1ra-1477/20 — art. 172 alin. 3 lit. a, a1 CP

1ra-1477/20 — art. 172 alin. 3 lit. a, a1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1477/20

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

01 decembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Boico Victor,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursurile

ordinare declarate de către avocatul Martin Vasile în numele inculpatului

Cojocari Pavel și de către avocatul Corolevschi Maria în numele părții vătămate

XXXXX XXXXX, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

03 martie 2020 și sentinței Judecătoriei Edineț (sediul Central) din 20 iunie 2019,

în cauza penală în privința lui

Cojocari Pavel XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul de examinare:

Prima instanță: 19.04.2019 – 20.06.2019;

Instanța de apel: 04.09.2019 – 03.03.2020;

Instanța de recurs: 29.05.2020 – 01.12.2020

A C O N S T A T A T

Cojocari Pavel a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 172 alin. (3) lit. a)

și a1) Cod penal, la 12 (doisprezece) ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis.

Cojocari Pavel, pe parcursul anului 2018, sistematic, având scopul satisfacerii poftei

sexuale în formă perversă, știind cu certitudine că minora XXXXX XXXXX, a.n.

XXXXX, nu a atins vârsta de 14 ani, deoarece se află la întreținerea acestuia, aflându-

se la domiciliul său din s. XXXXX, XXXXX, prin aplicarea constrângerii fizice, psihice

și profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința din

cauza vârstei fragede, a săvârșit în privința acesteia mai multe acțiuni violente cu

1

caracter sexual.

Conform raportului de evaluare psihologică eliberat de Centrul Internațional

„La Strada”, la minora XXXXX XXXXX se atestă semne caracteristice traumei

psihologice suferite în urma acțiunilor cu caracter sexual și anume, trăirea

sentimentului de rușine, frică, evitarea stimulilor asociați traumei, anxietate,

îngrijorare legată de securitate, comportamente regresive și probleme de

concentrare.

Astfel, acțiunile inculpatului Cojocari Pavel, au fost încadrate în baza art. 172

alin. (3) lit. a), a1) Cod penal, acțiuni violente cu caracter sexual, adică, satisfacerea

poftei sexuale în forme perverse, săvârșite prin constrângere fizică, psihică a persoanei

și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, care

au fost săvârșite asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a atins

vârsta de 14 ani și asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecția,

educarea făptuitorului.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Cojocari Pavel să fie recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 172 alin. (3) lit. a), a1) Cod penal, la 20 ani închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip închis.

Corpurile delicte: CD-R și DVD-R cu înregistrarea audierii minorei

XXXXX XXXXX, în condiții speciale, care se află la materialele cauzei penale (f.d. 130),

să fie păstrate la materialele cauzei penale.

Să fie dispusă încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 789,13 lei din contul

inculpatului Cojocari Pavel în beneficiul statului.

3.1. În motivarea apelului a invocat, că prima instanță nu a luat în

considerație prevederile art. 75 Cod penal, ignorând circumstanțele în care a fost

comisă infracțiunea incriminată inculpatului.

În opinia acuzării, prima instanță nu a luat în considerație faptul că inculpatul

Cojocari Pavel, a săvârșit o infracțiune care potrivit art. 16 Cod penal, face parte din

categoria celor excepțional de grave, și nu a ținut cont că infracțiunea prevăzută la

art. 172 alin. (3) lit. a) și a1) Cod penal, se caracterizează prin vinovăție sub formă

de intenție directă, aceasta având un caracter social periculos, deoarece inculpatul

a atentat la viața sexuală a unei persoane despre care știa cu certitudine că este

minoră și care se află la îngrijirea, ocrotirea, protecția și educarea acestuia.

A susținut, că aplicarea pedepsei cu închisoarea pe un termen de 12 ani,

pentru acțiunile săvârșite de către inculpatul Cojocari Pavel, este una prea blândă,

iar prima instanță a ignorat prevederile art. 61 alin. (2) Cod penal.

contestat sentința cu apel, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

2

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care inculpatului Cojocari Pavel, să-i fie aplicată o pedeapsă mai aspră.

4.1. În motivarea apelului a invocat, că pedeapsa aplicată inculpatului este

una prea blândă, iar prima instanță, la individualizarea pedepsei, nu a luat în

considerație prevederile art. 75 Cod penal.

A susținut, că prima instanță, reținând în acțiunile lui Cojocari Pavel, recidiva

periculoasă prevăzută de art. 34 alin. (2) lit. b) Cod penal, nu a aplicat corect

prevederile art. 82 alin. (2) Cod penal, stabilind că pedeapsa inculpatului

Cojocari Pavel nu poate fi mai mică de 6 ani 8 luni, or, potrivit art. 172 alin. (3)

Cod penal, pedeapsa minimă pentru comiterea acestei infracțiuni este de 10 ani

închisoare.

A menționat, că pedeapsa sub formă de închisoare, ce urma a fi aplicată

inculpatului Cojocari Pavel, nu poate fi mai mică de 13 ani și 4 luni.

sentința cu apel, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care acțiunile

inculpatului Cojocari Pavel să fie reîncadrate în baza art. 175 Cod penal, iar în baza

acestei legi să-i fie stabilită o pedeapsă minimă.

5.1. În motivarea apelului a invocat, că reieșind din declarațiile inculpatului,

a martorului XXXXX XXXXX și a psihologului Stratuța Agnesa, consideră că nu

s-a dovedit existența infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a) și a1) Cod penal,

din care motiv acțiunile inculpatului Cojocari Pavel urmează a fi reîncadrate în baza

art. 175 Cod penal.

fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută sentința primei instanțe.

6.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că prima

instanță, examinând cauza penală, a verificat complet sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei, apreciind probele administrate, din punct de vedere

al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor.

Instanța de apel a menționat, că prima instanță întemeiat și legal a conchis

asupra vinovăției inculpatului Cojocari Pavel în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 172 alin. (3) lit. a) și a1) Cod penal, acțiuni violente cu caracter sexual, adică

satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârșite prin constrângere fizică,

psihică a persoanei și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și

exprima voința, care au fost săvârșite asupra unei persoane despre care se știa cu

certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani și asupra persoanei care se află în îngrijirea,

ocrotirea, protecția, educarea făptuitorului.

Analizând probatoriul administrat la dosar, instanța de apel a conchis că

vinovăția inculpatului Cojocari Pavel privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de

3

art. 172 alin. (3) lit. a) și a1) Cod penal, se dovedește prin declarațiile părții vătămate

XXXXX XXXXX, declarațiile reprezentantului legal XXXXX XXXXX, declarațiile

martorului Stratuța Agnesa, precum și prin actele și procesele-verbale ale acțiunilor

procesuale, și anume: procesul-verbal de cercetare la fața locului și tabelul

fotografic din 26 octombrie 2018 (f.d. 12-13, vol.I); raportul de evaluare psihologică

din 22 noiembrie 2018 (f.d. 58-62, vol.I); raportul de expertiză medico-legală

nr. 201937A0045 din 05 martie 2019 (f.d. 182-183, Vol.I), și informația eliberată de

administrația Penitenciarului nr. 6 Soroca din 10 iunie 2019 (f.d. 62, Vol.II).

Instanța de apel a constatat, că prima instanță corect a stabilit situația de fapt

și încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului Cojocari Pavel în baza art. 172

alin. (3) lit. a) și a1) Cod penal, corect fiind apreciate declarațiile inculpatului,

potrivit cărora acesta nu-și recunoaște vinovăția în săvârșirea infracțiunii

incriminate.

Instanța de apel a menționat, că latura obiectivă a infracțiunii incriminate

inculpatului Cojocari Pavel, se exprimă prin fapta prejudiciabilă, cu caracter

complex, manifestată prin acțiunea principală de satisfacere a poftei sexuale în

formă perversă, și acțiunea adiacentă manifestată prin constrângere psihică a

victimei și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, ori de a-și exprima

voința.

Cu referire la acțiunea principală, aceasta se exprimă într-o acțiune constând

în imitarea raportului sexual, fie într-o altă acțiune care vizează organele genitale

ori alte părți ale corpului victimei, săvârșită pentru satisfacerea poftei sexuale.

Subiectul infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3) Cod penal, este persoana

care a atins vârsta de 14 ani. Cojocari Pavel este persoana în grija căreia se afla

partea vătămată XXXXX XXXXX, or, inculpatul se afla în relație de concubinaj cu

mama victimei minore XXXXX XXXXX. Latura subiectivă a infracțiunii, se exprimă

prin vinovăție sub formă de intenție directă.

Cu referire la argumentele apărării, precum că acțiunile inculpatului urmau a

fi încadrate în baza art. 175 Cod penal, instanța de apel nu le-a reținut, menționând

în acest sens că satisfacerea poftei sexuale în forme perverse reprezintă practicarea

de acte sexuale nefirești, care urmăresc scopul satisfacerii instinctului sexual prin

diferite procedee. Sub incidența art. 175 Cod penal, sunt acțiunile cu caracter sexual,

care au fost comise cu consimțământul victimei, iar pentru calificarea faptei în baza

art. 175 Cod penal, nu contează dacă acțiunile perverse sunt comise asupra victimei

sau în prezența victimei. Este necesar să existe consimțământul univoc al victimei și

să nu se exercite o constrângere, explicit sau implicit, asupra acesteia.

Instanța de apel a menționat, că partea vătămată minoră XXXXX XXXXX, la

momentul comiterii infracțiunii, avea vârsta de 10 ani.

Astfel, prin satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, se înțeleg toate

4

celelalte forme ale raportului sexual imitat, cu excepția homosexualității săvârșite

prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea

acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Instanța de apel a constatat, că potrivit raportului de evaluare psihologică a

minorei XXXXX XXXXX din 22 noiembrie 2018 (f.d. 58-62, vol.I), la minoră se atestă

semne caracteristice traumei psihologice. Potrivit declarațiilor părții vătămate

XXXXX XXXXX, se atestă că aceasta are sentimentul de frică față de Cojocari Pavel, și

nu s-a opus fizic acțiunilor cu caracter sexual parvenite din partea inculpatului, iar

exprimarea dorinței părții vătămate de a nu fi supusă unor acțiuni perverse, a fost

limitată de sentimentul de inferioritate față de agresor, fapt ce atestă că în privința

părții vătămate minore, inculpatul a acționat prin constrângere psihică, ignorând

solicitarea acesteia de a înceta acțiunile, prin care inculpatul urmărea satisfacerea

poftei sexuale în formă perversă.

De asemenea, referitor la argumentele apărării privind reîncadrarea

acțiunilor inculpatului în baza art. 175 Cod penal, instanța de apel a precizat, că

drept calificativ prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și

exprima voința, se înțeleg acțiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a

realiza raportul sexual cu victima, înțelegând că ea nu se poate apăra sau nu își poate

exprima voința, este vârsta fragedă a minorei, fapt pentru care nu a înțeles

caracterul și esența acțiunilor făptuitorului sau nu a putut opune rezistență.

La calificarea infracțiunilor prevăzute de art. 172 alin. (3) Cod penal, nu are

importanță dacă starea de imposibilitate a părții vătămate de a se apăra ori de a-și

exprima voința, a fost provocată chiar de către făptuitor. Infracțiunea se consideră

consumată odată cu începerea realizării actului sexual al făptuitorului cu victima,

indiferent de consecințe.

Instanța de apel a conchis, că infracțiunea prevăzută de art. 172 alin. (3) lit. a)

și a1) Cod penal, a fost comisă de către inculpatul Cojocari Pavel, iar vinovăția

acestuia a fost dovedită, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii

incriminate.

Cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului Cojocari Pavel pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a) și a1) Cod penal, prin prisma

prevederilor art. 7, 61 și 75 Cod penal, instanța de apel a indicat, că prima instanță

a ținut cont de gravitatea infracțiunii comise, de motivul acesteia, de personalitatea

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea,

de faptul că inculpatul nu a recunoscut vinovăția, de prezența antecedentelor penale

nestinse, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, concluzionând că pedeapsa aplicată sub formă de închisoare pe un

termen de 12 ani, este una legală și echitabilă.

În opinia instanței de apel, prima instanță corect a reținut circumstanța

5

agravantă în acțiunile acestuia, comiterea infracțiunii de către o persoană care

anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară, din care motiv a fost

stabilită inculpatului, o pedeapsă mai mare decât limita minimă prevăzută de

sancțiunea infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3) Cod penal.

Cu referire la argumentele acuzării privind aplicarea pedepsei în privința

inculpatului Cojocari Pavel pentru un termen de 20 ani închisoare, instanța de apel

a menționat că aceasta depășește limitele pedepsei echitabile aplicabile vinovatului

în speță, în contextul în care pedeapsa penală este echitabilă atunci când este

capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi

corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât de către

condamnat, precum și de alte persoane, or, practica judiciară demonstrează că, o

pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire,

înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului

urmărit.

Referitor la argumentele acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare în

sumă de 789,13 lei, din contul inculpatului în beneficiul statului, formate din

cheltuielile suportate pentru perfectarea actelor de către ofițerul de urmărire

penală în sumă de 720 lei, și cheltuielile de birotică în sumă de 69,13 lei, instanța de

apel, reținând prevederile art. 227 Cod de procedură penală, a conchis că acestea

sunt neîntemeiate, deoarece acestea nu fac parte din cheltuielile judiciare prevăzute

la art. 227 Cod de procedură penală, iar suportarea acestora fiind o obligație pozitivă

a statului.

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, contestă hotărârile

instanțelor de fond cu recurs ordinar, solicitând casarea acestora, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care să fie aplicată o pedeapsă mai aspră inculpatului Cojocari Pavel.

7.1. În argumentarea recursului menționează, că la aplicarea pedepsei

inculpatului, instanțele de fond nu au luat în considerație prevederile art. 75

Cod penal.

Consideră, că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă prea blândă, or, la

stabilirea pedepsei, urma a fi luat în considerație gradul și pericolul social al

infracțiunii comise, persoana celui vinovat, faptul că infracțiunea a fost săvârșită cu

bună știință asupra unui minor, precum și prezența recidivei periculoase.

Susține, că prima instanță а reținut în acțiunile inculpatului Cojocari Pavel,

recidiva periculoasă prevăzută de art. 34 alin. (2) lit. b) Cod penal, însă nu а luat în

considerație că inculpatul, în interiorul termenului de 6 ani, privind stingerea

antecedentelor penale, prevăzut de аrt. 111 аlin. (1) lit. h) Cod penal, саrе expira lа

data de 02 iulie 2019, acesta а săvârșit о infracțiune similară și excepțional de gravă,

6

din care motiv consideră că pedeapsa sub fоrmă de închisoare pentru un termen de

12 ani, aplicată lui Cojocari Pavel, este una prea blândă.

art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, declară recurs ordinar solicitând

casarea deciziei și încheierii instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în

instanța de apel.

8.1. În argumentarea recursului menționează, că instanțele de fond nu au luat

în considerație declarațiile inculpatului, care a negat acțiunile incriminate

considerând că acțiunile indecente ale inculpatului urmau a fi calificate în baza

art. 175 Cod penal.

Susține, că neîntemeiat a fost respins demersul privind dispunerea efectuării

expertizei psihiatrice în condiții de staționar în privința inculpatului Cojocari Pavel,

fapt prin care i-a fost încălcat dreptul la apărare, prevăzut de аrt. 17 Cod de

procedură penală, art. 26 din Constituție și аrt. 6 CEDO.

cauzei și argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea

urmează a fi admise, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs și numai

în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute

în art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava

situația condamnaților.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept, care au

dus la adoptarea unei hotărâri ilegale, totodată, verificându-se dacă s-a aplicat

corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

După cum rezultă din conținutul cererilor de recurs declarate în speță,

avocatul Corolevschi Maria în numele părții vătămate XXXXX XXXXX, critică decizia

instanței de apel în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale, pe când avocatul Martin Vasile

în numele inculpatului Cojocari Pavel, consideră că la caz este incident temeiul de

7

casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, în sensul că

faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Verificând în ansamblu legalitatea deciziei instanței de apel, Colegiul penal

constată că această instanță, la examinarea apelurilor, nu a respectat întru totul

prevederile art. 414-417 Cod de procedură penală, deoarece instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima

instanță. Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta

reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost săvârșită de inculpat

și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma

cumulului de probe anexate și administrate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod

de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual sau

penal au fost corect aplicate, hotărârea adoptată urmând să conțină răspuns la toate

motivele invocate.

Potrivit practicii judiciare, în conformitate cu cerințele art. 415 Cod de

procedură penală, în cazul în care în aceeași cauză au fost declarate mai multe

apeluri, fiecare dintre acestea trebuie să primească o rezolvare proprie, care, în

raport cu poziția procesuală și cu interesele apelanților, poate fi diferită de a

celorlalte.

Respingerea apelului în conformitate cu prevederile art. 415 Cod de

procedură penală are loc în trei situații: a) când apelul este depus peste termen; b)

când apelul este inadmisibil; c) când apelul este nefondat.

Soluția de respingere a apelului ca nefondat se face însă numai după

examinarea sub toate aspectele a hotărârii pronunțate de prima instanță, dacă se

ajunge la concluzia că hotărârea este legală și întemeiată.

În contextul celor enunțate mai sus Colegiul penal lărgit reține, că potrivit

sentinței primei instanțe Cojocari Pavel a fost recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 172 alin. (3) lit. a) și a1) Cod penal, la 12 ani închisoare, cu executarea

8

pedepsei în penitenciar de tip închis.

Sentința nominalizată a fost contestată cu apel de către procuror, de către

avocatul Chistruga Aliona în numele părții vătămate XXXXX XXXXX, de către

avocatul Martin Vasile în numele inculpatului Cojocari Pavel, iar pe parcursul

desfășurării procesului în instanța de apel și de către inculpat (f.d. 139, vol.II).

Cu toate acestea, prin decizia instanței de apel au fost soluționate doar

apelurile declarate de către procuror, de către avocatul Chistruga Aliona în numele

părții vătămate XXXXX XXXXX și de către avocatul Martin Vasile în numele

inculpatului Cojocari Pavel, pe când referitor la cererea inculpatului instanța de apel

nu s-a expus nici într-un mod.

Sub un alt aspect, Colegiul penal lărgit menționează că potrivit prevederilor

art. 113 Cod de procedură penală, se consideră calificare a infracțiunii determinarea

și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Calificarea oficială a infracțiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de

către persoanele care efectuează urmărirea penală și de către judecători.

Potrivit sentinței, prima instanță a încadrat acțiunile inculpatului

Cojocari Pavel în baza art. 172 alin. (3) lit. a), a1) Cod penal, acțiuni violente cu

caracter sexual, adică, satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârșite prin

constrângere fizică, psihică a persoanei și profitând de imposibilitatea acesteia de a se

apăra sau de a-și exprima voința, care au fost săvârșite asupra unei persoane despre

care se știa cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani și asupra persoanei care se

află în îngrijirea, ocrotirea, protecția, educarea făptuitorului, soluție care a fost

menținută și de către instanța de apel.

În contextul celor enunțate instanța de recurs reține, că instanțele de fond nu

au luat în considerație faptul că agravanta prevăzută la art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod

penal „care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecția, educarea făptuitorului”, reținută

în sarcina inculpatului Cojocari Pavel, se referă la cazul în care făptuitorul are

obligația contractuală (de muncă, de prestații) de a-i acorda asistență socială ori de

a îngriji victima.

Potrivit practicii judiciare relevante speței, s-a stabilit că urmează a fi

încadrate în baza art. 171 alin. (3) lit. a) și 172 alin. (3) lit. a1 Cod penal, doar violul

sau acțiunile violente cu caracter sexual, când făptuitorul și-a asumat în fapt sarcina

de a ocroti un minor, acesta aflându-se sub ocrotirea făptuitorului, cu condiția că

făptuitorul nu cade sub incidența prevederilor art. 1331 Cod penal.

Pe când în speță, inculpatul Cojocari Pavel, se afla la momentul săvârșirii

infracțiunii în relații de concubinaj cu XXXXX XXXXX, care este mama părții vătămate

minore XXXXX XXXXX.

În practica judiciară privind examinarea cauzelor din categoria infracțiunilor

9

privind viața sexuală a fost accentuat, că dacă raportul sexual, altul decât violul,

actele de penetrare vaginală, anală sau bucală și altele, săvârșite cu o persoană de

vârstă fragedă, al cărei consimțământ nu are valoare juridică, deoarece aceasta nu

înțelege semnificația celor ce i se întâmplă, se califică potrivit art. 171 alin. (3)

lit. b) sau art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal.

Rezumând cele menționate, Colegiul penal constată că, instanța de apel urma

să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate și dacă faptele imputate

inculpatului au fost corect calificate, din care motiv instanța de recurs ajunge la

concluzia casării și din oficiu a deciziei instanței de apel, în contextul în care

omisiunea instanței de apel de a face o analiză amplă asupra tuturor circumstanțelor

cauzei, este o lacună care nu poate fi corectată de către instanța de recurs la această

etapă a procedurilor, urmând a fi înlăturată de instanța de apel, prin rejudecarea

cauzei.

În continuare instanța de recurs menționează și faptul, că atât procurorul, cât

și avocatul Chistruga Aliona în numele părții vătămate XXXXX XXXXX au contestat

sentința primei instanțe sub aspectul blândeții pedepsei aplicate inculpatului, însă

instanța de apel, fără a pătrunde în esența argumentelor înaintate, s-a mulțumit să

constate că „pedeapsa aplicată sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, este

una legală și echitabilă”.

Sub acest aspect se reține, că prima instanță а reținut în acțiunile inculpatului

Cojocari Pavel, recidiva periculoasă prevăzută de art. 34 alin. (2) lit. b) Cod penal,

totodată considerând că pedeapsa închisorii aplicată pe un termen de 12 ani se

încadrează în prevederile art. 82 alin. (2) Cod penal.

Potrivit practicii judiciare, stabilirea mărimii pedepsei în dependență de

gradul pericolului recidivei (alin. (2) și (3) ale art. 34 Cod penal) obligă instanțele să

stabilească tipul recidivei, cu formularea concluziilor respective în partea

descriptivă a sentinței (art. 394 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală).

La soluționarea corectă a problemei privind stabilirea pedepsei în cazul

recidivei de infracțiuni (art. 82 Cod penal), instanțele de judecată cercetează

circumstanțele care confirmă existența recidivei de infracțiuni, luînd în considerare

antecedentele penale care nu au fost stinse sau anulate pentru infracțiunile săvîrșite

cu intenție. În acest caz trebuie aplicate regulile de stingere a antecedentelor penale

și de reabilitare, prevăzute expres în art. 111 și art. 112 Cod penal.

În sensul art. 34 Cod penal, recidiva are loc în cazul săvîrșirii cu intenție a

unei/unor infracțiuni, pentru care persoana este condamnată prin sentință

definitivă, indiferent de etapa activității infracționale (pregătire, tentativă ori

infracțiune consumată) și indiferent de faptul dacă vinovatul a avut rolul juridic de

autor, organizator, instigator sau complice, la una din aceste infracțiuni.

Dacă pedeapsa se stabilește în limitele fixate în sancțiunea articolului

10

corespunzător din Partea specială a Codului penal, atunci în partea descriptivă a

sentinței trebuie să se facă trimitere la art. 82 alin. (1) Cod penal, iar mărimea

pedepsei pentru recidivă trebuie să corespundă cerințelor alin. (2) al aceluiași

articol.

Ținând cont de aspectele evidențiate, se atestă că instanțele de fond nu аu luat

în considerație că inculpatul, în interiorul termenului de 6 ani, privind stingerea

antecedentelor penale, prevăzut de аrt. 111 аlin. (1) lit. h) Cod penal, саrе expira lа

data de 02 iulie 2019, а săvârșit о infracțiune similară și excepțional de gravă.

Totodată, potrivit art. 82 alin. (2) Cod penal, mărimea pedepsei pentru

recidiva periculoasă și deosebit de periculoasă nu poate fi mai mică de o treime din

maximul pedepsei prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a

prezentului cod. În cazul în care sînt stabilite numai circumstanțe atenuante,

instanța poate stabili pedeapsa în limitele prevăzute pentru infracțiune în Partea

specială a prezentului cod.

La caz, infracțiunea prevăzută de art. 172 alin. (3) Cod penal, incriminată

inculpatului prevede pedeapsa cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detențiune

pe viață, iar ținând cont de prevederile art. 82 alin. (2) Cod penal, rezultă că

pedeapsa sub formă de închisoare, ce urma a fi aplicată inculpatului Cojocari Pavel,

nu poate fi mai mică de 13 ani și 4 luni.

Astfel Colegiul penal conchide, că instanța de apel a preluat în mod automat

concluziile primei instanțe reținute întru justificarea aplicării pedepsei, însă nu a

examinat minuțios argumentele apelurilor declarate de către procuror și avocatul

părții vătămate invocate în dezacord cu pedeapsa stabilită.

Cu referire la același segment, Colegiul penal menționează, că persoanei

declarate vinovate, trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale

drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă

pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei,

statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit conchide că în speță decizia

instanței de apel nu conține motive clare pe care se întemeiază soluția adoptată, iar

având în vedere că erorile comise de către instanța de apel, nu pot fi reparate în

instanța de recurs, decizia atacată urmează a fi casată total, cu remiterea cauzei

pentru rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să înlăture erorile constatate mai sus, și, cu respectarea prevederilor

art. 414 Cod de procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței

11

atacate, să dea apreciere obiectivă probelor administrate în cauză, având în vedere

prevederile art. art. 93, 95, 101 Cod de procedură penală, să se pronunțe asupra

tuturor motivelor invocate în apeluri și, în dependență de datele obținute, să

pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor

art. 417 Cod de procedură penală, iar în vederea respectării dreptului la un proces

echitabil, instanța de apel urmează să supună verificării și argumentele invocate de

partea apărării expuse la caz.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către avocatul Martin Vasile în

numele inculpatului Cojocari Pavel și de către avocatul Corolevschi Maria în numele

părții vătămate XXXXX XXXXX, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 03 martie 2020, în cauza penală în privința lui Cojocari Pavel XXXXX și

dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 18 ianuarie 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

12