1ra-1816/2018 — art.164-1 CP

1ra-1816/2018 — art.164-1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1816/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de justiție în componență:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către inculpatul

Sîrbul Serghei și avocatul acestuia Corobovțev Valeriu, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Căușeni sediul central din 27 iunie 2017 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, în cauza penală privindu-l pe

Sîrbul Serghei Grigore, născut

la XXXXXX, originar

din s. XXXXXX, r-nul XXXXXX,

domiciliat în s. XXXXXX, str.

XXXXXX. nr. XXXXXX, r-nul

XXXXXX

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.11.2016–27.06.2017;

Instanța de apel: 22.08.2017–05.10.2017;

Instanța de recurs: 10.08.2018 – 21.11.2018.

Asupra admisibilității recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

în privința lui Sîrbul Serghei în baza art.1641 Cod penal, a fost încetat, în legătură cu

intervenirea termenului de prescripție de atragere la răspundere penală.

data de 15.07.2013, aproximativ la orele 1000, aflându-se în s. Chițcani, str. Kotovscovo,

nr.56, r-nul Căușeni, având intenția de a-l răpi pe fiul său minor Drozdiuc Nichita a.n.

XXXXXX, care se afla sub responsabilitatea bunicii Drozdiuc Anna, perfectând din timp

în condiții ilegale pașaportul străin pe numele fiului său, acesta fiind înscris sub numele

tatălui, Sîrbul, unde folosindu-se de încrederea acordată, sub pretextul plimbării cu feciorul

l-a luat de la bunica – Drozdiuc Anna, după care cu minorul a dispărut deplasându-se în

aceeași zi, contrar voinței persoanei responsabile de îngrijirea și educarea minorului, în

Federația Rusă în or. Moscova.

1

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de a achitare

invocând următoarele argumente:

-concluziile instanței precum că inculpatul a răpit copilul minor sunt eronate;

- în speță lipsesc careva probe care ar confirma gradul de rudenie între Sârbul Serghei

și Drozdiuc Nichita la momentul săvârșirii infracțiunii, or, din certificatul de naștere al

copilului nu rezultă că inculpatul este tatăl acestuia;

- atât inculpatul cât și apărătorul său, nu au făcut cunoștință cu materialele cauzei la

finisarea anchetei, iar rechizitoriul i-a fost înmânat inculpatului în limba pe care acesta nu

o posedă.

apelul declarat a fost respins ca nefondat.

art.101 Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate aspectele în mod obiectiv

circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere

al pertinenței și concludentei, corect ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.1641 Cod penal, care se confirmă prin probele

acumulate la dosar și cercetate în ședințele de judecată, probe, care sunt pertinente,

concludente, utile, veridice și coroborează între ele.

Instanța de apel a respins argumentele apelantului precum că concluziile instanței de

fond nu corespund împrejurărilor de facto pe cauza dată și din această pricină incorect a

fost aplicată legea penală, or obiectul juridic nemijlocit al faptei prejudiciabile săvârșite de

inculpat, vizează relațiile sociale care protejează drepturile copiilor la îngrijire și la educație

realizate de către un părinte sau alte rude apropiate.

În continuare Colegiul a relevat că în speță latura obiectivă a infracțiunii a fost

realizată de către inculpat prin răpirea minorului Drozdiuc Nichita în situația în care,

părinții acestuia, tatăl, inculpatul Sîrbul Serghei și mama Drozdiuc Tatiana au rupt relațiile

de concubinaj, iar minorul i-a fost încredințat pentru o anumită perioadă bunicii materne

Drozdiuc Anna. Astfel, Colegiul penal a conchis că inculpatul, tatăl minorului a întreprins

acțiuni ilegale de răpire a copilului or, sub pretextul plimbării cu feciorul său, 1-a luat de la

bunica lui Drozdiuc Anna, după care a dispărut, apoi în aceeași zi a plecat cu dânsul peste

hotarele Rrpublicii Moldova, în or. Moscova, Federația Rusă.

În continuare instanța de apel a mai reținut că, sintagma răpire a minorului semnifică

privarea de libertate a unui copil, care nu a împlinit vârsta de 10 ani, realizată prin luarea

cestuia, împotriva voinței persoanei responsabile de educația copilului, adică răpirea unui

minor presupune acțiuni contrare dorinței sau voinței persoanei responsabile de îngrijirea

și educarea minorului, însoțită de schimbarea locului de trai ori de aflare temporară în alt

loc, acțiuni, care au fost realizate, în speța dată, de către inculpat.

La fel Colegiul penal a menționat, că prima instanță corect a concluzionat, că

inculpatul se încadrează în noțiunea de rudă, fiind tatăl copilului Drozdiuc Nichita, fapt

confirmat de însăși inculpat în ședința de judecată și astfel nu este clară poziția părții

apărării care menționează, că nici un act procesual nu conține date, că minorul Drozdiuc

Nichita a fost răpit de rudă apropiată - tată, mamă, frate...

Mai mult, Colegiul penal a apreciat critic poziția apărării precum, că inculpatul nu

este subiect al infracțiunii, reieșind din faptul că, la momentul săvârșirii faptei

prejudiciabile, acesta nu era înscris ca tată a copilului or, în ședința de judecată inculpatul

a concretizat, că este tatăl minorului răpit, că după nașterea fiului, au ajuns la un acord cu

2

mama copilului Drozdiuc Tatiana, ca el să nu fie înscris în certificatul de naștere a copilului,

în scopul beneficierii la spațiu locativ în condiții preferențiale, ca mamă solitară.

Totodată instanța de apel a mai reținut că, în certificatul de naștere a fiului (f.d.25)

copilul este înregistrat sub numele Drozdiuc Nichita după tată, Sergheevici. Cu două luni

înainte de răpirea copilului la 05.05.2013, tatăl acestuia, inculpatul Sîrbul Serghei, a

obținut de la autoritățile din Moscova, pașaportul pe numele fiului său, acesta fiind înscris

sub mumele Sîrbul Nichita Sergheevici, care după pronunțarea sentinței a fost expediat

Consulatului Federației Ruse pentru informare. Anume, cu folosirea acestui pașaport

Sîrbul Serghei a plecat la 15.07.2013 cu copilul Sîrbul Nikita din Republica Moldova,

(f.d.l03 vol. I)

Colegiul penal a reținut că în ședința de judecată, inculpatul Sîrbul Serghei a

menționat că, a plecat la secția de pașapoarte din Federația Rusă, a scris cerere și i s-a

eliberat pașaport pe numele lui Sîrbu Nichita cu confirmare că, el este tatăl copilului. Iar

conform certificatului de naștere a fiului Drozdiuc Nichita eliberat repetat la 23.01.2015,

în rubrica „tata” a fost indicat Sîrbul Serghei.

Instanța de apel a respins ca nefondate invocările avocatului Valeriu Carabovțev

referitor la faptul, că apărarea nu a făcut cunoștință cu materialele cauzei, iar rechizitoriul

nu a fost întocmit în limba pe care o posedă inculpatul, or potrivit materialelor cauzei

rezultă, că atât avocatul, cât și inculpatul au făcut cunoștință cu materialele cauzei la

06.09.2016 (f.d.l98 vol. I), iar potrivit recipisei la 30.09.2016 Sîrbul Serghie a primit și

copia rechizitoriului, fapt indicat în limba rusă, pe care o posedă ultimul, (f.d.209 vol. I).

acestuia V. Corobovțev care, invocând temeiurile de drept prevăzute la art.427 alin.(1)

pct.6), 8) Cod de procedură penală, au solicitat, casarea acestora cu pronunțarea unei noi

hotărâri de achitare pe motiv că acțiunile inculpatului nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii incriminate, argumentând următoarele:

-la materialele cauzei nu sunt careva probe care ar confirma că la momentul săvârșirii

presupusei infracțiuni 15.07.2013, Sîrbul Serghei era tatăl copilului Drozdiuc Nichita,

astfel acesta nu este subiect al infracțiunii incriminate;

-atât în ordonanța de începere a urmăririi penale cât și în ordonanțele de recunoaștere

a lui Sîrbul Serghei în calitate de bănuit și învinuit nu se conține semnul calificativ „tatăl”,

fapt ce denotă că instanța de judecată a depășit limitele învinuirii;

- instanțele de fond, eronat și-au bazat concluziile privind vinovăția inculpatului doar

pe depozițiile martorului Drozdiuc Tatiana (mama) și Drozdic Anna (bunica), care au

declarat că Sîrbul Serghei este tatăl lui Drozdiuc Nichita, însă aceste declarații nu pot

înlocui certificatul de naștere a copilului care ar confirma legătura de rudenie;

- concluziile instanțelor de fond că la data de 15.07.2013 Sîrbul Serghei era tatăl

copilului răpit - Drozdiuc Nichita vine în contradicție cu certificatul de naștere eliberat pe

numele lui Drozdiuc Nichita din 23.01.2015 din care rezultă că paternitatea inculpatului în

privința minorului a fost stabilită mai târziu prin hotărârea Judecătoriei r-lui Siuzin din or.

Moscova, Federația Rusă din 27.03.2014;

- concluzia instanțelor de fond precum că la data de 15.07.2013 inculpatul era tatăl lui

Drozdov Nichita este eronată și este combătută prin certificatul de naștere eliberat pe

numele minorului la 23.01.2015;

-conform concluziei instanței de judecată minorul a fost răpit de la o persoană la care

acesta la acel moment se afla la educare și îngrijire și anume de la bunica Drozdova Anna.

3

Însă în materialele cauzei nu se regăsește nici o hotărâre judecătorească care ar confirma

legalitatea aflării copilului minor la educarea și îngrijirea bunicii.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

considerându-l inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, invocând că instanța de apel just a

constatat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei și corect a încadrat acțiunile

făptuitorului. Dezacordul recurenților cu modalitatea de apreciere a probelor nu se conține

în temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) Cod de procedură penală. Concomitent a mai

menționat că instanța de apel a apreciat probele în strictă conformitate cu prevederile

art.101 Cod de procedură penală.

cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Din conținutul recursului declarat se constată că titularii acestuia invocă ca temei de

drept prevederile art.427 alin.(1) pct.6) și 8) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept comisă

de instanțele de fond ori de apel, atunci când: 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția; 8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recursuri, Colegiul penal

constată că acestea nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului declarat.

Astfel, autorii recursului ordinar consideră că instanța de apel, care a menținut soluția

primei instanțe, a tras o concluzie greșită în ce privește vinovăția lui S. Sîrbul, consideră că

acesta urma a fi achitat, pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii imputate, procurorul neprezentând probe convingătoare în confirmarea

învinuirii.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din dosar, poate administra, la cererea părților orice probe noi, și

poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Ținând seama de aceste prevederi, Colegiul penal constată că instanța de apel,

verificând probele cauzei, întemeiat a conchis asupra temeiniciei concluziei primei instanțe

privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, motivându-și detaliat

și clar soluția adoptată, pronunțându-se argumentat din care motive a menținut soluția

instanței în această parte.

Sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele

cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

Colegiul penal reține că, instanța de apel, în baza probelor administrate legal de către

4

organul de urmărire penală, pe care suplimentar și minuțios le-a cercetat în ședința de

judecată, le-a dat o apreciere justă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de

drept, corect ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.1641 Cod penal, adică, răpirea minorului de către o rudă apropiată,

încadrarea juridică a acțiunilor acestuia fiind justă.

Din conținutul deciziei rezultă că această concluzie s-a tras având în vedere:

declarațiile părții vătămate T. Drozdiuc; procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după

fotografie (f.d.21); copia certificatului de naștere seria IV-MIO nr. XXXXXX din

XXXXXX eliberat pe numele copilului Drozdiuc Nichita (f.d.25); procesul-verbal de

audiere a martorului Drozdiuc Anna (f.d.28, 91, 167); procesul-verbal de recunoaștere a

persoanei după fotografie (f.d.30); informația privind rezultatul verificări în baza de date

cu privire la traversarea frontierei de stat, din care rezultă că Sîrbul Serghei împreună cu

fiul acestuia Sîrbul Nichita la 15.07.2013 prin aeroportul Chișinău, cu avionul pe ruta

Chișinău – Moscova, au ieșit din Republica Moldova (f.d.102); copia pașaportului pe

numele lui Sîrbul Serghei, din care rezultă că acesta deține și cetățenie a Republicii

Moldova (f.d.138); copia certificatului de naștere a copilului Drozdiuc Nichita, unde în

rubrica părinți sunt incluși Drozdiuc Tatiana și Sîrbul Serghei (f.d.150), probe care sunt

detaliat descrise și analizate în textul deciziei instanței de apel.

Astfel, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale infracțiunii,

inclusiv vinovăția inculpatului, după cum rezultă din decizia instanței de apel, care s-a

pronunțat asupra circumstanțelor de fapt și și-a motivat concluzia prin cumulul de probe

pertinente și concludente, administrate pe parcursul judecării cauzei și apreciate în

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, în mod obiectiv.

Acestea fiind menționate Colegiul penal va respinge ca neîntemeiate argumentele

recurenților, precum că în acțiunile lui S. Sîrbul lipsesc elementele constitutive ale

infracțiunii incriminate. Instanța de apel și-a argumentat riguros și clar concluzia la acest

capitol, argumente pe care instanța de recurs le acceptă și pentru a evita repetări inutile le

însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță

internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi

examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

De rând cu cele menționate, Colegiul penal atestă că, recurenții în mare parte critică

decizia instanței de apel sub aspectul aprecierii probelor de către aceasta, indicând că instanța

de judecată eronat și greșit a apreciat ansamblul de probe administrat.

Însă, pornind de la relevanțele art.art.6 pct. 111), 27, 414 alin.(1) și (2) Cod de

procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar

judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma

cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea

5

și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și

poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de

apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens

decât cel pe care îl propune avocatul este o competentă și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.427

Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate de către autori în recursul de pe rol au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 5

din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei care au fost puse la

baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CțEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Criticele inculpatului și avocatului său, precum că concluziile instanțelor de fond că,

la data de 15.07.2013 Sîrbul Serghei era tatăl copilului răpit - Drozdiuc Nichita, vine în

contradicție cu certificatul de naștere eliberat pe numele lui Drozdiuc Nichita din

23.01.2015, din care rezultă că paternitatea inculpatului în privința minorului a fost stabilită

mai târziu prin hotărârea Judecătoriei r-lui Siuzin din or. Moscova, Federația Rusă din

27.03.2014, Colegiul penal le respinge ca neîntemeiate, or, inculpatul se încadrează în

noțiunea de rudă în sensul art.134 alin.(1) Cod penal, dânsul fiind tatăl biologic al copilului

Drozdiuc Nichita, fapt confirmat nu doar de Drozdiuc Tatiana și Drozdiuc Anna (mama și

bunica copilului), dar și de însuși inculpatul Sîrbul Serghei, care atât în cadrul urmăririi

penale cât și în instanța de judecată a confirmat că Nichita este fiul său și a explicat din

care considerent nu a fost înscris în certificatul de naștere a copilului în rubrica „tata”

(f.d.147-148, 31-33 vol. II). Mai mult, afirmând că S. Sîrbul nu era confirmat în calitate de

rudă și din acest motiv nu poate fi subiect al infracțiunii, apărătorul V. Corobovțev

contrazice poziția clientul său, or, răpirea unui minor este prevăzută și la art.164 alin.(2)

lit. c) Cod penal, însă S. Sîrbul susține că la luat pe minorul Drozdiuc Nichita cu sine în

Federația Rusă, anume din motivul că el este tatăl acestuia. Prin urmare, intenția de răpire

era guvernată pe convingerea inculpatului că este rudă apropiată și anume tatăl minorului.

Cu privire la argumentele recurentului precum că, instanțele de fond, eronat și-au bazat

concluziile privind vinovăția inculpatului doar pe depozițiile martorului Drozdiuc Tatiana

(mama) și Drozdic Anna (bunica), care au declarat că Sîrbul Serghei este tatăl lui Drozdiuc

Nichita, însă aceste declarații în opinia apărării nu pot înlocui certificatul de naștere a

copilului care ar confirma legătura de rudenie, Colegiul reține că acestea sunt neîntemeiate,

or, după cum s-a menționat mai sus, pe lângă depozițiile părții vătămate și martorului A.

Drozdiuc, instanța de apel la baza acestei concluzii a pus și declarațiile inculpatului care a

susținut că Nichita este copilul său, iar certificatul de naștere eliberat la 23.01.2015, vine o

dată în plus să confirme că acesta este tatăl copilului răpit.

Instanța respinge ca declarativ și argumentul recurenților referitor la depășirea de către

instanțele de fond a limitei de învinuire, pe motiv că în opinia recurenților organul de

urmărire penală, în ordonanțele de recunoaștere a lui Sîrbul Serghei în calitate de bănuit și

învinuit, nu a indicat semnul calificativ „tatăl”. La acest capitol se reține că S. Sîrbul a fost

învinuit de răpirea feciorului N. Drozdiuc, aceste acțiuni fiind încadrate în baza art.1641

Cod penal - răpirea minorului de către o rudă apropiată. Analizând textul sentinței și

6

deciziei se atestă, că instanțele de fond au constatat că „S. Sîrbul l-a răpit pe fiul său minor

N. Drozdiuc.”

La fel, este irelevant argumentul recurenților că, minorul nu se afla oficial la

întreținerea și educația bunicii sale, lipsind un act juridic în acest sens. Norma art.1641 Cod

penal nu prevede în mod expres de unde (de la cine) poate avea loc răpirea victimei. Prin

urmare Colegiul nu constatată că, în speța supusă judecării, instanțele de fond ar fi depășit

limitele învinuirii.

Instanța de recurs reiterează că, nerecunoașterea vinovăției de către inculpat în

comiterea infracțiunii imputate, nu poate servi temei pentru achitarea acestuia, dat fiind

faptul că, în cursul judecării cauzei au fost administrate suficiente probe care confirmă cu

certitudine vinovăția acestuia, iar cele invocate de recurenți sub acest aspect sunt apreciate

de către instanța de recurs, ca fiind o modalitate de exercitare a dreptului de apărare,

urmărindu-se scopul evitării răspunderii penale.

Critica adusă de recurenți referitor la procedura de apreciere a probelor tine de starea

de fapt, care deja a fost efectuată de două instanțe de judecată și careva îndoieli privind

corectitudinea aprecierii lor nu sânt.

O nouă reapreciere a probelor în modul propus de autorii recursurilor declarate nu poate

fi efectuată de către instanța de recurs, deoarece aceasta judecă numai temeiurile de drept.

În această ordine de idei, Colegiul penal concluzionează că instanțele de fond au

judecat cauza în conformitate cu prevederile legale, adoptând o hotărâri legale și întemeiate,

cu respectarea exigențelor prescrise la art. 6§1 CțEDO.

Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului

și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și motivele

adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Prin urmare, argumentele recurenților sunt neîntemeiate, decizia instanței de apel

fiind argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de procedură

penală.

Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să concluzioneze

asupra inadmisibilității recursului declarat pe motiv că acesta este vădit neîntemeiat.

9.În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Sîrbul Serghei și

avocatul acestuia Corobovțev Valeriu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 05 octombrie 2017, în cauza penală privindu-l pe Sîrbul Serghei, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 20 decembrie 2018.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

7

8