Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 09.04.2019
casat

1reab-14/2019 — art. 54-10 al.2 CP al RSSU

HOTĂRÂRE
09.04.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 54-10 al.2 CP al RSSU
Temei legal
art. 453 CPP
Citează această cauză
1reab-14/2019 — art. 54-10 al.2 CP al RSSU (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.1reab-14/2019 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E D E C I Z I E 09 aprilie 2019 mun.

Chișinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte – Timofti Vladimir, Judecători – Cobzac Elena, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie și Boico Victor judecând, fără citarea părților, recursul în anulare declarat de Adjunctul Procurorului General, Roșioru Mircea, prin care se solicită casarea sentinței Tribunalului militar al unității militare nr. 1080 din 09 august 1941, în cauza penală privindu-l pe Faliuta Gavriil xxxxx născut în xxxxx, originar din xxxxx, domiciliat la data examinării cauzei în xxxxx, RSSM, fără antecedente penale, Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, C O N S T A T Ă: 1. Prin sentința Tribunalului militar al unității militare nr. 1080 din 09 august 1941, Faliuta Gavriil a fost condamnat în baza art. 54-10 alin.(2) CP al RSSU, la pedeapsa capitală.

2. Potrivit sentinței, Faliuta Gavriil a fost declarat vinovat și condamnat pentru faptul că, având atitudine ostilă față de regimul din URSS, în iulie 1941, a desfășurat în cadrul anturajului său agitație antisovietica de ordin contrarevoluționar, orientată spre discreditarea puterii sovietice. Astfel, inculpatul, în timpul evacuării de pe teritoriul raionului Tiraspol, în prezența unui grup de persoane, a calomniat presa sovietică și condițiile de trai ale muncitorilor din URSS, în același timp, lăudând sistemul din Germania nazistă. În ședința de judecată, inculpatul Faliuta Gavriil și-a recunoscut pe deplin vinovăția în cele incriminate și a declarat că, și-a permis în cadrul anturajului său careva afirmații despre regimul sovietic, însă afirmațiile sale au fost greșite.

A susținut că el nu a avut niciodată scopul de a desfășura agitație antisovietica cu caracter contrarevoluționar. Consideră că, martorii audiați în timpul anchetei au făcut în privința lui declarații false. Inculpatul a mai susținut că, personal, în Germania nu a fost și nu a lăudat viața oamenilor din această tară. Adjunctul Procurorului General, Roșioru Mircea, a declarat recurs în anulare, prin care, invocând temeiul prevăzut de art.453 alin.(1) Cod de procedură penală, solicită casarea sentinței Tribunalului militar al unității militare nr. 1080 din 09 august 1941, cu încetarea procesului penal și reabilitarea condamnatului, pe motiv că există circumstanțe care exclud tragerea inculpatului la răspundere penală.

În susținerea celor menționate în textul recursului în anulare, adjunctul Procurorului General invocă faptul că probele administrate în cauza dată nu sunt suficiente pentru calificarea acțiunilor inculpatului Faliuta Gavriil în baza art. 54-10 alin.(2) CP al RSSU, adică ar fi desfășurat vreo activitate orientată spre lichidarea, subminarea sau slăbirea puterii sovietice ori săvârșirea unor infracțiuni contrarevoluționare, așa cum prevede dispoziția art. 54-10 alin.(2) CP al RSSU. A mai menționat recurentul că, sentința de condamnare în privința inculpatului Faliuta Gavriil a fost pronunțată exclusiv în baza declarațiilor inculpatului, nefiind cercetate și alte probe sau mijloace de probă fiindu-i încălcat dreptul la apărare al inculpatului, examinând cauza penală în lipsa apărătorului, a cărui participare era obligatorie.

Astfel, condamnarea lui Faliuta Gavriil, pentru agitație antisovietica, constituie un viciu fundamental comis în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată, întrucât a fost încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil. 4. Judecând recursul în anulare în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că recursul urmează a fi admis din următoarele considerente. Potrivit art.452 alin.(1), coroborat cu art.453 alin.(1) Cod de procedură penală, Procurorul General și adjuncții lui, pot declara la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare împotriva hotărârii judecătorești irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac. Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată.

Articolul 6 alin.(1) pct.44) Cod de procedură penală, stipulează că prin viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată se înțelege încălcarea esențială a drepturilor și libertăților garantate de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, de alte tratate internaționale, de Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale. Potrivit prevederilor art.3 lit. a) al Legii nr.1225-XII din 08 decembrie 1992, privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, în vigoare de la 30 septembrie 1992, sunt declarate nevinovate și urmează a fi reabilitate în fața societății și reintegrate în drepturi, indiferent de locul de trai în prezent, toate persoanele care, în perioada dintre 07 noiembrie 1917 și 23 iunie 1990, au fost supuse represiunilor politice în baza deciziilor organelor de stat judiciare sau extrajudiciare pentru „agitație antisovietică”.

Astfel, hotărârea de condamnare a lui Faliuta Gavriil, pentru agitație antisovietică este afectată de un viciu fundamental comis în cadrul procedurii precedente, deoarece a fost încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992, privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, Faliuta Gavriil urmează a fi reabilitat. Prin urmare, în temeiul circumstanțelor nominalizate, recursul în anulare urmează a fi admis, cu casarea totală a hotărârii irevocabile de condamnare a lui Faliuta Gavriil, pentru agitație antisovietică, ca fiind afectată de un viciu fundamental comis în cadrul procedurii precedente, deoarece inculpatului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

Reieșind din cele menționate și potrivit prevederilor art. 435 alin.(1) pct.2) lit. b) Cod de procedură penală, instanța de recurs găsește prezente în speța dată motive întemeiate de a interveni în hotărârea judecătorească de condamnare în privința lui Faliuta Gavriil, pe motiv că există circumstanțe care exclud tragerea lui la răspundere penală, cu încetarea procesului penal în baza art. 391 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală și reabilitarea lui. În contextul celor expuse, Colegiul penal lărgit conchide că recursul în anulare este întemeiat și urmează a fi admis.

5. În conformitate cu prevederile art.435 alin.(1) pct.2) lit. b), art.453 alin.(1), art. 457 alin.(3) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E : Admite recursul în anulare declarat de adjunctul Procurorului General, Roșioru Mircea, casează sentința Tribunalului militar al unității militare nr. 1080 din 09 august 1941, în privința lui Faliuta Gavriil xxxxx, condamnat în baza art. 54-10 alin.(2) CP al RSSU, cu încetarea procesului penal și reabilitarea acestuia. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 09 aprilie 2019. Președinte Timofti Vladimir Judecătorii Cobzac Elena Toma Nadejda Țurcan Anatolie Boico Victor

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-08-06
0,95
1reab-32/2019 — art. 54-10 alin. 2 CP RSSU
Dosarul nr. 1reab-32/2019 CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE D E C I Z I E 06 august 2019 mun. Chişinău Colegiul penal lărgit în următoarea componenţă: Preşedinte – Timofti Vladimir, Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, Ţurcan Anatolie, Cobzac
CSJ 2019-08-06
0,95
1reab-30/2019 — art. 54-10 alin. 2 CP RSSU
Dosarul nr. 1reab-30/2019 CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE D E C I Z I E 06 august 2019 mun. Chişinău Colegiul penal lărgit în următoarea componenţă: Preşedinte – Timofti Vladimir, Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, Ţurcan Anatolie, Cobzac
CSJ 2018-10-02
0,94
1reab-41/18 — art.54-10 alin.2 CP al RSSU
Dosarul nr. 1reab-41/18 CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE D E C I Z I E 02 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în următoarea componență: Președinte Timofti Vladimir, Judecători Cobzac Elena Toma Nadejda
CSJ 2020-07-14
0,94
1rea-71/2020 — art.54 -10 a RSSU
Dosarul nr.1reab-71/2019 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E D E C I Z I E 14 iulie 2020 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte - Vladimir Timofti, Judecători - Anatolie Ţurcan,
CSJ 2018-06-26
0,94
1reab-31/2018 — art. 58-10 alin. 2 CP al RSFSR
Dosarul nr. 1reab-31/2018 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 26 iunie 2018 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiție în componența: Președinte - Nadejda Toma, Judecători - Anatolie Ţurcan, Constantin Alerguş, V
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă