrară

Relevă apărarea, că de către instanța de apel nu au fost cercetate probele în

condițiile art. 101 Cod de procedură penală, or, prin raportul de expertiză

judiciară nr. 74 din XXXXX, nu au fost depistate careva urme ale unui raport

sexual (f.d. 79-80), iar declarațiile date de către martorul XXXXX și partea

vătămată XXXXX la faza de urmărire penală și cea de judecare în prima

instanță trezesc mai multe dubii decât să reflecte circumstanțele de fapt.

În opinia apărării, organul de urmărire penală nu a verificat versiunea

dacă partea vătămată nu era în stare de ebrietate și conștientiza cele

petrecute în jurul ei.

Mai mult ca atât, organul de urmărire penală nu a dispus nici o

confruntare pe dosar, care era absolut necesară, reieșind din faptul că la etapa

urmăririi penale existau declarații contradictorii între inculpat și partea

vătămată cu martorii pe dosar.

și motivelor invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acestea urmează a fi

respinse, ca inadmisibile, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs

judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de

recurs și numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor

prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate,

fără a agrava situația condamnaților.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate, adoptând soluția respectivă în cazul în care se constată că recursul nu

6

a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil)

ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală,

întemeiată și motivată.

Reieșind din conținutul cererilor de recurs declarate, Colegiul penal

atestă, că titularii acestora invocă în calitate de temeiuri pentru casarea

deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură

penală, care stabilesc, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazurile, când: 6) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței; 8) când nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau când 12) faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorii de drept

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal

constată, că asemenea eroare nu se confirmă la examinarea recursurilor

declarate, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. art. 414 alin. (1), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, iar

hotărârea adoptată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată.

Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Totodată, conform prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură

penală, decizia instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de

drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

La caz, reieșind din esența criticelor invocate în recursuri, se atestă că

apărarea invocă nerespectarea de către instanța de apel a procedurii

prevăzute de art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală, în sensul că după

pronunțarea sentinței de achitare, instanța de apel și-a întemeiat soluția de

condamnare pe aceleași probe care au fost examinate în prima instanță, însă

verificând alegațiile apărării în raport cu materialele dosarului cauzei,

Colegiul penal conchide că acestea sunt declarative, deoarece reieșind din

procesul-verbal al ședințelor de judecată, instanța de apel cu respectarea

garanțiilor prevăzute în art. 6 § 1 din CtEDO, a audiat martorii acuzării și a

cercetat probatoriul administrat la dosar în conformitate cu principiile

nemijlocirii și contradictorialității, sub acest aspect nefiind sesizate careva

încălcări de procedură.

Așadar, în instanța de apel au fost audiați pe viu partea vătămată XXXXX,

precum și martorii XXXXX, XXXXX, XXXXX, a căror declarații au constituit o

7

mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial

condamnarea inculpatului.

Totodată, la finisarea cercetării judecătorești inculpatul și apărarea nu

au avut obiecții, nu au solicitat audierea suplimentară a martorilor, iar

procesul-verbal al ședinței de judecată, ulterior, nu a fost obiectat de către

părți în ordinea prevăzută de legislația procesuală.

Astfel, din conținutul deciziei recurate rezultă în mod clar

raționamentele care au fundamentat soluția instanței de apel cu privire la

condamnarea lui Lupașcu Grigore, fiind elucidate pe deplin și discordanțele

dintre declarațiile martorului XXXXX, care și-a schimbat depozițiile în ședința

de judecată, deoarece este prieten cu inculpatul.

Cu referire la martorii XXXXX și XXXXX, în privința cărora apărarea

susține că nu au fost audiați în instanța de apel, Colegiul penal reține că

instanța de apel corect a menționat că declarațiile acestor martori

coroborează cu declarațiile martorilor XXXXX și XXXXX, iar toate probele în

ansamblu dovedesc vinovăția inculpatului.

Colegiul penal reține de asemenea că autorii recursurilor prezintă

versiunea potrivit căreia probele administrate de către instanța de apel nu

confirmă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174

alin. (1) Cod penal.

Sub acest aspect, însă, se impune precizarea că aprecierea probelor este

unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul

volum de muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele

judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi

dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să

se bazeze pe prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe

examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și

obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul

lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate

fi invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că

motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca

motiv sub aspectul casării ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât

cea constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a

instanțelor respective.

8

Din aceste considerente, Colegiul penal nu examinează criticele

referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în

cauză, a anumitor elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de

fapt stabilită de instanțele de fond, corectitudinea dispunerii condamnării

inculpatului conform infracțiunii incriminate, astfel că reaprecierea probelor,

în modul propus de către autorii recursurilor, nu se încadrează în prevederile

art. 427 Cod de procedură penală.

În acest sens Colegiul atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a

ținut cont de prevederile art. art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a

cercetat probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin

prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia

privind recunoașterea vinovăției inculpatului Lupașcu Grigore în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de 174 alin. (1) Cod penal.

Cu referire la criticele invocate de recurenți sub aspectul pct. 8 alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează, că temeiul de

drept invocat prevede, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, atunci

când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În acest sens instanța de recurs menționează, că potrivit art. 113 alin. (1)

Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și

semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost

stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele

constitutive, ori când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele

atenuante și agravante ale infracțiunii.

Potrivit materialelor cauzei, prima instanță l-a achitat pe

Lupașcu Grigore de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 174 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

La rândul său, instanța de apel fiind învestită cu judecarea apelului

acuzatorului de stat, a casat sentința primei instanțe și a pronunțat o nouă

hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Lupașcu Grigore a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 174

alin. (1) Cod penal, raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de

16 ani, adică raportul sexual altul decât violul, comis asupra unei persoane

despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Astfel, Colegiul penal constată că la judecarea apelului declarat de către

procuror, instanța de apel a respectat prevederile art. art. 414-419 Cod de

procedură penală, iar hotărârea adoptată cuprinde motivele pe care se

9

întemeiază soluția pronunțată.

Referitor la argumentele apărării referitor la lipsa vinovăției

inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate, Colegiul penal punctează, că

instanța de apel s-a expus argumentat, iar soluția acesteia este descrisă la

pct. 4 al acestei decizii, soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și

reiterarea căreia nu o consideră necesară.

În concluzie, Colegiul penal statuează că argumentele invocate de

recurenți sunt nefondate, întrucât vinovăția lui Lupașcu Grigore în săvârșirea

infracțiunii incriminate a fost dovedită indubitabil din probele acumulate,

nefiind comisă nici o gravă eroare de fapt de către instanța de apel la

judecarea cauzei, care ar duce la casarea acesteia și adoptarea unei alte soluții.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu

prisosință soluția dată de instanțele de fond. Or, în cazul în care instanțele de

fond și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care

confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze

eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să

se mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărârile

CEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei)

În ceea ce ține de faptul că partea apărării și-a întemeiat recursul pe

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, în sensul că

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, instanța de recurs

menționează că recurenții nu au motivat recursurile sub aspectul temeiului de

casare invocat, nefiind specificate care ar fi acele prevederi legale în care

urmau a fi încadrate juridic faptele greșit calificate în opinia recurenților de

către instanța de apel.

Astfel, în circumstanțele în care recursul nu este motivat sub aspectul

temeiului de casare invocat, instanța de recurs nu poate examina posibilitatea

modificării încadrării juridice a faptelor incriminate inculpatului de către

instanțele de fond, deoarece instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în

drept, care l-ar justifica.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la

judecarea cauzei nu a comis erori de drept, care ar impune casarea deciziei

adoptate, fapt ce impune și respingerea, ca inadmisibile a recursurilor

ordinare declarate de avocații Lunca Ion și Jereghi Anatolie în numele

inculpatului Lupașcu Grigore.

penală, Colegiul penal lărgit,

10

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de către

avocații Lunca Ion și Jereghi Anatolie în numele inculpatului Lupașcu Grigore,

cu menținerea deciziei Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău din 11 iunie

2019, în cauza penală în privința lui Lupașcu Grigore XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 05 martie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

11