- Dosarul nr.
- 2ra-1819/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 iunie 2013
- Părțile
- Danu Dumitru vs Ministerul Educaţiei
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-1819/13 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului
prima instanţă: L.Pruteanu dosarul nr. 2ra-1819/13 instanţa de apel: Gh.Creţu, A.Doga, A.Pahopol ÎNCHEIERE 05 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Danu Dumitru împotriva Ministerului Educaţiei privind anularea ordinelor, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la locul de muncă, prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2012 prin care s-a admis apelul declarat de Ministerul Educaţiei, s-a casat parţial hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 23 mai 2012 prin excluderea încasării taxei de stat de la Ministerul Educaţiei, c o n s t a t ă La 22 februarie 2012 Danu Dumitru s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Educaţiei privind anularea ordinelor, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la locul de muncă, prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 23 iunie 1997 a fost numit în funcţia de director al Colegiului de ecologie din Chişinău, prin transfer din funcţia de specialist principal al Direcţiei de acreditare şi licenţiere a Ministerului Învăţămîntului. Funcţia menţionată a deţinut-o pînă la 06.01.2012 cînd prin ordinului Ministerului Educaţiei nr. 02-p din 06.01.2012 a fost concediat în baza art. 86 alin. (1) lit. p) din Codul Muncii.
Nu este de acord cu ordinul nr. 02-p din 06 ianuarie 2012 cu privire la concediere, îl consideră ilegal şi emis cu încălcarea procedurii stabilite, întrucît în conţinutul ordinului respectiv, nu sunt indicate expres obligaţiile de muncă care ar fi fost încălcate. Nu au fost menţionate încălcările prevăzute de actele normative ce prevăd atribuţiile funcţionale ale directorului instituţiei de învăţămînt. 1 Indică reclamantul că, la numirea în funcţie şi pe parcursul activităţii în această funcţie, nu a încheiat un contract de muncă sau alte acte, cum ar fi fişa de post, care expres ar stabili atribuţiile funcţionale. Susţine că Ministerul nu dispune de criterii stabilite, conform cărora ar putea aprecia gravitatea încălcărilor.
În raportul Curţii de Conturi se constată că şi la celelalte opt instituţii de învăţămînt, care au fost supuse aceluiaşi control, au fost depistate încălcări mai grave, însă conducătorii n-au fost sancţionaţi. Consideră reclamantul că sancţiunea aplicată de către angajator sub formă de concediere nu este echitabilă, deoarece toate aşa numitele încălcări depistate de către Curtea de Conturi reprezintă de fapt neglijenţa Ministerului în asigurarea financiară a instituţiilor subordonate şi lipsa acordării suportului în gestiunea resurselor financiare. Invocă că, conform art.41 din Legea învăţămîntului, Ministerul Educaţiei este organul central al Administraţiei publice în domeniul învăţămîntului.
Astfel, încălcarea care i-a fost imputată de Minister se referă la autorităţile publice centrale, adică la autoritatea emitentă a ordinului de concediere. Depăşirea alocaţiilor planificate cu 7,2 mii lei s-a produs în urma majorării salariilor, tarifelor pentru întreţinerea instituţiei. Referitor la privatizarea spaţiilor din demisolul căminului pentru elevi, din str. Burebista 68/2, menţionează că în ordinul de concediere nu se indică care a fost aportul ori vina sa la înstrăinarea spaţiilor respective. Atît în cadrul controalelor, cît şi la şedinţa Colegiului Ministerului Educaţiei, a prezentat probe care demonstrează că înstrăinarea unor spaţii s-a efectuat de către Agenţia Naţională de Privatizare cu acordul scris al Ministerului Educaţiei.
Conducerea actuală a Ministerului Educaţiei nu a luat în consideraţie că potrivit demersului nr. 162 din 18.09.2008, Colegiul de Ecologie a solicitat permisiunea Ministerului doar la cazarea contabilului-şef Ostafii Claudia şi numai pe perioada activităţii. La acest demers, conducerea de atunci prin scrisoarea cu nr. 03-14-17236 din 24.10.2008 a permis cazarea persoanei nominalizate pe perioada solicitată. Indică reclamantul că, atît în conţinutul ordinului de concediere, cît şi în hotărîrea Curţii de Conturi este menţionat că privatizarea spaţiilor nominalizate a fost efectuată ilegal, însă, nu este indicat care este vina lui odată ce nu este abilitat cu dreptul de a efectua tranzacţii de privatizare.
Mai mult, indică că Ministerul Educaţiei avînd la bilanţ întregul fond locativ al colegiului n-a intervenit la informaţia prezentată de Curtea Conturi şi nu a atacat în modul cuvenit, în instanţa de judecată, tranzacţiile ilegale. Referitor la cauzarea prejudiciului statului în sumă de 60,9 mii lei drept urmare a prezentării de către Colegiu a unei informaţii eronate privind costul de bilanţ al blocului locativ, a indicat că atît organul de control, cît şi Ministerul Educaţiei n-au luat în consideraţie prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr.1324/10.03.1993 privind privatizarea fondului de locuinţe. 2 Susţine reclamantul că, în limita competenţelor funcţionale, nu a putut aduce statului careva prejudicii.
Pe cazul dat procuratura sect. Botanica mun. Chişinău a pornit o urmărire penală, care a fost transmisă în instanţa de judecată şi în care nu are nici o calitate procedurală. Reclamantul consideră că, atît pîrîtul, cît şi Curtea de Conturi au inventat aşa numita încălcare ce ţine de înregistrarea în evidenţa contabilă a terenului cu suprafaţa de 1,38 ha, deoarece această procedură nu este reglementată de nici un act normativ sau ordine ale Ministerului Educaţiei. Presupusa încălcare este caracteristică pentru toate instituţiile de învăţămînt care au fost supuse controlului. Un alt temei care a stat la baza concedierii este invocarea de către Minister a încălcării prevederilor pct. 5 din Regulamentul- cadru privind funcţionarea căminelor din subordinea instituţiilor de învăţămînt de stat, aprobat prin hotărîrea Guvernului nr. 74 din 25.01.2007.
În acest sens, menţionează că conform ordinului de concediere, la cazarea elevilor nu s-a respectat norma sanitară de 6 m.p. pentru o persoană. Potrivit calculelor efectuate de către Curtea de Conturi la un elev îi revine 3,9 m.p., fapt ce contravine pct. 5 al Regulamentului menţionat. Indică că, a prezentat calcule conform cărora fiecărui elev îi revine peste 6 m.p. Căminul Colegiului are suprafaţa totală de 3051 m.p., iar numărul de elevi cazaţi în anul 2010-2011 prin ordinul nr. 110 din 07.09.2010 a constituit 443. Astfel, suprafaţa medie care îi revine unui elev constituie 6,88 m.p.
Cît privesc bunurile materiale care se află în stoc la depozitul Colegiului, reclamantul a menţionat că în urma reorganizării instituţiei prin hotărârea Guvernului nr. 321 din 28 iunie 1991, Colegiul a fost reprofilat şi unele mijloace fixe cum ar fi aparatul de muls oile, aparatul de tuns oile şi motocicletele nu pot fi utilizate în procesul de instruire din motivul lipsei specialităţilor respective. Pe parcursul anilor s-a propus de nenumărate ori Ministerului Educaţiei de a transmite aceste mijloace la balanţa altor instituţii care pregătesc specialişti în acest domeniu, însă,Ministerul n-a reacţionat. Astfel, consideră că încălcarea la care s-a referit Ministerul nu poate fi considerată drept încălcare gravă a obligaţiunilor de muncă.
Cu referire la nerespectarea prevederilor Legii nr. 96 din 13.04.2007 privind achiziţiile publice, cu privire la unele aspecte de procedură prestabilite la efectuarea achiziţiilor publice, susţine că, Ministerul eronat a calificat concluzia Curţii de Conturi ca încălcare gravă a obligaţiunilor de muncă. Consideră că în conformitate cu art. 208 alin.(2) din Codul muncii, Ministerul urma să organizeze o anchetă de serviciu , prin care să stabilească gravitatea faptelor imputate. Aprobarea de către Agenţia Achiziţii Publice a documentaţiei de achiziţie demonstrează că tranzacţiile de achiziţii au fost legale şi conforme procedurii.
3 Ce ţine de înregistrarea în evidenţa contabilă a angajamentelor legale rezultate din plata taxei pentru cazare în cămin în sumă de 138,3 mii lei, conform pct. 10, 16 din Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 93 din 19.07.2010, indică că aceasta este obligaţia contabilului şi contabilului şef. Astfel, reclamantul susţine că încălcările financiare indicate în ordinul de concediere nu constituie încălcarea obligaţiunilor lui de serviciu, ci a persoanelor responsabile în acest sens. Mai menţionează reclamantul că începînd cu 19 decembrie 2011 şi pînă la 19 ianuarie 2012, s-a aflat în concediu medical. Astfel, cînd a fost chemat prin intermediul telefonului la şedinţa Colegiului Ministerului din data de 23 decembrie 2011, a anunţat imposibilitatea prezentării pe motivul aflării în concediu medical, însă a fost nevoit să se prezinte.
Despre faptul că era în concediu medical a informat în prezenţa martorilor, iar la 09 ianuarie 2012 pe Ghenciu Nicolae, care i-a pus la dispoziţie ordinul de concediere şi carnetul de muncă. Indică că, Ghenciu Nicolae a cerut să-i prezinte buletinul medical, dar din motiv că buletinul nu era închis nu l-a putut prezenta. La 19 ianuarie 2012 s-a adresat către Ministerul Educaţiei cu o cerere prealabilă prin care a solicitat soluţionarea cauzei pe cale amiabilă, la care nu a primit nici un răspuns.
Cere reclamantul, inclusiv prin cererea de concretizare a cerinţelor, anularea ordinului Ministerului Educaţiei nr. 02-p din 06.01.2012 cu privire la concediere; anularea ordinului nr. 158-p din 25.04.2012 de modificare a ordinului nr. 02-p din 06.01.2012; restabilirea în funcţia de director al Colegiului de Ecologie din Chişinău începînd cu data de 06.01.2012; încasarea salariului pentru absenţă forţată de la locul de muncă; încasarea prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 23 mai 2012 s-a anulat ordinul nr. 02-p din 06.01.2012 şi ordinul nr.158-p din 25.04.2012 emise de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.
S-a restabilit Danu Dumitru în funcţia de director al Colegiului de Ecologie din Chişinău cu începere de la data de 06.01.2012 . S-a încasat de la Ministerul Educaţiei în beneficiul lui Danu Dumitru salariul pentru absenţă forţată de la serviciu în mărime de 52 272,00 lei, cheltuielile de judecată în mărime de 2 500 lei şi prejudiciul moral cauzat în mărime de 2500 lei, iar în total suma de 57 272 ,00 lei. S-a încasat de la Ministerul Educaţiei în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1 568, 16 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Ministerul Educaţiei a contestat-o cu apel. 4 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2012 s-a admis apelul declarat de Ministerul Educaţiei, s-a casat parţial hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 23 mai 2012 prin excluderea încasării taxei de stat de la Ministerul Educaţiei. În rest hotărîrea a fost menţinută. La 27 februarie 2013 Ministerul Educaţiei a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea a să fie respinsă. În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu hotărîrile contestate prin faptul că au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept material, iar cauza a fost examinată superficial. Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Ministerul Educaţiei urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Conform art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Ministerul Educaţiei este 5 declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material ce guvernează raportul juridic litigios, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată.
Argumentele invocate în recursul Ministerului Educaţiei nu pot constitui temei de admitere a acestora, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia ei în fapt. Instanţa de recurs menţionează şi faptul că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, deasemenea recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.
Reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Educaţiei, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 6