1ra-1638/2019 — art. 27, 171 alin. 3 lit. a, b CP

1ra-1638/2019 — art. 27, 171 alin. 3 lit. a, b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1638/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

8 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

Mardari Dumitru

Ghervas Maria

judecând, fără participarea părților, recursurile ordinare declarate de inculpat și de

avocatul acestuia, Sandu Daniela și de avocatul Cazacu Dumitru în numele părții

vătămate Moșnoi XXXXX, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului Penal al

Curții de Apel Chișinău din 14 mai 2019, în cauza penală privindu-l pe

MOȘNOI Veniamin XXXXX, născut la

24 martie 1963, originar și domiciliat în

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 04.04.2018 – 05.11.2018;

Instanța de apel: 19.12.2018 – 14.05.2019;

Instanța de recurs: 09.07.2019 – 08.10.2019.

Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul Penal

lărgit

c o n s t a t ă:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 27, 171 alin. (3) lit. a) și b) Cod penal la 12

ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Totodată, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare

în sumă de 4562 lei în folosul statului.

începând cu anul 2014 și până în una din zilele lunii decembrie a anului 2017, dățile

precise nu au putut fi stabilite de organul de urmărire penală, în locuința proprie situată în

XXXXX, având-o în grijă pe XXXXX XXXXX, a.n. XXXXX, care nu avea împliniți 14

ani, acționând cu premeditate în scopul întreținerii cu aceasta a raporturilor sexuale

forțate, atât treaz, precum și în stare de ebrietate alcoolică, în momentele în care

rămâneau în doi, aplicând constrângerea fizică și psihică exprimată prin aplicarea

multiplelor lovituri cu palmele peste suprafața corpului, amenințând-o cu moartea,

1

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și exprima voința dat fiind faptul că se

afla în dependență totală față de el după decesul soției sale în anul 2017, a fost impusă de

mai multe ori să întrețină relații sexuale, fiind dezbrăcată forțat de haine și lingerie de

corp, însă din motive independente de voința acestuia, nu și-a dus intenția până la capăt.

Pe baza stării de fapt expuse supra, acțiunile inculpatului, în drept, au fost încadrate

în baza art. 27, 171 alin. (3) lit. a), b) Cod penal, tentativa de întreținere a rapoartelor

sexuale, săvârșită prin constrângerea fizică și psihică a persoanei, despre care se

cunoștea cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 14 ani și care se afla la îngrijirea

făptuitorului.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către Moșnoi V.,

avocatul Snegur A. în numele inculpatului și de partea vătămată XXXXX.

3.1. Avocatul Snegur A., acționând în interesele inculpatului a solicitat casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță

prin care Moșnoi V. să fie achitat în temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 Cod de procedură

penală din lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii în acțiunile lui.

În argumentarea apelului partea apărării a invocat următoarele:

- în învinuire acuzatorul de stat insistă că inculpatul Moșnoi V. a vrut să o violeze

pe XXXXX, XXXXX, însă din motive independente nu și-a dus scopul până la capăt,

însă care sunt acele motive, procurorul nu le-a indicat, deși instanța urma să stabilească

faptele, care au împiedicat finisarea comiterii infracțiunii la caz, nici procurorul, nici

instanța nu au putut să stabilească aceste fapte, deoarece ele nu există. Asta rezultă din

două probe importante: raport de expertiza psihologică a minorei, unde se indică că

aceasta nu era în stare să-i opună presupusului agresor careva rezistență și a doua probă,

nimeni nu indică că a violul a fost consumat;

- sentința este bazată numai pe declarațiile părții vătămate, de la care aceasta în

ședința de judecată s-a dezis;

- la ultima audiere a victimei, minora practic a fost atacată cu întrebări din partea

instanței, iar grefierul care are statutul separat, nu scria ce spune victima, dar scria ce

dicta președintele ședinței, căruia i s-a creat impresia că numai de cât trebuia sentința de

condamnare;

- partea a solicitat în instanța de apel ascultarea repetată a înregistrării audio a

declarațiilor părții vătămate XXXXX din 31 octombrie 2018 (ultimele minute a ședinței,

întrebări la urmă), unde se vede foarte bine neimparțialitatea judecătorului;

- nu s-a indicat în procesul-verbal concluzia pedagogului că minora a fost audiată în

condiții nefavorabile, cu stres și în gălăgie;

- declarațiile părții vătămate sunt contradictorii;

- pe cazul dat există opinia separată a judecătorului Stratan M. pe care partea

apărării o susține integral.

3.2. Inculpatul Moșnoi V. a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu

emiterea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care dânsul

să fie achitat, din motiv că nu este vinovat de comiterea infracțiunii incriminate.

2

3.3. Partea vătămată XXXXX a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei

potrivit modului prevăzut pentru prima instanță, cu emiterea unei noi hotărâri de achitare

în privința lui Moșnoi V., din următoarele motive:

- din cauza decesului mamei, partea vătămată era în depresie totală, acasă avea mult

de lucru, la școală profesorii îi spuneau că nu va susține examenele și nu știa ce să facă;

- scrisoarea pe care a scris-o cu colega Cătălina a fost o glumă, i-a spus să o rupă și

să nu o dea la nimeni;

- în instanța de judecată a dorit să spună adevărul și a declarat că nu dorește să

vorbească pe această temă, pentru că nu este adevărat ce a scris la poliție, însă avocatul și

procurorul au dat-o afară și i-au spus să spună cum a fost scris prima dată, nimic nu este

adevărat;

- la următoarea ședință a spus adevărul, de judecător era atacată cu întrebări pe care

nu le înțelegea, însă de frică spunea că le înțelege, căci îi dădeau foarte multe întrebări

neclare, dar răspundea ca să o lase în pace;

- nu înțelegea ce înseamnă cuvântul „viol” dar zicea că înțelege;

- calomnia a fost făcută deoarece era în depresie, se simțea singură, avea nevoie de

atenție, niciodată nu i-au fost rupte hainele de cineva;

- tatăl său nu este vinovat și solicită achitarea acestuia.

apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea sentinței de condamnare

fără modificări.

drept se află în concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost statuată de către

instanța de fond, nefiind prezente careva temeiuri de casare a sentinței. În plus, prima

instanță a dat o apreciere corectă probelor și circumstanțelor cauzei penale, examinând

probele administrate prin prisma utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet

și obiectiv, călăuzindu-se de Lege, just concluzionând asupra condamnării inculpatului în

baza art. 27, 171 alin. (3) lit. a), b) Cod penal.

Verificând argumentele invocate în apeluri, instanța a ajuns la concluzia că acestea

sunt nefondate fiind combătute de probele anexate și circumstanțele stabilite în cadrul

cercetării judecătorești în instanța de fond, verificate în cadrul procedurii de examinare a

apelului.

Instanța de fond întemeiat a apreciat critic declarațiile inculpatului, considerându-le

neveridice și date cu scopul evitării răspunderii penale, or, acestea se contrazic prin

întregul sistem de probe cercetate, care combat în întregime versiunea inculpatului, și

anume declarațiile părții vătămate, a martorilor audiați în coroborare cu probele

materiale.

Astfel, deși inculpatul Moșnoi V. în ședință a invocat faptul că totul i-a fost pus la

cale de către Guțu Gh., dirigintele fiicei XXXXX, cu care s-ar afla într-un pretins conflict

din cauza unui teren, instanța de judecată a reținut că careva probe, în acest sens, care să

ateste veridicitatea afirmației, de către apărare nu au fost prezentate.

3

La fel, instanța a apreciat critic declarațiile părții vătămate XXXXX oferite în

ședința de judecată a primei instanțe în cadrul audierii ulterioare, precum și cele oferite în

cadrul ședinței instanței de apel, potrivit cărora, și-a schimbat declarațiile inițiale în care

invoca faptul tentativei de viol din partea lui Moșnoi V., negând cele menționate anterior,

și le consideră necorespunzătoare adevărului, date în scopul eschivării de răspundere

penală a tatălui său.

Modificarea poziției procesuale în cadrul prezentei cauze putându-se explica din

punct de vedere psihologic prin încercarea de a ușura într-un fel poziția procesuală a

inculpatului, cât și din punct de vedere al posibilelor presiuni exercitate asupra sa ținând

cont de specificul infracțiunii incriminate, în legătură cu ce instanța v-a aprecia

declarațiile acesteia date în instanța de judecată ulterior, precum și în instanța de apel, în

mod critic, atitudinea sa oscilantă nu poate influenta situația de fapt stabilită în condiții de

regularitate procedurală anterior sesizării instanței.

Or, după cum a reținut și prima instanță, declarațiile inițiale ale lui XXXXX, de la

urmărirea penală și din instanța de judecată, se confirmă prin celelalte mijloace de probă

administrate, și anume: declarațiile martorilor Guțu Gh., Gulica C., Mîrza D., care au

relatat despre starea de neliniște a părții vătămate în care se afla în ultima perioadă până

la sesizarea poliției; procesul-verbal de examinare a obiectului din 28.02.2018, prin care

se constată că XXXXX a comunicat printr-o foaie de hârtie cu martorul Gulică C. și în

care XXXXX îi destăinuie faptul că a fost violată de o persoană necunoscută și îi vine să

se sinucidă; raportul de expertiză judiciară, potrivit căruia la momentul examinării,

minora manifesta consecințe de traumă psihologică, care se determină prin: neîncredere

în sine, sensibilitate la frustrări, hipervigilență, grad de anxietate sporit, tendințe spre

izolare și neîncredere în mediul social.

Evident că starea sufletească a unei persoane, care are de gând să facă o glumă,

după cum a invocat XXXXX, după ce și-a schimbat declarațiile în instanța de judecată,

nu poate corespunde unei stări descrise supra.

La fel, declarațiile schimbate ale lui XXXXX sunt contradictorii, foarte abstracte,

fără oferirea de detalii care să ateste veridicitatea lor. Astfel, ea a declarat că ar fi fost

pusă la cale de către dirigintele Guțu Gh., care ar fi amenințat-o că-i va pune note

negative, dacă nu-1 va acuza pe tatăl său, însă a omis să releve, când și cum a apărut

această atitudine față de ea a dirigintelui, cum ea a evaluat etc. Evident că dacă la Guțu

Gh. și ar fi apărut un astfel de plan, el nu putea fi realizat spontan. Respectiv, dirigintele

urma să o prelucreze psihologic pentru aceasta o perioadă îndelungată de timp și să o facă

foarte prudent pentru ca eleva să nu-1 denunțe în orice moment conducerii instituției de

învățământ sau poliției. La fel, deja convingând-o pe elevă să-și denunțe tatăl, ei trebuiau

în detalii să stabilească ce să declară la politie, cum să declare, ce stare de spirit să

simuleze etc. Nimic din acestea XXXXX nu a relatat, doar aspecte foarte generale și atât,

precum că dirigintele a impus-o și atât.

De asemenea, prin declarațiile sale suplimentare XXXXX a relatat că a fost impusă

și de vecini să-1 denunțe pe tata, pentru ca ulterior să mai relateze că vecinii asta au

făcut-o după ce tata a fost reținut. Or, în mod normal, XXXXX fiind imediat audiată după

4

începerea urmăririi penale, evident că ea putea fi influențată de vecini ca să spună doar

până la reținerea tatălui și nu după.

Astfel, instanța de apel va prelua concluzia primei instanțe potrivit căreia, toate

aceste împrejurări menționate supra atestă cu certitudine faptul că declarațiile lui

XXXXX, potrivit cărora, n-a avut loc nici un abuz, ea fiind impusă să inventeze, de fapt,

nu sunt veridice și au fost făcute sub influență (fie a fost convinsă că așa e mai bine, fie a

fost amenințată, instanța de judecată neavând posibilitate să stabilească la moment ce

metodă anume a fost utilizată) fie a tatălui său, fie a persoanelor care au acționat în

interesul lui, cu scopul ca inculpatul să evite răspunderea pentru fapta sa.

Mai mult, faptul influențării părții vătămate din partea tatălui sau a altor persoane

care au acționat în interesele lui, de a-și schimba declarațiile, este confirmat prin

declarațiile părții vătămate care a menționat că „(...) A fost contactată de tatăl său din

închisoare, care a amenințat-o că dacă declară adevărul nu va vedea soarele când se

eliberează din închisoare”.

Faptul că inculpatul din penitenciar a sunat-o pe partea vătămată este confirmat

inclusiv de către martorul minor, Moșnoi Vl., care este fratele acesteia și care a declarat

că „(...) A fost sunat o singură dată de tata de la pușcărie, și 1-a rugat să o cheme pe

sora la telefon, i-a dat receptorul lui XXXXX și au discutat”.

Instanța de apel consideră că în situația în care partea vătămată minoră a rămas fără

mamă, tatăl fiind în stare de arest, fiind acasă doar împreună cu fratele minor, dar și din

cauza amenințărilor din partea tatălui său, aceasta a fost determinată să își schimbe

declarațiile.

Din considerentele expuse, instanța de apel a considerat că sunt veridice declarațiile

inițiale oferite de către partea vătămată atât în cadrul urmării penale, cât și în cadrul

ședinței instanței de fond, declarații care urmează a fi puse la baza învinuirii inculpatului

și care coroborează cu cumul de probe și confirmă fără echivoc vinovăția acestuia în

comiterea infracțiunii incriminate.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză judiciară nr. 201834E0646 din

07.05.2018, reieșind din caracterul, dezvoltarea psihofiziologică și intelectuală a

expertizatei XXXXX se determină deplina capacitate de a percepe, memora și reproduce

adecvat circumstanțele cazului cercetat. Dispune de capacitatea analitico-sintetică

funcțională a procesului de gândire și poate aprecia corect specificul situației analizate,

precum și de a face declarații asupra cazului cercetat. Asupra veridicității declarațiilor,

experții psihiatri și psihologi nu se pot expune, deoarece întrebarea nu ține de competența

acestora. Reieșind din caracterul, dezvoltarea psihio-fiziologică și intelectuală a

expertizatei minore XXXXX, declarațiile numitei poartă un caracter reproductiv și nu

sunt determinate de victimizarea sau autoafirmarea acesteia.

Totodată, instanța de recurs a apreciat critic alegațiile părții vătămate XXXXX și în

partea ce ține de existența acțiunilor ilegale de intimidare și presiune psihologică,

săvârșite de către ofițerul de urmărire penală a SUP a IP Nisporeni, Iancu V., admise în

cadrul audierii acesteia, precum și acțiunile ilegale săvârșite de către reprezentantul legal

al acesteia Axenti X., aceste pretinse acțiuni ilegale fiind supuse examinării, iar prin

5

ordonanța din 26.04.2019, s-a dispus de a nu se porni urmărirea penală, pe cazul dat, pe

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii (ordonanța se anexează).

Din această ordonanță, rezultă că declarațiile părții vătămate XXXXX oferite în

cadrul ședinței Curții de Apel Chișinău la data de 02.04.2019, referitor la faptul că a fost

suspusă presiunilor și că polițiștii au scris alte declarații decât cele spuse de către aceasta

nu corespund adevărului, or, martorii audiați, probele materiale cercetate nu confirmă

cele declarate de către ea, mai mult confirmă faptul că în cadrul urmării penale nu au fost

comise abuzuri.

Privitor la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a menționat că aceasta corect a

fost aplicată, în conformitate cu revederile art. 7, 75 Cod penal, s-a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, precum și scopul

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Pedeapsa aplicată urmează să contribuie la formarea unei atitudini de respect față de

legea penală, precum și de valorile sociale și interesele protejate de acestea, din partea

condamnatului, persoana să fie silită să înceteze activitatea criminală și să-și modifice

comportamentul în conformitate cu prevederile legii.

acestuia, Sandu D., precum și avocatul Cazacu D. în numele părții vătămate XXXXX

declară recursuri ordinare, solicitând achitarea lui Moșnoi V., din motiv că în acțiunile lui

nu se întrunesc elementele infracțiunii incriminate.

Din conținutul cererilor de recurs rezultă că recurenții invocă aceleași argumente, în

vederea susținerii poziției de achitare în privința inculpatului, care se rezumă la

următoarele:

- inculpatul a declarat că după decesul soției, fiica sa era într-o stare depresivă, fiind

tristă și retrasă;

- fostul diriginte de clasa a fiicei este interesat în acest proces penal, deoarece se

află în relații ostile cu inculpatul din cauza unui lot de teren;

- anume Gutu Gh. a inventat ca inculpatul ar fi violat-o pe fiica sa;

- cele declarate de inculpat se confirmă și prin declarațiile părții vătămate XXXXX

făcute în cadrul ședinței instanței de apel, prin care dânsa a menționat că nu susține

declarațiile de la urmărirea penală și din cadrul audierii inițiale în ședința de judecata;

- partea vătămată a explicat instanței că polițiștii au scris declarațiile, iar dânsa nu

le-a citit;

- când a făcut declarații era singură, fără reprezentantul legal și fără pedagog, erau

doar polițiștii, care au făcut presiuni asupra ei să semneze cele scrise;

- cele declarate de partea vătămată în ședința instanței de apel au fost confirmate de

reprezentantul legal Axenti X., care fiind audiată în apel, a declarat că atunci când a venit

la poliție procesul-verbal era deja scris, dânsa doar l-a semnat, deoarece XXXXX și toți

ceilalți semnase; fata a fost luată de la școală după ce a scris acel joc între colege; pe

recipisă era indicat că a fost violată de un necunoscut și vrea să se sinucidă; imediat la

6

pauza partea vătămată i-a cerut colegii scrisoarea, dar aceasta a rupt altă foaie, iar

recipisă i-a prezentat-o dirigintelui;

- în ședința de judecata fata cu recipisa a spus ca dirigintele le-a chemat pe mai

multe fete și le-a spus sa se poarte frumos cu XXXXX, deoarece ea a fost violată de tatăl

ei;

- cele expuse supra se confirmă și prin declarațiile martorului minor Gulica C.;

- instanța de apel superficial a examinat cauza, nu a intrat în esența conflictului cu

profesorul și nici nu a ascultat explicațiile părții vătămate și ale reprezentantei Consiliului

sătesc.

Suplimentar la acestea, inculpatul în cererea lui de recurs neagă cu vehemență că ar

fi agresat-o pe fiica lui minoră, fizic sau psihic, pentru a întreține cu aceasta raporturi

sexuale.

procurorul, Moșnoi V., avocatul Cazacu D. în interesele inculpatului, avocatul Sandu D.

în numele inculpatului, partea vătămată XXXXX și reprezentantul părții vătămate Axente

X. au depus referințe pe dosar, expunând opinia vizavi de cererile de recurs declarate.

lărgit ajunge la concluzia că acestea urmează a fi admise, pentru următoarele

considerente.

Verificând actele cauzei, raportate la criticele recurenților, instanța de recurs

conchide că hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu dispunerea rejudecării

cauzei, conducându-se în acest sens de prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de

procedură penală, potrivit cărora judecând recursul, instanța este în drept să-l admită, cu

casarea totală a hotărârii atacate și cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată, atunci când erorile judiciare nu pot fi

corectate la această etapă a procedurilor.

Potrivit celor conținute în cererile de recurs, se constată că părțile, atât la etapa

judecării apelului, cât și în prezent, critică cu vehemență modalitatea de apreciere a

probatoriului administrat, făcând trimitere la un șir de circumstanțe factologice, care în

opinia lor denotă faptul că la etapa urmăririi penale au fost admise mai multe încălcări

esențiale de procedură, care au fost ignorate de instanțe, și care influențează în mod direct

soluția pe caz. De asemenea, partea vătămată minoră, XXXXX, menționează că

instanțele nu au ținut seama de declarațiile ei ulterioare, date în cadrul ședințelor de

judecată, care corespund adevărului, dar au pus la baza condamnării inculpatului

depozițiile de la urmărirea penală, pe care aceasta le-a negat ulterior, relevând că au fost

date sub presiunea celor din jur și în lipsa reprezentantului legal.

În expunerea de motive, care au stat la baza soluției de admitere a recursului

declarat, instanța pornește de la aceea că, declanșând o continuare a judecării cauzei în

fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată exercitat

produce un efect devolutiv complet asupra fondului cauzei, prin alte cuvinte provoacă un

control integral atât vizavi de circumstanțele de fapt, cât și asupra celor de drept, în

privința persoanelor care l-au declarat și privitor la argumentele avansate de acestea.

7

Analizând actul adoptat de instanța de apel, în raport cu erorile semnalate de

recurenți, Colegiul Penal lărgit constată că instanța a eșuat să examineze minuțios

aspectele învinuirii înaintate inculpatului Moșnoi V., raportându-le la actele cauzei și

statuările pertinente din practica judiciară, totodată investigația efectuată vizavi de

declarațiile părții vătămate a fost inadecvată cerințelor inerente obligațiilor pozitive ale

Statului de a investiga eficient și de a pedepsi toate formele de viol și abuz sexual

îndreptat contra minorilor. De facto, instanța de apel, ajungând la aceiași concluzie

despre vinovăția inculpatului, ca și prima instanță, nu a pătruns în esența problemei de

drept deduse judecății, ci în linii generale a statuat că Moșnoi V. se face vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 27, 171 alin. (3) lit. a), b) Cod penal.

Desfășurând cele expuse, se reamintește că, Curtea de la Strasbourg, cu fiecare

ocazie posibilă menționează că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu

ansamblul acesteia, iar efectul art. 6 § 1 este, inter alia, de a plasa „tribunalul” sub

obligația pozitivă de a instrumenta cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, raportând

învinuirea înaintată inculpatului la probele susținute de procuror, prin dezbaterea

argumentelor aduse de părți, fără a fi prejudiciat fondul.

Instanța de recurs ține să precizeze că nu simpla recunoaștere a învinuirii este

determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil, desfășurat în limitele

legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea

vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a

instanței. Or, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se

poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului.

Potrivit textului incriminator, Moșnoi V., de fapt, a fost pus sub învinuire pentru că:

„ ... începând cu anul 2014 și până în una din zilele lunii decembrie a anului 2017, dățile

precise nu au putut fi stabilite de organul de urmărire penală, în locuința proprie situată

în XXXXX, având-o în grijă pe XXXXX XXXXX, a.n. XXXXX, care nu avea împliniți 14

ani, acționând cu premeditate în scopul întreținerii cu aceasta a raporturilor sexuale

forțate, atât treaz, precum și în stare de ebrietate alcoolică, în momentele în care

rămâneau în doi, aplicând constrângerea fizică și psihică exprimată prin aplicarea

multiplelor lovituri cu palmele peste suprafața corpului, amenințând-o cu moartea,

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și exprima voința dat fiind faptul că

se afla în dependență totală față de el după decesul soției sale în anul 2017, a fost

impusă de mai multe ori să întrețină relații sexuale, fiind dezbrăcată forțat de haine și

lingerie de corp, însă din motive independente de voința acestuia, nu și-a dus intenția

până la capăt.”

Prin rechizitoriu, acțiunile inculpatului, în drept, au fost încadrate în baza art. 27,

171 alin. (3) lit. a), b) Cod penal, tentativa de întreținere a rapoartelor sexuale, săvârșită

prin constrângerea fizică și psihică a persoanei, despre care se cunoștea cu certitudine

că nu a împlinit vârsta de 14 ani și care se afla la îngrijirea făptuitorului.

În materie penală, o informare precisă și completă cu privire la acuzațiile aduse unei

persoane și implicit cu privire la încadrarea juridică a faptei pe care instanța o poate

reține împotriva sa, este o condiție esențială a echității procedurii.

8

Potrivit statuărilor din practica judiciară constantă în aspectul ce vizează

investigarea infracțiunilor cu caracter sexual s-au statuat următoarele: „Infracțiunea

prevăzută de art. 171 Cod penal se consideră consumată odată cu începerea realizării

actului sexual al făptuitorului cu victima, indiferent de consecințe. Faptele îndreptate

nemijlocit spre săvârșirea actului de satisfacere a poftei sexuale (dezbrăcarea victimei,

imobilizarea ei, aplicarea violenței față de ea pentru a-i înfrânge rezistența etc.), dar

care nu au condus la începerea acțiunilor cu caracter sexual, menționate mai sus, din

cauze ce nu depind de voința făptuitorului, formează tentativa la infracțiunea prevăzută

de art. 171 Cod penal. Renunțarea de bunăvoie de a săvârși infracțiunea prevăzută de

art. 171 Cod penal urmează să fie examinată ca circumstanță care exclude răspunderea

pentru această infracțiune. În acest caz, persoana poartă răspundere doar pentru fapta

prejudiciabilă săvârșită real și cu condiția că ea conține elementele constitutive ale

infracțiunii. Nu se consideră renunțare de bunăvoie la săvârșirea violului și/sau a

acțiunilor violente cu caracter sexual refuzul de continuare a acțiunilor prejudiciabile

care este determinat de cauze independente de voința făptuitorului.”

Din cele expuse, pentru cauza deferită judecății prezintă relevanță faptul că

infracțiunea de viol se consideră consumată odată cu începerea realizării actului sexual al

făptuitorului cu victima, indiferent de consecințele survenite ulterior (adică pentru a

considera violul consumat nu este obligatorie confirmarea deflorării la victimă). Acestea

denotă că încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului în baza art. 27, 171 alin. (3) lit. a),

b) Cod penal, nu se conciliază cu baza factologică descrisă în rechizitoriu, și anume că:

„aplicând constrângerea fizică și psihică exprimată prin aplicarea multiplelor lovituri cu

palmele peste suprafața corpului, amenințând-o cu moartea, profitând de imposibilitatea

acesteia de a se apăra și exprima voința dat fiind faptul că se afla în dependență totală

față de el, după decesul soției sale în anul 2017, a fost impusă de mai multe ori să

întrețină relații sexuale, fiind dezbrăcată forțat de haine și lingerie de corp, însă din

motive independente de voința acestuia, nu și-a dus intenția până la capăt ...”

Instanțele de fond deși urmau să verifice minuțios aspectele factologice ale

învinuirii în coroborare cu încadrarea juridică a faptei imputate inculpatului, nu au

evidențiat aceste momente în hotărârile judecătorești adoptate. De fapt, instanțele,

neraportând învinuirea înaintată inculpatului la prevederile art. 325 Cod de procedură

penală, au conchis că vinovăția lui Moșnoi V. de comiterea infracțiunii prescrise de art.

27, 171 alin. (3) lit. a), b) Cod penal, a fost dovedită indubitabil prin probatoriul

administrat și cercetat în cadrul ședințelor de judecată.

Omisiunea instanței de apel de a face o analiză amplă asupra tuturor circumstanțelor

cauzei și de a se expune argumentat asupra fiecărei probe în parte, care confirmă sau

infirmă vinovăția inculpatului, este cu certitudine o lacună care nu poate fi corectată de

către instanța de recurs la această etapă a procedurilor urmând a fi înlăturată de instanța

de apel, prin rejudecarea cauzei. Statuările ce preced, denotă cu certitudine că, la caz, nu

există o coroborare între cele incriminate inculpatului și cele descrise, de facto, în

rechizitoriu.

9

O altă remarcă ce ține de încadrarea juridică a faptei se referă la agravanta reținută

în sarcina inculpatului, prevăzută de lit. b) din norma de incriminare – asupra unei

persoane minore în vârstă de până la 14 ani. Potrivit faptei descrise în actul de sesizare a

instanței, precum și a celei reținute ca fiind comisă de inculpat, se atestă că Moșnoi V.,

începând cu anul 2014 și până în una din zilele lunii decembrie a anului 2017, a comis

infracțiunea de tentativă de viol asupra XXXXX, XXXXX, care nu a atins vârsta de 14

ani. Victima minoră este născută la 3 iunie 2002, de aici rezultă că în anul 2014 aceasta

avea 12 ani, iar în luna decembrie a anului 2017, dânsa avea împliniți deja 15 ani. Mai

mult, procurorul a susținut în învinuire că victima minoră a fost impusă de mai multe ori

de tatăl său să întrețină relații sexuale, în perioada de timp cuprinsă între anii 2014 și

până în decembrie 2017, de aceea Colegiul Penal lărgit conchide că acțiunile imputabile

inculpatului, care cădeau sub incidența agravantei prevăzute de lit. b) nominalizată supra,

urmau a fi divizate față de cele din ultima perioadă, aici se are în vedere anul 2017, în

care victima deja împlinise 15 ani, acestea urmând a fi descrise corespunzător în

rechizitoriu.

Concomitent, Colegiul menționează că, potrivit învinuirii, inculpatul a întreprins

câteva tentative de comitere a actului de viol, în privința XXXXX, care din motive

independente de voința acestuia, nu au fost duse până la capăt. Prin „cauze independente

de voința făptuitorului” în doctrina dreptului penal se înțeleg acele circumstanțe care

împiedică producerea efectului dorit. Acestea se constituie din împrejurări apărute contrar

voinței făptuitorului, care întrerup acțiunile inițiate de acesta și fac imposibilă

continuarea lor sau care înlătură producerea rezultatului. De fiecare dată când se impută o

tentativă de infracțiune, circumstanțele factologice urmează să conțină descrierea

concretă a impedimentelor care au dus la întreruperea, contrar voinței făptuitorului, a

consumării faptei ilicite inițiate. La caz, descrierea acestora impedimente în rechizitoriu

lipsește, făcând ca actul de învinuire să fie lipsit de claritate.

În cauza John Murray vs. Regatul Unit (cererea nr. 18731/91, hotărârea din 8

februarie 1996 paragraful 51) Curtea a indicat că anumite deducții logice pot fi reținute

de către organul de urmărire penală sau de instanțele de judecată. Cu toate acestea, a fost

menționat că ele pot avea loc doar în situația în care acuzarea a acumulat împotriva

acuzatului cel puțin un „început de probă” (prima facie case), adică anumite indicii care

derivă din probe directe și indubitabile, care examinate în mod logic și în coraport cu alte

circumstanțe, pot să convingă un juriu independent (judecător) despre existența

elementelor infracțiunii.

Dezvoltând aceleași principii, în cauza Telfner vs. Austria (cererea nr. 33501/96

hotărârea din 20 martie 2001, paragraf 15-18) Curtea a indicat că instanțele naționale la

îndeplinirea sarcinilor lor, nu ar trebui să pornească de la ideea preconcepută că

învinuitul a comis infracțiunea incriminată, sarcina probei este pe seama acuzării de stat,

iar de orice îndoială ar trebui să beneficieze acuzatul. Prezumția de nevinovăție este

încălcată în cazul în care sarcina probei este mutată de la acuzare la apărare. La pct. 18

din aceeași hotărâre, Curtea a specificat că a cere inculpatului să ofere o explicație asupra

unor circumstanțe faptice indicate de acuzare, în condițiile în care ultima nu a fost în

10

măsură să administreze probe suficient de serioase care ar „cere”, o explicație plauzibilă

din partea acuzatului, echivalează cu mutarea sarcinii probei de pe umerii acuzării pe cei

ai apărării fapt care a fost recunoscut ca fiind contrar art. 6 par. 2 CEDO.

Prin urmare, instanțele de fond, neclarificând toate cele consemnate supra, dar

raliindu-se la opinia procurorului despre vinovăția inculpatului, au încălcat principiile

echității procedurii și i-au lezat dreptul inculpatului la o instanță independentă și

imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie

penală îndreptate împotriva sa. (a se vedea art. 6 paragraf. 1 CEDO)

Nu în ultimul rând, Colegiul Penal lărgit ține să noteze că, în această cauză o

deosebită atenție instanțele de fond urmau să-i acorde părții vătămate minore, care, fiind

abuzată sexual, a suferit o traumă psihologică de o intensitate sporită, ceea ce a și

influențat asupra poziției procesuale contradictorii a acesteia pe parcursul urmăririi

penale și în cadrul judecării cauzei. Cu toate că, partea vătămată, XXXXX, de la

începutul procesului penal și-a schimbat declarațiile la etapa judecării cauzei pe fond,

acesta nu este un motiv plauzibil și întemeiat de a ignora în totalitate cele expuse de

minoră.

Printre altele, în cauza I.G. contra Moldovei, (cererea nr. 53519/07, hotărârea

Curții din 15.05.2012) statul nostru a fost condamnat anume pentru investigația

ineficientă a unui caz de viol reclamat de o minoră. Din statuările Curții notate în această

hotărâre urmează a fi evidențiate două paragrafe:

„40. Curtea reiterează că obligația Înaltelor State Contractante în temeiul

articolului 1 din Convenție de a asigura tuturor care se află în jurisdicția sa drepturile și

libertățile prevăzute de Convenție, luat în conjuncție cu articolul 3, Statele sunt obligate

să întreprindă măsuri destinate să asigure ca persoanele aflate în jurisdicția sa, să nu fie

supuși maltratării, inclusiv maltratării din partea indivizilor privați (a se vedea A. v.

Regatul Unit, 23 septembrie 1998, §22, Rapoarte 1998-VI; Z. și alții v. Regatul Unit

[MC], nr. 29392/95, §§ 73-75, CEDO 2001-V; și E. și alții v. Regatul Unit, nr. 33218/96,

26 noiembrie 2002).

reclamantei a fost inadecvată cerințelor inerente obligațiilor pozitive ale Statului de a

investiga eficient și de a pedepsi toate formele de viol și abuz sexual. Curtea, astfel,

constată că în prezenta cauză a avut loc o încălcare a obligațiilor pozitive ale Statului în

temeiul articolului 3 din Convenție.”

La caz, din cele reclamate de victima minoră a infracțiunii, în instanța de apel, se

desprind următoarele: XXXXX fiind audiată suplimentar în cadrul ședinței instanței de

apel nu a susținut declarațiile oferite în cadrul urmării penale și în cadrul audierii

inițiale în ședința de judecată, ci a declarat că, atunci când a fost la experți nu a povestit

ce s-a întâmplat. Polițiștii au scris declarațiile sale, însă ea nu a citit declarațiile după ce

au fost scrise de polițiști, deoarece nu înțelegea scrisul. Când a dat declarații

reprezentantul legal nu era cu dânsa, era singură, nici pedagogul nu a fost, erau doar

polițiștii. Atunci i s-a dat să citească careva declarații, nici nu a dat declarații că tatăl

său a violat-o. Polițiștii au făcut presiune asupra sa ca să semneze cele scrise de dânșii.

11

De către polițiști a fost amenințată ca să declare. A fost impusă se semneze, ei țipau la ea

ca să semneze. Ea nu a dat explicații. Era într-un birou singură, a fost luată de la școală

cu mașina polițiștilor, erau doi polițiști, a fost dusă la Nisporeni la poliție, a fost într-un

birou unde a întrebat-o numele, prenumele, anul nașterii. Dirigintele a vorbit cu polițiștii

ca tatăl ei să stea închis că altfel nu va putea susține examenele. Tatăl său era certat cu

dirigintele de la un lot de pământ. Când a fost întrebată din ce an este, erau doi polițiști,

nu era nici diriginte, nici colegii săi, nici pedagog, nici avocat. După ce a dat declarații i

s-a spus că este obligată să semneze. S-a semnat, apoi a venit dna Axenti X. O sigura

dată a fost interogată la urmărirea penală. Nu cunoaște de ce în dosar sunt declarații din

3 date diferite, 14, 16, 26 februarie. Dirigintele a impus-o să spună ca tatăl său a violat-

o, mai apoi și-a retras declarațiile. Ea a scris scrisoarea ceea dar nu a indicat că anume

tata, dar pe urmă a cerut colegii să rupă scrisoarea. Până a veni dna Axenti X. a mai fost

la medicul legist cu o zi înainte. A fost dusă cu mașina polițiștilor, erau doi polițiști și ea

una singură, ei au luat-o de la școală și au plecat la poliție, a dat declarații, nu era

altcineva. Au fost acasă la medic, l-au luat la spital, ei țipau la ea ca să se dezbrace. S-a

dezbrăcat și ginecologul a controlat-o față de polițiști și o întrebau de ce medicul a fost

adus noaptea pentru ea.

Din conținutul declarațiilor date de reprezentatul legal al părții vătămate Axenti X.

se confirmă cele relatate de victimă, și anume că aceasta la desfășurarea acțiunilor

procesuale importante pentru soluționarea cauzei nu a fost asistată, după cum prevede

legea, de către reprezentantul legal. Axenti X. a menționat în ședința instanței de apel că:

a fost contactată de către inspectorii de poliție. Ea trebuia să o însoțească pe XXXXX la

medicul legist. Când la poliție a venit deja era scris procesul-verbal. A fost chemată ca

reprezentant pe data de 16 februarie 2018, a fost cu XXXXX la expertiză, au fost însoțiți

de polițiști, a aflat că seara minora a fost încă o dată la acel medic legist. A semnat

deoarece era semnat de XXXXX și de ceilalți. Art. 78 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură

penală prevede că reprezentantul legal al părții vătămate are dreptul să participe la

acțiunile procesuale care se efectuează la propunerea organului de urmărire penală, la

cele care se efectuează la cererea sa și la cele care se efectuează cu participarea persoanei

interesele căreia le reprezintă.

Deși instanța de apel a respins versiunea părții vătămate și a reprezentantului legal a

acesteia, despre încălcările procesuale admise, invocând în acest sens că: „ … în partea

ce ține de existența acțiunilor ilegale de intimidare și presiune psihologică, săvârșite de

către ofițerul de urmărire penală a SUP a IP Nisporeni, Iancu V., admise în cadrul

audierii acesteia, precum și acțiunile ilegale săvârșite de către reprezentantul legal al

acesteia Axenti X., aceste pretinse acțiuni ilegale fiind supuse examinării, prin ordonanța

din 26.04.2019, s-a dispus de a nu se porni urmărirea penală, pe cazul dat, pe motiv că

fapta nu întrunește elementele infracțiunii.”, totuși aceasta nu exclude că reclamațiile

serioase despre faptul că victima unui abuz sexual a fost verificată de medic, în prezența

polițiștilor, care strigau la ea să se dezbrace, sau că a fost audiată singură, după aceasta

doar formal s-a prezentat și reprezentantul legal, care a semnat procesul-verbal de

12

audiere, sau că polițiștii au notat cele spuse de partea vătămată, însă dânsa nu a citit

procesul-verbal, doar l-a semnat, iarăși fiind impusă de colaboratorii de poliție.

În același context, Colegiul Penal lărgit menționează faptul că, de regulă, victima

unei atare infracțiuni, este foarte influențabilă, atât de cei din jur, cât și de organele

competente de instrumentarea cauzei ce o vizează, totuși instanțele urmează să delimiteze

circumstanțele de fapt, de tactica de apărare a părții, învederând în acest sens că anumite

acțiuni procesuale (cum ar fi verificarea unei minore de 15 ani în prezența a trei

persoane de gen masculin, ) pot influența victima ireversibil. De altfel, depunerea

mărturiilor este o sarcină extrem de dificilă pentru majoritatea copiilor, mai cu seamă în

condițiile în care copilul este nevoit să se confrunte față în față cu acuzatul. Numeroase

cercetări au demonstrat că majoritatea copiilor trăiesc emoții negative în aceste situații, se

simt intimidați, ceea ce, prin urmare, poate influența exactitatea și caracterul deplin al

declarațiilor efectuate.

În scopul obținerii unor declarații fidele, cât mai apropiate de realitate și, în același

timp, pentru a preveni o eventuală traumatizare a copilului în procesul audierii legale,

apare necesitatea evidentă de a pregăti minuțios această activitate, ținând seama de

caracterul grav al cauzei examinate, de vârsta și particularitățile individuale ale copilului.

Este inacceptabil faptul că instanța de apel, procedând de o manieră similară ca și

prima instanță, nu a acordat o atenție sporită celor consemnate de victima minoră în

cererea de apel, și anume că: la ședința în instanța de fond a dorit să spună adevărul, de

judecător era atacată cu întrebări pe care nu le înțelegea, însă de frică spunea că le

înțelege, căci îi dădeau foarte multe întrebări neclare, dar răspundea ca să o lase în pace;

nu înțelegea ce înseamnă cuvântul „viol” dar zicea că înțelege; calomnia a fost făcută

deoarece era în depresie, se simțea singură, avea nevoie de atenție, niciodată nu i-au fost

rupte hainele de cineva; tatăl său nu este vinovat.

Pe cale de consecință, toate acestea denotă că recurenții au dreptate afirmând că

instanțele de fond vădit tendențios și pripit s-au expus asupra vinovăției inculpatului de

comiterea infracțiunii de tentativă de viol realizat față de persoana aflată în grija

făptuitorului, fără a respecta garanțiile procesuale ale acestuia și a înlătura dubiile și

omisiunile admise în rechizitoriu și în actele procesuale întocmite de organele de anchetă

și fără a ține seama de specificul procedurii și starea de vulnerabilitate a victimei

abuzului sexual.

Din considerentele arătate în partea descriptivă a prezentei decizii, la rejudecarea

cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile expuse în dispozițiile art.

436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să judece cauza în strictă conformitate cu exigențele legii procesual-penale și să

țină seama de cele invocate în prezenta decizie, având în vedere motivele casării ei, să

înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în acord cu art.

417 Cod de procedură penală.

Colegiul Penal lărgit

13

d e c i d e :

Admite recursurile ordinare declarate de inculpat și de avocatul acestuia, Sandu

Daniela, precum și de avocatul Cazacu Dumitru în numele părții vătămate Moșnoi

XXXXX, casează total decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 14 mai

2019, în cauza penală privindu-l pe Moșnoi Veniamin XXXXX, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 29 octombrie

2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

Judecător Mardari Dumitru

Judecător Ghervas Maria

14