1ra-394/2019 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-394/2019 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.1ra-394/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Victor Boico, Nadejda Toma,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 24 octombrie 2018,

declarat de către avocatul Polivenco Victor în numele inculpatului

Guzun Alexandru XXX, născut la

XXX, originar din XXX, domiciliat în

XXX, cu viza de reședință în XXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Alexandru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.151 alin.(1) Cod penal,

cu aplicarea prevederilor art.3641 Cod de procedură penală, la 5 ani închisoare.

În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

procedură penală, a constatat că Guzun Alexandru, la data de 17 decembrie 2017, fiind

sub influența băuturilor alcoolice, aflându-se la balconul de la etajul doi al Casei de

cultură din XXX, a inițiat un conflict cu Crîșmaru Robert, în cadrul căruia, intenționat,

l-a împins cu mâinile în spate, ultimul căzând jos de la înălțime, pe o placă din beton,

cauzându-i vătămări corporale grave, caracterizate prin leziuni sub formă de

traumatism craneo-vertebral acut (cervical), contuzie cerebrală medie, insuficiență

piramidală pe stânga, hemoragie subarahnoidiană post traumatică, fractura liniară a

osului temporal și parietal pe dreapta.

- la data de 03 aprilie 2018 - procurorul, solicitând casarea acesteia, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Guzun Alexandru, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.151 alin.(1) Cod penal să fie condamnat la 6 ani închisoare, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip semiînchis și să fie dispusă încasarea cheltuielilor judiciare în

mărime de 320 lei pentru efectuarea expertizei medico-legale a părții vătămate și 20 lei

pentru rechizitele de birotică utilizate, invocând că instanța nu a dat deplină eficiență

prevederilor art.75 și 61 Cod penal și i-a aplicat o pedeapsă prea blândă, care nu va

1

atinge efectul scontat; - instanța a reținut recunoașterea vinovăției, deși acest fapt nu

poate fi considerat a fi o circumstanță atenuantă; - pe de altă parte, nu a avut în vedere

că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de ebrietate alcoolică, la locul de trai se

caracterizează negativ, căința sinceră nu este credibilă, iar declarațiile date în acest

sens, în coroborare cu comportamentul și atitudinea acestuia față de fapta comisă, au

un caracter formal, date doar cu scopul de a-i fi aplicată o pedeapsă mai blândă; -

instanța nu a dat deplină eficiență prevederilor art.227-229 Cod de procedură penală și

neîntemeiat a respins solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare;

- la data de 06 aprilie 2018 – partea vătămată Crîșmaru Robert, care

exprimându-și dezacordul cu sentința a invocat, că la comiterea infracțiunii a fost

implicat nu doar Guzun Alexandru, acesta a fost provocat de către Mihail Melnic.

Susține, că până la moment se tratează în urma traumelor cauzate, însă fără rezultat și a

solicitat tragerea vinovatului la răspundere conform legii.

apelurile declarate de către procuror și partea vătămată au fost admise, casată sentința,

rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Guzun Alexandru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art.151 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art.3641 Cod de procedură penală,

la 4 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Solicitarea

procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare a fost respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că sentința a fost contestată doar

în partea stabilirii pedepsei și cheltuielilor judiciare.

Totuși, la solicitarea părții apărării, instanța de apel a reluat cercetarea

judecătorească în vederea dispunerii efectuării expertizei judiciare psihiatrico-legală în

privința lui Guzun Alexandru, fiind emisă încheierea Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 27.07.2018.

Prin urmare, raportând concluziile expertizei judiciare nr.201837A0365 din

19.10.2018, potrivit căreia inculpatul, la moment suferă de „retard mintal ușor” și are

capacitate redusă de a înțelege împrejurările ce au importanță pentru cauza penală, iar

în momentele importante pentru dosar acesta suferea de „retard mintal ușor cu

instabilitate emoțional volitivă” și a avut capacitatea redusă să conștientizeze și să

controleze acțiunile sale la prevederile art.231 alin.(1) Cod penal, instanța de apel a

considerat că nu este exclusă răspunderea penală a inculpatului Guzun Alexandru.

Consecvent, cu referire la stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale,

instanța de apel a conchis că prima instanță nu a dat deplină eficiență prevederilor

art.61 și 75 Cod penal, nu a ținut cont de infracțiunea comisă, consecințele și urmările

prejudiciabile ale acesteia, eronat aplicând față de inculpat a prevederilor art.90 Cod

penal.

Astfel, având în vedere normele pre-citate, ținând cont de circumstanțele cauzei,

de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor grave, de

persoana inculpatului, că anterior nu a fost judecat, că și-a recunoscut vina și se căiește

sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, că

se caracterizează negativ, ca fiind persoană imprevizibilă și predispusă la conflicte

violente, că nu dispune de loc permanent de trai și vagabondează, că suferă de „retard

mintal ușor”, că imediat după săvârșirea faptei infracționale, nu a prezentat interes față

de consecințele acțiunilor sale și nu i-a acordat părții vătămate primul ajutor, deși

ulterior, la faza judecării cauzei în fond, a invocat căința sinceră și regret față de cele

2

săvârșite, de comportamentul inculpatului, care nu s-a prezentat la ședințele instanțe de

apel, fiind anunțat în căutare, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, instanța de apel a conchis că acestuia urmează ai fi stabilită o

pedeapsă sub formă de 4 ani închisoare, cu executarea reală a ei, aceasta fiind

proporțională faptei comise, echitabilă și pasibilă să atingă scopul pedepsei penale, de

restabilire a echității sociale și corectare a vinovatului.

Cu referire la apelul părții vătămate, având în vedere argumentele expuse la

pct.3 al prezentei decizii, instanța de apel a precizat că, potrivit art.325 alin.(1) Cod de

procedură penală, judecarea cauzei în primă instanță se efectuează numai în privința

persoanei puse sub învinuire și numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. La

caz, instanța a judecat cauza în limitele învinuirii aduse lui Guzun Alexandru, fără a

avea temei de drept pentru a analiza acțiunile/inacțiunile altor persoane, întrucât

conform rechizitoriului persoana pusă sub învinuire este doar sus-numitul.

Cu referire la solicitarea procurorului de a fi dispusă încasarea cheltuielilor

judiciare, instanța de apel, în temeiul prevederilor art.142, 143 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală și art.75 alin.(3) al Legii cu privire la expertiza judiciară și statutul

expertului judiciar nr.68 din 14.04.2016, a menționat că aceasta nu este întemeiată, or,

constatarea medico-legală în privința părții vătămate Crîșmaru Robert, expusă în

raportul nr.201829D0005 din 10.01.2018, a fost ordonată de către organul de urmărire

penală în vederea determinării vătămărilor corporale și calificarea gravității lor, aceasta

fiind acțiune procesuală ce ține de administrarea probatoriului și formularea învinuirii,

care este pusă în sarcina părții acuzării.

Complementar, instanța de apel făcând referire la prevederile art.227 alin.(2)

Cod de procedură penală, a precizat că cheltuielile suportate pentru rechizitele de

birotică utilizate, în mărime de 20 lei, nu cad sub incidența prevederilor sus-citate.

Mai mult, instanța a reținut că inculpatul are o stare materială precară și nu va

avea capacitate financiară pentru recuperarea cheltuielilor judiciare, or, așa cum a fost

stabilit, acesta nu dispune de un loc permanent de trai și muncă, fiind o persoană care

vagabondează.

inculpatului, a declarat recurs ordinar împotriva deciziei instanței de apel care,

indicând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, solicită

casarea acesteia și menținerea sentinței, pe motiv că s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale; - instanța nu a dat deplină eficiență

prevederilor art.61 și 75 Cod penal și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea aspră; -

instanța nu a ținut cont că inculpatul anterior nu a fost condamnat și nu are

personalitate de infractor, că și-a recunoscut vina și se căiește sincer pentru fapta

comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii; - partea vătămată, fiind citat în prima instanță, a depus cerere

prin care a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa și a menționat că nu are pretenții față

de inculpat; - partea vătămată nu a depus acțiune civilă și nu a invocat existența

prejudiciului cauzat prin infracțiune; - instanța nu a ținut cont de circumstanțele

atenuante: săvârșirea faptei de către o persoană cu responsabilitate redusă și

contribuirea activă la descoperirea infracțiunii.

materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului expusă în

3

referință, prin care se solicită declararea inadmisibilității recursului ordinar, Colegiul

penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond

ori de apel.

Recurentul în recurs a invocat drept temei de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Analizând acest temei în raport cu motivele invocate în recursul declarat,

Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare.

Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt stabilită de

către instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

și critică hotărârea instanței de apel numai referitor la pedeapsa aplicată.

Instanța de recurs consideră că motivele invocate de către recurent la acest

capitol sunt lipsite de temei legal.

Astfel, Colegiul penal relevă că, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de

individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor

circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele

prevăzute de lege.

Subsecvent, instanța de recurs reține că instanța de apel a dat deplină eficiență

prevederilor art.61 și 75 Cod penal, ținând cont de toate circumstanțele cauzei, de

gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor grave, de persoana

inculpatului, că anterior nu a fost judecat, că și-a recunoscut vina și se căiește sincer

pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, că se

caracterizează negativ, ca fiind o persoană imprevizibilă și predispusă la conflicte

violente, că nu dispune de loc permanent de trai și vagabondează, că suferă de „retard

mintal ușor”, că după săvârșirea faptei infracționale nu a prezentat interes față de

consecințele acțiunilor sale și nu i-a acordat părții vătămate primul ajutor, de

comportamentul inculpatului, care nu s-a prezentat la ședințele instanțe de apel, fiind

anunțat în căutare, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, și corect a conchis că corijarea acestuia poate avea loc doar prin stabilirea

unei pedepse privative de libertate, iar aplicarea art.90 Cod penal, nu va duce la

4

atingerea scopului sus menționat.

Colegiul penal reține că recurentul a invocat, precum că la stabilirea pedepsei,

instanța de apel nu a ținut cont de circumstanțele cauzei, enumerate la pct.5 al prezentei

decizii, și eronat a dispus executarea reală a pedepsei penale aplicate, și menționează

că, reieșind din textul hotărârii instanței, contrar celor afirmate de către acesta,

circumstanțele la care face referire în recurs au fost luate în considerare de către

instanța de apel la numirea pedepsei și astfel, argumentele invocate nu pot fi acceptate

întru casarea hotărârilor judecătorești.

Totodată, Colegiul penal relevă că legiuitorul acordă dreptul instanței, ținând

cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, de a decide de la caz la caz,

posibilitatea aplicării pedepsei vinovatului cu suspendarea condiționată a executării ei

și nicidecum nu o obligă în acest sens.

În speță, rezultă că instanța de apel, reieșind din circumstanțele sus menționate, a

considerat rațional ca inculpatul să execute real pedeapsa stabilită, motivându-și soluția

adoptată, indicând din care motive a ajuns la concluzia potrivit căreia, corijarea și

reeducarea acestuia este posibilă doar cu aplicarea pedepsei închisorii reale.

Complementar, Colegiul penal precizează că, circumstanțe ale cauzei, precum că

partea vătămată nu a înaintat acțiune civilă, că a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa

și că nu are pretenții față de inculpat, așa cum invocă avocatul în recurs, nu pot avea

ponderabilitate pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei penale, or,

instanța de recurs reiterează că legiuitorul acordă dreptul instanței, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, de a decide de la caz la caz,

posibilitatea aplicării pedepsei vinovatului cu suspendarea condiționată a executării ei

și nicidecum nu o obligă în acest sens.

Prin urmare, Colegiul remarcă că decizia instanței de apel cuprinde fondul

apelurilor și temeiurile de fapt și de drept care au dus la emiterea soluției contestate,

precum și motivele adoptării ei, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de

procedură penală, fiind o decizie bine argumentată, motivată și în concordanță cu

prevederile art.394 Cod de procedură penală.

Având în vedere acest aspect, instanța de recurs își însușește în întregime

alegațiile instanței de apel, redate succint la pct.4 al prezentei decizii și consideră că o

expunere repetată asupra lor este inutilă, fapt ce este în deplină concordanță cu

jurisprudența și practica Curții Europene pentru Drepturile Omului, care în cauza

Albert vs România din 16.02.2010, în pct.37 al Hotărârii a statuat că, dacă art.6 § 1 din

Convenția EDO obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu poate fi înțeles ca

impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor

de Jos, 19.04.1994). Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de o

instanță inferioară fie prin alt mod, să fi examinat totuși în mod real chestiunile

esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu

concluziile unei instanțe inferioare (Helle împotriva Finlandei, 19.12.1997).

Respectiv, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată,

Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii

judecătorești contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

5

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate de către

recurent nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și, potrivit

legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Polivenco Victor

în numele inculpatului Guzun Alexandru, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 24 octombrie 2018, în cauza penală în privința lui Guzun Alexandru,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată, pronunțată la 18 aprilie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

6