2ra-2236/14 — încasarea pensiei alimentare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea pensiei alimentare
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2236/14 — încasarea pensiei alimentare (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Prima instanță, Judecătoria Buiucani mun. Chișinău: dosarul nr. 2ra-2236/14 jud. D. Dolghieru Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: jud. N. Vascan, Eg. Clim, Iu. Cotruță Î N C H E I E R E 24 septembrie 2014 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecător – Ala Cobăneanu Judecătorii – Dumitru Mardari și Vera Macinskaia examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Costaș Ala, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Costaș Ivan împotriva Alei Costaș și intervenientului accesoriu Direcția pentru protecția drepturilor copilului Buiucani mun.
Chișinău cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copiilor minori și încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori, și la acțiunea reconvențională a Alei Costaș împotriva lui Ivan Costaș cu privire la încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori în sumă bănească fixă și a cheltuielilor suplimentare pentru tratamentul copilului minor, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Costaș Ivan, casată parțial hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 27 noiembrie 2013, în partea admiterii parțiale a cererii reconvenționale depuse de Costaș Ala împotriva lui Costaș Ivan privind încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori în sumă bănească fixă și a cheltuielilor suplimentare pentru tratamentul copilului minor și adoptată în această parte o nouă hotărîre prin care s-a încasat din contul lui Costaș Ivan în beneficiul Alei Costaș pensia pentru întreținerea copiilor minori în mărime de 1/3 din salariu și alte venituri lunare ale pîrîtului pînă la atingerea majoratului copiilor minori. În rest, acțiunea reconvențională a fost respinsă. A fost menținută hotărîrea primei instanțe în partea desfacerii căsătoriei și determinarea domiciliului copiilor minori cu mama, c o n s t a t ă La 12 februarie 2013, Costaș Ivan a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Alei Costaș și intervenientului accesoriu Direcția pentru protecția drepturilor copilului Buiucani mun.
Chișinău cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copiilor minori și încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 14 noiembrie 1999, a încheiat căsătoria cu pîrîta Costaș Ala la Primăria com. Trebisăuți r-l Briceni, fapt consemnat în registrul actelor de stare civilă sub nr. 18. Din căsătoria lor s-au născut copii minori: Costaș Daniela, a.n. 27 martie 2000, și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007. Invocă reclamantul că viața împreună cu pîrîta a eșuat, fiecare avînd diferite caractere și viziuni asupra modului de viață. 1 Declară Costaș Ivan că la ultima discuție cu Costaș Ala aceasta și-a dat acordul ca căsătoria lor să fie desfăcută, iar copii minori Costaș Daniela, a.n.
27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, să rămînă să locuiască împreună cu ea la adresa de domiciliu: mun. Chișinău, or. Durlești, str. 27 august, 91, în casa părintească a pîrîtei. De asemenea, afirmă reclamantul că el este de acord să achite pensia de întreținere a copiilor minori Costaș Daniela, a.n. 27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, pînă la atingerea majoratului acestora în conformitate cu legislația în vigoare. Totodată, declară Costaș Ivan că împreună cu pîrîta nu au careva pretenții privind partajarea bunurilor acumulate în timpul căsătoriei lor. Cere Costaș Ivan să fie admisă integral acțiunea, să fie desfăcută căsătoria încheiată cu Costaș Ala la 14 noiembrie 1999, la Primăria com.
Trebisăuți r-l Briceni, fapt consemnat în registrul actelor de stare civilă sub nr. 18; să fie determinat domiciliul copiilor minori Costaș Daniela, a.n. 27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, cu mama Costaș Ala pe adresa: mun. Chișinău, or. Durlești, str. 27 august, 91; să fie încasat din contul lui în beneficiul lui Costaș Ala pensia de întreținere a copiilor minori Costaș Daniela, a.n. 27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, în mărime de 1/2 din salariu și toate veniturile lunare pînă la atingerea majoratului copiilor. Ulterior, la 18 noiembrie 2013, Costaș Ivan și-a concretizat pretențiile în partea încasării pensiei de întreținere a copiilor minori, și anume, să fie încasat din contul lui în beneficiul Alei Costaș pensia de întreținere a copiilor minori Costaș Daniela, a.n.
27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, reieșind din minimul de existență calculat de Biroul Național de Statistică în conformitate cu Ghidul metodologic cu privire la modul de calculare a acestuia, care a constituit în medie pe lună pentru un copil în vîrstă de 7 – 17 ani din alte orașe în semestrul I a. 2013 – 1778,2 lei. La 30 septembrie 2013, Ala Costaș a depus o cerere reconvențională împotriva lui Costaș Ivan cu privire la încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori în sumă bănească fixă și a cheltuielilor suplimentare pentru tratamentul copilului minor. În motivarea acțiunii reconvenționale reclamanta a indicat că copii minori Costaș Daniela, a.n. 27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n.
18 iunie 2007, locuiesc împreună cu ea pe adresa mun. Chișinău, or. Durlești, str. 27 august, 91. Toate cheltuielile ce țin de educația, dezvoltarea și întreținerea acestora le suportă de una singură. Pîrîtul Costaș Ivan în prezent locuiește și lucrează în Italia. Menționează reclamanta că reieșind din prevederile art. 76 alin. (1) din Codul familiei, pîrîtul este obligat să achite pensia de întreținere a copiilor minori Costaș Daniela, a.n. 27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, într-o sumă bănească fixă în mărime de 1500 lei pentru fiecare copil pînă la atingerea majoratului acestora. Totodată, indică Costaș Ala că fiul Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, suferă de o boală cardiacă și are o traumă cranio-cerebrală din care considerente necesită de un tratament costisitor.
Cere Costaș Ala să fie încasat din contul lui Costaș Ivan în beneficiul său pensia de întreținere a copiilor minori Costaș Daniela, a.n. 27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, în sumă bănească fixă în mărime de 1500 lei lunar pentru fiecare copil, începînd din ziua depunerii cererii pînă la atingerea majoratului acestora, precum și, să fie încasat din contul pîrîtului cheltuielile suplimentare legate de tratamentul copilului minor Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, în mărime de 1000 lei 2 lunar, începînd din ziua depunerii cererii pînă la îmbunătățirea stării sănătății copilului. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 27 noiembrie 2013, acțiunea principală a fost parțial admisă.
A fost desfăcută căsătoria dintre Costaș Ivan și Costaș Ala încheiată la 14 noiembrie 1999, la Primăria com. Trebisăuți r-l Briceni, înregistrată în registrul actelor de stare civilă sub nr. 18. A fost determinat domiciliul copiilor minori Costaș Daniela, a.n. 27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, cu mama Costaș Ala. În rest, acțiunea principală a fost respinsă. A fost parțial admisă acțiunea reconvențională. A fost încasat din contul lui Costaș Ivan în beneficiul Alei Costaș pensia pentru întreținerea copiilor minori Costaș Daniela, a.n. 27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, în sumă bănească fixă în mărime de 1500 lei pentru fiecare copil, începînd cu data adresării cererii în judecată 12 februarie 2013, pînă la atingerea majoratului copiilor minori.
A fost încasat din contul lui Costaș Ivan în beneficiul Alei Costaș cheltuielile suplimentare pentru tratamentul copilului minor Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, în mărime de 500 lei lunar pînă la îmbunătățirea stării sănătății copilului. În rest, acțiunea reconvențională a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2014, a fost admis apelul declarat de Costaș Ivan. A fost casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 27 noiembrie 2013, în partea în care a fost parțial admisă acțiunea reconvențională și pronunțată în această parte o nouă hotărîre prin care a fost încasat din contul lui Costaș Ivan în beneficiul Alei Costaș pensia pentru întreținerea copiilor minori Costaș Daniela, a.n.
27 martie 2000 și Costaș Vlad, a.n. 18 iunie 2007, în mărime de 1/3 din salariu sau alte venituri lunare ale pîrîtului, începînd cu data adresării acestuia în instanța de judecată pînă la atingerea majoratului copiilor minori. În rest, acțiunea reconvențională a fost respinsă. A fost menținută hotărîrea primei instanțe în partea în care a fost desfăcută căsătoria și determinat domiciliul copiilor minori cu mama. La 23 mai 2014, Ala Costaș a declarat recurs împotriva decizie instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2014 cu menținerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 27 noiembrie 2013. Recurenta Costaș Ala a invocat că nu este de acord cu decizia instanței de apel, deoarece la examinarea cauzei civile de către aceasta nu au fost elucidate pe deplin toate circumstanțele care au importanță la soluționarea prezentei pricini, concluziile instanței de apel vin în contradicție cu circumstanțele pricinii, fapt ce a adus la încălcarea și interpretarea eronată a normelor de drept material. În motivarea recursului Costaș Ala a indicat că instanța de apel nu a ținut cont că Costaș Ivan pe lîngă pensia pe care o primește de la Ministerul Afacerilor Interne al RM în mărime de 3763,51 lei, acesta mai este încadrat și în cîmpul muncii în Italia, avînd un venit lunar în mărime de 1200 euro, venit pe care intimatul îl ascunde.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) și alin. (2) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei contestate a fost expediată recurentei la 18 aprilie 2014, fapt ce se confirmă prin scrisoarea instanței de apel nr. 1710 anexată la materialele cauzei (f. d. 101). 3 Astfel, instanța de recurs consideră că Costaș Ala s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în termen (f.d. 102). Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1)CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Costaș Ala nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel.
Mai mult decît atît, nu poate fi reținut argumentul recurentei precum că Costaș Ivan pe lîngă pensia pe care o primește de la Ministerul Afacerilor Interne al RM în mărime de 3763,51 lei, acesta mai este încadrat și în cîmpul muncii în Italia, avînd un venit lunar în mărime de 1200 euro, venit pe care intimatul îl ascunde, deoarece aceasta nu a prezentat, într-un susținerea argumentului dat, careva probe concludente și pertinente instanțelor de judecată prin care s-ar demonstra acest fapt. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Reieșind din prevederile art. 440 alin. (1) CPC, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar și nu temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell c. Irlandei, 16 aprilie 1991), pe cînd recursul declarat de către Costaș Ala asemenea aspecte nu se regăsesc. Precum și prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta Comisie a arătat că „… art.6 §1 al 4 Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei deciziei prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebait și alții c. Franței, Comisiei Europene a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995 nr. 26561/1995).
Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Costaș Ala ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2) lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e Recursul declarat de către Costaș Ala se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecător Ala Cobăneanu Judecători Dumitru Mardari Vera Macinskaia 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.