1ra-939/2019 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-939/2019 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-939/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

judecând fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

avocatul Sandu Stela în numele părții vătămate Liubinschi Valentin și de către

avocații Țmocno Ina și Zamfir Pavel în numele inculpatului, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Drochia (sediul Rîșcani) din 23 august 2018 și a

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 februarie 2019, în cauza

penală în privința lui

Duminică Artur xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 20.12.2017 - 23.08.2018;

Instanța de apel: 13.09.2018 - 06.02.2019;

Instanța de recurs: 28.03.2019 – 29.10.2019.

A C O N S T A T A T:

Duminică Artur a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (3)

lit. a) Cod penal, la 4 (patru) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 (trei) ani.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 3 (trei) ani.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată

Liubinschi Valentin, fiind dispusă încasarea din contul lui Duminică Artur în

beneficiul lui Liubinschi Valentin a sumei de 6514,27 (șase mii cinci sute

paisprezece) lei, 27 bani, cu titlu de prejudiciu material suportat în rezultatul

infracțiunii, suma de 10000 (zece mii) lei, cu titlu de prejudiciu moral și suma de

5000 (cinci mii) lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

Solicitarea procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor judiciare în

sumă de 1054,27 (una mie cincizeci și patru ) lei, 27 bani, a fost respinsă ca

1

neîntemeiată.

Duminică Artur, fără a deține permis de conducere, la 27 august 2017,

aproximativ la ora 18:25, acționând intenționat și conștientizând caracterul

social periculos al acțiunii de conducere a mijlocului de transport fără permis de

conducere și al consecințelor care pot surveni, contrar prevederilor pct. 10

alin. (2) lit. a) al Regulamentului Circulației Rutiere, în conformitate cu care

„persoana care conduce un autovehicul trebuie să posede și la cerința

lucrătorului de poliție, este obligat să înmâneze pentru control permisul de

conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria din care face parte

autovehiculul condus”, aflându-se în xxxxx, a urcat la volanul automobilul model

„Hyundai H 200” n/î xxxxx și se deplasa pe drumul central din sat.

Deplasându-se în direcția ieșirii din sat spre xxxxx, nu a ținut cont de

situația rutieră, dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase, starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii, nu a

respectat regimul de viteză, circumstanțe în care, intenționând să facă manevra

la stânga, nu a cedat trecerea motocicletei conduse de către

cet. Liubinschi Valentin, care se deplasa regulamentar din sens opus, după care

unitățile de transport s-au tamponat.

În rezultatul accidentului rutier, lui Liubinschi Valentin, conform

raportului de expertiză judiciară nr. 169 D din 06 octombrie 2017, i-au fost

cauzate leziuni corporale care corespund categoriei vătămărilor corporale grave,

periculoase pentru viață.

Astfel, Duminică Artur, prin acțiunile sale a încălcat prevederile art. 10

alin. (2) lit. a), art. 45 alin. (1) lit. b), c), d), art. 40 alin. (1) lit. a) al Regulamentului

Circulației Rutiere aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009,

care prevăd că persoana care conduce un vehicul trebuie să posede permisul de

conducere pe numele său, valabil pentru categoria din care face parte vehiculul

condus, conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de

viteză stabilită, ținând permanent seama de dexteritatea în conducere care i-ar

permite să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii, situația rutieră, înaintea virării la stânga sau

întoarcerii, conducătorul de vehicul trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care

vin din sens opus și urmează să se deplaseze înainte sau la dreapta - încălcări

care sunt în legătură cauzală directă cu producerea accidentului rutier și

consecințele survenite.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal, încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență vătămarea

gravă a integrității corporale.

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Duminică Artur să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264

alin. (3) lit. a) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

2

deschis, cu privarea de dreptul de conduce mijloace de transport pe termen de

4 ani, cu admiterea integrală a acțiunii civile înaintate de către partea vătămată

Liubinschi Valentin.

În motivarea apelului a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului

Duminică Artur contravine principiului individualizării pedepsei.

În opinia acuzării, prima instanță nu a atras atenția la chestiuni care au

importanță pentru soluționarea corectă a cauzei, astfel, la f.d. 79 este anexat

cazierul contravențional în privința lui Duminică Artur, conform căruia ultimul

de 2 ori a fost tras la răspundere contravențională conform prevederilor art. 231

alin. (2) Cod contravențional, pentru conducerea mijlocului de transport fără

permis de conducere.

La fel, nu s-a atras atenția asupra faptului că automobilul condus de

Duminică Artur nu trecuse revizia tehnică și nu avea polița de asigurare

obligatorie, ceea ce denotă faptul că ultimul conducea un mijloc de transport,

despre care nu se știa care este starea tehnică și dacă este posibilă exploatarea

acestuia fără a pune în pericol alți participanți la traficul rutier.

contestat sentința cu apel, solicitând casarea integrală a acesteia cu rejudecarea

cauzei și emiterea unei noi hotărâri, conform căreia să fie exclusă aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal și admiterea integrală a acțiunii civile înaintată de

partea vătămată.

În motivarea apelului a invocat, că acțiunile cet. Duminică Artur au fost

calificate și apreciate de instanță superficial, deși cazul este unul de rezonanță.

Instanța de judecată a lăsat fără apreciere circumstanța agravantă prevăzută de

art. 77 alin. (1) lit. b) Cod penal, provocarea prin infracțiune a unor urmări grave,

ceea ce a dus la emiterea unei sentințe ilegale, or, leziunile corporale grave

suferite de Liubinschi Valentin în urma accidentului rutier necesită tratament

costisitor și recuperare medicală, însă durerile vor persista și pe viitor.

Relevă, că deși prima instanță a făcut referire la prevederile art. 75 Cod

penal, a aplicat o pedeapsă prea blândă, care nu poate fi considerată echitabilă

cu fapta care a dus la vătămările corporale grave cu care s-a ales

Liubinschi Valentin.

Consideră că recunoașterea vinei și căința sinceră nu sunt circumstanțe

atenuante pentru a se aplica prevederile art. 90 Cod penal.

Mai remarcă, că prima instanță neîntemeiat a redus cuantumul

prejudiciului moral, or, partea vătămată suportă și în continuare dureri imense,

dat fiind faptul că și în prezent urmează să fie internat în spital pentru a urma un

tratament de lungă durată, aceste emoții negative afectându-i enorm starea

interioară.

În urma accidentului lui Liubinschi Valentin i-a fost stabilit grad de

invaliditate, necesitând a fi îngrijit de cineva pentru tot parcursul vieții, deși are

o vârstă de doar 20 de ani.

Consideră că prima instanță a dat o estimare incorectă situației de fapt și a

micșorat cuantumul prejudiciului moral de la 100000 lei până la suma de 10000

3

lei, or, instanțele judecătorești la determinarea mărimii compensației pentru

prejudiciul moral, trebuie neapărat să i-a în considerație atât aprecierea

subiectivă privind gravitatea cauzării suferințelor psihice sau fizice părții

vătămate, cât și datele obiective care certifică acest fapt, îndeosebi importanța

vitală a drepturilor personale nepatrimoniale și a bunurilor (viața, sănătatea,

libertatea, inviolabilitatea locuinței, secretul personal și familial, onoarea,

demnitatea și reputația profesională etc); nivelul (gradul) suportării de către

persoana vătămată a suferințelor psihice sau fizice (lipsirea de libertate,

pricinuirea vătămării corporale, decesul persoanelor apropiate (rudelor),

pierderea sau limitarea capacității de muncă etc.).

Susține că instanța de judecată neîntemeiat a indicat că inculpatul

manifestă căință, deoarece acesta nu s-a interesat de starea sănătății părții

vătămate, deși Liubinschi Valentin este într-o stare gravă care necesită tratament

costisitor pe timp îndelungat și rămâne a fi invalid pentru tot restul vieții.

au fost admise apelurile cu casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui

Duminică Artur, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 4 (patru) ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de

conduce mijloace de transport pe termen de 3 (trei) ani.

A fost admisă acțiunea civilă înaintată de partea vătămată

Liubinschi Valentin în latura prejudiciului moral, cu încasarea de la

Duminică Artur în beneficiul lui Liubinschi Valentin a sumei de 50000 lei.

În rest, dispozițiile sentinței au fost menținute.

5.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că instanța

de fond la stabilirea pedepsei în privința inculpatului Duminică Artur nu a

acordat deplină eficiență principiilor generale de aplicare a pedepsei consfințite

în art. 61 alin. (2) Cod penal, precum și nu a ținut cont de criteriile generale de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 75 Cod penal, de circumstanțele

cauzei stabilite, îndeosebi în partea ce ține de modalitatea individualizării

pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de fond.

În opinia instanței de apel, prima instanță nemotivat, contrar prevederilor

art. 394 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, a aplicat prevederile art. 90 Cod

penal, ca rezultat stabilind o pedeapsă prea blândă în raport cu faptele

infracționale stabilite ca dovedite, care nu este suficientă pentru corectarea

vinovatului, nu este în corespundere cu împrejurările cauzei, normele legale, nu

este echitabilă și nu va atinge scopurile pedepsei.

Instanța de apel a conchis că prima instanță nu a ținut cont de gradul de

pericol social al faptelor comise de inculpat, care a comis infracțiunea legată de

conducerea mijlocului de transport de către o persoană care nu deține permis de

conducere, anterior fiind stabilit vinovat în comiterea contravențiilor privind

conducerea mijlocului de transport fără permis de conducere (f.d. 79 vol.I), la fel

inculpatul s-a eschivat de la organul de urmărire penală, fiind anunțat în căutare,

4

cât și de la prezentare în instanța de apel.

În afară de aceasta instanța de apel a ținut cont și de atitudinea

inculpatului, care deși a recunoscut vina în faptele comise, nu a luat măsuri

pentru repararea prejudiciului cauzat părții vătămate, nu a restituit părții

vătămate nici prejudiciul stabilit spre recuperare prin sentință, ținând cont de

vătămarea gravă a integrității corporale a părții vătămate.

Astfel, instanța de apel a conchis că pentru faptele comise inculpatul

urmează să ispășească real pedeapsa închisorii, categoria acestei pedepse la caz

fiind în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările și modul de

comitere a infracțiunilor - de către inculpat au fost încălcate regulile de securitate

a circulației, ce s-a soldat cu tamponarea motocicletei conduse de

Liubinschi Valentin; starea de pericol creată pentru partea vătămată, care în

urma accidentului i-a fost cauzată o vătămare gravă; motivul săvârșirii

infracțiunii și scopul urmărit privind conducerea mijlocului de transport fără

permis de conducere.

Din considerentele enunțate instanța de apel a conchis, că concluzia

instanței referitor la aplicarea art. 90 Cod penal față de inculpat este eronată.

5.2. Referitor la repararea prejudiciului material cauzat prin infracțiune

părții vătămate, instanța de apel a reținut că dispozițiile sentinței în această

latură sunt întemeiate, nefiind necesară modificarea soluției în acest sens.

Invocarea suportării cheltuielilor suplimentare de către partea vătămată

anume în legătură cu acțiunile inculpatului nu a fost probată, astfel că în latura

dată cerințele apărării au fost respinse.

5.3. În ce privește cerința de reparare a prejudiciului moral, instanța de

apel a considerat, că instanța de fond eronat a apreciat caracterul și suferințele

psihice suportate de către partea vătămată Liubinschi Valentin în urma faptei

infracționale a inculpatului Duminică Artur.

Astfel, suma de 10000 lei apreciată de către prima instanță cu titlu de

reparare a prejudiciului moral, nu este proporțională cu urmările prejudiciabile

de ordin moral ale faptei ilicite descrise și cu suferințele produse părții vătămate.

Cu referire la prevederile art. 219 alin. (2) pct. 4), alin. (4), 220 alin. (2), (3)

Cod de procedură penală, art. 1410 alin. (1), (5), 1398 alin. (1), 1418 alin. (1),

1423 alin. (1) Cod civil, instanța de apel a menționat că Liubinschi Valentin fiind

tamponat de către automobilul condus de Duminică Artur, în urma accidentului

rutier provocat de către ultimul prin încălcarea regulilor circulației rutiere, a

primit vătămări sub formă de leziuni corporale, care se califică la vătămare

corporală gravă, periculoasă pentru viață.

Instanța de apel a menționat, că potrivit copiei legitimației eliberate de

CNAS pe numele lui Liubinschi Valentin, ultimului i-a fost stabilit gradul de

invaliditate (f.d. 75 vol.II), nu este apt de muncă și nu se poate întreține singur.

Considerând că cuantumul despăgubirilor morale retribuite părții

vătămate urmează a fi mărit, instanța de apel a reținut că partea vătămată este

nevoită să urmeze tratament medical, să fie îngrijită de o persoană plătită,

creându-i o stare de stres, de neputință. Datorită durerilor fizice pe care le-a

5

suportat în timpul internării în instituția medicală, partea vătămată a suportat

stare de stres, insomnie, nervozitate, inferioritate față de semenii săi, inhibare,

iritare și alte stări negative care-l determină pe ultimul să privească viața altfel

ca până acum, din păcate ultimul nu mai este atât de entuziasmat de viață ca până

la producerea accidentului și culmea este că suferințele psihice nu i-au capăt aici

pentru că se află încă internat în instituția medicală, iar după externare îl

așteaptă un tratament costisitor și de lungă durată, fapte care iarăși nu-i vor

permite de a-și desfășura viața cotidiană în regimul avut de până la accidentul

produs, circumstanțe care influențează negativ asupra stării sale psihice.

La fel recuperarea totală a părții vătămate este imposibilă, care a suportat

un stres psihologic intens, intervenția medicală creează suplimentar trăiri

morale negative. Starea fizică de după accident îi cauzează un sentiment

permanent de neliniște, disconfort și incertitudinea cu privire la viitor, pierderea

speranței în viață, fiind de mai mult timp într-o stare de depresie clinică

profundă, iar inculpatul nu a recuperat prejudiciul cauzat.

Instanța de apel a considerat că este evident că partea vătămată

Liubinschi Valentin, în urma acțiunilor inculpatului a suportat suferințe psihice

și fizice în urma leziunilor grave suportate ca urmare a acțiunilor inculpatului,

fiindu-i afectată viață personală și socială, fiind limitat considerabil în

posibilitatea de a fi un membru activ al societății și a-și realiza în măsură deplină

posibilitățile conferite prin însăși existența sa, posibilități pe care le-a avut până

la cele întâmplate în urma accidentului rutier produs, astfel că părții vătămate

i-a fost cauzată daună morală, ce presupune necesitatea unei compensații, în

acest sens admițând parțial pretențiile părții vătămate, cu încasarea de la

inculpat a sumei de 50000 lei în folosul părții vătămate.

5.4. Instanța de apel a considerat nefondate afirmațiile invocate de

apărarea inculpatului în referința adusă la apelurile declarate pe caz privind

menținerea pedepsei aplicate de instanță de fond, fiind cu caracter de declarație

în circumstanțele stabilite pe caz.

La fel nu au fost reținute nici afirmațiile ce țin de enunțarea explicațiilor

oferite în Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 09 octombrie 2006

nr. 9 „Cu privire la aplicarea de către instanțele de judecată a legislației ce

reglementează repararea prejudiciului moral”, care a fost abrogată prin

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 19 din

16 octombrie 2017.

Instanța de apel a respins afirmațiile apărării inculpatului precum că

Duminică Artur a recuperat părții vătămate bani în mărime totală de 12261 lei,

că sora inculpatului Duminică Paulina o perioadă a avut grijă de partea vătămată

Liubinschi Valentin, circumstanțe care sunt recunoscute de partea vătămată,

doar că aceste cheltuieli nu sunt incluse în prejudiciul solicitat și încasat de

instanță de fond, care a rămas nerecuperat, totodată partea vătămată a declarat

că a avut nevoie de îngrijire timp îndelungat, fiind imobilizat la pat, perioadă când

inculpatul nu l-a ajutat și nu a fost receptiv, deși partea vătămată a avut de suferit

anume ca urmare a acțiunilor inculpatului, care de altfel nu a conștientizat

6

pericolul social al faptelor sale.

Afirmațiile apărării inculpatului privind beneficierea victimei de

Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, au fost respinse de

către instanța de apel, deoarece cheltuielile pretinse de partea vătămată sunt

altele decât cele prevăzute de programul enunțat.

La fel, au fost criticate și afirmațiile că partea vătămată Liubinschi Valentin

la momentul accidentului, după cum reiese din materialele dosarului și expertiza

toxico medico-legală, avea în sânge o concentrație de alcool etilic 0,79 g,

deoarece, în sensul dat, această situație nu poate fi incriminată părții vătămate,

vinovat în accidentul rutier produs fiind anume inculpatul Duminică Artur.

a indica un temei concret pentru declararea recursului din cele conținute la

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, contestă hotărârile instanțelor de fond

cu recurs ordinar, solicitând casarea acestora cu rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care lui Duminică Artur să-i fie aplicată

pedeapsa maximă cu închisoare prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal și

admiterea integrală a acțiunii civile.

În argumentarea recursului invocă dezacordul cu pedeapsa stabilită

inculpatului, considerând că instanța de apel nu a ținut cont de gradul de pericol

social al faptei comise de inculpat, prin acțiunile sale social periculoase

intenționate inculpatul Dumincă Artur a comis o infracțiune legată de

conducerea mijlocului de transport de către o persoană care nu deține permis de

conducere, anterior acesta fiind stabilit vinovat în comiterea contravențiilor

privind conducerea mijlocului de transport fără permis de conducere, la fel

inculpatul s-a eschivat de la organul de urmărire penală, fiind anunțat în căutare,

cât și de prezentarea în instanța de apel.

De asemenea urma a fi luată în considerație și atitudinea inculpatului, care

deși a recunoscut vina sa în faptele comise, nu a conștientizat până la capăt

urmările prejudiciabile ale faptelor comise și nu a luat măsuri pentru repararea

prejudiciului cauzat părții vătămate, care timp îndelungat a urmat tratament

medical staționar, fiind țintuit la pat și fiind necesară îngrijirea ultimului de terțe

persoane, totodată ca rezultat al acțiunilor inculpatului victima fiind încadrată în

gradul doi de invaliditate.

Totodată, inculpatul nu a restituit părții vătămate nici prejudiciul stabilit

spre recuperare.

Cu referire la prevederile art. art. 1398 alin. (1), 1423 Cod civil, recurentul

menționează, că instanța de apel nu a luat în considerație faptul că trebuie să

existe o proporționalitate între suferințele provocate, care, deși nu pot fi

cuantificate, trebuie estimate, raportat la vârsta victimei și alte particularități ale

acesteia de către instanță, iar instanțele de fond au dat o estimare incorectă a

situației de fapt.

Sub aspectul suferințelor psihice ce le-a suferit cet. Liubinschi Valentin

acestea s-au manifestat prin sentimentul de rușine, teamă, neajutorare, umilință,

inferioritate, disconfort general, insatisfacție, etc.

7

La momentul actual cet. Liubinschi Valentin suportă în continuare dureri

imense, are emoții negative afectându-i enorm starea interioară lăsându-i

consecințe considerabile. Liubinschi Valentin în urma accidentului a căpătat grad

de invaliditate, având doar vârsta fragedă de 20 de ani.

Subliniază, că, suma de 50000 lei încasată de către instanța de apel nu este

proporțională cu urmările prejudiciabile de ordin moral ale faptei ilicite descrise

și cu suferințele produse părții vătămate.

pct. 6) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței de apel cu recurs

ordinar, solicitând casarea totală a acesteia.

pct. 6), 7), 10) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței de apel cu

recurs ordinar, solicitând casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în

instanța de apel sau cu casarea deciziei instanței de apel în partea individualizării

pedepsei penale cu menținerea în această parte a sentinței primei instanțe.

În argumentarea recursului menționează, că în materialele cauzei penale

lipsesc date privind respectarea de către procuror a termenului de 15 zile de

declarare a apelului. Or, apelul avocatului reprezentantului părții vătămate a fost

declarat la 03 septembrie 2018, cauza penală a fost pusă pe rol în instanța de apel

la 12 septembrie 2018, iar mențiunea înmânării procurorului copiei apelului

declarat de avocatul părții vătămate nu se atestă, astfel, fiind omis termenul de

15 zile stabilit de lege.

Totodată, copia apelului procurorului a fost înmânată numai avocatului

părții vătămate, fapt confirmat prin mențiunea acesteia de pe verso-ul apelului

și datată cu 17 octombrie 2018, iar părții apărării acest apel nu a fost prezentat

(sau cel puțin lipsește mențiunea înmânării).

Menționează, că în decizia instanței de apel greșit a fost indicat, că cauza

penală a fost judecată conform procedurii prevăzute de art. 3641 Cod de

procedură penală.

Ca urmare, în decizia instanței de apel sunt expuse argumentele invocate

de către avocatul părții vătămate și procuror, dar nicidecum nu redă

circumstanțele de drept: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă

infracțiunea a fost corect calificată; dacă normele de drept procesual, penal,

administrativ ori civil au fost corect aplicate.

La fel, în decizia recurată nu se conțin motivele de respingere a

argumentelor părții apărării, ceea ce constituie violarea art. 6 § 1 CEDO.

La capitolul individualizării pedepsei penale apărarea consideră că prima

instanță corect a individualizat pedeapsa inculpatului, motivându-și soluția prin

faptul, că ultimul a recunoscut culpabilitatea, se căiește în cele comise, este

pentru prima oară pe banca acuzaților, în fond se caracterizează pozitiv

(caracteristica se anexează), a întreprins măsuri de recuperare parțială a

prejudiciului cauzat prin fapta comisă.

La rândul său, instanța de apel a statuat două poziții diametral opuse, mai

întâi la pct. 15 din decizie indicând că „..o pedeapsă prea aspră generează apariția

8

unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce

poate duce la consecințe contrare scopului urmărit…”, ca mai apoi în pct. 17 al

aceleiași decizii să-i stabilească inculpatului o pedeapsă cu executare reală.

Consideră că poziția contradictorie a instanței de apel vizavi de pedeapsa

aplicată inculpatului contravine prevederilor art. art. 414 alin. (1), 417 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală.

Totodată, la individualizarea pedepsei inculpatului instanța de apel nu a

luat în calcul lipsa circumstanțelor agravante, precum și faptul, că partea

vătămată de asemenea a încălcat Regulile de circulație rutieră și legea penală -

deși avea permis de conducere a motoretei, la momentul accidentului rutier

acesta era în stare de ebrietate avansată și a depășit viteza de circulație (a se

vedea concluziile Raportului de expertiză judiciară nr. 674 din

15 septembrie 2017).

Este de opinia, că deși instanța de apel a făcut referire la prevederile

art. art. 61, 75 Cod penal, nu le-a analizat sau aplicat în funcție de circumstanța

atenuantă, persoana și caracteristica lui Duminică Artur, condițiile de viață ale

acestuia și, nu în ultimul rând, nu a motivat de ce anume pedeapsa închisorii este

una adecvată, care va contribui la corectarea și reeducarea vinovatului. Or, lipsa

de motivare adecvată a cerințelor legii într-o hotărâre judecătorească, afectează

grav respectarea garanțiilor procedurale la un proces echitabil.

Consideră că pedeapsa închisorii aplicată de instanța de apel este prea

aspră și nu va contribui la reeducarea inculpatului, pe când o pedeapsă cu

suspendare va fi mai benefică pentru inculpat, îl va reintegra în societate, alături

de familie, copil, acesta urmând să muncească pentru compensarea prejudiciului

cauzat prin infracțiune.

Mai relevă apărarea, că instanța de apel nu a justificat și motivat soluția

privind cuantumul prejudiciului moral încasat și în acest sens, soluția dată de

instanța de fond este una echitabilă și adecvată circumstanțelor cauzei.

În acest sens, cu referire la prevederile art. 1423 Cod civil, art. 219 alin. (4)

Cod de procedură penală, evidențiază, că partea vătămată nu a justificat în nici

un mod suportarea unor suferințe psihice considerabile care ar justifica

compensarea acestora (în cuantum de 100000 lei solicitate de apelanți, dar și cea

de 50000 lei atribuită de instanță), aceasta nu și-a pierdut speranța de viață,

onoarea sau nu a justificat eventual suportarea cărorva suferințe psihice.

Remarcă recurentul, că instanța de apel nu a ținut cont de practica CEDO

privitor la modul de încasare a prejudiciului moral. Or, potrivit jurisprudenței

CEDO, scopul satisfacției echitabile este exclusiv acela de a-i acorda

reclamantului o reparațiune pentru prejudiciul pe care acesta l-a suferit, ce

constituie o consecință a încălcării constatate, cum ar fi spre exemplu în cauza

Selcuk și Asker c. Turciei, § 106. În acest mod o condiție de bază pentru acordarea

despăgubirii într-un anumit cuantum este suportarea prejudiciului, or, partea

vătămată nu a demonstrat în nici un mod că prejudiciul solicitat de acesta este de

100000 lei.

În unele cauze, însăși recunoașterea vinovată a persoanei care a comis

9

infracțiunea reprezintă o satisfacție echitabilă care exclude necesitatea acordării

cărorva despăgubiri morale victimei.

Mai face referire apărarea și la practica Curții Supreme de Justiție,

considerând că soluția instanței de apel a fost luată fără a se reține un raport de

cauzalitate dintre infracțiunea săvârșită și prejudiciul reclamat.

declarate, pledând pentru inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit neîntemeiate.

Cu referire la criticile aduse deciziei instanței de apel la capitolul

individualizării pedepsei, acuzatorul de stat menționează că instanța de fond

și-a motivat just soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor

art. art. 61, 75 Cod penal. Relevă că în cazul săvârșirii unei infracțiuni, instanța

de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis această infracțiune,

având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective,

ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea

felului, duratei ori a cuantumului pedepsei. Pedeapsa aplicată inculpatului

trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată, capabilă să restabilească

echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit

art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului

penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială. Categoria și

termenul de pedeapsă se stabilește în dependență de circumstanțele atenuante

și agravante, prevăzute de art. 76-77 Cod penal, precum și de efectele acestora

prescrise în art. 78 Cod penal.

În opinia acuzatorului de stat, aceste criterii generale și speciale privind

individualizarea pedepsei au fost valorificate de instanța de fond.

Totodată, cu referire la dezacordul recurenților în partea soluționării

acțiunii civile, procurorul consideră că soluția instanței de apel, este corectă și

corespunde exigențelor legale.

În concluzie, acuzatorul de stat susține că decizia instanței de apel

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care

instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o

motivare conformă rigorilor și exigențelor art. 6 CțEDO.

9.1. Avocatul Zamfir Pavel în numele inculpatului a depus referință asupra

recursului declarat de către avocatul Sandu Stela în numele părții vătămate,

pledând pentru respingerea acestuia ca fiind nefondat.

Accentuează apărarea, că inculpatul Duminică Artur și-a recunoscut

vinovăția, prejudiciul material a fost recuperat integral, fapt confirmat prin

înscrisurile anexate.

La fel, susține că a fost recuperat și prejudiciul moral stabilit de către

instanța de fond, în acest sens fiind anexată recipisa.

motivele invocate, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursurile declarate de avocații Țmocno Ina și Zamfir Pavel în numele

inculpatului, urmează a fi admise, iar cel declarat de avocatul Sandu Stela în

10

numele părții vătămate Liubinschi Valentin, urmează a fi respins, din

următoarele considerente.

10.1. Cu referire la recursul declarat de avocatul Sandu Stela în numele

părții vătămate Liubinschi Valentin.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța respinge recursul ca inadmisibil.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent, or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Colegiul penal atestă, că deși recurentul nu a indicat concret un temei de

drept din cele 16 conținute în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, pentru

declararea recursului, din conținutul argumentelor formulate se atestă că

criticile aduse sub aspectul soluționării acțiunii civile și individualizării pedepsei

penale se subscriu temeiurilor de casare prevăzute la pct. 6), 10) alin. (1) al

normei precitate, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel, în cazurile când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția sau când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Așadar, cu referire la dezacordul recurentului privind soluționarea de

către instanța de apel a cerinței privind repararea prejudiciului moral, Colegiul

penal constată netemeinicia pretențiilor formulate, din considerentul că instanța

de apel a argumentat detaliat determinarea cuantumului acestor pretenții în

dependență de criteriile referitoare la consecințele negative suferite de către

partea vătămată în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura

în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării.

Astfel, instanța de recurs constată corectitudinea determinării

cuantumului prejudiciului moral încasat din contul inculpatului Duminică Artur

în beneficiul părții vătămate, Liubinschi Valentin în mărime de 50000 lei, care a

fost apreciat în concordanță cu principiul răspunderii civile delictuale, care

impune repararea integrală, reală și efectivă a daunelor morale cu luarea în

considerare a urmărilor faptei asupra integrității corporale și sănătății părții

vătămate, a naturii și duratei acestora.

Nu pot fi reținute argumentele recurentului prin care se solicită admiterea

integrală a pretențiilor privind repararea prejudiciului moral, or, în acest sens

11

ținând cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de

recurs accentuează că repararea prejudiciului moral nu trebuie să tindă la o

îmbogățire fără justă cauză, cu atât mai mult că condamnarea inculpatului

Duminică Artur, constituie în sine o satisfacție pentru partea vătămată.

La același segment, instanța de recurs face referire și la practica judiciară

autohtonă potrivit căreia în materia despăgubirilor, materiale sau morale, nu

există temei de casare care să îngăduie instanței de recurs să reaprecieze

cuantumul acțiunii civile.

În recurs nu se poate solicita reactualizarea despăgubirilor cuvenite,

stabilite de instanța de fond.

Având în vedere că instanța de apel s-a expus detaliat în privința cerințelor

părții vătămate referitor la acțiunea civilă înaintată, Colegiul penal conchide că

soluția adoptată la acest aspect este corectă, nefiind necesară o reiterare a

argumentelor care au fundamentat soluția respectivă, însușind-o pe deplin.

În ceea ce ține de solicitarea recurentului cu privire la aplicarea pedepsei

maxime cu închisoarea inculpatului Duminică Artur, Colegiul penal o consideră

neîntemeiată, urmând detaliat la acest aspect să se expună în contextul

examinării recursurilor avocaților Țmocno Ina și Zamfir Pavel în numele

inculpatului.

Față de considerentele menționate, instanța de recurs concluzionează că

nu există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de avocatul

Sandu Stela în numele părții vătămate Liubinschi Valentin și potrivit legii se

impune respingerea acestuia.

10.2. Cu referire la recursurile ordinare declarate de către avocații

Țmocno Ina și Zamfir Pavel în numele inculpatului.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul, să

caseze parțial hotărârea atacată și să mențină hotărârea primei instanțe, când

apelul a fost greșit admis.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept,

care au dus la adoptarea unei hotărâri nemotivate și contradictorii, totodată,

verificându-se dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea

atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

În sensul prevederilor art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

12

prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe

noi prezentate instanței de apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Din conținutul acelorași norme este de înțeles, că instanța de apel, urma să

soluționeze paralel cu starea de fapt și chestiunile de drept, inclusiv: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual

penal, au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar fi constatat încălcări ale

prevederilor legale referitor la ele, hotărârea primei instanțe urma a fi desființată

cu rejudecarea cauzei.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărârile

pronunțate de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt,

cât și în drept, în corespundere cu prevederile legislației în vigoare. Necesită a se

avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea superficială

sau motivarea în termeni vagi – evazivi, reprezintă motiv de casare.

După cum rezultă din conținutul recursurilor declarate de partea apărării,

recurenții au invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6),

7), 10) Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în cazurile când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, când apelul a fost introdus tardiv sau când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal lărgit, verificând legalitatea deciziei instanței de apel sub

aceste aspecte, constată că această instanță, la examinarea apelului, nu a

respectat întru totul prevederile art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel că hotărârea atacată, în partea soluționării chestiunii

privind individualizarea pedepsei penale, nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția

Prin urmare, temeiurile invocate de apărare și-au găsit confirmare în cauza

dată, ceea ce duce la casarea parțială a deciziei instanței de apel, în partea

individualizării pedepsei aplicate inculpatului, deoarece sub acest aspect apelul

procurorului a fost greșit admis, urmând ca în această parte să fie menținută

sentința primei instanțe.

Așadar, după cum s-a constatat din materialele cauzei, admițând apelurile

declarate de către procuror și de către avocatul părții vătămate, instanța de apel

a casat parțial sentința primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Duminică Artur, recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal,

i-a fost stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

deschis, cu privarea de dreptul de conduce mijloace de transport pe termen de 3

ani.

Ajungând la concluzia excluderii prevederilor art. 90 Cod penal, potrivit

cărora prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii

stabilite inculpatului Duminică Artur pentru perioada de probațiune de 3 ani,

13

instanța de apel pe de o parte a indicat la concluzia că „..o pedeapsă prea aspră

generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de

neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit…”,

însă ulterior, în textul aceleiași hotărâri, a menționat că inculpatul urmează să

execute real pedeapsa într-un penitenciar de tip deschis.

Prin urmare, la aspectul individualizării pedepsei penale instanța de apel a

pronunțat o hotărâre contradictorie, fără a ține cont de toate circumstanțele în

care a fost săvârșită infracțiune, fără a valorifica pe deplin criteriile generale și

speciale privind individualizarea pedepsei conform prevederilor art. art. 61, 75

Cod penal.

Potrivit principiului individualizării pedepsei penale (art. 7 Cod penal) în

coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate la art. 75

alin. (1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luând în considerare

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor

comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile,

circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se cont de

influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

acestuia, cât și a altor persoane.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare

în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale,

ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține că, persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Totodată, după caz, instanța este în drept să aplice și prevederile Părții

Generale a Codului penal, inclusiv și ale art. 90 Cod penal, în cazul în care nu sunt

careva impedimente.

Sub aspectul prevederilor legale enunțate, Colegiul statuează că pedeapsa

este echitabilă atunci când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale

drepturilor sale, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este

suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor

victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Mai mult, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a

contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către

condamnat, precum și de alte persoane.

14

Practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea aspră generează

apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege,

fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

De asemenea, o pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu

este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de

evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului

din Codul penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul.

Doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând

seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului,

duratei ori a cuantumului pedepsei.

Colegiul penal amintește că raționamentul de aplicare a prevederilor

art. 90 Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia până la

săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în

fazele de urmărire penală și de judecare a cauzei, cum vinovatul își apreciază

fapta social periculoasă încă de la momentul descoperii ei cum ar fi: conduita

bună a infractorului; stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii

sau pentru a repara paguba pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată,

într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu

periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale

infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale

ale infractorului;

- conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială

etc.

Față de considerentele menționate, Colegiul penal conchide, că instanța de

apel, la stabilirea pedepsei inculpatului nu a ținut cont de toate circumstanțele

relevante în care a fost săvârșită infracțiunea, or, partea vătămată de asemenea

a încălcat Regulile de circulație rutieră, întrucât conform Raportului de expertiză

judiciară nr. 674 din 15 septembrie 2017, în sângele părții vătămate

Liubinschi Valentin preluat la data comiterii infracțiunii, s-a depistat alcool etilic

în cantitate de 0, 67%, echivalentul a 0,67 g/l (f.d. 37-38, vol.I), iar potrivit

practicii judiciare această circumstanță poate fi luată în considerație la

15

individualizarea pedepsei inculpatului.

Contrar concluziilor contradictorii ale instanței de apel în care se

accentuează necesitatea înăspririi pedepsei lui Duminică Artur în legătură cu

urmările survenite în urma accidentului, se atestă că prima instanță corect a ținut

cont de faptul că inculpatul Duminică Artur a săvârșit o infracțiune, care face

parte din categoria infracțiunilor grave, de lipsa circumstanțelor agravante,

precum și prezența circumstanței atenuante – recunoașterea integrală a

vinovăției, este căsătorit, la locul de trai se caracterizează pozitiv, la evidența

medicului narcolog sau psihiatru nu se află, a restituit prejudiciul material și

moral dispus spre încasare de către prima instanță.

Având în vedere cele constatate, instanța de recurs reține, că pedeapsa

stabilită de prima instanță este una echitabilă faptelor săvârșite de inculpatul

Duminică Artur, deoarece își va atinge scopurile și va duce la restabilirea echității

sociale, corectarea acestuia, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât de către

inculpat cât și de alte persoane.

Mai mult, inculpatului i-a fost stabilită și pedeapsa complementară sub

formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 3 ani, ceea ce de asemenea va contribui la corectarea inculpatului și

conștientizarea faptelor sale.

Totodată, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, nu poate fi privită ca

fiind o soluție de achitare, deoarece la o potențială încălcare a legislației penale,

se va lua în considerație în mod obligatoriu, inclusiv și pedeapsa stabilită în cauza

de referință.

Față de cele descrise mai sus, Colegiul penal conchide că, prima instanță la

compartimentul individualizării pedepsei a acordat deplină eficiență

prevederilor art. art. 7, 61, 75, 90 Cod penal și just a ajuns la concluzia că,

corectarea și reeducarea inculpatului poate avea loc în condițiile aplicării unei

pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia, motiv pentru care

instanța de recurs conchide că eroarea comisă de instanța de apel urmează a fi

corectată având în vedere că apelul greșit a fost admis, prin casarea parțială a

deciziei instanței de apel în latura penală în partea stabilirii pedepsei cu

menținerea sentinței primei instanțe în această parte.

Distinct de cele relatate, Colegiul penal respinge argumentele formulate de

avocatul Zamfir Pavel sub aspectul temeiului de casare prevăzut de art. 427

alin. (1) pct. 7) Cod de procedură penală, în sensul că apelul procurorului a fost

depus peste termenul prevăzut de lege, or, însăși avocatul în cererea de recurs a

menționat, că apelul avocatului reprezentantului părții vătămate a fost declarat

la 03 septembrie 2018, cauza penală a fost pusă pe rol în instanța de apel la

12 septembrie 2018, iar mențiunea înmânării procurorului copiei apelului

declarat de avocatul părții vătămate nu se atestă, prin urmare argumentul cu

privire la tardivitatea apelului procurorului este declarativ.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

16

D E C I D E :

Se respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către avocatul

Sandu Stela în numele părții vătămate Liubinschi Valentin.

Se admit recursurile ordinare declarate de către avocații Țmocno Ina și

Zamfir Pavel în numele inculpatului, se casează parțial decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 06 februarie 2019, în cauza penală în privința lui

Duminică Artur xxxxx, în latura penală în partea stabilirii pedepsei cu

menținerea în această parte a sentinței Judecătoriei Drochia (sediul Rîșcani) din

23 august 2018 prin care:

Duminică Artur xxxxx a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 4 (patru) ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 (trei) ani.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 3 (trei) ani.

În rest, dispozițiile deciziei contestate se mențin.

Duminică Artur xxxxx urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă în

privința lui nu este aplicată măsura preventivă sub formă de arest sau nu execută

pedeapsa penală în baza altor hotărâri judecătorești.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 28 noiembrie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

17