ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție

Sursă originală

CSJ 05.04.2019

1ra-553/2019 — art. 145 al. 2 lit. j CP

HOTĂRÂRE

05.04.2019

Pe scurt

Instanță: Curtea Supremă de Justiție
Obiect: art. 145 al. 2 lit. j CP
Temei legal: art. 427 alin. 1 pct. 6, 10, 12 CPP

RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

1ra-553/2019 — art. 145 al. 2 lit. j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-553/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 30 martie

2017 și deciziei Curții de Apel Cahul din 28 noiembrie 2018, declarate de procurorul

în Procuratura de circumscripție Cahul, Mihail Tomița, de avocatul Ion Stoian și de

inculpatul

Leșev Serghei XXXXX, născut la

XX XXXXXX XXXX în XXXXXX, XXXXXX, locuitor al

XXXXXX, XXXXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 28.07.2016 – 30.03.2017,

instanța de apel: 29.06.2017 – 28.11.2018,

instanța de recurs: 30.01.2019 – 06.03.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

Prin sentința Judecătoriei Cahul din 30 martie 2017, Leșev Serghei a fost

condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal la 15 ani închisoare, cu executare

în penitenciar de tip închis, începând din 30.03.2017, cu includerea perioadei aflării

în arest de la 03.04.2016 până la 30.03.2017.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Domenco A. prejudiciul material în

sumă de 5913 lei și moral – 50.000 lei, în rest, acțiunea civilă fiind respinsă.

Cererea acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului

a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de fond a constatat că la 02 aprilie 2016, între orele 21.00-23.30.

inculpatul Leșev S., aflându-se în stradă, în preajma domiciliul său din XXXXXX,

XXXXXX, pe fonul unor relații ostile cu Carasin G., acționând în scopul

omorului intenționat, i-a aplicat acestuia lovituri cu bâta din lemn peste picioare,

fracturându-i gambele și imobilizându-l la pământ, după care, manifestând o

deosebită cruzime prin provocarea de chinuri și suferințe, în mod persistent, l-a lovit

pe Carasin G. de multiple ori cu bâte din lemn peste zonele vitale ale corpului,

inclusiv în piept și în regiunea capului, provocându-i leziuni corporale sub formă de

traumă cranio-cerebrală deschisă manifestată prin fractura înfundată eschiloasă a

osului occipital și temporal pe stânga cu trecere pe baza craniului în fosa craniană

posterioară și medie, urme de hemoragie epidurală, hemoragie subdurală sânge fluid,

hemoragie subarahnoidală difuză pe ambele emisfere, sânge în ventriculii cerebrali,

hemoragii în țesuturile moi epicraniene în regiunea parietală centru, temporo-

occipitală și mușchiul temporal pe stânga, plăgi contuze-plesnite în regiunea parietală

centru-stânga, temporo-occipital pe stânga, pavilionului urechii, tumefiere și

echimoză a regiunii zigomatice pe stânga cu trecere pe obrazul sting, plagă contuză-

plesnită în regiunea mentonieră cu fractură eschiloasă a corpului mandibulei și

fractura dintelui 1 pe dreapta, fractura sternului în spațiul intercostal 3, hemoragii în

țesuturile moi și mușchii sternului și intercostali la nivelul fracturii, fractură deschisă

a oaselor ambelor tibii, hemoragii în țesuturile moi și mușchii gambelor, excoriații

profunde pe ambele mâini, excoriații și echimoze pe spate, 1/3 inferioare a coapselor

și genunchi, care se califică ca vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, iar

în rezultatul hemoragiei subdurale și subahnoidale difuze, cauzată de fractura

deschisă a oaselor bolții și bazei craniului pe fondal, a traumei cranio-cerebrale

deschise, a survenit decesul victimei Carasin G. la fața locului.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că victima,

fiind în stare de ebrietate alcoolică, l-a amenințat prin telefon cu răfuială fizică. În

aceeași seară, la poarta gospodăriei sale îl aștepta Carasin G., care l-a lovit în

regiunea capului cu bâta pe care o avea în mână. Apărându-se, a fugit în regiunea

școlii din apropierea casei sale, încercând să păstreze distanța de Carasin G., care îl

amenința. Pentru a evita conflictul, a intrat în ograda gospodăriei sale prin altă parte,

iar peste aproximativ 30 de minute, a ieșit în stradă, pentru a-și lua bicicleta și sacul

pe care le lăsase la poartă atunci când a fugit de Carasin G. Imediat cum a ieșit din

ogradă, a primit o lovitură puternică în cap și i s-a întunecat în fața ochilor, după care,

nici până în prezent, nu își mai amintește nimic, decât momentul când și-a revenit și

l-a văzut pe Carasin G. la pământ. Aceste nu spunea nimic, doar emitea sunete

asemănătoare unui sforăit. Schimbându-i poziția, a observat sânge sub corp și că îi

curgea sânge din nas, urechi și din gură. Deoarece nu găsea telefonul, s-a adresat

vecinei pentru a chema salvarea, care, venind la fața locului, a constatat decesul

victimei. Apoi a venit poliția și el a fost reținut. În urma loviturilor primite, i-au fost

cauzate hematoame la mâna stângă și plagă craniană, fiind supus unui tratament în

cadrul izolatorului de detenție. Nu l-a omorât intenționat pe Carasin G., acțiunile lui

fiind realizate în stare de afect, totodată, apărându-se de violența fizică îndreptată în

direcția sa. Conștientizează gravitatea și ireversibilitatea faptelor săvârșite, însă la

momentul comiterii nu le înțelegea. Dorește să repare prejudiciile cauzate, însă nu

dispune de surse bănești fiind de acord să ajuta familia decedatului, iar suma

prejudiciului moral evaluată la 200.000 de lei este una colosală. Îi pare foarte rău

pentru cele comise și cere iertare de la părinții victimei.

Totodată, vinovăția inculpatului a fost dovedită prin probele administrate.

Astfel, martorul Răducan V. a relatat că în jurul orei 23.00, a ieșit la poarta, la

solicitarea inculpatului, care era însângerat pe cap și față. Acesta i-a cerut să cheme

ambulanța, zicând că se teme să nu fie prea târziu, deoarece probabil l-a omorât pe

Carasin G. Medicul de la salvare a constatat decesul victimei și a anunțat politia.

Martorului Carasin M., a indicat că locuia cu partea vătămată, dar erau

divorțați. Inculpatul venea deseori la domiciliului ei pentru a-și vedea copii săi

minori, care se aflau la întreținerea lor și, de fiecare dată, se certau. În acea seară

victima a plecat la inculpat, după ce ultimul l-a telefonat de mai multe ori, indicând

că inculpatul l-a chemat la el. A ieșit din casă, enervat, în jurul orei 22.00, având cu el

numai telefonul mobil. Mai târziu, mergând la domiciliul inculpatului a văzut

angajații poliției, de la care a aflat că fostul soț este decedat.

Martorul Bahrin C. a comunicat că pe la ora 22.00, în timp ce vorbea cu

Arnauțanu I., a auzit zgomote de lovituri din spatele domiciliului inculpatului. După

circa 3 minute, de pe strada dintre casa acestuia și liceu, fugind s-a apropiat de ei

inculpatul și s-a oprit răsuflând intens. Acesta nu avea nimic în mâini, nu avea careva

urme de traume pe el, iar hainele nu îi erau deteriorate. Din urma inculpatului a ieșit

Carasin G., care avea un băț în mână, cu care lovea în pământ și înjura în adresa

inculpatului. Apoi, aceștia au dispărut din vizor.

Martorul Arnauțanu I. a relatat că, în timp ce vorbea la poarta liceului cu

paznicul Bahrin C., a auzit din spatele casei inculpatului zgomote de lovituri. După

câteva minute pe strada dintre casa acestuia și liceu, fugind, s-a apropiat de ei Leșev

S. răsuflând intens. Nu avea nimic în mâini, nu avea careva urme de traume pe el și

hainele erau în regulă. La întrebarea ce s-a întâmplat, a răspuns că totul e normal. În

urma inculpatului, a apărut Carasin G. care s-a oprit la colț. Acesta avea în mână un

lemn de culoare albă, cu lungimea de aproximativ un metru și ceva și gros de 3-4

cm., de formă pătrată, cu care a lovit de mai multe ori în pământ, pe marginea

drumului. Nu a deslușit ce spunea acesta. Inculpatul și victima nu și-au făcut replici

între ei. Apoi, ambii au dispărut din vizor.

Martorul Dimitriu L. a indicat că, în jurul orei 23.00 a telefonat-o Răduc V. și a

rugat-o să vină la ea. Acolo l-a văzut pe Leșev S. cu mâinile și fața însângerate, care

i-a spus că îi pare că l-a ucis pe Carasin G.

Martorul Angeluță N., felcer la Stația de Urgență, a comunicat că a fost

telefonată de către Răduc V. pe faptul că inculpatul a fost bătut. Inculpatul avea o

plagă la cap, în regiunea occipitală, pe care i-a pansat-o. Jos, în ogradă, se afla

cadavrul lui Carasin G. cu fractură deschisă de craniu, fiind constatat decesul la fața

locului. După părerea ei, decesul survenise de cel puțin 30 minute. I-a acordat primul

ajutor medical inculpatului, apoi a așteptat venirea polițiștilor și le-a comunicat că

acesta necesită urgent să fie transportat la spital pentru a-i fi cusută plaga de la cap.

Inculpatul a fost reținut și a recunoscut că l-a lovit pe Carasin G. în cap cu un băț.

Leșev S. nu era în stare de ebrietate, acesta plângea și ruga ca echipajul de salvare să-

l trezească pe Carasin G.

Expertul legist Verdeș I. a declarat cu referire la concluziile raportului de

expertiză medico-legală nr. 37D a cadavrului lui Carasin G., că potrivit datelor

examenului histo-patologic, leziunile primare au fost produse la nivelul gambelor

prin fracturi deschise ale tibiei bilateral, având o vechime de aproximativ 3-4 ore

până la survenirea decesului persoanei. Reieșind din caracterul, localizarea și

volumul leziunilor corporale la nivelul gambelor, se exclude ca după producerea

acestor leziuni persoana să fi fost în poziție statică, să se deplaseze în mers. Reieșind

din caracterul, localizarea și volumul leziunilor corporale descrise în regiunea

craniană, poziția victimei față de agresor putea fi una atât verticală, cât și orizontală,

orientat cu spatele spre agresor și nu se exclude să se fi aflat în poziție șezândă.

Reieșind din caracterul, localizarea, volumul și numărul leziunilor corporale descrise

la cadavrul lui Carasin G., acestuia i-au fost aplicate cel puțin 10-11 lovituri cu

obiecte contondente bonte. Din momentul producerii leziunilor primare la nivelul

fracturilor deschise la ambele gambe și leziunile din regiunea craniului și toracelui

până la survenirea decesului, durata de timp este de nu mai puțin de 3 ore, fiind în

această perioadă în viață.

Vina inculpatului se dovedește și prin probele scrise, anexate la materialele

cauzei, și anume:

raportul de expertiză medico-legală nr. 37D din 27.04.2016, cu concluziile: 1.

La Carasin G. au fost stabilite traumă cranio-cerebrală deschisă, manifestată prin

fractura înfundată eschiloasă a osului occipital și temporal pe stânga cu trecere pe

baza craniului în fosa craniană posterioară și medie, urme de hemoragie epidurală,

hemoragie subdurală sânge fluid, hemoragie subarahnoidală difuză pe ambele

emisfere, sânge în ventriculii cerebrali, hemoragii în țesuturile moi epicraniene în

regiunea parietală centru, temporo-occipitală și mușchiul temporal pe stânga, plăgi

contuze-plesnite în regiunea parietală centru-stânga, temporo-occipital pe stânga,

pavilionului urechii, tumefiere și echimoză a regiunii zigomatice pe stânga cu trecere

pe obrazul stâng, plagă contuză-plesnită în regiunea mentonieră cu fractură eschiloasă

a corpului mandibulei și fractura dintelui 1 pe dreapta, fractura sternului în spațiul

intercostal 3, hemoragii în țesuturile moi și mușchii sternului și intercostali la nivelul

fracturii, fractură deschisă a oaselor ambelor tibii, hemoragii în țesuturile moi și

mușchii gambelor, excoriații profunde pe ambele mâini, excoriații și echimoze pe

spate, 1/3 inferioare a coapselor și genunchi, care se califică ca vătămări corporale

grave, periculoase pentru viață. 2. Decesul lui Carasin G. a survenit în urma

hemoragiei subdurale și subahnoidale difuze, cauzată de fractura deschisă a oaselor

bolții și bazei craniului pe fundalul traumei cranio-cerebrale deschise. 3. Conform

examenului toxicologic sângele lui Carasin G. conține – 1,7% , urina – 2,2 % alcool

etilic, ce corespunde gradului de ebrietate medie la persoanele vii, în faza eliminării

din organism. 4. Conform examenului histologic, toate leziunile corporale depistate și

descrise la cadavrul lui Carasin G. au fost produse intravital, având o vechime de 1-2

ore leziunile de pe craniu și stern și nu mai puțin de 3-4 ore fracturile deschise ale

ambelor gambe, până la survenirea decesului. 5. Reieșind din caracterul, localizarea

anatomică și volumul leziunilor corporale depistate la cadavrul lui Carasin G., toate

au fost produse prin acțiunea traumatică a unui(-or) corp(-uri) contondent(-e) bont(-e)

cu suprafața limitată și alungită. 6. Reieșind din caracterul, localizarea anatomică și

volumul leziunilor corporale depistate la cadavrul lui Carasin G., poziția agresorului

putea fi atât verticală, cât și orizontală, orientat cu fața spre victimă, cu direcția

aplicată forței traumatice la craniu de la stânga la dreapta, de sus în jos, posterior-

anterior, la față, torace, gambe, anterior-posterior de la dreapta spre stânga, de sus în

jos;

raportul de expertiză nr. 62 din 11.04.2016, prin care pe corpul lui Leșev S. au

fost constatate leziuni corporale, plagă suturată în regiunea parietală pe stânga și

echimoză a țesuturilor moi în jurul ei, excoriații pe suprafața dorsală a mâinii stângi

la baza falangelor;

raportul de expertiză psihiatrico-legală staționară nr. 30 s – 2016, conform

cărui Leșev S. de careva maladie psihică cronică nu suferă, prezintă dg. „Tulburare

organică de personalitate”, ce se confirmă prin: datele anamnestice despre

traumatisme cranio-cerebrale suportate în repetate ori pe parcursul vieții, inclusiv la

momentul infracțiunii incriminate, progresarea tulburărilor specifice de personalitate,

anume nervozitate, irascibilitate, prezența fenomenelor cerebrostenice, dar care nu

sunt de grad sever și nu-i afectează în grad semnificativ facultățile intelectuale și

implicit discernământul psihic și este recunoscut responsabil de fapta ce i se impută.

În prezent Leșev S., conform stării psihice, are capacitate de a-și da seama de

acțiunile sale și le poate dirija, nu necesită tratament prin constrângere, poate fi supus

anchetei penale, purta răspundere penală și depune mărturii. În caz de condamnare la

privațiune de libertate în condiții de detenție, i se recomandă supravegherea

psihiatrului din penitenciar, tratament dehidratant, rezorbtiv, sedativ;

raportul de expertiză juridică nr. 10s din 27.03.2017, prin care a fost stabilit că

Leșev S., la momentul faptei ce i se impută, nu s-a aflat în stare de afect patologic.

Această trăire a ajuns la apogeu, fiind suprapusă peste provocările agresive ale

victimei, catalizând reacția afectivă insuficient controlată, încadrată într-o reacție de

apărare și de consumare a situației frustrante de durată. Această reacție nu a fost

premeditată și nu-i este specifică structurii de personalitate și modelului

comportamental al expertizatului, însă aceasta nu poate fi calificată și încadrată într-o

stare de afect fiziologic, deoarece n-a inclus în sine, consumarea și declanșarea celor

trei faze constitutive ale acestui proces.

Or, acțiunile inculpatului au avut un caracter intenționat, îndreptat spre

aplicarea loviturilor în scopul provocării unui prejudiciu cât mai mare sănătății și, în

final, curmării vieții victimei.

Deci, versiunea apărării privind aplicarea loviturilor în stare de afect, provocat

de acțiunile victimei, este nefondată, starea de afect, în care se pretinde că se afla

inculpatul, nefiind demonstrată or, potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 10s

din 27.03.2017, Leșev S., la momentul comiterii faptei ce i se impută, nu s-a aflat în

stare de afect patologic, reacția afectivă a inculpatului la acțiunile victimei fiind

imposibil de a fi calificată ca stare de afect.

Constatările din raportul de expertiză nr. 10s din 27.03.2017 și concluziile

expuse referitor la condițiile existenței stării de afect, au un caracter clar și concret și

nu permit a interpreta extensiv concluzia dată, iar prin respingerea demersul de

audiere a expertului Cazacu V., nu a fost încălcat dreptul inculpatului la un proces

echitabil.

Deși acțiunile inculpatului au fost provocate de comportamentul victimei,

manifestate prin lovitura în regiunea capului, circumstanță care nu a fost negată de

acuzare, aceasta nu semnifică lipsa vinovăției inculpatului, împrejurările date urmând

a fi supuse aprecierii la individualizarea pedepsei inculpatului.

Astfel, din momentul în care victima a fost imobilizată prin loviturile cu

caracter violent puternic aplicate de inculpat peste ambele picioare ale victimei,

caracterul pronunțat al cruzimii deosebite s-a manifestat prin continuarea aplicării de

lovituri cu bâta de lemn și în regiunea capului, provocând mai multe traume și plăgi

deschise, caracterizate ca vătămări corporale grave ce au dus la decesul victimei.

Conform declarațiilor martorului Verdeș I. și concluziilor raportului de

expertiză medico-legală nr. 37D din 27.04.2016, momentul decesului lui Carasin G. a

survenit abia după aplicarea loviturilor ce au provocat leziuni deschise ale craniului,

care au fost precedate de fracturile deschise ale ambelor gambe, acțiuni ce s-au

realizat într-o perioadă de timp, dar nu imediat.

Deci, anume timpul scurs de la prima lovitură aplicată de inculpat și prima la

ultima lovitură ce a provocat decesul victimei, accentuează intenția realizată în timp,

cu deosebită cruzime, fiind astfel exclusă starea de afect și starea de apărare a

inculpatului în urma acțiunilor victimei.

În conformitate cu art. 89 alin. (2) Cod de procedură penală, participarea

anterioară a persoanei în calitate de expert nu este un obstacol care exclude

participarea ei ulterioară în aceeași calitate în procedura dată, cu excepția cazurilor în

care expertiza se efectuează repetat în legătură cu apariția îndoielilor în privința

veridicității concluziilor din raport.

Prin urmare, urmează a fi acordată credibilitate constatărilor și concluziei

experților inclusiv concluziei expertului Mardari E., care a participat anterior și la

efectuarea raportului de expertiză nr.30s-2016 în perioada 17.05.2016-14.06.2016,

contrar declarațiilor apărării că aceasta ar fi putut influența colegii experți pentru a

ajunge la concluzia dată or, participarea anterioară a persoanei în calitate de expert nu

exclude participarea ei ulterioară în aceeași calitate la soluționarea altor întrebări.

În același timp, obiecțiile referitor la neanunțarea listei experților pentru ca

apărarea să fi putut cere recuzarea expertului Mardari E., nu pot afecta conținutul

concluziilor expuse, pretenții ce puteau fi din start exprimate de apărare la numirea

expertizei psihiatrico-psihologice, ulterior la îndeplinirea cerințelor de achitare a

serviciului prestat și care reprezintă o încercare de tergiversare a examinării cauzei.

Declarațiile martorului Carasin M. care a indicat că inculpatul a telefonat de

mai multe ori victima și l-a chemat acasă pentru a discuta, sunt irelevante, din lista

descifrărilor telefonice rezultând mai multe apeluri de ieșire și intrare, reciproc

efectuate între numerele ce aparțineau lui Carasin G. și Leșev S. și care nu

demonstrează caracterul premeditat, manifestat în timp, a intenției inculpatului de a-l

ademeni pe Carasin G. la domiciliul său și de a-l lipsi pe acesta de viață.

În baza probelor administrate, instanța a încadrat acțiunile inculpatului pe art.

145 alin. (2) lit. j) Cod penal, ca omorul intenționat al unei persoane, săvârșit cu

deosebită cruzime.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, de faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune excepțional de gravă, care se

sancționează cu închisoare de la 15 la 20 ani sau cu detențiune pe viață, că nu au fost

stabilite circumstanțe agravante, cele atenuante constituindu-le ilegalitatea acțiunilor

victimei, manifestate prin loviturile aplicate și leziunile cauzate și care au provocat

săvârșirea infracțiunii, că acesta se caracterizează pozitiv, nu este angajat în câmpul

muncii, are la întreținere trei copii minori, anterior nu a fost judecat, nu face abuz de

alcool, are un caracter cumpătat, stabil, cinstit, corect și punctual, concluzionând că

sancțiunea cu detențiunea pe viață nu este rațională, însă pedeapsa cu închisoare este

unica pedeapsă ce poate fi aplicată acestuia ce va duce la reeducarea și corectarea lui.

Totodată, instanța a statuat că partea civilă Domenco A. nu a probat mărimea

prejudiciului material solicitat în sumă de 20.000 lei, fiind prezentată doar dovada

cheltuielilor în sumă de 5913 lei.

La fel, prejudiciul moral în mărime de 200.000 lei este exagerat și neîntemeiat

în măsură deplină de partea civilă, faptul decesului unui membru de familie fiind

evident, însă trăirile și efectele negative de ordin moral în urma decesului tatălui nu

au fost demonstrate, prejudiciul moral suferit urmând a fi evaluat la suma de 50.000

lei.

Pe lângă aceasta, cheltuielile judiciare suportate de stat în cadrul urmăririi

penale, manifestate prin sumele achitate pentru efectuarea expertizelor nu pot fi

încasate de la inculpat, acestea fiind necesare pentru acumularea probatoriului în

scopul demonstrării vinovăției inculpatului, datorie ce îi revine statului.

Procurorul în Procuratura raionului Cahul, Elena Botnari, a declarat apel,

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie

condamnat la 20 ani închisoare, cu încasarea din contul lui a cheltuielilor judiciare în

sumă de 21.393,60 lei.

Apelanta a invocat că instanța de fond corect a încadrat acțiunile inculpatului,

însă ilegal i-a aplicat pedeapsa minimă prevăzută la acest articol, încălcând art. 61

Cod penal și ignorând faptul că acesta nu a recunoscut vinovăția, personalitatea lui și

consecințele grave cauzate familiei victimei.

3.1. A declarat apel și avocatul Ion Stoian, în numele inculpatului, solicitând

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri.

Apelantul a indicat că din datele prezentate care sunt suficiente pentru a

caracteriza pozitiv inculpatul, din explicațiile consecvente și atitudinea față de cele

întâmplate, rezultă că omorul victimei nu a fost intenționat și ar fi putut fi săvârșit sub

influența unor acțiuni neadecvate, necontrolate ale acestuia, care caracterizează starea

de afect, fiind solicitată efectuarea unei expertize în acest sens.

În același timp, nu au cunoscut numele experților care au efectuat expertiza,

pentru a înainta recuzare, iar expertul Mardari E. a participat anterior și la efectuarea

raportului de expertiză nr.30s-2016 în perioada 17.05.2016-14.06.2016, având deja o

părere formată, astfel că ar fi putut influența colegii și neintenționat.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzută la art. 146 Cod penal, se realizează

prin omorul săvârșit în stare de afect, provocate de acte de violență sau de insulte

grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă acestea au avut sau ar fi

putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.

Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deși își dă

seama de acțiunile sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor acțiuni și

capacitatea de a le conduce. În acest caz omul acționează în stare de afect fiziologic.

Totodată, este important de a nu confunda starea de afect fiziologic cu starea

de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate,

adică persoana nu poate să-și dea seama de acțiunile sale ori să le conducă, din cauza

unei tulburări psihice.

Or, starea de afect patologic o pot stabili doar experții în domeniu, iar stabilirea

stării de afect fiziologic, constituie prerogativa doar a instanțelor de judecată.

Însă, instanța de fond a evitat să se expună asupra stării de afect fiziologic,

precum și asupra motivului omorului, afirmația acuzării că inculpatul intenționat l-a

sunat și l-a chemat la el pe Carasin G., nefiind probată și fiind respinsă de instanța de

fond.

Pe lângă aceasta, în circumstanțele în care a fost dovedit că inculpatul era

urmărit și amenințat de victima care era în stare avansată de ebrietate, că ultimul avea

un băț, cu care l-a lovit pe neașteptate în întuneric peste cap, iar acesta s-a ascuns de

frică, instanța de fond, în lipsa altor probe, nu a luat în considerație că acesta a

acționat în legitimă apărare.

Potrivit art. 36 alin. (1), (2), (3) Cod penal, nu constituie infracțiune fapta,

prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare. Este în stare de

legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a respinge un atac direct,

imediat, material și real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui

interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori

interesul public. Este în legitimă apărare și persoana care săvârșește fapta, prevăzută

la alin. (2), pentru a împiedica pătrunderea, însoțită de violență periculoasă pentru

viața sau sănătatea persoanei ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe,

într-un spațiu de locuit sau într-o altă încăpere.

Prin urmare, inculpatul a fost condamnat în baza unor presupuneri lipsite de

suport probant legal, acestuia fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil și

contradictoriu, prevăzut la art. 8 CEDO în coroborare cu art. 4 Protocolul 7 la CEDO.

3.2. Inculpatul, la fel, a declarat apeluri, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri.

Apelantul a invocat că nu este de acord cu pedeapsa aplicată.

Astfel, a recunoscut vinovăția și fapta pe care a comis-o, însă nu intenționat.

Nu este adevărat că i-a fracturat victimei ambele gambe, imobilizându-l la pământ, ca

mai apoi timp de 3-4 ore să-i aplice diferite lovituri până acesta a decedat. Or, a

primit o lovitură puternică cu bâta în regiunea capului, după care i s-a întunecat în

fața ochilor, și-a pierdut controlul și nu își dădea seama ce a urmat, dar crede că a fost

o luptă scurtă, cu lovituri disperate, o frică nebună, o luptă între viață și moarte și

putea fi el în locul victimei. A fost neîntemeiat învinuit de faptul că 3-4 ore a bătut

intenționat victima, când sunt dovezi clare că nu a avut la dispoziție aceste 3-4 ore.

Martorii Bagrin C. și Arnăuțanu I. au confirmat că în jurul orei 22.00 l-au văzut

pe Carasin G. cum alerga cu o bâtă după el, totodată, conform examenului histologic,

la ora 22.00, victima deja era cu gambele rupte și apare întrebarea dacă, cu picioarele

fracturate, putea să alerge după inculpat.

Mai mult, instanța de fond a ignorat concluziile raportului de expertiză nr. 109

din 27.03.2017, în care este indicat că această trăire a ajuns la apogeu fiind suprapusă

peste provocările agresive ale victimei, catalizând reacția afectivă insuficient

controlată, încadrată într-o reacție de apărare și de consumare a situației frustrante de

durată. Această reacție nu a fost premeditată și nu-i este specifică structurii de

personalitate și modelului comportamental al expertizatului.

La fel, și constatarea instanței de fond referitor la existența relațiilor ostile

dintre el și victimă nu a fost confirmată de niciunul din martorii audiați, toți au

indicat că se împăcau bine și nu au existat conflicte între ei, nu a fost înregistrată nici

o plângere la poliție din care să rezulte careva conflicte între ei. Însă, unii martor au

declarat că Carasin Gh. consuma alcool, era agresiv și îl bătea pe socrul său.

Potrivit art. 36 alin. (1), (2) Cod penal, nu constituie infracțiune fapta,

prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare. Este în stare de

legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a respinge un atac direct,

imediat, material și real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui

interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori

interesul public.

Or, atacul direct, imediat, material și real asupra lui se încadrează în

prevederile art. 36 Cod penal.

Conform art. 36 pct. 9) Cod penal, dreptul la legitima apărare îl are orice

persoană, indiferent de funcția pe care o are, pregătirea specială, posibilitatea de a

fugi de la locul atacului sau posibilitatea de se adresa organelor de poliție

În conformitate cu art. 38 alin. (1), (2) Cod penal, nu constituie infracțiune

fapta, prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de extremă necesitate. Este în stare

de extremă necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva viața, integritatea

corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol

iminent care nu poate fi înlăturat altfel.

Nu-i este clar pentru ce a fost atacat or, faptul că și-a luat copilul acasă, nu este

motiv ca să vină la el acasă în toiul nopții cu bâta în mână și fără să-i spună nimic, să-

l atace direct. Astfel, nu a fost omor intenționat, nu a chinuit victima timp de 3-4 ore

și regretă fapta comisă. Or, fiind atacat direct cu bâta, s-a creat starea de extremă

necesitate pentru viața sa, a existat un pericol iminent care îi amenința viața,

integritatea corporală și nu putea fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute

de legea penală.

Potrivit deciziei Curții de Apel Cahul din 28 noiembrie 2018, apelul

procurorului a fost respins ca nefondat.

Apelurile inculpatului și avocatului au fost admise, casată sentința în latura

pedepsei și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Leșev Serghei, recunoscut vinovat în baza art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal

i-a fost stabilită pedeapsă, cu aplicare prevederilor art. 79 Cod penal, de 10 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că probele administrate dovedesc că acțiunile

inculpatului au fost îndreptate spre săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin.

(2) lit. j) Cod penal.

Astfel, a fost constatat că Carasin G. alerga după Leșev S., circumstanțe

relatate de martorii oculari Bahrin C. și Arnăuțanu I., care se aflau la poarta liceului și

au văzut că inculpatul fugea, nu avea nimic în mână, iar din urma lui fugea victima cu

un băț în mână. Și inculpatul a declarat că victima alerga după el cu o bâtă în mână și

îl amenința cu răfuiala. Martorul Bahrin C. a indicat că Carasin G. bătea în pământ cu

acel băț și înjura, iar martorul Arnăuțanu I. nu a înțeles ce zicea Carasin G.

Deci, a fost demonstrat că conflictul s-a iscat în urma provocărilor agresive ale

victimei. Însă, afirmația apărării referitor la săvârșirea faptelor în stare de afect nu

este întemeiată or, potrivit raportului de expertiză psihiatrico-legală staționară nr.

30s-2016 din 14.04.2016, starea psihică a lui Leșev S. este fără dereglări de

conștiință, este în conștiință clară, orientat suficient, multilateral. În convorbire este

adecvat, răspunde în plan, dă răspunsuri concrete, vaste, expune date anamnestice, de

careva maladie psihică cronică nu suferă, prezintă dg: „Tulburare organică de

personalitate”, fapt confirmat prin: datele anamnestice despre traumatisme cranio-

cerebrale suportate în repetate ori pe parcursul vieții, inclusiv infracțiunii incriminate,

progresarea tulburărilor specifice de personalitate, anume nervozitate, irascibilitate,

prezența fenomenelor cerebrostenice, ce este confirmat prin datele anamnestice, de

examenul psihiatric clinic curent, investigațiilor instrumentale, dar care nu sunt de

grad sever și nu-i afectează în grad semnificativ facultățile intelectuale, și, implicit,

discernământul psihic. În perioada comiterii infracțiunii ce i se impută, el tulburări

psihice de intensitate psihotică nu a manifestat, a acționat cu discernământ, avea

capacitatea de prevedere și deliberare a acțiunilor sale păstrată deci, poate fi

recunoscut responsabil de fapta ce i se impută. În prezent Leșev S., conform stării

psihice, are capacitatea de a-și da seama de acțiunile sale și le poate dirija, nu necesită

tratament prin constrângere, poate fi supus anchetei penale, purta răspundere penală

și depune mărturii. În caz de condamnare la privațiune de libertate, în condiții de

detenție, i se recomandă supravegherea psihiatrului din penitenciar, tratament

dehidratant, rezorbtiv, sedativ.

Mai mult, în raportul de expertiză judiciară nr. 10s din 27.03.2017 este indicat

că Leșev S., la momentul comiterii faptei incriminate, nu s-a aflat în stare de afect

patologic. Această trăire a ajuns la apogeu, fiind suprapusă peste provocările agresive

ale victimei, catalizând reacția afectivă insuficient controlată, încadrată într-o reacție

de apărare și de consumare a situației frustrante de durată. Această reacție afectivă nu

poate fi premeditată și nu-i este specifică structurii de personalitate și modelului

comportamental al expertizatului, însă aceasta nu poate fi calificată și încadrată într-o

stare de afect fiziologic, deoarece n-a inclus în sine consumarea și declanșarea celor

trei faze constitutive ale acestui proces.

Prin urmare, în temeiul expertizelor efectuate, Leșev S. poate fi recunoscut

responsabil de fapta ce i se impută, iar instanța de fond corect a concluzionat că

acțiunile inculpatului nu se încadrează în baza art. 146 Cod penal, ținând cont de

perioada de timp de la aplicarea primei lovituri de către inculpat și până la ultima,

care a provocat decesul victimei, prin ce se atestă intenția realizată în timp, cu

deosebită cruzime, fiind exclusă starea de afect și starea de apărare a inculpatului în

urma acțiunilor victimei.

Totodată, inculpatul a indicat că nu a omorât intenționat și că nu a chinuit 3-4

ore victima, că regretă fapta comisă, că fiind atacat direct cu bâta, s-a creat starea de

extremă necesitate pentru viața sa, existând un pericol iminent care îi amenința viața,

integritatea corporală și nu putea fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute

de legea penală, că la ora 22.00 Carasin M. l-a sunat pe Carasin G., care i-a spus că

este la poartă la Leșev S., îl așteaptă pe acesta și la acea oră victima era nevătămată,

nesolicitând ajutor, astfel că nu pot fi reținute acele 3-4 ore de chin ale victimei, întru

stabilirea omorului cu deosebită cruzime.

Însă, inculpatul nu a negat că după ce a fost lovit în cap, a fost urmărit de

victimă și s-a ascuns, a ieșit când s-a întunecat și victima îl aștepta la poartă,

continuând evenimentele cu schimb de agresiune. Astfel, Carasin M. a vorbit la

telefon cu victima în perioada în care inculpatul era ascuns, iar cu privire la ora

declarată de martori, inclusiv de către Carasin M., se atestă că declarațiile martorilor

sunt subiective, ei nu indică ora cu exactitate.

Mai mult, în raportul de expertiză în care sunt reflectate concluziile

specialistului în domeniu și care prevalează în raport cu declarațiile martorilor,

inclusiv ale fostei soții a victimei, este indicat intervalul de timp și nu ora exactă de

cauzare a leziunilor corporale și, potrivit acestui raport, cel puțin două ore victima a

stat cu picioarele fracturate, interval de timp în care a avut dureri enorme și

îndelungate în timp, după care i-au fost aplicate și lovituri în cap, de la care a survenit

decesul. Astfel, instanța de fond corect a stabilit că omorul victimei a fost săvârșit cu

deosebită cruzime.

Cererea apărării referitor la necesitatea solicitării descifrărilor convorbirilor

telefonice dintre victimă și fosta soție în vederea clarificării situației, este irelevantă

or, inculpatul era în drept de a solicita prezentarea acestora iar, probele existente în

coroborare între ele, inclusiv raportul de expertiză a cadavrului, oferă claritate

circumstanțelor cauzei.

Deci, instanța de fond corect a stabilit că Leșev S. este vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal or, probele administrate

dovedesc că acțiunile inculpatului au fost îndreptate spre săvârșirea anume a acestei

infracțiuni.

În același timp, la solicitarea apărării a fost audiat expertul Cazacu V., care a

indicat că pentru constatarea stării de afect este necesară întrunirea a trei faze, asupra

căror nu s-a făcut referire la efectuarea raportului de expertiză anterior, iar pentru

clarificarea celor menționate urmează a fi efectuată o expertiză psihiatrico-

psihologică suplimentară în privința inculpatului.

Potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 201835A0126 din 02.05.2018,

efectuată în privința inculpatului, a fost stabilit că acesta nu suferă de careva maladie

psihică cronică, prezenta dg: „Tulburare organică de personalitate”, conform stării

psihice el putea să-și dea seama de acțiunile sale, de caracterul și legalitatea faptelor

sale și le putea dirija. Comportamentul expertizatului nu a avut un caracter premeditat

și nu-i este specific structurii de personalitate și modelului comportamental al

expertizatului. Însă, această reacție afectivă nu poate fi calificată și încadrată într-o

stare de afect fiziologic, deoarece n-a inclus în sine consumarea și declanșarea celor

trei faze constitutive ale acestui proces, și anume: faza cumulativă: prezentă prin

frustrări constante, în care victima nu a fost provocatorul principal al frustrării sale.

Divorțul cu șotia și incapacitatea de a tolera atașamentul întrerupt cu ea și cu copiii,

de care era separat, generau acumulări emoționale survenite în contextul acestei

frustrări. Faza explozivă: manifestată prin trăire vertiginoasă emoțională cu

îngustarea câmpului conștiinței și declanșarea reacției heteroagresive cu simptome

expresive de furie, care nu-i sunt specifice comportamentului habitual. Faza asteniei

psihice și fizice: această fază nu a fost consumată de către expertizat, în conformitate

cu conceptele teoretice ale stării de afect fiziologic. Și anume, după consumarea

reacției afective, ar fi trebuit să survină starea somnolentă, sau somnul, moleșeală,

astenie pronunțată, lipsa atitudinii critice asupra evenimentului produs, comportament

confuz, insuficient controlat, amnezie totală sau parțială a evenimentului consumat,

care la expertizat s-au manifestat.

Acest fapt este constatat prin declarațiile martorului Angheluță N., felcer la

punctul de asistență medicală urgentă, care a indicat că la 03.04.16, ora 23.49, Răduc

V. a chemat ambulanța pe faptul ca a fost bătut vecinul ei. S-a deplasat la domiciliul

inculpatului, unde în ograda din spatele gospodăriei, acesta a spus că a fost lovit de

Carasin G. și el l-a lovit înapoi cu un leaț, care era jos, că după ce Carasin G. a căzut

jos о hârcâit de două ori și gata. Inculpatul avea o plagă în regiunea occipitală pe care

i-a pansat-o. Jos, în ogradă se afla cadavrul lui Carasin G., cu fractură deschisă de

craniu. Cadavrul era ud, iar Leșev S. a confirmat că l-a udat ca să-și revină. Carasin

G. era decedat de vreo 30 minute. A recunoscut că Carasin a decedat în urma

loviturilor aplicate de către el.

Totodată, în acest raport de expertiză este indicat că, conform stării psihice,

inculpatul putea să-și dea seama de acțiunile sale, de caracterul și legalitatea faptelor

sale și le putea dirija.

La fel, la solicitarea apărării, în instanța de apel a fost audiat expertul judiciar

psihologic Bucșa V. care a explicat că din moment ce apare provocarea, apare și

reacția, iar în raport au fost indicate fazele de declanșare a stării de afect. Faza

cumulativă este o fază pre afect, care a început de la momentul când Leșev S. a aflat

de divorț și separarea de copii, care s-a dezvoltat având la bază multiple criterii,

printre care organicitatea cerebrală, care este constatată de experții psihiatri,

abandonul pe care l-a trăit inculpatul în primele luni de viață i-au generat un

atașament profund și o dependență psiho-emoțională față de familia sa, iar momentul

divorțului a fost nucleul declanșării unei asemenea stări.

Afirmația inculpatului că după cele întâmplate, când și-a revenit, a încurcat

drumul, această stare poate fi calificată ca post afect, doar că apogeul afectului

presupune o deconectare totală, somn, de obicei, infractorul se așază lângă victimă și

este foarte confuz, pleacă în direcții necunoscute și dacă se înregistrează actul

suicidal îndată după infracțiune, nu poate fi calificat ca stare de afect. Inculpatul a

înregistrat o stare confuză, în dezorientare parțială, deoarece dacă el ar fi fost

dezorientat în totalitate, nu ar fi încercat să întreprindă acțiuni de salvare a victimei.

În cazul inculpatului a fost atins gradul de 98 % din afect, 2 % din afect fiind absente,

el neavând deconectarea totală or, a încercat să întreprindă ceva, a stropit cu apă

victima, a încercat s-o ajute, intervenind conștient.

Inculpatul era frustrat de persoana care îl separa de copii, iar potrivit

declarațiilor fostei sale soții, acesta era în relații rele cu toate rudele ei. Or, inculpatul

nu a avut conflict direct cu victima, dar la caz, este vorba de cumulare, iar acele 2 %

ce nu ajung în declarații, nu completează tabloul clasic al stării de afect fiziologic.

Inculpatul a trecut cea de a treia fază a asteniei fizice și psihice, după o perioadă

îndelungată cere ajutor, în cazul stării de afect clasică, cazul dat a fost descifrat din

toate punctele de vedere și s-a stabilit că un asemenea comportament nu îi este

specific, el nu este infractor, după structura și construcția de personalitate. În cazul

stării de afect, mișcările sunt foarte lente, persistă starea de somnolență totală,

persoana adoarme lângă victimă și în așa stare sunt găsiți, pleacă într-o direcție

necunoscută, confuză și este găsit în alt spațiu decât cel al comiterii infracțiunii,

calificat ca fugă de la locul faptei, chestie care nu durează multă vreme, iar la caz nu

sunt 2 % pentru a fi starea de afect clasică, dar este vorba de stare de afect atipică,

acele 2 % nu-i ajung, el poate și le-a dezvoltat, însă expertul nu a avut temei ca să

poată argumenta procesul, starea. Dacă ar exista martori ce ar confirma declarațiile

inculpatului despre evenimentele petrecute după evenimentul infracțiunii, atunci

pentru expert ar exista temei pentru a constata starea de afect, deoarece prin

asemenea modalitate inculpatul s-ar putea apăra. Se acceptă ce spune inculpatul, însă

la caz, lipsesc 2 % pentru a fi stabilită starea de afect.

Deci, instanța de fond, ținând cont de faptul că inculpatul a indicat că nu ține

minte nimic și că acesta s-a aflat aproape de afectul fiziologic, 2 % neajungând pentru

a fi stabilită existența stării date, însă nu au fost întrunite toate condițiile stării de

afect, corect a stabilit că fapta nu a fost săvârșită în stare de afect. Totodată, potrivit

rapoartelor de expertiză efectuate, inculpatul poate fi recunoscut responsabil de fapta

incriminată, iar afirmațiile apărării că inculpatul a comis infracțiunea în stare de afect

sunt nefondate, nefiind posibilă reîncadrarea faptelor acestuia în baza art. 146 Cod

penal.

Pe lângă aceasta, instanța de fond a accentuat că, deși acțiunile inculpatului au

fost provocate de comportamentul victimei, manifestate prin lovitura în regiunea

capului, circumstanță care nu a fost negată de acuzare, aceasta nu semnifică lipsa

vinovăției inculpatului, împrejurările date urmând a fi supuse aprecierii la

individualizarea pedepsei inculpatului.

Astfel, din momentul în care victima a fost imobilizată prin loviturile cu

caracter violent puternic aplicate de inculpat peste ambele picioare ale victimei,

caracterul pronunțat al cruzimii deosebite s-a manifestat prin continuarea aplicării de

lovituri cu bâta de lemn și în regiunea capului, provocând mai multe traume și plăgi

deschise, caracterizate ca vătămări corporale grave ce au dus la decesul victimei.

La fel, s-a ținut cont și de timpul scurs de la prima lovitură aplicată victimei și

până la ultima, care a provocat decesul, ce accentuează intenția în timp, cu deosebită

cruzime. Astfel, a fost probată intenția de a omorî, cât și omorul cu deosebită

cruzime, ce rezultă din caracterul leziunilor corporale cauzate victimei, descrise în

raportul de expertiză medico-legală nr. 37C din 27.04.2016, în care este indicat că

decesul lui Carasin G. a survenit în urma: hemoragiei subdurale și subarahnoidale

difuze cauzată de fractura deschisă a oaselor bolții și bazei craniului pe fundalul

traumei cranio-cerebrale deschise. Conform examenului histologic, toate leziunile

corporale depistate și descrise la cadavrul lui Carasin G. au fost produse intravital,

având o vechime de 1-2 ore leziunile de pe craniu și stern și nu mai puțin de 3-4 ore a

fracturilor deschise ale ambelor gambe, până la survenirea decesului. Deci, până la

survenirea decesul, victima s-a aflat nu mai puțin de 3-4 ore cu fracturi deschise ale

ambelor gambe, fiind indicată perioada de cauzare a leziunilor corporale. Toate

leziunile corporale, în ansamblu, dovedesc săvârșirea omorului victimei cu o

deosebită cruzime, ținându-se cont în acest sens de caracterul leziunilor provocate

victimei, numărul acestora și perioada de timp de aplicare a acestora, luată de la

prima lovitură și până la ultima care a fost fatală.

Argumentele apărării că, existând probe că inculpatul era urmărit de Carasin

G., care avea un băț și era în stare avansată de ebrietate, a fost lovit pe neașteptate, în

întuneric, peste cap, și s-a ascuns de frică, instanța în lipsa altor probe, a ignorat

prevederile art. 36 Cod penal, acesta fiind condamnat în baza unor presupuneri,

lipsite de suport probant și legal, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și

contradictoriu, garantat de art. 8 CEDO în coroborare cu art. 4 Protocolul 7 CEDO,

sunt neîntemeiate.

Or, potrivit art. 36 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta, prevăzută de

legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare

persoana care săvârșește fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material și

real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public și care

pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Este în

legitimă apărare și persoana care săvârșește fapta, prevăzută la alin. (2), pentru a

împiedica pătrunderea, însoțită de violență periculoasă pentru viața sau sănătatea

persoanei ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, într-un spațiu de

locuit sau într-o altă încăpere.

Astfel, legitima apărare este o acțiune pe care o realizează o persoană săvârșind

o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează

valorile sociale ocrotite de lege. Legitima apărare este o activitate social-utilă,

deoarece fapta săvârșită în condițiile enunțate de lege nu este prejudiciabilă. Scopul

legitimei apărării este orientat spre prevenirea infracțiunii.

Lipsește și vinovăția persoanei care, fiind în stare de legitimă apărare, a fost

forțată să acționeze de necesitatea apărării valorilor sociale periclitate de un atac,

atacul fiind o agresiune, o comportare violentă a omului, care este îndreptat împotriva

unei valori sociale ocrotite de lege. Apărarea nu e considerată legitimă dacă riposta

agresorului a fost întreprinsă după consumarea atacului.

Prin atac direct se înțeleg acțiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor

ocrotite de lege. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor și victimă se află

un obstacol material (poartă închisă, zid, ușă) sau o distanță mai mare în spațiu.

Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănțuit și se află în curs de

desfășurare și se consumă odată cu încetarea agresiunii. Dacă atacul nu a fost

declanșat, dar cuvintele, gesturile, demonstrarea armei etc. indică obiectiv că atacul

urmează să înceapă, fapta cade sub incidența prevederilor legitimei apărări. Atacul e

material dacă, pentru a-l realiza, se folosește forța fizică, armele, instrumentele etc.

care sunt în măsură să producă o modificare în substanța fizică a valorilor sociale

protejate de lege. Un atac verbal sau scris (insultă, șantaj, denunțare calomnioasă etc.)

nu este considerat drept atac material. Atacul e real dacă există obiectiv, dar nu doar

presupus de persoană. El se consumă în momentul în care a luat sfârșit și pericolul

pentru valorile protejate de lege nu mai există.

Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor. În

cazul unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul, inclusiv

anunțând organele abilitate cu funcții de combatere a criminalității.

Iar, prin atac îndreptat împotriva sa ori împotriva altei persoane se înțeleg

acțiunile agresorului contra vieții persoanei, integrității corporale, sănătății, libertății,

onoarei, averii. Dreptul la legitimă apărare îl are orice persoană, indiferent de funcția

pe care o ocupă, pregătirea specială, posibilitatea de a fugi de la locul atacului sau

posibilitatea de a se adresa organelor de interne.

Prin noțiunea de pericol grav se înțeleg consecințele ireparabile care pot

surveni pentru persoana atacată: pierderea vieții, vătămarea intenționată gravă a

integrității corporale sau a sănătății, distrugerea bunurilor materiale în proporții

deosebit de mari etc.

Prin amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe se înțeleg acțiunile prin

care făptuitorul își dezvăluie intenția reală de aplicare a unei violențe periculoase

pentru viața sau sănătatea victimei, de exemplu, demonstrarea pistolului, cuțitului,

briciului etc.

Cu toate că orice persoană are dreptul la viață, la integritate fizică și psihică,

precum și dreptul de a reacționa independent, prin mijloace legitime, la încălcarea

drepturilor și libertăților sale, din probele administrate, rezultă că, după incident,

inculpatul a lovit victima peste picioare imobilizând-o și, trecând cel puțin o oră, i-a

aplicat lovituri în cap, de la care a decedat. Inculpatul nu neagă că el ar fi putut cauza

leziunile corporale victimei, în acea zi el a fost urmărit de victimă, care l-a lovit în

întuneric în cap, apoi inculpatul nu-și mai amintește ce s-a întâmplat, dar s-a trezit cu

acesta în ograda sa și a auzit cum victima a hârcâit cât era la pământ.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală efectuat în privința cadavrului,

decesul victimei a survenit în urma loviturilor ce le-a primit la cap. Conform

examenului histologic toate leziunile corporale depistate și descrise la cadavrul

Carasin G. au fost produse intravital, aveau o vechime de 1-2 ore leziunile de pe

craniu și stern și nu mai puțin de 3-4 ore a fracturilor deschise ale ambelor gambe

până la survenirea decesului. Deci, prin aplicarea loviturilor peste picioare, inculpatul

a imobilizat victima, iar aceasta fiind cu picioarele fracturate nu mai prezenta pericol

și nu mai era necesitatea ca peste câteva ore să-i mai aplice lovituri în cap, de la care

a survenit decesul.

Astfel, în împrejurările stabilite nu sunt aplicabile prevederile art. 36 Cod penal

or, legitima apărare se realizează numai în cazul în care sunt întrunite condițiile

atacului, care trebuie să fie direct, imediat, material și real, îndreptat împotriva

propriei persoane, a altei persoane sau împotriva unui interes public, să pună în

pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Caracterul

imediat al atacului fixează în timp desfășurarea acestuia, încadrându-l într-un anumit

interval, în care poate interveni o apărare legitimă. Prin urmare, o condiție pentru a fi

prezentă legitima apărare este respingerea unui atac. Însă, săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal nu s-a realizat pentru înlăturarea unui

atac direct, imediat, material și real, fiind stabilit că, în momentul aplicării loviturilor

în cap victimei, acesta era deja cu fracturi deschise ale ambelor gambe, deci, nu

prezenta pericol real și grav asupra persoanei inculpatului, respectiv nu este incidentă

legitima apărare.

Sunt nefondate și alegațiile apărării că inculpatul a acționat în stare de extremă

necesitate, fiind aplicabile prevederile art. 38 Cod penal.

Astfel, fapta săvârșită în stare de extremă necesitate nu constituie infracțiune,

deoarece nu este săvârșită cu vinovăție.

Starea de extremă necesitate se prezintă ca o ciocnire de interese ocrotite de

legea penală și apare în cazul în care legiuitorul admite sacrificarea valorii mai puțin

importante în favoarea celei mai importante.

Sursele pericolului care amenință valorile sociale ocrotite de lege pot fi de

diferită natură: cutremure, incendii, inundații, reacții manifestate de animale, anumite

stări ale organismului omului: foame, sete sau maladii, activități ale persoanei,

săvârșite intenționat sau din imprudență.

Condițiile stării de extremă necesitate privitoare la pericolul social sunt:

pericolul să fie iminent, pericolul să amenințe viața, integritatea corporală, sănătatea

făptuitorului sau a altor persoane ori un interes public, să nu poată fi înlăturat decât

prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

Prin pericol iminent se înțeleg situația, întâmplările, care pun în primejdie

existența, integritatea cuiva sau a ceva, adică să fi ajuns pe cale să se producă.

Pericolul iminent este îndreptat împotriva valorilor sociale enumerate expres în lege:

viața, integritatea corporală, sănătatea persoanei, interesul public. Pericolul iminent se

consideră inevitabil, dacă nu poate fi înlăturat altfel decât prin comiterea unei fapte

prevăzute de legea penală.

Condițiile acțiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege sunt: pericolul

nu poate fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală,

săvârșirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc, unica posibilitate de

lichidare a pericolului, să nu cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi

putut produce dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat (art. 38 alin. (3) Cod penal).

Spre deosebire de legitima apărare, sfera de protecție a stării de extremă

necesitate este mai restrânsă. Starea de extremă necesitate nu poate servi drept

argument juridic de liberare a făptuitorului de răspundere materială în cazurile în care

prejudiciul este adus unei persoane nevinovate de apariția pericolului.

Or, din raportul de expertiză judiciară, efectuat în privința cadavrului, între

fracturile de la picioare și loviturile aplicate în cap a trecut o perioadă îndelungată de

timp. Deci, sunt inexplicabile loviturile aplicate în cap or, o persoană cu picioarele

fracturate și care nu se poate mișca, nu prezintă acel pericol iminent ce nu putea fi

înlăturat decât prin aplicarea loviturilor în cap. Mai mult, în aceste împrejurări,

inculpatul nu era privat de posibilitatea de a fugi de lângă victimă, astfel că, nu se

atestă nici starea de extremă necesitate.

Totodată, în baza probelor administrate a fost confirmată cu certitudine

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. j)

Cod penal, fiind atestată o concordanță deplină între probele administrate și situația

de fapt stabilită de instanța de fond, nefiind identificate circumstanțe ce ar constitui

temei de reîncadrare a faptelor inculpatului pe art. 146 Cod penal, sau de aplicare a

art. 36 sau 38 Cod penal.

Astfel, instanța de fond corect a calificat infracțiunea în baza art. 145 alin. (2)

lit. j) Cod penal, fiind prezentate suficiente probe ce demonstrează că fapta a avut loc

și că a fost săvârșită de către inculpat, aceste împrejurări fiind constatate din

totalitatea probelor apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală și care demonstrează că argumentele apărării invocate în acest sens sunt

nefondate.

Este neîntemeiat și apelul acuzării declarat în partea individualizării pedepsei,

pe care o consideră nejustificat de blândă și solicită stabilirea pedepsei cu închisoarea

pe un termen de 20 ani și încasarea cheltuielilor judiciare.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de

instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni,

cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor.

Însă, prima instanță, stabilindu-i inculpatului pedeapsa cu 15 ani închisoare, nu

a ținut cont și de faptul că instanța de judecată stabilește pedeapsa echitabilă în

conformitate cu principiul individualizării pedepsei, prevăzut la art. 7 Cod penal, în

coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate la art. 75 alin.

(1) Cod penal, care prescrie că instanța de judecată aplică pedeapsă luând în

considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și

scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei

prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se

cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal

într-o anumită consecutivitate: de la cea mai blândă – amendă – până la cea mai aspră

– detențiune pe viață.

Conform art. 6 CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil

a cauzei sale. Dreptul la un proces echitabil vizează respectarea principiului egalității

armelor, adică că fiecare parte trebuie să obțină o posibilitate rezonabilă de a-și

prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație net dezavantajoasă în

raport cu adversul, iar instanța de fond eronat a constatat că pedeapsa aptă să ducă la

corectarea inculpatului, este doar pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de

15 ani, însă nu a motivat de ce nu sunt aplicabile prevederile art. 79 Cod penal.

Potrivit art. 79 alin. (1), (3) Cod penal, ținând cont de circumstanțele

excepționale ale cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în

săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii,

de alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la

descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă,

prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă. În cazul condamnării

persoanelor adulte pentru comiterea infracțiunilor deosebit de grave, instanța de

judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală, dar

constituind cel puțin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod

pentru infracțiunea săvârșită.

Or, prima instanță corect i-a încadrat acțiunile inculpatului și a stabilit că a fost

dovedită săvârșirea infracțiunii de omor cu deosebită cruzime, însă eronat i-a aplicat

pedeapsa cu închisoare pe un termen de 15 ani.

Astfel, instanța de fond a stabilit că acțiunile inculpatului au rezultat în urma

acțiunilor victimei, acesta nu a fost inițiatorul conflictului și până victima nu l-a

agresat cu bățul pe care îl avea la el, nu a răspuns cu violență.

Totodată, instanța de fond corect a constatat că acțiunile inculpatului, deși au

fost provocate de comportamentul victimei, manifestate prin lovitura în regiunea

capului, circumstanță care nu a fost negată de acuzare, nu semnifică lipsa vinovăției

inculpatului și urmează a fi supuse aprecierii la individualizarea pedepsei.

Însă, la individualizarea pedepsei, prima instanță, cu toate că a constatat că

victima a fost cea care a agresat mai întâi inculpatul, l-a fugărit, l-a înjurat, i-a aplicat

lovitura cu bățul în cap, ce a și cauzat conduita agresivă a inculpatului, a ignorat

aceste circumstanțe la stabilirea pedepsei, nefiind aplicate prevederile art. 79 Cod

penal.

Mai mult, instanța de fond a constatat lipsa circumstanțelor agravante, reținând

în calitate de circumstanțe atenuante - ilegalitatea acțiunilor victimei manifestate prin

lovituri aplicate și leziuni provocate, care au provocat săvârșirea infracțiunii de către

inculpat, însă greșit nu a stabilit existența circumstanțelor excepționale și nu a aplicat

prevederilor art. 79 Cod penal.

Deci, sunt neîntemeiate argumentele acuzării cu privire la necesitatea stabilirii

pedepsei cu închisoarea pe un termen de 20 ani, apelul declarat în acest sens, urmând

a fi respins.

În același timp, fiind constatat că instanța de fond a omis că circumstanța

excepțională - ilegalitatea acțiunilor victimei manifestate prin lovituri aplicate și

leziuni provocate, au provocat săvârșirea infracțiunii de către inculpat, permite

aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, în privința acestuia urmează a fi stabilită o

pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege.

Pe lângă aceasta, inculpatul anterior nu a fost judecat, se caracterizează pozitiv,

nu este angajat în câmpul muncii, are la întreținere trei copii minori, dintre care

băiatul de șapte ani locuiește permanent cu el, nu face abuz de alcool, are un caracter

cumpătat stabil, cinstit, corect și punctual și, cu toate că a săvârșit о infracțiune

excepțional de gravă, prin acțiuni manifestate cu deosebită cruzime, instanța de fond

corect a considerat că sancțiunea cu detențiunea pe viață nu este rațională, însă la

stabilirea pedepsei nu s-a ținut cont de toate circumstanțele cauzei, din care se

desprinde necesitatea aplicării prevederilor art. 79 Cod penal.

Prin urmare, instanța de fond nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61,

75, 79 Cod penal, nu a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei,

de circumstanțele în care a fost comisă fapta, de persoana celui vinovat, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării acestuia, că executarea pedepsei nu

trebuie să cauzeze suferințe fizice, nici să înjosească demnitatea persoanei

condamnate, dar să ducă la realizarea scopului prevăzut de art. 61 Cod penal.

Or, pedeapsa penală are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

inculpatului, cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea inculpatului,

cât și a altor persoane, restabilirea echității sociale reprezentând o valoare supremă în

societate și fiind garantată de art. 1 alin. (3) din Constituție.

La aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, instanța a ținut cont de persoana

inculpatului și comportamentul acestuia până la săvârșirea infracțiunii, atitudinea și

modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de judecare a

cauzei față de cele comise, conduita infractorului, concluzionând că corectarea lui

este posibilă prin stabilirea unei pedepse de 10 ani închisoare, care este una corectă,

echitabilă și legală, în măsură să atingă scopul prevăzut de art. 61 Cod penal.

Totodată, instanța de fond corect a respins cererea acuzării privind încasarea

cheltuielilor judiciare în sumă de 21.393,60 lei, acestea urmând a fi trecute în contul

statului.

Potrivit art. 2 al Legii nr. 68 din 14 iunie 2016 cu privire la expertiza judiciară

și statutul expertului judiciar, actul prin care se dispune expertiza judiciară este

ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței de judecată, prin care

se dispune efectuarea expertizei judiciare sau, după caz, cererea de efectuare a

expertizei judiciare depusă de către părți din inițiativă proprie și pe cont propriu în

condițiile codurilor de procedură civilă, penală și contravențional, iar art. 11 alin. (2)

din aceeași lege prevede că, expertiza judiciară se efectuează în temeiul actului de

dispunere a expertizei judiciare, emis în conformitate cu prevederile legislației de

procedură.

Conform art. 143 alin. (1), pct. 1) Cod de procedură penală, expertiza se

dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea cauzei morții. Alin.

(2) în vigoare la momentul suportării cheltuielilor menționate, stabilea că plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul

mijloacelor bugetului de stat.

Prin urmare, încasarea cheltuielilor de judecată pentru efectuarea expertizelor

se face din contul mijloacelor bugetului de stat, cheltuielile date fiind suportate în

cadrul instrumentării cauzei penale în vederea acumulării probatoriului necesar

pentru demonstrarea vinovăției inculpatului.

Procurorul în Procuratura de circumscripție Cahul, Mihail Tomița, a declarat

recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii în latura pedepsei și neîncasării

cheltuielilor judiciare, cu dispunerea rejudecării cauzei în această parte, în aceeași

instanță, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că inculpatul a săvârșit o infracțiune excepțional de gravă

care se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 ani sau cu detențiune pe viață.

Instanța de apel a reținut ca circumstanță excepțională – ilegalitatea și

imoralitatea părții vătămate care au provocat săvârșirea infracțiunii, și care a fost

corect apreciată de instanța de fond ca fiind atenuantă.

Stabilirea unei pedepse cu aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, este

posibilă, ținând cont de circumstanțele excepționale ale cauzei, legate de scopul și

motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în

timpul și după consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe care micșorează esențial

gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și de contribuirea activă a

participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la descoperirea acesteia.

Or, nu se atestă existența unui cumul de circumstanțe excepționale legate de

scopul și motivul faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, de

comportamentul acestuia după consumarea infracțiunii, de contribuirea activă la

descoperirea infracțiunii săvârșite în grup.

Mai mult, inculpatul nu a recunoscut vina și, acționând în scopul omorului

intenționat, i-a aplicat victimei lovituri cu bâta peste picioare, imobilizându-l la

pământ, apoi, manifestând deosebită cruzime, l-a lovit pe acesta, de mai multe ori, cu

bâta din lemn, peste zonele vitale ale corpului, în piept, în regiunea capului,

circumstanțe ce nu sunt decisive la aplicarea art. 79 Cod penal.

Potrivit art. 227 alin. (1), (2) pct. 5) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal și cuprind sumele cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale în cauza penală.

Deci, cheltuielile judiciare au fost suportate în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale – expertiza judiciară, iar potrivit art. 229 alin. (1) Cod de procedură

penală, aceste cheltuieli sunt suportate, în primul rând, de condamnat și, doar dacă,

acesta, din diferite motive, nu este în stare cheltuielile, sunt trecute în contul statului.

Or, statul și-a onorat obligația de a demonstra vinovăția inculpatului, prin

acțiuni de procedură legale, iar pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal

a suportat cheltuieli care, potrivit art. 227 Cod de procedură penală, urmează a fi

recuperate din contul inculpatului și care au fost generate de acțiunile ilegale ale

acestuia.

Art. 229 Cod de procedură penală prescrie direct că condamnatul se obligă la

recuperarea cheltuielilor judiciare, iar plata acestora nu va influența situația materială

a inculpatului, deoarece acesta nu are persoane la întreținere, chestiunea privind

încasarea cheltuielilor judiciare nefiind soluționată corect de instanțele de fond și de

apel.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Ion Stoian, în care solicită casarea

hotărârilor adoptate și adoptarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile inculpatului să

fie reîncadrate în baza art. 146 Cod penal.

Recurentul a indicat că din datele prezentate care sunt suficiente pentru a

caracteriza pozitiv inculpatul, din explicațiile consecvente și atitudinea față de cele

întâmplate, rezultă că omorul victimei nu a fost intenționat și ar fi putut fi săvârșit sub

influența unor acțiuni neadecvate, necontrolate ale acestuia, ce caracterizează starea

de afect, fiind solicitată efectuarea unei expertize în acest sens.

În același timp, nu au cunoscut numele experților care au efectuat expertiza,

pentru a înainta recuzare, iar expertul Mardari E. a participat anterior și la efectuarea

raportului de expertiză nr. 30s-2016 în perioada 17.05.2016-14.06.2016, având deja o

părere formată, astfel că ar fi putut influența colegii și neintenționat.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzută la art. 146 Cod penal, se realizează

prin omorul săvârșit în stare de afect, provocate de acte de violență sau de insulte

grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă acestea au avut sau ar fi

putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.

Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deși își dă

seama de acțiunile sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor acțiuni și

capacitatea de a le conduce. În acest caz omul acționează în stare de afect fiziologic.

Totodată, este important de a nu confunda starea de afect fiziologic cu starea de

afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate, adică

persoana nu poate să-și dea seama de acțiunile sale ori să le conducă, din cauza unei

tulburări psihice.