1ra-1759/2018 — art. 264 alin. 4 CP

1ra-1759/2018 — art. 264 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1759/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

20 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Victor Boico, Nadejda Toma, Anatolie Țurcan, Elena Cobzac

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Bălți Prisacari Lilia, prin care se solicită casarea

parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 23 mai 2018, în cauza

penală privindu-l pe

Borozan Ivan Xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat r-nul Xxxxx s. Xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță:

de la 08.12.2017 – până la 15.02.2018

instanța de apel:

de la 15.03.2018 – până la 23.05.2018

instanța de recurs ordinar:

de la 01.08.2018 – până la 20.11.2018

A C O N S T A T A T :

Borozan Ivan Xxxxx, în procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, a

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 5 ani.

În baza art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

pe o perioadă de probațiune de 3 ani, dacă Borozan Ivan nu va săvârși o nouă

infracțiune și prin comportarea sa va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

în jurul orei 18:00, deținând permis de conducere nr. xxxxx de categoria „B” eliberat

la 20.04.2012, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, confirmată

prin concluzia raportului de expertiză judiciară nr. 792 din 27.10.2017, potrivit căreia

în sângele lui Borozan I. s-a depistat alcool etilic în cantitate de 1,13 g/l, încălcând

cerințele art. 14 pct. a) al Regulamentului Circulației Rutiere, care stipulează că

conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate,

însă acesta a urcat la volanul automobilului de model „Mercedes” cu n/î XXXXX

1

unde, având în calitate de pasageri pe Rotari Tatiana și Zabulica Igor a început

deplasarea și conducând cu exces de viteză din satul Redi-Cereșnovăț r-nul Soroca

spre traseul M-2 Soroca-Chișinău, încălcând cerințele art. 45 alin. (1) a

Regulamentului Circulației Rutiere, care determină că conducătorul trebuie să

conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și

reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite sa prevadă situații periculoase;

c) starea tehnică a vehiculului; d) condițiile rutiere; e) situația rutieră, precum și

cerințele art. 45 alin. (2) a RCR, care prevede că în cazul în care în limita vizibilității

apar obstacole care pot fi observate de către conducător, el trebuie să reducă viteza

sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, nu a

manifestat prudență la drum, neglijând excesul de viteză sub forma încrederii

exagerate, a pierdut controlul automobilului și s-a tamponat într-un copac de pe

marginea acostamentului în urma cărui fapt pasagerul Zabulica Igor, a decedat la

fața locului, iar pasagera Rotari Tatiana a fost internată la Spitalul Raional Soroca.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 193 „A” din 13.10.2017 la

examinarea medico-legală a documentelor medicale ale lui Rotari Tatiana, s-au

stabilit prezența vătămărilor corporale grave, după criteriul pericol pentru viață.

Conform raportului de expertiză judiciară nr. 228 „A” din 21.11.2017, moartea

lui Zabulica Igor este violentă și a survenit în rezultatul leziunilor incompatibile cu

viața, ce se confirmă prin datele necropsiei. La examinarea medico-legală a

cadavrului s-au depistat traume ce au legătură cauzală directă cu decesul și se

califică ca vătămare corporală gravă periculoasă pentru viată. În sângele cadavrului

s-a depistat 1,2 g/l de alcool etilic, ceea ce la persoane vii produce o stare de ebrietate

alcoolică de grad ușor.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

faptele inculpatului Borozan Ivan, au fost calificate de drept în baza art. 264 alin. (4)

Cod penal – încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare care a cauzat din imprudență decesul unei

persoane, precum și cauzarea leziunilor corporale grave la o altă persoană, săvârșită

în stare de ebrietate alcoolică.

a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Borozan I., să fie

recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod

penal, stabilindu-i pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5

ani și a încasa din contul inculpatului cheltuielile judiciare suportate pentru

efectuarea expertizelor și foile printate la caz, în sumă totală de 4.001, 8 lei.

În motivarea apelului declarat a invocat că:

- instanța de judecată a stabilit just circumstanțele cauzei, corect a calificat

acțiunile săvârșite de către inculpatul Borozan I., însă greșit a individualizat

2

pedeapsa aplicată acestuia, reținând împrejurări cum ar fi: recunoașterea vinei,

căința sinceră, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, repararea benevolă a

pagubei cauzate prin infracțiune;

- circumstanțele menționate mai sus și descrise în sentință reprezintă prin sine

temeiuri de atenuare a pedepsei pentru inculpat, însă nu sunt suficiente pentru a-i

suspenda executarea pedepsei;

- instanța de judecată nu a ținut cont de faptul că, în urma comiterii infracțiunii

imputate inculpatului a decedat o persoană, iar alta s-a ales cu leziuni corporale

grave, adică s-au produs consecințe ireparabile. De asemenea, nu s-a ținut cont de

faptul că inculpatul a condus automobilul fiind în stare de ebrietate alcoolică;

- prima instanță nu a ținut cont de prevederile art. 24 și art. 61 alin. (2) Cod

penal, aplicând neîntemeiat suspendarea condiționată a executării pedepsei;

- este eronată poziția instanței de judecată referitor la solicitarea procurorului ce

ține de încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare în sumă totală de 4.001,8 lei,

deoarece contravine prevederilor art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, unde

este stipulat că instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze

cheltuielile judiciare;

- aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal este disproporțională cu prejudiciul

cauzat de către inculpat, care a comis o infracțiune gravă soldată cu decesul unei

persoane și cauzarea leziunilor corporale grave altei persoane, prejudicii ce nu pot fi

remediate, iar aplicarea pedepsei cu închisoare și executare reală va restabili

echitatea socială și va preveni săvârșirea de noi infracțiuni de același gen de către

inculpat și alte persoane.

respins ca nefondat apelul declarat de către procuror și menținută sentința.

instanță la stabilirea pedepsei inculpatului a acordat deplină eficiență și s-a condus

de principiile generale de aplicare a pedepsei consfințite în art. 61 alin. (2) Cod penal,

precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 75

Cod penal, iar ținînd cont de circumstanțele reale și personale, precum și de

persoana vinovată, corect i-a fost stabilită acesteia pedeapsă sub formă de închisoare,

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani, cu

aplicarea art. 90 Cod penal, suspendându-i condiționat executarea pedepsei pe un

termen de 5 ani.

Instanța de apel, ținînd cont de circumstanțele stabilite la caz, de faptul că

inculpatul are la întreținere doi copii minori, are grad de dezabilitate sever, anterior

nu a fost condamnat, la locul de trai se caracterizează pozitiv, a recunoscut vinovăția

și se căiește sincer, a recuperat prejudiciul părților vătămate și nu sunt careva

pretenții, a considerat astfel că prima instanță corect a numit inculpatului pedeapsă

cu închisoare, cu respectarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

cu suspendarea executării pedepsei închisorii pe un termen de probă maxim,

precum și cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe un termen

3

maxim, pedeapsa fiind în limitele prevederilor legale.

În opinia instanței de apel, pedeapsa inculpatului a fost stabilită cu respectarea

principiului individualizării pedepsei penale, fiind echitabilă faptelor infracționale

săvîrșite și în limitele legii, în corespundere cu împrejurările cauzei, normele legale

și care va atinge scopul de corectare, și reeducare a inculpatului, careva temeiuri de

modificare a sentinței în latura pedepsei cu agravarea acesteia, precum a solicitat

procurorul, nu au fost stabilite.

Reeșind din cele expuse, instanța de apel a considerat necesar a respinge apelul

declarat de procuror ca nefondat, pedeapsa stabilită inculpatului fiind just

individualizată, argumentele invocate de procuror sunt în contrazicere cu aspectele

de fapt ale cauzei.

De către instanța de apel s-a ținut cont și de poziția părților vătămate la caz, care

nu au avut pretenții și au solicitat ca inculpatului să nu-i fie aplicată o pedeapsă

aspră.

Privitor la criticile invocate de procuror, precum că aplicarea prevederilor art.

90 Cod penal nu este proporțională cu prejudiciul cauzat de inculpat, instanța de

apel a considerat că totuși este posibilă corectarea vinovatului fără a fi izolat de

societate, în contextul în care pedeapsa numită inculpatului este prevăzută de

legislator. La aplicarea pedepsei inculpatului de către prima instanță nu au fost

încălcate principiile de stabilire a pedepsei, care a fost numită în corespundere cu

împrejurările cauzei, normele legale și care va atinge scopul de corectare și reeducare

a inculpatului.

Circumstanțele stabilite în speță, cu referire la persoana inculpatului, impun

concluzia că, lipsesc temeiuri de a presupune că trimiterea acestuia spre executare

imediată a pedepsei cu închisoare, după cum a solicitat partea acuzării, învederând

faptul că pedeapsa penală îndeplinește și funcția de constrîngere, conținând un

anumit grad al privării de drepturi, însă aceasta nu trebuie să cauzeze suferințe

fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate, astfel afirmațiile

procurorului de către instanța de apel au fost respinse, respectiv temeiuri de

agravare a pedepsei inculpatului nu au fost stabilite.

Totodată, instanța de apel a constatat că, judecând cauza penală în privința lui

Borozan I., în latura încasării cheltuielilor judiciare, parte în care la fel sentința a fost

atacată, prima instanță nu a admis derogări de la procedura penală, din care

considerente apelul declarat în această latură s-a conchis de a fi respins ca nefondat,

deoarece temeiuri de casare a hotărârii judecătorești, din motivele invocate de

procuror, nu au fost constatate.

La acest capitol, instanța de apel învederând prevederile art. 143 alin. (1) pct. 1),

2) Cod de procedură penală a menționat că, în cazurile când expertiza a fost dispusă

de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea

acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din

contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

S-a reținut din materialele cauzei penale că, la etapa urmăririi penale au fost

4

dispuse și efectuate expertize judiciare soldate cu: raport de constatare nr. 116 din

21.11.2017, cu suportarea cheltuielilor în mărime de 2.706 lei; raport de expertiză

judiciară nr. 228 A din 21.11.2017, cu cheltuieli în sumă de 320 lei; raport de

expertiză judiciară nr. 792 din 27.10.2017, cu cheltuieli în sumă de 210 lei; raport de

expertiză judiciară nr. 192 „A” din 13.10.2017, cu cheltuieli în sumă de 320 lei; raport

de expertiză judiciară nr. 193 „A” din 13.10.2017, cu cheltuieli în sumă de 320 lei;

cheltuielile invocate de procuror pentru determinarea alcoolului în sânge în

rezultatul analizei nr. 4 din 25.09.2017, cu cheltuieli suportate în sumă de 116 lei; 88

de foi la preț de 0,114 lei pentru o foaie, în total în sumă de 10,03 lei; 56 de foi

printate la preț de 0,175 lei pentru o foaie, în total în sumă de 9,8 lei, în total

cheltuieli în sumă de 4001,8 lei.

Așadar, constatarea faptei de conducere a mijlocului de transport în stare de

ebrietate de către Borozan I., prin testarea alcoolscopică a fost stabilită de agentul

constatator, la fel și cheltuielile suportate pentru foi, acestea sunt incluse în cheltuieli

pentru acțiuni procesuale, ce țin de administrarea probatoriului și formularea

învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

La fel și expertizele dispuse de către organul de urmărire penală pentru

determinarea leziunilor corporale și aprecierea vătămărilor corporale cauzate

părților vătămate, în urma pornirii urmăririi penale pe cauza penală dată, de

asemenea constituie acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

În sensul dat, instanța de apel a statuat că, cheltuielile suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii imputate, prin numirea efectuării expertizelor judiciare, precum și alte

acțiuni procesuale, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul

statului.

solicită casarea parțială a acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui

Borozan I., să-i fie stabilită pedeapsă de 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe termen de 5 ani, cu excluderea aplicării

prevederilor art. 90 Cod penal și încasarea din contul ultimului a cheltuielilor

judiciare în sumă totală de 4001,8 lei.

În motivarea recursului ordinar procurorul invocă argumente similare cu cele

din apel, reiterând că în cauza supusă judecării argumentele la care a făcut trimitere

instanța de apel sunt neîntemeiate, deoarece nu s-au luat în considerație și alte

circumstanțe ale cauzei, care după nivelul de gravitate prevalează cu mult asupra

temeiurilor de atenuare a pedepsei pentru inculpat și la care a făcut referință instanța

și anume că, inculpatul a comis o infracțiune, ce potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal,

face parte din categoria celor grave, fiind comisă în stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat, conducând mijlocul de transport cu exces de viteză, în rezultatul căreia

o persoană a decedat la fața locului, iar altă persoană a suferit leziuni corporale

grave periculoase pentru viață.

5

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis în partea modului de executare a

pedepsei, din următoarele considerente:

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul instanța este în drept să admită recursul, să caseze total sau parțial

hotărârea atacată, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, dacă nu se

agravează situația condamnatului.

Din dispoziția legală menționată mai sus rezultă că, instanța de recurs poate să

intervină în soluția instanței de apel și de fond, inclusiv și să le caseze parțial, în

cazul constatării comiterii erorilor de drept, care au dus la adoptarea unei hotărâri

neîntemeiate.

Reieșind din prevederile alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427, fiind în

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

În recursul declarat, procurorul invocă de drept temeiul de casare stipulat la

pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care prevede că hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și apel, în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, însă din textul recursului Colegiul întrevede și semnalarea

cazului de casare prevăzut la pct. 10) al normei enunțate mai sus și anume, s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Tot din conținutul recursului declarat, rezultă că autorul acestuia își exprimă

dezacordul aplicării de către instanțele de fond a prevederilor art. 90 Cod penal,

adică suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilit inculpatului pentru

infracțiunea săvârșită, adoptând soluții eronate în acest sens, deoarece pedeapsa

numită ultimului este neproporțională circumstanțelor stabilite la caz, fiind una

blândă, ce nu va atinge scopul pedepsei penale de restabilire a echității sociale,

corectarea persoanei vinovate și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea condamnaților, cât și altor persoane.

Analizând hotărârile judecătorești atacate sub aspectul menționat, în raport cu

circumstanțele cauzei, în prezenta speță, Colegiul penal consideră că, soluțiile

instanțelor de fond în latura stabilirii modului de executare a pedepsei sunt

neîntemeiate, la adoptarea cărora nu s-a ținut cont în deplină măsură de dispoziția

alin. (1) art. 75 Cod penal, ce prevede că persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

Specială a prezentului Cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a

Codului penal.

6

În continuarea concluziilor sale, instanța de recurs relevă că, prin criterii

generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege, de care

sunt obligate să se conducă instanțele de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte. Instanțelor de judecată, legea penală le

acordă o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării

pedepsei penale, luând în considerație caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, persoana celui vinovat, circumstanțele ce atenuează sau

agravează răspunderea, ținând cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Deci, Colegiul menționează că, persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă, echitabilă, adică în limitele sancțiunii legii în baza căreia persoana

a fost condamnată, iar după caz, instanța este în drept de a aplica și prevederile

Părții Generale a Codului penal, inclusiv și ale art. 90 Cod penal, în cazul în care nu

sunt careva impedimente.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și

resocializarea acestuia, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea condamnaților, cât și din partea altor persoane.

Prin urmare, termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se

stabilește luând în considerație și de personalitatea infractorului, care include date

privind gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială,

prezența sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului până sau

după săvârșirea infracțiunii.

În prezenta cauză supusă judecării, se atestă că inculpatul a fost recunoscut

vinovat și condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, prevăzute de art. 264

alin. (4) Cod penal.

Din conținutul părții descriptive a sentinței, la capitolul stabilirii tipului și

termenului pedepsei inculpatului, prima instanță a ținut cont că, potrivit art. 16, 18

Cod penal faptele prejudiciabile comise de ultimul constituie o infracțiune gravă din

imprudență, ca circumstanțe atenuante reținând faptul că a săvârșit infracțiune

gravă pentru prima dată din imprudență, circumstanțe agravante nu au fost stabilite,

iar la locul de trai inculpatul se caracterizează pozitiv și la evidența medicului

narcolog nu se află, stabilindu-i pedeapsă ținând cont de prevederile art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală și sancțiunea art. 264 alin. (4) Cod penal – 3 ani

închisoare, adică mai aproape de limita minimă prevăzută de lege.

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilirea termenului

pedepsei cu închisoare, instanțele de judecată urmează să continue operațiunea de

individualizare a acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin

numirea tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită

inculpatului, urmează a fi pusă în executare ori sub condiția personalității acestuia

7

de a se corecta și resocializa se poate de concluzionat că, scopul pedepsei poate fi

atins prin suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe o perioadă de

probațiune.

În speța dată, prima instanță, luând în considerație persoana inculpatului, care

anterior nu a fost condamnat, a comis o infracțiune din imprudență, la locul de trai

se caracterizează pozitiv, are la întreținere doi copii minori, dispune de grad de

dizabilitate sever, a recunoscut vina și s-a căit sincer de cele săvârșite, precum și a

comportamentului inculpatului, care a recuperat benevol familiei victimei și părții

vătămate prejudiciul material și moral, a conchis că este posibil de a-i stabili

pedeapsă cu aplicarea art. 90 Cod penal, adică suspendarea condiționată a executării

pedepsei, concluzii susținute și de către instanța de apel.

Studiind minuțios lucrările dosarului, în raport cu concluziile instanțelor de

fond, Colegiul penal lărgit consideră, că instanțele ierarhic inferioare, la adoptarea

soluțiilor în partea stabilirii pedepsei inculpatului, nu au ținut cont de toate criteriile

de individualizare a pedepsei și incorect au conchis de a aplica prevederile art. 90

Cod penal în privința vinovatului.

Așadar, instanța de recurs notează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal,

adică suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie

aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită condamnaților prin lege de a demonstra că

infracțiunea comisă de ei este un incident în viața acestora.

În același rând, Colegiul notează că, în textul art. 90 alin. (1) Cod penal, lexemul

„poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica

prevederile acestei norme.

Îndeplinirea condițiilor de lege, poate fi aplicată sau exclusă la orice etapă a

procesului penal, pentru înlăturarea erorii admise la etapa anterioară.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei instanța

după ce realizează individualizarea pedepsei prin determinarea concretă a acesteia

în baza criteriilor generale de individualizare, completează acest rezultat printr-un

act de individualizare a executării pedepsei.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării

pedepsei numită de către instanțele de judecată prin hotărâre de condamnare de a

suspenda pe o perioadă anumită executarea pedepsei aplicate, dacă sunt îndeplinite

anumite condiții.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei,

prevăzute de art. 90 Cod penal, se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii;

circumstanțele cauzei și persoana infractorului; aprecierea instanței că scopul poate

fi atins și fără executarea acesteia.

În viziunea Colegiului lărgit, prima instanță și cea de apel insuficient au abordat

condițiile ce vizează natura infracțiunii și faptul că scopul pedepsei poate fi atins fără

executarea acesteia.

În susținerea raționamentelor sale, instanța de recurs notează că, potrivit

lucrărilor dosarului, inculpatul, deși a săvârșit o infracțiune din imprudență, adică

8

cea prevăzută la art. 264 alin. (4) Cod penal, această faptă prejudiciabilă a fost comisă

în variantele agravate și anume în stare de ebrietate, și care a provocat decesul unei

persoane și vătămare corporală gravă după criteriul pericol pentru viață în cazul

celei de a doua persoană aflate în automobilul condus de către făptuitor, care potrivit

art. 16 alin. (4) Cod penal, reprezintă o infracțiune gravă, atentând la relațiile sociale

cu privire la siguranța traficului rutier, care pe cale de consecință subsidiar a afectat

și relațiile sociale cu privire la sănătatea persoanei, în urma cărora a survenit decesul

unui pasager al autovehiculului pe care îl conducea. Prin urmare, Colegiul reține, că

instanțele de fond nu au învederat în măsură deplină consecințele produse de către

inculpat, ce s-au soldat cu decesul unei persoane și vătămarea gravă cu pericol

pentru viață pentru altă persoană.

În opinia Colegiului, deși la caz au fost reținute circumstanțele atenuante

recunoașterea vinei, căința sinceră, recuperarea prejudiciilor succesorului părții

vătămate și respectiv celei de a doua părți vătămate, precum și caracteristica pozitivă

a inculpatului, circumstanțe ce au stat și la baza stabilirii pedepsei minimale sub

formă de închisoare, prevăzută de legea penală, totuși aceste circumstanțe sunt

incomensurabile, în raport cu urmările prejudiciabile survenite, adică decesul unei

persoanei și cauzarea leziunilor corporale grave altei persoane, respectiv aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal – suspendarea condiționată a executării pedepsei cu

închisoare, nu este proporțională cu faptele prejudiciabile săvârșite.

Un alt aspect, în opinia instanței de recurs, care nu a fost abordat suficient de

către instanțele de fond la individualizarea modului de executare a pedepsei este și

faptul că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

Sub acest aspect, Colegiul penal menționează, că norma penală imputată

inculpatului, este instituită de legislator pentru a fi apărate relațiile sociale cu privire

la siguranța traficului rutier și sănătatea persoanelor, în contextul în care la moment

un număr mare de încălcări a regulilor de securitate a circulației rutiere sau de

exploatare a mijloacelor de transport, de către conducătorii autovehiculelor în

Republica Moldova duc în cote majore la vătămări corporale și decesuri. Deci, în

situația în care în urma săvârșirii infracțiunii de încălcarea a regulilor de securitate a

circulației rutiere de către inculpat, care era în stare de ebrietate, cu provocarea

decesului unei persoane și cauzarea leziunilor corporale grave altei persoane,

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, în prezenta speță, nu va avea un impact

scontat asupra atingerii scopului pedepsei penale, prevăzute la art. 61 alin. (2) Cod

penal și anume restabilirea echității sociale și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane.

Astfel, instanța de recurs, în speța dată, găsește întemeiate argumentele invocate

în recursul declarat de procuror și constată că concluzia instanțelor de fond, precum

că scopul legii penale poate fi atins și fără executarea pedepsei reale cu închisoare,

aplicând prevederile art. 90 Cod penal, ca fiind eronată și neîntemeiată, și din aceste

considerente o va exclude.

9

Totodată, nu se va considera faptul că, prin această soluție se înrăutățește

situația condamnatului, deoarece ca agravare a situației condamnatului se

subînțelege situațiile de schimbare a soluției din achitare în condamnare, de

încadrare juridică la o infracțiune mai gravă, sau un alt aliniat nou, literă, de

înlocuire a sancțiunii cum ar fi a măsurii educative în pedeapsa prevăzută de

sancțiune, din amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului aceleiași pedepse ori

adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei complementare, de aplicarea unor

măsuri de siguranță la care nu fusese inițial condamnat, de reținere în recurs a stării

de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune continuă; situații de

învinuire care esențial, după circumstanțe reale, diferă de cea de la început sau orice

altă modificare a învinuirii, ce afectează dreptul inculpatului la apărare.

În altă ordine de idei, Colegiul lărgit consideră nefondată cerința procurorului

de a încasa din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare, în sumă de 4.001,8 lei

suportate pentru efectuarea raporturilor de expertiză și rechizitele de birotică

consumate în cauza dată și urmează a fi respinsă, deoarece acestea sunt cheltuieli

efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului necesar

pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii imputate,

cheltuieli ce au fost trecute în contul statului.

Colegiul menționează că, normele procedural penale, în vigoare la momentul

efectuării expertizei, nu prevedeau expres achitarea din contul inculpatului a

cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizei obligatorii, cheltuieli ce se făceau

din contul statului.

Faptul că alin. (2) din art. 143 Cod de procedură penală a fost abrogat nu are

relevanță în speța dată, deoarece modificările în cauză sunt în vigoare din data de

09.02.2018, iar legea procedural penală nu are efect retroactiv, ținînd cont de

prevederile art. 3 Cod procedură penală, unde este stipulat că în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al

judecării cauzei în instanța judecătorească.

Așadar, se reține că efectuarea expertizelor la caz, sunt acțiuni procesuale ce țin

de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina

părții acuzării, fiind achitate din bugetul statutului în cadrul urmăririi penale în

vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, prin

numirea efectuării expertizelor, cheltuieli, care odată cu modificarea legii procesuale

nu pot fi încasate de la inculpat.

Prin urmare, sunt apreciate ca fiind corecte concluziile instanțelor de fond

referitoare la respingerea solicitării înaintate de către acuzatorul de stat privind

încasarea de la inculpat a sumei de bani menționată mai sus, cu titlu de cheltuieli

suportate.

procuror urmează a fi admis în partea modului de executare a pedepsei, cu casarea

parțială a hotărârilor primei instanțe și celei de apel, în această parte, rejudecând

10

cauza și pronunțând o nouă hotărâre, prin care va fi exclusă aplicărea prevederilor

art. 90 Cod penal.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Prisacari Lilia, casează parțial decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 23 mai 2018 și sentința Judecătoriei Soroca, sediul central din 15

februarie 2018, în cauza penală în privința lui Borozan Ivan Xxxxx, în partea

modului de executare a pedepsei, rejudecă cauza în această parte și pronunță o nouă

hotărâre, conform căreia exclude aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Borozan Ivan Xxxxx, se consideră condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod

penal, la 3 (trei) ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 (cinci) ani.

Termenul executării pedepsei cu închisoare stabilite lui Borozan Ivan Xxxxx, de

calculat din momentul reținerii.

În rest, recursul declarat în partea solicitării încasării cheltuielilor judiciare se

respinge ca inadmisibil.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești contestate, se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 20 decembrie 2018.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

11