1ra-1804/2018 — art. 174 alin. 1 CP

1ra-1804/2018 — art. 174 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1804/2018

Curtea Supremă de Justiție

DECIZIE

31 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Covalenco Elena,

Judecători – Guzun Ion și Diaconu Iurie,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Lisnic Elena, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Bălți din 06 iunie 2018, în cauza penală

privindu-i pe

Cușnir Alexandru Xxxxx, născut la xxxxxxxx,

originar din Xxxxx Xxxxx, domiciliat în Xxxxx;

Piftorac Vasile Xxxxx, născut la xxxxxxxxxxx,

originar din Xxxxx Xxxxx, domiciliat în Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme

de Justiție,

C O N S T A T Ă :

Alexandru și Piftoreac Vasile, au fost recunoscuți vinoveți de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 174 alin. (1) Cod penal, fiindu-le numită pedeapsa sub formă de închisoare

pe un termen de 3 ani fiecare.

În temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispusă executarea condiționată a pedepsei

închisorii pe o perioadă de probațiune de 3 ani, cu menținerea în privința acestora a măsurii

preventive - obligațiunea de nepărăsire a țării până la devenirea sentinței definitive.

și Piftorac Vasile fiindu-le cunoscută vârsta minorei Xxxxx Xxxxx (născută la xxxxx), că la

data de 16.05.2017 nu împlinise vârsta de 16 ani, aflându-se la domiciliul lui Piftorac Vasile

din Xxxxx, str. Xxxxx, intenționat, au întreținut cu ea câte un raport sexual benevol, acțiuni

1

ce li-au fost încadrate la art. 174 alin. (1) Cod penal cu calificativele ,,raportul sexual altul decât

violul, comis cu o persoană despre care se știa cu certitudine, că nu a împlinit vătsta de 16 ani”.

juridică a faptelor reținute în acțiunile lui Cușnir Alexandru și Piftorac Vasile, a solicitat

casarea acesteia în latura pedepsei, cu aplicarea unei pedepse mai aspre de 4 ani închisoare

cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis, excluderea dispoziției art. 90 Cod penal,

considerând că suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru perioada de

probațiune nu-și va realiza scopul de prevenire a activității criminale, reieșind din gravitatea

faptei imputate, atentând la viața sexuală a unei minore, ce ar putea avea grave repercusiuni

de ordin psihosocial. Instanța, contrar art. art. 227; 229 Cod de procedură penală, neîntemeiat

a respins solicitarea de încasare a cheltuielilor judiciare în sumă totală de 11 252, 61 lei.

respins, ca nefondat, apelul declarat de către procuror, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că, prezenta cauză a

fost judecată de către instanța de fond în temeiul art. 3641 Cod de procedură penală, adică în

baza probelor administrate la faza urmăririi penale, acceptate de către inculpații Cușnir

Alexandru și Piftorac Vasile în corespundere cu alin. (3) a respectivei norme, prin cererea

depusă până la începerea cercetării judecătorești, potrivit căreia au recunoscut integral

faptele imputate prin învinuirea formulată din rechizitoriu. Împrejurările faptei expuse de

către inculpați au coroborat întru-tot cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză,

cărora instanța de fond li-a dat o apreciere obiectivă conform prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al concludenții, utilității, pertinenței, veridicității și

coroborării reciproce, motivare pe care instanța de recurs o acceptă și pentru a evita repetări

inutile o însușește.

Astfel, constatând cu certitudine vinovăția ambilor inculpați în fapta comisă, instanța

de fond, la stabilirea pedepsei penale a dat deplină eficiență dispozițiilor art. art. 61, 75 Cod

penal și în special 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, ce-i determină scopul, criteriile

generale de individualizare, precum și dreptul garantat de reducerea termenului închisorii

cu 1/3, în cazul acceptării examinării cauzei în baza probelor administrate la faza urmăririi

penale.

La caz, instanța de apel a reținut că, ambii inculpați și-au recunoscut vina, sau căit

sincer, au acceptat probatoriului administrat la urmărirea penală, ce a determinat

simplificarea procedurii de examinare cu limită de cheltuieli, lipsa antecedentelor penale,

fapt atestat prin revendicările anexate la materialele cauzei, comiterea infracțiunii de către

2

Piftorac Vasile în perioada minoratului, de caracteristica pozitivă a inculpaților de la locul

de trai, prezența la întreținerea lui Cușnir Alexandru a unui copil minor - temeiuri ce

fundamentează proporționalitatea între scopul reeducării infractorului, prin caracterul

retribuitiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub

aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.

Astfel, instanța de apel a considerat întemeiată concluzia instanței de fond privind

aplicarea în privința inculpaților Cușnir Alexandru și Piftorac Vasile a dispozițiilor art. 90

Cod penal, acordându-le posibilitatea corijării fără a-i priva de libertate, astfel ca pe perioada

probațiunii să demonstreze efectul educativ al pedepsrei penale.

De rând cu aceasta, instanța de apel a ținut să menționeze și faptul, că deși infracțiunile

privind viața sexuală au incontestabil o profundă semnificație antisocială, totuși pentru

individualizarea pedepsei penale, comportamentul în parte a fiecărui infractor are o

semnificație importantă, ținându-se cont de personalitatea, vârsta în care a comis fapta

antisocială, precum și atitudinea față de urmările survenite în raport cu atitudinea victimei

manifestată față de el, care în situația din speță este una loială, nefiind solicitate careva

despăgubiri de ordin material și moral, dimpotrivă solicitându-se neînăsprirea ei.

Cât privește solicitarea încasării de la inculpații Cușnir Alexandru și Piftorac Vasile a

cheltuielilor judiciare în folosul statului în mărime totală de 11252, 61 lei, instanța de apel a

reținut caracterul argumentat cu expunerea explicită în conținutul sentinței a temeiurilor de

drept pentru care instanța a dispus respingerea ei, susținând această poziție prin respingerea

și în această parte a cerințelor din apel.

Suplimentar la acest segment, a ținut să menționeze, că deși procurorul în solicitarea

recuperării costului expertizei, face trimitere la dispozițiile art. 227-229 Cod de procedură

penală, ce se referă la modalitatea de încasare a cheltuielilor judiciare, dispoziția art. 75 alin.

(3) din Legea nr. 68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului

judiciar, expres stabilește, că „în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei

sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală”, la caz ordonatorul

expertizelor fiind organul de urmărire penală și nu partea apărării.

indicând temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

solicită casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului invocă următoarele:

3

- pedeapsa stabilită inculpaților Cușnir Alexandru și Piftorac Vasile este prea blândă și

neechitabilă în raport cu circumstanțele cauzei și personalitatea inculpaților;

- Colegiul penal, la verificarea legalității și corectitudinii stabilirii pedepsei inculpaților

de către instanța de fond, nu a luat în considerație faptul, că inculpații Cușnir Alexandru și

Piftorac Vasile sânt acuzați de comiterea unei infracțiuni grave, pedeapsa maximă fiind de

7 ani închisoare, iar fapta a fost comisă asupra unei minore. Fapta comisă de inculpați se

califică ca fiind gravă, mai mult, urmează a fi reținute și evoluate următoarele criterii:

împrejurările și modul de comitere a infracțiunii - infracțiunea a fost comisă de către

inculpați asupra unei persoane minore; starea de pericol creată pentru victimă - în vederea

realizării faptei infracționale inculpații au atentat la inviolabilitatea și libertatea sexuală a

acesteia; natura și gravitatea consecințelor infracțiunii - victimei i-au fost cauzate suferințe

psihice; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit - năzuința de satisfacere a necesității

sexuale;

- este de reținut, că la norma în baza căreia inculpații au fost declarați vinovați, este

prevăzută doar pedeapsa închisorii astfel, doar prin aplicarea față de aceștia a pedepsei sub

formă de închisoare, cu executarea reală, vor fi atinse scopurile pedepsei penale: de corectare

a inculpatului, de restabilire a echității sociale, de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni. Or,

instanța de apel, apreciind și aplicând eronat prevederile art. 90 Cod penal, nu a luat în

considerație comportamentul inculpaților în cadrul urmăririi penale și examinării cauzei în

instanțele de judecată;

- în ce privește poziția Colegiului penal privind excluderea încasării în mod solidar de

la inculpații Cușnir Alexandru și Piftorac Vasile în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare

o consideră, neargumentată din următoarele considerente.

Cheltuielile judiciare solicitate, nu ar fi fost suportate de către stat în caz că, inculpații

nu ar fi comis infracțiunea în baza căreia au fost recunoscuți culpabili și condamnați, fapt

care nu se contestă de către părți;

- e de remarcat, că, conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Conform art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile

suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, iar prin

Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative nr. 316 din 22.12.2017, în

vigoare de la 09.02.2018 alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, care prevedea, că plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile (obligatorii) prevăzute la alin. (1) se face din contul

mijloacelor bugetului de stat a fost abrogat. Or, în circumstanțele descrise, conchidem, că

4

cheltuielile judiciare care au fost suportate de stat în prezenta speță, urmează a fi încasate de

la inculpați, care și-au recunoscut pe deplin vinovăția în comiterea infracțiunii încriminate,

și care au solicitat, judecarea cauzei pe baza probelor administrate în fază de umărire penală.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de procedură penală,

care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Colegiul reține că, procurorul indică ca temeiuri de drept pentru casarea deciziei

recurate pct. 6) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, însă de fapt invocă dezacordul

cu soluția instanței de apel privind respingerea încasării de la inculpați a cheltuielilor de

judecată în mărime de 11 252, 61 lei, suportate pentru efectuarea rapoartelor de expertiză,

precum și cheltuieli de birotică.

Autorul recursului nu contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată,

încadrarea juridică a acțiunilor săvârșite de către inculpați, invocând doar dezacordul cu

soluția instanței de apel în partea ce ține de cheltuielile judiciare și în partea pedepsei

stabilită inculpaților, din care motiv hotărârea judecătorească contestată va fi supusă

verificării doar sub aceste aspecte.

Astfel, examinând argumentele invocate de recurent, precum că instanța de apel

neîntemeiat a respins cererea procurorului privind încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor de judecată suportate pentru efectuarea întocmirea Rapoartelor de expertiză

judiciară nr. 316, 315, 313 din 19.05.2017; nr. 196 din 01.06.2017; nr. 63 din 10.07.2017; nr. 133-

D din 07.08.2017; nr. 205a-2017 din 05.01.2018, în mărime de 11252, 61 lei, Colegiul penal

atestă că, potrivit art. 227 alin. (1) și (3), 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de

procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat

dacă legea nu prevede altă modalitate. Instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor,

precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență

5

juridică garantată de stat, atunci când o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de

mijloace necesare. Instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial,

condamnatul dacă plata acestora poate influența substanțial situația materială a acestuia,

judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma

cercetării tuturor probelor administrate.

Reieșind din prevederile normelor sus menționate și circumstanțele cauzei, prima

instanță a conchis ca cheltuielile judiciare să fie trecute în contul statului.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor dosarului și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din

dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl

propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice temei

legal.

Referirea recurentului la Legea nr. 316 din 22.11.2017, prin care a fost exclus alin. (2)

din art. 143 Cod penal, nu poate fi reținută, deoarece respectiva Lege a intrat în vigoare la

09.02.2018, pe când infracțiunea a fost comisă la 16.05.2017 și, în temeiul art. 10 alin. (2) Cod

penal, dispozițiile acesteia nu pot fi aplicate în privința inculpatului.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul remarcă că recursul repetă textul apelului,

argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în apel, iar instanța de apel,

examinându-le în ansamblu, le-a dat o apreciere corespunzătoare, conform art. 414 Cod de

procedură penală, pronunțându-se argumentat și detaliat asupra lor.

Referitor la critica deciziei instanței de apel și sub aspectul greșitei individualizări a

pedepsei aplicate lui Cușnir Alexandru și Piftorac Vasile, temei de recurs prevăzut la art.

427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel atunci când

s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, Colegiul analizând decizia atacată,

conchide că temeiul menționat nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului declarat.

La stabilirea pedepsei inculpaților, instanța de judecată a ținut cont în măsură deplină

de principiile generale de individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

personalitatea inculpaților, de circumstanțele atenuante și agravante stabilite, de influența

6

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării acestora, astfel fiind respectate dispozițiile

art. 61, 75-78 Cod penal și art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, stabilindu-le o

pedeapsă echitabilă pentru faptele comise.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța de

judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a

pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având deplina libertate de acțiune

în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute

de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor

elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în

limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia a fost condamnat

inculpatul, or conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului Cod.

Colegiul menționează că prevederile legale în această privință au fost respectate, iar

criticile formulate de recurent în recurs și în cazul dat sunt identice cu cele indicate în apel

și au format obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel, care le-a dat o motivare

corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 4.1., soluție, pe

care instanța de recurs și-o însușește pe deplin, ori materialul probator al cauzei penale

dovedește incontestabil legalitatea temeiurilor de fapt și de drept care au dus la pronunțarea

hotărârii recurate.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanțele de fond, efectuând o analiză

complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității inculpaților, urmărind în acest sens

comportamentul acestora în viața socială, ținând cont de pericolul social al faptei comise,

luând în considerație circumstanțele atenuante: căința sinceră, recunoașterea vinovăției,

corect au conchis că scopul legii penale la caz poate fi atins și fără izolarea acestora de

societate.

După cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că instanța de apel și-a

motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la menținerea sentinței instanței de fond,

or în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, ea fiind fondată și întemeiată, iar în raport cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de

procedură penală, temeiuri de casare a acesteia nu s-au stabilit.

Urmare celor expuse, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept invocate

de recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate, astfel încât soluția

7

adoptată de către instanța de apel este legală și întemeiată, iar recursul declarat este

inadmisibil ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Lisnic Elena, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel

Bălți din 06 iunie 2018, în cauza penală privindu-i pe Cușnir Alexandru Xxxxx și Piftorac

Vasile Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 20 noiembrie 2018.

Președinte Covalenco Elena

Judecători Guzun Ion

Diaconu Iurie

8