Commissions Import Export împotriva Franței

Publicat la 13 februarie 2023 SECȚIUNEA CINCEA A DOUA RĂSPUNSURI nr. 33168/18 COMISII IMPORT EXPORT împotriva Franței, introdusă la 9 iulie 2018, comunicată la 25 ianuarie 2023 CU PRIVIRE LA IMPLEMENTAREA DE LIMITARE Cererea se referă la rectificările jurisprudenței Curții de Casație referitoare la condițiile de renunțare de către un stat străin la imunitatea sa de executare. Recurenta este o societate de drept congolez care a executat contracte de lucrări publice în numele Republicii Congo. Societatea reclamantă și Republica Congo încheie un memorandum de înțelegere pentru a stabili modalitățile de decontare a sumelor restante datorate, iar Republica Congo transmite societății reclamante o scrisoare de angajament care să indice în special că aceasta a renunțat la invocarea oricărei imunități de executare.

Societatea reclamantă sesizează Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț Internațional pentru a obține condamnarea Republicii Congo la plata sumelor ne onorate. Prin sentința arbitrală din 3 decembrie 2000, Curtea Internațională de Arbitraj a condamnat Republica Congo să plătească societății reclamante diverse sume de aproximativ 210 milioane de euro. Această hotărâre a devenit executorie în Franța la sfârșitul unei hotărâri a Tribunalului din Paris din 23 mai 2002 prin care a respins acțiunea în anulare formulată de Republica Congo. În octombrie 2011, societatea reclamantă a dispus, pe baza acestei hotărâri arbitrale, o confiscare-a creanțelor în conturile bancare ale reprezentanțelor diplomatice congoleze la Paris.

La 15 decembrie 2011, instanța de executare a dispus încuviințarea acestor capturi pe baza dreptului cutumiar. El a considerat că: imunitatea de executare de care beneficiază misiunile diplomatice ale statelor străine din Franța se supune unui regim distinct de cel aplicabil imunităților de executare acordate statelor și că … Se consideră că, în speță, scrisoarea de angajament din partea Republicii Congo nu a manifestat dorința neechivocă de a renunța să se prevaleze în mod specific de imunitate diplomatică de executare. La 15 noiembrie 2012, Curtea de apel a confirmat această hotărâre. Printr-o hotărâre din 13 mai 2015, Curtea de Casație a clasat hotărârea Tribunalului pe motiv că dreptul internațional cutumiar nu impunea o altă renunțare la imunitatea de executare.

La 30 iunie 2016, instanța de trimitere a declarat în mod valabil și regulat confiscările efectuate în 2011 pe motiv că Republica Congo a renunțat în mod expres să se prevaleze de imunitatea sa de executare. În ianuarie 2018, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții din 9 decembrie 2016 și a constatat că aceasta din urmă era conformă cu doctrina hotărârii judecătorești care a fost sesizată. Cu toate acestea, cu privire la Legea nr. 2016-1691 din 9 decembrie 2016 care a introdus noi dispoziții în Codul procedurilor civile de executare, Curtea de Casație Indiqua Prevăzând că aceste dispoziții legislative, care condiționează valabilitatea renunțării de un stat străin de imunitatea sa de executare, cu dubla condiție ca această renunțare să fie expresă și specială, contrazice doctrina izolată care rezultă din hotărârea din 13 mai 2015, dar consacră jurisprudența anterioară (primul Civ., 28 septembrie 2011, recurs n 09-72.057, Bull.

2011, I, n 153; 1 Civ., 28 martie 2013, recursuri n 10-25.938 și n 11-10.450, Bull. 2013, I, n 62 și 63) ; că, deși se referă numai la măsurile de executare puse în aplicare după intrarea în vigoare a legii și, prin urmare, nu se aplică prezentului litigiu; că, având în vedere necesitatea urgentă, într-un domeniu care privește suveranitatea statelor și conservarea reprezentanțelor lor diplomatice, de a trata în mod identic situații similare, obiectivul coerenței și certitudinii juridice impune însă revenirea la jurisprudența întărită de noua lege. Curtea de Casație a declarat că nu are loc nicio trimitere și a confirmat hotărârea judecătorului cu privire la executarea din 15 decembrie 2011 prin care se dispune executarea confiscărilor.

Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, societatea reclamantă susține că revizia pronunțată de Curtea de Casație contrazice principiul securității juridice. La colțul aceluiași articol, aceasta se plânge de neexecutarea sentinței arbitrale. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, societatea reclamantă susține că hotărârea Curții de Casație din 10 ianuarie 2018 și-a încălcat speranța legitimă de a-și recupera creanța. Cauza recurentei a fost ascultată în mod echitabil, așa cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție?

În special, rectificările succesive ale jurisprudenței efectuate de Curtea de Casație prin hotărârile sale din 13 Mai 2015 și 10 ianuarie 2018, în ceea ce privește condițiile de renunțare de către un stat străin la imunitatea sa de executare, constituie acestea o încălcare a principiului securității juridice (Atanasovski c. l. l mai ex-Republica Iugoslavă a Macedoniei, nr 36855/03, § 63-38, 14 ianuarie 2010 și Petko Petkov c. Bulgaria, n 2834/06, § 32, 19 februarie 2013)? În cazul în care, în urma unei decizii a Curții de Casație din 10 ianuarie 2018, a fost impusă o restricție nejustificată cu privire la dreptul de acces al recurentei la o instanță (Kalogeropoulou și alții c. Grecia și Germania (dec.), nr. 59021/00, 12 decembrie 2002 și Manoilescu și Dobrescu c. România și Rusia (dec.), nr 60861/00, 3 martie 2005) Dreptul recurentei la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr 1 a fost respectat în speță (Kalleropoulou și alții c. Grecia și Germania (dec.), citată anterior, și Manoilescu și Dobrescu c. România și Rusia (dec.), citată anterior)

Publié le 13 février 2023

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 33168/18

COMMISSIONS IMPORT EXPORT

contre la France introduite le 9 juillet 2018 communiquée le 25 janvier 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne les revirements de la jurisprudence de la Cour de cassation relative aux conditions de renonciation par un État étranger à son immunité d’exécution. La requérante est une société de droit congolais ayant exécuté des marchés de travaux publics pour le compte de la République du Congo. La société requérante et la République du Congo conclurent un protocole d’accord afin d’établir les modalités de règlement des sommes restant dues et la République du Congo remit une lettre d’engagement à la société requérante indiquant notamment qu’elle renonçait à invoquer toute immunité d’exécution. La société requérante saisit la Cour internationale d’arbitrage de la chambre de commerce international pour obtenir la condamnation de la République du Congo au paiement des montants non honorés.

Par une sentence arbitrale du 3 décembre 2000, la Cour internationale d’arbitrage condamna la République du Congo à payer à la société requérante diverses sommes avoisinant les 210 millions d’euros. Cette sentence devint exécutoire en France au terme d’un arrêt de la cour d’appel de Paris du 23 mai 2002 ayant rejeté le recours en annulation formé par la République du Congo. En octobre 2011, la société requérante fit procéder, sur le fondement de cette sentence arbitrale, à une saisie-attribution de créances sur les comptes bancaires des représentations diplomatiques congolaises à Paris. Le 15 décembre 2011, le juge de l’exécution ordonna la mainlevée de ces saisies sur le fondement du droit coutumier.

Il considéra que l’immunité d’exécution dont bénéficient les missions diplomatiques des États étrangers en France obéit à un régime distinct de celui applicable aux immunités d’exécution accordées aux États et qu’il ne peut y être renoncé que de façon expresse et spéciale. Il estima qu’en l’espèce, la lettre d’engagement de la République du Congo ne manifestait pas la volonté non équivoque de renoncer à se prévaloir spécifiquement de l’immunité diplomatique d’exécution. Le 15 novembre 2012, la cour d’appel confirma ce jugement. Par un arrêt du 13 mai 2015, la Cour de cassation cassa l’arrêt de la cour d’appel au motif que le droit international coutumier n’exigeait pas une renonciation autre qu’expresse à l’immunité d’exécution.

Le 30 juin 2016, la cour d’appel de renvoi déclara valables et régulières les saisies pratiquées en 2011 au motif que la République du Congo avait renoncé de manière expresse à se prévaloir de son immunité d’exécution. Le 10 janvier 2018, la Cour de cassation annula l’arrêt de la cour d’appel. Elle constata que cette dernière s’était conformée à la doctrine de l’arrêt qui l’avait saisie. Toutefois, se référant à la loi n o 2016-1691 du 9 décembre 2016 ayant introduit de nouvelles dispositions dans le code des procédures civiles d’exécution, la Cour de cassation indiqua : « Attendu que ces dispositions législatives, qui subordonnent la validité de la renonciation par un Etat étranger à son immunité d’exécution, à la double condition que cette renonciation soit expresse et spéciale, contredisent la doctrine isolée résultant de l’arrêt du 13 mai 2015, mais consacrent la jurisprudence antérieure (1re Civ., 28 septembre 2011, pourvoi n o 09-72.057, Bull.

2011, I, n o 153 ; 1re Civ., 28 mars 2013, pourvois n o 10-25.938 et n o 11-10.450, Bull. 2013, I, n o 62 et 63) ; que certes, elles concernent les seules mesures d’exécution mises en œuvre après l’entrée en vigueur de la loi et, dès lors, ne s’appliquent pas au présent litige ; que, toutefois, compte tenu de l’impérieuse nécessité, dans un domaine touchant à la souveraineté des Etats et à la préservation de leurs représentations diplomatiques, de traiter de manière identique des situations similaires, l’objectif de cohérence et de sécurité juridique impose de revenir à la jurisprudence confortée par la loi nouvelle. » La Cour de cassation dit n’y avoir pas lieu à renvoi et confirma le jugement du juge de l’exécution du 15 décembre 2011 ordonnant la mainlevée des saisies.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la société requérante soutient que le revirement jurisprudentiel effectué par la Cour de cassation contrevient au principe de sécurité juridique. Sous l’angle de ce même article, elle se plaint de la non-exécution de la sentence arbitrale. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, la société requérante soutient que l’arrêt de la Cour de cassation du 10 janvier 2018 a porté atteinte à son espérance légitime de recouvrer sa créance.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La cause de la requérante a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, les revirements successifs de jurisprudence opérés par la Cour de cassation par ses arrêts des 13 mai 2015 et 10 janvier 2018, quant aux conditions de renonciation par un État étranger à son immunité d’exécution, constituent-ils une atteinte au principe de sécurité juridique ( Atanasovski c. l’ex-République yougoslave de Macédoine , n o 36815/03, §§ 63-38, 14 janvier 2010 et Petko Petkov c. Bulgarie , n o 2834/06, § 32, 19 février 2013) ? 2. La mainlevée des saisies effectuées sur les comptes bancaires des représentations diplomatiques de la République du Congo à Paris, confirmée par l’arrêt de la Cour de cassation du 10 janvier 2018, a-t-elle constitué une restriction injustifiée au droit d’accès de la requérante à un tribunal ( Kalogeropoulou et autres c. Grèce et Allemagne (déc.), n o 59021/00, 12 décembre 2002 et Manoilescu et Dobrescu c. Roumanie et Russie (déc.), n o 60861/00, 3 mars 2005) ? 3. Le droit de la requérante au respect de ses biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 a-t-il été respecté en l’espèce ( Kalogeropoulou et autres c. Grèce et Allemagne (déc.), précité, et Manoilescu et Dobrescu c. Roumanie et Russie (déc.), précité) ?