1ra-2197/2018 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-2197/2018 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-2197/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

19 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Cobzac Elena

Țurcan Anatolie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11

septembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe

Blișceac Victor Xxxxx, născut la xxxxx, originar din r-nul

Xxxxx s. Xxxxx, domiciliat mun. Xxxxx str. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Blișceac Victor Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (3)

lit. b) Cod penal, la 4 ani 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis,

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, pe un termen de 3 ani.

În baza art. 90 Cod penal, pedeapsa aplicată i-a fost suspendată condiționat pe o

perioadă de probațiune de 3 ani și va fi executată dacă condamnatul în perioada de

probațiune nu va comite o nouă infracțiune și prin purtare exemplară va confirma

încrederea acordată, totodată, obligându-l pe Blișceac V. să nu-și schimbe domiciliul

fără consimțământul organului competent.

Cererea înaintată de procuror privind încasarea de la Blișceac V. în folosul

statului, cheltuielile judiciare în sumă de 5.835 lei, a fost respinsă ca fiind

neîntemeiată.

A fost admisă integral acțiunea civilă înaintată de Petraș Maria, fiind încasat din

contul lui Blișceac Victor în beneficiul lui Petraș Maria suma de 100.000 lei cu titlu de

prejudiciu moral.

1

18:55 minute, posedând permis de conducere pentru categoria mijlocului de

transport pe care-l conducea, fiind treaz, conducând automobilul de marcă Xxxxx, cu

n/î XXXXX, pe timp de noapte pe banda numărul 3 a traseului Chișinău-Ungheni (R1

E58), din direcția s. Trușeni în direcția or. Chișinău, ajungând în regiunea hotelului

„Nord West”, fiind în zona de acțiune a indicatorului de avertizare nr. 1.20 din anexa

nr. 3 a Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009 care stipulează, „trecere pentru pietoni-

porțiunea drumului destinată pentru traversarea carosabilului de către pietoni,

semnalizată ca atare prin instalarea indicatoarelor 5.50.1, 5.50.2 și/sau prin aplicarea

marcajului rutier 1.14.1, 1.14.2”, indicator care conform art. 26 alin. (1) a

Regulamentului circulației rutiere semnifică, „indicatoarele de avertizare

atenționează participanții la trafic asupra existenței unui pericol pe drum, indicându-

le și natura acestuia. Deplasarea pe acest sector de drum necesită luarea măsurilor

corespunzătoare situației rutiere”, acționând contrar prevederilor art. 45 alin. (1) lit.

a), b), d) a Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009M care stipulează, că „conducătorul trebuie

să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

seama de următorii factori: starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția,

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase și situația

rutieră” și alin. (2) care stipulează „în cazul în care în limita vizibilității apar

obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să

oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”. Conștientizând că se

deplasează pe timp de noapte, pe tronson de drum cu vizibilitatea redusă, nu a luat

în considerație starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în

conducere ce i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, precum și faptul că se află

în zona trecerii pietonale, a ignorat situația rutieră, în rezultatul cărui fapt a

tamponat pietonul Petraș Ion, născut la xxxxx, care traversa carosabilul de la stânga

la dreapta relativ direcției de deplasare a automobilului condus de către Blișceac

Victor.

În rezultatul accidentului rutier, pietonului Petraș I. i-au fost cauzate leziuni

corporale periculoase pentru viață, conform raportului de expertiză judiciară nr.

201803D014, din 25 ianuarie 2018, se califică ca vătămări corporale grave, în rezultatul

cărora Petraș I., a decedat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului a fost calificată de drept în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal și anume

– încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere și de exploatare a mijloacelor de

transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din

imprudență decesul unei persoane.

oficiul Principal, Rusu O., care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi

hotărâri în ce privește latura civilă, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care să fie încasate din contul inculpatului Blișceac V. în contul statului a

2

cheltuielilor judiciare în sumă de 5.835 lei, suportate în legătură cu efectuarea

expertizelor judiciare.

În motivarea apelului, a indicat:

- sentința primei instanțe este neîntemeiată în partea neîncasării cheltuielilor

judiciare;

- efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei

pentru aplicarea sancțiunii penale celui ce a comis-o, astfel cheltuielile judiciare sunt

imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic

fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli

nu s-ar fi efectuat;

- cheltuielile de judecată suportate de către stat în cauza penală de învinuire a lui

Blișceac Victor, în sumă de 5.835 lei, urmează să fie încasate din contul acestuia

3.1. La data de 10 septembrie 2018, procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Moraru C. în a înaintat apel suplimentar, solicitând casarea sentinței, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Blișceac V. să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b)

Cod penal, la 4 ani 6 luni, închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu

privarea de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. De încasat din

contul inculpatului Blișceac Victor în contul statului, cheltuielile judiciare în sumă de

5.835 lei.

În motivarea apelului suplimentar a indicat:

- sentința primei instanțe este neîntemeiată în partea stabilirii pedepsei penale;

- instanța de judecată și-a motivat greșit soluția de individualizare a executării

pedepsei în privința inculpatului și nu a pătruns în esența problemei de fapt și de

drept, susținând o poziție eronată în ce privește aplicarea față de inculpat a dispoziției

art. 90 Cod penal. Discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

circumstanțelor cauzei, precum și ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept

consecință pronunțarea unei concluzii premature și greșit motivate în privința

aplicării pedepsei cu suspendarea condiționată a executării ei;

- prima instanță corect și echitabil i-a stabilit lui Blișceac V. pedeapsa în baza art.

264 alin. (3) lit. b) Cod penal, sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani și 6 luni,

totodată prima instanță incorect a suspendat pedeapsa stabilită în temeiul art. 90 Cod

penal;

- în afară de motivele ce au servit temei pentru stabilirea pedepsei principale,

instanța trebuie să dea o motivare suplimentară, din care considerente a concluzionat

că nu este rațional ca inculpatul să execute real termenul pedepsei stabilite;

- prima instanță la stabilirea și aplicarea pedepsei în privința inculpatului

Blișceac V., nu a ținut seama de circumstanțele reale ale cauzei, circumstanțe care

fiind analizate în cumul nu permit instanței stabilirea unei pedepse cu suspendarea

condiționată a executării ei, or în cazul dat este vorba de decesul unei persoane;

- modalitatea de executare aleasă în privința inculpatului de către instanța de

fond, nu este în acord cu principiul proporționalității având în vedere fapta comisă și

urmările grave produse;

3

- așa cum rezultă din textul sentinței, aceasta și-a motivat dispunerea suspendării

condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului menționând că, dânsul se

poate corecta fără a executa real pedeapsa închisorii, ceea ce se consideră o concluzie

eronată, care nu poate fi menținută;

- prima instanță nu a ținut cont de faptul că inculpatul a comis o infracțiune

gravă, în rezultatul căreia a survenit decesul unei persoane, deci cu un impact social

sporit în societate;

-la adoptarea sentinței, s-a individualizat în mod neechitabil pedeapsa conform

criteriilor prevăzute de art. 75 Cod penal, iar suspendarea condiționată a executării

pedepsei nu este una echitabilă în raport cu fapta comisă, or iresponsabilitatea

manifestată de inculpat la trafic, a generat survenirea consecințelor grave și anume

decesul unei persoane;

- pedeapsa aplicată inculpatului de către prima instanță în baza art. 264 alin. (3)

lit. b) Cod penal, de 4 ani 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis,

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, este

echitabilă în raport cu infracțiunea comisă, atâta timp cât nu va fi aplicat art. 90 Cod

penal;

- consideră neîntemeiată sentința și în partea respingerii cerinței acuzării de

încasare a cheltuielilor de judecată suportate de organul de urmărire penală în

legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală;

- luând în considerație modificările operate și regulile de aplicare corectă a

normelor procedural penale, suma de 5.835 lei, constituie cheltuielile pentru expertiza

judiciară din 25 ianuarie 2018, respectiv urmează a fi încasată din contul lui Blișceac

Victor.

2018, au fost respinse ca nefondate apelul și apelul suplimentar, declarate de către

procurori și menținută sentința.

stabilirea categoriei pedepsei, corect a aplicat prevederile legale și în conformitate cu

prevederile art. 7, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului.

Instanța de apel a indicat că, prima instanță a stabilit lipsa circumstanțelor

agravante și atenuante. Având în vedere personalitatea inculpatului, care anterior nu

a fost condamnat, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, este angajat

în câmpul muncii, are un copil minor la întreținere, se căiește de cele comise, a reparat

prejudiciul material, succesorul victimei neavând obiecții față de acesta, dar și

consecințele survenite în urma comiterii infracțiunii - decesul victimei, prima instanță

a concluzionat că corectarea și resocializarea inculpatului Blișceac V., este posibilă

prin aplicarea pedepsei sub formă de închisoare în limitele sancțiunii art. 264 alin. (3)

lit. b) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

deopotrivă cu suspendarea condiționată a executării acesteia, în temeiul art. 90 Cod

penal, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, pedeapsă care este

4

aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, contribuind la reeducarea

inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept,

regulile de conviețuire sociale și principiile morale.

Instanța de apel a indicat că, prima instanță just a individualizat pedeapsa în

baza art. art. 7, 75 Cod penal, și totodată, corect a aplicat pedeapsa sub formă de

închisoare, cu suspendarea executării acesteia, care este una echitabilă și

proporțională infracțiunii comise, ținând cont de gradul de pericol al infracțiunii, de

lipsa circumstanțelor agravante și atenuante, de personalitatea inculpatului, care

anterior nu a fost condamnat, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află,

este angajat în câmpul muncii, are un copil minor la întreținere, se căiește de cele

comise, a reparat prejudiciul material, succesorul victimei neavând obiecții față de

acesta, a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, astfel

asigurând realizarea scopului pedepsei penale de restabilire a echității sociale și a

preveni săvârșirea de noi infracțiuni, atât de către inculpat, cât și din partea altor

persoane, care va constitui o garanție și o asigurare că drepturile și libertățile

consfințite în Constituția Republicii Moldova și alte legi ale Republicii Moldova sunt

apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

Instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate a remarcat

că, prima instanță întemeiat a respins solicitarea procurorului cu privire la încasarea

din contul lui Blișceac Victor a cheltuielilor judiciare în legătură cu efectuarea

expertizelor medico-legale.

Instanța de apel a reținut ca nefondată solicitarea acuzatorului de stat privind

încasarea de la inculpat în beneficiul statutului a cheltuielilor judiciare legate de

efectuarea expertizelor judiciare în sumă de 5835 lei, or, acestea sunt cheltuieli

efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului necesar

pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate,

cheltuieli ce sunt trecute în contul statului.

În acest context, instanța de apel a indicat că, raportul de constatare și raportul

de expertiză judiciară au fost ordonate de către organul de urmărire penală în vederea

constatării cauzei și naturii morții victimei Petraș Ion, în urma săvârșirii infracțiunii

de către inculpatul Blișceac Victor, fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea

probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina acuzării.

Astfel, instanța de apel a menționat că, cheltuielile pentru efectuarea expertizelor

judiciare în privința victimei Petraș Ion, sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi

penale întru acumularea probatoriului necesar și că acestea sunt trecute, de fapt, în

contul statului și nu urmează a fi puse pe seama inculpatului, or, aceste acțiuni țin de

activitatea organului de urmărire penală, care are un rol activ în procesul de depistare

a diferitor circumstanțe care dovedesc infracțiunea și identifică făptuitorul, pentru

aducerea învinuirii de stat.

Reieșind din aceste circumstanțe, instanța de apel consideră oportun de a

respinge cererea acuzatorului de stat cu privire la încasarea din contul lui Blișceac

Victor a cheltuielilor de judecată în mărime de 5835 lei. Toate aceste cheltuieli

5

judiciare fiind trecute în contul statului, potrivit prevederilor art. 227 alin. (3) Cod de

procedură penală.

Instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate a remarcat

că,prima instanță întemeiat a dispus admiterea integrală a acțiunii civile, dispunând

încasarea din contul lui Blișceac Victor în beneficiul lui Petraș Maria suma de 100.000

lei cu titlu de prejudiciu moral.

care solicită casarea parțială a acesteia, în partea individualizării pedepsei

inculpatului Blișceac V. și încasarea cheltuielilor de judecată, cu remiterea cauzei la

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului invocă:

- instanța de apel verificând cauza sub aspectul legalității pedepsei penale, urma

să dea răspuns dacă aceasta a fost aplicată de către prima instanță în limitele

prevăzute de lege, avându-se în vedere nu numai sancțiunea normei penale speciale,

ci să țină cont de toate prevederile ce reglementează pedeapsa penală,

individualizarea pedepsei, precum și alte criterii ce țin de tratamentul juridic penal;

- la aplicarea pedepsei inculpatului Blișceac V., pentru infracțiunea comisă,

prima instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, în

speță, incorect a ajuns la concluzia stabilirii unei pedepse neprivative de libertate

inculpatului, soluție preluată și menținută de instanța de apel;

- instanța de apel verificând cauza sub aspectul legalității pedepsei penale, urma

să caseze sentința, deoarece prima instanță nu a dat o apreciere justă acțiunilor

inculpatului, or potrivit normelor art. 61 și 75 Cod penal, în privința făptașului nu pot

fi folosite alte măsuri de constrângere mai blânde, ca închisoarea;

- instituția suspendării condiționate a pedepsei nu trebuie privită, ca un avantaj

acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare

socială, care derivă din organizarea unei politici penale adaptate la realitatea socială

concretă. Raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal are la origine

persoana și comportamentul acesteia până la săvârșirea infracțiunii, atitudinea și

modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de judecare a

cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă încă de

la momentul descoperii ei, cum ar fi: conduita bună a infractorului; stăruința depusă

pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită,

comportarea sinceră în cursul procesului;

- prima instanță, la stabilirea pedepsei inculpatului, în baza art. 264 alin. (3) lit. b)

Cod penal, nu a ținut cont de faptul că, prin acțiunile sale inculpatul a lipsit de viață o

persoană;

- reieșind din scopul pedepsei penale, restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea

condamnatului, cât și din partea altor persoane, faptul că în privința lui Blișceac V. a

fost aplicată o pedeapsă prea blândă, poate doar să încurajeze și să genereze

comiterea pe viitor a altor infracțiuni;

- concluziile instanței de apel în partea individualizării pedepsei stabilite

inculpatului, sunt greșite și neconforme scopului legii penale și principiului

6

individualizării răspunderii penale și pedepsei penale, fapt ce denotă că decizia

adoptată în prezenta cauză penală, la motivarea stabilirii pedepsei contravine

prevederilor art. 394 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, deoarece nu cuprinde

motivele de aplicare a pedepsei cu suspendare condiționată a executării ei;

- decizia instanței de apel urmează a fi casată și în partea ce ține de respingerea

solicitărilor procurorului de încasare a cheltuielilor de judecată în sumă de 5835 lei de

la inculpat, or această decizie contravine normelor procesual penale în vigoare.;

- art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală stipulează direct că inculpatul

suportă cheltuielile judiciare, astfel soluția instanței de apel de a respinge încasarea

acestor cheltuieli este neîntemeiată, or procurorul în instanța de fond a făcut dovada

cheltuielilor suportate de stat la efectuarea expertizei judiciare.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6), 10) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Reieșind din textului recursului, procurorul invocă ca temeiuri de casare a

deciziei instanței de apel, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, ce stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Întru susținerea poziției sale, instanța de recurs remarcă prevederile art. 414 alin.

(1), (5) Cod de procedură penală, unde este prevăzut că instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

La fel, Colegiul penal reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, însă critică hotărârile adoptate numai referitor la aplicarea față de

inculpat a prevederilor art. 90 Cod penal, condamnarea cu suspendare condiționată a

executării pedepsei, totodată în partea respingerii solicitării de încasare a cheltuielilor

de judecată în sumă de 5.835 lei de la inculpat.

Analizând temeiurile invocate pentru recurs, în raport cu circumstanțele și

materialele cauzei, Colegiului penal consideră, că în prezenta speța nici unul din ele

nu este incident cazurilor de casare, deoarece instanța de apel și-a motivat întemeiat

7

soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75 Cod penal, la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința

inculpatului, stabilită pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b)

Cod penal, ținând cont și de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

totodată, decizia este motivată și sub aspectul respingerii solicitării de încasare a

cheltuielilor de judecată în sumă de 5.835 lei. de la inculpat, din care considerent

instanța de recurs respinge argumentul recurentului, precum că instanța de apel nu a

indicat temeiurile ce au dus la respingerea apelurilor procurorilor.

În viziunea Colegiului penal, instanța de apel a motivat desfășurat hotărârea

adoptată privind respingerea apelurilor procurorilor, iar decizia instanței de apel

corespunde prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, respectiv

alegațiile invocate de recurenți privitor la prezența temeiului pentru recurs prevăzut

la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu sânt incidente pentru

desființarea hotărârii instanței de apel.

Totodată, instanța de recurs consideră că, în prezenta speță nu și-a găsit

confirmarea nici temeiul pentru recurs invocat de către procuror și prevăzut la pct. 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în ce privește individualizarea pedepsei, și

anume prin stabilirea unei pedepse neprivative de libertate inculpatului.

Prin urmare, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singura

în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis acea infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea

realizării acestei operațiuni, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de

Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul

operațiunii de individualizare a acesteia.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

În același rând, instanța de recurs menționează că, conform art. 75 Cod penal,

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a prezentului Cod. Așadar, persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana

se declară vinovată, iar după caz, instanța este în drept să aplice și prevederile Părții

generale a Codului penal, în special a dispozițiilor art. 90 Cod penal.

Reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât și

din partea altor persoane. Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze

suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip și acea mărime a

pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. Pedeapsa mai

8

aspră, în limitele prevederilor articolului, poate fi stabilită numai în cazul în care o

pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

scontat.

Instanța de recurs menționează că, sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal,

în baza căruia a fost condamnat inculpatul, la momentul comiterii infracțiunii

prevedea pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani, iar conform art. art. 16 alin. (4)

Cod penal, aceasta se clasifică ca infracțiune gravă, săvîrșită din imprudență.

Totodată, Colegiul penal reține că cauza penală dată a fost judecată pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu art. 3641 Cod de

procedură penală, inculpatul beneficiind de dreptul de a-i fi reduse cu o treime

limitele de pedeapsă stabilite de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Conform alin. (1) art. 90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei și perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă,

iar aceste prevederi potrivit dispoziției alin. (4) al aceleiași norme nu se aplică în cazul

persoanelor care au au săvîrșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave,

precum și în cazul recidivei periculoase sau deosebit de periculoase.

Inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă 4

ani 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor generale de

individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de individualizare cu privire la

săvârșirea infracțiunii, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutare pedepsei aplicate

vinovatului. Astfel, suspendarea condiționată, ca mijloc de individualizare a

pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea ca, pe lângă stabilirea

cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii;

circumstanțele cauzei și persoana infractorului, aprecierea instanței că scopul poate fi

atins și fără executarea acesteia.

Derivând din condițiile ce vizează pedeapsa aplicată și natura infracțiunii

prevăzute în alin. (1) și alin. (4) art. 90 Cod penal, se atestă faptul incidenței acestora la

prezenta speță și anume că, este stabilită o pedeapsă cu închisoare pentru infracțiunea

săvârșită din imprudență, ce nu depășește 7 ani și nu este una ce se atribuie la

infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum nu este prezentă și nici

recidiva.

La circumstanțele cauzei și persoana celui vinovat, a fost reținut de către

instanțele de fond, lipsa circumstanțelor agravante și atenuante, s-a ținut cont de

9

personalitatea inculpatului, care anterior nu a fost condamnat, la evidența medicului

narcolog și psihiatru nu se află, este angajat în câmpul muncii, are un copil minor la

întreținere, se căiește de cele comise, a reparat prejudiciul material, succesorul

victimei neavând obiecții față de acesta, a recunoscut vina și a solicitat examinarea

cauzei în procedură simplificată.

O altă condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal, este aprecierea

instanței că scopul poate fi atins și fără executarea acesteia. Astfel, este prerogativa

instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea

efectivă a acesteia, ținând cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege la

formarea unei astfel de convingeri. Reieșind din conținutul hotărârilor judecătorești

ale instanțelor de fond, Colegiul penal consideră că acestea întemeiat au concluzionat

despre posibilitatea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, luând în considerație că

ultimul anterior nu a fost judecat, dând posibilitate reală inculpatului să-și

dovedească corectarea prin comportament exemplar și muncă cinstită, nesăvârșind o

nouă infracțiune.

Mai mult ca atât, Colegiul penal atenționează asupra faptului că, careva

interdicții de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal nu au fost constatate, de

asemenea, instanțele de fond au ținut cont și de faptul că, prin acțiunile sale

inculpatul Blișceac V. a lipsit de viață o persoană, însă la acest aspect instanța de

recurs reține și faptul că, succesorul părții vătămate Petraș M. nu a atacat cu apel

sentința, la fel, fiind audiat în cadrul instanței de apel a declarat că, este de acord cu

soluția primei instanțe, din care rezultă că a acceptat pedeapsa aplicată inculpatului

Blișceac V. în baza art. 90 Cod penal. Tot, la acest aspect Colegiul penal atestă și faptul

că, inculpatul a recuperat prejudiciul material succesorului părții vătămate, fapt

confirmat prin recipisa din 23 aprilie 2018 (f.d. 145 v. I), de unde rezultă că inculpatul

a conștientizat fapta pe care a comis-o.

Ținând cont de toate împrejurările cauzei, având în vedere atât principiul

umanismului, prevăzut de art. 4 Cod penal, cât și prevederile art. 61 alin. (2) Cod

penal, instanța de recurs consideră că nu este rațională executarea pedepsei reale cu

închisoarea de către inculpat, iar instanța de apel just a conchis de a menține aplicarea

în privința acestuia a prevederilor art. 90 Cod penal, fiindu-i suspendată condiționat

executarea pedepsei pe o perioadă de probațiune, deoarece careva interdicții la

aplicarea acestei norme nu se atestă.

În altă ordine de idei, Colegiul penal consideră nefondată și cerința procurorului

de a încasa din contul inculpatului a cheltuielilor de judecată, ce țin de efectuarea

expertizelor judiciare, în sumă de 5.835 lei.

În susținerea celor menționate supra, instanța de recurs relevă dispoziția alin. (2)

art. 229 potrivit căreia, instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze

cheltuielile judiciare... Prin urmare, se atestă că norma dată nu poartă un caracter

imperativ, ci unul facultativ, lăsând la discreția instanței de a hotărî asupra chestiunii

plății cheltuielilor judiciare, ținând cont de împrejurările cauzei și suportării acestor

cheltuieli.

Prin urmare, se reține că rapoartele de constatare nr. 2416 și expertiză judiciară

nr. 201803D014 din 25 ianuarie 2018, au fost ordonate de către organul de urmărire

10

penală în vederea stabilirii circumstanțelor cauzei, constituind acțiuni procesuale ce

țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, astfel constituie cheltuieli

ce urmează a fi achitate, conform prevederilor art. 143 alin. (2) Cod de procedură

penală (până la modificările din 09 februarie 2018), din contul mijloacelor bugetului

de stat, ținând cont de prevederile art. 3 Cod de procedură penală, care stipulează, că

în desfășurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul

urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanța judecătorească.

Astfel, sunt apreciate ca fiind corecte concluziile instanțelor de fond referitoare la

respingerea solicitării înaintate de către acuzatorul de stat privind încasarea de la

inculpat a sumei de bani menționate mai sus, cu titlu de cheltuieli suportate.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide, că în cauza dată nu și-a

găsit confirmarea temeiurile de recurs la care face referire recurentul și nu sânt motive

de a interveni în soluția adoptată, fiindcă hotărârea instanței de apel cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost

individualizată potrivit legii.

Astfel, instanța de recurs conchide asupra inadmisibilității recursului ordinar

declarat de procuror, acesta fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 11 septembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe

Blișceac Victor Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 18 ianuarie 2019.

Președinte Timofti Vadimir

Judecător Cobzac Elena

Judecător Țurcan Anatolie

11